Arhiva

Archive for the ‘societati secrete’ Category

Conspirație sau adevăr SECRET? România tocmai a intrat sub controlul BILDERBERG

 

Ne ascultă? Dacă da, de ce? Vor să ne controleze viața? Vor să afle despre noi mai mult decât suntem noi dispuși să arătăm? De ce este nevoie de o lege “Big Brother” și, mai ales, de ce a fost nevoie să o adoptăm cu forța și sub amenințarea Uniunii Europene?

Sunt întrebări pe care suntem sigur că vi le puneți. Răspunsurile oficiale le cunoaștem cu toții și sunt formulate într-un limbaj care nu spune aproape nimic: “Legea este necesară pentru implementarea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei Uniunii Europene privind reţinerea datelor generate sau procesate în cadrul activităţii de furnizare de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii”.

Supranumit de presă Legea “Big Brother”, proiectul legii retenţiei datelor de comunicaţii electronice prevede că furnizorii de Internet şi de telefonie sunt obligaţi să stocheze pentru un an toate datele legate de convorbirile telefonice şi schimbul de e-mailuri.

Bruxellesul vrea identificări electronice pentru cetăţenii comunitari

Comisia Europeană urmează să lanseze în iunie o revizuire substanţială a regulilor privind documentele personale cu scopul impulsionării identităţilor electronice în UE, propunere care cel mai probabil se va confrunta cu opoziţia grupurilor de apărare a drepturilor civile şi a statelor membre unde nu există cărţi de identitate.

Neelie Kroes, comisarul european pentru agenda digitală, va prezenta la începutul lunii iunie o propunere legislativă care urmăreşte ‘să faciliteze tranzacţiile electronice transfrontaliere’ prin adoptarea unor semnături electronice, a unor identităţi electronice şi a unor servicii de autentificare electronică (eIAS) armonizate în statele membre UE, conform unui document intern intrat în posesia EurActiv.

“Confortul, încrederea şi siguranţa utilizatorului în lumea digitală”

“Un mediu de reglementare clar pentru eIAS va impulsiona confortul, încrederea şi siguranţa utilizatorului în lumea digitală. Acest lucru va spori disponibilitatea serviciilor de autentificare electronică transfrontaliere şi transectoriale şi va stimula acceptarea tranzacţiilor electronice transfrontaliere în toate sectoarele”, se arată în document.

În ciuda eforturilor UE de a spori securitatea semnăturilor electronice şi încrederea în apariţia identităţilor virtuale, cetăţenii şi guvernele nu s-au mişcat prea repede în adoptarea de cărţi de identitate electronice.

Cealaltă față a acestor legi are un singur nume: Bilderberg

Coincidență sau nu, există o teorie a conspirației care face o legătură pe care mulți înclină mai repede să o creadă. Lucrurile sunt simple de explicat, potrivit teoriilor conspirației, foarte mult luate în seamă când vine vorba de acest tip de informații, mai ales din cauza întrebărilor pe care le scriam mai sus și pe care oamenii și le pun, în mod justificat într-o oarecare măsură.

Comisia Europeană este cea care deschide proceduri împotriva diverselor state pentru nendeplinirea obligaţiilor. Exponentul legilor precum cele de care am vorbit mai sus, din partea Uniunii Europene, este comisarul european pentru agenda digitală, Neelie Kroes.

Un detaliu sesizat de site-urile care au ca specializare “teoriile conspirației” este acela că Neelie Kroes este un membru foarte activ al grupului Bilderberg, cunoscut ca guvern mondial secret, încă din anul 2005.

Astfel, Kroes apare pe lista oficială a invitaților de la întâlnirea din 2006 de la Ottawa, Canada, apoi în cea din 2007 de la Istanbul, în 2008, Chantilly, Virginia, 2009, în Vouliagmeni, Grecia, apoi în 2010 în Sitges, Spania, în calitate de delegat al Comisiei Europene.

Grupul Bilderberg este una dintre cele mai prestigioase şi discrete organizaţii, care reuneşte diverse categorii de lideri, bancheri, oameni politici, personalităţi din mass-media, cadre universitare şi miliardari.

Întâlnirile şi discuţiile grupului sunt secrete, iar presa nu este acceptată

Prima întâlnire a Grupului Bilderberg a avut loc la Hotelul Bilderberg din Oostebeek (Olanda), între 29 – 31 mai 1954, fiind prezidată de Excelenţa Sa Regală, prinţul Bernhard al Olandei.

Acum, grupul elitist este condus de vicontele Etienne Davignon, care este fost vicepreşedinte al Comisiei Europene şi preşedinte al Agenţiei Internaţionale pentru Energie. Acesta s-a instalat la conducerea Bilderberg în anul 2000.

“Eu nu cred că suntem o clasă conducătoare globală pentru că nu cred că există aşa ceva. Pur şi simplu cred că suntem oameni influenţi interesaţi să le vorbim altor oameni influenţi”, spunea vicontele belgian acum şase ani, într-un interviu pentru BBC, referindu-se la întâlnirile anuale ale Grupului Bilderberg. Prima dintre acestea a avut loc acum mai bine de cinci decenii.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de trafic de telefonie şi internet, cunoscută ca legea ”Big Brother”.

Proiectul de lege prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.

Comisia Europeană va opri acţiunea de infringement începută împotriva României, privind aşa-numita Lege “Big Brother”, pentru că Parlamentul a adoptat recent actul normativ în cauză.

Sursa : capital.ro

Etichete:,

Bilderberg 2011. Member List – WATCH CAREFULLY!

noiembrie 16, 2011 Scrie un comentariu

Avand in vedere ca noua garda guvernamentala din Italia si Grecia este compusa din fosti guvernatori ai bancilor “nationale”, care sunt, deloc intamplator, cu totii, si membri de seama trilaterali si bilderbergi, e foarte posibil sa vedem si la noi in tara o astfel de intronizare oficializata a acestor grupari: fie prin Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, fie prin Mihai Tanasescu, devenit omul FMI. Mai vehiculat in mass-media ultimelor zile este Isarescu, mai activ si mai vocal in spatiul public decat de obicei, si sustinator fervent al agendelor euro-globaliste de insclavizare economica a Romaniei si de experimentare a proiectelor economice maltusianiste. Daca tot este insusi presedintele UE, un ilustru membru Bilderberg, atunci de ce sa nu fie trimisi peste tot, in capul treburilor, agentii de baza ai retelei oculte?

Mesajul implicit este foarte clar: mai putina democratie, mai mult autoritarism tehnocratic de factura europeana (intelegand prin asta si ideologia si oamenii Bilderberg/Comisia Trilaterala), mai multa austeritate pentru“imputitii ortodcsi din Rasarit si pentru macaronarii enervanti din sud!

Ordnung und Disziplin!

In ceea ce priveste articolul din The Economist (care are el insusi un reprezentant in Comisia Trilaterala) el reflecta perfect turnura care se vrea a se da acestor evolutii: decat o Europa cu Merkozy, mai degraba una cu Comisia Europeana. A se remarca si acceptarea resemnata a faptului ca in acest stadiu e necesara renuntarea la democratie, pentru “salvarea zonei euro”…

Sa dezvoltam insa:

Asistam se pare, la inceputul unui “val” de “revolutii” tehnocratice, soft, de cabinet in tarile europene afectate de “criza” special planificata, unde, atunci cand se atinge momentul de varf al crizei, este inlocuita elita politica aleasa (macar formal si de fatada) democratic, dar lasata sa se compromita la maximum sai sa magnetizeze tot capitalul posibil de ura a populatiei, cu… salvatori “tehnocrati”, in esenta trans-nationali. Inlocuiti pur si simplu la ordin, la modul direct si imediat, de catre noul “politbirou” de la  Bruxelles sau, mai bine zis, de la centrele de comanda euro-masonice.

Asadar, acest tehnocratism autoritarist european este forma concreta pe care au luat-o dictaturile malthusiene – cel putin in Italia si Grecia, avand insa semnele unei adevarate tendinte si, prin urmare, si a unei strategii coordonate de la Bruxelles (sau, mai degraba, de la intrunirile Bilderberg % Comisia Trilaterala). Asistam la o etapa importanta din implementarea noii ordini europene, realizata in asa fel incat sa neutralizeze si eventualele tensiuni acumulate social impotriva impunerii europene a austeritatii, dar si pentru neutralizarea tensiunilor de ordin national.

Miscarea e foarte inteligenta: pe de o parte, plasarea in prim-plan a liderilor statelor puternice din UE, respectiv Angela Merkel si Nicolas Sarkozy, care sa ”capitalizeze” tot depozitul de resentimente ale populatiilor supuse austeritatii, in plus, creandu-se un clivaj cultural artificial: Nordul germanic si eficient economic vs Sudul lenes si cheltuitor.

Pe de alta parte, compromiterea guvernelor nationale dar si a liderilor politici locali, a partidelor nationale, prin incompetenta “exagerata” si sfidatoare, prin acuzele de coruptie, scandaluri neintrerupte, vinovatia acumularii datoriilor publice,aduse in momentul cel mai dificil pentru ele: anume, de a aplica politici economice si sociale extrem de nepopulare.

Astfel, cu mainile lui Merkozy si ale liderilor compromisi ai guvernelor nationale (cum au fost, acum, Papandreou si Berlusconi), Comisia Europeana si BCE, adevaratii responsabili de situatia creata, stau departe de contestarea populara si dreneaza nemultumirea in directii nu neaparat false, dar, oricum, nu esentiale pentru procesul de putere la care asistam. Proces la al carui final Comisia Europeana si BCE vor reprezenta ”SALVAREA” momentului: solutia tehnocrata care, in timpul nostru, ia forma tehnocratului bancar, a omului serios si competent, a expertului unanim recunoscut si apreciat, care mai si ocupa un loc cheie ori in banca nationala ori in Banca Centrala Europeana.

Faptul ca la acest nivel jocul european pare ca si-a atins obiectivele reiese dinreactiile opiniilor publice din cele doua tari: Italia si GreciaIn Italia oamenii s-au bucurat de parca au scapat de Gaddafi, nu de un lider votat de italieni, si s-au comportat, mimetic, ca o masa de oameni carora li s-a deschis un orizont al sperantei desi bucuria e aberanta: noul premier are sarcina de a aplica politicile austeritatii impuse de UE si FMI la litera. Nu e nimic democratic in plecarea lui Berlusconi, dimpotriva.

Asa si in Grecia, dupa ce poporul a asediat Parlamentul in imagini socante ale revoltelor stradale, acum majoritatea opiniei publice este de acord cu solutia guvernului de uniune nationala condus de Papademos, fost BCE, desi acest guvern va aplica, la litera, programul de austeritate impotriva caruia se dadeau de ceasul mortii sa lupte cu politia pe strazi!

Nu e incredibil cum a reusit acest joc sa depresurizeze opinia publica din cele doua tari si sa o faca sa inghita programul impotriva caruia se mobilizase anterior? E usor de inchipuit cum si poate fi prostita si opinia publica de la noi, prin aducerea lui Isarescu in prim plan, ca un fel de solutie de urgenta de tip european pentru scoaterea tarii din impas. Sa te tii atunci cum toti liderii de opinie care astazi vestejesc austeritatea lui Basescu & Boc cum vor aplauda cu trei maini aceeasi austeritate, daca nu si mai draconica, aplicata de Basescu&Isarescu! Si de ce? In cazul nostru, al romanilor, pentru caexista o prostie snoaba a inchinarii la lumina de la Apus (de la Bruxelles) si pentru ca Isarescu are o nemeritata popularitate si incredere acordata in sondaje.

Mai este o miza in joc: tot scandalul ”Merkozy” si ”Nord vs Sud” sau ”Vest contra Est” se intrevede a fi depasit, in mod similar solutiei tehnocrate aplicata national, curenuntarea la rolul statelor nationale in elaborarea politicilor economice/fiscale la nivel european. Acumularea tensiunilor si nervilor prin certurile intre natiuni vor fi depasite printr-o ”solutie” de delegare cvasi-totala a suveranitatilor nationale catre Comisia Europeana si BCE. Si desigur ca toata lumea va fi multumita sa scape de dominarea Germaniei sau a Frantei dand puteri plenipotentiare… Comisiei!

In cazul continentului  european, etapele construirii noii ordini mondiale intrupata de proiectul UE are propriile sale particularitati, izvorate din conditiile specifice si starea opiniilor publice nationale. Daca in tarile arabe, de pilda, bilderbergii si trilateralii au considerat, din cauza conditiilor sociale si culturale specifice, ca etapa importanta catre o noua ordine mondiala este declansarea unor revolutii prin care tiranii asezati tot de ei sa fie inlaturati, in Europa e altminteri: o drenare a nemultumirilor populare catre guvernele nationale, fie cele proprii, fie ale celor care fac parte din ”clubul selectilor”, pentru a putea impune cu succes ”solutia” tehnocrat-bancara.

Ce forma anume va lua aceasta conducere ”post-democratica” de tip tehnocrat vom incerca sa creionam in alte analize.

Ah… si sa nu credeti ca autoritarismul european nu va fi plebiscitat. Va veni si acel moment, in care insesi natiunile vor vota delegarea de suveranitate catre o conducere centrala europeana. De altfel, acesta este intreg sensul procesului de putere actual, care in prezent se afla la etapa tehnocratismului autoritar:conditionarea opiniilor publice nationale catre acceptarea solutiei europene. Votul pentru Europa este adevarata revolutie ce se coace in culisele bilderbergilor. Sursa: razbointrucuvant.ro

Etichete:

Bilderberg nu a venit să ne liniștească: Obișnuiți-vă cu noua normalitate

octombrie 14, 2011 Scrie un comentariu

Europenii trebuie să nu repete greșelile trecutului, întrucât criza a apărut din cauza unor politici prost conduse, a declarat șeful grupului Bilderberg, în cadrul unui eveniment care are loc la Banca Națională a României.

De asemenea, Richard Haass, oficialul Council on Foreign Relations, un alt grup despre care se spune că stăpânește lumea din umbră, a declarat că statele trebuie să se obișnuiască cu noua normalitate, care presupune o creștere economică extrem de redusă și care va cere redefinirea politicilor fiscale și a sistemelor de pensii și cele educaționale.

Acesta a mai spus că în prezent lumea politică reacționează mai lent decât o fac economiile și piețele, iar reacțiile populiste ale unora dintre politicieni nu ar trebui să surprindă pe nimeni dacă luăm în calcul dificultățile prin care trece economia mondială și inegalitățile sociale care pe unele țări s-au extins pe fondul crizei, precum și rata ridicată a șomnajului care în contextul actual se extinde pe un termen tot mai lung.

Vicontele Davignon, președintele Bilderberg, a declarat la rândul său că Europa trebuie să introducă sancțiuni pe care să le și aplice pentru acele state care au o politică fiscală hazardată, aceasta fiind exact una dintre măsurile cerute de Germania în ultimele zile.
Sursa : capital.ro
Etichete:

Preşedintele Grupului Bilderberg, Vicontele Etienne Davignon, vine la Isărescu acasă

octombrie 13, 2011 Scrie un comentariu
Preşedintele Grupului Bilderberg, Vicontele Etienne Davignon, vine la Isărescu acasă

Preşedintele Grupului Bilderberg, Vicontele Etienne Davignon, este invitat la Banca Naţională a României unde va avea loc mâine o conferinţă de presă în care va vorbi despre “Uniunea Europeana după criza datoriilor suverane”. Alături de Davigon se va afla Richard Haass, preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe al SUA.

Vicontele Etienne Davignon, în vârstă de 79 de ani, este un cunoscut polician belgian, care face parte din grupul Bilderberg din anul 1974, a intrat în structurile de conducere în 1999, şi este în prezent cel de-al şaselea preşedinte al organizaţiei. Vicontele Etienne Davignon este în acelaşi timp preşedintele Consiliului de Conducere al Brussels Airlines şi vicepreşedinte al companiei Suez Tractabel.

Bilderberg este unul dintre cele mai faimoase şi discrete organizaţii transnaţionale, care reuneşte bancheri, oameni politici, industriaşi, reprezentanţi media, universitari, miliardari. Creat în 1954 de către prinţul Bernard al Olandei pentru a apropia elitele din Europa şi din Statele Unite, clubul poartă numele hotelului din localitatea Oosterbeek unde a avut loc prima „ediţie” destinată să consolideze relaţiile americano-europene şi să împiedice un alt război mondial. Henry Kissinger, Helmut Schmidt, Gerhard Schroder, Daniel Vasella, şefii Coca-Cola, Shell, Fiat sau regina Olandei au participat la întrunirile evocate anual.

Niciun român nu a luat vreodată parte la întrunirile Grupului Bilderberg, dar România are doi reprezentanţi în Comisia Trilaterală, o altă structură transnaţională considerată a avea strânse legături cu Grupul Bilderberg şi Clubul de la Roma.

Comisia Trilaterală, din care fac parte cei mai influenţi oameni din diferite domenii, din toată lumea, a apărut în 1973, fiind fondată de bancherul David Rockefeller – care este şi unul dintre invitaţii permanenţi ai întrunirilor Bilderberg, pentru a întări cooperarea economică şi politică între continentele american, european şi asiatic – de aceea se numeşte Trilaterală.

În componenţa acestei comisii au intrat directori de concerne, bancheri, politicieni (printre care şi foşti preşedinţi ai Statelor Unite), economişti, şefi de sindicate, preşedinţi de fundaţii – în general cei mai influenţi oameni din America de Nord, din Europa şi din Japonia.

Reprezentanţii ţării noastre în Comisia Trilaterală sunt Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, şi Mihai Tănăsescu, fost director executiv adjunct la Banca Mondială şi fost ministru al finanţelor în România.

În ultimii ani dominaţi de criza financiară, întâlnirile celebrului Grup Bilderberg au avut ca principală de discuţie criza globală. Ultima întâlnire care a avut loc înainte de debutul crizei a fost în primăvara anului 2007 (31 mai – 3 iunie), la Istambul. Aceasta a fost dealtfel şi ultima întâlnire a cărei agendă nu a avut în cap de listă criza financiară. Temele abordate în 2007 au fost legate de războiul din Afganistan şi de problemele pe care Statele Unite le aveau în semnarea protocolului de la Kyoto.

În vara anului 2008 (iunie), criza era deja în toi în Statele Unite, unde sectorul bancar avea serioase probleme, dar puţini estimau dezastrul ce urma să vină, reuniunea grupului Bilderberg s-a ţinut la hotelul Westfields Marriot din Chantilly, în statul Virginia, din Statele Unite ale Americii. Era prima întâlnire a Grupului sub auspiciile crizei. La întâlnirea respectivă, Timothy Geithner – care deţinea atunci funcţia de preşedinte al Băncii Federale din New York (una dintre cele 12 bănci componente ale sistemului Rezervei Federale, şi care a fost numit ulterior preşedinte al Trezoreriei SUA) vorbea deja despre un cadru de reglementare unitar aplicabil sectorului financiar bancar la nivel global. (vezi aici articolul publicat în Financial Times în care preşedintele Trezoreriei SUA era citat cu declaraţii pe această temă).

La câteva luni după respectiva întâlnire, Statele Unite păşeau în cea mai gravă criză din istoria de după cel de-al doilea război mondial: pe 15 septembrie Lehman Brothers îşi anunţa falimentul, iar la foarte scurt timp gigantul asigurărilor AIG a fost naţionalizat de administraţia americană.
Următoarea întâlnire a membrilor Bilderberg Group (a 57-a la număr) a avut loc între 14 şi 17 mai în Grecia, mai precis în Atena, la hotelul Astir Palace din cartierul Vouligmeni. Deja tema principală a discuţiilor a fost dată de evoluţia crizei. (vezi aici comunicatul de presă dat de Grup în urma întâlnirii).

Între membrii participanţi s-au aflat atunci multe nume mari, dar şi câteva personalităţi care au preluat, sau sunt în curs de a prelua, funcţii importante în instituţii cu un rol extrem de important în actualul context geo-politic şi economic. Între acestea Mario Draghi – preşedintele Băncii Centrale a Italiei şi viitor Preşedinte al Băncii Centrale Europene, sau Christina Lagarde – atunci în calitate de Ministru al Economiei Industriei şi Muncii din Franţa, numită ulterior în fruntea Fondului Monetar Internaţional. Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene a fost deasemeni prezent la respectiva întâlnire. Iar Andreeas Treichl, preşedintele Erste Bank – acţionarul majoritar al BCR, cea mai mare bancă din România, a fost şi el printre participanţi. (vezi aici lista participanţilor la întâlnirea Grupului Bilderberg ce a avut loc în mai la Atena).

Pe listă mai pot fi găsite persoane precum Jaap de Hoop Scheffer – secretarul general al NATO sau comisarul european Neelie Kroes, dar şi Paul Volcker – fost preşedinte al FED şi, la momentul respectiv, consilier al preşedintelui dar şi Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale.
O jumătate de an mai târziu, Comisia Europeană atrăgea atenţia Greciei cu privire la neregulile în raportările făcute către instituţiile europene, iar ulterior Grecia căde în sarabanda reducerilor de rating suveran din partea agenţiilor de rating, ajungând astăzi în pragul falimentului suveran.
În 2010, întâlnirea Grupului Bilderberg a avut loc în Spania la hotel Sitges, între 3 şi 6 iunie. Criza, mai precis reformele sistemului financiar global a fost prima temă din lista celor puse în discuţie. Problema foametei la nivel global sau relaţiile UE-SUA au fost deasemeni obiect de discuţie. (vezi aici comunicatul dat publicităţii de organizatori după întâlnire).

Întâlnirea prezidată tot de Davignon Etienne, a avut ca participanţi într-o mare măsură aceleaşi nume celebre din finanţe, între care Josef Ackermann – preşedintele Deutsche Bank, Agius Marcus – preşedintele Barclays, Jan Huyghebaert – preşedintele KBC, sau Juan Maria Nin Genova – preşedintele grupului bancar La Caixa, dar şi membrii vechi, marcanţi ai organizaţiei, precum Henry Kissinger. (vezi aici lista de participanţi la întâlnirea din vara anului 2010 din Spania).

Nu puţine au fost zvonurile care la momentul respectiv au trecut Spania pe lista următoarelor victime ale crizei, speculându-se o presupusă corelaţie între locul unde întâlnirea Grupului Bilderberg are loc şi viitorul ţării respective. Aşteptările adepţilor teoriilor conspiraţiei au fost însă contrazise de realitate, şi chiar dacă în ultimele circa 12 luni Spaniei i-a fost redus ratingul suveran, şi numeroşi jucători financiari au luat poziţii de vânzare pe datoria suverană a acesteia, a continuat să stea pe propriile picioare mult mai bine decât Grecia, cu care se află în aceeaşi clasă a PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania – state cu o pondere mare a datoriei publice în PIB, şi cu dezechilibre bugetare serioase)
Cea mai recentă dintre întâlnirile Grupului Bilderberg a avut loc în vara anului trecut la St. Moritz, între 9 şi 12 iunie 2011, iar discuţiile s-au purtat în jurul provocărilor cu care economia globală, şi mai ales moneda euro şi Uniunea Europeană se confruntă. (vezi aici comunicatul oficial dat publicităţii după eveniment).

Pe lista participanţilor se regăsesc nume precum David Rockeffeler fost preşedinte al Chase Manhattan Bank sau Herman van Rompuy – Preşedintele Consiliului Europei. Dacă în urmă cu un an preşedintele Erste Bank făcuse parte dintre invitaţi, în 2011, a fost rândul preşedintelui Raiffeisen Zentralbank – Walter Rothensteiner, să reprezinte o instituţie financiară extrem de bine poziţionată şi în România. Sursa :adevarul.ro

Etichete:
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 136 other followers