Prima pagină > Romania > Şeful Bilderberg: În acest moment, România se descurcă mai bine decât America

Şeful Bilderberg: În acest moment, România se descurcă mai bine decât America

„Toate guvernele din lume se străduiesc să facă totul din ce în ce mai bine. România se descurcă mai bine decât Statele Unite ale Americii în momentul de faţă”, a declarat, la sosirea pe aeroport, Vicontele Etienne Davignon, preşedintele grupului Bilderberg.

Declaraţia celui despre care se spune că este şeful guvernului mondial a fost făcută în cursul serii trecute când încă plana incertitudinea privind un eventual faliment al Statelor Unite ale Americii.

Vicontele Etienne Davignon, preşedintele grupului Bilderberg şi în acelaşi timp una dintre cele mai influente personalităţi din lume revine în România şi la sediul Băncii Naţionale.

Scopul vizitei este participarea la conferinta intitulata “Europa, incotro?”, eveniment organizat de Media Consulta International cu ocazia celebrarii a 20 de ani de la infiintarea Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma.

Clubul de la Roma a fost înfiinţat în 1968 în Italia, propunându-şi să îi aducă la aceeaşi masă pe principalii lideri politici ai lumii.
Înainte de 1989, din Clubul de la Roma a făcut parte şi Mircea Maliţa, fost ministru al învăţământului în regimul lui Nicolae Ceauşescu.

După 1990, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a fost şi el inclus pe lista membrilor Clubului de la Roma, precum şi în clubul Bilderberg.

Secretarul General al Clubul din România este Liviu Tudor, unul dintre cei mai importanţi proprietari şi dezvoltatori imobiliari din Bucureşti.

Vicontele Etienne Davignon este Preşedintele Grupului Bilderberg, o organizaţie care include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri şi academicieni. Reuniunile grupului au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului Bildenberg au fost magnaţii David Rockefeller şi familia de bancheri Rotschild. Sursa : capital.ro

Anunțuri
Etichete:,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: