Banca Centrală Europeană avertizează: criza nu a trecut!

Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, atrage atenţia că sunt posibile repercusiuni, mai ales din cauza diferenţelor de climat economic.

Acest avertisment vine în aceeaşi zi în care Institutul Naţional de Statistică (ISTAT) a raportat că vânzările cu amănuntul în luna ianuarie 2010 au scăzut cu 0,5% în comparaţie cu decembrie 2009 şi cu 2,6% faţă de ianuarie 2009. ISTAT a mai remarcat şi faptul că cifra reprezintă o situaţie economică mai gravă decât cea din decembrie 2008.

Jean-Claude Trichet a vorbit de la tribuna Parlamentului European şi a explicat că situaţia poate scăpa de sub control, mai ales din cauza faptului că „refacerea” nu este peste tot la fel, fenomenul relansării economice este total neomogen în ţările Uniunii Europene.
„Noi trebuie să ne concentrăm asupra rolului pe care finanţarea ar trebui să o aibă în economia reală; se simte încă necesitatea de a îmbunătăţi considerabil modul de funcţionare a sistemului financiar şi este imperios necesară continuarea reformei din sectorul bancar”. Acesta a subliniat însă şi nevoia de a se pune un accent puternic pe industria instituţiilor financiare nebancare.
„Sănătatea finanţelor de stat este esenţială”, a spus Trichet, subliniind că guvernele ar trebui să lucreze şi să asigure „caracterul solid al finanţelor publice şi economii competitive.
Comparativ cu ianuarie 2009, vânzarile de alimente au scăzut cu 3,3% (cel mai mare declin din martie 2009), în timp ce produsele nealimentare au scăzut cu 2,3%. Tendinţa de scădere a fost deosebit de puternică în rândul marilor comercianţi cu amănuntul (-3,1%).
Hipermarketurile şi supermarketurile au pierdut 3% din cifra de afaceri. Potrivit „Il Messaggero.it”, o scădere de 2,6% a vânzărilor în luna ianuarie iese în evidenţă şi la produsele farmaceutice (-4,2%) şi la echipamentele pentru tehnologia informaţiei (-4.3%).

Sursa : adevarul.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s