Prima pagină > Cutremure, Romania > SPECIALIŞTII au stabilit care este SURSA CUTREMURELOR care au TERORIZAT oamenii din judeţul Galaţi

SPECIALIŞTII au stabilit care este SURSA CUTREMURELOR care au TERORIZAT oamenii din judeţul Galaţi

După ce a început investigarea fenomenelor din judeţul Galaţi privind cutremurele, care au scos oamenii în stradă în comuna Izvoarele, au fost eliminate ipotezele legate de exploatările petroliere din zonă care ar fi reactivat o falie şi cele legate de inundaţiile din zonă.

Cu toate acestea, surse de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, au declarat, pentru B1 TV, că din primele informații ale specialiștilor, se pare că inundațiile din Galați ar sta la baza producerii cutremurelor. În continuare pentru a analiza pânza freatică se va săpa un puţ de 100 de metri adâncime.

Seismele, care au avut loc în ultimele 17 zile, sunt în continuare monitorizate de specialişti. Experţii îi vor prezenta premierului raport pe săptămâna viitoare.

Abia după ce specialiștii vor trimite un raport complet Guvernului, se va stabili cu exactitate cauza cutremurele de la Galați.

În zona comunelor Slobozia Conachi şi Schela, din 23 septembrie, au avut lor peste 200 de cutremure, au anunţat marţi, Tudor Prisecaru, secretar de stat pentru Cercetare în Ministerul Educaţiei, care a precizat că în zona Izvoarele vor mai fi instalate alte două echipamente de monitorizare şi că au fost contactaţi mai mulţi specialişti străini pentru a rezolva misterul cutremurelor.

„Din câte am înţeles de la colegii mei de la toate instituţiile, ceea ce s-a întâmplat aici are un caracter unic. Există contacte cu specialişti din Brazilia, unde s-a mai întâmplat ceva similar, dar nu întru totul la fel, dar şi cu specialişti din alte ţări”, a spus Tudor Prisecaru, citat de Mediafax.

„Săptămâna aceasta vom avea probabil o altă întâlnire la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi să putem eventual să analizăm datele suplimentare şi poate se va putea trage o concluzie, nu ştim încă”, a declarat secretarul de stat Tudor Prisecaru.

Anterior, un expert aflat în zona Izvoarele pentru cercetarea fenomenului a declarat că, la Galaţi, cauzele producerii acestor cutremure sunt naturale, deoarece s-a reactivat o falie.

„Cauzele producerii acestor cutremure sunt naturale. Există un stres puternic în scoarţă, astfel că plăcile tectonice se împing unele în altele şi are loc ruperea”, a declarat un expert aflat în zona Izvoarele pentru cercetarea fenomenului, pentru Antena 3. Acesta a explicat că s-a reactivat o falie situată în apropierea comunei Izvoarele, care „a mai dat cutremure”. „Acum este o activare ieşită puţin din comun”, a afirmat expertul.

Institutul Naţional pentru Fizica Pământului a instalat în zona localităţilor Izvoarele, Slobozia Conachi şi Negrea trei staţii seismice portabile, pentru a localiza cu precizie unde se produc cutremurele, precum şi echipamente care măsoară deplasarea faliilor cu rezoluţie de un milimetru. Datele culese de acestea sunt corelate cu informaţii din toată reţeaua, prelucrate la Bucureşti de un soft şi interpretate de seismologi.

În zonă sunt prezenţi reprezentanţi ai Institutului Naţional pentru Fizica Pământului şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, misiunea principală a acestora fiind consilierea populaţiei şi a autorităţilor locale.

Disperarea oamenilor
Reamintim că săptămâna trecută, aproximativ 30 de localnici din satul Izvoarele, comuna Slobozia Conachi, au ieşit în stradă, pentru a cere autorităţilor explicaţii privind cauza cutremurelor.

Oamenii n-au încheiat protestul până când nu au primit promisiuni ferme că în zonă se va afla un geolog de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, care va rămâne acolo pentru o perioadă şi care se va întâlni zilnic cu ei pentru a le oferi explicaţii.

Satul Izvoarele din comuna Slobozia Conachi s-a numărat şi printre localităţile afectate de inundaţiile produse în perioada 13 – 14 septembrie în judeţul Galaţi.

Sursa : evz.ro

Anunțuri
Etichete:,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: