Prima pagină > Romania > Țara condusă de plagiatori desființează comisia antiplagiat

Țara condusă de plagiatori desființează comisia antiplagiat

Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) nu va mai anakiza sesizzările de plagiat și nu va mai fi implicat în procedura de retragere a titlurilor de doctor în cazul celor dovediți că au copiat. Procedura va rămâne în sarcina și la alegerea exclusivă a universităților care au acordat titlurile pe baza unor lucrări neconforme.

Senatorii au respins luni modificările cerute de președintele Klaus Iohannis prin cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 4/2016.

 

Așadar, analiza plagiatelor și propunerile de retragere a titlului de doctor în cazul celor care au copiat vor fi făcute la nivelul Instituției Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), adică de cei care au acordat un titlu obținut prin fraudă.

 

Luni, în Senat, 90 de parlamentari au votat pentru respingerea cererii de reexaminare, 6 împotrivă și 12 s-au abținut.

 

Cum s-a ajuns aici

 

Guvernul a adoptat în luna martie o ordonanță de modificare a Legii Educației, care impunea un control mai riguros al calității lucrărilor de doctorat și o evaluare individuală a tuturor școlilor doctorale.

 

Ordonanța a fost însă amplu modificată în Camera Deputaților, apoi a suferit noi intervenții în Comisia de învățământ din Senat, comisie condusă de Ecaterina Andronescu, autoare a unora dintre amendamentele discutabile.

 

Modificări care-i vor salva pe mulți demnitari aflați în pericol de a-și pierde titlul obținut fraudulos, fiindcă așa cum spunea Robert Negoiță, în România a existat o modă a doctoratelor în rândul politicienilor. “Singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această „modă” a titlurilor academice”, scria pe Facebook primarul de la Sectorul 3, după ce CNATDCU a pronunțat verdictul de plagiat. Este singurul politician care nu a contestat decizia Consiliului.

 

Principala modificare vizează scoaterea CNATDCU din procedură, titlul de doctor urmând să se acorde printr-o hotărâre a Senatului univeristăților, iar retragerea titlului să se facă în oglindă, tot la nivelul universităților, nu prin oridn d eministru, ca până acum.

 

Pretextul – autonomia universitară și interesul universităților de a avea școli doctorale de calitate.

 

Realitatea – Noua formulare nu oferă suficiente garanții de imparțialitate, nici la acordarea și nici la retragerea titlului, spunea președintele în cererea de reexaminare, fiindcă elimină filtrele de control existente acum – CNATDCU și Ministerul Educației.

 

Rămâne în lege și renunțarea voluntară la titlul de doctor, fără ca documentul să clarifice efectele asupra raporturilor de muncă.

 

Reamintim că această prevedere a fost introdusă în lege în timpul Guvernului Victor Ponta, cel în cazul căruia atât vechiul (din 2012), cât și noul CNATDCU (ales anul acesta) au stabilit că a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

 

Prin această prevedere este eliminată posibilitatea de a pedepsi plagiatul, structurile care pot dispune sancțiuni mult mai grave rămânând fără bază legală pentru a acționa.

Sursa : money.ro

Etichete:,
  1. naica
    Octombrie 13, 2016 la 9:12 pm

    Deci parlamentul elimina pedepsirea plagiatului,atat a persoanei plagiatoare,cat si a Scolii
    doctorale respective !!!
    Bravo !

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: