Prima pagină > Spiritualitate > Vindecare prin respirație conștientă

Vindecare prin respirație conștientă

În urmă cu vreo zece ani am cunoscut o persoană minunată; Norma Delaney. E numită ”mama mediumilor americani”, căci se pare că cei mai mulți, dacă nu cumva cei mai importanți dintre mediumii din America, s-au instruit cu ea. Norma Delaney lucrează cu oamenii în cel mai simplu mod posibil; îi învață să respire conștient. Întâlnirea mea (privată) cu ea s-a petrecut într-un moment în care eram ”la pământ”, fratele meu făcuse infarct pe neașteptate și murise cu numai câteva zile înainte . În noaptea morții lui, la distanță, trăisem un fel de teroare lăuntrică, ceva ce anunța, parcă, dezastrul. ”Ai trăit frica lui și n-ai ieșit încă din ea ”, mi-a spus Norma cu blândețe și m-a ajutat, în felul ei simplu și plin de compasiune, să ”respir conștient”! M-am întins jos, pe podea, pentru a păstra spatele perfect drept și am primit indicația de a inspira pe nas până-n abdomen, așa încât abdomenul să se umfle, apoi să expir ușor, lent, în sens invers. Norma m-a conștientizat cu privire la percepția mediumnică puternică pe care o avusesem în noaptea morții fratelui meu: ”nu l-ai omorât tu, ci doar ai văzut ce i s-a întâmplat lui”, mi-a spus ea. În ziua următoare, când m-a văzut intrând la seminarul ei, Norma s-a luminat toată și m-a salutat în gura mare, în fața a sute de oameni; probabil că starea mea fusese atât de rea cu o zi înainte, încât se îndoise și ea de posibilitatea vindecării mele. Apariția mea era un semn că…venise lumina în mine. Prima ”respirație conștientă” la seminar a fost una ce mi-a fost tainic dedicată; să respiri și să simți cu inima conexiunea tainică și minunată cu o ființă pe care ai pierdut-o. Toată lumea s-a conectat cu ”iubirea”; ființele plecate de lângă noi devin iubire și noi, respirând conștient, putem simți iubirea vie care au devenit cei ce nu mai sunt în corpul fizic. De atunci m-am vindecat de frica de morți pe care o aveam din copilărie și, când am avut prilejul, am ajutat – la rândul meu – mulți alți oameni să-și vindece această spaimă. Cu Norma Delaney (căreia îi sunt profund recunoscătoare și acum) am descoperit virtuțile vindecătoare ale respirației conștiente, cu ajutorul căreia ființa noastră cunoaște rapid, instantaneu, pot spune, o stare imposibil de găsit cu mintea în anumite circumstanțe; e vorba de acceptare.

Practicând respirația profundă, abdominală (atenție, noi, când suntem anxioși sau prinși în caruselul năpraznic al trăiirlor negative, precum frica, furia etc, respirăm superficial, în piept, aducem aerul în corp doar pe jumătate, iar asta ne crează un blocaj emoțional, o rezistență la viață și o respingere a propriilor emoții). Emoțiile negative parcă se străduiesc să fie acceptate, ca părți ale Sinelui nostru, să existe în fluxul existențial, căci, de vreme ce au fost create, nu le mai putem nega, de vreme ce le simțim, reprimarea sau negarea lor devine drama noastră. Inspirând, acceptăm ce vine. Expirând, acceptăm ce pleacă. Asta-i natura vieții, asta-i starea tuturor lucrurilor care sunt; trecerea. Bine sau rău, frumos sau urât, înfricoșător sau plin de bucurie, dragoste sau ură, frică sau iubire, toate sunt în trecere, cum noi înșine suntem în trecere prin existență. Noi ne opunem lucrurilor nedorite, le reprimăm sau negăm ce ne displace și, din pricina asta, ne îndepărtăm de Sine, ca și de cunoașterea ce ne parvine din interior și-n care se ascunde lumina fantastică a conștienței. Doar prin câteva respirații profunde, se instalează în interiorul nostru acceptarea, iar emoțiile, oricât de grave ar părea ele, se eliberează, intră în fluxul firesc al existenței și ne permit astfel să fim și să ne simțim ”întregi”. Noi nu experimentăm sentimentul Sinelui, al întregului care suntem, fără să ne acceptăm părțile întunecate. Nu suntem întregi doar prin ceea ce e frumos și măreț în noi, ci ne întregim și prin accepatrea și înțelegerea rolului pe care îl au umbrele noastre lăuntrice. Aceste umbre se cumințesc parcă și devin prietenoase în clipa în care le privim cu acceptare, le respirăm conștient și le permitem, nu să fie ( căci prin respingere le ținem în noi), ci să treacă. Respirația conștientă ne ajută aproape instantaneu să eliberăm frica, dubiul, tristețea, durerea lăuntrică sau presiunea emoțională, de orice natură ar fi ea. Putem respira conștient, în acelați timp, trăiri dorite, precum iubirea, bucuria, împlinirea, putem respira sentimentele de care avem nevoie, gândindu-ne că aerul care intră în noi e plin cu ceea ce avem nevoie. Câteva respirații conștiente practicate zilnic sau în momentele mai neplăcute pot face minuni; vom observa că devenim mai conștienți, mai concentrați, mai atenți, mintea ne este mai clară și, ce-i mai important, vom accepta lumea și viața și vom iubi mai mult!

Sursa:jurnalul.ro

Anunțuri
  1. Mai 24, 2014 la 7:18 am

    Nu știu dacă ”respirația conștientă” are chiar toate efectele descrise în articol. Ceea ce știu sigur este că un set de astfel de respirații, efectuat în aer liber (și curat), are efecte imediate asupra stării de veghe, capacității de atenție și de memorare, asupra energiei întregului organism.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: