Experimentul CERN (Geneva): Gaurile negre

Dupa ce timp de doua saptamani acceleratorul de particule de la CERN a functionat la energie redusa, vineri acesta va porni la energie maxima. Aceasta va fi considerata o proba pentru marele experiment care va avea loc in aprilie, sustine revista „The Quantics”, din Marea Britanie.

Marele experiment se refera la crearea unei nano-gauri negre, care ar putea demonstra existenta „Particulei lui Dumnezeu”, cea pe care religia ortodoxa o considera „energia necreata”. Daca se va gasi urma particulei, atunci se va demonstra si existenta universurilor paralele. „Cea mai mare descoperire a acestui secol este pe cale sa se produca, si asta daca Large Hadron Collider va da nastere unor nano-gauri negre in urma reactivarii la energie maxima. Conform celor mai recente descoperiri din fizica, asemenea gauri negre micronice nu ar putea fi produse de nivelurile energetice dezvoltate de LHC, putand aparea numai prin concursul extragravitational introdus de un univers paralel. Acestea ar fi un fel de worm-hole, prezis de literatura SF cu mult timp in urma”, sustin cei de la „The Quantics”.

„Ideea ca o nano-gaura neagra ar putea inghiti cu totul pamantul e o prostie. Din ultimele cercetari s-au gasit urme de nano-gauri negre peste tot. In fiecare moment, pe Terra se estimeaza ca sunt milioane de gauri negre de 0,00001 din grosimea unui fir de par. Si nu se intampla nimic. Generatorul de particule ar urma sa creeze o gaura neagra de 0,000000001 din grosimea unui fir de par, dar cel mai important e ca aceasta va fi provocata si urmarita in evolutia ei de viata de 0,0000000001 secunde. Gaurile negre pitice care ne inconjoara nu pot fi urmarite pentru ca, popular vorbind nu se stie din ce loc din spatiu apar, iar durata de viata fiind foarte scurta face imposibil ca aceasta sa fie anticipata”, spun cei de la „The Quantics.

In schimb, adeptii teoriei conspiratiei sustin ca provocarea unei gauri negre este un pericol pentru omenire. Asta pentru ca nu s-a demonstrat ca exista mai multe nano-gauri negre pe Terra si ca aparitia unei concentrari de masa, cu o gravitatie uriasa va duce la „largirea” ei din ce in ce mai mult, pana cand pamantul se va prabusi in ea, apoi intregul Sistem Planetar al Soarelui si asa mai departe, pana cand se va crea o alata gaura neagra ca un pol in Calea Lactee.

Teoria aceasta este contrazisa de o alta, bazata pe cercetarile fizicienilor care sustin ca in centrul fiecarei stele, planete, sau satelit exista o gaura neagra de mici dimensiuni, care o fixeaza pe aceasta in spatiu. Aceasta ar fi radacina „anti-materiei”, trecerea spre un alt univers paralel, dar si cauza acelei mult controversate „materii negre” care se afla intr-o proportie mult mai mare in Univers din punct de vedere gravitational decat materia vazuta, precizeaza „The Quantics”.

Sursa: agentia.org

Citeste :

Dezvaluiri socante despre -CERN Geneva

Vezi :

The Elegant Universe

Reclame

4 gânduri despre „Experimentul CERN (Geneva): Gaurile negre

  1. Mai nene autorule, nu-ti mai da cu parere despre lucruri pe care nu le stii. De unde pana unde concluzia ta savanta ca aia e energia necreata din teologia ortodoxa. N-are absolut nici o legatura.
    Cu tot respectul… „bati campii” !!!

  2. Nu cumva cei ce se ocupa cu experimentele ACCELERATORULUI de particule au descoperit cum poate un om sa ramana fara magnetismul pamantului ??? si sa fie aruncat dincolo de atmosfera , adica in COSMOS ???

  3. Oameni nu au nevoie de magnetism pentru a sta pe pamant ci de gravitatie si generatorul creeaza un mini big bang nu o gaura neagra, tot experimentul consta in ciocnirea a doi atomi care se misca simultan cu aproximativ 99,9% din viteza luminii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s