Le Monde, despre distrugerea a patru munți și stânga-mprejur a lui Ponta

 

Le Monde, despre distrugerea a patru munți și stânga-mprejur a lui Ponta

Proiectul minier de la Roșia Montană presupune folosirea unei cantități de cianuri de 12 ori mai mari decât totalul folosit în exploatările miniere din UE. Cu toate acestea și în ciuda protestelor, premierul Ponta acceptă înființarea unei comisii care va amâna decizia cu luni de zile. Motivul poate fi creșterea acțiunilor Gabriel Resources, scrie cotidianul Le Monde.

Decizia privind un proiect canadian gigantic pentru o mină de aur în România – care a făcut ca mii de protestatari să iasă în stradă de 15 zile – nu va fi luată până în noiembrie, a adecis Parlamentul României, marți 17 septembrie.

Aleșii din majoritatea de centru-stânga au votat pentru înființarea unei comisii speciale dedicată acestui proiect, ignorând apelurile președintelui Traian Băsescu și ale opozanților pentru retragerea rapidă a proiectului de lege controversat care deschide calea exploatării acestei mine, scrie Le Monde în ediția sa de miercuri.

Potrivit premierului Victor Ponta, această comisie va avea sarcina de a analiza documentele legate de proiectul minier începând de la eliberarea licenței de exploatare, în 1999, pentru o societate a statului roman, transferată apoi unei companii private, Roșia Montană Gold Corporation, deținută în majoritate de canadienii de la Gabriel Resources. Comisia va trebui să discute și cu cei care se opun proiectului, dar și cu sindicatul angajaților de la RMCG. Raportul va fi dezbătut la finalul lunii octombrie de către Senat, apoi de Camera Deputaților, la începutul lunii noiembrie.

Distrugerea a patru munți

Gabriel Resources prevede să exploateze 300 de tone de aur si 1.600 de tone de argint, utilizând 12.000 de tone de cianură, de 12 ori mai mult decât cantitatea de cianură utilizată în întreaga Uniune Europeană pentru exploatarea minieră. Societatea promite crearea a sute de locuri de muncă și beneficii economice importante pentru România.

Dar, potrivit arheologilor, această mină în aer liber va duce la dsitrugerea a patru munți și ameninta galeriile miniere din epoca romană.

Schimbarea radicală de poziție a premierului

Cu toate că a promis să blocheze exploatarea de aur de la Roșia Montană în timp ce își făcea campanie, guvernul domnului Ponta a adoptat la sfârșitul lunii august un proiect de lege care facilitează exproprierile și obținerea permiselor necesare pentru această mină controversată, continuă cotidianul francez.

În fața mobilizării împotriva proiectului, de o amploare fără precedent dupa 1990, cu manifestații zilnice în marile orașe, domnul Ponta a afirmat, săptămâna trecută, ca Parlamentul va respinge ”rapid” proiectul de lege contestat. A revenit asupra poziției sale, acceptand să fie înființată o comisie, cu riscul ca dezbaterile să se prelungească săptămâni sau chiar luni de zile.

Duminică, între 20.000 și 25.000 de persoane au ieșit în stradă la București și în zece alte orașe, făcând apel pentru ”salvarea Roșiei Montane” și cerând demisia guvernului.

Călin Caproș, vicepresedinte al asociației Alburnus Maior, din care fac parte locuitorii Roșiei Montane care se opun planurilor canadienilor, consideră că ”este sarcina guvernului să decidă dacă exploatarea minei se va face sau nu”, potrivit criteriilor economice și tehnice. ”Este in interesul companiei ca procesul să se prelungească, astfel încât prețul acțiunilor să crească”, a spus acesta pentru AFP, citată de Le Monde.

Proiectul de lege al guvernului a fost deja criticat de ministrul Justiției și de președintele Băsescu, care a cerut, luni, guvernului să-l retragă.

Sursa : cotidianul.ro

Anunțuri

Un gând despre „Le Monde, despre distrugerea a patru munți și stânga-mprejur a lui Ponta

  1. ………un cap rotund aflat/ridicat la putere devine patrat. Asa-i ca seamana-n apucaturi tot mai mult cu Basescu: una zice -n campanie invers procedeaza ca prim ministru.Dezvoltare durabila in capetele patrate ale lui Ponta & guvernul sau inseamna 2000 l.de m. in primii 2 ani si 6-8oo de l.de m timp de 16 ani !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s