Vox Isărescu, teoria datoriei externe


Mugur Isarescu - BNR

Excelenţa sa Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a părăsit pentru un moment turnul de fildeş al înţelepciunii monetare a ţării şi a trântit telefonul contabilului său, când acesta i-a spus sumele pe care le are de achitat Fiscului. Prin urmare a luat poziţia de Robin Hood şi a mărturisit că nu ar plăti nici un sfanţ. Probabil că, în scurt timp, academicianul Isărescu va cita chiar din (t)ratatele navale economice ale domnului Băsescu, promovând statul minimal şi impozite mici. Este posibil ca atât argumente liberale de doi sfanţi din categoria „Huooo, impozite!”, cât şi vocabularul domniei sale adaptat plebei, adresându-se publicului potentat cu „măi sa fie” şi trântit de telefoane, să fie debutul de campanie liberală în cursa pentru Cotroceni. Spre deosebire de alţi candidaţi la funcţiile de conducere a statului, domnul Isărescu face parte de din acea categorie de oameni modeşti care nu ar trebui doar ştampilaţi la urnă, ci şi imploraţi de alegători să accepte votul. Fideli raţionamentului că, în ţara orbilor, chiorul e împărat, trebuie să ne întrebăm de fapt de ce să nu facă şi domnul Isărescu puţină campanie electorală pe barba proştilor dacă atâţia neinspiraţi deja o fac? Acuzat de modestie (onorată instanţa, sunt vinovat!), este firesc că nu a sărit în tandem nici cu paraşutista populară a mişcării cu acelaşi nume şi nici nu şi-a navigat iahtul pe Dâmboviţa într-o procesiune similară cu aceea care a avut loc pe Tamisa cu ocazia împlinirii a şaizeci de ani de la urcarea pe tron a reginei Angliei. Păcat că după o astfel de cermeonie nu ar putea scanda o lozincă neoliberală care ar putea să fie îmbrăţişată şi de primul preşedinte democrat-liberal al ţării, Traian Băsescu, „nu vrem taxe şi nu vrem flotă”. Similar privilegiilor fiscale ale reginei Angliei, fiscalitatea românească a creat şi ea privilegii pentru pătura sfidătoare a ţării: impozitarea unui litru de combustibil îi costă pe amărăşteni mai mult din portofel decât l-ar costa din venitul său pe domnul guvernator impozitarea carburantului de iaht. Supraimpozitarea consumului prin accize şi TVA este mai ales pentru oamenii cu venituri mici şi mijlocii mult mai dureroasă decât impozitarea pe venit. Oamenii cu o leafă mică, adică majoritatea românilor, plătesc în raport cu venitul lor prin facturile pentru utilităţi etc. cea mai mare parte a salariului la stat. O cotă unică de numai 16% pe venit este oarecum moderată la nivel european şi cu efecte de oază fiscală pentru cei cu venituri şi averi mari. I-aş crede plătitori de taxe mari dacă şi-ar impozita averile după model elveţian şi ar fi mai puţin populişti vorbind românilor despre supraimpozitarea omului de rând.

După cele mai toxice şi păguboase experimente monetare din ultimii douăzeci de ani ale ţării, Mugur Isărescu din laboratorul de particule monetare otrăvite ar putea, dintr-un atac de modestie, să schimbe denumirea instituţiei pe care o conduce din Bancă Naţională în Mugurele. Acest nume ar reflecta ştiinţa la nivelul înalt al unui centru de cercetare şi totodată performanţa în domeniul înrobirii neamului. Să nu ne pară rău; „naţională” banca oricum nu mai este de mult şi un astfel de nume măcar reflectă experimentele de austeritate făcute pe români, faţă de care Domnia sa dă din nou dovadă de insensibilitate. Nimerind mai mereu cu bâta în baltă în faţa microfoanelor, probabil a renunţat la început de campanie la strategia de prezumţie a inteligenţei pe seama căreia avea cote de încredere maximă a românilor atunci când tăcea. Românii, susţine Domnia sa, au plătit o parte din datoria către F.M.I. „fără lacrimi” şi fără să fi simţit povara plăţii precum a simţit-o generaţia sa în anii optzeci. Domnia sa înclin să cred că nu are putere de discernământ şi de vreme ce confundă mereu realitatea tristă românească a celei mai sărace ţări din U.E. cu viaţa petrecăreţilor din Lipscani, unde mai aruncă probabil o privire din biroul său de la B.N.R. Nu este exclus să tranzităm şi o anume conjunctură astolă, bine interpretată de şamanul finanţelor româneşti şi aşa să se explice de ce tot laudă slugărniceşte începând cu epoca de aur până în prezent regimul datoriilor externe în funcţie de aşteptările politice. Citind publicaţii de-ale sale, nu am înţeles până astăzi dacă este bine sau nu să ai datorii. La începutul anului, România a atins cea mai mare datorie externă a ţării din istorie. 96,64 miliarde euro, după două decenii de guvernare a Băncii Naţionale de către domnul Isărescu, sunt, cu toată modestia, un prilej de a numi epoca actuală a sărăciei oarbe, după cea de aur a anilor optzeci, „epoca I-sărăcescu”. Dacă acea epocă a fost prin definiţie una de aur şi în realitate una a lacrimilor, această epocă îi merită, legitimată printr-un act electoral, pe deplin numele.

Sursa :art-emis.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s