Prima pagină > Diverse > Cutremur în Nepal. Horia Colibăşanu a scăpat ca prin urechile acului de dezastrul din Himalaya: „Am scăpat fix! E o chestie de destin, totul mergea prost!”

Cutremur în Nepal. Horia Colibăşanu a scăpat ca prin urechile acului de dezastrul din Himalaya: „Am scăpat fix! E o chestie de destin, totul mergea prost!”

Horia Colibăşanu, alături de slovacul Peter Hamor, cel care s-a accidentat în urmă cu câteva în tabăra de bază a expediţiei de pe Muntele Manaslu FOTO Horia Colibăşanu Alpinistul român Horia Colibăşanu a scăpat ca prin minune de cutremurul devastator din Nepal. Ratarea expediţiei Manaslu 2015 l-a scăpat pe românul Horia Colibăşanu de dezastrul din Nepal. Acesta a ajuns astăzi-dimineaţă în Bucureşti.

Printre cei afectaţi de cutremurul din Nepal se numără şi alpiniştii care se aflau în diverse expediţii în Munţii Himalaya. În urmă cu câteva zile, Horia Colibăşanu se afla pe Muntele Manaslu, din Himalaya, pe care voia să-l cucerească alături de partenerul său de expediţie, slovacul Peter Hamor. Din nefericire, acum patru zile, slovacul s-a accidentat destul de grav la umăr în timp ce se aflau în tabăra de bază a muntelui, astfel încât cei doi au fost nevoiţi să fie evacuaţi cu elicopterul şi să fie duşi la Katmandu, capitala Nepalului.

După câteva zile, Colibăşanu a luat decizia să renunţe la expediţia Manaslu 2015. „Am scăpat la fix! Asta ştiu sigur. Probabil e o chestie de destin, de karmă. Toate mergeau prost în expediţia aceasta. Condiţiile de pe Manaslu au fost groaznice, printre cele mai proaste din 12 ani, de când urc pe Himalaya. Apoi, s-a accidentat Peter şi a trebuit să renunţăm. Nu ştiam atunci de la ce am scăpat.

Deşi după aceea, am discutat cu el şi am ajuns la concluzia că sigur exista ceva rău, dar ne gândeam la avalanşe, la zăpada mare de acolo, nicidecum la un cutremur”, a declarat Horia Colibăşanu, care astăzi-dimineaţă, în timp de Nepalul era zguduit de cutremur, a aterizat pe aeroportul din Bucureşti.

Cutremur în Nepal. „Am simţit că ceva nu este în regulă”

Manaslu este unul dintre cele mai afectat zone de pe Himalaya, în urma cutremurului. Alpiniştii aflaţi în tabăra de bază, acolo unde în urmă cu câteva zile se afla şi Colibăşanu, sunt daţi dispăruţi. „După ce am văzut azi-dimineaţă la televizor ce s-a întâmplat acolo, mi s-a făcut pielea de găină.

Mi-am dat seama că am scăpat de cutremur. Dacă am fi înaintat, astăzi probabil că am fi fost la 6.000 de metri, unde cu siguranţă nu ar fi fost bine! Nici nu vreau să mă gândesc! Cât eram în Katmandu, cu Peter la spital, am primit multe încurajări din România, în care mi s-a spus să nu renunţ şi să continui de unul singur.

Sponsorii m-au încurajat să merg pe Everest, să nu renunţ de tot la expediţie, dar am simţit că ceva nu este în regulă şi am decis să renunţ”, ne-a mai declarat Horia Colibăşanu. Aflat în Katmandu, Horia a încercat cât mai repede să plece, tot fără să ştie ce va urma acolo.

„Pot să spun că din nou am avut noroc că am pleca repede din Katmandu. M-am agitat să pot să schimb biletele, am şi plătit 400 de euro în plus, dar voiam să plecăm. După cutremur, aeroportul este închis, drumurile sunt rupte, nu se mai poate circula. E prăpăd!”, a mai povestit, pentru „Adevărul”, Horia Colibăşanu, cel mai important alpinist român al momentului.

Sursa: adev.ro

Anunțuri
Etichete:, ,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: