Cine dă cu gaze în populaţie?

După ce în episodul precedent am încercat o radiografie (considerată de unii exhaustivă) a traseului pe care concesiunile pentru rezervele de gaz şi petrol din Marea Neagră au ajuns să fie în proprietatea unor companii străine, astăzi vom reveni la principalii producători “interni” de gaz metan, cei care acum se mai gândesc dacă Romgaz va intra sau nu în cercul lor restrâns.

Motivul? Cine controlează gazele şi petrolul de pe platforma Mării Negre va controla şi piaţa internă a gazelor. Într-o astfel de ipoteză raportul de forţe dintre cei doi coloşi ai pieţei interne se va modifica iar consecinţele vor fi suportate de fiecare dintre noi.

  • Din mână în mână până la exploatare

Traseul drepturilor de explorare şi exploatare destul de încâlcit este, într-un final, clarificat de HG nr 43/22.01.2014 prin care se aprobă Actul adiţional nr. 12 la Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrele XIII Pelican şi XV Midia, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 570/1992. Conform respectivei decizii guvernamentale se recunoaşte calitatea de titular unic al Acordului de concesiune companiei Sterling Resources Ltd.

Prin HG anterior menţionată se acceptă solicitarea consorţiului Sterling Resources, Petro Ventures Europe B.V. şi Gas Plus Internaţional B.V. de a transfera drepturile deţinute astfel: cota de 35% deţinută de Sterling către Gas Plus Internaţional B.V. (15%) şi către Petro Ventures Europe B.V (20%). În urma acordului, cotele de deţinere devin: Sterling Resources Ltd. (65%), Petro Ventures Europe B.V. (20%) şi Gas Plus Internaţional B.V. (15%).

Astfel, în prezent, persoanele juridice îndreptăţite să desfăşoare operaţiuni petroliere în Suprafaţa Contractuală în calitate de titulari de acord petrolier sunt Sterling Resources Ltd., Petro Ventures Europe B.V. şi Gas Plus Internaţional B.V.

În decembrie 2013, titularii Acordului de Concesiune menţionaţi mai sus, împreună cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi OMV Petrom S.A. au solicitat ANRM delimitarea a două zone petroliere în cadrul perimetrului XV Midia, respectiv o zonă petrolieră de apă adâncă şi o zonă petrolieră de apă de mică adâncime precum şi aprobarea transferului întregii participaţii a Sterling Resources Ltd. Și a Petro Ventures Europe B.V. exclusiv în suprafaţa de apă adâncă a perimetrului XV Midia, Practic, Sterling Resources Ltd. Transferă 32,50% din participaţia sa totală către ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi 32,50% OMV Petrom S.A..

În acelaşi timp, Petro Ventures Europe B.V. transferă 10,00% din participaţia sa totală către ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi 10,00% către OMV Petrom S.A.

Ca rezultat al transferului preconizat mai sus, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited şi OMV Petrom S.A. vor putea explora şi extrage, împreună cu Gas Plus Internaţional B.V., gazul şi petrolul existent în apele maritime româneşti în perimetrul definit prin acordul anterior menţionat.

După cum se poate observa, în acest moment nu este foarte clar dacă Romgaz va avea acces la aceste resurse. În cazul în care rezultatele actualelor lucrări de explorare vor da rezultate pozitive cu efecte comerciale, conform contractului semnat la începutul anului trecut cu OMV şi Exxon, Romgaz va intra în “horă” conform următoarei scheme:

În caz contrar acesta va trebui să accepte să se menţină în poziţia secundă a clasamentului producătorilor de gaze naturale din România. Rămâne însă de văzut ce se va întâmpla în aceste condiţii pentru că piaţa gazului românesc va trece sub controlul unor entităţi externe. Cum Gazprom controlează importurile de gaze, există riscul ca şi producţia internă să fie controlată de companii din afara ţării.

  • OMV Petrom se luptă pentru a-şi menţine supremaţia şi pe piaţa gazelor româneşti

Datele de consum înregistrate în vara anului trecut atestă faptul că în timpul perioadei calde, principalul producător şi furnizor de gaz este Petrom. Practic, în iunie 2013, Petrom a avut o cotă de 76%. Pe de altă parte, în aceiaşi perioadă, structura gazelor din producţia internă era: Petrom 49,19%, Romgaz 46,86, o proporţie încă echilibrată, la care se adăugau cu procentaje mult mai mici Amromco Ploieşti, Raffles Energy şi Foraj Sonde.

În lunile următoare proporţiile s-au schimbat net în favoarea celor de la Petrom: 66,48% din gazul consumat din producţia internă provenea în iunie de la Petrom iar în august 57%. Astfel încât, conform datelor celor de la ANRE în 2013, Petrom a avut o cotă de 76% în iunie 2013, în timp ce Romgaz doar 19%. În acelaşi timp, cei de la de la Romgaz spun că aceste date se referă la vânzările efective sau intrările în piaţă ale producătorilor care au fost şi consumate în luna în cauză şi nu la producţia efectivă de gaze naturale.

“Nu trebuie uitat faptul că, în perioada de vară, Romgaz vinde o parte din producţia realizată către clientul care înmagazinează aceste gaze, deci aceste cantităţi de gaze nu intră în vânzările curente din piaţă monitorizate de ANRE”, declarau reprezentanţii Romgaz.

Cu toate acestea nu se poate trece cu vederea că anul acest, pentru prima oară în istoria postdecembristă a României, Petrom va vinde gaze la bursă de profil OPCOM o cantitate de 106.000 de MW, în două contracte. Preţul de avansare al acestor gaze va fi de 82,5 lei/MWh. Conform ofertei făcute de Petrom 50% din gazele vândute vor proveni din producţia internă curentă şi 50% gaze din producţie internă extrase din depozite.

Licitaţia este programată pentru 21 februarie, iar concurenţii Petrom pe această piaţă sunt MET România Energy Trade şi Amromco Energy. Asta în condiţiile în care OMV Petrom produce jumătate din cantitatea de gaze autohtone din România, cealaltă fiind extrasă de Romgaz iar înfiinţarea unei burse de gaze a fost unul dintre angajamentele asumate de Guvern în faţa finanţatorilor externi în cadrul acordurilor stand-by semnate cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Comisia Europeană

Sursa : finanaciarul.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s