Prima pagină > New World Order, Romania > PNL a atacat la CCR legea „Super Big-Brother”

PNL a atacat la CCR legea „Super Big-Brother”

Deputaţii PNL au atacat marţi la Curtea Constituţională legea privind securitatea cibernetică a României

Deputaţii PNL au atacat marţi la Curtea Constituţională legea privind securitatea cibernetică a României

O lege cu care s-ar fi mândrit şi fosta Securitate. O tragere de timp planificată. Listele ruşinii cu parlamentarii care au votat o lege împotriva cetăţeanului.

O lege care ar fi plăcut şi fostei Securităţi

Deputaţii PNL au atacat marţi la Curtea Constituţională legea privind securitatea cibernetică a României. Legea prevede constituirea Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică (SNSC) şi este considerată ca fiind foarte periculoasă pentru că permite acces (INOPINAT) în orice calculator, inclusiv în cele ale persoanelor private, chiar şi fără decizie a unui judecător. Legea deja poartă numele de „Big-Brother 2” sau „Super Big-Brother”. Legea pe ansamblu este utilă pentru că ar putea să prevină atacuri cibernetice îndreptate spre instituţiiale statului, obiective economice etc. Dar în acelaşi timp, modul în care a fost elaborată, permite o serie de abuzuri contra persoanelor fizice din partea SRI şi a altor instituţii de forţă ale statului. Dacă sunt persoane fizice suspectate de „terorism” cibernetic, în acest caz se impune urmărorea lor, inclusiv accesul în calculatoare. Dar în acelaşi timp nu se justifică dreptul instituţiilor de forţă de a controla absolut orice calculator privat. Vom dezvolta ulterior care sunt pericolele concrete ale controlării oricărui calculator. Ne limităm în acest moment să arătăm articolele din Constituţie încălcate de lege, şi aici trebuie să se închidă orice discuţie.

ARTICOLUL 26
(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
ARTICOLUL 27
(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.
ARTICOLUL 28
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legal

O tragere de timp minuţios planificată

În Camera Deputaţilor legea a trecut pe 17 septembrie prin procedura adoptării tacite (s-a depăşit cu 45 de zile termenul constituţional de dezbatere şi adoptare). Totul a fost însă minuţios planificat, pentru ca legea să nu atragă atenţia şi să producă „probleme” în campania electorală pentru prezidenţiale.

Proiectul de lege a venit de la guvern (surse parlamentare susţin că Sebastian Ghiţă ar fi făcut „lobby” pentru lege) la Parlament pe 30 aprilie 2014, în plină campanie electorală pentru europarlamentare, când legislativul evident nu lucra. Actul normativ venit de la Palatul Victoria fost înregistrat la Biroul Permanent de la Camera Deputaţilor abia pe 27 mai, deşi s-au ţinut şedinţe de Birou Permanent şi pe 5 sau 12 mai. Dacă se discuta pe 5 sau 12 mai proiectul în BP, atunci legea ar fi trebuit să fie adoptată până la sfârşitul lunii iunie şi s-ar fi lăsat cu scandal peste vară. Ori aşa ceva trebuia evitat. Totul trebuia făcut „pe şistache”. Pe 16 iunie, Daniel Oajdea, preşedintele Comisiei pentru tehnologie, cere prelungirea termenului pentru finalizarea raportului pe lege, susţinând, atenţie, următoareloe:au existat obiecţii în legătură cu existenţa unor contradicţii cu Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului cât şi cu conţinutul Directivei NIS (Network & Informations Security) şi a Curţii de Justiţie a UE !!!. Se obţine prelungirea termenului pentru începutul lunii septembrie. Comisia pentru tehnologie şi comisia de apărare (ambele titulare pe raport) votează raport (de admitere) pe 9 septembrie, deşi termenul primit era de 5 septembrie. Adoptând raportul pe 9 septembrie nu a mai fost posibil să prindă plenul din aceeaşi zi şi astfel s-a depăşit termenul de 45 de zile.
Pe 17 septembrie legea adoptată tacit de Camera a ajuns la Senat, unde pe 19 decembrie a fost votată de 92 de senatori.

Listele ruşinii

Vă prezentă, deputaţii şi senatorii care au conclucrat la adoptarea tacită respectiv votarea acestei legi.

Daniel Oajdea (PPDD) – preşedintele comisiei pentru tehnologie, Sorin Iacoban (PSD) – secretarul comisiei pentru tehnologie, Ion Mocioalcă (PSD) – preşedintele Comisiei de Apărare şi Ioan Benga (PSD) – secretar al comisiei de apărare sunt cei 4 deputaţi care au tras de timp şi sunt răspunzători de întârzierea raportului. Mai mult, deşi Oajdea a făcut trimitere la obiecţiile mai sus citate, nu s-au operat modificări pe fond în proiectul de lege venit de la Palatul Victoria. Pe această listă a ruşinii mai trebuie trecuţi ceilalţi 9 deputaţi din comisia pentru tehnologie şi ceilalţi 14 deputaţi din comisia de apărare care au votat în unanimitate raport de admitere.

A doua listă a ruşinii o puteţi vedea aici. Este vorba de cei 92 de senatori care pe 19 decembrie au votat legea care permite accesul INCLUSIV în calculatoarele oricărei persoane fizice a reprezentanţilor instituţiilor de forţă din România.

A treia listă a ruşinii îi cuprinde pe senatorii din comisia de apărare care – după mitingul de protest de la Cluj şi al protestelor unor segmente ale societăţii civile – au remis presei un comunicat prin care se susţine, fals, că persoanele fizice nu intră sub incidenţa legii. Dacă acest comunicat a fost semnat de preşedintele comisiei, senatorul PNL, Corneliu Dobriţoiu, este posibil ca la nivelul conducerii partidului să se pună problema înlocuirii lui.

Sursa :cotidianul.ro

Anunțuri
Etichete:,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: