Prima pagină > New World Order > George Soros : “Preocuparea mea cea mai mare este să îi ajut pe migranţi şi refugiaţi să vină în Europa”

George Soros : “Preocuparea mea cea mai mare este să îi ajut pe migranţi şi refugiaţi să vină în Europa”

Cum ne dăm seama că intenția lui Soros de “a-i ajuta pe migranţi şi refugiaţi să vină în Europa” are scopuri ascunse?
Simplu. Rețeaua Progresist NU susține crearea de tabere şi ulterior de orașe în zone protejate din propria țară a refugiaților.
Aceste zone protejate ar putea foarte bine să fie păzite de trupe ONU, să fie declarate “NoFly zones” pentru beligeranți şi să fie supravegheate aerian de avioane trimise de statele lumii să servească ca trupe ONU.
fac migrația de neoprit
Erdogan a propus în repetate rânduri atât Statelor Unite cât şi Uniunii Europene crearea de astfel de zone şi a fost refuzat sistematic.
Respingerea acestei soluții de bun simț şi susținerea isterică a strămutării a milioane de oameni la mii de km depărtare de țara lor nu este altceva decât punerea la cale A UNUI AMESTEC ETNIC FORȚAT

George Soros – Voi investi 500 de milioane ca să fac migrația de neoprit

“Lumea a fost tulburată de o intensificare a migraţiei forţate. Zeci de milioane de oameni sunt în mişcare, fugind din ţările de origine în căutarea unei vieţi mai bune peste hotare.

Unii fug de războaie civile sau de un regim opresiv; alţii fug de sărăcia extremă, crezând în posibilitatea unui progres economic pentru ei şi familiile lor.

Eşecul nostru colectiv de a dezvolta şi implementa politici eficiente care să gestioneze acest flux sporit a contribuit mult la suferinţa umană şi la instabilitatea politică – atât în ţările din care oamenii fug, cât şi în ţările care acum îi gazduiesc, că vor sau nu.

Migranţii sunt obligaţi deseori să trăiască o viaţă disperată, în timp ce ţările gazdă nu reuşesc să obţină de la ei profitul pe care integrarea mai bună îl poate aduce.

Guvernele trebuie să joace rolul principal în abordarea acestei crize, creând şi susţinând o infrastructură fizică şi socială pentru migranţi şi refugiaţi.

Însă mobilizarea forţei sectorului privat este şi ea crucială.

Recunoscând aceste lucruri, administraţia Obama a lansat recent o “chemare la acţiune”, cerând companiilor din SUA să joace un rol mai consistent pentru a face faţă provocărilor migraţiei forţate. Astăzi, liderii sectorului privat se reunesc la Naţiunile Unite pentru a-şi asuma angajamente concrete care să ajute la rezolvarea acestei probleme.

Am decis să ofer 500 de milioane de dolari pentru investiţii care să răspunda necesităţilor migranţilor, refugiaţilor şi comunităţilor gazdă. Voi investi în startup-uri, companii, iniţiative cu impact social şi afaceri create de migranţi şi refugiaţi. Deşi preocuparea mea cea mai mare este să îi ajut pe migranţi şi refugiaţi să vină în Europa, voi căuta idei de investiţii de care să beneficieze imigranţii din întreaga lume.

Acest angajament de a investi va însoţi contribuţiile filantropice ale fundaţiilor mele în scopul abordării fenomenului migraţiei forţate, o problemă cu care ne confruntăm de decenii şi căreia i-am dedicat resurse financiare semnificative.

Vom face investiţii în sectoare diverse, printre care tehnologia digitală care pare să fie promiţătoare pentru a oferi soluţii problemelor cu care se confruntă populaţiile dislocate.

Progresele în acest domeniu îi pot ajuta pe oameni să aibă acces mai facil la serviciile guvernamentale, legale, financiare şi de sănătate.

Companiile private investesc deja milioane de dolari pentru a dezvolta servicii pentru comunităţile de non-migranţi.

De aceea banii circulă foarte repede astăzi dintr-un buzunar în altul, serviciile de livrare îşi găsesc clienţii folosind doar telefonul, iar un medic din America de Nord poate vedea un pacient din Africa în timp real. Extinderea acestor inovaţii şi personalizarea lor îi va ajuta pe migranţi să-şi îmbunătăţească nivelul de trai.

Toate aceste investiţii pe care le facem vor fi deţinute de organizaţia mea nonprofit. Ele vor fi de succes, pentru că vreau să arăt cum capitalul privat poate juca un rol constructiv în ajutorarea imigranţilor şi cum tot profitul va merge către finanţarea programelor Fundaţiilor pentru o Societate Deschisa, inclusiv pentru programele de care beneficiază migranţii şi refugiaţii.

Suntem campioni ai societăţii civile de multă vreme şi ne vom asigura că investiţiile noastre vor asigura produse şi servicii care să fie cu adevărat folositoare pentru migranţi şi pentru comunităţile care îi găzduiesc.

Vom colabora îndeaproape cu organizaţii precum Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi şi cu International Rescue Committee pentru a stabili principiile după care vom face aceste investiţii. Scopul nostru este să profităm, spre binele public, de inovaţiile care nu pot fi oferite decât de sectorul privat.

Sper ca angajamentul meu să-i inspire şi pe alţi investitori, pentru a se alătura acestei misiuni”. (sursa: fluierul.ro)

Distrugerea Europei prin migraţia dictată de globalişti

Ceea ce se intampla azi in vestul Europei, ceea ce realitate azi in Germania, Suedia, Franta, Olanda, de fapt, in mai toate tarile dezvoltate din Europa, nu e de neglijat.
Cu siguranta, tarile bogate au inca resurse pt. a musamaliza aceasta distrugere financiara care ia amploare, dar aceasta este doar o chestiune de timp. Politicienii neo-liberali, acest curent dezvoltat cu ajutorul unor mari concerne americane, va duce rapid la distrugerea Europei.

Sunt 15 motive serioase care trebuie luate in seama:

1. Explozia populației din Africa… peste 4 miliarde.

2. Razboaie civile, razboaie generate de religie, generate si finanțate de marile puteri care produc arme in prostie, care nu doresc altceva decat 3. Europa nu are o ARMATA care sa apere granitele ei exterioare, vasele aflate in Mediterana nu fac altceva decat sa culeaga sutele de mii de migranti si sa-i transporte spre Europa… așadar, au ajuns un fel de transport maritim al emigrantilor, platit cu bani europeni.

3. Tarile Africii au devenit si vor deveni tot mai instabile, la fel ca si cele din Orientul Apropiat.

4. Ajutoarele sociale primite de emigrantii ajunsi in Europa sunt de cca. 11,4 ori mai mari decat venitul unui african pe luna. Oare cine nu doreste sa nu munceasca si sa primeasca bani pe degeaba, asistenta
sociala, locuință… deja se stie ca peste 20 milioane emigranti asteapta doar sa aiba ocazia sa treaca Mediterana.

5. Guvernele europene au ajuns pâna într-acolo cu „prostia lor” încât îi trateaza mai bine pe emigranti decât pe cetatenii lor… vezi Germania, in primul rand. dar si Suedia, Olanda, Danemarca… etc.

6. Nici un emigrant nu are de ce se teme ca va fi trimis inapoi in tara de bastina… populismul si idiotenia conducatorilor este atât de mare, încât pt. a nu-si pierde locul si pozitia de OM BUN (eu as zice prost) prefera sa accepte acest joc murdar sub chipul UMANITARISMULUI, desi se stie ca 25 de dolari pe luna, i-ar ajuta mai mult pe acesti oameni sa ramana in tarile lor decât sa li se ofere peste 500 de Euro pe luna in Europa.

7. Chiar daca ruta balcanica este inchisa, vor incerca noi cai, Mediterana e mare, Italia e o alta cale… si Italia nu face nimic decat sa-i culeaga din mare si sa-i transporte mai departe. La fel ca si Grecia… Motivul??? Ele sunt tari prea sarace ca sa poata suporta financiar milioanele de emigranti. Si sa nu uitam, atât Italia, dar mai ales Grecia, sunt considerate de mai marii de la Bruxelles, tari de mana a doua, chiar a treia. Pentru ca in EU, mult visata Uniune Europeana, exista tari de clasa 1 cum ar fi Germania, Franta, Anglia…, tari de clasa a doua cum ar fi Spania, Polonia, dar cele mai multe sunt tari de mana a 3-a…vezi tot blocul EST fost comunist, sau Portugalia, Malta… Grecia si, mai nou, si Italia. Dezastrul acestor tari este, de fapt, produs de dependenta de banii europeni, de Banca Centrala Europeana, o destramare a Uniunii Europene ar însemana un colaps financiar imediat pentru aceste tari mici, care, de fapt, au fost de mult distruse sistematic de marile puteri. Uniunea Europeana este, de fapt, cea mai mare minciuna a secolului, un fel de dictatura socialista care a functionat mult timp in Uniunea Sovietica. Comenzile venite de la Bruxelles au ajuns sa hotarasca hrana si modul de viata a 500 de milioane de oameni. Merkel, Junker, Hollande… o mana de uzurpatori, impreuna cu Banca Europeana si Banca Mondiala.

8. Naivitatea popoarelor din vestul Europei mai ales, care cred ca situatia lor financiara si libertatea câstigata in al doilea Razboi Mondial, se poate mentine la infinit… sa nu uitam ca generatia care a purtat razboiul nu mai e, iar cei tineri nu cunosc decât acest bine al prezentului care inseamna telefoane mobile, Facebook… lucruri pentru care nu au facut deloc sacrificii. Parintii lor se simt datori sa le puna totul la dispozitie pentru a nu mai suferi precum parintii lor in tinerete… ma si intreb cum au reusit sa supravietuiasca fara telefoane mobile si Facebook.

9. Si mai exista inca un motiv ingrijorator, de fapt, acest sentiment puternic indoctrinat mai ales in populatia germana, sentimentul de vinovatie a ceea ce au facut parintii sau bunicii lor… razboaie mondiale… da, nemtilor li s-a spălat creierul asa de perfect încât cei de acum se simt datori sa faca bine, sa rascumpere greselile unui dictator care  a purtat un razboi in care au murit cca 50 milioane de oameni in intreaga lume (raportate in ambele tabere)… si acum au ocazia… sa ajutam milioane de emigranti sa ne ocupe… un al 3-lea razboi mondial nu va mai avea loc pentru ca el a inceput si se desfasoară in „Pace”… si cu acceptul milioanelor de oameni „BUNI”.

10. Sa nu uitam nici rolul asa ziselor organizatii neguvernamentale, de buna Caritate care, de fapt ,pun mai departe paie pe foc si incurajeaza acest sistem de autodistrugere… vezi Open Society Foundation al lui SOROS, http://newobserveronline.com/ soros- funding-nonwhite-invasion- hungarian-mayor/Soros
Funding Nonwhite Invasion—Hungarian Mayor newobserveronline.com ( George Soros and his Open Society Foundations (OSF) are one of the groups actively funding illegal immigration into Europe, the famous Hungarian mayor of the town of…
sau American Jewish Organisation, http://newobserveronline.com/ us- jews-want-muslim-refugees-
but-not-in-israel/ sau nenumaratele Organizatii Crestine din Europa si America si sa nu uitam FACEBOOK si alte platforme, care deja le-au declarat „razboi” celor care nu incurajeaza aceasta emigratie… nu esti de acord cu politica lor, esti rasist, esti neonazist, esti extremist de dreapta (pentru ca extremistii de stanga sunt cei buni si, ca atare, sunt platiti sa restaureaze democratia).

11. Nerespectarea legilor in tarile Eeropene atunci când e vorba de atacurile la persoana, furturi, violuri comise de emigranti… toate fiind musamalizate… deci, incurajate deoarece fiecare emigrant stie ca orice ar face, exista o „Lege-dipozitie de sus” care îi scapa. Justitia care condamna o batrana de 72 de ani la 3 ani inchisoare pentru ca e atât de saraca încât nu-si permite sa plateasca un bilet de tramvai când merge la doctor, aceasta lege inchide ochii cand miile de azilanti fura, violeaza, se plimba fara bani cu mijloacele de transport in comun si taximetre, fac comert cu droguri etc.

12. Marile concerne încurajeaza o Europa fara granite, pe motiv ca ar avea pierderi de miliarde… asa încât o Europa fara granite e profitabila pentru ei, aduce miliarde beneficii, lucrurile produse ieftin in tarile sarace europene se vand foarte bine, oamenii din tarile sarace au iluzia ca pot fi ajutati sa aiba un loc de munca pentru un salariu cu care pot doar supravietui nu trai,  dar distrugerile provocate de migratie, intretinerea milioanelor de emigranti sunt, de fapt, miliarde platite doar de cei care muncesc si platesc impozite… Cei saraci devin tot mai saraci, cei bogati tot mai bogati. Intre cele doua clase nu mai e nimic. Patura de mijloc aproape a disparut. Concernele mari sunt scutite de impozite doar pt. ca ele trebuie sa investeasca si sa creeze locuri de munca. Iar in momentul cand ele au pierderi, arunca in somaj mii de oameni.. vezi Mercedes, Volkwagen, Bosh, Nokia… etc. Sa nu uitam si rolul Bancii Europene care a ajuns sa dea marilor concerne, credite fara dobânda. O inflatie puternica in zona Euro, care e mascata, pe moment, si care va duce la cea mai mare criza financiara, o criza mondiala.

13. Coruptia din mass-media care a ajuns un instrument de propaganda pentru partidele de la putere, un mod de a spala creierele milioanelor de oameni… pentru ca o indoctrinare nu se face de azi pe maine, e nevoie de timp si mai ales de repetarea permanenta a sloganelor… totul e minciuna, minciuna despre nr. emigrantilor, despre delictele comise, despre starea economiei, despre nr. de someri, despre tot… sa nu uitam nici propaganda facuta de vedetele de la Hoolywood, oameni de buna credinta cu suflet mare, angajati in proiecte humanitare, (George Cloney, Angelina Jolie, Jew Law…) sau miliardarii care, prin generozitate si donatii de milioane, (vezi Zuckenrberg,  Soros, Bill Gates etc. cu fundatiile lor) incurajeaza ocuparea Europei de emigranti, in timp ce ei traiesc in cetati bine aparate de servicii de siguranta.

14. Fiecare emigrant care intra ilegal in Europa, in loc sa fie condamnat pt. trecere frauduloasa de frontiere (care nu exista de fapt), este primit cu bratele deschise si beneficiaza de toate drepturile azilului… Ceea ce e deja stiut este ca 95% din emigrantii ilegali nu au drept de azil si vin cu documente false.

15. Dar cel mai important lucru este ca Islamul are ca punct principal, islamizarea Europei, invadarea ei cu sute de milioane de moslemi si instalarea unui stat islamic, un fel de Califat unde domneste Sharia si religia principala e Islamul. Un plan demonic incurajat de politicienii corupti dar PROSTI, pentru ca prost trebuie sa fie cineva sa creada ca intr-o Europa ocupata de Islam acesti politicieni vor mai putea avea puterea. Sigur, pentru o Merkel la 63 de ani, fara copii, e tot una daca le face concesii turcilor, daca tara e ocupata de milioane de musulmani… ea stie ca in urmatorii 10 ani inca mai poate rezista cu pensia ei sau… dipare, ca Honecker, in America Latina. „Dupa mine potopul” e o vorba din popor… astfel de oameni isi au locul in spatele gratiilor, indiferent ca sunt inchisori sau spitale de profil. Apropo, Merkel a declarat ieri ca nu renunta la planul ei (diabolic).

Europa va suferi o adevarata EXPLOZIE, ceva mai distructiva ca la Hiroshima, un tsunami mai urias ca dimensiune si durata ca in Tailanda sau Japonia.

Ceasul bombei deja a inceput sa ticaie… iar noi ne citim mai departe corespondenta pe facebook, ne uitam la emisiunile de spalare a creierilor de la televizor, ne necajim daca nu e totul asa perfect cum ne-am dori sa fie, ne gandim in ce tara ne petrecem concediul… ca Turcia nu mai e sigura, Grecia are probleme, Italia la fel, in Germania sau vestul Europei sunt prea multi migranti si nu se stie… Așadar, mai bine in Dubai, acolo e sigur, e frumos si doar si noi am dat o mana de ajutor sa aiba ei ce au… Sau suntem invidiosi pe vecinul care are o masina noua si ne gandim cum sa primim si noi un credit profitabil sa fim si noi in rand cu lumea buna… Si in tot acest timp îi lasam pe politicienii alesi in mod democratic sa hotarasca ei in locul nostru, cum e mai bine pentru copiii si copiii copiilor nostri…

Un articol foarte interesant aparut in presa libera germana – datele se refera, in special, la situatia nemtilor dar cu repercusiuni asupra Europei.

http://journalistenwatch.com/cms/16-fakten-warum-die-migrationskrise-nicht-enden-wird/

Pastorul evanghelic Jakob Tscharntke spunea: „Ceea ce noi traim este doar un bulgare de zapada… avalansa, insa, urmeaza!!!”.

 Autor: Violeta DUMITRAŞCU

sursa: infobrasov.net

  1. naica
    Octombrie 12, 2016 la 9:46 pm

    Adevarul despre intentiile „morale” ale lui Soros,si nu numai,este clara din titlu :distrugerea
    Europei si a migrantilor din ea,creand o noua ordine mondiala,cu o noua religie planetara
    -Mudana Religio Adunata ! Se pregateste ceva monstruos !

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: