Prima pagină > Romania > Augustin Buzura: Eurolichele și europroști

Augustin Buzura: Eurolichele și europroști

augustin-buzura_61634900Nu am publicat de mult. Pur si simplu nu am putut. Un sentiment amestecat, de inutilitate, greata si umilinta, îmi îndeparta degetele de tastele computerului. Nu m-am mai întrebat ca altadata „la ce bun?“, caci, de la o anumita vârsta, vorba înteleptului rabin, avem mai multe raspunsuri decât întrebari. Si o experienta care, pe mine cel putin, m-a convins ca, azi si aici, în acest spatiu geografic si spiritual, oricât as scrie si cu oricîta forta si talent, nu voi izbuti sa clintesc nici macar un fir de par de pe crestetul lichelelor româno-europene care stapânesc absolut totul cu o nerusinare paralizanta.

M-am vindecat cu multa greutate de iluziile prerevolutionare: sunt constient ca scriu numai si numai pentru a ma salva pe mine însumi. Uneori, mai ales în momentele de oboseala sau de deruta, privesc în urma, la anii de început, când eram convins ca lumea poate fi schimbata si ca scrisul poate contribui substantial la trezirea constiintelor si la întretinerea sperantei. Mai mult, în zilele acelea nesfârsite din decembrie ’89, fata în fata cu armata, când soarta Revolutiei era departe de a se fi decis, ma iluzionasem ca în îndârjirea cu care oamenii, disperatii istoriei, îsi strigau nevoia de libertate, era si ceva din dârzenia cu care noi, câtiva, nici comunisti, nici anticomunisti, ci simpli scriitori, ne-am batut pentru fiecare cuvânt, pentru ca literatura sa nu coboare, sa ramâna cu adevarat literatura.

Omul nou, conceput în creuzetele comuniste de odinioara, a aparut abia dupa Revolutie: primitiv, agresiv, incult, plin de ura. Din cauza lui, stacheta a coborât mai jos ca oricând în istorie. De multe ori, am sentimentul ca, într-un fel, ne-am întors în epoca invaziilor barbare. Atunci, de frica, refugiindu-se în munti cu putinul pe care-l aveau, oamenii pârjoleau totul în urma lor, otraveau fântânile si asteptau ca vremurile sa se mai linisteasca. Prima biserica din satul meu, de exemplu, era, cum spune memoria locului, una pe roti pentru ca în timpul numeroaselor invazii tatare sa o poata duce satenii cu ei, în munti, unde se stiau în siguranta, deoarece prin padurile de fag nu se putea trece calare.

Azi, omul nou se dovedeste mult mai eficient decât orice hoarda barbara: a distrus orase, a vândut pe nimic tot ce se putea vinde si, treptat, a ajuns ca nimic sa nu-i fie mai strain decât limba, istoria, cultura si traditiile propriului sau popor. Oricum, de el nu mai ai unde sa te ascunzi: îl gasesti peste tot, în vârful muntilor, la mare, în cele mai sofisticate locuri, oriunde sunt fiinte umane carora se simte obligat sa le arate bogatia si manierele sale. Marea lui pasiune: aceea de a sluji. De a fi servitor model. Hanii, pasalele, caimacanii vremii noastre poarta alte nume: Barroso, Gordon, Reding etc. Care sunt tot un fel de vatafi incolori, inodori, insipizi.

Prilej de studii asupra unor noi tendinte în gândirea contemporana: „Suveranitatea limitata: de la Brejnev la Barroso!“, „Justitia europeana de la Visinski la Reding“ sau „Scrisorile Monicai Macovei catre Europa democrata si populara“. În Evul Mediu eram furati fiindca astea erau manierele epocii; azi, cedam totul pentru un zâmbet, o strângere de mâna si, fireste, în numele democratiei si libertatii. Nu cred sa fi trait vremuri mai umilitoare nici chiar în anii de început ai comunismului, când eram o tara ocupata, vânduta pe nimic la Yalta. Nici chiar atunci nu eram doar o lume a lichelelor si a prostilor. În anii aceia îndepartati, cuprins de pasiunea polemicii, Petru Dumitriu, daca nu ma însel, i-a spus preopinentului sau: „Caliban, du-te la scoala!“.

Acum, Calibanii zilelor noastre au limitat enorm accesul copiilor din familiile defavorizate la învâtamânt sau, sub diverse pretexte, au desfiintat deocamdata doua mii de scoli, în timp ce ei s-au acoperit cu diplome pentru care au trudit altii. Azi, Caliban merge la „Brasels“, unde are dreptul la o fotografie cu seful cel mare pentru ca a achizitionat si niste rable zburatoare.

Si pentru ca am început cu scrisul, vreau sa închei cu o marturisire. Probabil ca sunt printre putinii din tara care n-au vazut nici macar o secventa din serialul consacrat Elodiei. Am citit, în schimb, corespondenta ei cu militarul aflat pe terenurile de lupta din Afganistan si, recunosc, nu am avut sentimentul ca as fi pierdut vremea. Am urmarit, pe de alta parte, de la cap la coada, episodul privatizarii Oltchimului, în care toata forta mediei nationale era concentrata pe acest moment. În sinea mea, l-am numit: „DD în tara nimanui“. Caci personajul respectiv mergea unde dorea, intra si iesea dezinvolt din ministere sau, cu o siguranta incredibila, scotea din banci sume pentru care altii ar fi fost arestati doar la pronuntarea cifrelor. Lui nu I se întâmpla nimic, putea sa faca absolut orice. Avea, cum spunea poetul, „neastâmparul vântului si nelinistea valurilor“, o energie paranoida care inhiba totul. Tragea fara sa tinteasca, dar gloantele se îndreptau fara gres în aceeasi directie. Prin nu stiu ce asociatie, am avut sentimentul ca vad chiar liniile de forta care îl apropie pe DD de Monica Macovei. Sa scrii 700 (sapte sute!) de telegrame prin care sa anunti Parlamentul European ca în România a avut loc o lovitura de stat, sa ai apoi sansa ca si „lovitul“ sa-ti confirme ideea este, fara îndoiala, o performanta. Dar adevarata performanta abia acum urmeaza: Europa – de fapt, „democratia însasi“ – a crezut ca tocmai Parlamentul României a fost cel care a dat lovitura de stat. Asa stând lucrurile, ma întreb la ce rabin ar trebui sa apelez pentru a gasi întrebarea potrivita la un asemenea raspuns. O singura certitudine se întrezareste la orizont: ca de când ne straduim sa semanam cu Europa, Europa seamana tot mai mult cu noi. O fi bine? O fi rau?

Autor: Augustin Buzura 

Sursa: Revista Cultura 

  1. albu
    Martie 22, 2016 la 5:11 pm

    Am regasit in acest articol,cea ce simt de atata vreme,acum am certitudinea ca nu ma Insel.Daca a-ti convins chiar si o singura persoana,aveti certitudinea ca nu scrieti degeaba,multumesc.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: