Apel la revolte în toată Siria, postat pe Facebook

Veştile că forţele de ordine siriene au deschis focul şi au ucis zeci de protestatari la Deraa au pus pe jar comunitarea internaţională, scrie BBC. Între timp, manifestanţii se organizează şi au postat pe Facebook un apel la revolte pentru astăzi.

Oficialii americani se arată extrem de îngrijoraţi faţă de situaţia din Siria: “Condamnăm ferm încercările guvernului sirian de a reprima şi a intimida protestatarii”, a declarat Jay Carney purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Şi secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon i-a telefonat preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi i-a cerut dea dovadă de reţinere şi să respecte şi să protejeze drepturile fundamentale ale cetăţenilor sirieni.

Organizaţia Amnesty International a condamnat de asemnea violenţele care au pus stăpânire pe Siria în ultimele 8 zile.

Între timp, un apel la “revolte populare” în toate provinciile siriene pentru astăzi a fost postat pe Facebook, a doua zi după manifestările sângeroase care au avut loc în principalele oraşe ale ţării, în special în sudul ţării.

Modelul “revoluţiei pe Facebook” a avut adepţi şi în Tunisia şi Egipt.

Citiţi aici cum a devenit internetul, scânteia virtuală care aprinde flacăra revoluţiei

Protestele au fost ieri la Deraa, unde zeci de oameni au fost ucişi pe 18 martie, şi s-au extins la Sanamein, Daael, Damasc, Douma, Banias şi Hama, scrie Agerpres. Sursa : Evz.ro

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s