Vanatoarea Dimensiunii Ascunse

august 22, 2016 2 comentarii

Etichete:

Ernest Bernea: ”Omul nu se poate salva fără sforţare şi acestă sforţare are un scop îndoit: acela de a se cuceri pe sine şi de a îndruma pe alţii.”

august 22, 2016 1 comentariu

De ce se urăsc oamenii? E atât necunoscut şi atâta suferintă legată de soarta noastră încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea. De ce se chinuesc oamenii unii pe alții? N-au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de alții. 

lupi

E multă frumusețe în lume dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat. Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni ca şi între popoare calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.

g Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nici o deosebire față de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderite albe ale zăpezii.

De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe alții? De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul? Locul tău, locul darurilor proprii nu ți-l poate lua nimeni; îl ai odată cu vieața.

Omul “civilizat”

Omul “civilizat” este în genere înclinat să traiască mai mult prezentul; prezentul care, fără un sens şi o luptă a noastră, nu reprezintă nimic şi care fuge; să-l trăiască prin toate simțurile trupului atât de rafinat de civilizația aceasta de care sunt atât de mândri.

A mânca bine, a îndrăgi femei frumoase, a fura şi exploata pe cei slabi, a dormi lenea unui trup obosit de senzații tari, a te închina icoanelor rotunde ale banului devenit în acest fel adevăratul Dumnezeu făcător de minuni, iată expresia unei vieți pentru care a trudit o lume întreagă de milenii.

Ce va fi mâine nu-l interesează pe acest, om; poate să se frângă şi osia cerului! Ce va fi mâine „vom trăi şi vom vedea”. Totul trebue consumat acum pe calea simțurilor însetate de puternice sguduiri, trebue îndrumat către totala satisfacție a pământului uscat şi nerodit din noi.

Gândurile mari, credințele, dorul unei vieți mai pure şi mai frumoase sunt ale poeților, ale visătorilor; omul “civilizat” n-are ce face cu ele, nu le caută şi nici nu le cultivă pentru că „nu umblă după himere”. Acest om îndobitocit de binele material, acest om al prezentului stors de sensuri, acest om îşi duce vieața numai cu perdelele trase, închis, apăsat, căzut în propria sa întunecime.

Drama începe acolo unde prezența sa este activă. El retează elanuri, compromite credințe, îngenunche frumusețea şi omoară omenia. El nu poate suferi altceva dincolo de ființa sa înrădăcinată atât de puternic într-un pământ care şi el refuză să-l primească.

Omule mic, omule putred, omule dizolvant, de ce eşti uneori atât de puternic ?!

Libertăți și libertate

De veacuri omul suferă şi luptă pentru libertate. Libertatea de cuget, de faptă, libertatea pentru darurile frumuseții şi ale credinței.

O zădărnicie cât muntele vieții. Omul trăieşte mereu, trăieşte desgustător de plin toate libertățile făpturii sale căzute; trăieşte libertatea desfrâului, a minciunii, a lenei şi a furtului; libertatea tuturor păcatelor, libertatea care distruge, care schimbă vieața într-o mlaştină unde cresc numai plante otrăvitoare.

Aceasta pentru că omul nu a înțeles şi nici nu a făcut nimic pentru câştigarea adevăratei libertăți care este o condiție absolută a omeniei.

Libertatea nu poate fi găsită decât în inima ta. Nu căta în jurul tău ceea ce ai în tine. Sfarmă piatra ce acoperă aurul.

Libertatea este un dar al lui Dumnezeu. Libertatea nu poate fi decât interioară, nu poate fi decât creație; libertatea este putere deschisă pajiştilor înflorite ale lui Dumnezeu. Când omul apare, omul de conştiință şi misiune, apare și libertatea. În acest caz libertatea nu este ceva formal şi relativ, ci este ceva esential şi absolut. Împrejurul omului adevărat, în fapta şi în cugetul său, în simțămintele care îl străbat, libertatea este o cale a vieții şi a desăvârşirii, este o condiție a spiritualității şi un semn al omului în rosturile sale mari.

Râsul durerii

Sunt oameni care râd în fața suferinței, suferința lor sau a altora. Râsul în fața suferinței exprimă două naturi deși are o singură înfățişare. Între acei ce râd în fața încercărilor grele sunt deosebiri esențiale.

Unii oameni râd în fața suferințelor dintr-o nesimțire, dintr-o infirmitate lăuntrică. Ei nu pot să înțeleagă suferința; nici n-o acceptă nici n-o înlătură. Aceşti oameni râd pentru că nu văd, pentru că sunt lipsiți de omenie.

Alții râd că n-au ce se face, râd că altfel iar doborî durerea, râd să înşele, să mângăe propriul lor suflet sau pe al altora. În cazul acesta, râsul este o terapeutică morală cu mari roade.

Cine râde de suferința lui şi a altuia, fără ca acest râs să aibă o temelie de adâncă umanitate, adică să fie îndemn, depăşire, leac împotriva răului prezent, este un cinic. Cinismul este unul din cele mai triste peisagii ale, sufletului omenesc.

De la humor la batjocură

Sunt oameni care din orice situație ştiu să scoată la lumină partea comică. Râsul în sine sau judecat din punct de vedere moral nu este de condamnat. E un lucru firesc al naturii noastre; are o înrâurire positivă asupra vieții lăuntrice.

Trebue făcută însă o deosebire care îndeobşte nu este luată în seamă. Sunt oameni cari caută să picure cu acidul trufiei lor suferința şi îngenuncherile în fața destinului ale altora. Aci râsul nu mai are un sens creator. Oamenii se socotesc în genere prea deştepti şi îşi hrănesc trufia din sufletul celor mai adânc încercați. Râsul în acest fel trebue condamnat pentru că are un sens negativ. Este ceea ce numim batjocură. Şi nimeni nu are dreptul de a se chema om dacă se simte bine când râde pe seama celor mai adânci şi umane dintre stările interioare ale fratelui său.

Există totuşi un altfel de râs creator. E vorba de humor. Oamenii cari sunt dăruiți cu acest simț al humorului sunt dintre cei mai buni. Râsul lor este positiv, este luminat. Râsul lor este o bucată din dorul nostru de vieață.

Humorul este blând; batjocura este crudă. Humorul este uman; râsul batjocoritor este inuman. Inteligența este prezentă în humor ca şi în batjocură, dar această aleasă însuşire a omului este aci curată, nu este pervertită, drăcească cum e în al doilea caz.

Ernest Bernea, din volumul «Îndemn la simplitate – Mărturisiri pentru un om nou», 1939

Sursa: Anonimus.ro

SRI devine stăpânul vieţii noastre private

Două organizaţii nonguvernamentale, care au descoperit pe SEAP caietul de sarcini al unui proiect depus şi derulat de SRI din fonduri europene, relevă faptul că Serviciul Român de Informaţii va crea mega baze de date în care se vor stoca date electronice transmise de orice român. De la poze postate pe reţele sociale, la conversaţii pe chat-uri, până la informaţii deţinute despre români de instituţiile ale statului. Datele vor fi stocate pe timp nelimitat şi prelucrate în diverse scopuri. Toate acestea cu încălcarea dreptului la protecţia datelor personale. Și nu numai.

Proiectul SRI în valoare de 25 de milioane de euro, contestat de APADOR CH sub aspectul încălcării drepturilor omului, este denumit SII Analytics. În prezentarea oficială a proiectului se spune că este pentru promovarea eguvernării şi de combatere a fraudelor – “prevenţie, detectare şi luare de măsuri pentru reducerea redundanţei plăţilor în zona publică, prevenirea fraudei şi abuzurilor şi creşterea eficientei în actul guvernamental”. Dar el este un proiect cu potenţial de supraveghere generalizată a întregii populaţii a României – un software Big Brother – cu nicio măsură de limitare a accesului SRI sau al altor instituţii publice la datele personale colectate şi integrate în acest sistem. Această intepretare este confirmată şi de liderii altei organizaţii, Asociaţia pentru Tehhologie şi Internet (ApTI).

ApTI a analizat caietul de sarcini depus de SRI la SEAP şi a identificat trei zone mari de probleme punctuale.

Prima se referă la interceptarea comunicaţiilor. Caietul de sarcini prevede hardware şi software pentru scop precis de interceptare a traficului pentru monitorizare comunicaţiilor – trafic şi conţinut. SRI-ul vrea să achiziţioneze nu mai puţin de 4 dispozitive pentru interceptarea traficului de Internet. SRI mai vrea să achiziţioneze şi o „Soluţie de monitorizare a utilizării resurselor de comunicare colaborativă”.

Aceasta înseamnă un software, şi hardware-ul necesar pentru acesta, care ia traficul interceptat de dispozitivele menţionate mai sus şi îl analizează pentru a monitoriza comunicaţia prin servicii şi programe de instant messaging (cum ar fi Yahoo Messenger, Facebook Messenger, Skype etc.), e-mail sau orice alte mecanisme similare de comunicaţie electronică.

Text original “identificarea protocoalelor specifice de comunicare colaborativă în tehnologie Web, inclusiv a mesageriei electronice “instant” şi a celei tradiţionale (de tip e-mail şi asimilată), precum şi a tehnologiilor conexe de schimb de informaţie nestructurată, indiferent dacă serviciile de acest tip vor fi accesate şi utilizate prin aplicaţii dedicate, sau prin pagini Web, în instanţe de tip browser”.

Din analiza textului caietului de sarcini, rezultă că vorbim inclusiv de accesul la conţinut conform scopului („identificarea, decodarea şi salvarea, la cerere, precum şi vizualizarea artefactelor asociate (inclusiv a fişierelor text şi multimedia ataşate)”, „analiza şi retenţia selectivă a sesiunilor de comunicare respective” şi merge până la „reconstrucţia şi vizualizarea contextului comunicării […] pentru identificarea rapidă a secvenţei operaţiilor şi, respectiv, a relaţiilor între participanţi”).

Aceste dispozitive şi programe nu au nici un rost în cadrul proiectului de Big Data sau e-guvernare, pentru datele transmise legal – acestea au un rol doar pentru interceptarea comunicaţiilor fără acordul utilizatorilor.

