Bitcoin urcă la aproape 42.000 de dolari ajungând la un nou maxim istoric. De la începutul anului, criptomoneda a avut o creştere de 40%

Bitcoin s-a tranzacţionat vineri până la 41.973 dolari, potrivit datelor Coin Metrics. Creşterea din acest an este de 40%, criptomoneda fiind pe cale să înregistreze a doua cea mai bună săptămână de la raliul din decembrie 2017, relatează CNBC.

Bitcoin urcă la aproape 42.000 de dolari ajungând la un nou maxim istoric. De la începutul anului, criptomoneda a avut o creştere de 40%

Ultimele tranzacţii ale zilei s-au făcut la 40.590 dolari, în creştere cu aproximativ 4% faţă de joi.

Creşterea intensă a criptomonedelor a atras atenţia investitorilor instituţionali, care o consideră un potenţial activ de refugiu, asemănător aurului. Strategii de la JPMorgan au declarat recent că Bitcoin ar putea atinge 146.000 de dolari pe termen lung, întrucât concurează cu aurul ca monedă „alternativă”.

Ideea bitcoinului ca acoperire împotriva inflaţiei a continuat să câştige atenţie în rândul investitorilor, pe fondul stimulentelor fără precedent din partea guvernelor din întreaga lume pentru a aborda criza coronavirusului. Analiştii au susţinut că o astfel de acţiune ar putea duce la creşterea inflaţiei.

Totuşi, sceptici precum brokerul american de acţiuni Peter Schiff şi economistul Nouriel Roubini consideră bitcoin drept un activ speculativ fără valoare intrinsecă şi o bulă de piaţă care ar putea exploda la un moment dat.

Bank of America a lansat marţi o notă numind bitcoin „mama tuturor bulelor”, cu un grafic însoţitor care arată cum creşterea spectaculoasă a monedei virtuale se compară cu alte bule ale pieţei, cum ar fi boom-ul dotcom de la sfârşitul anilor 1990 şi bula imobiliară din SUA de la mijlocul anilor 2000.

Sursa : https://www.zf.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s