Prima pagină > ww3 > Riscul unei invazii ruse în Ucraina a crescut; Washingtonul avertizează Moscova

Riscul unei invazii ruse în Ucraina a crescut; Washingtonul avertizează Moscova

Nivelul de ameninţare cu o invazie rusă în Ucraina a crescut, în comparaţie cu situaţia dinaintea acordurilor de la Geneva din 17 aprilie, a declarat vineri adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrei Sencenko, într-o intervenţie la postul de televiziune ucrainean Kanal5, potrivit media ucrainene Unian şi Ukrainskaia Pravda.

‘Cred că nivelul de ameninţare (cu o invazie a trupelor ruse în Ucraina) a crescut. Este evident faptul că pentru Putin obiectivul nr.1 rămâne perturbarea procesului de stabilizare a situaţiei în Ucraina şi eşecul alegerilor prezidenţiale anticipate’, a afirmat acelaşi oficial.

Referindu-se la prezenţa rusă în regiunile din sud-estul Ucrainei, fapt negat de către Moscova, şeful administraţiei de la Kiev a indicat că autorităţile ucrainene au reţinut în ultimul timp 25 de ofiţeri GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse) pe teritoriul Ucrainei.

‘Unii dintre ei au trăit şi câte doi-trei ani sub nume false, cu documente false, contrar acordului dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, desfăşurând activităţi subversive şi de colectare de informaţii pe teritoriul ucrainean’, a indicat Sencenko.

‘Am fost criticaţi pentru debutul lent al operaţiunii antiteroriste, dar acest început a fost consacrat separării grupurilor de cetăţeni care participă la proteste. Am reuşit practic pe teritoriul Donbasului /regiune carboniferă din estul Ucrainei/ să separăm manifestanţii paşnici, care s-au ridicat împotriva vieţii de mizerie, a corupţiei totale şi a nedreptăţilor. Am reuşit să-i să-i îndepărtăm de proteste’, a afirmat reprezentantul preşedinţiei de la Kiev.

‘Celor care nu sunt implicaţi în acte criminale şi nu au mâinile pătate de sânge noi le spunem:,,Plecaţi, suntem gata să vă amnistiem’, dar este o altă discuţie cu privire la cei care doresc să instituie un control asupra Donbasului şi resurselor acestuia şi care încearcă să-şi aroge dreptul de a controla populaţia de circa 10 milioane de locuitori ai regiunii’, a mai spus el.

Pe de altă parte, Washingtonul a avertizat Rusia cu privire la o invazie militară pe teritoriul Ucrainei, după ce joi armata rusă a lansat noi exerciţii în apropiere de frontiera ucraineană, ca răspuns la ofensiva declanşată de Kiev împotriva separatiştilor din sud-estul ţării, potrivit agenţiei de presă Interfax-Ukraina.

‘O avansare în teritoriul ucrainean ar fi o greşeală gravă’, a spus purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, amintind că de la 17 aprilie, când au fost convenite acordurile de la Geneva, secretarul de stat american John Kerry a discutat de şase ori cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov în legătură cu măsurile privitoare la detensionarea situaţiei din Ucraina.

Ministrul rus ‘nu a vorbit niciodată despre responsabilitatea aplicării de către Rusia a prevederilor acordului, menţionând că acest document nu impune acţiuni din partea Federaţiei Ruse, ci vizează doar afacerile interne ale Ucrainei’, a afirmat Psaki.

Referitor la operaţiunea militară a autorităţilor de la Kiev în estul Ucrainei, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat a spus: ‘Guvernul ucrainean gestionează întreaga Ucraină şi are dreptul să asigure ordinea, liniştea şi stabilitatea în ţară’, conform Interfax-Ukraina.

Sursa:capital.ro

Anunțuri
  1. constantin (un moldovean)
    Aprilie 25, 2014 la 12:49 pm

    niciun om sănătos la cap nu ia în seamă flecărelile paiațelor proamericane de la Kiev

  2. Aprilie 25, 2014 la 9:08 pm

    petrache lupu si alti dusi… pericolul celui de-al III lea razboi este prefigurat de haosul economic,iar paiatele sint in tarile comunitatii europene carora NATO le vinde arme second hand,toata lumea cistiga mai putin tarile de granita-tampon

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: