Scutul antirachetă atacă nervii Moscovei
“Considerăm că este inacceptabilă practica americană a faptului împlinit în problemele de apărare antirachetă în Europa, când deciziile sunt luate fără a ţine cont de opinia tuturor ţărilor implicate”, a anunţat Ministerul rus al Apărării în urma acordului dat NATO de către Spania. Ministerul a denunţat această nouă implantare în Spania, care duce la „creşterea substanţială a potenţialului antirachetă al SUA în Europa” şi a avertizat că, „dacă evenimentele decurg în acest mod, se vor pierde şansele de a trece apărarea antirachetă din terenul confruntării la cel al cooperării”.
Premierul spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a anunţat la Bruxelles acordul dat de ţara sa pentru a găzdui, în cadrul scutului antirachetă al NATO, patru nave de război americane echipate cu rachete de interceptare la baza navală americană Rota, din sudul Spaniei. Liderii celor 28 de state membre ale NATO au dat undă verde în 2010 acestui scut antirachetă, care vizează prevenirea ame-nin-ţărilor balistice venite din Iran. Rusia a cerut în van ca NATO să abandoneze acest proiect sau Moscova să devină asociat, considerând că amplasarea unui scut antirachetă în apropierea frontierelor sale îi ameninţă poten-ţialul strategic.
Divergenţe
Potrivit RIA Novosti, ambasadorul american în Rusia, John Beyrle este optimist, considerând că Moscova şi Washingtonul vor cădea de acord în mai 2012 (înaintea summitului NATO de la Chicago) în ce priveşte schimbul de informaţii în domeniul apărării antirachetă. Dar, declaraţiile oficialilor ruşi şi comunicatele de presă rămând negative. Adjunctul ministrului rus al Apărării, Anatoli Antonov, implicat în negocierile de control al armamentelor, s-a plâns că nu se înregistrează nici un progres în negocierile ruso-americane privind crearea scutului antirachetă european, americanii continuând să îşi realizeze proiectele în grabă.
„Este eronat să afirmi că Europa asistă la crearea scutului antirachetă al NATO. În realitate, americanii realizează în Europa propriile, proiecte ceea ce devansează negocierile purtate în prezent în acest domeniu între Rusia, SUA şi NATO”. Dmitri Rogozin, ambasadorul Moscovei la NATO, se plânge, la rândul său, că Alianţa nu a oferit Rusiei nici o cooperare practică şi susţine că NATO refuză să ia în considerare propunerile ruse pentru ansamblul eşalonului intero-perativităţii interarme şi toate garanţiile juridice. Iar Alexandre Lukaşevici, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, denunţă, ca şi Rogozin, faptul că NATO trage de timp ca şi deciziile Turciei şi României de a permite amplasarea pe teritoriul lor de piese ale acestui sistem şi posibilitatea ca Polonia să le urmeze exemplul.
Rogozin a ameninţat că Rusia nu va participa la summitul NATO din Chicago dacă nu se va înregistra nici un progres iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov şi adjunctul acestuia, Serghei Riabkov au cerut din nou garanţii juridice constrângătoare că sistemul antirachetă nu vizează Rusia şi armele sale nucleare şi s-au plâns de lipsa progreselor şi de faptul că nu există nici o consideraţie pentru interesele Rusiei.
Scopul ascuns
În pofida tuturor argumentelor tehnice, strategice şi de altă natură, liderii ruşi, militari şi politici au decis că apărarea antirachetă ameninţă Rusia şi nu doresc să renunţe la poziţia adoptată. Scopul lor, dezvăluit de Rogozin, este simplu – vor să fie în măsură să conserve o capacitate nelimitată pentru a intimida Europa şi SUA nu trebuie să se interpună în faţa spectrului loviturilor nucleare ruse. Rogozin a declarat că „este în interesul nostru strategic ca potenţialul NATO de apărare antirachetă în curs de creare în Europa să fie incapabil, chiar teoretic să blocheze orice forţă nucleară strategică rusă”.
Aceste declaraţii sugerează că Moscova nu a renunţat niciodată să raţioneze dialectic şi la obiectivul unei totale libertăţi strategice faţă de Europa, inclusiv o ameninţare nelimitată de lovituri nucleare. Ele confirmă că liderii ruşi văd stabilitatea decurgând din disuasiunea reciprocă, o relaţie care presupune o ostilitate mutuală. În context, nu este deloc surprinzător că europenii refuză să asculte Moscova sau că SUA înaintează constant.
Potrivit unei analize în Eurasia Daily Monitor, dacă ar fi să îl parafrazăm pe Vladimir Putin, nu numai Dick Cheney sau SUA ar putea spune că „tovarăşul Lup ştie ce să mănânce, mănâncă fără să asculte şi este clar că nu are intenţia să asculte pe nimeni”. Sursa : romanialibera.ro











Comentarii recente