Comisia Europeană îngroapă alimente tradiţionale

Comisia Europeană nu recunoaşte că prunele au efect laxativ, ca iaurtul întăreşte sistemul imunitar, că mierea de albine sau ceaiul verde sunt benefice pentru sănătate

Comisia Europeană a aprobat o listă cu menţiunile nutriţionale şi de sănătate care pot fi înscrise pe ambalajele produselor alimentare, producătorii  având la dispoziţie şase luni să-şi adapteze practicile la noile cerinţe. Totuşi, multor alimente printre care iaurturile, ceaiul verde, mierea, prunele nu li s-au aprobat nici o menţiune nutriţională şi de sănătate.

Profesorul doctor Gheorghe Mencincopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, a analizat lista celor 222 de menţiuni nutriţionale şi de sănătate care va fi folosită pe întregul teritoriu al Uniunii Europene şi, din păcate, cu toate cercetările şi evidenţele demonstrate ştiinţific şi acceptate în mod unanim, multe produse sunt exceptate. Astfel, din categoria probioticelor, iaurturile, despre care toate lumea ştie că sunt benefice pentru întărirea sistemului imunitar, nu vor avea precizate pe ambalaje aceste calităţi incontestabile, verificate ştiinţific. De asemenea, iaurturilor nu le este recunoscută capacitatea de a reechilibra microflora intestinală. Şi aceasta în condiţiile în care studii de ultimă oră susţin cu argumente că “microflora intestinală modulează expresia noastră genetică” şi că prăbuşirea acesteia provoacă afecţiuni severe printre care cancere, alergii etc.

Lista Comisiei Europene ignoră nu numai studii, cercetări, analize ştiinţifice, dar “dărâmă inclusiv tradiţia de mii de ani care confirmă rolul unor alimente în prevenţia, tratarea şi vindecarea unor boli”, spune profesorul Mencinicopschi. Dintre aceste alimente, mierea este cel mai bun exemplu de aliment care face mai mult bine sănătăţii omului decât o mie de medicamente, recomandat atât de specialist cât şi de profan. Şi, totuşi, potrivit recentei liste a Comisiei Europene, mierea nu va avea nici o menţiune nutriţională şi de sănătate. Ca şi mierea, ceaiul verde (Camelia sinensis) nu se bucură de nici o menţiune, deşi este renumit pentru conţinutul valoros în polifenoli care combat radicalii liberi. Pe ambalajul bicarbonatului de sodiu nu se va preciza că scade aciditatea gastrică, “negându-se chimia elementară”, observă prof. Mencinicopschi. Atât leacurile tradiţionale cât şi cercetările derulate în laboratoare moderne sunt unanime în privinţa virtuţilor laxative ale prunelor. Mai puţin Comisia Europeană, unde, probabil încă nu s-a auzit că aceste fructe, pe lângă gustul bun, uşurează şi digestia. Rezultatul este exact cel pe care Jurnalul Naţional l-a semnalat într-o scrisoare deschisă publicată în februarie anul trecut adresată chiar Comisiei Europene. “Prin regulamentul Comisiei Europene 1924/2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate înscrise pe produsele alimentare, acestora  li se confiscă, pur şi simplu, dreptul la menţiunile medicale: previne, tratează şi vindecă. Acest regulament oferă o definiţie neştiinţifică alimentului. Acest regulament anulează nenumăratele studii ce aduc dovezi ştiinţifice ce probează virtuţile alimentelor”, se preciza în Scrisoarea către Comisia Europeană formulată Jurnalul Naţional.  Dar înaltul for european nu ne-a onorat cu nici un răspuns, în schimb a aprobat această listă cu conscenţe periculoase. Astfel, ne vom trezi în situaţia “să mâncăm medicamente în loc de alimente”  sau, de exemplu, o gogoaşă care, până la urmă nu-i decât aluat prăjit, dacă i se adaugă vitamina C, potrivit listei Comisiei Europene, să fie chiar foarte bună pentru sănătate.

Începând din luna decembrie a acestui an, toate menţiunile din afara acestei liste vor fi interzise. Menţiunile vor fi înscrise într-un registru – o bază de date interactivă care va putea fi consultată pe pagina de internet a Comisiei Europene.

“Decizia (…) este apogeul mai multor ani de muncă şi marchează o piatră de temeile în reglementarea menţiunilor de sănătate de pe produsele alimentare. Lista UE de menţiuni de sănătate permise va fi disponibilă online şi le va permite consumatorilor de oriunde din UE să facă alegeri informate. Menţiunile care nu pot fi susţinute ştiinţific vor trebui înlăturate de pe piaţă după o scurtă perioadă de tranziţie”, a declarat comisarul european pentru sănătate şi consumatori, John Dalli. Sursa : cotidianul.ro

România riscă de la UE amenzi de 30.000 de euro pe zi dacă nu adoptă legea “Big Brother”

Leonard Orban

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat că România riscă amenzi de peste 30.000 de euro pe zi dacă nu va adopta cât mai repede legea privind retenţia datelor, cunoscută şi ca legea “Big Brother”, pentru care este deschisă procedură de infringement împotriva ţării noastre.

“Aş insista doar asupra chestiunii legate de transpunerea Directivei privind retenţia datelor. Urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona s-au produs modificări inclusiv în ceea ce priveşte gestiunea cazurilor de încălcare a Tratatului şi în cazul netranspunerilor funcţionează sistemul sancţiunii financiare. Dacă în scurt timp nu vom adopta această lege, riscăm să plătim câteva zeci de mii de euro pe zi. Pe zi şi pentru fiecare zi de întârziere România va trebui să plătească undeva la peste 30.000 de euro. Este esenţială luarea cât mai repede posibil a măsurilor de remediere a situaţiilor care au dus la declanşarea procedurilor de încălcare a Tratatului”, a spus Orban, la audierea în comisiile Parlamentului.

El a mai precizat că împotriva României se află în derulare în total 47 de proceduri de infringement declanşate de Comisia Europeană, iar şase dintre acestea “reclamă luarea unor măsuri urgente de remediere”.

Potrivit legislaţiei europene, sancţiunile financiare dispuse de Comisia Europeană ca urmare a încălcării Tratatului de către state membre nu pot fi aplicate decât după o hotărâre a Curţii Europene de Justiţie din Luxemburg.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, în 18 aprilie, proiectul legii privind reţinerea datelor de trafic de telefonie şi internet prin care păstrarea acestor date este obligatorie timp de un an pentru furnizorii de telefonie fixă şi mobilă şi de internet.

Potrivit proiectului, cunoscut ca “legea Big Brother”, furnizorii de telefonie fixă, mobilă şi de internet sunt obligaţi să stocheze datele de trafic ale tuturor clienţilor, dar nu şi conţinutul convorbirilor, pentru un an de zile, care să fie trimise la cererea autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale.

“Furnizorii de telefonie fixă, mobilă şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de un an toate datele legate de convorbirile telefonice şi schimbul de e-mail-uri, cu excepţia conţinutului corespondenţei electronice sau al convorbirii telefonice. În cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă trebuie să se reţină numărul celui care formează, numărul destinatarului, numărul celui spre care a fost redirecţionat apelul, precum şi numele acestora. În cazul serviciilor de internet, se vor reţine utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numărul de telefon al apelantului şi al destinatarului, numele şi adresa abonaţilor, identitatea echipamentului folosit”, se arată în textul adoptat.

Furnizorii de telefonie şi internet au obligaţia ca timp de 48 de ore de la cererea organelor de urmărire să transmită datele solicitate, iar dacă acest lucru nu este posibil în 48 de ore, datele trebuie transmise în cel mult cinci zile, conform mediafax.

În cazul în care datele nu pot fi transmise, furnizorul trebuie să comunice în maximum cinci zile care este motivul acestui refuz. Datele stocate vor fi distruse la finalul perioadei de păstrare, cu excepţia celor care au fost accesate şi reţinute.

Legea nu se va aplica în cazul interceptării conţinutului convorbirilor, această situaţie intrând sub incidenţa prevederilor Codului de Procedură Penală.

Proiectul de lege privind reţinerea datelor de trafic de către operatorii de telefonie mobilă a fost depus la Parlament la începutul lunii noiembrie 2011 de către ministrul Comunicaţiilor de la acea vreme, Valerian Vreme, şi deputatul PDL Adrian Bădulescu, fost ofiţer SRI.

Proiectul care obligă operatorii de telefonie mobilă să stocheze timp de şase luni toate apelurile şi mailurile a fost adoptat pentru prima dată de Parlament în 2008, dar a fost declarat neconstituţional de către judecătorii Curţii Constituţionale în 2009, deoarece “afectează exerciţiul drepturilor sau al libertăţilor fundamentale – drept la viaţă intimă, privată şi de familie, dreptul la secretul corespondenţei şi libertatea de exprimare”  Sursa : adevarul.ro

Cum ne omoară UE. Apa nu hidratează. Lipici de covoare în ţigări

Politicienii de la vârful UE vor să ne omoare cât mai rapid. După ce au decis că apa nu hidratează, au băgat şi lipici pentru covoare în ţigări.

UE vrea sa ne omoare

Măsurile luate în ultimii ani de birocraţii Uniunii Europene dovedesc foarte clar că vor să elimine o bună parte din populaţie. În ultimul an, s-a decis interzicerea becurilor cu filament, pentru că, din cauza consumului, nu ar fi ecologice. Însă, câtă lume ştie că majoritatea becurilor “ecologice” pe care le cumpărăm acum funcţionează cu vapori de mercur. Iar despre efectele mercurului asupra mediului şi organismului uman nu mai este nevoie de explicaţii suplimentare. A mai urmat un studiu halucinant, din Marea Britanie, potrivit căruia merele sunt mai dăunătoare pentru dentiţie decât băuturile carbogazoase. Adică acelea pe care totţi medicii ne pun să le evităm, considerându-le otravă curată, din cauza chimicalelor cu care sunt făcute.

Ce mai mare gogoriţă decoperită de studiile comandate de UE şi transformată în legislaţie este aceea că apa nu hidratează. Toată lumea a învăţat la şcoală că, dacă îţi este sete, înseamnă că eşti deshidratat, adică a scăzut nivelul apei din organism. Potrivit DEX, DESHIDRATARE înseamnă “eliminare totală sau parţială a apei pe care o conţine un corp în mod normal”.

Atunci, cum au reuşit birocraţii de la UE să ajungă la concluzia că apa nu hidratează? Potrivit Green Report, care citează Telegraph.co.uk, alesii europeni tocmai au votat o lege ce interzice folosirea afirmatiei ca apa hidrateaza. Legea va intra in vigoare in Marea Britanie luna viitoare, si ii pedepseste pe cei care indraznesc sa foloseasca aceasta afirmatie cu doi ani de inchisoare. Dupa un studiu care s-a intins pe trei ani, oficialii europeni au ajuns la concluzia ca nu exista vreo dovada care sa sustina afirmatia ca apa hidrateaza. Nu mai trebuie spus că studiul a fost plătit din banii contribuabililor UE.

Ţigările care se sting singure, cu lipici de covoare

Recent, a intrat în vigoare o altă lege UE, care obligă producătorii de ţigări să introdcă măsuri suplimentare de securitate. Astfel, aceştia au început să folosească o nouă hârtie care să reducă riscul unor incendii provocate de ţigările lăsate nesupravegheate. Numai că hârtia este lipită cu un adeziv chimic, considerat periculos.

Producătorii de ţigări pot pune pe piaţă doar aşa-numitele ţigări „cu risc mic de inflamare”, care se sting singure după un timp pentru a evita declanşarea unui incendiu, transmite RRA. Pentru acest lucru, producătorii de hârtie pentru ţigări introduc câte un inel de hârtie mai groasă în două locuri de-a lungul ţigării. Dacă nu se mai trage din ea, ţigara se va stinge atunci când atinge unul dintre inele, pentru că acestea blochează alimentarea cu oxigen din aer.

Canada a introdus prima acest tip de hârtie prin 2005, iar, de la 1 ianuarie 2010, ea a devenit obligatorie în 43 de state americane, iar, din 2012, va fi obligatorie peste tot în SUA.

În statul New York, imediat după introducere, fumătorii s-au plâns de tot felul de simptome stranii: dureri de cap, stări de greaţă, diaree, gât uscat, gust metalic. A trecut prea puţin timp pentru a avea studii de lungă durată apropo de efectele noii hârtii, dar unele date există totuşi.

Pentru a lipi inelele de hârtie mai groasă de hârtia de ţigări, producătorii folosesc un adeziv numit emulsie copolimerică etilenă-acetat de vinil. Pe româneşte, lipici de covoare. Testele făcute pe rozătoare arată că inhalarea măreşte riscul de cancer.

Lăsând asta la o parte, chiar dacă lipirea se făcea cu apă, toxicitatea tot creştea, pentru că dacă iei oxigenul ţigării, creşti doza de monoxid de carbon – mai precis cu 11,4% după un studiu al centrul de sănătate publică al Universităţii Harvard. Coincidenţă sau nu, cele mai multe simptome semnalate după trecerea la noile ţigări seamănă destul de bine cu cele ale intoxicaţiei cu monoxid de carbon. Acelaşi studiu care a comparat ţigările normale cu cele presupus inteligente a mai descoperit ceva interesant: acestea din urmă produc cu 13,9% mai multă naftalină.

Bineînţeles, asta nu înseamnă că ţigările pe stil vechi ar fi mai sănătoase. Adezivi identici sau asemănători şi la fel de cancerigeni se foloseau şi până acum. Dar a mări doza de chimicale periculoase nu prea are cum să fie bine. Sursa : Ziuaveche.ro

Iese Marea Britanie din Uniunea Europeana?

Parlamentarii din Marea Britanie se intalnesc luni pentru a vota daca cetatenii tarii vor fi chemati la un referendum in privinta iesirii din Uniunea Europeana.

Premierul David Camerontrebuie sa infrunte o revolta a propriilor parlamentari, aproximativ 70 de conservatori declarand ca vor vota propunerea.Decizia de a organiza o dezbatere a fost luata in urma unei petitii, semnate de mai mult de 100.000 de britanici care cereau un referendum in privinta iesirii din UE.

“Marea Britanie s-a supus prea mult Uniunii Europene. Aceasta organizatie dauneaza tarii noastre. Suntem o natiune independenta, insa uneori ma intreb cata independenta ne-a ramas, in conditiile in care ne supunem legilor si structurile UE. Avem intr-adevar nevoie de un referendum in care sa se voteze iesirea din Uniunea Europeana”, a declarat parlamentarul britanic Patrick Mercer, citat de rt.com.

Nu este prima reticenta pe care aceasta tara o arata fata de UE. Marea Britanie nu a dorit sa adopte euro ca moneda nationala, iar multi parlamentari britanici au exprimat in repetate randuri dezavantajele de a fi membru UE. Daca referendumul va fi aprobat in Parlament, acesta se va tine in urmatorii ani.Sursa : ziare.com

La ce folosește Uniunea Europeana?

Întrebarea “la ce folosește Uniunea?” se va tot repeta în viitorul apropiat. Chiar dacă Uniunea Economică și Monetară se întărește, și mecanismele de politică externă și de securitate se îmbunătățesc, o anumită neîncredere este reală, scrie profesorul universitar José de Areilza Carvajal.

Acum câțiva ani, un profesor de la Oxford îmi mărturisea la capătul unei lungi conversații: “Pe măsură ce îmbătrânesc contează mai mult cum decât ce”. Sfatul său se aplică mai mult ca niciodată pentru a analiza integrarea europeană la cei șaizeci de ani ai săi. Dezbaterea referitoare la măsurile necesare pentru a asigura moneda europeană, pentru a crea o stabilitate financiară și salva unele țări continuă să fie presărată cu îndoieli și ezitări.

Totuși, de un an încoace s-au făcut pași îndrăzneți spre un adevărat guvern economic al Uniunii, cu mai multă inovație decât se spera. Această sarcină nu este deloc ușoară dacă ținem cont de absența liderilor la Bruxelles și în capitalele naționale, cu o clară viziune europeană. Problema de fond este că, din cauza urgențelor din perioada pe care o traversăm, obișnuim să privim procesul de integrare pe termen scurt.
“Problema este că în Europa nu știm ce ni se întâmplă…”

Fiind deja cu un picior în groapă, se pare că singurul lucru important este să găsim modul corect de a transpune politicile transferate sau de a le alege pe cele ce trebuie delegate Uniunii. Între timp, crește o anumită deziluzie a cetățenilor în privința unor aspecte ale integrării, atât în țările salvate și supuse unor ajustări dure, cât și în țările mai viguroase – Finlanda, cu ascensiunea ultranaționalismului, sau Germania unde, pentru prima oară, mai mult de jumătate dintre cetățeni nu văd Uniunea Europeană ca făcând parte din viitorul lor . Dacă aceste rezerve nu obțin un răspuns politic, vor submina legitimitatea europeană.

Poate că în Europa nu știm ce ni se întâmplă și asta este problema noastră. O posibilă explicație este că în acest moment am transformat proiectul european doar într-un ansamblu de lucruri pe care le facem împreună, nimic altceva, iar nerăbdarea europeană include doar reflecția despre cum trebuie să acționăm de la Bruxelles și conform căror ideluri.

Este adevărat că de la originile sale politice, integrarea europeană a fost un pact pentru a obține rezultate care să beneficieze statele sale, și este foarte bine să continue așa. Alan Milward, istoricul care a investigat cel mai mult nașterea Comunităților Europene, a definit ambițiosul proiect al lui Jean Monnet și al colegilor săi drept “salvarea europeană a statului națiune”. Aceasta însemna să permită ca fiecare stat să supraviețuiască după cel de-al Doilea Război Mondial și în acest scop era necesară integrarea anumitor politici și ca această cedare a suveranității să dea rezultate pentru toți.

Joseph Weiler, pentru unii cel mai bun teoretician al procesului integrării, a subliniat cum lupta din Europa împotriva protecționismului economic și a exceselor de naționalism reînnoiește identitățile naționale și le face chiar mai atrăgătoare. Dar relația Uniune-state nu poate fi doar instrumentală. Pentru ca nivelul european să funcționeze, trebuie să se dezvolte ca o nouă comunitate politică iar statele națiune trebuie să se transforme în state membre, supuse la o “rule of law” [regula legii] europene și unei intense discipline procedurale și de fond, un mod mai bun de a trăi în comun și de a face lucrurile împreună.
Maastricht și Lisabona, nimic de reținut?

Uniunea actuală trebuie să continue să îndeplinească acest rol revitalizant al membrilor săi, și cu atât mai mult în contextul crizei economice. Dar nu va obtine acceptul societății, doar pe baza rezultatelor sale…. Trăim într-o Uniune de douăzeci și șapte de state membre în care există o mare diversitate, și de aceea vor mai fi de multe ori câștigători și perdanți. În plus, este o Uniune cu multe provocări. În două sectoare cheie, politica economică și politica externă și de securitate, Uniunea încă nu funcționează bine.

Uniunea Economică și Monetară este un edificiu construit doar pe jumătate. În ciuda tuturor pașilor care s-au făcut în aceste luni, lipsesc încă ziduri și acoperișuri. Iar țara care a fost principalul arhitect al Uniunii Economice și Monetare a început să aibă îndoieli în mijlocul crizei. Germania este de asemenea principalul beneficiar al acestei etape a construcției europene, dar nu se mai gândește la cât a investit în proiect și cât a căștigat, iar reticența sa se ghidează după alte criterii, mult mai emoționale.

De aceea Berlin nu vrea să transfere și mai multe puteri la Bruxelles, și nici nu face o interpretare inteligentă și flexibilă a până unde pot merge competențele europene. Aceasta duce la luarea unor măsuri doar pe jumătate, la impulsionarea unor acorduri în afara celor stabilite și la subestimarea metodei comunitare, care este cea mai eficientă și democratică formă europeană de luare a deciziilor. De parcă nu am fi învățat din experiența ineficienților stâlpi interguvernamentali de la Maastricht sau din eșecul Agendei Tratatului de la Lisabona din 2000, a cărei punere în practică a fost în fond încredințată bunăvoinței statelor membre…
Politica externă a UE este deocamdată doar un pariu

Pe de altă parte, politica externă este un plan, un pariu pentru viitor, și deocamdată se limitează la o colecție de metode și proceduri pentru a pune de acord douăzeci și șapte de guverne de fiecare dată când este nevoie să acționeze. Astfel Uniunea nu poate să devină un actor politic în lume. Între timp, prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona s-a exagerat ideea că este un actor global, nu doar în comerț (clara excepție), ci și în multe alte domenii. Această imagine distorsionată a făcut ca venirea primăverii arabe și lipsa unui răspuns european rezonabil să contribuie la difuzarea imaginii unei Uniuni dezorientate.

Întrebarea “la ce folosește Uniunea?” se va repeta de multe ori în viitorul apropiat. Dar înainte ar trebui să ne întrebăm cum vom lua decizii, și în funcție de ce valori. Chiar dacă se întărește Uniunea Economică și Monetară și se îmbunătățesc mecanismele de politică externă și de securitate, există o anumită neîncredere. Uniunea din prezent se definește ca un simplu ansamblu de politici de fond decise la Bruxelles, și nu este percepută ca un proiect nou și atrăgător.

Deciziile europene par frecvent o impunere a guvernului din afară. Această idee extinsă a dictatului european, în fond, reflectă ceva periculos, teama multor europeni de a lua decizii pentru ei înșiși, într-o democrație națională sau într-una de talie europeană, care trebuie să ia o formă mai ales prin intermediul așa-numitei metode comunitare. Urmând principiul profesorului de la Oxford, ar trebui să propunem contururile unei Uniuni care să ajungă la un consens între orientarea urgentă pentru obținerea de rezultate și întrebarea civilizată despre cum facem lucrurile. Sursa : piatza.net