Archive

Archive for the ‘intelectuali’ Category

Cum îți cultivi timpul liber, românule?

Septembrie 27, 2016 2 comentarii

Când ești privit în calitate de consumator de cultură, producția ta proprie pare să fie timpul liber. Noul Barometru de consum cultural lansat luni, 26 septembrie la Ministerul Culturii se poate spune că dăzvăluie un raport surprinzător între cultura oferită de instituțiile publice și cea formulată ca rezultat al unor întreprinderi private.

Potrivit datelor culese prin chestionarea a 1467 de români din diferite medii și coțuri ale țării, tinerii cu vârste cuprinse între 14-20 de ani dar și între 28 și 35 de ani sunt cei care se arată cei mai mulțumiți de activitatea instituțiilor culturale publice. Cel mai mare grad de insatisfacție legat de această activitate se înregistrează în rândul celor cu vârste cuprinse între 51 și 56 de ani. Paradoxal, aceeași grupă de vârstă înregistează și cel mai mare procent de mulțumire (6%) dintre toate secțiunile studiate. Același fenomen poate fi sesizat și atunci când este vorba despre studii. Cei care au cel mai mare grad de nemulțumire 9,3% sunt cei care au studii universitare. Tot ei sunt și cei mai mulțumiți dacă adunăm procentele din a doua jumătate a prezentării, aproape 40 % arătându-se fie relativ, destul de sau total satisfăcuți.

Războiul genurilor culturale

Realizat pentru prima dată în 2005, Barometrul de consum cultural este un instrument care s-a dezvoltat de-a lungul unui deceniu în care au fost urmărite obiceiurile românilor atunci când e vorba de contactul cu diferitele forme ale culturii. 96% dintre români au indicat privitul la televizor ca principală activitate de relaxare în timpul liber, urmată de vizionare de filme (84%) și ascultarea de muzică (75%). Interesantă este paralela dintre scăderea numărului de cinematografe din 1990 până în 2014 de la 595 de săli până la 77 și creșterea exponențială a numărului de spectatori. În același timp între 2006 și 2014 au fost din ce în ce mai multe spectacole de film, de aproape 5 ori mai multe. Și numărul spectatorilor care au plătit bilete a crescut spectaculos de la 2,78 de milioane în 2006 până când, acum doi ani, a depășit pentru prima dată 10 milioane de spectatori (din nou o creștere de aproape 5 ori). Cu toate acestea, 80% dintre români nu au fost nici măcar o singură dată la cinematograf în anul 2015. Genurile de film preferate de români rămân cele de acțiune, aventură și polițiste alături de comedie. Singurele genuri care au înregistrat mici creșteri de interes pentru publicul românesc rămân alături de deja pomenitele pelicule de aventură și polițiste, filmele istorice și cele documentar.

Unde pregătirea școlară nu contează

O surpriză este procentul sensibil asemănător care se distinge indiferent de categoria profesională din care fac parte subiecții atunci când e vorba despre frecvența cu care participă la un eveniment cultural: Și patronii dar și elevii sau studenții ori muncitorii necalificați declară în majoritatea lor că merg rar sau foarte rar la manifestări culturale. Discrepanța se manifestă însă atunci când este vorba despre cei care participă des sau foarte des, aici elevii și studenții fiind cei mai activi (43% dintre ei)ca și patronii sau lucrătorii pe cont propriu (37% dintre aceștia). Practic ei sunt cei mai prezenți în calitate de public pentru manifestări culturale. În schimb, 73%, aproape trei sferturi dintre agricultori și muncitori necalificați nu au călcat niciodată sau foarte rar la un eveniment cultural.

„Lucrarea a fost structurată în opt capitole ce abordează teme precum: management cultural, consum cultural non-public, piraterie digitală, arte vizuale, consum de film și cinema, tineri și creativitate, participare la festivaluri, consum cultural în spațiul public. Acestea reflectă dinamica valorilor și practicilor din societatea românească de astăzi și modul în care populația se raportează la sectorul cultural, rezultatele devenind esențiale în dezvoltarea strategiilor locale și regionale” au arătat autorii. Cu toate că sectorul privat al culturii tinde să se dezvolte exuberant, studiul arată că la nivelul mentalului public, manifestările culturale rămân legate în mod esențial de instituțiile de stat. „Barometrul de Consum Cultural 2015. Preferințe, practici și tendințe” a fost realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală și de ani buni este cel mai important și mai amplu studiu de consum cultural din România. Sursa : cotidianul.ro

Mircea Eliade: “Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atât a frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.”

Noiembrie 4, 2014 Lasă un comentariu

eliade1A apărut acum, de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali şi scriitori: a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existenţa unui specific naţional şi chiar posibilitatea inteligenţei creatoare a elementului românesc. Să ne înţelegem bine: tinerii aceştia nu depăşesc naţionalul pentru a simţi şi gândi valorile universale; ei nu spun: “Nu mai sunt român, pentru că sunt înainte de toate om, şi cuget numai prin acest criteriu universal şi etern”. Tinerii aceştia nu dispreţuiesc românismul pentru că sunt comunişti sau anarhişti, sau mai ştiu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur şi simplu, regretă că sunt români şi ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă naţie de pe lume, chinezi, unguri, nemţi, scandinavi, ruşi, spanioli; orice, numai români – nu. S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi şi a rămâne român. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, de eroism, de probleme filozofice, de creaţie artistică şi aşa mai departe.

Unul dintre ei se îndoieşte demult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îşi propune să citească istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii şi i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria şi cultura “românească” nu e de origine română. Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. – toţi, dar absolut toţi sunt străini. Sunt slavi, ovrei, armeni, nemţi, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deştepţi, sunt şmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.

Dacă le pronunţi vreun nume despre care se ştie sigur că e românesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă e slavizată. Din Transilvania? Sânge unguresc. Cunosc câțiva moldoveni care spun cu mândrie: “Am sânge grecesc!” sau “Strămoşu-meu a fost rus”. Singura lor şansă de a fi oameni adevăraţi este de a-şi dovedi că originea lor nu este curat românească. Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atât a frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.
Toţi tinerii aceştia au de făcut obiecţii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deştepţi, şi asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme. Cine nu are probleme sufleteşti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaţiilor şi agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei şi al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu urlă “Neant! Agonie! Zădărnicie!”, cine nu se dă cu capul de pereţi ca să afle “autenticitatea”, “spiritualitatea” şi “viaţa interioară” – acela nu poate fi om, nu poate cunoaşte valorile vieţii şi ale culturii, nu poate crea nimic. Românii sunt deştepţi – ce oroare! Unde poate duce deşteptăciunea? La ce-ţi foloseşte faptul că poţi cunoaşte, superficial, realitatea – când îţi lipseşte facultatea de a imagina probleme, îţi lipseşte boala prin care poţi întrezări moartea şi existenţa, îţi lipsesc înseşi elementele dramei lăuntrice?

Tinerii aceştia sunt supăraţi pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte şi nu se sinucid din desperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică şi etică a desperării. Şi, pentru că desperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii şi culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. (…)

Alimentaţi de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să semene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înţeles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprie. Tinerii au reacţionat împotriva curentului de acum 10-12 ani, pornit de la Gândirea şi Ideea Europeană (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originale sunt tot în cursurile şi publicaţiile lui N. Iorga), care proclamase “autohtonismul”, “specificul etnic” în artă şi în gândire şi încercase cea dintâi filozofie ortodoxă prin crearea tipologiei româneşti.

Cauzele acestei reacţiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negaţie a istoriei, relativism în cultură, disoluţia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante şi prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. De altfel, nici n-am încercat aici să cercetăm întreg fenomenul “a nu mai fi român”, ci numai să denunţăm câteva din aberaţiile ultimei mode intelectuale.

Aceia care desperează de destinul de a se fi născut români judecă strâmb meritele şi defectele poporului. Ei vor problematici, îndoieli, eroism – iar poporului român îi e cu totul străină îndoiala şi despre eroi are o concepţie cu totul familiară. Pentru un tânăr intelectual, credinţa şi îndoiala au valoare filozofică, deschid căile meditaţiei, pun probleme; pentru un ţăran român nu există îndoială, el crede firesc (aşa cum curg apele, cum cresc florile), fără “probleme” (ţăranul român este realist; vezi colecţiile de proverbe, ca să înţelegi cum a reacţionat el contra încercărilor de idealism, de criticism aduse de popoarele cu care a intrat în legătură). (…)

Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sunt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur şi simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruşine că ne-am născut români numai pentru simplul motiv că nu găsim în valenţele româneşti ceea ce vrea Şestov sau Dostoievski.

Autor: Mircea Eliade

Sursa: Frumoasa Verde

%d blogeri au apreciat asta: