„Moartea Albă” – Lunetistul care a pus în genunchi Armata Roşie

Simo Hayha, art-emisUn adevărat coșmar pentru trupele sovietice în timpul Războiului de Iarnă din 1939, finlandezul Simo Hayha a fost responsabil pentru moartea a peste șapte sute de soldați inamici. Nicicând în istorie nu a existat un om care să fie în stare să provoace asemenea pierderi omenești de unul singur unei armate, comandamentul sovietic devenind într-atât de îngrijorat încât a pus la cale nenumărate operațiuni cu scopul declarat de a-l neutraliza. Atunci când Armată Roșie s-a revărsat peste granițele statului nordic, cu un milion și jumătate de oameni, s-a așteptat la o victorie ușoară. Însă, dârzenia soldaților finlandezi și ingeniozitatea de care au dat dovadă au făcut colosul sovietic să se împleticească. Spre deosebire de inamicii lor, finlandezii au luptat încrâncenat pentru fiecare palmă de pământ știind că o eventuală înfrângere ar fi însemnat distrugerea statului și asimilarea lor în cadrul Uniunii Sovietice[1].

O națiune pregătită de război

Întreagă țara a răspuns chemării datoriei. Linia frontului a fost menținută cu greu de soldații finlandezi, iar în regiunea râului Kollaa s-au dat cele mai aprige lupte. Pe această porțiune a teatrului de război o singură divizie s-a opus altor patru sovietice, dar și a unei brigăzi de tancuri. În timpul acestor confruntări s-a remarcat Simo Hayha. În fiecare zi cutreieră pădurea deasă ce împânzea linia frontului, echipat cu îmbrăcăminte de camuflaj albă. Odată ce își alegea o poziție, aștepta până când un soldat inamic îi intră în cătare.

Un trăgător singuratic

Uneori se încumeta și se apropia de tranșeele sovieticilor. Toate acestea le făcea pe o vreme neiertătoare, temperaturile trecând de -20 de grade Celsius. Invazia sovietică începuse la începutul iernii, când zilele încep să se scurteze, Simo având la dispoziție cel mult câteva ore de lumina. În ciudă acestor adversități, în cele aproape o sută de zile în care a participat în cadrul luptelor a omorât cinci sute de soldați cu armă să de vânătoare, ce în mod ironic era o variantă modificată a unui Mosin Nagant de fabricație sovietică. Încă două sute au fost secerați de rafalele trase cu o pușcă mitralieră Suomi, neavând nicio problemă în a mânui și armele automate pentru confruntările directe. Numărul de victime confirmate de cel puțin un martor se ridica la șapte sute, dar se cunoaște că acesta deseori mergea de unul singur în misiuni, astfel încât numărul celor uciși, dar neconfirmați, ar putea să se ridice cu încă două sute.

Măsuri excepționale luate de sovietici

Într-o singură zi, pe 21 decembrie 1939, a reușit performanță să împuște 25 de soldați inamici, iar în alte trei peste 50. În sfârșit, exasperați de faptul că rândurile lor sunt subţiate pe zi ce trece, comadanţii sovietici au pus o recompensă pe capul lui Simo, au pregătit echipe speciale de trăgători și au permis folosirea artileriei, dacă exista doar suspiciunea că Simo era prin împrejurimi. E de ajuns să spunem că lunetiștii sovietici au fost uciși unul câte unul și că loviturile de artilerie au fost evitate îndemânatic, doar un singur proiectil explodând aproape de el și arzându-i superficial pelerină.

Din tainele meseriei

Camuflajul a fost armă lui secretă și a folosit tehnici cu totul noi. Înainte să își așeze pușcă bătea zăpada acolo unde vroia să o pună că atunci când trăgea reculul să nu ridice în aer neaua. Nu folosea lunetă, ci numai cătarea, deoarece lumina soarelui se reflectă în lunetă și putea fi dat de gol foarte ușor. O altă problemă era că din cauza frigului se aburea foarte ușor și era de neutilizat. Pentru a-și ascunde respirația, ținea zăpadă în gură. Ascuns de troiene, putea cu ușurință să se deplaseze, mai ales că echipamentul sau era complet alb și era aproape de nevăzut, chiar și de aproape. Spaimă printre soldații sovietici era de înțeles, în mintea fiecăruia încolţindu-se gândul că ar putea fi următorul. Moralul lor era la pământ, iar din cauza tensiunii mulți au cedat nervos și au încercat să dezerteze. Pentru aceste trupe Simo devenise un aducător de moarte, un spectru ce putea în orice moment decide cine va trăi sau muri. Nu degeaba acesta devenise cunoscut ca „Moartea Albă”.

Încheierea războiului

Începând cu luna februarie a anului 1940 forțele sovietice au încercat să reia inițiativă și au declanșat un atac pe toată lățimea frontului.Luptele de-a lungul râului Kollaa s-au intensificat, iar pe data de 6 martie 1940 apărarea a fost spartă, soldații finlandezii find nevoiți să se retragă. În timpul acestor confruntări, Simo a decis să rămână în tranșeu, pentru a-și acoperi camarazii ce se repliau. Trăgând foc după foc, a reușit să țină la distanță soldații inamici suficient timp că plutonul sau să poată ajunge la adăpost. Când încerca să li se alăture, un proiectil l-a lovit în față. Câțiva s-au întors și l-au tras pe Simo din tranșeu, oripilați de rana deosebit de groaznică. În fapt, fusese împușcat cu un glonț exploziv, interzis încă din 1868, tocmai datorită potențialului distructiv pe care îl avea. Dacă cele obișnuite urmăreau scoaterea din luptă a unui combatant, cele explozive făceau răni atât de profunde, încât victimă avea de suferit toată viață. Simo s-a trezit din comă peste o săptămâna, chiar atunci când se semna pacea. Față i-a rămas deformată, medicii fiind nevoiți să îi reconstruiască maxilarul cu un os luat din șold. În anul următor a vrut să participe la Războiul de Continuare împotrivă Uniunii Sovietice, dar din pricină rănii a fost refuzat la încorporare.

Un soldat la fel ca ceilalți

Încă din timpul Războiului de Iarnă, Simo Hayha a fost celebrat ca un erou al poporului finlandez și a devenit în scurt timp emblema luptei lor pentru neatârnarea țării. A primit numeroase decorații, iar statul s-a îngrijit cu totul de soartă lui. A mai avut nevoie de încă aproape 30 de operații până când a putut să își revină complet. Deoarece ferma lui fusese pe partea ocupată acum de Uniunea Sovietică, guvernul i-a oferit o parcelă de pământ, unde acesta și-a trăit o mare parte a vieții. Simo Hayha și-a creat o reputație înfiorătoare printre soldații inamici, iar numărul lui de victime încă este de neegalat. Însă adevărul este că pe întreagă linie a frontului soldați finlandezi obișnuiți s-au remarcat prin fapte de arme ieșite din comun. Un caz extraordinar este al unui pluton de 32 de militari finlandezi care au ieșit învingători în confruntarea cu un regiment de 4.000 de ostaşi sovietici. După nici patru luni de confruntări, sovieticii au fost lăsați cu „un ochi vânăt” și au căutat să iasă cât mai repede dintr-un conflict ce le-au știrbit serios imaginea.

Pe 13 martie 1940 este semnat tratatul de pace de la Moscova. Finlandezii au pierdut 25.000 de oameni, în timp ce Armată Roșie a avut peste 300.000 de morți și răniți. În afară de pierderile omenești, cele materiale au fost și ele impresionante, peste 3.000 de tancuri și 300 de avioane.

Sursa :Art-Emis.ro
Anunțuri

Un gând despre „„Moartea Albă” – Lunetistul care a pus în genunchi Armata Roşie

  1. nu curajul fără margini ci inteligența i-au ajutat pe finlandezi să-și vândă scump pielea. Nu a fost un război convențional în care s-au înfruntat două armate. Finlandezii au exploatat cu îndemânare terenul. Deseori luptau solitari camuflați în coroana copacilor. A fost o lecție pentru sovietici, lecție care au aplicat-o la Stalingrad.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s