Arma secretă a României

 

 România nu este o ţară puternică nici militar, nici economic. Amplasarea noastră la intersecţia marilor vectori de forţă ai Eurasiei ne-a condamnat la o defensivă permanentă şi la o diplomaţie acrobatică (şi controversată). Am supravieţuit însă – miraculos, aş spune – mulţumită unei robusteţi mentale.

Şi pe câmpul de luptă şi în afara lui, românii au rezistat unor forţe covârşitoare, fie că a fost vorba despre imperiile Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic. A curs mult sânge românesc, generaţii întregi au suferit atrocităţi, persecuţii şi privaţiuni, dar nu am dispărut, nu am fost asimilaţi, nici dizolvaţi, nici dispersaţi. Până acum.

Ce se întâmplă astăzi cu România are toate datele unui război psihologic care-şi propune dezarmarea mentală a cetăţenilor. Tot eşafodajul defensiv, tot arsenalul intangibil care ne-a permis să rezistăm celor mai brutale invazii, se află de la o vreme sub un asediu violent. Se trage cu artileria, se aruncă bombe, se infiltrează agenţi şi commando-uri în această structură.

Acţiunile sunt evidente. N-aş putea spune dacă este un atac consolidat din partea unei singure forţe, o luptă între puteri alogene antagonice sau un terorism băştinaş, cert este că, în special de prin 2008, ofensiva s-a înteţit iar cazemata începe să se zgâlţâie.

Sistemul defensiv despre care vorbesc – valabil pentru orice naţiune, comunitate sau familie – este clădit pe valori şi simboluri comune. Pe limbă, artă, repere istorice, pe credinţe, instituţii, concepte şi personalităţi – istorice ori contemporane – unanim recunoscute şi apreciate.

 

  • Ethos blasters

Urmărind fie şi tangenţial discuţiile din spaţiul public pe un ecart de timp de o lună-două, nu pot să nu remarc că mare parte din fundamentele enunţate mai sus sunt dinamitate cu o suspectă consecvenţă. Valorile şi simbolurile esenţiale ale României sunt sub-minate (iată că terminologia militară îşi reintră în drepturi) constant şi, cel mai grav lucru, publicul aplaudă exploziile ca pe focuri de artificii. Şi cere bis.

Mi-a luat exact cinci minute să transfer din memoria imediată în scris o scurtă listă de “obiective strategice”, fiecare cu tipul de încărcătură explozivă ataşată.

Concepte fundamentale:

România – zisă şi Românica, e codaşa Europei, or să ne-o ia şi bulgarii înainte.

Poporul român – leneş, hoţ şi trădător

Patriotism – vadimism (paranoia, rudotel, antisemitism, xenofobie)

Ortodoxie – o superstiţie retrogradă, bună pentru babe pupătoare de moaşte.

Instituţii:

Preşedintele României: Cucuvea kaghebistă, Țapul, Chiorul beţivan

Parlamentul României – un cuib de hoţi şi de leneşi (ei, măcar avem reprezentativitate)

Guvernul României – nişte tâlhari

Premierul României – plagiatorul, piticul, homosexualul şi coruptul, cap-de-mort, cap-de-oţel (pentru cine nu ştie, ultimul e Victor Ciorbea).

Biserica Ortodoxă – plină de bani şi vrea şi mai mulţi; instrument de tâmpire a populaţiei.

Armata Română – îi plătim degeaba, nu ne mai trebuie, pe noi ne apără NATO

Categorii socio-profesionale

Medicii şi profesorii – şpăgari

Funcţionarii publici (alţii decât medicii şi profesorii) – corupţi, nu fac nimic toată ziua, îi plătim degeaba

Corporatiştii – roboţi programaţi 9-17 care nu ştiu ce e viaţa

Țăranii – nişte ţărani (ce vrei, mă?)

Muncitorii – Dorele, ia mai fă, mă, o dată. (aici se impune să observăm cum publicitatea românească a reuşit să eticheteze peiorativ grosul populaţiei active: muncitorii şi ţăranii)

Pensionarii şi asistaţii social – masă de manevră pentru alegeri; îi cumperi cu un kil de ulei; sunt de-ăia care pupă moaşte;

Antreprenorii – bişniţari fără scrupule

Judecătorii – corupţi

Poliţiştii – analfabeţi

Jandarmii – asasini

Serviciile secrete – au furat banii lui Ceauşescu

Jurnaliştii – vânduţi

Artiştii – hipsteri homosexuali drogaţi

Inginerii – geeks

Personalităţi istorice

Ştefan cel Mare – pitic şi gagicar

Alexandru Ioan Cuza – era mason

Mihai Eminescu – sifilitic xenofob, afemeiat

Ion Antonescu – criminal de război, antisemit, a dus ţara la ruină aliindu-se cu Hitler

Regele Mihai – trădător de ţară, a plecat cu tablouri (pentru ultimii doi meritele se cuvin evident propagandei comuniste)

Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Țuţea – legionari

Nicolae Ceauşescu – nu mai zic

Personalităţi artistice, sportive sau mediatice

Radu Beligan – “Google sărbătoreşte 150 de ani de la naşterea lui Radu Beligan”, “Radu Beligan îşi aminteşte cu plăcere de primul lui învăţător, Anton Pann”, “Zi mare pentru Radu Beligan! A ieşit la pensie pentru a şasea oară!” (apud Times New Roman, care-i acordă maestrului Beligan o atenţie deosebită).

Nadia Comăneci – o ipocrită, cum îşi permite să facă reclamă la margarină?

Dan Puric – un mistic exaltat neo-legionar şi mason

Cristian Tudor Popescu – cap de mort, ăla care umblă în “treling”

Această ultimă secţiune a listei este, după cum vezi, surprinzător de scurtă. N-am reuşit să identific alte personalităţi care să merite a fi numite astfel şi care, totodată, să se bucure de oarece expunere. Şi cum afişarea în acest mediu public toxic compromite fulgerător pe oricine, e firesc să avem pe scenă, în ultima vreme, personaje obscure care nu au nici reputaţii nici opere de apărat.

 

  • Tactica falimentară a lunetistului singuratic

Revenind la dinamitarea elementelor unificatoare trebuie să fac două observaţii.

Prima: fără discuţie, o parte dintre aceste ethos blasters se ancorează pe un sâmbure de adevăr, fie el anecdotic sau accidental. Nu neagă nimeni greşelile preşedinţilor, premierilor, parlamentarilor sau – fie-mi cu iertare – înalţilor slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române. Doar că, agâţându-ne exclusiv de slăbiciunile oamenilor care au ocupat sau ocupă funcţii, riscăm să dărâmăm întregul edificiu al unor instituţii fundamentale. Omorând pilotul condamnăm la prăbuşire avionul; şi pe noi odată cu el. Şi încă un lucru: s-ar cuveni să ne controlăm limbajul la adresa conducătorilor, dacă nu din respect pentru persoanele lor, măcar pentru steagul pe care au jurat.

A doua observaţie: lista de mai sus acoperă aproape integral populaţia României (inclusiv pe cea detaşată în străinătate), cu excepţia copiilor şi a intelectualilor care nu sunt  funcţionari publici, antreprenori, publicişti sau corporatişti. Practic, fiecare dintre noi se află în raza unei încărcături expozive capabile să spulbere in corpore structurile profesionale sau sociale din care facem parte.

Şi, în momentul în care medicul face o afirmaţie dură despre breasla profesorilor, profesorul despre ţărănime şi ţăranul despre Parlament, se produce o detonare în lanţ care ne îngroapă pe toţi. Tactica “lunetistului singuratic”, care trage din podul casei cartuşe de “eu nu sunt ca alţii”, “toţi sunt aşa şi pe dincolo, eu sunt diferit” e moarte sigură. Nu Vasili Zaiţev, eroul din “Enemy at the Gates” a salvat Stalingradul.

 

  • Ceilalţi eşti tu

Când spunem “ceilalţi” vorbim de fapt despre noi; fiecare dintre noi este un “celălalt” pentru cineva. Când spunem “popor de leneşi şi de hoţi” ne includem pe noi, familiile, dascălii care ne-au învăţat carte, medicii care ne-au adus pe lume, includem toţi oamenii pe care i-am iubit, îi iubim sau îi vom iubi în viaţa asta. Şi îi jignim. Şi nu merită.

Orice popor are eroi şi trădători, tâmpiţi şi genii, leneşi şi harnici, sfinţi şi haimanale. Orice stat are rufe murdare şi scheleţi în dulap. A scoate la aerisit aceste zdrenţe poate fi un exerciţiu purgatoriu, cu condiţia să se desfăşoare scurt şi la obiect. Dar a le scutura zilnic prin faţa casei nu face decât să coboare standardele de caracter pentru generaţiile care vin. Arată-i copilului super-eroi şi va vrea să devină super-erou. Spune-i zilnic că va sfârşi un beţiv ca ta-său şi aşa se va întâmpla.

Propaganda naţionalist-ceauşistă avea, totuşi, nişte limite (şi un scop strategic, în contextul distanţării de URSS). Eram popor ales, cei mai viteji dintre traci, în luptă biruitori, dar atât. Ce fac “micuţii” acum e genocid cultural. Suntem, brusc, cea mai de rahat naţie de pe glob. Eu m-aş întreba: cui prodest?

Am luat în urmă cu ceva timp o decizie. Să nu spun nimic urât despre ţară, popor şi conducători, oricât aş fi de revoltat sau necăjit. Să nu aplaud şi nu particip la nicio defăimare – fie ea şi la mişto – a simbolurilor istorice şi culturale româneşti. Bune sau rele, valorile care ne leagă reprezintă principala noastră forţă ca popor. Pe ele putem clădi şi restul. Fără ele – nimic.

Nici să cădem în extrema cealaltă nu e sănătos. Daţi-vă la o parte, că noi am inventat stiloul şi probabil insulina. N-are rost să ieşim la astfel de ofensive pentru că nu suntem pregătiţi. Deocamdată nu vrem să cucerim pe nimeni. Vrem doar să fim lăsaţi în pace. Doar că, aşa cum am mai spus, pacea şi-o permit doar cei puternici, cei pe care e prea costisitor să-i ataci.

Nemţi n-avem cum să devenim. Nici americani, nici olandezi. Aşa cum, dintre toate ţările blocului comunist, noi am fost întotdeauna mai cu moţ. Aşa cum, dintre toate ţinuturile aflate sub turci, Principatele Române au reuşit să evite statutul de paşalâc. Aşa cum ardelenii au stat o mie de ani sub austro-ungari şi au continuat să vorbească româneşte.

Toţi stăpânii noştri s-au plâns de noi şi-au încercat să ne inoculeze îndoială şi ruşine pentru ceea ce suntem. Asta fac şi acum. Eu n-o să-i ajut. Nu-i ajuta nici tu. Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care vin după. Se nasc copii minunaţi în România.

Istoria – tot istoria – ne-a arătat că ideile şi dezastrele au o capacitate extraordinară de a cataliza solidarizarea oamenilor. Ne rămâne să gândim sau să aşteptăm cutremurul.

Sursa:finanaciarul.ro

Anunțuri

2 gânduri despre „Arma secretă a României

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s