Europa stă pe o bombă cu ceas: Neperformantele din Italia ajung la 400 de miliarde de euro, din care 10% sunt cu risc imediat real!

Decembrie 5, 2016 Lasă un comentariu

Lansarea analizei macro pe decembrie coincide cu eşecul referendumului din Italia, ceea ce l-a determinat pe Christopher Dembik, seful analizei macro la Saxo Bank, sa declare ca „e de aşteptat ca spread-urile instrumentelor italiene să crească cu cateva zeci de puncte de bază, iar ratingul Italiei sa fie plasat în perspectivă negativă – în prezent se afla la BBB- cu o perspectiva stabila din partea S & P. Cu toate acestea, „riscul unei contaminari europene declansate de Italia e redus”, mai spune Dembik.

Un pericol poate ascunde altul.

  • Principala ameninţare pentru acest final de an are legătură cu Italia care s-ar putea afunda din nou în instabilitate politică după ce primul ministru Renzi a pierdut referendumul constituţional de ieri, 4 decembrie;
  • În ciuda a ceea ce se spune peste tot, victoria lui Donald Trump nu constituie o breşă fundamentală, cel puţin pentru pieţele financiare. Rezerva Federală nu are niciun motiv să amâne creşterea prognozată a dobânzilor din decembrie;
  • Luna decembrie este, de asemenea, cel mai bun moment al anului pentru distribuirea punctelor bune şi a celor rele. Încercările Japoniei de a ieşi din cercul economic vicios nu au avut succes. Aceasta este principalul perdant din 2017. Polonia a făcut un pas greşit prin deciderea scăderii vârstei de pensionare, o măsură ce nu e bugetată şi va duce inevitabil la o impozitare mai mare. În final, Egiptul a învăţat o lecţie: o economie slabă are nevoie de o valută slabă. Acum se mişcă în direcţia corectă.

Europa de Vest: coşmarul italian

În viitorul apropiat, problema reală pentru investitori nu este legată de teama de recesiune din Statele Unite, ci mai degrabă de revenirea unui risc politic în Italia. Prima săptămână din decembrie comportă un mare risc pentru această ţară şi pentru Europa. Cu adevărat, au loc în acelaşi timp două evenimente care vor creşte volatilitatea în piaţă: referendumul constituţional de pe 4 decembrie şi recapitalizarea complicată a lui Monte Paschi ce ar putea reînvia preocupările legate de sectorul bancar european, odată referendumul eşuat.

La mijlocul lunii noiembrie, prim ministrul Renzi a primit susţinerea neaşteptată a Bruxelles-ului. Într-adevăr, Italia, despre care se estimează că nu-şi va atinge ţintele de deficit pentru acest an şi pentru 2017, este probabil marele beneficiar al schimbării opiniei BCE cu privire la stimulentele financiare. Totuşi, acest lucru nu a fots îndeajuns pentru ca Partidul Democrat să câştige referendumul, din cauza populismului în creştere şi sentimentului anti-sistem din toată Europa, mai ales în Italia.

Acum, că primul ministru Renzi a fost obligat să îşi dea demisia, ne aşteptăm ca spread-urile pentru Italia să crească cu câteva zeci de puncte de bază, iar ratingul Italiei să fie plasat în perspectiva negativă (în prezent se află la BBB- cu o perspectivă stabilă din partea S&P). Însă riscul unei contaminări semnificative la alte ţări europene este destul de limitat din trei motive principale:

  1. Valoarea creditelor neperformante din sectorul bancar italian se ridică la aproximativ 400 de miliarde de euro, dar s-a stabilizat în ultimele luni, ceea ce este un semnal pozitiv. Din acest total, doar 10% reprezintă un risc imediat real. Mai mult, o parte semnificativă din creditele neperformante este legată de foarte prostul obicei al sectorului public italian de a întârzia sistematic plăţile către furnizori;
  1. În cazul unei contaminări europene din cauza declinului politic şi bancar din Italia, BCE încă mai are muniţie pentru a interveni. Banca centrală fie poate decide să lanseze o operaţiune TLTRO ţintită pentru a ajuta sectorul financiar italian, fie să activeze programul OMT în cel mai rău caz;
  1. În ultimii câţiva ani, principalul motiv ce explică reţinerea în a cumpăra acţiuni bancare europene a fost legat de dobânzile scăzute. Acum că randamentele obligaţiunilor suverane sunt în creştere din cauza prognozelor de inflaţie crescută, investitorii au un bun motiv de a cumpăra acţiuni bancare. Această nouă argumentaţie îi face cu siguranţă mai reţinuţi faţă de riscurile italiene decât acum câteva luni.

De fapt, problema băncilor italiene este doar copacul care ascunde pădurea. Într-adevăr, Italia a vegetat pur şi simplu timp de peste douăzeci de ani. În ciuda susţinerii populare de care primul ministru Renzi s-a bucurat atunci când şi-a început mandatul, acesta nu a reuşit să inverseze tendinţa economică de scădere, care a alimentat populismul. O singură cifră arată amploarea eşecului economic tragic al Italiei: la preţ constant, PIB-ul ţării nu a crescut o iotă în ultimii cincisprezece ani. 15 ani de zero creştere! Problemele sectorului bancar vor fi rezolvate, nicio îndoială, dar vor reapărea mai devreme sau mai târziu dacă ţara nu reuşeşte să aibă o creştere mai mare.

Perspectiva globală: victoria lui Trump nu constituie o breşă fundamentală

Întrebarea pe care şi-o pun mulţi investitori este dacă victoria lui Donald Trump constituie o adevărată breşă din punctul de vedere al pieţelor financiare. Până acum, răspunsul este NU. Nimeni nu poate şti măsurile exacte pe care preşedintele ales le va implementa în momentul în care va începe mandatul; nici chiar el însuşi. Totuşi, pentru a-şi realiza programul ambiţios de redresare de inspiraţie keynesiană (500 de miliarde de dolari pentru infrastructură), va trebui să emită o datorie publică mai mare pentru a o finanţa.

În aceste circumstanţe, Donald Trump va fi nevoit cu siguranţă să-şi încalce promisiunea de a creşte tarifele împotriva Chinei pentru că ţara, care este principalul deţinător al obligaţiunilor de trezorerie americane (1157 miliarde de dolari SUA deţinuţi în septembrie trecut), ar putea decide să-şi reducă achiziţiile în cazul unor măsuri comerciale ostile din partea guvernului SUA. Nivelul înalt al datoriei publice a Statelor Unite face ca ţara să fie foarte dependentă de bunăvoinţa investitorilor străini. Aşadar, implementarea măsurilor protecţioniste la nivel extins este imposibilă.

Cel mai credibil scenariu constă în creşterea tarifelor pentru anumite produse, ceea ce ar satisface electoratul lui Donald Trump şi are avantajul evitării unui război comercial cu Asia. Renegocierea tratatelor comerciale, cum e NAFTA, ar putea fi, de asemenea, o opţiune, dar Statele Unite şi-ar asuma riscul de a deschide cutia Pandorei pentru că ei nu sunt singurii care au revendicări comerciale, în această situaţie sunt şi Mexicul şi Canada.

fectul Trump în pieţele financiare s-a disipat rapid, aşa cum era de aşteptat. În mod interesant, se pare că Italia şi Spania sunt mai vulnerabile la populism decât alte ţări din vestul Europei. După victoria lui Trump, randamentul obligaţiunilor italiene pe 10 ani a crescut cu 35 de puncte de bază, iar randamentul obligaţiunilor spaniole cu 27 de puncte de bază, înainte de a scădea uşor ulterior. Acesta este un avertisment serios pentru aceste două ţări, căci riscul politic rămâne foarte mare în Europa în lunile ce urmează datorită referendumului din Italia, alegerilor prezidenţiale din Austria, care vor avea loc tot pe 4 decembrie, şi alegerilor generale din Olanda în martie 2017 care ar putea duce la o creştere a PVV-ului lui Geert Wilders.

În ce priveşte condiţiile financiare, acestea nu s-au schimbat fundamental în Statele Unite după 9 noiembrie. NFCI (National Financial Conditions Index – Indicele Condiţiilor Financiare Naţionale) şi ANFCI (Adjusted National Financial Conditions Index – Indicele Ajustat al Condiţiilor Financiare Naţionale), care este considerat de obicei ca fiind mai de încredere, sunt în continuare sub nivelurile din decembrie 2015 atunci când Fed a crescut ratele cu 25 de puncte de bază.

Adevăratul efect Trump, dincolo de aprecierea superficială şi temporară a indicilor bursieri globali, este că a stimulat aşteptările de inflaţie ale investitorilor. Piaţa pariază că politica fiscală expansionistă a lui Donald Trump, protecţionismul comercial şi restricţiile legate de imigraţie pe piaţa muncii vor creşte substanţial inflaţie pe parcursul mandatului său. Drept consecinţă, rata de inflaţie în echilibru din Statele Unite a crescut semnificativ în ultimele săptămâni pentru a ajunge la 1,97% la 3 ani şi 2% la 5 ani. Contractele forwards pentru inflaţia pe cinci ani reconfirmă această tendinţă de vreme ce au crescut de la 2,14% la începutul lui noiembrie la 2,46% în prezent.

S-ar putea argumenta faptul că efectul Trump asupra inflaţiei cel mai probabil nu va avea niciun rezultat. Totuşi, nu ar trebui să uităm că tendinţa de bază ce explică majoritatea creşterilor în cazul aşteptărilor legate de inflaţie este, de fapt, legată de preţuri mai mari ale mărfurilor la nivel global (+0,58% în octombrie 2016 în comparaţie cu octombrie 2015) şi ieşirea lentă a Chinei din deflaţie (PPI la +1,2% în octombrie y/y).

Statele Unite: traseul este stabilit pentru Fed

Victoria lui Donald Trump nu va schimba cu adevărat mare lucru în politica monetară a SUA. Fed-ul are o fereastră de oportunitate până în februarie 2018, perioadă ce corespunde cu finalul de mandat al lui Janet Yellen, pentru a continua creşterea dobânzilor. Sunt zero şanse ca ea să fie înlocuită înaintea acestui termen limită. Preşedintele SUA poate invoca doar două clauze legale pentru a înlocui un membru al FOMC.

Primul constă în invocarea unei „abateri grave”. Totuşi, deşi acest termen legal este supus interpretării, nu există nimic care să sugereze că Janet Yellen ar fi comis o asemenea infracţiune. A doua pârghie pe care o poate folosi Donald Trump este de a o păstra pe Yellen ca Preşedinte al Consiliului de Guvernatori, însă de a-i reduce spaţiul de manevră. Pentru aceasta, trebuie amendat statutul băncii centrale, ceea ce necesită o majoritate simplă în Congres şi aprobare prezidenţială. Cu toate acestea, este destul de puţin probabil ca o asemenea decizie să obţină susţinerea Partidului Republican.

Aşadar, procesul de normalizare a politicii monetare a SUA nu va fi, probabil, influenţat de schimbarea politică de la Washington. Creşterea dobânzilor în decembrie (ce ar putea atinge un maximum de 25 de puncte de bază) ar putea să fie un non-eveniment pentru că a fost deja evaluat în piaţă, mai ales în Indicele Dolarului care a crescut cu aproape 4% din noiembrie. Toate datele (inclusiv regula lui Taylor şi aşteptările investitorilor) confirmă că Fed va creşte dobânzile la următoarea sa şedinţă. Regula lui Taylor (care a fost un instrument foarte util pentru Fed încă de la începutul anilor 1990) indică faptul că media ponderată a ratei dobânzii ar trebui să fie puţin peste 2% la finalul mandatului lui Janet Yellen.

Totuşi, acest nivel teoretic este insuficient pentru a face faţă încetinirii economice inevitabile din Statele Unite. Cei mai recenţi indicatori confirmă faptul că economia este sănătoasă, dar se apropie de finalul ciclului economic. Vânzările cu amănuntul sunt în creştere în cea mai mare parte în ultimii doi ani, dar vânzările din magazine continuă să scadă. În plus, indicele Empire State Manufacturing şi-a revenit puternic, dar indicatorii de ocupare a forţei de muncă sunt mai negativi şi optimismul este în declin. De la ultimul declin economic au trecut 35 de trimestre. Cu excepţia unui noi record de longevitate (40 de trimestre în era de aur a lui Clinton), Statele Unite se vor confrunta cu o nouă recesiune pe parcursul preşedinţiei lui Trump. Programul economic keynesian al preşedintelui ales ar putea fi de mare ajutor pentru a stimula economia atunci când va fi cel mai necesar, mai ales dacă  Fed nu are îndeajuns spaţiu pentru a scădea rata dobânzii şi să calmeze investitorii.

APAC: Pariul pierdut al Japoniei

Celălalt perdant al acestui an, cu mult înaintea Italiei, este Japonia. Inventivitatea Japoniei în domeniul politicii monetare şi noul plan de stimulente al guvernului dezvăluit în august nu va da roada (din nou). De la începutul anului, principalele active japoneze evoluează în roşu: USDJPY -9%, Nikkei -6%, Topix -8%, randamentului obligaţiunilor pe 2 ani -0,1%, randamentul obligaţiunilor pe 10 ani -0.2% şi randamentul obligaţiunilor pe 30 de ani -0.7%. Aceasta este dovada că investitorii nu cred în capacitatea Japoniei de a ieşi permanent din deflaţie.

Mai mult, faptul că banca centrală a amânat atingerea ţintei de inflaţie după aprilie 2018, ce corespunde cu finalul mandatului lui Haruhiko Kuroda, reprezintă mărturisirea eşecului. Inflaţia este aici, dar nu este auto-susţinută pentru că nu afectează întreaga economie. Majoritatea companiilor mari au contribuit la creşterea salariilor în ultimii ani (creştere medie de 2.14% anul acesta versus 2.38% un an mai devreme; încetinirea actuală se datorează în principal unui JPY mai mare ceea ce a influenţat profiturile).

Companiile mici şi mijlocii nu au jucat acest joc pentru că nu au fost lăsate. Companiile mari au căzut de acord să crească salariile, dar au căutat să-şi restabilească marjele prin forţarea furnizorilor de a menţine preţurile foarte jos, împiedicând astfel orice creştere semnificativă a salariilor la nivelul lor. Problema Japoniei nu este economică, este politică. Primul ministru Abe trebuie să profite de susţinerea în totalitate din partea partidului său pentru a forţa keiretsu să acceseze marile lor rezerve de numerar pentru a reduce presiunea pe IMM-uri şi pentru a investi. Aceasta este cu siguranţă una dintre cele câteva opţiuni rămase pentru a pune inflaţia pe calea cea bună.

CEE: pasul greşit al Poloniei

La finalul acestui an, Japonia şi Italia nu sunt singurele ţări ce se află într-o poziţie nefavorabilă. Mult timp privită ca un model de dezvoltare economică, Polonia a făcut o greşeală ce s-ar putea să o coste. Decizia de a scădea vârsta de pensionare de la 67 la 65 pentru bărbaţi şi 60 pentru femei este o măsură populară dar, în condiţiile actuale, nu este bugetată şi va duce inevitabil la o creştere a impozitelor. La rândul său, acest lucru ar putea scădea cheltuielile consumatorilor, ce reprezintă principalul facto de creştere, în timp ce sectorul construcţiilor a trecut printr-o încetinire masivă timp de câteva luni, iar investiţiile sunt neobişnuit de scăzute datorită integrării lente a fondurilor europene.

Polonia, la fel ca majoritatea ţărilor din ECE ce trec printr-o creştere mai lentă a PIB-ului, consideră că aceasta e o fază trecătoare. Nimic nu este mai puţin sigur. Într-adevăr. Toţi indicatorii încrederii economice (cu excepţia încrederii consumatorului) stagnează sau chiar scad uşor, aşa cum e şi încrederea industrială.

Economia se află în mijlocul unei decelerări şi este posibil ca ţinta de creştere a guvernului de 3,4% pentru acest an (în comparaţie cu un estimat anterior de 3,8%) este doar un deziderat. Creşterea PIB în jur de 3% anul acesta pare mult mai credibilă. În aceste condiţii, creşterea ratei dobânzii prognozate de banca centrală poloneză nu va avea loc prea curând. Dacă încetinirea actuală continuă, după cum e posibil, Guvernatorul Glapinski poate fi chiar forţat să ia în considerare scăderea dobânzilor în 2017.

MENA: Egiptul a învăţat lecţia pe calea cea grea

În final, în regiunea MENA există o singură ţară care o duce destul de bine la acest final de an şi care pare că învaţă din trecut: Egiptul. Țara a decis să se raporteze valutar la USD la începutul lunii noiembrie, acest lucru ducând la o depreciere de aproximativ 100% a lirei egiptene pe piaţa oficială.

A fost o condiţie cerută de FMI pentru a asigura linia de credit de 12 miliarde de USD din partea organizaţiei internaţionale. Pe termen scurt, asta înseamnă inflaţie mai mare (dat fiind că deja a crescut în urma devalorizării ce a avut loc în martie) şi un risc mai mare de tulburări sociale. Totuşi, acesta e răul cel mai mic. Țara nu avea altă opţiune. Costul economic al ancorării monedei a fost enorm de vreme ce a implicat menţinerea unei politici monetare restrictive ce a limitat cererea agregată.

Fluctuaţia valutei egiptene va face posibilă repornirea cererii locale pe termen lung şi dezvoltarea economiei cu condiţia ca guvernul să implementeze, de asemenea, reforme prin reducerea barierelor comerciale şi prin privatizarea companiilor publice care nu sunt nici eficiente, nici productive în sistemul actual. Egiptul pare să fi înţeles regula de bază a economiei: o ţară cu instituţii politice slabe şi o economie slabă trebuie să aibă o monedă slabă. Banca centrală trebuie să evite să intervină în piaţa străină pentru a ridica lira. Prioritatea sa trebuie să fie, de acum, să menţină un curs de schimb stabil, în jur de 17 lire per dolar american.

Sursa : capital.ro

Băi, ştii ce vreau eu de Ziua Naţională a României?

Noiembrie 30, 2016 1 comentariu

Băi, ştii ce vreau eu de Ziua Naţională a României?

Efectiv m-am săturat de toată „parada” de Ziua Naţională. Cu profundul respect pe care îl am Armatei Române, este Ziua Naţională a României, nu Ziua Armatei!

De ce de fiecare dată trebuie să ne etalăm armamentul? Suntem cumva China, Rusia sau mai ştiu eu, Coreea de Nord? Îmi pare rău că avem reminescenţe comunistoide de oameni mici care au nevoie să îşi încordeze muşchii (rahitici militar) pentru a arăta că România contează!

Îmi pare rău de soldaţii Armatei Române care trebuie să defileze de ziua întregii naţiuni, în loc să stea cu copii lor de mână şi să se bucure că suntem o Românie (aproape) întreagă şi supravieţuitoare prin istorie.

De ce trebuie să stea oamenii, care ar trebui să îşi sărbătorească Marea Unire, după nişte garduri şi să privească în frig armata, iar apoi discursurile seci, plate, ne-credibile şi incredibil de lemnoase ale politicienilor? Mai mult, acum au ajuns să se certe ca inconştienţii pe cine invităm sau nu la parada militară! Voi sunteţi normali? Ce sărbătorim pe 1 decembrie, prietene?

Băi, ştii ce vreau eu de Ziua Naţională a României? Paradă cu cei mai tari profesori, cu elevii premianţi, cu ăia de au făcut voluntariat la dependenţii de droguri sau la copii cu SIDA, cu ăia care au făcut vreo descoperire neplagiată, cu investitorii care au făcut cele mai mari investiţii în producţie şi în locuri de muncă… şi cu încă mai câţi. Iar conducerea şi armata să stea afară, DUPĂ gard şi să ne păzească privindu-ne cum defilăm. Ce dracu?

Sursa: adev.ro

Etichete:

Mihai Eminescu, la fel de actual: „Netrebnicii care ne conduc”

Noiembrie 30, 2016 Lasă un comentariu

Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului.

61622103

Ce caută aceste elemente nesănatoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplă posibilă a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplină conştiinţă?

Ce căuta d. X profesor de universitate, care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atâtea cunoştinţe pozitive pe câte are un învăţător de clase primare din ţările vecine şi care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic şi om de stat? Ce caută? Vom spune noi ce caută. Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă. Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc. Căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului, greceşti, jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri. Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român…

Dar acum, de ne veţi fi iertat sau nu, să stăm de vorbă gospodăreşte şi să vă întrebăm ce poftiţi d-voastră? Şi, ca să ştim că aveţi dreptul de a pretinde, să întrebăm ce produceţi? Arătaţi-ne în Adunările d-voastră pe reprezentanţii capitaliilor şi fabricelor mari, pe reprezentanţii clasei de mijloc care să se deosebească de fabrica de mofturi ale „Telegrafului”, şi ale „Românului” şi de fabrica d-voastră de palavre din Dealul Mitropoliei?… Ciudată ţară, într-adevăr! Pe cei mai mulţi din aceşti domni statul i-a crescut, adică i-a hrănit prin internate, ca după aceea să-şi câştige, printr-un meşteşug cinstit, pâinea de toate zilele. Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. După ce aceşti domni şi-au mântuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească până la sfârşitul vieţii. Dar nu-i numai atâta. Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învaţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării. De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.

Alungaţi turma acestor netrebnici!

Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice: „Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit. N-ar fi mai bine ca să stapânească cei ce n-au nevoie de averile voastre, având pe ale lor proprii? Sau cel puţin oameni care, prin mintea lor bine aşezată, vă plătesc ce voi cheltuiţi cu dânşii? De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi.”

Mihai Eminescu, Din ciclul „Icoane vechi şi icoane nouă”, publicat în „Timpul” – 1877

Sursa: Justitiarul.ro

Managerul Spitalului “Sfânta Maria”: Vor să trimită toate organele în străinătate!

Noiembrie 27, 2016 2 comentarii

Medicul Narcis Copcă dezvăluie culisele negocierilor dintre Ministerul Sănătății și Eurotransplant: Vor să trimită toate organele în străinătate.

mafia-traficului-de-organe-2

Campania inițiată de Evenimentul zilei cu scopul de a limpezi pe cât posibil apele tulburi în care se scaldă domeniul transplanturilor a escaladat orice așteptări, scoțând la iveală nereguli grave ale sitemului public de sănătate. Demarată la începutul săptămânii trecute și focalizată pe problema spinoasă a transplantului pulmonar, ancheta noastră a ajuns să fie preluată din mers de toată media autohtonă. Presiunea imensă a avut efect, Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, făcând un pas în față în încercarea de a evidenția neregulile uluitoare sesizate la Agenția Națională de Transplant (ANT) – șofer care semna propuneri de achiziții!, fost șef al ANT careși atribuia singur contracte, pe care le semna de două ori, în calitate de furnizor și în cea de prestator servicii!, acreditări pentru prelevat organe acordate fără acoperire etc.

Tabloul unui război

În paralel cu acest război declarat și purtat cu Agenția Națională de Transplant, Vlad Voiculescu a susținut și bătălia începută cu Narcis Copcă, managerul Spitalului Sfânta Maria, locul unde a fost acreditat singurul centru de transplant de plămâni din România, dar care nu este folosit pentru că ministrul refuză să deblocheze banii pentru prima operație de transplant: „Îmi afirm din nou îndoielile că Spitalul Sfânta Maria a fost acreditat în mod judicios și că este pregătit în acest moment pentru a realiza transplant pulmonar (…) Consider că este în imposibilitatea de a urmări pacienții, neavând un compartiment de pneumologie și nici experți specializați în urmărirea post-transplant, pentru că nu are un laborator care să poată analiza probele pacienților 24 de ore din 24”. Vlad Voiculescu a probat, în continuare, un ton mai blând: „Nimeni nu a spus că cineva de la Sfânta Maria a comis vreo ilegalitate. Bine, singura ilegalitate potențială ar putea fi legată de un fals în dosarul de acreditare… Nu am ce să-i reproșez domnului Copcă din punct de vedere profesional”.

Întâlnirea cea de taină cu Eurotransplant

Odată contextul desenat, trebuie remarcat că în toată această perioadă și stare de beligeranță, Vlad Voiculescu i-a chemat la București pe reprezentanții Eurotransplant, organismul prin intermediul căruia pacienții români sunt transplantați, exclusiv, la clinica AKH din Viena. Nu de alta, dar de ceva vreme expirase acordul de colaborare. Așadar, săptămâna trecută, joi mai precis, ministrul s-a folosit de prilej, i-a convocat pe profesorul Irinel Popescu, pe profesorul Radu Deac și pe doctorul Victor Zota la întâlnirea cu oficialii celor de la Eurotransplant. Doar că Vlad Voiculescu le-a pus în față celor trei nu un nou contract de colaborare cu Eurotransplant, ci o propunere concretă ca România să devină membră a acestui organism privat. Cu alte cuvinte și, mai ales, dintr-un anumit punct de vedere, în baza noului statut, România ar fi urmat să trimită către Eurotransplant nu doar plămâni românești, ci orice tip de organe – rinichi, inimă, ficat, cornee, țesuturi etc. O mare parte a „obiectelor” activității de transplantare din România s-ar fi mutat, cel puțin teoretic, peste hotare!

S-a încercat transformarea României în donatorul Occidentului

Ce s-a întâmplat mai departe? S-a supus la vot. Irinel Popescu s-a supus și el, la propriu, inițiativei tânărului ministru. Deac – la fel. Nu comentăm aici motivele… Zota, însă, s-a opus. Concluzia? Propunerea ca România să devină, cu acte, donatorul Occidentului a fost amânată. S-a semnat un nou acord cu Eurotransplant doar în ceea ce privește transplantul pulmonar.

Narcis Copcă, managerul Spitalului Sfânta Maria și medicul care are ambiția să realizeze, în unitatea pe care o conduce, primul transplant pulmonar din țară, a comentat acid planurile ministrului Vlad Voiculescu: „Se pregătise exodul organelor românești. Urma să se întâmple, exact ca în cazul plămânului, același lucru cu ficații, rinichii și inimile românilor. Nu cred că ideea a fost abandonată. Ministrul Vlad Voiculescu vrea să dezmembreze morții români și să le trimită toate organele în străinătate! Este meritul lui Zota că s-a opus, eu doar trag un semnal de alarmă”.

Iluzia unei lupe și întrebarea de final

Concluzia acestor demersuri care n-au ajuns niciodată sub lupa transparenței atât de des invocate în ultimul timp se împletește cu o întrebare legitimă, precedată de câteva lămuriri: înțelegem că, poate, chiar în acest moment, România nu este pregătită să aibă propriul centru de transplant pulmonar. Înțelegem și atitudinea unora dintre pacienții suferinzi, care au mai mare încredere într-o clinică din Occident decât într-un centru românesc și apreciem și grija deosebită pe care ne-o poartă domnul ministru Vlad Voiculescu. Dar facem și noi ceva – orice, în afară de a critica – să avem propriul centru de transplant pulmonar (dacă tot s-au investit 10.000.000 de euro), să avem propriii medici capabili să transplanteze, să înțelegem faptul că este posibil ca o primă astfel de operație să eșueze, iar noi nu trebuie să omorâm și doctorii, singurii care mai pot da o șansă la viață oamenilor suferinzi?

Corporațiile – „pușculițe” pentru noii stăpâni din Sănătate

Îngrijorarea vechilor cârmuitori ai sistemului românesc de sănătate, care sunt eliminați rând pe rând de la masa bogaților, este legitimă, noii stăpâni încercând în prezent să pună mâna pe funcțiile-cheie, în ciuda faptului că au sau nu pregătirea și experiența necesare. Pentru acest scop sunt dispuși să schimbe legi, așa cum se petrece ori de câte ori are loc un transfer de putere. Dar care este mecanismul prin care noii stăpâni au ajuns să ia în posesie domeniul Sănătății? Ne explică, sub protecția anonimatului, un personaj important din lumea medicală bucureșteană: „La început, adică în urmă cu 6-7 ani, au apărut fel de fel de asociații și organizații non-profit. Acestea, cu ajutorul unor persoane importante din media, prin intermediul cărora promiteau publicitate pozitivă, strângeau bani de la firmele mari, de la corporații, prezentându- le proiectele lor legate de ajutorarea copiilor cu boli rare sau grave, toate imposibil de contestat grație cauzei nobile. Începutul timid, când se mândreau că au văruit un salon de spital din donații, a fost înlocuit ulterior de construirea și dotarea unei întregi secții medicale, apoi de ridicarea unei întregi aripi de spital etc. Bulgărele s-a rostogolit, pușculița s-a umplut, a dat pe afară, iar asociațiile inițiale au început să se spargă în unele mai mici, pentru a nu bate la ochi”.

Circuitul banilor

Explicațiile au continuat: „S-a mers mai departe, la medicii angajați la stat. Momiți cu bani, unii au acceptat, ca manageri sau factori de decizie, să semneze contracte doar cu o anumită firmă din piață. De ce să nu iei seringi doar de la „X”? Așa s-au întors banii la firmele mari, la corporații. Așa se îmbogățește toată lumea implicată pe spinarea celor mulți. Mai departe, e și mai simplu. După emoția stârnită de tragedia de la „Colectiv” și instalarea guvernului tehnocrat, anumite ONGuri au devenit omniprezente în spațiul public. Reprezintă cauze nobile, „nu se ating” de banii noștri, așadar sunt bine văzute de români. Dar, cel mai important, s-au pliat perfect pe politica noilor stăpâni, au devenit uneltele lor. Iar dacă acești stăpâni au decis, printre multe altele, să dea organele românilor în străinătate, asociațiile care apără cauze nobile vor sări să-i protejeze. Practic, aceasta este schița actuală a sistemului medical românesc”.

Autor: Florin Saiu

Sursa: Evz.ro

Stimaţi antreprenori români, din ţară: pe nimeni de la Bucureşti, din politică şi administraţie, nu îi interesează de voi, nu ştiu ce produceţi sau câţi oameni angajaţi, sunteţi buni doar pentru a plăti impozite sau a da mese electorale. Trebuie să vă dezvoltaţi singuri, altfel veţi fi mâncaţi

Noiembrie 20, 2016 Lasă un comentariu

De mai bine de un deceniu, Ziarul Financiar încearcă să treacă dincolo de Bucureşti şi principalele oraşe mari pentru a vedea ce businessuri sunt în celelalte 30 de judeţe, care sunt companiile şi antreprenorii români care încearcă să se dezvolte sau să supravieţuiască în zone uitate de puterea politică şi administrativă de la Bucureşti.

În acest an, în proiectul ZF Antreprenorii României, realizat împreună cu Banca Transilvania, am ajuns în 12 oraşe, de unde am acoperit şi am scos la iveală cele mai mari companii româneşti din aceste zone, cei mai mari angajatori şi cei mai mari antreprenori români locali , care nu prind podiumul conferinţelor organizate în Bucureşti.

Deşi şi-au dezvoltat afaceri pe cont propriu, deşi se duc singuri după contracte, deşi se duc singuri în afară să găsească pieţe de export şi să dea de lucru la oameni, cei mai mulţi dintre ei tot către Bucureşti se uită, la Palatul Victoria, la Palatul Cotroceni, la ministere, la partide – pentru a afla o direcţie încotro se duce România, ce au de gând preşedintele, premierul, guvernatorul BNR, politicienii cu ei, cu noi toţi.

Antreprenorii români, care angajează şi poartă răspunderea pentru plata salariilor pentru 2,5 milioane de oameni în fiecare lună, cred că ar putea să o ducă mai bine şi ei, şi angajaţii lor dacă cei de la Bucureşti ar face mai mult pentru România, pentru economie, pentru ţară.

Contactele pe care ei le au cu firmele externe, pentru care lucrează ca furnizori, le-au dat posibilitatea să vadă care sunt diferenţele între ei şi noi. În acest fel au realizat că suntem mai muncitori, mai determinaţi, mai creativi, dar nu avem un brand de ţară, nu avem lideri şi politicieni, spre exemplu cum au polonezii, care să le deschidă pieţele externe şi să-i ajute să găsească noi contacte pentru export. În România grupul polonez Maspex este, prin brandul Tymbark, cel mai mare jucător pe piaţa sucurilor naturale şi în topul apelor, prin brandul Bucovina.

Ca un exemplu, România are cea mai scăzută rată de export în PIB (60 de miliarde de euro exporturi la 170 de miliarde de euro PIB) faţă de Polonia, Ungaria sau Cehia, de numai 35%, în timp ce aceste ţări au 50% spre 60%.

Nu ştiu dacă au realizat până acum, dar pe cei de la Bucureşti, pe cei care se bat în alegeri să câştige guvernarea sau o poziţie într-un minister, instituţie sau o autoritate a statului din care să facă bani, nu îi interesează de ei, de antreprenorii locali.

N-au nici cea mai vagă idee câţi oameni angajează, pentru cine lucrează, ce produc, care sunt cifrele lor anuale de venituri şi cheltuieli sau ce salarii plătesc angajaţilor.

Stimaţi antreprenori români, sunteţi doar buni pentru a plăti taxe şi impozite la stat, de a da bani la partide, politicieni, administraţiei locale sau mese electorale.

În fiecare dintre cele 12 oraşe din ţară unde am fost, am făcut un sondaj pentru a vedea ce probleme au antreprenorii locali, cum văd anul 2016 sau dacă vor să-şi vândă businessul.

Cei mai mulţi nu au probleme cu fiscalitatea, mai puţin cea pe forţa de muncă, sunt conştienţi că trebuie să plătească taxe şi impozite pentru infrastructură, educaţie, sănătate şi pensii, nu mai au o problemă cu finanţarea bancară şi nici cu dobânzile şi nici nu au o problemă cu pieţele de desfacere.

Problemele lor sunt legate de infrastructură, forţa de muncă – lipsa ei sau cea pe care o livrează sistemul de educaţie rămas în urmă faţă de dezvoltarea pieţei – şi nu în ultimul rând problemele legate de administraţie sau birocraţie locală.

Degeaba scade TVA de la 24% la 20% dacă lipsa infrastructurii face ca preţul de transport al mărfii să fie mai ridicat decât al competitorilor. Dacă un primar sau o autoritate locală stă cu eliberarea unei autorizaţii un an sau doi, companiile pierd afaceri, ceea ce înseamnă că vor plăti mai puţini bani către angajaţi sau către stat prin impozite şi taxe. Nimeni din administraţie nu realizează acest lucru.

De asemenea, Fiscul este o mare problemă: antreprenorii nu s-au schimbat în ani şi nu înţeleg acum de ce sunt penalizaţi sau chiar închişi pentru ceea ce făceau şi acum 15 ani, şi acum 10 ani, şi acum 5 ani de zile. Până la urmă, peste tot a fost o complicitate locală în timp, dar ei pierd cel mai mult.

Când cei care se bat să ajungă să formeze guvernul vorbesc despre bancă de dezvoltare, fonduri suverane, clustere, trei autostrăzi în patru ani, dezvoltarea capitalului autohton, cei din ţară se uită cruciş.

Cum să mărească companiile din ţară salariile la oameni, de unde, dacă un kilometru de transport marfă este mai scump decât în Occident?

De unde să găsească resurse de competitivitate dacă din 250 de zile lucrătoare pe an, 150 munceşti ca să-ţi plăteşti taxele şi impozitele la stat, bani care apoi sunt aruncaţi pe geam, ca şi cum banii ar fi fără număr, fără număr?

Cele două “mari” partide – PSD şi PNL – s-au trezit să promoveze în această campanie electorală o retorică naţionalistă, că străinii  ne-au furat ţara, că noi le dăm ajutoare de stat, că îşi duc profiturile în afară, că cei de la Bruxelles vor să ne ţină cu salarii mici şi nu ne lasă să ne dezvoltăm etc.

Cea mai mare parte a antreprenorilor românu nu înghit acest lucru, considerând că România a crescut mai ales cu ajutorul investiţiilor străine, care au adus know-how, echipamente, au format oameni, au deschis pieţe de export pentru companiile româneşti.

Toată lumea ar vrea să dea salarii mai mari, dar resursele interne din companii pentru o productivitate mai mare s-au epuizat.

Pentru ca firmele româneşti să poată da salarii mai mari, având în vedere că multinaţionalele oferă dublu, au nevoie de câştiguri de competitivitate din afara companiei, din scăderea birocraţiei, din scăderea numărului taxelor şi impozitelor, din forţă de muncă mai bine pregătită de pe băncile şcolilor etc.

Cei de la Bucureşti înţeleg acest lucru, dar nu-i interesează, pentru că cine încearcă să schimbe sistemul administrativ este dat jos şi de aceea nimeni nu are acest interes.

Stimaţi antreprenori români, trebuie să vă dezvoltaţi singuri la nivel local, să vă “asfaltaţi” propriul drum către export, către găsirea altor pieţe, către productivitate, asta dacă vreţi să mai aveţi afaceri şi peste zece ani.

Degeaba îi aşteptaţi pe cei de la Palatul Victoria, Cotroceni, ministere sau partide să se uite la voi, să se preocupe de voi. Ei sunt ocupaţi cu bănci de dezvoltare sau fonduri suverane, în condiţiile în care o viaţă întreagă au lucrat la stat sau au trăit din afaceri cu statul.

Sursa : capital.ro

Etichete:,

Primul interviu al lui Trump după alegeri. Promisiunile din campanie la care a renunţat în doar trei zile

Noiembrie 13, 2016 Lasă un comentariu

În cadrul primului interviu acordat după câştigarea alegerilor din Statele Unite ale Americii, Donald Trump a afirmat că există posibilitatea de a nu abroga măsurile de reformă în sănătate, cunoscute sub numele de Obamacare, şi că urmărirea penală a lui Hillary Clinton nu este o prioritate. Declaraţiile preşedintelui ales par menite să liniştească valurile de controverse apărute după afirmaţiile de multe ori îngrijorătoare făcute de acesta în timpul campaniei electorale.

În timpul campaniei, Trump a spus că, după preluarea mandatului, va abroga şi înlocui imediat Obamacare. Atitudinea lui pare a se schimba, însă, având în vedere că în primul interviu după câştigarea alegerilor, acordat celor de la Wall Street Journal, Donald Trump a afirmat că doreşte doar o reformă a politicilor privind asigurările de sănătate şi că doreşte chiar să păstreze amendamentul care spune că tinerii pot fi incluşi în asigurările părinţilor lor. Preşedintele ales a spus că a fost convins de beneficiile acestei măsuri chiar în timpul discuţiei purtate  joi, la Casa Albă, cu Barack Obama.

„Totul va fi bine. Asta fac eu: fac lucruri bune şi ştiu cum să fac aceste lucruri”, a spus, încrezător, Trump.

După ce în timpul campaniei, viitorul preşedinte al SUA a numit-o pe Hillary Clinton, o „femeie uşuratică” şi „necinstită”, acesta a vorbit pe un ton conciliant despre adversara sa în cadrul ambelor interviuri.

Jurnaliştii de la Wall Street Journal l-au întrebat pe Trump ce are de gând să facă cu planul pe care l-a dezvăluit în timpul campaniei electorale, potrivit căruia, în cazul în care va ajunge la Casa Albă, va numi un procuror special pentru a cerceta acuzaţiile aduse contracandidatei sale, Hillary Clinton. Este vorba, bineînţeles, despre acuzaţiile legate de e-mailurile private.

„Nu este un lucru prioritar, pentru că vreau să rezolv problemele în ceea ce priveşte asistenţa socială, locurile de muncă, controlul frontierelor şi reforma fiscală”, a răspuns Trump. Această afirmaţie îi va supăra cu siguranţă pe susţinătorii săi care îl îndemnau, în timpul campaniei, să o trimită la închisoare pe Hillary Clinton.

Preşedintele ales a apreciat modul în care Clinton a recunoscut pierderea alegerilor, calificându-l drept „minunat”. „Îmi imaginez cât de greu a fost pentru ea. Nu putea fi mai drăguţă decât a fost. M-a felicitat pentru ceea ce am reuşit”, a explicat Trump.

În cadrul interviului acordat celor de la CBS, acesta a caracterizat-o pe Hillary Clinton drept o femeie puternică şi foarte deşteaptă.

Donald Trump nu s-a rezumat doar la contracandidata sa, ci l-a lăudat şi pe soţul acesteia, fostul preşedinte Bill Clinton. „Nu putea fi mai amabil. A spus că a fost o campanie incredibilă, una dintre cele mai frumoase pe care le-a văzut până acum”, a declarat Trump.

Victoria neaşteptată a Partidului Republican a stârnit proteste în mai multe oraşe şi campusuri universitare, alături de o serie de atacuri rasiste şi islamofobe. Donald Trump le-a spus jurnaliştilor de la Wall Street Journal că îşi doreşte ca toate spiritele să se calmeze, afirmând că îşi doreşte o ţară în care toată lumea să se iubească reciproc, iar acest lucru va fi posibil prin crearea de locuri de muncă.

Şi totuşi, întrebat dacă nu cumva tonul său din timpul campaniei a întrecut limitele, acesta a spus: „Nu. Am câştigat!”.

Donald Trump a mărturisit că Mike Pence, vicepreşedintele ales va juca un rol cheie în timpul administraţiei sale, servind drept persoană de legătură cum membrii Congresului.

Vineri, Trump a făcut cunoscută echipa sa de tranziţie. Fiica lui, Ivanka, alături de soţul ei Jared Kushner şi fii, Eric şi Donald Jr. s-au alăturat comitetului executiv. Co-fondatorul PayPal, Peter Thiel şi Stephen Bannon, fostul director al Breitbart News, care au condus campania lui Trump, fac, de asemenea, parte din comitet.

În ceea ce priveşte politica externă, viitorul preşedinte a afirmat că rezolvarea conflictului israelo-palestininat este un punct cheie. „În calitate de om care ia decizii aş vrea să iau decizia care pare să nu poată fi luată. Şi să fac asta pentru binele umanităţii”, a declarat Trump.

În ceea ce priveşte Siria, preşedintele ales a mărturisit că se va concentra pe lupta împotriva Statului Islamic, mai degrabă decât asupra ideii de a-l înlătura pe preşedintele Bashar al-Assad.

„Rusia s-a alăturat acum Siriei, la fel şi Iranul, care devine tot mai puternic şi, datorită nouă s-a alăturat Siriei. Acum ne confruntăm cu rebelii care luptă împotriva Siriei şi nu avem idee cine sunt aceşti oameni”, a explicat el.

Trump a mărturisit că a primit o scrisoare frumoasă de la preşedintele rus, Vladimir Putin şi că va discuta cu el în curând.

Între timp, protestatarii din Statele Unite s-au pregătit pentru un weekend de proteste şi demonstraţii. Mai mult, o serie de activişti pregăteşte deja o serie de măsuri care să întrerupă preluarea mandatului de la Obama şi instalarea la Casa Albă programată pentru începutul anului viitor.

Peste 10.000 de oameni s-au înscris să participe la un marş programat pentru sâmbătă la prânz, care va porni de la Union Square şi va ajunge la Trump Tower. Acţiuni de acest fel sunt programate şi în alte oraşe.

Liderii europeni şi-au exprimat îndoiala faţă de victoria republicană şi au apreciat că speranţele Theresei May în ceea ce priveşte un viitor mai bun al Marii Britanii odată cu era Trump sunt iluzorii.

„Chiar dacă şi înainte de ziua de marţi şansele nui acord între Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii erau destul de scăzute, acum acestea au devenit cu adevărat iluzorii. Având în vedere că administraţia Trump va fi orientată spre interior, va fi în avantajul Marii Britanii să se orienteze în direcţia Uniunii Europene”, a explicat Axel Schafer, un politician german.

De partea cealaltă, Boris Johnson, ministrul de Externe britanic a criticat reacţia liderilor UE şi a declarat pentru Times că nu s-a hotărât dacă va participa la întâlnirea cu liderii europeni organizată cu scopul de a discuta pe seama rezultatelor alegerilor din SUA.

Donald Trump a înregistrat, de asemenea, un interviu şi pentru postul de televiziune CBS, care va fi difuzat duminică şi, în cadrul căruia a afirmat că Obamacare va fi înlocuit treptat, fără a cauza probleme în sistemul de sănătate.

Sursa : gandul.info

Etichete:,

Apel către slugi

Noiembrie 6, 2016 Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: