Prima pagină > New World Order > Viaţa fără cash

Viaţa fără cash

Iniţial s-a început cu ştiri pozitive. Iată cum – se spune în articolele dibaci strecurate în media oficială – în societăţile nordice(se putea altfel?), cele mai dezvoltate din lume, cash-ul a dispărut în mod natural. Şi se continua cu descrierea paradisului în care chiar şi ziarele le cumperi cu card-ul. O lume minunată în care mizerabilii bani fizici au fost desfiinţaţi. Iată adevărata civilizaţie!

cash-is-not-accepted

Dacă totul ar fi rămas la nivel de articol, poate că ar fi fost o altă ştire din imensul balast informaţional pe care-l înghiţim zilnic. Însă aceasta n-a fost o simplă ştire. Ea a făcut parte dintr-o campanie mondială, care a constat în articole detaliate, reproduse în toate limbile imaginabile. De la marile agenţii de presă şi până la ziarele locale, într-o „magie” de neînţeles, toţi au preluat ştirea despre paradisul nordic. Iar lucrurile nu s-au terminat aici.

La scurt timp, aproape la fel de coordonat, în statele occidentale au început să apară legi anti-cash. Şi, evident, cum noi nu puteam rămâne în urmă, ne-am ales cu o lege care obligă ca orice tranzacţie între persoane fizice, mai mare de 5000 EUR, să se facă exclusiv prin intermediul băncii. O chestie cât se poate de anti-democratică pe care am înghiţit-o cu firescul care ne caracterizează.

Lucrurile însă nu s-au oprit însă aici. Începând de anul viitor, toţi micii comercianţi sunt obligaţi să-şi doteze magazinele cu POS-uri. Cu alte cuvinte, să facă posibilă plata prin intermediul cardului. Teoretic nu-i mare lucru, practic însă e ca o taxare suplimentară a activităţii micului comerciant. Fiecare tranzacţie derulată prin intermediul terminalului electronic îi mai subtilizează comerciantului între 0.7% şi 4.5%, în funcţie de banca de la care ia POS-ul. Întrebarea este cum va putea suporta noua „taxă” micul comerciant, ale cărui adaosuri comerciale sunt oricum rahitice? Probabil n-o va suporta, ascunzând terminalul electronic sub tejghea sau motivând că nu merge.

Însă acesta este unul dintre primii paşi. Va fi de-a dreptul banal să se dea o lege care obligă comerciantul să ţină la vedere terminalul. Asta pentru a nu se mai evita plaxa „taxei” pur private impusă întregii economii.

În Europa şi SUA se vorbeşte de zor despre eliminarea bancnotelor mari. Este o altă faţă a luptei împotriva cash-ului. Uniunea Europeană ar urma să retragă din circulaţie bancnota de 500 EUR, în timp ce SUA urmează să facă o mişcare şi mai radicală prin eliminarea bancnotei de 100$. Practic, nimic nu ne garantează că, după această mişcare, UE nu va imita SUA şi nu va retrage, la rândul său, bancnota de 100 EUR. Este un nou front deschis pe care se duce o luptă nedreaptă.

Teoretic, statele justifică măsurile care se iau prin necesitatea reducerii/blocării terorismului, prin evitarea evaziunii fiscale s.a.m.d. Practic, este vorba despre o măsură absolut nedemocratică, având ca scop controlul absolut şi instaurarea unui socialism privat.

În momentul în care cunoşti preferinţele unui individ(prin monitorizarea cheltuielilor) şi mişcările pe care le face(prin monitorizarea dispozitivului mobil pe care-l foloseşte), în momentul acela l-ai transformat pe individ într-un sclav. Practic e la dispoziţia ta deoarece îi ştii micile plăceri, îi cunoşti gusturile în materie de modă, mâncare, obiceiuri s.a.m.d. Din momentul acela îi poţi genera dezastre la fiecare colţ de stradă. Ca să nu mai vorbesc despre modul radical în care, un binevoitor, i-ar şopti la ureche câteva cuvinte care l-ar face extrem de receptiv la propuneri nu tocmai ortodoxe.

Dintr-o altă perspectivă, canalizarea obligatorie a tranzacţiilor prin intermediul cardurilor, statutează instaurarea unui socialism privat. Să ne înţelegem: întreaga activitate cu carduri a lumii(cu excepţia Chinei, Japoniei şi a Rusiei) este gestionată de câteva companii americane care au instaurat un monopol de facto pe această piaţă. Au fost, desigur, ajutate din plin de SEPA şi de alte iniţiative similare. Astfel, cetăţeanul lumii de azi se vede într-o poziţie ingrată. Tocmai a aflat că, în afara statului, datorează bani şi unei alte autorităţi pur private. Aceasta deoarece orice obligare a individului să-şi desfăşoare activitatea prin intermediul cardului nu reprezintă altceva decât canalizarea unei părţi din veniturile sale către companiile care gestionează sistemul de carduri. În ultimă instanţă, chiar dacă la prima vedere clientul nu are comision la plata prin card, e o naivitate să crezi că respectivul comision nu va avea o reprezentare în preţuri. Sau, mai bine spus, „turcu’ plăteşte!”.

Iată cum, printr-o măsură justificată de false ameninţări, individul ajunge să plătească taxe obligatorii către instituţii multinaţionale pur private. Este un pas preliminar al privatizării statului. Pas dublat de creşterea supravegherii şi a agresiunii faţă de individ. Însă, în afara obligării fiecăruia la plata către „băieţii de la carduri”, statul le mai face acestora un cadou: întreaga viaţă privată a celor care folosesc cardurile se află stocată în serverele firmelor de carduri. Ei ştiu la orice moment ce faci şi pot intui ce ai de gând să faci. Accesul la aceste date este disponibil statului numai în anumite circumstanţe, atent reglementate. Asta în timp ce, mega-instituţiile globale au acces fără limite la datele private reţinute de serverele lor. E ca şi cum o bună parte a vieţii private este mutată obligatoriu la nişte băieţi deştepţi. Fapt pentru care tot tu plăteşti. Sună frumos, nu-i aşa?

Fără doar şi poate suntem într-un moment de cotitură. Demenţa globalizării conduce la forme monstruoase ale controlului şi taxării. Toate însă au un rău comun pe care ne prefacem că nu-l vedem: banul. De mai bine de un secol, banul este un monopol al câtorva şmecheri. Putem spune, fără a greşi, că banul se află în avangarda globalizării, fiind cu adevărat prima instituţie globală. Alternativele care apar sunt rapid eliminate sau înghiţite şi copiate. Aud că FED-ul desfăşoară un intens program pentru trecerea la … criptomonedă. Este o imitare a reţetei bitcoin, dar în care toate datele rămân la FED. Un fel de semi-criptomonedă. Probabil la fel vor face şi celelalte bănci centrale, pe măsură ce bitcoin-ul se va scufunda în complexitatea în creştere a propriei reţele.

Singura variantă care ar putea readuce optimismul ar fi o alternativă monetară, adică o redemocratizare a banului. Altfel, drumul către dictatura mondială e cât se poate de bine trasat.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: