Prima pagină > Romania > Romania prostilor bine facuti

Romania prostilor bine facuti

klaus-iohannisRomânia nu mai există! Şi asta nu de-acum, ci din 2012, atunci când grupul infracţional format din băsescu şi Curtea Constituţională, sprijinit de serviciile secrete, ambasade străine şi ţuţerii infractori din Comisia Europeană, au instrumentat o lovitură de stat împotriva a 90% dintre români. A fost cea mai mare umilire care i-a fost aplicată României în istoria recentă. De la întoarcerea rezultatelor alegerilor din 1946 şi restul simulacrelor organizate sub cizma sovietică, România nu a cunoscut umilinţă mai mare.

Ceva mai târziu, la prezidenţiale, aveam să aflăm că votul e o chestiune strict formală. Se organizează doar pentru a fi, pentru a nu se spune că nu există. Exact la fel ca-n ’46, ieşirea la vot e doar o chestiune menită a legitima omul sistemului, cel care a fost ales pentru capacităţile sale de slugărire a stăpânului din umbră. Tot atunci am mai cunoscut un fenomen: hoarda scoasă pe stradă la comandă.

Când ai nevoie de un accelerator pentru a-ţi fi executate ordinele, e bine să ai o masă de manevră de câteva mii de spălaţi pe creier care să iasă la comandă precum orcii din bârloage şi care să urle sloganuri inepte. E simplu să-i scoţi: nu trebuie decât să le sublimezi frustrările prin intermediul social media şi al aşa-zişilor ziarişti din „reţea”. O schemă simplă şi din ce în ce mai eficientă.

La primele încercări au fost scoşi în stradă câteva sute, apoi numărul s-a mărit. În 2014, la prezidenţiale, vreo 5000 de orci au ieşit din nicăieri. La „chemarea”(a se citi ordinul) discreţilor sforari din umbră, teleghidaţii au umplut strada accelerând obţinerea rezultatului anterior stabilit. Că lucrurile nu se vor opri acolo era de înţeles în condiţiile în care întreaga propagandă construită cu atenţie în timpul băsismului crâncen continua să funcţioneze la aceiaşi parametri. Apogeul a fost atins zilele trecute când am constat că „oastea manipulaţilor” e deja capabilă să scoată „la luptă” peste 20000 de oameni.  În ritmul actual n-ar fi exclus ca în scurt timp „oastea spălaţilor pe creier” să numere o sută de mii de oameni.

Semnalul transmis tuturor e unul simplu: dacă nu ai OK-ul stăpânilor din umbră, oricând te poţi trezi cu un maidan consistent care, uşor, uşor să-ţi împartă ţara în două bucăţi ireconciliabile. E un fel de buton roşu de „autodistrugere” care, dacă e acţionat energic, e capabil să ne teleporteze  în rândul statelor  eşuate.

Circul ultimelor zile ne-a arătat limpede cum este condusă România. Se organizează un „spontan” pentru debarcarea guvernului legitim şi este trimisă(de data aceasta chiar prin media!!!) propunerea corectă politic. După o mascaradă de consultare, marcată inclusiv de gesturi neconstituţionale(vezi consultarea cu cetăţenii privaţi din securitatea civică), este înscăunat acel prim ministru al cărui nume a fost ales de stăpâni. Există oare ceva mai fanariot decât această mostră de pseudo-democraţie? Mai aveţi nevoie de alte dovezi în sprijinul evidenţei că românii sunt trataţi mai rău decât sclavii de pe plantaţie?  Ne-am transformat din stat independent în colonie, din naţiune în gloată de proşti.

Trăim vremurile în care devenim conştienţi că am sărit din lac în puţ. N-am mai avut parte de asemenea umilinţe de la ocupaţia sovietică. Nu e nicio diferenţă între ocupaţia rusească şi cea de acum. Lucrurile se rezolvă la fel: propagandă, „metinguri” şi lichidări prin intermediul justiţiei de sorginte stalinistă. Iar scopul e şi el identic: jaful ţării dincolo de limita suportabilă. Nu s-a schimbat decât direcţia în care se execută „externalizarea”: de la est către vest. Atât.

Un alt ordin atent executat în prezent este acela al deturnării opiniei publice. După ce în Polonia alegerile au adus o nedorită victorie a conservatorilor eurosceptici conduşi de Kaczynski, României trebuie să i se blocheze un asemenea scenariu. Pentru aceasta se lucrează ca la carte. După construirea partidului „naţionalist conform” al lui Bogdan Diaconu(promovat multă vreme de ziarul Adevărul!), un nou profet alnaţionalismului antisistem a fost inventat peste noapte: traian băsescu! Surprinşi? N-ar trebui. Ceea ce face băsescu în aceste zile, mediatizat frenetic, este ruperea unei hălci naive de electorat care s-a săturat de minciuni. Iar băsescu o face ca la carte: preia slogane radicale, urlă împotriva DNA, a Uniunii Europene, a americanilor s.a.m.d. Sistemul i-a găsit un nou job celui care, în mod normal ar trebui să înfunde puşcăria. băsescu e noul Vadim, cel care trebuie să preia şi să confişte mesajul naţionalist pentru a-l compromite.

Iată-ne transformaţi iremediabil într-o ţară fără direcţie. Preşedinte e un neamţ, prim ministru un francez şefi ai serviciilor secrete nişte drone. Ambasadorul României la Berlin nici măcar nu mai avea naţionalitatea română la numire. Cel de la Washington doar formal e român. Sforarii propagandei sunt, în majoritate, odraslele foştilor „eliberatori” veniţi pe tancurile sovietice pentru a ne aduce „libertatea de la Răsărit”. Acum sunt oamenii Apusului şi fac ceea ce ştiu ei mai bine: distrug naţiunea. O fac ştiinţific, dărâmând rând pe rând instituţiile care reprezintă fundamentul acestei ţări. Învăţământul e distrus iremediabil furnizând, în cel mai bun caz, semidocţi şi având ca unic scop spălarea pe creier a generaţiilor tinere. Armata e penetrată şi îngenuncheată, serviciile secrete la fel. A rămas cât de cât în picioare Biserica, acesta fiind motivul pentru care este torpilată din toate poziţiile. Dumnezeu ştie cât o mai rezista!

Suntem în anticamera dezintegrării totale. Nu avem o direcţie, începem să ne punem întrebări dacă mai avem vreun sens pe această lume. Ne-am transformat: am votat „România lucrului bine făcut” pentru a devenii „proştii bine făcuţi”. Trăim încă o negură a istoriei. Din nefericire singura speranţă care ne-a mai rămas este aceea că negura actuală nu va fi ultima.

Sursa : Trenduri economice

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: