„Holocaustul din România este o minciună enormă”- Academia Română cosmetizează aplauzele prin care a girat un discurs antisemit

Academia Română fardează circumstanţele unui discurs primit cu aplauze de membrii săi, deşi nega existenţa Holocaustului din România chiar în aula instituţiei.

  

„Holocaustul din România este o minciună enormă pe plan cosmic”. “În Regat, evreii au dus o viaţă normală, iar din cei deportaţi mulţi s-au întors”. “În România n-a fost Holocaust, doar persecuţii”.

Toate aceste fraze s-au auzit joi, 14 februarie 2013, în Aula Academiei Române, în prezenţa academicienilor Ion Haiduc, Dan Berindei, Dinu Giurescu, Marius Sala, Cristian Hera, Valentin Vlad şi Păun Ion Otiman care au ascultat perfect calmi desfăşurarea discursului negationist susţinut de profesorul Vladimir Iliescu. La final, conducerea Academiei a girat complice aplauzele întregii asistenţe, fără ca cineva să sesizeze natura afirmaţiilor făcute ori conotaţiile penale ale evenimentului.

O înregistrare audio a discursului incriminat circulă pe reţeaua Youtube, lucru care a determinat mai multe instituţii să protesteze în mesaje private către Academie. Printre ele, Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington sau Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. Solicitată să ofere explicaţii publice, conducerea Academiei Române a publicat abia miercuri, 27 februarie, o justificare, anunţând că se disociază de discursul negationist. Preşedintele instituţiei, Ionel Haiduc, susţine pentru platforma Dela0.ro ca aplauzele s-au produs pentru că “participanţii erau obosiţi şi se bucurau că întâlnirea s-a terminat”.

În plus, că “nu era momentul deschiderii unei discuţii pe marginea afirmaţiilor” pentru că ele indicau “o părere personală căreia i se dădea prea mare importanţă dacă se punea atunci în discuţie”. Radu Ioanid, director în cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului, crede însă că “a fost vorba de o încercare de a diminua masiv responsabilitatea regimului Antonescu”, insultându-se astfel memoria victimelor. Nu e primul derapaj de acest fel al Academiei Române, avertizează Ioanid într-un interviu pe care îl puteţi citi integral mai jos.

Inconsecvenţa academicienilor

Discursul girat de aplauzele academicienilor intră sub incidenţa juridică, pentru că legea română interzice negarea publică a Holocaustului şi prevede pedepse penale pentru cei care susţin astfel de demersuri. Cadrul legislativ există însă doar pe hârtie. “Legislaţia în materie nu doar că are vicii de fond, dar este ignorată masiv în România. Va trebui probabil să aibă loc violente sau crime pentru că distinşii procurori romani să se aplece asupra acestei probleme. Steagul secuiesc este o mare problemă, dar cel legionar flutură nestânjenit”, susţine Ioanid.

“Academia nu suportă nici direct, nici indirect cuvintele rostite de domnul Iliescu”, e replica lui Ionel Haiduc. O serie de evidente ţin, totuşi, să-l contrazică pe preşedintele Academiei, în condiţiile în care instituţia a indicat că se disociază de opiniile exprimate în aula sa pe 14 februarie, dar nu a rostit niciun cuvânt despre încheierea relaţiilor instituţionale pe care le întreţine cu profesorul Vladimir Iliescu. Potrivit documentelor publice consultate, acesta este, printre altele, reprezentantul în Germania al unui institut aflat în subordinea Academiei şi membru în cadrul consiliului editorial al revistei Arhivele Totalitarismului, tipărită sub egida celui mai înalt for ştiinţific din România.

Lipsa de consistenţă a explicaţiilor livrate de conducerea Academiei reiese şi din răspunsurile trimise către instituţiile care au protestat faţă de felul în care un discurs negaţionist a fost receptat sub patronajul său. Într-unul dintre acestea, postat online de destinatarul său, se arată că “poziţia Academiei în problema ridicată este reflectată în volumul IX din tratatul Istoria Romanilor, publicat în 2008”.

Argumentul este reluat şi în justificarea publică a Academiei, dar ridică mai multe semne de întrebare decât elucidează. Sursa documentară indicată fost realizată sub coordonarea profesorului Dinu C. Giurescu, prezent el însuşi în sală la evenimentul din 14 februarie, aşa cum se poate remarca din pozele publicate chiar pe site-ul Academiei. Cu alte cuvinte, persoană pe care instituţia o invocă în sprijinul probităţii sale a girat prin lipsa de reacţie discursul negaţionist de care Academia se dezice în scris.

Inexplicabil este motivul pentru care conducerea instituţiei a aşteptat 13 zile pentru a livra o justificare publică, în condiţiile în care primele scrisori de protest au început să sosească pe adresa electronică a Academiei încă de la jumătatea săptămânii trecute. Răspunsurile private ale conducerii forului ştiinţific sunt, în mare, similare celui făcut public, dar câteva diferenţe dau măsură unei încercări de cosmetizare.

Scrie Academia Română într-unul din răspunsurile private: “Conţinutul intervenţiei domnului Iliescu nu avea legătură cu tematica întâlnirii, a fost total neprevăzut şi ne-a găsit nepregătiţi. Academia se disociază de afirmaţiile sale”.

În reacţia publică, instituţia prezidată de Ionel Haiduc are grijă să extragă unele chestiuni sensibile – “ne-a găsit nepregătiţi” dispare – şi să adauge altele – “se disociază total de afirmaţiile sale, pe care le respinge categoric”.

“Nu am înregistrat prezenţa nominală, dar au fost de faţă şi membri istorici”, declară Haiduc. Printre ei, o indică însăşi agenda evenimentului, Dan Berindei, preşedintele de onoare al secţiei de istorie a Academiei, sau Radu Ciuceanu, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, al cărui reprezentant în Germania este chiar Vladimir Iliescu, autorul discursului negaţionist.

“Academia nu suportă nici direct, nici indirect cuvintele rostite de domnul Iliescu”, precizează preşedintele Haiduc. “Dacă Academia nu sprijină nici direct, nici indirect afirmaţiile domnului Iliescu şi se dezice total de acestea, intenţionează să ia vreo măsură în privinţa relaţiilor instituţionale întreţinute de instituţia pe care o prezidează cu Vladimir Iliescu ?”. Până la ora publicării articolului, Ionel Haiduc nu a dat curs solicitării de a oferi un răspuns.

Modelul german

Nici situaţia academică a lui Vladimir Iliescu nu e ferită de controversă. “Nu îmi este clar ce fel de profesor este. Ştiu însă că Universitatea din Aachen, acolo unde era lector, a întrerupt orice relaţie cu el în urma declaraţiei de la Academia Romana”, arata Radu Ioanid. Varianta este confirmată de Armin Heinen, profesorul care conduce departamentul de istorie de la Aachen şi care s-a declarat “înspăimântat” de opiniile exprimate de Vladimir Iliescu.

“Şocul e cu atât mai mare cu cât îl cunosc de ani buni pe domnul Iliescu şi l-am perceput mereu că fiind o persoană rezonabilă”, indică Heinen într-o reacţie pentru Dela0.ro. Universitarul german clarifică şi chestiunea colaborării departamentului său cu Iliescu: nu a fost vreodată profesor la Aachen, ci doar “i s-a încredinţat o serie de prelegeri neplătite pe teme de istorie est-europeană, majoritatea dintr-o perspectivă geopolitică”. “L-am anunţat deja pe domnul Iliescu de faptul că prelegerile sale nu vor mai avea loc”, declară Heinen.

Într-o corespondenţă electronică purtată cu profesorul Peter Manu din New York, unul dintre cei care au trimis scrisori de protest către Academie, Vladimir Iliescu îşi descrie traseul profesional: “Titlul meu de profesor din Germania provine de la o comisie de reputaţi istorici germani, care m-au „abilitat” ca profesor, adică nu prin concurs, deoarece am fost singurul istoric român care publicase în Historia, Bonner Jahrbuch, Clio şi Classical Philology din Chicago. Imediat Universitatea din Aachen mi-a oferit să suplinesc  o catedră liberă. Din 1992 am renunţat la remuneraţie în favoarea unui tânăr asistent”.

Detaliile traseului său profesional, reperabile în arhiva universităţii germane, îl contrazic însă pe alocuri: Vladimir Iliescu a suplinit în vara anului 1985 un loc în catedra de Istorie Antică, iar în luna august a acelui an s-a transferat la Duisburg, revenind la Aachen în aprilie 1993, unde a beneficiat de statutul unui cadru universitar aflat “în vizită”, neremunerat pentru prelegerile sale.

Explică Armin Heinen: “Sistemul german e destul de complicat şi, deşi domnul Iliescu poartă titlul, el nu este profesor la Aachen. Strict tehnic, poziţia sa a fost de visiting lecturer”.

Cât despre cunoştinţele academice care l-ar valida ca istoric al Holocaustului, Iliescu notează în emailul trimis lui Peter Manu: “Competenţa mea în problema evreilor din Răsărit provine din biografia mea. Sunt născut la Cernăuţi”, apoi listează câteva argumente: „am învăţat ‘jiddisch’, făceam curte fiicei preşedintelui evreilor din Cernăuţi, am fost considerat drept ‘jidanit’ şi filosemit, am ţinut cursuri despre problema evreiască în Polonia, în Ucraina şi în Rusia”.

Armin Heinen e categoric: “Domnul Iliescu nu este cu siguranţă un expert în domeniu şi n-a publicat nimic pe tema Holocaustului din România. Singurele raportări publice ale sale de care am cunoştinţă sunt despre amintirile sale din Cernautiul anilor ’40”.

Aplauzele nu au izbucnit când domnul Iliescu a făcut afirmaţia de negare a Holocaustului, ci la sfârşitul intervenţiei sale, pe care a încheiat-o cu ceea ce a vrut să fie o glumă. Cred că participanţii erau obosiţi după ascultarea a unsprezece discursuri şi se bucurau ca întâlnirea s-a terminat. Nu era momentul deschiderii unei discuţii pe marginea afirmaţiilor, mai ales că nu aveau legătură cu tema întâlnirii şi nu au fost luate în serios, fiind considerate, cred, de majoritatea participanţilor ca o părere personală care nu merită mai multă atenţie. Cred că i se dădea prea mare importanţă dacă se punea atunci în discuţie. Având în vedere publicul eterogen din sală, nu ştiu unde s-ar fi ajuns dacă se iniţia o discuţie pe tema Holocaustului”,Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Romane

Aplauzele sunt obişnuite după fiecare comunicare şi la toate sesiunile ştiinţifice. Nu mi se pare să aibă o semnificaţie deosebită. De altfel, domnul Iliescu a terminat discursul spunând că ar iniţia un club al antisemiţilor filosemiţi”, Elena Solunca-Moise, purtător de cuvânt al Academiei Romane

Fără îndoială, a insultat memoria victimelor, adăugând în final acestei insulte o glumă antisemită de cel mai prost gust”, Radu Ioanid, director în cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului

 

„În România n-a fost Holocaust, în România s-au petrecut doar persecuţii”, s-a spus pe 14 februarie în aulă Academiei Romane, într-un discurs întâmpinat cu aplauze de conducerea instituţiei.  Cred că ar fi util, înainte de toate, să ne clarificaţi care ar fi diferenţa dintre „Holocaust” şi „persecuţii”.

Pe lângă faptul că s-a afirmat că « Holocaustul din România este o minciună enormă pe plan cosmic …»  s-a mai spus şi că « în Regat evreii…au dus o viaţă aproape normală, iar din cei deportaţi în Transnistria mulţi s-au întors ». Deci o afirmaţie generală pur negationista şi două minciuni. Pogromul de la Iaşi cu miile de morţi a avut loc în Regat.  Munca forţată a zecilor de mii de evrei a avut loc tot în în Regat.  Atotcuprinzătoarea legislaţie antisemită care a aruncat evreii în afara legii a fost aplicată din plin în Regat.  Iar în ceea ce priveşte Transnistria, din cei 150.000 de evrei deportaţi acolo dacă s-au întors 50.000.

Da, pentru unii ca Vladimir Iliescu ei au fost prea mulţi.  Ca să mă întorc la întrebarea dumneavoastră, Holocaustul nu s-a redus la exterminare fizică în masă, el a reprezentat ansamblul de măsuri, economice, sociale, legislative care au pregătit izolarea şi distrugerea fizică a evreilor pe plan european şi naţional. Persecuţii antisemite au avut loc şi înainte şi după Holocaust.

Dacă niciun evreu n-ar fi murit în urma arestărilor şi deportărilor operate de administraţia antonesciana, dar în rest întreg cadrul legal care i-a scos pe etnici în afara legii ar fi rămas în picioare, nu s-ar mai fi vorbit despre Holocaust în România?

Răspunsul este afirmativ. Să luăm exemplul Bulgariei,  o ţară care a deportat în lagărele de exterminare naziste “numai” 14.400 de evrei din Tracia şi Macedonia, o ţară în care parlamentari şi vârfuri ale bisericii ortodoxe s-au ridicat în apărarea evreilor. Totuşi, evreii au fost duşi masiv la muncă forţată, proprietăţile lor au fost confiscate,  au fost evacuaţi din anumite centre urbane, au fost marcaţi cu stea galbenă. Şi Bulgăria şi România au fost parte a procesului european numit Holocaust. Şi în Bulgăria şi în România exterminarea fizică s-a concentrat iniţial şi cu precădere în teritoriile aflate în dispută cu vecinii.

Credeţi că folosirea termenului „persecuţii, nu Holocaust” indică o tentativă de „spălare” a intenţiilor criminale ale regimului Antonescu ?  Dacă Holocaustul urmăreşte exterminarea evreilor, persecuţiile ar urmări doar deportarea lor ?

Absolut, a fost vorba de o încercare de a diminua masiv responsabilitatea regimuluii Antonescu. Nu cunosc trecutul lui Vladimir Iliescu, dar s-a exprimat exact ca « istoricii » comunişti romani ai perioadei Ceusescu care negau Holocaustul în România accentuând asupra celui din Ungaria.

Vladimir Iliescu avansează la un moment dat cifra de „100.000-120.000” de victime ale Holocaustului din România. Cifrele oficiale, avansate şi de Raportul Comisiei Wiesel, sunt cel puţin duble. E atât de importantă, însă, bătălia aceasta pe cifre? E nevoie de un anumit plafon pentru a se face trecerea către crime în masă?

Dintr-un punct de vedere aveţi dreptate, când o etnie este masacrata la nivelul zecilor sau sutelor de mii de victime definiţia rămâne aceeaşi. Trebuie să ştiţi că volumul IX al Istoriei Romanilor  coordonat de Dinu Giurescu se referă şi el la aproximativ 120.000 de evrei romani morţi sub jurisdicţie românească în Holocaust. Acest volum nu face o evaluare a numărului de victime evreieşti locale din Transnistria ceea ce explică discrepanta faţă de Raportul Wiesel. Evreii localnici din Transnisitria dublează uşor numărul vicimelor originare din Basarabia şi Bucovina.

O poziţie precum cea asumată de Vladimir Iliescu e catalogabila ca negationista?

Fără îndoială, a insultat memoria victimelor, adăugând în final acestei insulte o glumă antisemită de cel mai prost gust.

Cadrul normativ aflat în vigoare stipulează clar ce se întâmplă în astfel de situaţii. Cunoaşteţi, însă, vreun caz în ultimul deceniu în care negationisti romani să fi fost aduşi în faţa justiţiei pentru declaraţiile şi poziţiile lor publice?

Legea în România are un viciu de fond : nu se referă la Holocasutul din România, ci la Holocaust în general. Poţi să negi, deci, Holocaustul în România şi nu pe cel din Germania şi nu ţi se poate întâmpla nimic.  În plus, în România s-a operat  din păcate conform principiului  « fasciştii noştrii sunt mai buni decât fasciştii lor ».  Dacă nu mă înşel, elemente pro-horthyste de la Gheorghieni au fost trimise în judecată, de curând,  pentru comemorarea criminalului de război Albert Wass. Iar statul roman a avut o poziţie fermă şi justificată în cazul tentativei de înhumare a lui Nyro.

Dar aveţi dreptate, legislaţia în materie de antisemitism, negationism, extremism fascist este ignorată masiv în România. Va trebui probabil să aibă loc violente sau crime pentru că distinstii procurori romani şi Ministerul Public să se aplece asupra acestei probleme. Steagul secuiesc este o mare problemă în România de azi, dar cel legionar flutura nestânjenit.

Nu credeţi că un efect pervers al cazului Dan Sova e tocmai acesta, că se fac astfel de declaraţii ştiind că legea n-a produs niciodată efecte practice?

Din nou legea nu este aplicată în România când este vorba de antisemitism, rasism, fascism şi negare a Holocaustului. PSD, un partid social-democrat, tolerează ca un primar al său din Târgu Ocna să continue să onoreze cu titlul de cetăţean de onoare un legionar implicat în rebeliune şi condamnat pentru acţiuni în cadrul ei.

Vă întreb altfel: dacă unui absolvent de istorie, precum domnul Sova, i se iartă declaraţiile negationiste şi ajunge membru în Guvernul României pentru că a petrecut câteva zile la Muzeul Memorial din Washington, unde a avut probele documentare ale Holocaustului din România, i se pot ierta declaraţii similare profesorului Iliescu, în cazul în care acesta întreprinde un demers de căinţă similar?

Dan Sova a făcut o declaraţie negationista scandaloasa. Acelaşi Dan Sova a făcut repetate declaraţii în care a regretat ceea ce a afirmat. A mai făcut şi nişte lucruri concrete care demonstrează că a înţeles ceva din ceea ce a înfăptuit.  Aş fi fericit să văd că toţi negationistii din România şi de aiurea facă ceea ce face Sova. Nu am văzut nici o urmă de regret la Vladimir Iliescu. Dimpotrivă s-a lăsat utlizat aparent cu plăcere de tot felul de grupuscule neolegionare.

Puteţi să ne spuneţi care sunt ţările europene recunoscute formal ca participante în procesul de exterminare a evreilor?

Holocaustul a fost un proces european. Nu există ţară care să nu fi fost implicată într-un fel sau altul, indiferent cărei alianţe a aparţinut, dacă a fost neutră sau nu. Am să vă dau ca exemplu vasul Struma, în jur de 760 de morţi, majoritatea evrei romani. Aceşti evrei au fugit din cauza Holocaustului cu motor german şi cu cutie de viteze românească. Turcia, tara neutral, nu i-a lăsat să debarce în ciuda condiţiilor precare ale vasului.  Marea Britanie nu le-a dat vize pentru Palestina, ceea ce a permis autorităţilor turceşti să remorcheze vasul în larg şi să-l abandoneze cu motorul defect. Vasul Struma a fost torpilat de un submarin sovietic. A supravieţuit un singur om, David Stoliar.

Vladimir Iliescu spune la un moment dat în discursul incriminat că includerea României pe lista ţărilor în care s-a produs Holocaust face foarte mult rău. E o bilă neagră pentru o ţară capacitatea de a onora memoria celor care au căzut victime politicilor abuzive dintr-o perioadă sau alta?

Această afirmaţie a lui Vladimir Iliescu poate fi caracterizată ca fiind patriotism ieftin, de duzină.  Care tara, care societate poate să trăiască perpetu în minciună ? Ce imagine proiectează o ţară care minte ? Şi cu ce consecinţe educaţionale şi mai ales morale ? Romanii sunt în sfârşit liberi să-şi cunoască istoria, aşa cum a fost  ea, şi nu aşa cum a fost ea dorită să fie de diverşi demagogi totalitari. Accesul la documente este în general liber. Nu este o surpriză să constaţi că cei care deformează istoria totalitară a României, fascista şi comunistă, sunt exact inamicii democraţiei româneşti.

Tot profesorul Iliescu susţine că fostul preşedinte al comunităţii evreieşti din România şi membru al Academiei Romane, Nicolae Cajal, ar fi sprijinit ideea că în România nu a fost Holocaust. Este adevărat?

Nu îmi este clar ce fel de profesor este Vladimir Iliescu. Ştiu însă că Universitatea din Aachen, acolo unde el era lector fără plată, a întrerupt orice relaţie cu el în urma declaraţiei sale de la Academia Romană. În Germania nu se glumeşte cu memoria Holocaustului.  Cât despre afirmaţia că profesorul Cajal ar fi declarat că nu a existat Holocaust în România aceasta este probabil o altă minciună. Este adevărat că Nicolae Cajal a votat pentru intrarea lui Paulescu, părintele antisemitismului cuzist şi legionar, în Academia Romana, şi că s-a exprimat în favoarea acestuia şi ulterior. Dar de aici la negarea Holocaustului este o cale lungă.

E un semn de alarmă faptul că unii membri ai Academiei Romane sunt recunoscuţi pentru tezele negationiste sau simpatia afişată faţă de figura mareşalului Antonescu?

Nu este primul derapaj al Academiei Romane. Să ne reamintim de încercarea conducerii Academiei de a instala la Pariş, un bust a lui Paulescu de care vă spuneam. Să ne amintim de controversa privind caracterul peiorativ al noţiunii de jidan, de tentativă de a-l introduce post-mortem în Academie pe Gheorghe Manu, un alt legionar, a cărui activitate nu se poate reduce la delicte de opinie sau la cariera lui de fizician.  În plus, o carte net prolegionara a luat premiul Academiei acum câţiva ani.

Aţi discutat cu preşedintele instituţiei, Ion Haiduc, în marginea celor întâmplate ? Cum v-a explicat derularea evenimentului?

Nu am discutat cu Domnia sa. Am primit o scrisoare conform căreia « conţinutul intervenţiei dlui Vladimir Iliescu nu avea legătură cu tematica întâlnirii, a fost total neprevăzut şi că ne-a găsit total nepregătiţi » Scrisoare mai afirmă că « Academia Romana se disociază de afirmaţiile domnului Vladimir Iliescu şi îşi exprimăregretul că aceasta a fost făcută în spaţiul său  ». Mesajul este onorabi, dar nu ştiu dacă aceste afirmaţii au fost făcute publice.

Se pot oferi explicaţii plauzibile pentru aplauzele care însoţesc la final discursul lui Vladimir Iliescu?
Unii au aplaudat ca să-şi exprime acordul, alţii pentru că tocmai se sculaseră din somn. Efectul a fost acelaşi însă.

În momentul în care BNR a lansat o serie numismatica comemorând memoria patriarhilor BOR şi incluzându-l printre cei „cinstiţi” pe Miron Cristea, a cărui participare la implementarea legislaţiei antisemite în anii ’30 este de necontestat, aţi spus că „într-o instituţie occidentală, după un asemenea demers ar fi căzut cel puţin un cap”. Ar trebui să răspundă cineva pentru lejeritatea cu care au fost întâmpinate declaraţiile lui Vladimir Iliescu?

Există o mică diferenţă între Academie şi BNR: adunarea generală alege Preşedintele Academiei, revocarea din funcţie a oricărui membru al consiliului de administraţie al BNR se face de către Parlament. Cât despre răspundere, mă abţin de la comentarii. Cert este că imaginea Academiei Române nu poate ieşi decât sifonata dintr-un astfel de eveniment.

Aveţi informaţii că în Academia Română opinii de genul celor avansate de Vladimir Iliescu sunt mai degrabă norma decât excepţia?

Nu vreau să jignesc pe distinşii academicieni în bloc, dar există între ei clar indivizi cu simpatii legionare sau numai ultranaţionalişti  care când pot îşi promovează agenda. Alţii sunt pur şi simplu neinteresaţi în acest subiect. Dar să vă pun şi eu o întrebare : unde au fost şi sunt membrii evrei ai Academiei când s-a întâmplat un asfel de incident? N-au fost de faţă? Au reacţionat public ulterior?

În spaţiul academic românesc reacunoasteti mai mulţi domni Iliescu?

Răspunsul meu este mai degrabă negativ. Se mai respinge pe la câte un concurs un autor care a „îndrăznit” să scrie despre antisemitismul românesc, dar sub diverse pretexte. Antisemitismul nu este însă în mediile intelectuale româneşti asumat direct, pe faţă.

Cum interpretaţi în context regional evenimentele de genul acesta? Există vreo legătură între ele?

Îmi amintesc că, anul trecut, a existat cazul Josef Nyro, iar la finalul lui 2012 un politician maghiar a solicitat în parlamentul de la Budapesta „înregistrarea” tuturor etnicilor evrei din Ungaria. Asistăm la o netă recrudescenta a neo-fascismului în Grecia şi Bulgăria. În cazul Ungariei situaţia este într-un fel mai gravă pentru că, aşa cum a demonstrat clar cazul Nyro, uneori granita ideologică între Fidesz, partid la putere,   şi fasciştii maghiari, respectiv Jobbik, este foarte fluidă.

Pentru mine Paul Goma e mort

Pentru că, recent, au apărut în presa de peste Prut mai multe informaţii cu privire la nominalizarea scriitorului Paul Goma la Nobelul pentru Literatură, l-am întrebat pe Radu Ioanid şi despre o posibilă reacţie a Muzeului Holocaustului, în condiţiile poziţiilor negaţioniste asumate de-a lungul timpului de celebrul disident anticomunist.

Cum vi se pare intenţia Uniunii Scriitorilor de la Chişinău de a-l propune pe Paul Goma la premiul Nobel ? Ştiu că Israelul a protestat deja faţă de această hotărâre.

A fost o dublă prostie. Întâi pentru că Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a încercat să promoveze imaginea unui disident anticomunist curajos, dar în acelaşi timp şi pe cea a unui antisemit sălbatic şi a unui negationist militant. Gândiţi-vă cum se uită în urma acestei propuneri Germania, Franţa, Marea Britanie, Europa în general la Republica Moldova, o ţară cu oarecare tradiţii antisemite.  Pe urmă, acţionând într-un mod sovietic, Uniunea Scriitorilor nu s-a obosit să citească regulamentul Comitetului Nobel al Academiei Suedeze.  Anunţând public candidatura lui Goma, Uniunea l-a scos practic pe acesta din competiţie. Candidaturile pentru Premiul Nobel pentru Literatură sunt secrete.

Puteţi să-mi explicaţi de ce n-ar merita Paul Goma să primească Nobelul pentru Literatură?

Nu am să vă spun  care este opinia mea despre scriitorul Goma pentru că este irelevantă. Este adevărat că Hamsun a fost fascist, dar sunt convins că în 2013 un antisemit notoriu şi un om care a insultat sistematic memoria victimelor Holocaustului inversând victimele cu călaii nu ar putea în ciuda presupusului talent literar să ia Premiul Nobel pentru literatură.

Vedeţi vreo asemănare cu cazul Gunter Grass?  Vorbim tot de un scriitor apreciat, cu o aură aparte în ţara de origine, cu declaraţii publice controversate şi o relaţie nu tocmai bună cu evreii, în general.

Gunter Grass este un mare scriitor, şi empatia sa pentru victimele nazismului este clară. Grass a făcut nişte declaraţii absolut deplasate despre statul Israel, dar ar fi exagerat ca el să fie comparat cu Goma.

Aţi declarat în mai multe ocazii ca în România încă există antisemitism, chiar şi în lipsa evreilor. Credeţi că o eventuală iniţiativa de a împiedica  participarea lui Goma – un erou anticomunist incontestabil în România – în cursa pentru Nobel va ajuta eforturile de a diminua acest fenomen?

În primul rând,  România a avut înţelepciunea sau spiritul de conservare de a nu-l propune pe Goma pentru premiul Nobel. În al doilea rând, mai există şi alte figuri emblematice ale disidentei anticomuniste româneşti cum ar fi un Dorin Tudoran, scriitor talentat şi un disident cel puţin la fel de curajos şi de autentic. În al treilea  rând, vă rog să mă scuzaţi, dar cine vrea să fie antisemit va rămâne ca atare cu sau fără Goma.

Repet, Goma merită să fie respectat pentru trecutul lui anticomunist cu adevărat brav. Goma merită tot dispreţul pentru antisemitismul primar şi pentru tentativa penibilă de a distorsiona tragedia evreilor romani. Cei care înţeleg că această tragedie este în fond tragedia poporului român nu pot să-l admire necondiţionat pe Goma. Goma şi-a distrus singur statutul de democrat prin antisemitismul sau militant. Pentru mine personal Goma e mort. Sursa: adevarul.ro

Un gând despre „„Holocaustul din România este o minciună enormă”- Academia Română cosmetizează aplauzele prin care a girat un discurs antisemit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s