CUM SĂ EVADEZI DIN MATRIX – PARTEA A III-A

 VICII

Mai întâi trebuie să definim viciul şi să îl clasificăm. Nu este nevoie să folosim dex-ul pentru a realiza faptul că viciul reprezintă un comportament nesănătos, dăunător, imoral şi care provoacă dependenţă. Suntem stimulaţi şi încurajaţi să consumăm aceste vicii din mai multe motive:

– Pentru a ne ţine în matrix şi a nu ne revolta -€“ toată lumea vede că această societate este o junglă, fiecare e pentru el, în goana după bani nu mai este loc de sentimente, dar e foarte obositor să trăieşti sclav în junglă, la un moment dat ajungi la saturaţie şi atunci e mult mai la îndemână să te tratezi cu vicii decât să te revolţi

– Pentru a ne oferi iluzia fericirii -€“ multă lume ajunge să îşi caute liniştea şi fericirea în alcool, droguri, sex, consum

– Pentru a evada din realitate şi a nu cădea în depresii -€“ omul aflat în depresie este un sclav neproductiv, deci nefolositor; este vital să-l menţii pe linia de plutire cât mai mult timp pentru a profita de el

– Pentru a ne distruge moralitatea şi credinţa -€“ omul profund viciat îşi pierde speranţa şi respectul de sine, cedează în faţa viciului, se resemnează şi devine un robot şi mai uşor controlabil.

Omul prin natura sa este o fiinţă slabă, foarte uşor de influenţat, iar ei ştiu cel mai bine acest lucru. Sclavii în trecut nu aveau nimic, erau constrânşi să muncească, erau mult mai greu de controlat şi mai puţin productivi ca cei de azi, pentru că omul aflat în captivitate are tendinţa să se împotrivească mereu şi să se revolte împotriva stăpânirii. Dacă îi oferi omului iluzia libertăţii poţi să te joci cu el şi să-l manipulezi cum vrei tu, fără să fie nevoie să îl obligi să facă ceva anume. Acest sistem funcţionează de minune, dar cred că lumea a început să se trezească şi în curând va apune, nu are cum să meargă la nesfârşit, pentru că devine din ce în ce mai evident faptul că totul este o păcăleală ordinară.

Pe lângă viciile care dăunează grav sănătăţii precum tutunul, alcoolul sau drogurile, se promovează foarte tare pe toate canalele media sexul şi depravarea. Astfel se încearcă distrugerea familiei, distrugerea valorilor omului pentru a ne transforma în maşini. Roboţii nu au sentimente, doar execută ce li se spune. Obligatoriu pentru a realiza acest lucru trebuie să-i distrugi omului valorile, conştiinţa, sentimentele curate, moralitatea. Trebuie să-l îndepărtezi de ceilalţi oameni, să-i dezbini, pe modelul divide et impera. Omul să fie un animal singur în junglă, care trage pentru el, scăpa cine poate şi drept recompensa îi oferi viciul. Viciul trebuie să devină fericirea omul. Viciul te face să uiţi de iubire, să uiţi că există o planetă de care ne batem joc, să uiţi că este un Dumnezeu acolo sus care are foarte mare răbdare cu tine şi în fiecare zi îţi oferă o nouă şansă să te schimbi. Viciul te face să trăieşti pentru el, să nu-ţi pese de nimic, să fii total ignorant şi refractar la tot ce se întâmplă astfel că ei să profite la maxim de pe urma ta fără că tu să comentezi nimic.

Scopul lor este să transforme omul într-o marionetă dependentă de sex. Se doreşte transformarea lumii într-o societate în care bărbaţii încearcă să facă bani prin orice mijloace pentru a cumpăra femei, iar femeile sunt încurajate să îşi folosească sexualitatea pentru a atrage bărbaţi cu cât mai mulţi bani. Se vrea convertirea societăţii într-o mare orgie, din care doar ei au de câştigat. Nu înţeleg cum unele femei se lasă manipulate în asemenea măsură încât ajung să se îmbrace precum damele de consumaţie, apoi tot ele ajung să se plângă de faptul că bărbaţii le tratează cu superficialitate ca pe nişte bucăţi de carne. Pentru ce trebuie o femeie să-şi umfle sânii şi să-i scoată cât mai mult la vedere, pentru ce trebuie să-şi umfle buzele şi să se macheze excesiv, pentru ce trebuie să se urce pe tocuri de 15-20 cm ca pe picioroange, pentru ce trebuie să poarte pantalonaşi mulaţi foarte scurţi, fuste foarte scurte sau rochiţe transparente? Femeile nesilite de nimeni fac totul pentru a fi considerate obiecte sexuale, iar bărbaţii atât aşteaptă. Trebuie să ne trezim cu toţii din această nebunie în care am fost împinşi să cădem şi să revenim la valorile morale normale, la decenţă, să ne rupem din această bălăceală în mizerie.

Au ajuns să ne drogheze cu zahăr, tutun, alcool, stupefiante, medicamente, antidepresive, sex, violenţă, shopping pentru a ne ţine sclavi şi a munci pentru ei şi a consuma ce vor ei, tot pentru profitul lor. Începând de azi putem să ne trezim, avem libertatea să ne trezim, nu ne pot fura conştiinţa, nu pot pune stăpânire pe sufletele noastre. Începând de azi putem să fim un exemplu pentru toţi cei care ne cunosc şi să încercam să trezim cât mai mulţi oameni la realitate. Doar aşa se poate schimba ceva, altfel lumea se îndreaptă către un dezastru iminent, ne autodistrugem!

VESTIMENTAŢIE ŞI LOOK

Nu aveţi nevoie să vă schimbaţi garderoba în fiecare sezon. Să fii în pas cu moda, în trend, nu este decât o altă formă de manipulare grosolană a societăţii moderne în care trăim. Să fii în pas cu moda înseamnă să fii în pas cu turma, dacă ei stabilesc că în sezonul acesta se poartă ceva, majoritatea încep să cumpere acel ceva. E paradoxal şi absurd în acelaşi timp având în vedere că toată lumea îşi doreşte mai presus de orice să se remarce în societate prin ceva propriu şi personal, dar cu toate astea manipularea este într-atât de agresivă încât se uită acest deziderat şi, parcă hipnotizaţi, oamenii fac exact ce nu vor să facă, adică copiază pe ceilalţi, să fie şi ei la fel. Nu vrei să vezi la toată lumea ce porţi tu, dar cumperi ceea ce toată lumea poartă.

Extrapolând un pic, acelaşi lucru se întâmplă şi în ceea ce priveşte look-ul, dacă se poartă un anumit tip de freză, toţi vor să aibă acea freză, dacă toată lumea se tatuează, vrei şi tu să te tatuezi, dacă se poartă un anumit tip de make-up, ca femeie, vrei şi tu să adopţi acel stil, dacă lumea foloseşte parfumuri scumpe, vrei şi tu obligatoriu să foloseşti, chiar dacă vezi că sunt chiar mai proaste decât unele parfumuri ieftine şi după 2-3 ore s-au evaporat de tot. În loc să nu le mai cumpere pentru că nu merită deloc, unele femei au găsit varianta ingenioasă de a le purta în geantă şi a le folosi de câteva ori pe parcursul zilei.

Brandul hainelor face parte, de asemenea, din acelaşi joc al manipulării. Oamenii care au bani aleargă turbaţi după branduri, iar cei mai strâmtoraţi aleargă după aceleaşi branduri, dar varianta fake, care până la urmă, e aproape acelaşi lucru, diferenţa de calitate e aproape insesizabilă, la un preţ de zeci de ori mai mic, în special la mărcile de super lux.

După ce am deschis ochii şi am stabilit aceste lucruri simple, de bun simţ, ne dăm seama că rolul hainelor nu are nicio legătură cu moda, cu trendul, cu brandul ci sunt doar accesorii concepute pentru a-ţi acoperi corpul, a te proteja de frig sau raze solare şi a te simţi confortabil în ele. Nu există nici un motiv logic pentru care ar trebui să ne cumpărăm haine în fiecare anotimp şi a acumula în timp şifoniere pline cu haine, multe dintre ele aproape noi sau chiar nepurtate. Hainele trebuie să fie în stare bună, curate, decente şi confortabile.

Personal, nu mi-am mai cumpărat haine aproape deloc în ultimii 2 ani şi încă am suficiente cât să nu mai cumpăr 10 ani de acum încolo. Dacă veţi analiza situaţia la rece veţi observa că şi voi sunteţi majoritatea în aceeaşi situaţie.

Ce va zice lumea că porţi aceeaşi haină de mai multe ori la serviciu? Ce contează părerea turmei pentru tine, ce contează părerea unora care din start, dacă te critică, printr-o astfel de gândire, demonstrează că îţi sunt inferiori, neavând puterea să se rupă din lanţul manipulării. Puteţi să încercaţi să le explicaţi aceste lucruri, cine va înţelege f bine, cine nu, e problema lor.

Sursa: initiativepentruromania.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s