Prima pagină > Documentare > Alegerea este a noastră

Alegerea este a noastră

Alegerea este a noastrăAlegerea este a noastră prezintă concepțiile despre lume ale unor vizionari care se întreabă cum ar fi dacă am folosi știința și tehnologia în beneficiul oamenilor și al naturii. De-a lungul istoriei, omenirea și-a stabilit de multe ori obiective aparent imposibil de atins. A demonstrat de fiecare dată, însă, că are capacitatea și determinarea necesare pentru a le îndeplini.

Acest potențial incredibil este descris pe îndelete în dechiderea documentarului Alegerea este a noastră, când fostul astronaut și astronom al NASA Jeff Hoffman vorbește despre gloria curselor spațiale. Cu voință și ingeniozitate de neegalat, am creat uneltele și tehnologiile necesare pentru a explora ceea ce odinioară le era rezervat doar „vrăjitorilor” de la Hollywood, în filmele lor.

Dar chiar și din stratosferă se vede că provocările pe care le avem de înfruntat aici, pe planeta Pământ, sunt astăzi mai presante ca niciodată. Din navetele spațiale pe care le-a pilotat de-a lungul carierei, Jeff Hoffman a început să perceapă cu ochiul liber această realitate. „Se poate vedea impactul pe care noi, oamenii, îl avem asupra planetei. Este ceva înfricoșător”, spune fostul astronaut.

Cele mai mari probleme cu care se confruntă umanitatea astăzi – de la schimbarea climei la calamități financiare, epidemii de criminalitate și împuținarea rezervelor naturale – se află în centrul atenției în Alegerea este a noastră. Toate aceste chestiuni sunt analizate acum dintr-o perspectivă cu totul nouă.

Alegerea este a noastră și Proiectul Venus

Cu titlul original The Choice is Ours, acest film documentar cu totul special pune accentul pe capacitatea oamenilor de a produce schimbări benefice în lume. În același timp, aduce în discuție schimbările culturale și comportamentale necesare pentru a le face posibile.

Filmul Alegerea este a noastră a fost realizat de Proiectul Venus (Venus Project), o organizație dedicată elaborării de soluții inovatoare pentru probleme convenționale. Fondatorul organizației, futurologul Jacques Fresco, în vârstă de 100 de ani, are rolul de ghid de-a lungul întregului film documentar.

Cu argumente convingătoare, Jacques Fresco propune să reflectăm cu maximă seriozitate la ce poate face fiecare dintre noi și – prin extensie – lumea, în general. Sub semnul întrebării dacă acțiunile ne sunt determinate de natura umană sau de către mediul în care trăim, Alegerea este a noastră ne oferă și unele indicii despre cum putem începe să reconstruim din temelii societatea.

Dacă nu am fi învins îndoiala, ideile preconcepute și regulile nescrise de acum o jumătate de secol, am mai fi inventat noi tehnologia care să ne permită să plecăm în univers? Pornind tocmai de la această intensitate a gândirii pozitive, putem schimba orice în bine pe Pământ.

Sursa : filmedocumentare.com

Anunțuri
  1. Februarie 26, 2017 la 4:09 pm

    A republicat asta pe Popalumi's Blog.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: