Soros si Roubini avertizeaza din nou

Doua nume sonore ale fenomenului miscarii banilor si-au exprimat, de curand, punctele de vedere in ceea ce priveste evolutia economiei mondiale, in general, si a celei europene, in mod special. Concluziile lor denota scepticism si efecte de stagnare, in cel mai bun caz.

Astfel, multimiliardarul George Soros vede o iminenta catastrofa pe batranul continent. Cauza principala este aceea a diferentelor tot mai mari dintre statele ce se imprumuta si cele care le-au finantat.

In optica lui, problema discutata capata proportii ingrijoratoare, in pofida masurilor disperate adoptate de Banca Centrala Europeana pentru a diminua aceasta criza a creditelor. Soros inainteaza ipoteza conform careia bancile nationale ale tarilor cu disponibil solid in conturi se vor confrunta cu creante majore, uneori irecuperabile de la statele carora le-au acordat imprumuturi. Economistul considera faptul in sine ca pe un barometru, anticipand furtunile ce nu vor intarzia sa apara. Reperul cel mai elocvent pe care il ofera Soros este Germania.

Acolo, banca centrala Bundesbank ia pozitii ferme impotriva extinderii nedeterminate a creditelor, trecand la practici de prudentialitate menite sa limiteze pierderile ca efect al unei eventuale destramari a zonei euro. Nu conteaza daca moneda unica va mai rezista sau nu (recent era echivalenta, in scadere, cu 1,30 dolari).

Europa se confrunta cu o parca interminabila perioada de stagnare. Prin acest status quo au trecut candva si alte tari. Atat cele din America Latina vreme de un deceniu (1982-1992), timp in care economia era impietrita, cat si chiar Japonia. Tokyo a stat pe loc pret de un sfert de veac.

Este drept, au supravietuit. Doar ca aria de extindere era cu mult mai mica decat cea prezenta. Uniunea Europeana nu este doar un stat, ci un areal cu o suprafata considerabila, eterogen, cu multiple particularitati.

Pe termen lung, se intrevede o perspectiva de crestere economica a UE mai slaba, comparativa cu cea inregistrata in ultimele doua decenii datorita imbatranirii populatiei si a unei productivitati mult incetinite, fara o eficacitate considerabila. Aceasta este concluzia unui raport dat publicitatii de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) privind zona euro si UE in ansamblu, prezentat cu putin timp in urma, la Bruxelles.

La randul sau, “clarvazatorul” de crize financiare Nouriel Roubini (foto) a declarat ca momentul de respiro luat de recesiune in zona euro este de domeniul trecutului, a expirat. Astfel, tensiunile au revenit in actualitate, pe un fundal in care dobanzile ce vor fi percepute Spaniei si Italiei la imprumuturile contractate sunt semnificativ mai mari.

Economistul prognozeaza o inevitabila expansiune a crizei de la marginea zonei euro catre centrul acesteia. “Molipsirea” va fi acuta si va prezenta simptome extrem de neplacute in Franta si Germania. La adancirea flagelului economic vor contribui din plin mai multi factori.

Agravarea situatiei financiare se va produce intrucat, desi masurile de austeritate sunt de o stringenta necesitate, vor determina accelerarea contractiei economice. Asta inseamna o putere de cumparare diminuata, coborarea plafonului de productie, contracte mai putine, schimburi pe masura, comert redus.

De asemenea, cheltuielile guvernamentale in scadere, reducerea celor sociale si taxele mari nu pot avea decat un impact nefast asupra cererii si a veniturilor disponibile. Altfel spus, zona euro aplica o tactica de zgarcenie pe plan financiar, dar nu dispune de un plan de crestere.

Se pune la adapost de saracie, insa nu elaboreaza o strategie in stare sa revigoreze. Pe cale de consecinta, daca productia isi mentine trendul firav, de semiinghet, datoriile si deficitele vor continua sa capete dimensiuni pana la nivele dificil de sustinut baneste. Aici se poate adauga tot ca element negativ faptul ca zona euro depinde foarte mult de importul de titei.

Chiar peste cerintele Statelor Unite, iar preturile barilului aurului negru nu dau semne de cumintire. Toate aceste tendinte se repercuteaza, inevitabil, si asupra Romaniei. Blocajul pietei internationale despre care vorbeste Roubini se regaseste in rata medie de crestere a exporturilor.

Cifra ce s-a apropiat de zero, dupa cum releva datele aferente lunii februarie publicate de Institutul National de Statistica. Fondul slab al cererii externe poate fi un alt semn de recesiune.

Totusi, iata un amanunt prin care Romania pare sa contrazica raul economic cvasigeneralizat. Numarul inmatricularilor de autoturisme noi a urcat in primul trimestru al anului cu 44,3% comparativ cu perioada similara din 2011, reprezentand cea mai abrupta crestere din UE, potrivit Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile.

Sursa: Ziare.com

Ce se întâmplă de fapt în Argentina? Sindromul „Chavez” cuprinde America de Sud

Anunțul făcut în urmă cu două zile de președinta Argentinei, Cristina Kirchner, privind trecerea companiei petroliere Ypf, din proprietatea spaniolilor de la Repsol sub controlul statului argentinian, a tulburat apele de ambele părți ale Atlanticului. Există însă unele explicații pentru măsura luată de Buenos Aires în aceste zile.

Președinta Argentinei, aflată la al doilea mandat, adoptă în acest fel o politică extremă, similară celei pe care o duce de ani de zile în Venezuela Hugo Chavez, și care se traduce prin controlul schimburilor, restricționarea importurilor, în special în beneficiul băncii centrale, și naționalizări masive. O politică a flexării mușchilor, pe care mulți o consideră de inspirație marxistă.

Proiectul de lege trimis de guvernul de la Buenos Aires parlamentului vorbește despre „recuperarea suveranității naționale a hidrocraburilor”, însă, în practică, este vorba despre o manevră de expropriere și naționalizare foarte similară celei care se aplică în Venezuela lui Hugo Chavez.

Și pe care au dorit să o imite și alți lideri ai socialismului latino-american precum Evo Morales în Bolivia, Rafael Correa în Ecuador sau Daniel Ortega în Nicaragua.

Argentina, obligată să importe petrol pentru prima dată în istorie

Deposedarea societății spaniole Repsol de 51% din acţiunile deţinute în cadrul companiei reprezintă o mutare care lovește dur una dintre cele mai puternice companii din Spania, creând panică în mediile financiare și politice iberice, angajate deja în combaterea dificilei crize economice din Spania.

Ypf, sigla pentru „yacimentos petroliferos forense”, a fost vândut celor de la Repsol în anii ’90, în epoca privatizărilor „sălbatice” inițiate de președintele  argentinian de atunci, Carlos Menem, amintește ziarul ”La Stampa”.

Timp de 20 de ani, Repsol a putut să extragă petrol din sutele de puțuri petrolifere din Patagonia litorală, stabilind la bunul său plac prețul carburanților fără să dea vreo socoteală statului argentinian.

Autorităţile de la Buenos Aires acuză acum compania spaniolă că nu şi-a respectat angajamentele legate de forările de petrol şi că a investit prea puţini bani. Mai mult, Argentina, altădată cu o capacitate excedentară, a ajuns să devină unul dintre importatorii neți de petrol, care a costat-o anul trecut peste 9 miliarde de dolari.

O afacere de succes

Activele filialei argentiniene au făcut să crească societatea la nivel global. Acțiunile celor de la Repsol la bursa din New York s-au prăbușit însă, la câteva minute de la anunțul președintei Kirchner și după ce mai mulți reprezentanți juridici argentinieni au ocupat sediul societății din centrul Buenos Airesului pentru a pune în aplicare decretul prezidențial, promulgat imediat după anunțul șefului statului și a prelua controlul asupra documentelor contabile.

Conform proiectului de lege trimis parlamentului, și care are toate șansele să fie aprobat, având în vedere că partidul aflat la guvernare beneficiază de o largă majoritate în legislativ, 51% din acțiunile Ypf vor fi controlate și administrate de stat, în vreme ce restul de 49% vor fi gestionate de un fond compus din acționari privați și din reprezentanți din nouă provincii petrolifere.

În anunțul făcut marți la Casa Rosada, având pe fundal o fotografie imensă cu Evita Peron, Kirchner a explicat rațiunile deciziei sale, acuzându-i pe spanioli că, pe lângă că nu au investit și au golit puțurile cele mai importante, au constrâns Argentina să importe petrol și gaze pentru prima dată în istoria sa. „Riscăm să rămânem paralizați din cauza lipsei de resurse. În 2011, an în care am fost nevoiți să importăm combustibil, Ypf a înregistrat cel mai mare câștig din istoria sa, de peste 12 miliarde de dolari”, a acuzat Kirchner.

Triumful liniei naționaliste

Comentatorii politici văd în această decizie triumful liniei naționaliste în Argentina, care țintește preluarea controlului statului asupra unor sectoare strategice.
Argentina nu este însă la prima expropriere, drept rezervat în general statelor suverane. Exproprierile devin însă mai puțin legitime atunci când este vorba despre capitalul investitorilor străini.

În 2008, Argentina a expropriat, printr-o lege, companiile aeriene Aerolineas Argentinas și Austral, privatizate și achiziționate, în 1990, de compania spaniolă Iberia, iar apoi în 2001 de grupul spaniol Marsans.

Pentru experți, această  linie „nacionalpopular”, asemănătoare peronismului de după al doilea Război Mondial, care a dus la conflicte majore între Buenos Aires și partenerii săi de lungă durată, nu doar Spania, ci și vecinii săi, Brazilia și Uruguay, nu va fi nici acum în beneficiul Argentinei.     Sursa :evz.ro

Simon Murray: “Nemții beneficiază de zona euro mai mult decât oricine! Dacă euro dispare, Germania va avea șomaj de 20%!”

 

Președinte al concernului Glencore, businessmanul britanic Simon Murray are o viziune inedită asupra crizei economice din Europa. El este de părere că germanii sunt cei care au cele mai multe avantaje de pe urma construcției europene, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care mai multe țări ar putea ieși din Uniunea Europeană.

“Cred că există o mare probabilitate ca unele dintre țările sudice, Grecia, poate Italia, poate Spania, Portugalia, să se retragă din zona euro. De zona euro beneficiază  națiunea germană mai mult decât oricare alta! Dacă n-am fi avut euro, am fi avut marca germană, lira italiană. Dacă euro dispare, Germania va avea șomaj de 20%. Astfel încât ei au nevoie ca euro să rămână. Trebuie să ne amintim – Comunitatea Europeană, colectiv, e solvabilă. Dar banii sunt toți în Germania și nu în alte locuri. Așadar, va fi dificil să reușească să facă lucrurile să meargă. Și va fi greu în special pentru germani, pentru că ei înțeleg că au nevoie de euro, alfel vor avea șomaj”, a declarat Murray.

Vezi Video AICI

Stratfor: Strategia alternativa a Germaniei in cazul unui esec al UE este o alianta cu Rusia

Agentia americana Stratfor publica un articol incitant conform caruia strategia alternativa a Germaniei in cazul unui esec al UE este o alianta cu Rusia.

 

Ideea unei Germanii care sa aiba o strategie nationala independenta este in contradictie cu tot ceea ce Germania si-a dorit sa fie de pe vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial si a ceea ce intreaga lume si-a dorit ca Germania sa fie. Intr-un fel, intreaga structura a Europei moderne a fost gandita spre a profita de dinamismul economic al Germaniei si pentru a evita amenintarea dominatiei germane. Dar acum exista posibilitatea ca structura de baza a Europei de Vest de la al Doilea Razboi Mondial incoace si al Europei in totalitatea ei sa ajunga la o incheiere.

Daca e asa, intrebarea este daca tiparul istoric al strategiei germane va iesi la iveala sau ceva nou va aparea. In orice caz, viitorul strategiei germane este cea mai importanta intrebare in Europa si probabil ca in intreaga lume.

Inainte de 1871, cand Germania era fragmentata intr-un numar mare de state mici, nu reprezenta o provocare pentru Europa. Mai degraba servea drept tampon intre Franta si Rusia si Austria. Napoleon si campania sa de dominare a Europei au schimbat pentru prima oara statutul Germaniei, ambele depasind bariera si provocand ascensiunea Prusiei, o entitate germana puternica. Prusia a devenit instrumentul crearii in 1871 a Germaniei unite si astfel geopolitica Europei avea sa se schimbe.

Devenea astfel nu doar o tara unita, dar si cea mai dinamica economie a Europei si o tara cu cele mai substantiale forte terestre. Germania era si mostenitoarea unei insecuritati. In lipsa unei strategii adevarate, Germania nu ar fi putut supravietui unui atac simultan al Frantei si Rusiei. De aceea, esenta strategiei era impiedicarea aparitiei unei aliante intre Franta si Rusia. Cu toate acestea, in cazul in care o astfel de alianta nu exista, Germania era tentata sa invinga Franta si sa puna capat amenintarii unei aliante a acesteia cu Rusia. Este strategia pe care Germania a ales-o pentru aproape mai toata existenta ei.

Dinamismul Germaniei nu a creat efectul pe care ea sconta. In loc sa desparta Franta si Rusia, amenintarea reprezentata de o Germanie unita le-a adus pe cele doua impreuna. Celor doua le era clar ca, daca nu se aliau, Germania le-ar fi atacat separat. In multe feluri, Franta si Rusia au beneficiat de pe urma unei Germanii cu o economie dinamica. Nu doar ca a stimulat propriile lor economii dar a oferit si o alternativa la capitalul si marfurile britanice. Insa asta nu a anulat teama de Germania. Ideea ca economiile dicteaza deciziile natiunilor nu explica suficient comportamentul lor.

Germania se confrunta cu o problema strategica. La inceputul secolului XX, tripla Antanta, semnata la 1907, alia Rusia, Franta si Marea Britanie. Daca ar fi atacat simultan la o data stabilita de ele, cele trei tari puteau distruge Germania. De aceea, singura defensiva a Germaniei a fost declansarea unui razboi la o data aleasa de ea, invingerea uneia dintre tari si negocierea cu celelalte. Atat in Primul cat si in al Doilea Razboi Mondial, Germania a lovit intai Franta si a inceput sa negocieze cu Rusia in vreme ce Marea Britanie era incoltita. In ambele razboaie, strategia a fost un esec. In Primul Razboi, Germania nu a reusit sa invinga Franta si s-a gasit intr-un razboi extins pe doua fronturi. In cel de-al doilea, a invins Franta dar nu si Rusia, dandu-le timp anglo-americanilor sa contraatace in vest.

Dupa al Doilea Razboi Mondial, Germania a fost divizata. Indiferent de care au fost primele intentii ale invingatorilor, a devenit clar ca o Germanie de Vest reinarmata era esentiala daca Uniunea Sovietica urma sa fie inclusa. Iar daca Germania urma sa fie reinarmata, economia ei trebuia sa fie incurajata sa creasca. Iar ceea ce a urmat a fost miracolul economic al Germaniei. Germania devenea iar cea mai dinamica parte a Europei.

Chestiunea era impiedicarea Germaniei de a se reintoarce la cautarea unei strategii nationale autonome, atat din cauza ca nu ar fi rezistat de una singura fortelor sovietice, dar, si mai important, pentru ca Vestul nu putea tolera reaparitia in Europa a unor puteri politice puternice si divizate. Cheia era legarea Germaniei – economic si miltar – de restul Europei. Altfel spus, cheia era sa fie sigur ca interesele Germaniei si Frantei coincid, de vreme ce tensiunile dintre cele doua au stat la izbucnirea razboaielor.

Din punct de vedere militar, interesele Germaniei si Frantei erau legate prin NATO chiar si dupa ce Franta s-a retras din Comitetul Militar al NATO pe vremea lui Charles de Gaulle. Economic, Germania a fost legata de Europa prin aparitia organizatiilor economice sofisticate ce au luat apoi forma Uniunii Europene.

Dupa al Doilea Razboi Mondial, strategia Germaniei de Vest s-a concentrat pe apararea de Uniunea Sovietica printr-o alianta comandata militar prin NATO. Asta limita suveranitatea Germaniei dar elimina sa fie perceputa drept o amenintare. Apoi, si-a aliniat economia restului Europei, cautand prosperitate fara sa submineze pe cea a celorlalte tari. Si a treia linie strategica a fost sa-si exercite suveranitatea politica interna, cerandu-si drepturile ca natiune fara sa devina o amenintare geopolitica pentru Europa de Vest. Dupa caderea Uniunii Sovietice, asta a fost extinsa si asupra statelor din Europa de Est.

Strategia a dat roade. Nu a existat un razboi cu sovieticii. Nu a fost nici-un conflict fundamental in Europa de Vest si sigur nici unul de natura militara. Economia europeana in general, si a Germaniei in special, a fost pe val odata cu reintegrarea estului Germaniei. Suveranitatea interna a Germaniei era astfel asigurata. Mai important, Franta ramanea legata de Germania via UE si NATO. Rusia, sau ceea ce mai ramasese din ea dupa destramarea Uniunii Sovietice, era relativ in siguranta cata vreme Germania ramanea parte a structurilor europene. Problema strategica istorica a Germaniei parea rezolvata.

Situatia avea sa devina mai complexa dupa 2008. Relatia formala a Germaniei cu NATO a ramas intacta, dar, fara amenintarea comuna din partea Uniunii Sovietice, alianta s-a fracturat din cauza intereselor nationale divergente ale membrilor ei. UE a devenit punctul central de interes al Germaniei, iar blocul a fost supus la presiuni ce au facut ca vechea alianta a tarilor europene sa para mai dubioasa. Germania avea nevoie de UE. Pentru aceleasi motive din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial: un fundament pentru relatiile cu Franta si mijloc de asigurare ca interesul national nu va genera genul de conflicte ce existasera in trecut.

Avea nevoie de UE si pentru alte ratiuni. Germania e cel de-al doilea cel mai mare exportator din lume. Exporta in multe tari, dar Europa este un client extrem de important. Zona de liber schimb ce a stat la baza UE a fost si una dintre fundamentele economiei germane. Protectionismul in general, dar in mod clar protectionismul in Europa, ameninta Germania, al carei produs depaseste cu mult consumul intern. Pretul euro a ajutat exporturile Germaniei iar legislatia de la Bruxelles i-a oferit si alte avantaje. UE, asa cum a existat intre 1991 si 2008, a fost de o importanta extrema pentru Germania.

Cert este insa ca UE nu mai functioneaza a sa cum o facea. Dinamica economiei europene a dezavantajat multe tari iar criza economica din 2008 a declansat criza datoriilor suverane si criza bancara in Europa.

Erau doua solutii. Una era ca tarilor aflate in criza sa li se impuna masuri de austeritate in schimbul resurselor necesare pentru a-si rezolva problemele. Alta era ca tarile prospere ale Europei sa subscrie datoriile, iertand aceste tari de povara austeritatii. Solutia aleasa a fost o combinatie intre cele doua, dar reteta precisa a fost si ramane subiect de negocieri.

Germania are nevoie ca UE sa supravietuiasca din motive atat politice cat si economice. Chestiunea este ca nu e clar daca o solutie economica ivita poate fi sustinuta de sistemele politice din Europa.

Germnia este pregatita sa salveze alte tari europene, daca impun masuri de austeritate si sunt decise sa se asigure ca acestea sunt introduse in asa fel incat criza nu se repeta. Din punctul de vedere al Germaniei, radacinile crizei sunt politicile fiscale ale tarilor aflate in dificultate. De aceea pretul cerut de Germania pentru a subscrie parte a datoriilor este ca birocrati europeni, sustinatori ai politicilor Germaniei, sa controleze finantele tarilor ce primesc ajutor ca sa nu falimenteze.

Asta insemana ca aceste tari nu pot controla nici sistemul taxelor si nici bugetul prin sistemul lor politic. Ar fi un asalt la adresa democratiei si a suveranitatii nationale. Sigur ca a existat multa opozitie din partea potentialilor ajutati dar si din partea unor tari care vad in asta o crestere a puterii Germaniei.  Daca accepti punctul de vedere al Germaniei, criza economica este rezultatul cheltuielilor nesabuite, atunci propunerea ei e rezonabila. Daca esti de acord cu cel al Europei de sud-est, criza e rezultatul felului in care a fost conceputa UE, si atunci Germania propune impunerea puterii ei pe cale economica.

Este dificil de crezut ca va exista o vasta predare a suveranitatii in fata birocratiei UE dominate de Germania, indiferent de costurile economice. Este la fel de greu de crezut ca Germania va subscrie datoriile fara sa aiba ceva control pe langa promisiuni; chiar daca UE e de importanta vitala pentru Germania, opinia publica din tara nu o va permite. Pe scurt, este greu de vazut, pe termen lung, cum  se vor intelege europenii in aceasta privinta. Dar chestiunea trebuie rezolvata, daca nu in timpul acestei crize financiara macar in timpul urmatoarei, pentru ca intotdeauna este o noua criza.

In acelasi timp, cadrul de baza al Europei s-a schimbat din 1991 incoace. Rusia a ramas o umbra a Uniunii Sovietice, dar a devenit un exportator important de gaze naturale. Germania e dependenta de gazele naturale chiar daca este in cautare de alternative. Rusia are mare nevoie de tehnologie, care abunda in Germania. Germania nu mai vrea sa invite in tara alti imigranti de teama instabilitatii. Totusi, confruntata cu un declin al populatiei, trebuie sa ia masuri.

Rusia se confrunta si ea cu un declin al populatiei dar chiar si asa are un surplus de muncitori. Daca acesti muncitori nu pot fi adusi in fabrici, pot fi aduse fabricile la muncitori. Pe scurt, exista o sinergie substantiala intre economia Rusiei si cea a Germaniei. Adaugati la asta si faptul ca germanii sunt puternic presati de SUA sa ia parte la actiuni la care germanii isi doresc sa fie lasati deoparte, in vreme ce rusii ii vad pe americani drept o amenintare la adresa intereselor lor si ca exista interese politico-militare pe care Germania si Rusia le au in comun.

NATO e faramitata. UE e sub o imensa presiune si interesele nationale le domina pe cele europene. Abilitatea Germaniei de a folosi UE pentru interese economice nu s-a disipat, insa nu se poate baza pe asta pe termen lung. De aceea, Germania trebuie sa ia in considerare o strategie alternativa. Iar relatia cu Rusia este o astfel de strategie.

Germania nu este o putere agresiva. Fundamentul strategiei ei actuale este relatia cu Franta in contextul UE. Actualul Guvern francez sub presedintia lui Nicolas Sarkozy este unul angajat acestei relatii insa sistemul politic francez, asemeni celor din alte tari europene, este supus unor presiuni intense. Viitoarele alegeri din Franta sunt incerte, iar urmatoarele sunt si mai greu predictibile. Dorinta Frantei de a-si lua un angajament in fata Germaniei, cu care are un dezechilibru comercial masiv, este o necunoscuta.

Cu toate acestea, interesul strategic al Germaniei nu este neaparat o relatie cu Franta ci una fie cu Franta fie cu Rusia pentru a evita sa fie inconjurata de puteri ostile. Pentru Germania, o relatie cu Rusia e la fel de buna ca si una cu Franta. Situatia ideala pentru Germania ar fi o entitate franco-germano-rusa. O astfel de alianta a fost incercata in trecut, dar punctul ei slab este ca i-ar oferi Germaniei prea multa securitate, permitandu-i sa fie mai hotarata. In mod normal, Franta si Rusia s-au opus Germaniei, dar in acest caz este cert posibil sa existe o continuare a aliantei franco-germane sau o alianta ruso-franceza. De asemenea, si una tripla este la fel de posibila.

Actuala strategie  a Germaniei este prezervarea UE si a relatiei cu Franta in vreme ce aduce Rusia mai aproape de Europa. Dificultatea acestei strategii este ca politicile comerciale ale Germaniei sunt anevoioase pentru celelalte tari europene, inclusiv pentru Franta. Daca Germania se va afla in fata unei situatii imposibile cu UE, a doua optiune strategica ar fi o alianta in trei, cu o UE modificata sau poate in afara structurii Uniunii. Daca Franta decide ca are alte interese, asemeni ideii ei de Uniune Mediterana, atunci o relatie germano-rusa devine o posibilitate reala.

O relatie germano-rusa ar avea potentialul de a inclina balanta puterii mondiale. SUA este acum puterea dominanta, dar combinatia dintre tehnologia germana si resursele rusesti – o idee visata de multi in trecut – ar deveni o provocare la nivel global. Sigur, exista amintiri neplacute in ambele tabere, iar increderea va fi greu de obtinut. Dar, desi aliantele se bazeaza pe incredere, nu trebuie sa fie neaparat una profunda.

De aceea, strategia Germaniei este inca blocata in paradigma UE. Cu toate astea, daca paradigma UE devine nesuportabila, alte strategii trebuie gasite. Relatia ruso-germana deja exista si se adanceste. Germania se gandeste la ea in contextul UE dar, daca UE slabeste, Rusia devine alternativa naturala a Germaniei.

Sursa Stratfor / ziuaonline.ro

Grecia, în toiul exploziei sociale

Atena arată ca după război

Parlamentarii greci au ales austeritatea şi să rămână în zona euro, în ciuda protestelor violente ale populaţiei în urma cărora capitala elenă arată ca după război.

Înconjuraţi de peste 100.000 de persoane care strigau din stradă împotriva introducerii unor noi măsuri de austeritate, parlamentarii greci au votat, luni, aproape de ora unu noaptea, planul de economii. Cu acesta, Guvernul elen trebuie să se prezinte, mâine, la Bruxelles, în faţa miniştrilor de Finanţe din Eurogrup pentru ca aceştia să-şi dea acordul pentru deblocarea unui nou pachet financiar de 130 de milioane de euro necesar Greciei pentru a nu intra în incapacitate de plată luna viitoare. Atmosfera a fost tensionată nu numai în exteriorul Parlamentului elen, ci şi în interiorul plenului, unde au ajuns şi gazele lacrimogene pe care poliţia le-a folosit pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în incinta Legislativului.

45 de clădiri au fost incendiate în capitala elenă Foto: reuters

Cortegiul preoţilor

La începutul după-amiezii, în Piaţa Syntagma veniseră să protesteze, la chemarea sindicatelor, mai ales persoane mature şi în vârstă – multe dintre ele care au cunoscut dictatura militară şi căderea acesteia în 1973. Printre sindicalişti, un cortegiu de preoţi ortodocşi. Dacă până acum, politicienii nu au îndrăznit să se atingă de bunăstarea Bisericii Ortodoxe Greceşti, acum salariile preoţilor care sunt angajaţi la stat ca funcţionari vor fi tăiate.

Dar cum nimeni nu crede în eficienţa măsurilor anunţate în martie 2010, de a impune Bisericii impozite pe terenurile deţinute, pe donaţii şi moşteniri, tineri prezenţi la protest au început să arunce cu hârtii mototolite spre prelaţi, înainte ca ceilalţi participanţi la miting să le ceară să se potolească. Primele incidente au început după-amiază, când un grup de protestatari au încercat să rupă cordonul de poliţie şi să forţeze intrarea în Legislativ. Forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene şi bastoane.

Ciocniri între protestatari şi poliţie  Foto: Reuters

Abia după ce s-a lăsat întunericul, ziariştii s-au lămurit de ce mulţi dintre cei prezenţi în piaţă purtau ochelari de înot, măşti de gaze, căşti de motocicletă sau aveau faţa vopsită. Aceştia au declanşat infernul aruncând cu tot ce le cădea în mână spre poliţişti, inclusiv cu sticle incendiare. Grupurile de tineri mascaţi au fost împinse de scutieri spre străzile adiacente din jurul Parlamentului, iar aceştia au început să distrugă şi să dea foc la tot ceea ce le ieşea în cale.

În câteva ore, peste 45 de clădiri au fost avariate total sau parţial de incendiile de origine criminală, 150 de magazine au fost vandalizate, potrivit datelor oficiale. Ministerul Sănătăţii a anunţat că 54 de cetăţeni au fost răniţi, iar poliţia a menţionat că 68 de poliţişti au suferit răni.

Bande bine organizate

Persoane violente au vizat o serie de „clădiri emblematice, zece edificii neoclasice” de la începutul secolului XX, printre care şi două cinematografe istorice, a precizat viceprimarul Andreas Varelas. Ieri la prânz, echipele municipale continuau să strângă fragmente de marmură smulse din trotuare şi utilizate ca proiectile, precum şi alte cioburi sau obiecte fumegânde din coşurile de gunoi. „Ne-am fi aşteptat la un răspuns mai bun din partea poliţiei”, a afirmat Varelas, în timp ce presa cerea demisia ministrului de Interne.

În spatele baricadelor improvizate  Foto: afp

Poliţia a anunţat 67 de arestări în rândul protestatarilor violenţi, care, potrivit unei surse din poliţie, au acţionat mai multe ore în grupuri mici şi foarte organizate. Potrivit aceleiaşi surse, acest nucleu dur de circa o mie de persoane a antrenat sporadic în violenţe alte câteva sute de persoane.

„Acest lucru aminteşte de decembrie 2008″, când moartea unui adolescent, ucis de un poliţist, a declanşat aproape o lună de violenţe urbane, a declarat viceprimarul Andreas Varelas.

Protestele s-au extins şi în insule

Manifestaţii împotriva măsurilor de austeritate au avut loc şi la Salonic, şi aici fiind vandalizate câteva clădiri. Proteste s-au înregistrat şi în insulele Corfu şi Creta, potrivit televiziunii de stat. În localitatea Volos, protestatarii au intrat în primărie şi au dat foc documentelor pe care le-au găsit.

Anticipate

Purtătorul de cuvânt al Guvernului grec, Pantelis Kapsis, a anunţat că în aprilie vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate. „Acest Guvern are o lună, o lună şi jumătate la dispoziţie; alegerile vor avea loc în aprilie”, a declarat Kapsis. Teoretic, mandatul actualului Guvern putea dura până în octombrie 2013.

Angajamente doar pe hârtie?

Puterea şi opoziţia s-au unit ca să voteze noile măsuri de austeritate Foto: reuters

Votul privind noul pachet de măsuri de austeritate a trecut, dar a făcut victime şi în rândul parlamentarilor. Dintre cei 278 de deputaţi prezenţi, 199 au votat pentru, 74 împotrivă, 22 au absentat. Planul a primit aprobarea principalelor două partide, socialiştii din Pasok şi Noua Democraţie (conservatori), care participă la Guvernul de coaliţie al premierului Lucas Papademos. Însă peste 43 dintre cei 153 de deputaţi socialişti au votat împotriva proiectului. Ei au fost excluşi imediat din grupul parlamentar al Pasok, în urma unei decizii scrise a liderului formaţiunii, Giorgios Papandreu, adresată preşedintelui Parlamentului. Liderul conservatorilor, Antonio Samaras, i-a îndemnat pe deputaţii săi să voteze măsurile de austeritate, promiţându-le în schimb că va obţine alegeri anticipate cât mai repede. Acest lucru s-a şi întâmplat, guvernul anunţând scrutinul legislativ anticipat pentru luna aprilie. În ciuda votului deputaţilor, sunt voci care spun că „cine crede că viitoarele guverne elene vor sau pot să menţină criteriile impuse de creditorii internaţionali (aşa cum a cerut UE şi FMI) nu a înţeles Grecia deloc. Toţi sunt sortiţi eşecului pentru că structurile greceşti sunt aşa cum sunt”, scrie „Frankfurter Allgemeine Zeitung”. Dar ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat că promisiunile grecilor privind măsurile de austeritate nu mai sunt suficiente pentru că prea multe au fost încălcate, iar ţara, care a fost „un sac fără fund”. „Promisiunile Greciei nu mai sunt suficiente. Cu un nou program de austeritate, trebuie mai întâi să aplice o parte din programul vechi şi să economisească”, a arătat Schaeuble.

Grecii au luat calea Australiei

De câteva luni, zeci de greci, mai ales tineri, bat la porţile unei mari clădiri din strada Lonsdale în inima oraşului Melbourne. Clădirea din 1940 găzduieşte cartierul general al celei mai mari comunităţi greceşti din Australia.

În scene amintind de marea goană după aur de la începutul secolului al XX-lea, bărbaţi şi femei au plecat în cealaltă parte a lumii în căutarea unei vieţi mai bune. Spre deosebire de străbunicii şi bunicii lor, aceşti noi imigranţi sunt oameni realizaţi, specialişti în diverse domenii „Sunt toţi absolvenţi de universitate, ingineri, arhitecţi, mecanici, profesori care acceptă orice slujbă pentru a obţine un ban”, spune Bill Papastergiades, preşedintele şi avocatul comunităţii, citat de „Guardian”.

Şomajul îi obligă pe tineri să migreze

Din vara anului trecut, liderii comunităţii din Melbourne spun că au fost invadaţi cu sute de scrisori, e-mailuri şi telefoane ale compatrioţilor disperaţi să vină în Australia.

Doar anul acesta 2.500 de greci s-au mutat în Australia, iar oficialii de la Atena spun că alţi 40.000 au început procesul destul de greoi de a se stabili la antipozi. Două generaţii ar putea fi pierdute din cauza marii crize economice a Greciei. Noua diaspora, spun experţii, va cuprinde aproape sigur greci mai tineri care sunt bine educaţi şi vorbesc mai multe limbi, dar nu mai pot supravieţui într-o ţară a cărei economie este în cădere liberă.

Un studiu recent al Universităţii Salonic a arătat că marea majoritate a grecilor optează acum să lucreze în afara graniţelor, cu tânăra generaţie îndreptându-se spre ţări diferite, cum ar fi Rusia, China şi chiar Iran. Sursa : adevarul.ro

Austeritate primită cu flăcări de către greci

Aprobarea de către Parlamentul Greciei a pachetului de noi măsuri de austeritate necesar aprobării celui de-al doilea pachet de finanţare din partea FMI şi UE în valoare de 130 mld. euro, a stârnit un val de violenţe uriaş în capitala Greciei, unde protestatarii au dat fost câtorva zeci de clădiri.

Cinematografe, cafenele, magazine şi bănci au fost cuprinse de flăcări, iar protestatarii purtând măşti negre au luptat cu forţele de ordine aseară, înaintea votului din Parlament. Potrivit televiziunilor elene, violenţele s-au răspândit şi în insulele Corfu şi Creta, în Salonic, dar şi în mai multe oraşe din centrul ţării. Peste 150 de magazine au fost jefuite, iar 34 de clădiri au fost mistuite de flăcări în Atena.

În Parlament, 199 din totalul de 300 de deputaţi au votat pentru continuarea austerităţii, cu menţiunea că 43 de deputaţi din partidele de guvernământ, socialişti şi conservatori, au votat împotrivă ceea ce le-a atras excluderea din partid. Printre măsurile propuse de premierul Lucas Papademos se numără şi reducerea cu 22% a salariului minim, lucru care, în opinia criticilor, va duce la probleme şi mai mari pentru economia greacă. Papademos a spus în faţa Parlamentului că nu va tolera violenţa şi vandalismul, dar a recunoscut că impunerea unei noi serii de măsuri de austeritate într-o ţară care deja se confruntă cu reduceri de câţiva ani va fi dificil. „Impelementarea completă şi la timp a programului nu va fi uşoară. Suntem deplin conştienţi că acest program economic înseamnă sacrificii pe termen scurt pentru poporul grec”, a declarat Papademos.

Fără acest pachet de măsuri de austeritate Grecia risca să nu mai primească finanţări internaţionale, lucru ce ar fi putut duce în luna martie, când e scadenţa pentru plăţi de 14,5 mld. euro, la intrarea în incapacitate de plată a ţării, cu consecinţe dezastruoase pentru întreaga zonă euro.  Sursa :capital.ro

The Way The Economy Works [RO SUB]

Arhitecţii euro s-au aşteptat la criză, ca etapă în formarea Statelor Unite ale Europei

 

Politicienii şi eurocraţii care au gândit structurile zonei euro s-au aşteptat ca uniunea fiscală să intre în criză la un moment dat, dar au considerat că aceasta va contribui la atingerea scopului lor, acela de a crea Statele Unite ale Europei, potrivit unui analist Cazenove.

Arhitecţii zonei euro s-ar putea să fi ştiut tot timpul că structurile zonei euro sunt incomplete, însă s-au gândit că o criză structurală le-ar permite să introducă politica fiscală comună, care altfel ar fi fost politic imposibilă scrie pe blogul Wall Street Journal jurnalistul Martin Essex.

Teoria a fost prezentată de directorul pentru investiţii al Cazenove Capital Management, Richard Jeffrey, la postul de radio BBC 5.

“Deşi am puţin timp pentru teorii conspiraţioniste, Jeffrey prezintă argumente foarte solide”, scrie Essex.

De-a lungul actualei crize a Greciei şi băncilor europene a existat o presupunere larg acceptată că problemele zonei euro au fost cauzate de o concepţie greşită că dacă voinţa politică este destul de puternică ar fi posibilă depăşirea deficienţelor economice ale sistemului monetar.

Ideea că aceia care au construit uniunea monetară au ştiut întotdeauna că euro va intra în criză, dar au considerat că o astfel de situaţie le-ar permite trecerea la o uniune mai integrată, pe care mulţi dintre ei o susţineau, sugerează mai mult decât naivitate, scrie Essex.

“Unii din politicienii care au introdus euro, şi care au presat pentru introducerea acestuia, şi-au dat seama că vom ajunge în această criză la un anumit moment, dar au realizat că o astfel de criză îi va apropia de scopul lor, care era şi o uniune fiscală, şi crearea Statelor Unite ale Europei. Reacţia zonei euro de a spune că ceea ce avem nevoie acum este o uniune fiscală mai strânsă este exact ceea ce au vrut acei oameni. Ştiau unele din riscurile pe care şi le asumau şi că va exista o criză la un moment dat”, a spus Jeffrey la BBC Radio 5.

Afirmaţiile analistului Cazenove duc dincolo de ideea că politicienii s-au gândit că voinţa politică singură poate ţine la un loc zona euro. Lasă de înţeles că au ştiut că nu va fi aşa, scrie Esex.

“Ideea este că, dacă procedezi logic, o monedă comună este ultimul lucru care ar fi de introdus (după politică fiscală comună, sisteme legislative, reglementarea pieţei şi altele) dacă ai vrea să aduci ţările într-un fel de federaţie politică, deoarece moneda şi politica fiscală comună ar aduce la suprafaţă toate tensinile dintre economiile ţărilor respective”, a răspuns Jeffrey la întrebarea dacă susţine că politicienii europeni au ştiut unde se va ajunge.

“Politicienii au inversat această logică şi au considerat uniunea monetară un prim pas care ar forţa şi alţii, întrucât ar necesita o abordare mai federală şi în alte zone, precum politica fiscală, pentru a avea succes”, a spus el.

Pentru a-şi susţine teoria, analistul citează afirmaţii ale lui Romano Prodi în Financial Times în 2001, când italianul era preşedinte al Comisiei Europene.

“Sunt sigur că euro ne va obliga să introducem un nou set de instrumente de politică economică. Este imposibil politic să propunem aşa ceva acum. Dar cândva va exista o criză şi vor fi create noi instrumente”, declara Prodi la momentul respectiv.

Astfel, argumentează Jeffrey, uniunea monetară nu a reprezentat obiectivul final, ci numai un pas care necesita noi acţiuni la nivelul zonei euro, acţiuni care ar conduce eventual la scopul dorit: uniune completă politică şi economică în Statele Unite ale Europei.

În acest context, nu este deloc surprinzător că investitori de la miliardarul George Soros la China sunt rezervaţi în privinţa ultimelor planuri de scoatere a zonei euro din criză, scrie Essex pe blogul WSJ. Sursa: gandul.info

INEVITABILUL S-A PRODUS: Liderii europeni au decis reducerea cu 50% a datoriei Greciei

Liderii statelor din zona euro şi băncile creditoare au ajuns joi, la primele ore ale dimineţii, la un acord pentru reducerea cu 50% a datoriei Greciei, au anunţat surse diplomatice europene, citate de France Presse. De aseară până azi dimineață, au mai fost luate încă două decizii importante: cea privind recapitalizarea băncilor și cea legată de majorarea forței de acțiune a Fodului European de Stabilitate Financiară (EFSF).

“Acordul este aproape sigur”, a indicat un diplomat european. “Credem că avem un acord”, a spus un alt diplomat de la Bruxelles, transmite Agerpres.

Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, directorul general al FMI, Christine Lagarde, şi liderul Eurogrupului Jean-Claude Juncker au intervenit personal, în cursul nopţii, pentru a încerca să deblocheze negocierile cu reprezentanţii sectorului bancar.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a fost cel care a făcut marele anunț. El a salutat încheierea “unui plan ambiţios” şi “credibil” împotriva crizei din zona euro, după anunţul privind reducerea datoriei Greciei cu 100 miliarde de euro, graţie renunţării de către bănci la peste 50% din creanţele lor, transmite AFP.”Am adoptat elementele unui răspuns global, ale unui răspuns ambiţios, ale unui răspuns credibil la criza prin care trece zona euro”, a anunţat Sarkozy într-o conferinţă de presă susținută azi noapte, la Bruxelles, la încheierea summit-ului european care a durat 10 ore.”Cred că lumea întreagă va răsufla uşurată aflând rezultatul, deoarece ea aşteaptă răspunsuri puternice din partea zonei euro”, a adăugat Sarkozy, evocând “o posibilă catastrofă” în cazul în care nu se ajungea la un acord.Efortul băncilor “reprezintă 100 miliarde de euro”, a precizat Sarkozy, insistând asupra caracterului “voluntar”, care “exclude perspectiva unei incapacităţi de plată” a Atenei.

Anterior, Institutul de finanţe internaţionale (IIF) a anunţat că marile bănci creditoare ale Greciei şi liderii statelor din zona euro nu reuşiseră să ajungă la un acord privind mijloacele care să permită reducerea suplimentară a datoriei Greciei.

Acord privind recapitalizarea băncilor

Decizia privind reducerea cu 50% a datoriei Greciei nu este singura veste bună de după summit-ul liderilor din UE, desfășurat începând cu seara zilei de ieri. Oficialii europeni au ajuns la un acord și în ceea ce privește subiectul recapitalizării băncilor.

Cele 27 state membre UE au convenit un set de măsuri care să rezolve nevoia de a asigura finanţarea pe termen mediu a băncilor, pentru a evita o criză a creditelor şi pentru a proteja fluxul de credit către economia reală.

Referitor la capitalizarea băncilor, declaraţia liderilor statelor UE arată că există un acord larg cu privire la necesitatea unei rate superioare a capitalului de 9% din capitalul de cea mai înaltă calitate şi, după estimarea evaluării de piaţă a expunerilor la datoria suverană, ambele începând din 30 septembrie 2011, pentru crearea unui sistem de amortizare temporar, care se justifică prin aceste circumstanţe excepţionale.

Acest obiectiv cantitativ în ceea ce privește capitalul băncilor va trebui atins până la 30 iunie 2012, pe baza planurilor convenite cu autorităţile de supraveghere naţionale şi coordonate de Autoritatea Bancară Europeană (ABE). Această evaluare nu va afecta normele de raportare financiară relevante.

EFSF, mai puternic ca oricând

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a salutat, astăzi, ”progresele substanţiale” realizate în cadrul summitului european de la Bruxelles, felicitându-i pe liderii din zona euro pentru că au pus pe picioare “un program care va răspunde crizei din regiune”.

“De acum, am intenţia de a recomanda consiliului de administraţie al FMI vărsarea următoarei tranşe de împrumut” Greciei, a anunţat ea într-un comunicat, subliniind că aplicarea reformelor economice acceptate de Atena rămâne “esenţială”.

Ridicarea capacităţii Instrumentului European de Stabilitate Financiară (EFSF), care va fi sporită de la 440 la 1.000 de miliarde de euro, “poate întări apărarea Europei împotriva contagiunii” crizei la alte ţări, a spus Lagarde.

Totuşi, a avertizat ea, “va fi importantă detalierea suplimentară a modalităţilor de funcţionare a EFSF întărit”.

În plus, şefa FMI a calificat drept “un important pas înainte” decizia de a recapitaliza băncile, cu suma de 106 miliarde de euro, conform unui document publicat de Autoritatea Bancară Europeană (EBA). Totuşi, pieţele apreciază că nevoile ar fi mult mai mari, iar FMI-ul a vorbit despre 200 de miliarde de euro.

“Restabilirea creşterii depinde de un sector financiar solid şi întărirea capitalului băncilor este cheia”, a subliniat ea. De asemenea, Christine Lagarde a salutat “deciziile de întărire a coordonării economice şi bugetare în cadrul zonei euro, precum şi angajamentul de a realiza o uniune economică pe măsura uniunii monetare”. Sursa : evz.ro

O singură Supercorporaţie uriaşă conduce lumea

O echipă de experţi de la Universitatea din Zurich a ajuns la o concluzie înspăimântătoare după ce a efectuat o analiză matematică a legăturilor dintre 43.000 de corporaţii transnaţionale.

Pentru a modela imaginea sistemului corporativ la nivel mondial, experţii au procesat o cantitate imensă de date ce reflectă raportul de proprietate dintre cele mai mari corporaţii multinaţionale,. O singură Supercorporaţie uriaşă conduce lumea. Aceasta e concluzia studiului apărut în New Scientist.
‘Realitatea este într-atât de complexă, încât a fost nevoie să dăm la o parte dogmele, indiferent dacă este vorba de teorie a conspiraţiei sau teoria pieţei libere’- explică coautorul studiului, James Glattfelder, teoretician în sisteme complexe, subliniind că ‘analiza noastră se bazează pe date reale’. Studii anterioare au arătat că un grup relativ mic de companii şi bănci deţine cea mai mare parte a ‘cozonacului economic’ global, din care tuturor celorlalţi le revin doar firimituri. Însă, toate aceste studii – afirmă experţii de la Zurich – au trecut cu vederea relaţiile indirecte dintre corporaţii şi filialele lor, precum şi companiile afiliate.
Experţii au identificat un nucleu de 1318 de companii, ale căror legături cu altele nu pot fi numite altfel, în opinia lor, decât incestuoase. Astfel, s-a descoperit că fiecare din aceste 1318 are o relaţie extrem de strânsă cu două sau mai multe alte societăţi (numărul mediu de parteneri afiliaţi se ridică la 20). Deşi veniturile oficiale ale acestor corporaţii depăşeşte cu greu 20% din profiturile globale nete, prin intermediul firmelor lor satelit acestea dispun de majoritatea companiilor internaţionale care activează în sectorul ‘real’ al economiei.
Astfel, tentaculele monştrilor corporatişti se extind asupra 60% din veniturile globale, relevă studiul, care arată că majoritatea legăturilor financiare duc în direcţia unei ‘superenclave’ compuse din 147 de companii. Activele acestora se interferează unele cu altele, de fapt, fiind proprietatea lor comună, ceea ce îi asigură acestui conglomerat financiar controlul asupra 40% din averea corporativă la nivel mondial. Cele mai mult din aceste supercorporaţii sunt instituţii financiare. Iată topul primelor zece dintre acestea, întocmit de experţii de la Universitatea din Zurich:

1) Barclays plc; 2) Capital Group Companies Inc; 3) FMR Corporation; 4)AXA ; 5)State Street Corporation; 6) JP Morgan Chase & Co; 7) Legal & General Group plc; 8)Vanguard Group Inc; 9) UBS AG; 10) Merrill Lynch & Co Inc.

Sursa : ziuaveche.ro