Alimente care nu sunt alimente: fructele de pădure sunt înlocuite cu praf de insecte şi ceaiul la sticlă nu conţine ceai

Îngheţata cu afine, de două ori periculoasă. Îngheţata este doar un desert cu foarte puţine urme de lapte şi afinele din ea sunt doar un colorant alimentar, carmin sau E120

Există mii de ingrediente care se regăsesc în alimentaţia noastră care nu sunt, propriu-zis, de mâncat. De la arome şi coloranţi artificiali, până la componente al căror nume este imposibil de pronunţat, ingredientele brioşelor, îngheţatei sau chiar piureului de cartofi sunt orice altceva, numai mâncare nu.

Afinele care nu sunt afine
Pe ambalajul produselor ambalate care pretind că au în compoziţie afine, rareori se găsesc, cu adevărat, afinele pe care le putem culege noi înşine din pădure. Este foarte interesant cum un fruct poate fi „falsificat“, secretul fiind puţină dextroză, nişte făină, o picătură de acid citric, gumă de celuloză, maltodextrină, arome artificiale, două tipuri de albastru, o parte de roşu şi gata.

Culoarea roşie, care se regăseşte şi în iaurturile cu fructe, este dată de carmin, un aditiv alimentar natural, deoarece este făcut prin zdrobirea gândacilor numiţi coşenilă (acest aditiv se mai regăseşte pe etichete şi sub numele de E120).

Ciocolata care nu este ciocolată
Biscuiţii cu fulgi de ciocolată şi chiar şi cerealele „aromate“ cu ciocolată sunt de-a dreptul praf în ochi. Ce înseamnă „cu aromă de ciocolată“? Păi… fără ciocolată. Ciocolata ar trebui să conţină, în primul rând, unt de cacao. Însă producătorii folosesc uleiuri şi grăsimi mai ieftine ca substituenţi, cum ar fi uleiul de palmier parţial hidrogenat, potrivit „Huffington Post“. Or, se ştie deja că uleiurile hidrogenate sunt extrem de nocive pentru sistemul cardiovascular.
Ouă care nu sunt ouă
Ouăle reprezintă un singur ingredient, însă ca să le înlocuieşti ai nevoie de alte 20. Din fericire se începe cu ouăle. Din nefericire, de aici încolo totul o ia razna: următorul ingredient de pe spatele produsului este un amestec patentat de „arome naturale“ care doar invocă gustul de ou.
Îngheţată care nu e îngheţată
În zilele noastre, în lunile călduroase, o îngheţată face minuni. Făcea mai multe minuni în trecut, când era mult mai uşor de preparat, deoarece multe ingrediente erau naturale. Acum, o putem denumi un desert îngheţat care conţine cel puţin 10% grăsimi din lapte. Pe lângă, mai conţine melasă, gume şi drojdie.
Cartofi care nu sunt cartofi
Piureul la cutie are ca principal ingredient cartoful, mai exact fulgi de cartofi deshidrataţi. Însă aceşti fulgi vin însoţiţi de conservanţi, emulsificatori, arome şi chiar grăsimi nesaturate. Oricum, când gustăm din piureul de la cutie încercăm să ne convingem că are gust de cartofi.
Ceaiul care nu este ceai
Este cea mai uşoară reţetă de pe pământ: apă şi ceai. Şi totuşi, companiile scapă din vedere lucrurile simple şi trec direct la complicat. În ceaiurile îmbuteliate există în jur de zece ingrediente din care cel puţin cinci sunt extracte ciudate din ceaiul verde. De fapt, ceaiurile conţin 21 de grame de zahăr şi zero ceai verde, deoarece un extract de ceai nu este ceai.
Sursa: adevarul.ro
Anunțuri

Un gând despre „Alimente care nu sunt alimente: fructele de pădure sunt înlocuite cu praf de insecte şi ceaiul la sticlă nu conţine ceai

  1. Uite asta am primit  Pericol: avertizare de programe malware! Chromium a blocat accesul la această pagină pe 2blackjack1.wordpress.com. În această pagină, a fost inserat conținut de la http://www.topblogarea.com, un distribuitor cunoscut de programe malware. Dacă accesați acum pagina, este foarte probabil să vă infectați computerul cu programe malware. Programele malware sunt aplicații software rău intenționate, utilizate pentru activități precum furtul identității, pierderi financiare și ștergerea definitivă a fișierelor. Aflați mai multe

    ________________________________

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s