Mai mult, în mod normal supravegherea comunicaţiilor se poate face doar în contextul stabilit de Codurile de procedură penală, deci cu autorizarea judecătorului, altfel aceste activităţi sunt ilegale. Unde va instala SRI-ul aceste echipamente, ce date doresc să intercepteze şi cu ce autoritate vor analiza şi stoca datele şi informaţiile rezultate în urma acestei monitorizări?

Dacă un astfel de dispozitiv este instalat oriunde la un furnizor de acces Internet (ISP) sau într-un nod de interconectare (gen RoNIX), acesta ar putea intercepta tot traficul de Internet. Prin capacitatea de 10GB/s x patru dispozitive s-ar putea intercepta cam tot traficul din România prin RoNIX.

Prin software-ul de analiză, se poate identifica un anumit tip de conţinut – de exemplu:

• e-mailuri trimise de la tribunalulbucuresti.ro

• e-mailuri cu fişier video ataşat de dimensiune între 10MB şi 25MB

• convorbiri pe Facebook/Yahoo chat între X şi Y (s-ar putea ca întreg conţinutul să fie mai greu de depistat, dar cel puţin faptul că 2 persoane au discutat se poate identifica).

Pentru analiza comportamentală a oricui, SRI vrea să creeze baze de date uriaşe, în care va corela informaţii despre o persoană atât de la instituţiile statului cât şi de la utilizatorii individuali. Apoi, informaţiile vor putea fi căutate în orice mod – de la un căutări simple (text, arii geografice) sau chestiuni mai complexe (bazate pe analiza legăturilor dintre persoane, obiecte (maşini, telefoane etc.), evenimente sau orice alt fel de informaţie, plasarea în timp şi spaţiu a acestor legături şi chiar estimarea comportamentului ”ţintelor” pornind de la aceste informaţii şi analize.

Mai mult, caietul de sarcini precizează că datele colectate nu vor fi şterse probabil niciodată (“vor fi stocate pe termen indefinit numai la nivelul componentelor offline ale sistemului.”

Cel puţin 45 de persoane vor fi utilizatori finali /formatori, fiind instruiţi în sistem, dar probabil în jur de 1000 de persoane vor avea acces la sistem.

SRI cere 750 de terminale mobile cu acces la sistem şi un număr nespecificat de terminale fixe. Se cere „să asigure o medie a timpului de răspuns de sub 5 secunde, în condiţiile în care 500 de utilizatori concurenţi vor efectua regăsiri într-un interval de 60 minute” pentru toate tipurile de căutări.

APADOR CH şi ApTI avertizează: colectarea datelor în acest mod este ilegală. Cum deja a precizat Curtea Europeană de Justiţie în cazul Bara vs CNAS şi ANAF în interpretarea Legii 677/2001 privind protecţia datelor cu caracter personal, o instituţie publică nu poate da datele colectate unei alte instituţii publice doar pentru că “ar putea să fie de folos”, ci trebuie să se bazeze fie pe consimţământ, fie pe informarea persoanei vizate dacă existe restul de limitări conform legii.

Datele de mai sus – punctul D ne arată că cel puţin următoarele baze de date ar putea fi cumulate: declaraţii către ANAF cu privire la veniturile personale; credite bancare acordate; bunuri imobile cumpărate; automobile achiziţionate.

Practic SRI îşi creează un sistem (unde s-ar putea ca şi alţii să aibă acces conform descrierii generale), unde ar putea căuta orice informaţie despre orice persoană fizică ce apare într-o bază de date a autorităţilor publice, nerespectând în mod flagrant legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal şi neaplicând nicio măsură de protecţie a acestor date.

În varianta soft, spun autorii analizei, scenariul cel mai negru ar însemna faptul că o persoană ce are acces la sistem îl foloseşte în interes propriu – de exemplu:

• vecinul tău dintr-o dată pare că ştie preţul cu care ai cumpărat apartamentul sau că mai ai 2 maşini pe numele tău; sau

• poliţistul care te opreşte află instantaneu că ai cumpărat 4 maşini de-al lungul vieţii; sau

• se rulează o cerere de tipul – care este persoana care a vândut un apartament cel mai ieftin/cel mai scump în cartierul Militari; sau

• o firmă cunoscută ca “apropiată serviciilor” va găsi întotdeauna elemente pentru a şicana alte firme concurente.

Dacă la aceste informaţii de alătură şi alte baze de date – gen cele accesate prin cardul electronic de sănătate sau informaţiile dorite recent de ANAF cu privire la plăţile cu cardul, problemele pot fi mult mai complicate.

În varianta hard, ar fi creat automat câte un director (folder) pentru fiecare CNP identificat în vreo bază de date, astfel încât SRI şi ceilalţi care au acces la baza de date pot afla orice informaţie despre orice persoană dacă doresc.

Interoperabilitatea datelor personale în zona de eguvernare trebuie să se bazeze pe transparenţă (cetăţeanul să poate vedea în orice moment cine, când şi de ce cineva a accesat datele lui) şi respectarea principiilor colectării datelor cu caracter personal (limitarea scopului, bază legală, necesitate şi proporţionalitate, perioada de păstrare, respectarea drepturilor subiecţilor, notificarea încălcărilor de securitate, analiză de impact a datelor personale, angajarea unui responsabil privind protecţia datelor personale etc.).

Dar SRI nu se opreşte aici. Serviciul doreşte recunoaştere facială! Deci sistemul conceput are inclusă şi o componentă de recunoaştere facială (adică de recunoaştere a unei persoane dintr-o poză) care să poată opera cu o bază de date de zeci de milioane de imagini.

Autorii analizei spun că de recunoaştere facială (face recognition) nu are vreo legătură cu niciunul din scopurile proiectului – de prevenire şi combatere a fraudei, e clar că scopul trebuie să fie altul. Este neclar în ce condiţii SRI are acces la pozele din paşapoarte şi buletine şi cu ce scop le foloseşte. În plus, se pare că imaginile de referinţă sunt doar începutul, ele urmând să creeze o bază de date cât mai largă. „Numărul şi varietatea depozitelor de date comune este prevăzut să crească în continuare”– deci nu se va limita la pozele din buletine.

Prin corelarea acestor informaţii cu cele din analiza comportamentală se pot identifica nu doar imaginile persoanelor, ci şi alte detalii despre ele din restul bazelor de date.

ApTI oferă şi exemple:

– SRI îşi face o aplicaţie astfel încât să „citească” în mod automat Facebook, astfel încât să integreze date de acolo în baza de date de recunoaştere facială: – de exemplu dacă aveţi o poză reală la profilul de Facebook, chiar dacă sub alt nume sau un nume incomplet sau comun, SRI poate să conexeze restul de informaţii din bazele de date proprii cu acel cont de Facebook, pentru a şti că dvs sunteţi acel Ion Popescu pe care îl urmăreşte.

– SRI/Jandarmeria filmează (şi preia apoi) sau fotografiază 5000 de participanţi la un protest din Piaţa Universităţii. Înregistrarea foto/video poate fi, după aceea, procesată şi apoi analizată cu software-ul de recunoaştere facială pentru a identifica exact ce persoane au participat pentru a fi contactaţi ulterior şi amendaţi.

Sursa :cotidianul.ro

Psiholog: Jocul Pokemon Go generează un comportament autist. Oana Pelea: Experiment de prostire globală a populației

iulie 26, 2016 2 comentarii

Pokemania pune stăpânire pe România, iar efectele nu întârzie să apară. Psihologii spun că aplicaţia Pokemon Go afectează, la fel ca orice joc video, modul în care jucătorii interacţionează cu lumea reală, ajungând, în timp, să aibă un comportament autist. Însă, există şi aspecte pozitive pentru persoanele care suferă de anxietate socială şi se izolează stând în casă. Psihologii spun că aceste persoane pot fi determinate să-şi depăşească frica de a ieşi în public cu ajutorul acestui joc care presupune vânătoarea de pokemoni prin mişcare.

Contactat de MEDIAFAX, psihologul Mihai Copăceanu, care a studiat psihologia la Oxford şi care lucrează de ani de zile în domeniu, în România, inclusiv cu adolescenţi, spune că e prea devreme să putem măsura efectele jocului, însă putem deduce, din experienţa jocurilor video, că va avea un efect similar asupra psihicului jucătorilor.

„Astfel de jocuri sunt foarte atrăgătoare, îţi captează atenţia, „captivant” este cel mai potrivit cuvânt pentru Pokemon Go. Practic, este un joc atât de captivant încât ajungi să ignori realitatea din jurul tău, nu este ca o carte, spre exemplu, care este un obiect static, îţi pune mintea în mişcare dar nu interacţionează cu tine. Jocul, în schimb, prin asta atrage, prin interacţiune, prin feedback şi stimulează dorinţa naturală de a explora, de a cerceta, şi curiozitatea. Este util pentru persoanele care suferă de anxietate, care se izolează social stând numai în casă. Ceea ce face un astfel de joc este să-ţi schimbe dispoziţia mentală pe moment”, a explicat Copăceanu.

La rândul său, psihologul Diana Ioaneş, care lucrează cu elevi la Colegiul Naţional Biligv „George Coşbuc”, spune că jocul stimulează un comportament autist. „Este vorba de o înstrăinare faţă de lumea din jur, tinerii care petrec prea mult timp în lumea virtuală nu mai ştiu să comunice cu lumea reală şi nu-şi dezvoltă abilităţile de comunicare în grup, în cuplu, în societate”, a explicat Ioaneş.

Profesorul de informatică George Trifan de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” a explicat pentru MEDIAFAX că jocul are un succes fenomenal în rândul adolescenţilor. „Toţi copiii de 12-19 ani se joacă Pokemon Go. E „addictive” (dependent), însă nu dezvoltă nicio competenţă sau abilitate unui copil, e o pierdere de timp la o vârstă la care tinerii ar trebui să facă altceva. Sunt copii care merg la psiholog ca să scape de dependenţa de jocuri video”, a spus profesorul.

Cât despre părerea copiilor, Tudor, olimpic naţional la Informatică, spune că joacă Pokemon Go de trei zile. „Ce pot să zic, merg prin parc şi caut pokemoni, cam două-trei ore pe zi, dar nu cred că va crea dependenţă, eu deja am început să mă plictisesc. E un stil nou de joc, de aceea e foarte popular, rămâne de văzut dacă va mai fi peste câteva luni”, a spus Tudor.

Pe scurt, jocul, realizat de compania Niantic, se poate downloada pe telefon (iOs sau Android), iar jucătorul îşi crează un avatar pe care îl stilizează după bunul plac şi porneşte fizic în căutare de pokemoni, nişte creaturi mici care apar în diverse locuri pe o hartă. Jocul se foloseşte de locaţia telefonului şi de o hartă viziuală pentru a-i arăta jucătorului unde se află pokemonii. Aplicaţia a creat deja o mulţime de controverse în lume. Spre exemplu, jocul a fost criticat pentru că pokemonii apar şi în locuri nepotrivite cum ar fi cimitire sau monumente memoriale ca Muzeul de la Auschwitz sau Memorialul Holocaustului din SUA.

O companie de căi ferate din Danemarca, ProRail, a depus plângere că jucătorii vânează pokemoni pe căile ferate, iar jucătorii din Bosnia au fost avertizaţi să aibă grijă să nu se joace Pokemon Go în câmpurile minate rămase în urma războilui din anii ’90.

În Guatemala, un tânăr de 18 ani, Jerson Lopez de Leon, a fost împuşcat mortal în timp ce juca Pokemon Go, fiind prima victimă de care se ştie în legătură cu acest joc. Poliţia locală a speculat că victima a fost găsită de către atacatori cu ajutorul GPS-ului de care se foloseşte aplicaţia, potrivit ziarului britanic The Independent. Nu în ultimul rând, Arabia Saudită ia în considerare interzicerea jocului, având în vedere că la ei sunt interzise deja cărţile de joc cu pokemoni.

Oana Pelea: Pokemon GO – Experiment de prostire globală a populației

 

„Pokemon Go. Ce fuga inspaimantatoare de realitate. Ce schimbare de atentie…ce manipulare.Cata energie consumata intr un joc virtual si cat timp risipit. Cate ar putea rezolva Omenirea intre timp…in loc sa si investeasca capacitatea de imaginatie si energia intr un joc virtual. Mi se pare un experiment la scara mondiala. Un experiment ce testeaza capacitatea de manipulare a rasei umane.

Suntem ocupati cu prinderea de monstri virtuali si …intre timp… monstrii cat se poate de reali ne hotarasc soarta si viitorul, la masa negocierilor politice internationale…
Adendda: Comentariul meu se refera la adultii ce-si petrec timpul jucand Pokemon Go.”

Foarte probabil Pokemon Go este un experiment social prin care păpușarii vor să verifica gradul de prostie la care au reușit să aducă populație planetei, în special tinerii.

Sursa : gandeste.org

Creştem o generaţie de tineri cu mentalitate de victimă, hipersensibili şi obosiţi înainte de vreme

iulie 26, 2016 1 comentariu

Tinerii din ziua de azi se tem să-şi exprime opiniile şi să-şi susţină punctul de vedere, văd piedici la tot pasul, preferă să renunţe la luptă şi să se complacă în rolul victimei, care trebuie înţeleasă şi protejată. Părinţii, şcoala, societatea contribuie la formarea unui mediu în care generaţiile devin tot mai fragile, incapabile să facă faţă criticilor.

Din punct de vedere evolutiv şi istoric, adolescenţa este vârsta la care tinerii îşi asumă riscuri şi caută aventura, îşi clădesc idealuri, se pregătesc să dea piept cu viaţa. În schimb, tinerii din ziua de azi cresc învăţând să perceapă lumea ca pe un loc înfricoşător, prin transmiterea insistentă a unor mesaje alarmiste legate de cele mai diverse aspecte ale vieţii de zi cu zi, după cum afirmă directoarea organizaţiei de tip think tank Institutul Ideilor, din Marea Britanie, scriitoarea Claire Fox.

Aceasta enumeră printre motivele care duc la fragilizarea tinerilor insistenţa cu care se exagerează riscurile presupuse de aproape orice activitate ar întreprinde. Părinţii au devenit atât de protectori încât le răpesc până şi libertatea de a se juca şi de a alerga în aer liber, de a se căţăra în copaci, aşa cum era perfect normal cu ani în urmă, şi totul în numele siguranţei şi în dorinţa de a le netezi drumul în viaţă.

“Generaţia fulgilor de zăpadă”
O întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul nevoii obsedante de a proteja copiii din ziua de azi, fără să realizăm că toată grija aceasta se întoarce împotriva lor. Părinţilor li se spune constant că trebuie să elimine critica din discuţiile cu copiii, pentru a nu le ştirbi stima de sine, dar aşa le anulăm gândirea critică. Îi creştem şi îi educăm astfel încât ajung să considere extrem de ofensatoare opiniile care nu le sunt pe plac şi devin mai afectaţi decât ar fi cazul de ceea ce cred alţii despre ei, explică Fox într-o carte recent lansată. În volumul intitulat “I find that offensive!”, scriitoarea vorbeşte despre această generaţie mult prea sensibilă numind-o “generaţia fulgilor de zăpadă”, a tinerilor care până ajung la facultate sunt atât de temători şi neîncrezători încât nu sunt deloc pregătiţi să se descurce cu provocările de bază ale vieţii de adult.

Psihoterapeutul Keren Rosner a declarat pentru adevărul.ro că se confruntă cu nenumărate cazuri de persoane cu depresie, cu anxietate şi atacuri de panică foarte grave, ţinând cont de instabilitatea care caracterizează societatea modernă. Şi cum în ziua de azi nici măcar familia nu mai este un punct de siguranţă, asta se răsfrânge şi asupra copiilor.

Când un tânăr nu are o anumită siguranţă, ceva pe care se bazează, atunci nu înţelege de ce trebuie să mai depună efort ca să facă diverse lucruri. Scad interesul, motivaţia. Iar mentalitatea de victimă vine tocmai din faptul că nu mai găsesc plăcere într-o activitate şi nu au perseverenţa de a rămâne într-o zonă de interes. Şi pentru că oamenilor nu le este uşor să admită că sunt slabi, că nu se descurcă, atunci găsesc scuze ca să justifice, de fapt, renunţările proprii: aşa că de vină sunt părinţii, societatea, vremea etc, subliniază Rosner.

Vorbind despre rolul părintelui de a proteja copilul, Rosner observă că o protecţie sănătoasă este cea în care îi spui ce trebuie să facă şi apoi îl laşi să vezi cum se descurcă. „Dar mulţi părinţi care se ocupă de copii, hotărăsc totul până în cele mai mici detalii, până la adolescenţă şi chiar mai departe. Aşa ajunge un tânăr foarte temător, nu va avea încredere în sine şi îi va fi frică să-şi pună în practică dorinţele, visele”, punctează psihologul.

Rosner mai arată că înşişi părinţii acestor adolescenţi trăiesc azi cu o teamă permanentă, de a nu-şi pierde jobul, de a nu-şi plăti creditele, şi le trasmit această frică şi copiilor, în mod involuntar de cele mai multe ori. “Acest comportament este preluat şi de copii, care cresc cu convingerea că nu te poţi baza pe ceilalţi, că lumea este un loc nesigur şi că trebuie să fii norocos sau şmecher ca să poţi să rezişti, mesaje foarte frecvent transmise de părinţi copiilor. Copiii integrează atât fricile părinţilor, cât şi pe cele preluate din propriile experienţe. Cum este teama de a fi ridiculizaţi la şcoală”, spune Rosner.

Copii care au impresia că li se cuvine totul
Vorbind despre fenomenul de hărţuire la şcoală (bullying, cum este definit în limba engleză), scriitoarea Claire Fox precizează că acesta nu se mai referă doar la copii care sunt bătuţi sau înjuraţi de alţi colegi, ci înglobează şi faptul că unui copil i se pune o poreclă sau că între copii se iscă certuri, sunt răspândite zvonuri, se fac glume pe seama unui alt copil ori gesturi care au o conotaţie negativă. Astfel de mesaje senzaţionaliste despre consecinţele traumatice ale acestui gen de comportamente, îi încurajează pe tineri să reacţioneze exagerat în faţa unei astfel de realităţi şi să dezvolte anxietate acută din cauza unor opinii sau cuvinte, oricât ar fi acestea de neplăcute.

Pe de altă parte, psihoterapeutul Keren Rosner punctează faptul că tot mai mulţi tineri din ziua de azi se risipesc în multe activităţi, fără a ajunge să facă performanţă în ceva anume, pentru că le fac fiind constrânşi de părinţi.

Văd la cabinet foarte mulţi părinţi care vin cu adolescenţi şi se plâng că vor performanţă, dar aceşti părinţi au foarte multe pretenţii de la copii. Copiii din ziua de azi nu s-au născut obosiţi, ci obosesc pentru că intră de la vârste tot mai mici într-un program foarte solicitant. Ajung în perioada şcolii generale să aibă un program de dimineaţa până seara. Au şcoala care este foarte solcitantă, temele pe care trebuie să le facă, dar şi ore suplimentare, cu care tot mai mulţi parinţi îi îndoapă tot de teama că altfel nu vor reuşi. Părintele vrea să ştie că are un copil care cunoaşte cât mai multe lucruri, ca să se poate adapta, numai că aşa ajung să nu-şi mai dorească nimic. Pentru că sunt împinşi să facă lucruri pe care nu le fac cu pasiune, au impresia că nimic în viaţa asta nu se face cu plăcere, că totul este o corvoadă, spune psihologul.

Nu în ultimul rând, dincolo de copiii hipersensibili, afectaţi de tot ce se întâmplă atunci când lumea nu arată aşa cum speră şi îşi închipuie ei, există şi extrema cealaltă, mai spune Rosner. “Devin foarte indiferenţi şi la propriile nevoi şi la ale celorlalţi, ori foarte pragmatici. Au tendinţa să se supraevalueze şi consideră că totul li se cuvine, recompense materiale, timp, energie, afecţiune etc. Aceşti copii oferă foarte puţin şi cer foarte mult nu numai de la familie şi de la cei cu care vin în contact, ci în orice situaţie, devin veşnici nemulţumiti pentru ca au impresia că li se cuvine mult mai mult. Se vede asta şi în munca pe care o depun într-o activitate şi tendinţa este să fie nerăbdători şi lipsiţi de perseverenţă”, conchide psihoterapeutul.

sursa: adevarul.ro

Cum pleacă din țară banii românilor. Episodul 3. Care este costul prețurilor mici din hipermarketuri?

iulie 24, 2016 1 comentariu

Sub aparenta scădere a prețurilor după apariția hipermarketurilor se ascund pierderea de locuri de muncă și închiderea micilor afaceri din retail,reducerea calității produselor comercializate, salariile mici și descurajarea sindicalizării, reducerea producției autohtone în dauna celei din import,sufocarea traficului urban. 

Apariția rețelelor de magazine din “comerțul modern”, cum le place patronilor de hipermarketuri să se alinte, și creșterea lor rapidă până la dominarea retailului autohton presupune o serie lungă de dezavantaje ascunse abil sub aparența scăderii prețurilor. Cu numai 1,1% din totalul magazinelor de pe piață și 25% din suprafața de vânzare, cele 12 rețele mari de retail cumulau încă de la finalul anului 2013 jumătate din cifra totală de afaceri a pieței de retail (comerț modern și comerț tradițional), potrivit unui studiu Vektor Marktforschung, iar în acest moment au deja partea leului. Românii lăsau în 2015 în hipermarketuri o treime din bugetul lor pentru alimente și produse de îngrijire personală și a locuinței (evident, ponderea este mult mai mare în zona urbană, n.n), fiind în fruntea clasamentului din Europa alături de țări ca Franța și Rusia, așa cum arată un studiu Planet Retail. Dincolo de succesul de suprafață sunt însă și dezavantaje evidente.

Există destule studii în străinătate (vezi unul aici) care demonstrează că apariția unui hipermarket duce în mod real la pierdere de locuri de muncă în zonă (în cazul analizat la 10 locuri noi de muncă create se pierdeau 14 locuri de muncă existente) și nu la reducerea șomajului. Destul de curând micile afaceri, confruntate cu presiunea prețurilor mai mici din hipermarketuri obținute prin puterea mai mare de negociere cu producătorii, vor fi forțate să se restrângă sau să își închidă porțile. În cazul României, tendința poate fi chiar mai pregnantă având în vedere că hipermarketurilor li s-a permis să ocupe locații chiar în mijlocul orașelor, contribuind în plus la sufocarea traficului urban pe langă pulverizarea micului comerț stradal. Succes asigurat din start, cei dispuși să cumpere din hipermarket găsind oferta la 2 pași de casă, fără să mai fie nevoie să se deplaseze în afara orașului sau la o extremitate a sa cum se întâmplă în străinătate. Mai multe despre efectele negative ale hipermarketurilor constatate prin alte părți găsiți aici. 

Un alt aspect mai puțin vizibil dar foarte palpabil al prezenței hipermarketurilor este reducerea calității produselor comercializate. Producătorii sunt supuși unei presiuni draconice pentru reducerea prețurilor, sufocați cu tot soiul de taxe suplimentare pentru promovare (de raft, de poziționare, de pliant, etc) și în consecință aceștia vor dori să se revanșeze cumva. Iar singurul lor debușeu este calitatea produsului care va semăna tot mai puțin cu cea inscripționată pe etichetă. Riscurile sunt mici-controalele OPC/ANPC rare iar amenzile relativ modeste-astfel încât consumatorii plătesc din plin cu propria sănătate pentru prețurile aparent mici din hipermarketuri.

Sare în ochi de asemenea reprezentarea foarte slabă a vânzărilor accelerate (vânzări cu discount pentru produsele ajunse în pragul expirării) spre deosebire de varianta occidentală a hipermarketurilor autohtone. Una dintre explicații este că în destule cazuri se reciclează…doar eticheta, o alta fiind alegerea hipermarketurilor să arunce respectivele produse în loc să le scadă prețul pentru a nu crea consumatorilor un reper fals de preț determinându-i să nu mai cumpere decât în apropierea acestuia. De altfel, există în prezent un proiect de lege depus la Senat (“legea anti-risipă”) care prevede ca magazinele și restaurantele să doneze alimentele care se apropie de termenul de expirare, dar sunt consumabile, către orfelinate, cămine de bătrâni sau spitale, inițiativa fiind menită să reducă risipa de alimente și să ajute ONG-urile cu rol social.

Descurajarea productiei și producătorilor locali în dauna celor externi este încă un aspect neplăcut al prezenței rețelelor mari de retail. Și nu vorbim doar de produse fine precum salamurile scumpe și brânzeturile de fițe, vorbim de banalele legume care au început să vină din Belgia, Olanda, Franța sau Germania sub pretextul subțire că producătorii locali nu pot livra cantitățile cerute la standardele impuse. De fapt, e vorba de relațiile preferențiale cultivate în ani lungi de colaborare în țările de origine ale hipermarketurilor și de canale suplimentare de vânzare pentru produsele agricole străine puternic subventiontate la origine astfel încât ajung să concureze producătorii autohtoni. Acest fapt a fost sesizat într-un târziu de forurile legislative din România iar Senatul a adoptat în octombrie o lege care impune magazinelor din România (inițial în textul legii era vorba doar de hipermarketuri dar pasajul a fost ajustat pentru ca legea să nu fie atacată pentru discriminare) să vândă în proporție de cel puțin 51% carne, fructe și legume românești sub sancțiunea unor amenzi de 25.000-50.000 lei. Vezi aici. 

În sfârșit, deși operează cu marje semnificativ mai mari de profit decât în țările de origine, mult mai așezate în zona de retail, hipermarketurile din România își plătesc angajații prost, în vecinătatea salariului minim pe economie în multe cazuri, descurajând simultan orice asociere care să pună sub semnul întrebării politica salarială. Sindicatele sunt slabe atunci când li se permite totuși să existe. Vezi aici. Altfel, salariul minim pentru un angajat Kaufland în Germania este de 10 euro pe ora, o suma pe care un angajat din Kaufland România o câștigă într-o zi după cum reiese de aici.

Sursa: activenews.ro

La 100 de ani de la Marea Unire, alegem să ne despărțim?!

iulie 20, 2016 2 comentarii

Situația geopolitică actuală împinge statele europene să facă schimbări. În interiorul Uniunii Europe au apărut probleme insurmontanile ca Brexitul, migrația, neîncrederea în instituțiile europene, euro-scepticismul și atentenatele. România trebuie să facă pasul spre o schimbare de paradigmă. Este nevoie de o reorganizare a statului pentru a putea face față noilor provocări, atât din punct de vedere economic cât și administrativ. Așa ne va vinde guvernul încercarea de regionalizare a României.

romania-hartanita-1024x819

Schimbăm stema și dacă tot facem schimbarea asta, să facem și regionalizare

Peste 2 ani, în 2018, se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Fiecare partid are un plan despre ce va face și cum va gestiona anul 2018. Cum România va fi pe creștere economică și va deveni un stat important în Europa și în NATO, astfel încât inaintașii de acum 100 de ani să nu fie doar mândri, să fie cu adevărat geloși pe actuala clasa politică care este atât de abilă și mai ales atentă la interesele naționale. Bineînțeles, toate astea sunt pe hârtie sau în discursurile televizate, de fapt, nimeni nu are nici un plan concret despre ce se va întâmpla în 2018, mai ales în situația actuală.

Mulți români speră la revenirea monarhiei, deși Casa Regală este departe de a mai însemna ceva pentru România, mai ales că domnul Duda are la fel de mult sânge albastru ca alt rege nerecunoscut din România, domnul Cioabă.

În 2018, România nu se transformă în regat, dar se pregătește de feudalizare. Schimbăm stema, îi punem vulturului coroana pe cap dar nu pentru că se pregătește reînscăunarea monarhiei, ci pentru că ne pregătim de o cleptocrație neaoșă în care boierii țării vor să-și împartă mai exact feudele și pentru asta au nevoie de o autonomie extinsă.

Asistăm de 26 de ani la reforme, la planuri și master planuri în care se discută mereu la scară mare. Ni se dau exemple luminoase ca Franța, Germania sau Spania când vorbesc de regionalizare, dar în România nu se poate face regionalizare. România nu este Franța sau Germania. România este un spațiu diferit atât din punct de vedere cultural, cât și economic. Nu, în România nu se face regionalizare dar se va încercara din nou o împărțire în feude.

Ideea regionalizării a venit de la Bruxelles, dar a fost repede îmbrățișată de clasa noastră politică și numită proiect de țară. Bineînțeles Uniunea Europeană și politicienii români vorbesc despre același proiect, dar fiecare vede diferit lucrurile. UE vede o România mai slăbită, descentralizată unde multinaționale nu mai pot fi controlate, pe când politicienii deja se văd guvernatori cu depturi depline pe câte o moșie de două-trei județe.

De la Cotroceni la Sibiu și inapoi

Deși nu s-a exprimat foarte des pe acest subiect, regionalizarea este proiectul de suflet al presedintelui Iohannis. După cinci ani luminoși în care România va mai fi încă odată ”tigrul Europei” Iohannis vrea să se retragă în poziția de guvernator al Transilvaniei. Trecând peste planurile de mărire ale politicienilor români, regionalizarea înseamnă distrugerea proiecului început la 1918. La 100 de ani de la Marea Unirea nu doar că nu putem păstra ce au făcut înaintașii noștri dar le dăm și o mână de ajutor străinilor să distrugă proiectul României Mari.

Președintele Iohannis, garantul Constituției este astăzi elemntul care pune umărul decisiv la distrugerea României. Toți politicienii au furat, unii au vândut resursele naturale, alții fabrici și uzine, nimeni nu a îndrăznit însă să împartă România în feude. Aici se vede mentalitatea germană, tu trebuie să reușești acolo unde alții nici nu au avut curajul să încerce.

Autor: Alexandru David

Sursa : gandeste.org

Etichete:,
Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 519 alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: