Deputaţii au aprobat cultivarea plantelor modificate genetic în ariile naturale protejate

Parlamentul României a adoptat în urmă cu câteva zile o lege care permite cultivarea plantelor modificate genetic în ariile protejate de interes comunitar, sit Natura 2000. Legea a fost trimisă la Preşedintele României pentru promulgare.

Articolul I punctul 15, alineatul (4) al articolului 52 se modifică şi va avea următorul cuprins: „„(4) În ariile naturale protejate, de interes comunitar, naţional şi internaţional este interzisă cultivarea plantelor superioare modificate genetic. Excepţie fac ariile naturale protejate de interes comunitar, sit Natura 2000, în baza avizului emis de Academia Română.”

Amendamentul de mai sus face parte din Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.164/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului.

Textul inițial al respectivului alineat (4) din articolul 52 era: „(4) În ariile naturale protejate sunt interzise: orice activități de obținere, cultivare, depozitare, prelucrare, comercializare a organismelor vii modificate genetic”.

Camera Deputaţilor a reprezentat for decizional, iar pe data de 28 iunie a fost trimis pentru promulgare.

Reţeaua Natura 2000 este o reţea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de interes comunitar. A fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci şi pentru menţinerea acestor bogăţii naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice.

La definirea acestor situri nu s-a plecat de la ideea unei protecţii stricte, care să interzică activitatea umană. Dimpotrivă, se consideră că în foarte multe situaţii activităţile umane de gospodărire a resurselor naturale pot continua.

Natura 2000 este o reţea ecologică constituită din situri Natura 2000 de două tipuri: Arii Speciale de Conservare (SAC – Special Areas of Conservation) constituite conform Directivei Habitate şi Arii de Protecţie Specială Avifaunistică (SPA – Special Protection Areas), constituite conform Directivei Păsări.

Suprafaţa totală a propunerilor de situri Natura 2000 (pSCI + SPA) reprezinta 17,84% din suprafaţa României. O buna parte din aceste situri se suprapun peste ariile naturale protejate de interes naţional (parcuri naţionale, parcuri naturale si rezervaţii).

Sursa : capital.ro

Anunțuri

2 gânduri despre „Deputaţii au aprobat cultivarea plantelor modificate genetic în ariile naturale protejate

  1. O CRIMA IMPOTRIVA naturii,un atac brutal si iresponsabil asupra fondului genetic al Romaniei ….DATI-I IN P:::A MEA JOS CIT MAI REPEDE PE ASASINII ASTIA ; SPINZURATI-I ;TRAGETI-I IN TEAPA ;..fara mila ..dumnezeii mamii lor de lepre ordinare..nu avem nevoie de semintele lor ..basescule daca aprobi legea , executi un act de tradare a intereselor nationale si vei fi judecat pt. aceasta crima …. ticalosilor ,faceti experiente pe propiul vostru popor ……un singur lucru ma linisteste :.si voi ,si copiii vostri si toate neamurile voastre ,cu toti veti fi afectati de aceste modificari ..DIN TOATE CRIMELE SI ACTELE DE TRADARE NATIONALA PE CARE LE FACETI DE 23 DE ANI , ACESTA ESTE CEL MAI GRAV…fiti atenti ticalosilor… rabdarea noastra a atins limita suportabilitatii…

  2. Mai rau este ca parlamentarii „coabitari” nici macar nu stiu ce voteaza ..o turma flamanda „analfabeta politic”.
    In toata lumea sunt proteste impotriva culturilor OMG .
    Monsanto ca despre ea este vorba are contracte cu marea industrie farmaceutica, prin urmare Euri la greu si pamant parjolit (nu mai creste nimic pe locul in care s-au cultivat OrganismeModificateGenetic.
    Cel mai la indemana exemplu ,desi nu sunt chiar omg, : usturoiul ,ceapa, (antibiotice de exceptie) prin iradierea ionizata a embrionului isi pierd toate propietatile curative ,nu se cunosc pe deplin urmarile iradierii desi unii spun ca nu sunt nocive.
    Codex Alimentarius a deschis calea OMG fiind impus de UE ,bineinteles adoptat de acelasi parlament analfabet cu o majoritate covarsitoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s