Prima pagină > Criza mondiala economica > Americanii sunt acum mai îndatoraţi decât erau în criză: datoriile acumulate pe cardurile de credit cresc continuu, iar datoriile ipotecare au ajuns la 172.000 de dolari per familie

Americanii sunt acum mai îndatoraţi decât erau în criză: datoriile acumulate pe cardurile de credit cresc continuu, iar datoriile ipotecare au ajuns la 172.000 de dolari per familie

Datoriile acumulate de americani pe cardurile de credit ar putea depăşi în scurt timp nivelul atins în timpul Marii Recesiuni, scrie Marketwatch.

Datoriile pe carduri de credit per gospodărie au ajuns la 16.061 dolari, în creştere cu 10%, de la 14.546 cu zece ani în urmă şi 15.762 dolari anul trecut, relevă o nouă analiză realizată de NerdWallet. Nivelul se situează încă sub maximul de 16.912 dolari atins în 2008, la apogeul recesiunii. Potrivit estimărilor NerdWallet, datoriile pe carduri de credit ale americanilor nu vor atinge nivelurile de dinainte de recesiune până la sfârşitul anului 2019. Însă datoriile totale este de aşteptat să depăşească nivelul înregistrat la începutul Marii Recesiuni până la sfârşitul acestui an, în mare măsură din cauza creditelor ipotecare şi a creditelor pentru studenţi. Datoriile înregistrate în contul creditelor ipotecare au urcat de la 159.020 dolari per gospodărie în 2010 la 172.806 în 2016, iar cele asociate cu creditele auto au avansat de la 20.032 dolari în 2010 la 28.535 dolari în 2016.

La nivel naţional, datoriile totale ale gospodăriilor se apropie acum de 12.400 miliarde de dolari, în creştere de la 11.700 miliarde de dolari în 2010.

De unde această creştere a datoriilor, având în vedere că mulţi consumatori ar trebui să fie prudenţi după criza creditului? Motivul ţine de o problemă cu care americanii se confruntă de multă vreme.

Veniturile medii per gospodărie au crescut cu 28% în ultimii 13 ani, potrivit lui Sean McQuay de la NerdWallet, însă cheltuielile au avansat într-un ritm semnificativ mai alert. Costurile legate de serviciile medicale au crescut cu 57%, iar preţurile alimentelor şi băuturilor au urcat cu 36% în perioada respectivă.

Multor americani le este greu s-iI respecte ţintele legate de economiii. Iar situaţia este şi mai dificilă în cazul familiilor.

Chiriile au crescut cu 3,9% numai anul trecut, potrivit datelor statistice.

„Economia merge mai bine, însă acest lucru nu se reflectă în situaţia gospodăriilor individuale aşa cum am sperat“, spune McQuay. Din perspectiva creşterii costurilor de trai, consumatorii ar trebui să-şi cântărească mult mai bine bugetele anul viitor, adaugă acesta.

Sursa : zf.ro

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: