Secarea Eufratului – semn ca al treilea razboi mondial e aproape

Eufratul seaca, Irakul sufera. Debitul Eufratului este considerabil mai mic fata de alti ani, din cauza politicilor privind apa ale Turciei si Siriei, a secetei din ultimii doi ani, dar si din cauza folosirii necorespunzatoare a resurselor de catre Irak. Oficialii cred ca, in viitorul apropiat, acesta s-ar putea reduce chiar la jumatate. Scaderea debitului acestuia a dus la naruirea a numeroase ferme aflate de-a lungul lui, a saracit pescari si a dus la abandonarea oraselor de pe malurile sale, fermierii mutandu-se la oras pentru a cauta de lucru. Seceta a cuprins tot Irakul insa. Astfel, in zona nordica, de obicei scaldata de precipitatii bogate, culturile de grau si orz sunt cu 95% mai reduse decat de obicei iar palmierii si livezile de citrice din est au fost deja distruse de arsita. Nivelul precipitatiilor a fost scazut pe parcursul ultimilor doi ani, lasand rezervoarele goale, iar oficiali americani au prezis ca productia de grau si orz va fi cu putin peste jumatate fata de cea de acum doi ani, in contextul in care Irakul era odata cel mai mare exportator de cereale din lume, scrie Campbell Robertson intr-un reportaj pentru The New York Times, citat de HotNews.

  1. Don Tony
    Octombrie 30, 2011 la 6:06 pm

    Nu are legatura cu al 3-lea razboi.Terminati cu propaganda asta ieftina!

  2. adam
    Noiembrie 9, 2011 la 12:34 pm

    cu toate ca suntem o natie superioara si iteligenta, dar totusi nu stim nimic….?

  3. Kyki
    Iunie 3, 2012 la 4:36 pm

    artocolul asta e cam o traducere a art. lui Robertson, el vorbeste ca legenda ar sustine ca la secarea Eufratului ar fi sfarsitul lumii. Si voi interpretati ca vine al 3 lea razboi mondial ! Sunteti cam pe nicaeri cu art. asta !

  4. August 6, 2013 la 10:22 am

    vad ca…comentatorii au dreptate! Manipularea e de 2 feluri, platita si …pasiva. Adica mai sunt si unii care…

  5. Aprilie 1, 2014 la 8:08 am

    Ma nu se refera la apa in Apocalipsa, ti la Eufrat ca tara,la oameni la regimul care conduce acea tara.El trebuie sa sece (sa cada regimul condus de un imparat,rege sau presedinte)pentru a i se pregati calea pentru a trece imparatii pamantului unde se vor aduna la Meghido unde va fi Armaghedonul,iar sangele va curge pana la zabalele cailor pentru ca va mai spun un secret Dumnezeu va trimite ingerul Sau, si nu ii va lasa sa dea cu bombe Nucleare pentru ca nu ei au facut acest Pamant.Asa ca nu va mai speriati de Arme Atomice deoarece scrie clar in Biblie ca nu omul distruge pamantul ci Dumnezeu il va distruge cu Puterea Lui si nu Omul.Asa ca mai studiti Biblia ca se pune praful pe ea si lasati discotecile si distractiile. Ca in maxim 20 de ani va fi sfarsitul lumii pentru ca Raul(Regimul Sadam a cazut) Eufrat a secat iar acum nu ramane decat Irakul si Afghanistanul sa ceara ajutorul Rusiei si Chinei sa ii scape de Americani si de NATO.Si uite asa incepe Armaghedonul pentru ca scrie clar in Biblie ca Dumnezeu nu a numit pe nimeni judecator pe Pamant cum se cred Americanii cu pretextul sa fure si sa ocupe tari.Rusia,China,Corea de Nord,Iranul si tarile din Asia care nu au semnat un pact cu America se vor uni si vor veni din Est la raul Eufrat iar NATO CU America vor veni din Vest iar acolo la Meghido va fi vai de cei care vor merge la razboi pentru ca veti lupta pana la moarte si nu va fi nici un supravietuitor.Veti muri cu toti(vorba acea cine se poate pune sa lupte cu ingerii Lui Dumnezeu?)Si cam atat cu secretele restul va las pe voi sa cititi Biblia si sa ii cereti Lui Dumnezeu sa va dea inteleptiune si intelegere la cea ce cititi din Sfanta Scriptura.Nu va mai luati dupa toate povestile de Adormit copii si basmele ca vezi Doamne ca da aceia cu Bomba Atomica si vine Sfarsitul Lumii.Minciuni in Biblie scrie clar ca Dumnezeu distruge pamantul si nu omul cu Bomba Atomica.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: