Archive

Archive for the ‘Manipulare’ Category

”Balena Albastră”, în România. Fotografia care a șocat Internetul

Martie 16, 2017 1 comentariu

În România, există teama că jocul ”Balena Albastră” ar putea să determină adolescenții să se sinucidă. Jocul presupune 50 de misiuni pe care trebuie să le îndeplinească adolescenții, ultima fiind sinuciderea. 

BALENA ALBASTRĂ, JOC. ”Balena Albastră” a ucis deja 130 de adolescenți în Rusia. Recent, doi adolescenți s-au sinucis în Republica Moldova. Jocul ”Balena Albastră” a fost creat de un tânăr de 21 de ani, Filipp Budeikin. El a fost arestat în noiembrie 2016, dar jocul continuă să ucidă. ”Balena Albastră” este un joc diabolic și doar dacă te sinucizi, îl învingi.

BALENA ALBASTRĂ, JOC. ”Balena Albastră” profită de problemele tipice adolescenței și aruncă tinerii într-o zonă întunecată. Până la a fi acceptat în joc, un adolescent trebuie să-și deseneze pe mână unul din simbolurile jocului, să trimită o fotografie nud, să se trezească la 04:20 pentru a se uita la filme de groază, să-și facă tăieturi pe mâini cu un cuțit, să deseneze o balenă pe un obiect, să-și scrie cu un cuțit pe picior ”yes”. Aceste ”misiuni” sunt doar pentru a fi acceptat în joc. Sunt urmate de alte misiuni diabolice, secrete. Printre ele se numără: să se trezească în fiecare dimineață să se uite la filme de groază, să se taie în fiecare zi pe mâini, să se retragă din mijlocul cunoscuților.

BALENA ALBASTRĂ, JOC. Printre misiuni s-ar număra una care presupune să poarte o mască și să nu vorbească cu nimeni. În acest context, imaginea cu o tânără îmbrăcată în negru a șocat Internetul.

Ea a fost fotografiată de o internaută care scrie: ”stătea singură, legată la ochi, am întrebat-o dacă are nevoie de ceva, dacă e OK și dacă e un protest. nu mi-a răspuns nimic. acum aștept să apar la Camera Ascunsă sau să aflu alt deznodământ”. Persoana care a realizat fotografia a primit un mesaj privat în care un martor ocular i-a povestit ce s-a întâmplat mai departe: „la un moment dat a mers un politist la ea si a intrebat’o daca e ok, si ce face..dar fata tot nu vorbea. I’a luat politistul dosarul si il rasfoia, dar ea tot nemiscata statea.. Orice ii spunea ea nu misca si nu vorbea. In cele din urma a ajuns si un echipaj de politie acolo, a luat-o unul dintre ei de brat si a ridicat’o; ea s-a desfacut de la ochi si a luat-o prin parcare, iar politistul mergea dupa ea si ii tot punea intrebari… insa ea la fel de tacuta. Apoi a luat-o pe o straduta si nu am mai vazut-o”.

BALENA ALBASTRĂ, JOC. Iată fotografia:

(w670)

 Sursa : dcnews.ro
Citeste si :

Fenomenul ştirilor false, armele epocii post-adevăr. Ion M. Ioniţă: „Ştirile false şi manipularea în masă vor fi extrem de greu de controlat“

Martie 12, 2017 2 comentarii

Fenomenul ştirilor false, armele epocii post-adevăr. Ion M. Ioniţă: „Ştirile false şi manipularea în masă vor fi extrem de greu de controlat“

Din epoca breaking news, deschisă acum aproape două decenii, spaţiul mediatic a intrat în era fake news. Ştirile false au ajuns o constantă, mai ales în spaţiul virtual. Realităţile alternative, conspiraţiile, atacurile şi alarmele nefondate, toate au fost ridicate la rang de mare adevăr. Acestea sunt reperele unei lumi dominate de emoţie, în care raţiunea a amorţit. Goya rămâne mereu autentic, iar monştrii se plimbă liber prin megabiţi.

Incendiul de la clubul Colectiv a fost pus în scenă de Gabriel Oprea (ministru de Interne); premierul Dacian Cioloş este fiul nelegitim al milionarului George Soros; gruparea Anonymous a descoperit că incendiul din Colectiv a fost provocat intenţionat de oamenii lui Soros; cetăţenii care au ieşit în Piaţa Victoriei la protestele antiguvernamentale au fost plătiţi cu 100 de lei, dacă veneau cu un copil, cu 50 de lei, iar dacă aveau şi câini, cu încă 30 de lei. Acestea sunt câteva dintre ştirile care au circulat în România în ultimul an, fără să fie susţinute de dovezi reale. Lor li se adaugă altele, la secţiunea externe: că Hillary Clinton a fost implicată într-o organizaţie mafiotă de trafic cu copii şi că a vândut arme Statului Islamic, că Partidul Democrat vrea să impună Şaria în Florida, că Papa Francisc îl susţine pe Donald Trump la preşedinţia SUA. Sunt idei pe care oamenii le-au crezut şi unii încă le mai cred. Sunt informaţii care fac apel la fricile, la furia sau la afinităţile oamenilor şi circulă rapid în mediul virtual. Duc incredibilul, senzaţionalul, bomba de presă pe noi culmi. I-au convins pe mulţi că fiecare individ de pe pământ este, de fapt, o cetate asediată.

Igiena presei şi infiltraţiile

În goana după vânzări mai mari, rapide şi facile, presa din toată lumea s-a lăsat prinsă într-un vârtej în care sunt amestecate analizele politice ample şi ştirile economice cu diverse episoade comice cu animale de casă şi sălbatice deopotrivă şi cu răstălmăciri ale descoperirilor cercetătorilor ştiinţifici. Ştirea standard a stat cuminte lângă un cancan oarecare, într-o avalanşă de informaţii care poate epuiza cititorul. Apoi, profitând de libertatea şi infinitul internetului, marile trusturi de presă au fost dublate de site-uri noi, care au complicat şi mai mult spaţiul mediatic virtual, venind cu ştiri senzaţionaliste – clickbait, adică aducătoare de vizualizări – dintre care unele nesusţinute de fapte reale. Situaţia a fost dezbătută îndelung, încă nu s-a găsit o soluţie.

Papa Francisc a avut o reacţie virulentă faţă de instituţiile de presă care nu respectă deontologia: „Cred că mass-media trebuie să fie foarte clară, foarte transparentă şi să nu cadă – fără nicio supărare – în boala coprofiliei, adică întotdeauna să caute să scrie despre scandaluri, lucruri murdare, chiar dacă sunt adevărate. Pentru că, din moment ce oamenii au o tendinţă spre coprofagie, se pot produce multe probleme“, a declarat Suveranul Pontif în decembrie 2016. Problema ştirilor neadevărate a intrat şi în atenţia Organizaţiei Nord-Atlantice, la începutul acestui an, după ce membri ai Parlamentului lituanian au primit un email care conţinea informaţia că nişte soldaţi germani au violat o fetiţă în Lituania. Raportul nu a fost susţinut de evidenţe, iar generalii NATO au comunicat că intenţia a fost de a discredita alianţa în faţa populaţiei, pentru a-şi retrage sprijinul faţă de debarcarea de forţe în ţările baltice. „Cred că trebuie să ne aşteptăm la mai multe astfel de evenimente. Se va intensifica fenomenul… dar noi vom fi transparenţi, consecvenţi“, a declarat generalul Petr Pavel, sugerând că în spatele atacului informaţional au fost surse ruseşti.

Pe ce lume trăim

Spunem că trăim în epoca contemporană atunci când privim înapoi pe scara istoriei. E simplu. Totuşi, această notă de actualitate în identificare se va pierde în curând, alta va fi epoca contemporană. Şi rămân câteva alte denumiri vehiculate, diferenţiate de elementul-cheie în care e citită istoria recentă. Aşadar, spunem că trăim deopotrivă în post-modernism, în epoca nucleară, în era informaţiei, în era războiului împotriva terorismului, în era multimedia şi, de vreo doi ani, în era conspiraţiei. Acestui şir i s-a mai adăugat o verigă: epoca post-adevăr. Nu ştim care, câte sau dacă vreuna dintre acestea se vor permanentiza în istorie şi ne vor defini existenţa în memoria urmaşilor. Va urma. Cert este că evoluţia e uşor îngrijorătoare.

În 2016, Dicţionarul Oxford a ales „post-adevăr“ cuvântul anului, pe care l-a definit drept situaţia în care „faptele obiective influenţează mai puţin opinia publică decât apelul la emoţii şi la convingerile personale“. Cu alte cuvinte, realitatea este învinsă de păreri, adevărul capătă o importanţă secundară. O distopie, pe scurt, spre pildă: un tribunal îl declară pe individul X hoţ, însă concetăţenii săi ignoră verdictul şi îl consideră în continuare un băiat aşezat şi cuminte, pentru că asta a spus X că este, invocând că orice om poate greşi câtuşi de puţin.

Viralizarea minciunii

Astfel funcţionează şi una dintre armele – şi în acelaşi timp simptomele – epocii post-adevăr, anume ştirile false. Exploatează prejudecăţile, fricile deja instalate într-o societate. În sine, nu reprezintă nicio noutate. Diversiunile, declaraţiile eronate, relatările trunchiate, omisiunile intenţionate şi găinile care fac pui vii au fost dintotdeauna utilizate de presă ori de subiecţii media, la fel în România ca în orice altă ţară. Totuşi, puteau fi izolate cu uşurinţă şi demontate, atunci când evidenţele nu stârneau mai degrabă hazul. Situaţia s-a deteriorat îngrijorător în ultimii ani. Atât de mult încât, anul trecut, site-ul american PolitiFact – care se ocupă cu analiza  acurateţii declaraţiilor oficialilor din Statele Unite ale Americii – nu a mai găsit de cuviinţă să înmâneze, ca de obicei, unei singure persoane premiul „Minciuna Anului“, ci chiar Ştirilor False, fenomen care s-a dezvoltat uluitor în timpul campaniei prezidenţiale. Terenul fertil pentru proliferarea acestor site-uri-fantomă care diseminează ştiri false au fost platformele de social media, mai ales reţeaua Facebook. În condiţiile în care mulţi dintre utilizatori îşi iau de aici informaţiile – prin linkuri distribuite de prieteni sau prin paginile media pe care le urmăresc –, a devenit mult mai uşoară răspândirea unor ştiri din surse incerte, decât putea fi, în trecut, prin presa scrisă sau prin email-uri. În plus, a devenit mult mai complicat de identificat emiţătorul mesajului, căci nu mai sunt doar câteva ziare de larg consum sau o persoană care să trimită un mesaj electronic. Sunt zeci de site-uri, cu nume ambigue şi cu interfaţă complicată, care nu îndeamnă cititorul să mai zăbovească pe site, să mai citească şi alte ştiri, să caute alte detalii privind administratorii.

Victoria senzaţionalului

Un site poate cuprinde atât ştiri false, cât şi adevărate – sunt tehnici de manipulare de bază, până la urmă. Şi sub umbrela conceptului de ştire falsă se află, de fapt, mai multe tipuri de ştiri: pe lângă acelea care conţin informaţii inventante, care nu sunt susţinute deloc de dovezi – cum ar fi „Cioloş este fiul lui Soros“ –, sunt şi ştiri care conţin un titlu intrigant, fără ca informaţia să se mai regăsească şi în corpul ştirii, precum şi opinii şi analize care pornesc de la fapte reale, însă sunt duse într-o zonă de propagandă, de instigare, de trezire a unor fobii. În general, astfel de ştiri se construiesc sub forma unor anchete sau atacuri faţă de anumite persoane sau instituţii – în tehnica manipulării, emoţiile negative sunt mai uşor de controlat şi au un impact mai larg. De aici şi pericolul pe care îl reprezintă: într-o analiză realizată de „The New York Times“ se arată cum o ştire neverificată – despre sosirea unor autocare cu protestatari plătiţi la manifestările postelectorale anti-Trump din Austin, Texas – a plecat de la un cetăţean anonim şi a ajuns în presă, de unde a fost preluată de chiar Donald Trump, totul în decursul a numai două zile. Sute de mii de oameni au citit-o. A treia zi, s-a demonstrat că totul era fals – autocarele erau pline de IT-işti veniţi la o conferinţă. Omul a rectificat greşeala, a scris „Fals“ peste postarea iniţială, dar impactul a fost aproape nul, căci numai 29 de oameni au preluat informaţia corectă. Nimeni n-a mai fost interesat de poveste, acele sute de mii de persoane au continuat să trăiască în minciună. Senzaţionalul a câştigat. Adevărul a fost îngropat.

Comentariu Ion M. IONIŢĂ, Senior editor: Despre fake news, numai de rău

Fenomenul ştirilor false nu este unul nou. A fost folosit din cele mai vechi timpuri pentru a crea haos şi neîncredere, pentru a submina adversari.

Ceea ce diferă în prezent, este tehnologia care aduce cea mai mare schimbare de la inventarea tiparului încoace.

Sigur că ziarele, radioul şi televiziunea au schimbat, la rândul lor, lumea. Dar, civilizaţia construită pe tipar occidental în ultimele secole a ştiut să găsească mijloacele pentru a face din media un spaţiu responsabil sau cât mai responsabil cu putinţă.

Apele s-au separat de foarte multă vreme în două, presa de calitate şi presa tabloidă.

Oamenii au ştiut ce citesc, ce este ştire şi ce este senzaţionalism. Normele jurnalismului adoptate de presa mainstream au adus prestigiu, cititorii fiind convinşi că nu greşesc dacă acordă credibilitate publicaţiilor din zona quality.

Aşa au funcţionat lucrurile o lungă perioadă de timp. Revoluţia digitală a creat însă un cu totul alt peisaj. Fiecare utilizator de smartphone a devenit un om mult mai informat, asta e cert, dar nu şi mai bine informat.

Mulţi sunt, de fapt, mult mai bine dezinformaţi. Din două cauze. Prima, oricine postează orice îi trece prin cap.

Umberto Eco spunea că idiotul satului a căpătat voce în comunitate şi mai este şi ascultat. A doua, grupuri organizate răspândesc în mod sistematic ştiri false sau parţial false urmărind diferite scopuri, de cele mai multe ori scopuri politice.

Pentru cei care au analizat foarte atent oportunităţile pe care le oferă tehnologia a devenit clar că posibilităţile de manipulare a oamenilor sunt în acest moment nelimitate. Organizaţii şi state care vor să influenţeze opţiunile populaţiei dintr-o altă ţară, pot să o facă.

Oamenii primesc informaţia direct, fără a mai avea timp să verifice ceea ce este adevărat şi cea ce nu. Pe de altă parte, oamenii înşişi oferă prin activitatea pe care o au pe reţelele de socializare informaţiile necesare pentru a li se descoperi preferinţele, temerile, gradul de pregătire, apartenenţa la un grup etnic, politic au social.

Ulterior, subiectul primeşte acea informaţie selectată după profilul său psihologic. Rezultatele sunt spectaculoase. Două mari procese electorale, în două democraţii consolidate ale lumii, Marea Britanie şi Statele Unite, au fost influenţate de campaniile din mediul online.

În Marea Britanie, promotori Brexit-ului au câştigat folosind din plin ştirile false în domeniile cele mai sensibile pentru mulţi alegători, imigraţia, pierderea locurilor de muncă, repatrierea fondurilor cu care ţara contribuie la Uniunea Europeană.

Ulterior, s-a văzut că cea mai mare parte a afirmaţiilor taberei Brexit pe aceste teme erau false. În Statele Unite, ştirile false au vizat decredibilizarea candidatului democrat şi prezentarea într-o lumină cât mai favorabilă a candidatului republican, ale cărui teme de campanie au vizat ca şi în cazul Brexitului, imigraţia, locurile de muncă ameninţate de străini şi luarea ţării înapoi.

În mod oficial, autorităţile americane au acuzat o putere străină, Rusia, că s-a amestecat în influenţarea electoratului american, fapt fără precedent în istorie. Devine evident că societăţile democratice occidentale nu au fost pregătite să se apere în faţa acestui tip de ameninţare care ţine de sfera războiului hibrid.

Decât a cuceri militar şi economic un teritoriu este mult mai simplu şi mai puţin costisitor să obţii practic acelaşi lucru prin manipularea populaţiei. Orice avans tehnologic a avut potenţial benefic şi potenţial distructiv.

A depins de modul în care societatea a înţeles să folosească noile tehnologii. De data asta, ştirile false şi manipularea în masă vor fi extrem de greu de controlat.

Sursa: adev.ro

Citeste: 

Oana Pellea: “Abaterea atenției de la probleme reale. Manipulare. Instigare la ură. Instigare la crimă. Până și o bucată de lemn își dă seama!”

Revoluţie. Ţeapa “mesajului Anonymous”- manipularea serviciilor secrete VIDEO

FURTUNA TERORII – Manipularea Prin False Ameninţări Teroriste

MKULTRA. Odioase experimente de control mental şi manipulare comportamentală realizate de CIA

Cum ne prelucreaza sistemul si cat de vulnerabili suntem in fata manipularii

Manipularea creierelor, gunoi mediatic, mass-media aservita, cenzurarea informatiilor, ascunderea adevarului, ocuparea timpului-metode perfectionate pentru distrugerea unui popor

 

 

Analist militar: Ipoteză. Ce s-ar putea ascunde în spatele protestelor din Piața Victoriei și a isteriei ”Fake News”?

Martie 3, 2017 4 comentarii

1.Ce înseamna PSYOPS ?

646x404

Divizia operatiuni sub acoperire a CIA si Pentagonul, prin Directia Operatii si Comandamentul Fortelor Speciale, au remarcat ca aparitia noilor tehnologii, cu impact asupra unor mase mari de oameni, ar fi adaptate la domeniul militar. Ceea ce a extins sfera confruntarii militare, în alte medii neconventionale ( informational, psihologic, etc), a condus la  aparitia de noi procedee de actiune, specifice acestor medii de confruntare si la crearea de forte neconventionale.

În cazul confruntarilor armate efectul urmarit este decesul luptatorilor si rani fizice care pot fi tratate în sistemul sanitar si pentru care exista mijloace de recuperare. Campaniile secolului XXI au depasit faza în care soldatii se ucideau între ei. În cazul operatiilor informationale PSYOPS  nu se urmareste nimicirea fizica adversarului, ci influentarea si controlul gîndirii lui. Distrugerile provocate prin PSYOPS se recunosc prin schimbari la nivel cognitiv, mental. Operatiile informationale nu au ca tinta individul, ci o zonala geografica cît mai mare. Cele mai elaborate agresiuni informationale sunt cele de generatia a doua care monitorizeaza timp îndelungat infrastructura informationala a statului tinta, urmarind momentul potrivit pentru destabilizarea si blocare acesteia. Chiar daca statul tinta aplica masuri de protectie psihologica, acestea nu sunt îndeajuns de eficiente pentru contracararea agresiunii PSYOPS.

  1. PSYOPS ca instrument de declansare a revoltelor sociale.

Pe timpul contra manifestatiei ordonate de Ceausescu, din 21.12.1989, din fata Comitetului Central, care a precedat lovitura de stat din România, structurile specializate în razboi psihologic ale armatei române au reusit spargerea mitingului. Prin inducerea în multime a unei stari de agitatie si panica, create cu boxe de amplificare de mare putere. Sonorizarea mitingului a fost asigurata de armata, prin 10 vehicule, dispuse astfel încît sa nu fie vizibile dar si într-un anumit unghi, încat prin ecoul din piata, sa produca acel sunet. Transportoarele blindate si camioanele autospeciale ale armatei, dotate cu aparatura PSYOPS, au emis un zgomot de joasa frecventa, perceput ca o vibratie puternica. Structura de PSYOPS a armatei române care detinea acel vehicule se numea ”Sectia Asigurare Tehnica pentru Propaganda Speciala”.

Între timp, costurile tot mai reduse ale microprocesoarelor a permis ca tehnologia informatiei sa înregistreze salturi spectaculoase, mai ales în aplicatiile sale precum televiziunea prin cablu, telefonia mobila si retelele internet. Una din consecintele utilizarii acestui tip de tehnologie a fost aceea ca a permis constituirea si organizarea instant a unor grupuri numeroase si virtuale, membrii lor avînd ca pretext acelasi hobby, unii dintre ei aflîndu-se la distante mari fata de ceilalti.

Fenomenul în sine a luat amploare în tarile occidentale si a fost denumit ”Smart Mobs”. Utilizind structura si tehnologia derivata din Smart Mobs, anumite grupuri si-au propus sa subordoneze acest proces de comunicare, unuia care sa implice si actiuni de tip fulger (Flash Mobs). Adica grupul sa se adune la un moment bine precizat, într-un loc public, unde urma sa comita ceva neobisnuit pentru o scurta perioada de timp, dupa care sa se disperseze rapid.

Reteaua de internet Twitter sau Facebook sunt canale publice de transmitere de date, nimic mai mult. Cum este utilizat Twitter sau Facebook pentru a produce efectul scontat e deja o arta a profesionistilor PSYOPS. Care pleaca de la experienta în utilizarea canalele militare dedicate.  Numai ca în armata mai trebuie tinut cont în plus si de posibilitatea de bruiaj si mai rau, de „deceiving”. Ceea ce nu este valabil în ceea ce priveste canalului Twitter sau Facebook.

  1. Aplicatie PSYOPS în Piata Victoriei ?

Exista voci avizate care spun ca protestele din România din 2017 ar fi fost opera structurilor PSYOPS nationale. Totul s-a derulat prin retelele de socializare si prin contagiune, s-a reusit sa se adune peste 600 000 de români, în principalele zece mari orase ale tarii. Reteta folosita pare a fi mitingul de protest a peste 100.0000 de locuitori ai Capitalei, din 21 august 1968, care condamnau invazia sovietica asupra Cehoslovaciei. Decizia de organizare a mitingului pleca de la ideea ca un act de opozitie fata de Moscova, avea nevoie de suportul populatiei. Securitatea a utilizat canalele existente atunci, radiodifuziunea, televiziunea româna si retelele informative pentru a pregati psihologic populatia si a asigura prezenta la adunarea din Piata Palatului, în fata Comitetului Central.

Ironia sortii, aceste proteste din România anului 2017, fara un motiv clar si justificat, au angrenat cu precadere oameni bogati, într-o tara care are peste cinci milioane de saraci. Bogatii au manifestat pasnic, proiectînd sloganuri cu raze laser pe cladiri, într-o atmosfera de carnaval. Ceea ce contrasteaza flagrant cu un protest real, în care oamenii sunt nevoiti sa iasa în strada si devin violenti pentru ca nu îsi mai pot satisface nevoile primare ( hrana, îmbracaminte, etc ).

Asadar, spre deosebire de ”primaverile arabe” protestele din România, par a fi fost planificate astfel încît sa nu existe interferente exerne, sa nu scape de sub control si din ele sa nu rezulte nicio finalitate. Pentru ca cel mai probabil au fost controlate nonstop de structurile PSYOPS românesti si ele nu si-au propus rasturnarea guvernului Grindeanu. Pare a fi fost doar o aplicatie la scara larga, cu scopul verificarii gradului de penetrare în populatia româneasca, în cazul unei PSYOPS derulata de o putere straina. Verificîndu-se totodata si capacitatea de mobilizare a populatiei, prin noile canale social-media aparute, în cazul repetarii situatiei din 1968, din Cehoslovacia. Daca se confirma aceasta ipoteza, singura întrebare interesanta ar fi  : PSD a fost parte în aceasta operatiune ? Pentru ca  PSD este partidul care gurverneaza România si are ministrii, secretari de stat, inclusiv la ministerul Apararii.

Un fapt extrem de relevant a fost prezenta unor echipe ale CNN, Al Jazeera, CCTV ( Televiziunea Chinenza ) si BBC News care au transmis imagini live de la proteste. Totusi Russia Today a fost si ea prezenta dar si veteranul Nikolay Morozov care a relatat si evenimentele din decembrie 1989.  Nu se mai îndoieste nimeni ca aceste echipe au avut în compunere si specialisti în PSYOPS care au urmarit si pastrat pentru ei, detaliile PSYOPS.  Acestea fiind cele care i-au interesat cu adevarat. Ce anume i-a interesat pe acestia ?

În cazul planificarii si executarii PSYOPS iese în evidenta un termen consacrat din arta militara care este cunoscut drept structura conducerii si care este de tip ierarhic. Pentru a-si exercita actul de comanda în derularea operatiei, dupa un algoritm prestabilit, conducerea dispune de retele de transmitere a ordinelor si dispozitiilor. În sens invers vin informatiile legate de dinamica situatiei din teren (rapoartele de lupta), necesare pentru evaluarea consecintelor survenite prin aparitia variabilelor aleatorii.

Pe baza acestora se iau deciziile oportune pentru modificarea Hotarîrii initiale pentru atingerea scopurilor si obiectivelor pentru care a fost declansata operatia. Toate aceste elemente de baza ale luptei armate au fost transferate si adaptate celui mai nou tip de confruntare, cea care are ca obiect mintea oamenilor, adica razboiul psihologic. Cine a analizat în profunzime mesajele vehiculate prin reteaua Twitter si Facebook, a descoperit si ceea ce se numeste „nodurile retelei” PSYOPS, adica statele majore, angrenate în operatiune. Ele sunt cele instruite cu privire la procedeele de control ale multimilor, în formularea mesajelor psihologice de tip actional, menite sa creeze contagiunea indivizilor disparati.

Tot specialistii PSYOPS au putut sa precizeze, în timp si spatiu, fiecare etapa a protestelor, sa colecteze si sa prelucreze instant fotografia situatiei din teren etc.Asadar “Statele majore” au fost usor de localizat de ”cunoscatori”, motiv pentru care unele canale media românesti au ocolit detaliile PSYOPS sau le-au interpretat voit eronat, cu scopul de a-i camufla pe autorii ei.

  1. În România, SUA a creat cea mai puternica structura PSYOPS din NATO.

Au institutiile românesti capacitatea de a organiza asa ceva ? În România, stat membru, aflat la granita de est a NATO, Pentagonul a creat cea mai performanta structura PSYOPS din cadrul aliantei. Comandamentul pentru Operatiuni Speciale (COS) al Trupelor de Uscat al armatei romane, detine gama completa de structuri capabile sa execute orice misiuni neconventionale în Romania si în afara granitelor. Directia Actiuni Psihologice (PSYOPS) este cel mai important element subordonat COS si functioneaza în cadrul Directiei Operatii a Statului Major General. Ea este fiind compusa din Serviciul Analiza a Tintelor si Evaluare,  din Serviciul Planificare si Conducere a Operatiilor Psihologice si din Serviciul de Influentare Psihologica a Inamicului.

A fost creat un Centru de Operatii Psihologice, încadrat cu cei mai buni profesori universitari în domeniul sociologiei, cercetatori în sfera psihologiei, experimentati realizatori de televiziune, experti în relatii publice, instructori PSYOPS americani, etc. În Afganistan, militarii romani din structura PSYOPS, sunt de fapt trupe de ocupatie. Ei tiparesc si difuzeaza revista „Sada e azadi” („Vocea Libertatii”), cu un tiraj de 400.000 de exemplare, cu articole în trei limbi: engleza, dari si pashtu si este destinata localnicilor. Exista si un post de radio cu acelasi nume care emite non-stop.

  1. Fortele pentru Operatiuni Speciale, o prelungire a PSYOPS.

Conceptul de trupe pentru operatiuni speciale a fost inventat din nevoia de a executa misiuni considerate neconventionale de catre armata americana. Dupa experienta din Vietnam, armata SUA si-a creat pe lânga cele patru categorii de forte armate si un comandament pentru operatiuni speciale (US Special Operations Command). Cunoscuti ca “beretele verzi”, militarii acestui comandament sunt repartizati pe cinci Grupuri pentru operatiuni speciale (SF), fiecare grup fiind repartizat unui comandament continental (USEUCOM-Europa, USCENTCOM-Asia, USAFRICOM-Africa, USPACOM-Pacific, USSOUTHCOM-America de sud) care opereaza într-o zona geografica bine delimitata de pe glob. Membrii subunitatilor fiecarui grup cunosc limbile vorbite si sunt antrenati în cunoasterea obiceiurilor popoarelor în aria geografica de responsabilitate.

  1. PSYOPS si Fortele pentru Operatiuni Speciale sunt folosite pentru loviturile de stat.

Ghidul „Luptei nonviolente în 50 de puncte” elaborat de col. Robert Helveya, veteran al beretelor Verzi, a stat la baza tuturor ”revolutiilor” din spatiul ex-sovietic. Ghidul descrie metodele utilizate de profesionistii actiunilor de protest, cu scopul de a învinge frica si de a subordona afectiv multimile. Prin intermediul fundatiei Freedom House a lui George Soros si a institutului International Republican, finantat de Departamentul de Stat american si de USAID, trupele pentru operatiuni speciale ale SUA au format „reformatori politici si sociali”, specializati în razboiul de guerila urbana în statele foste socialiste din Europa.

Unul din exemple ar fi miscarea Otpor de nesupunere civila si rezistenta pasnica, fondat în 1998 la Belgrad, pentru rasturnarea de la putere a presedintelui iugoslav Slobodan Milosevici. Ulterior, „Revolutia trandafirilor” din Georgia din 2003, cea „Portocalie” din Ucraina din 2004, cea a „Lalelelor” din Kârgâzstan din 2005, cea din R. Moldova din 2009 si Euromaidanul din 2014 de la Kiev, toate au beneficiat de serviciile specialistilor în operatiuni speciale.

Fortele pentru Operatiuni Speciale executa misiuni considerate antiteroriste de statul care le detine. Numai ca ofensiva si apararea sînt doua forme ale luptei, cunoscute în stiinta militara si uneori, situatia impune unui comandant adoptarea unui dispozitiv de aparare, pentru ca, dupa un interval scurt de timp, sa fie create conditiile pentru trecerea la ofensiva. Asa cum de multe ori s-a dovedit ca fortele antiteroriste ale unui serviciu de informatii al unui stat, au planificat si executat o lovitura de stat pe teritoriul altei tari. Adica o operatiune terorista.

Pe 7 aprilie 2009,  Chisinaul, capitala Republica Moldova a fost confruntat cu o tentativa de lovitura de stat care a avut drept rezultat caderea guvernului comunist, initierea de alegeri anticipate si instalarea unei guvernari pro-occidentale. În afara PSYOPS, la Chisinau s-a recurs si la metodele violente, verificate în razboiul de guerila urbana, deoarce pentru a se legitima, organizatorii externi ai loviturii de stat si executantii interni ai acesteia, aveau nevoie, cu orice pret, de distrugeri, victime si de forte de ordine care sa riposteze.

  1. Concluzii

În situatia ca ipoteza se confirma, ce pericol iminent ar fi determinat institutiile din România sa recurga la aplicatia PSYOPS din Piata Victoriei ? Pentru România, vecinatatea Rusiei reprezinta cel mai mare risc. Daca dupa destramarea Uniunii Sovietice, PSYOPS ( operatii psihologice ) ajunsese cenusareasa armatei ruse, dupa Euromaidanul de la Kiev, din 2014, importanta acesteia a crescut exponential. Audiat în Duma de stat, pe 21 februarie 2017, Sergey Shoygu ministrul rus al Apararii, a recunoscut ca a multiplicat de cîteva ori numarul structurilor specializate în desfasurarea de operatiuni informationale. Acestea au de acum si caracter ofensiv dupa modelul PSYOPS ( Psychological Operations  ) existent în armata americana. Aceste structuri sunt mult mai eficiente si mai puternice, decât vechile structuri responsabile de contrapropaganda.

Functionarea noilor structuri PSYOPS a fost testata pe durata exercitiilor militare Kavkaz ( Caucasus) -2016, desfasurate în perioada 5-10 septembrie 2016. Un rol important în aceste exercitii l-au avut Directia Operatii a Statului Major, structurile PSYOPS, Spetsnaz si unitati de lupta cibernetica si radioelectronica ale armatei ruse. Armata rusa dispune de mai multe grupuri PSYOPS, repartizate celor patru Comandamente strategice ( Vest, Sud, Centru si Est ). Grupurile PSYOPS avînd diviziuni specializate pentru toate tarile din vecinatatea apropiata sau îndepartata a Rusiei.

Structurile PSYOPS coopereaza cu cele sapte brigazi ale Fortelor pentru Operatiuni Speciale ( Spetsnaz ), ambele structuri fiind subordonate GRU. Prin integrarea  PSYOPS la tehnologiile moderne de care dispune armata rusa, Moscova este capabila sa execute operatii globale din generatia a patra. Care vizeaza distrugerea, extenuarea si paralizarea organelor puterii oricarui stat inamic.

În Crimeea si Donbass, Rusia a recurs la razboiului hibrid care a însemnat aplicarea într-un mod planificat, a tipului de conflict militar, conceput în laboratoarele strategice militare rusesti. Razboiul hibrid se duce adesea prin intermediari, adica utilizeaza militari echipati în civil sau fara însemne, neasumati oficial, care sunt disimulati în actori nestatali, de tipul „omuletilor verzi”. Componenta militara este utilizata atît cît este necesar sa se sugereze o invazie. Dar neimplicînd prea multe din capabilitatile armatei ruse.

În spatele acestor simulari ale actiunilor militare, exista o imensa desfasurare de forte si masuri care asigura în proportie de 75 % solutionarea conflictului ( cibernetice, informationale, de propaganda, economice, insurectionale, etc ). Potrivit generalului Philip Breedlove, fostul comandant militar al NATO, Rusia este capabila sa crezee oriunde, zone de excludere, impenetrabile pentru toate mijloacele NATO (Anti-Access/Area Denial -A2/AD bubble ).  Sistemele automatizate C4I ( Comanda, Control, Comunicatii, Computere, Informatii si Interoperabilitate ) rusesti au în compunere echipamente de razboi cibernetic de tip ELINT ( Electronic Intelligence ) care monitorireaza din spatiul cosmic, canalele de comunicatii ( telefonie mobila, internet, radio via satelit, etc ) ale institutiilor de securitate nationala ( armata, servicii de informatii, jandarmerie, politie, etc ) ale unei tari NATO sau non NATO din vecinatatea Rusiei.

Echipamentele Borisoglebsk-2 conectat la satelitii rusi, scaneaza si înregistreaza traficul de informatii ( pe toate canalele ) al institutiilor de securitate nationala, din orice stat. Echipamentul lanseaza si masuri de tip razboi electronic pentru suprimarea traficului sau pentru saturarea lui cu informatii false. Un alt echipament de razboi electronic, Krasukha-4, bruiaza toate radarele de sol, navale, aeriene precum si satelitii militari si civili ( printre care si cei care asigura retanslatia comunicatiilor sau cei pentru transmisia canalelor TV ).

Elementul esential al razboiului hybrid este acela ca pleaca de la identificarea slabiciunilor si vulnerabilitatilor inamicului , la el acasa. Si le exploateaza prin crearea de realitati alternative, difuzate prin intermediul televiziunii, internetului si în special prin retelele de socializare. Astfel  razboiul hibrid poate fi extins de la sistemul militar la sistemului social, economic si politic al statului tinta. Inoculîndu-i acestuia o perceptie predefinita care înseamna propria viziune a Rusiei si propria perceptie, asupra derularii evenimentelor si faptelor. Rezultatul initial fiind slabirea vointei si sprijinului populatiei, institutiilor sau a conducatorilor statului tinta.

Dupa ce a creat conditiile bulversarii sistemului social si a paralizarii posibilitatii de a comunica între ele, a institutiilor de securitate nationala, Rusia poate trece la PSYOPS.  Sub forma declansarii de proteste pasnice precum cele de la Bucuresti din 2017. Sau proteste violente, prin implicarea Fortelor sale pentru Operatiuni Speciale ( Spetsnz ), aidoma ”primaverilor arabe” sau a celor de la Chisinau din 2009. Care au drept obiectiv rasturnarea guvernelor pro-occidentale si instalarea unora pro-ruse.

Rusia transmite lumii întregi ca este pregatita sa declanseze operatiuni psihologice ( PSYOPS ) la scara mondiala. Si ca PSYOPS ca instrument de modificare a sferelor de influenta, fara invazii militare, nu mai constituie monopolul SUA. Simultan cu transmiterea acestui mesaj, în presa internationala a aparut o adevarata isterie legata de ”fake news” care a atins proportii apocaliptice în România. Ceea ce înseamna ca responsabilii majoritatii statelor NATO, recunosc nivelul ridicat de vulnerabilitate, la PSYOPS-ul rusesc.

Autor: Valentin Vasilescu, analist militar, fost comandant adjunct al Aeroportului Otopeni

Sursa: Ziarul de Garda

Structurile secrete paralele care conduc din umbra Romania

Februarie 12, 2017 2 comentarii
Dupa Ucraina si Republica Moldova, Romania pare a fi teatrul extins al operatiunilor de razboi hibrid. Nu pun la indoiala informatiile de care dispune Traian Basescu, in acest sens si la care s-a si referit public. De asemenea, nu pot sa nu observ ca la un numar de cinci ani de la avertismentele si numerosele noastre exemple, Dan Andronic, un ziarist conectat la surse dintre cele mai credibile, vine sa confirme agresivitatea razboiului imagologic al organizatiilor de front rusesti impotriva Romaniei.

Problema pe care ne-o punem este de ce vin cu aceste constatari atat de tarziu, mult prea tarziu, cand tavalugul odata pornit, sunt putine sanse sa mai poata fi oprit. Dupa Polonia si Ungaria, Romania preia mixul ideologic al „revolutionarilor nationalisti” Jaroslaw Kaczynski si Orban Viktor, in incercarea de a-i atrage pe cei deziluzionati de Europa cu sloganuri nationaliste si promisiuni de binefaceri sociale, ni se atrage atentia de catre observatori occidentali ai evenimentelor de la Bucuresti.

– „Romania devine statul paria al Uniunii Europene”, suntem urecheati de „The Times”. Dar este interesant si cum se argumenteaza aceasta afirmatie sententiooasa: „Lupta impotriva coruptiei este privita ca un obiectiv strategic atotcuprinzator, menit sa-i linisteasca pe criticii din U.E. si S.U.A. Multi dintre demonstrantii din Bucuresti sunt de acord cu acest principiu. „[…] Nemultumirea lor ar trebui indreptata in alta parte: catre regimul secret al Romaniei, care s-a folosit de tema coruptiei pentru a se razbuna pe inamicii sai, a eroda drepturile fundamentale si a institutionaliza o relatie sinistra intre sistemul judiciar, politia secreta si institutiile anticoruptie. […] Instantele au devenit politizate. […] Intregul concept al coruptiei se confunda cu cel al abuzului de functia politica. Totul se reduce la obtinerea unui numar impresionant de arestari, mentinand in acelasi timp in umbra adevaratele centre de putere. Rezultatul nu este o epurare, ci mai mult o vanatoare de vrajitoare”.
– „Climatul din Romania se mentine exploziv, iar investitorii germani, cei mai importanti din tara, sunt nesiguri si dezamagiti” suntem avertizati din Frankfurt.
– „Romania este o tara ce nu poate fi guvernata!”, se exclama cu tainice subintelesuri la Budapesta. De unde, Romania mai este perceputa ca fiind dominata de „stari ciudate, confuze, neinteligibile, ca o scena luptelor si proceselor paralele, pe care au loc jocuri dure de tehnica a puterii”.
– „In Romania functioneaza niste scenarii din inertie, aceleasi « mine » care au fost puse de anterioara Administratie S.U.A. nu numai in Europa de Est, ci si in intrega lume”, tine sa explice evenimentele directorul Institutului international pentru state noi de la Moscova, care mai precizeaza ca „este dificil de prevazut cum va evolua situatia din Romania insa un lucru este clar si anume ca, fara custodie externa, romanii sunt oameni periculosi”. Asta, deoarece Romania este divizata, polarizata, protestele eterogene nu pot genera o majoritate, iar realizarea consensului este o sarcina mult prea uriasa, vine completarea din media germana.
– Occidentul tine sa releve existenta unui „[…] regim secret al Romaniei care s-a folosit de tema anticoruptiei pentru vendete politice, erodarea drepturilor fundamentale, institutionalizarea sinistrei relatii dintre sistemul judiciar politizat, politia secreta si institutiile de combatere a coruptiei […]”.
– De la Moscova, „Ivestia.ru” deplange pozitia slaba a euroscepticilor, iar protestele dreptei romanesti ar viza, in fapt, destabilizarea Republicii Moldova si a Transnistriei”, ceea ce nu poate decat sa argumenteze directia de atac antiromaneasca a razboiului informational global dus de Rusia.
Sumarele referiri si consideratii de mai sus, nu sunt decat partea minora si de foarte departe vizibila a unei mari si periculoase manipulari informationale, consecinta a incapacitatii de a angaja contracarea operatiunilor de razboi informational care au ca tinta Romania. Printre fundamentele doctrinare ale securitatii nationale exista si un proiect operational privind combaterea razboiului informational. Potrivit acestui proiect, autoritatile de securitate nationala sunt obligate sa previna si sa contracareze agresiunile informationale prin care se creaza, intretine si difuzeaza teroarea psihologica, ataca si distruge valorile identitare, modifica sistemul valorilor morale, depersonalizeaza si manipuleaza categorii de populatie, divide societatea si contrapune masa de manevra astfel creata populatiei cu imunitate fata de operatiunile de razboi psihologic. Controlul releelor de preluare, difuzare si amplificare a efectelor agresiunilor informationale este imposibil de realizat inafara intelegerii responsailitatilor, pe de o parte, ale autoritatilor securitatii nationale si, pe de alta parte, ale ansamblului canalelor de comunicare publica, acestea din urma putand fi, deopotriva, atat vectorii voluntari sau involuntari ai operatiunilor de razboi informational, cat si expresie a capacitatilor de riposta si contracarare.
Cele ce se petrec in Romania amintesc de evenimente oarecum similare din Italia, cand, sub pretextul prevenirii preluarii puterii de catre fortele politice de stanga, societatea a fost supusa unei asa numite „strategii a tensiunii”. „Strategia tensiunii – S.I.D. paralel” nu era un simplu exercitiu eseistic al presei italiene din anii ’60-’70 ai veacului trecut. Era expresia inimaginabilelor derapaje ale serviciilor secrete acuzate si cu directorii deferiti justitiei pentru conspiratii impotriva ordinii democratice constitutionale a Republicii Italia. Mentionam ca acronimul S.I.D. desemna „Servizio Informazioni de la Defensa”. Permanenta teama a C.I.A. si a Aliantei Nord Atlantice de avansul stangii in optiunile electoratului din cizma peninsulara s-a materializat intr-o strategie a tensiunii. Serviciile secrete, cu precadere cele militare, mai greu daca nu chiar imposibil de controlat in cea perioada, au generat structuri secrete paralele (clandestine, paramilitare, conectate la finantari underground) care au radicalizat viata politica si promovat terorismul pentru compromiterea stangii si limitarea accesului comunistilor la putere. In esenta, strategia tensiunii s-a rezumat la inventarea si dezvoltarea unor permanente surse de destabilizare social-politica, pregatindu-se disimulat, de catre serviciile secrete, lovituri de stat in numele unor forte ale opozitiei, de regula a celor de stanga. Subsumate strategiei erau si actele teroriste provocate pentru motivarea represiunilor impotriva anumitor miscari social-politice neconvenabile. Este aproape fara de tagada ca, intr-o foarte mare masura, fenomenul terorist italian (de toate culorile) a fost manipulat in cadrul strategiei tensiunii.
Sub conducerea amiralului Eugenio Henke, S.I.D. a elaborat si aplicat „strategia tensiunii”, o noua forma a deviatiilor, in care alaturi de Henke un rol major si-a asumat seful Biroului „D”, Enzo Viola. Ambii isi vor dezvolta legaturile cu dreapta extremista, cu crestin-democratia bavareza condusa de Franz Josef Strauss, care a cerut sefului B.N.D., Richard Gehlen sa colaboreze cu S.I.D., pentru subminarea Partidului Comunist Italian in actiunile sale de mediere dintre social-democratia germana si guvernele comuniste estice. S.I.D. a stabilit relatii operative speciale si cu K.Y.P., serviciul secret al regimului de dictatura militara din Grecia, cele doua servicii ocupandu-se indeaproape de mentinerea activa a spiritului fascist, ca element al strategiei tensiunii.
Aceasta „internationala neagra”, care a cooptat si retelele Mafiei, a pus la cale mai multe tentative de lovituri de stat si, in numele unei initiative de „moralizare a vietii publice si reasanarea partidului”, a desfasurat urmatoarele operatiuni de politie politica:
– folosirea grupului Sogno-Brossio pentru a distruge Partidul Liberal Italian, impingandu-l spre definitiva sa dezintegrare;
– folosirea lui Bindelli si a unor conducatori care i se impotrivesc lui Almirante pentru accelerarea crizei Miscarii Sociale Italiene si contestarea conducerii lui Almirante;
– folosirea unui grup de colaboratori ai lui Emilio Colombo pentru discreditarea si conducerea operatiunilor impotriva dreptei Democrat-Crestine;
– utilizarea prietenilor lui Ferri, Reale, Cucchi pentru discreditarea conducerii Partidului Social Democrat Italian;
– conducerea de operatiuni ad-hoc care sa loveasca in pozitiile personale ale anumitor lideri ai Partidului Socialist Italian.
S.I.D. Paralel dispunea de trei birouri (Milano, Torino si Roma), o tipografie, o tabara pentru formarea „activistilor”, un iaht cu legaturi radio in orice punct de pe glob si o legatura relativ frecventa cu Imrey Howard, ofiter special al C.I.A. cu acoperire diplomatica. La 7 decembrie 1970, a avut loc o tentativa de lovitura de stat militara pusa la cale de conjuratii grupului Borghese[1]. Miceli, succesorul amiralului Eugenio Henke, se afla in contact cu acest grup din 1969[2], contact pe care-l va prezenta ca fiind determinat de indeplinirea atributiilor sale. Procurorul Claudio Vitalone va retine in rechizitoriul sau: „[…] Miceli a mintit cu nerusinare, violand in mod deschis obligatii fundamentale ale biroului sau. Mai mult, de trei ani acesta a actionat, « in conformitate cu prevederile legale », fara ca vreuna dintre autoritatile subordonate sa fi gasit vreo modalitate de a impune respectul fata de principiile fundamentale de legalitate si de corectitudine”[3].

Din 1971 si pana in 1974, cercetarile asupra cazului Borghese au fost blocate, responsabilitatea revenind mai multor personalitati politice, intre care ministrului apararii Tanassi, sefului Statului Major, generalul Marchesi, ministrului de interne Restivo s.a., care au incercat acreditarea tezei unei „lovituri de stat militare a pensionarilor”. In realitate, s-a procedat astfel pentru a se ascunde rolul masoneriei, care a avut exponenti importanti direct implicati in tentativa insurectionala. Dintr-o scrisoare adresata de masonul Bocciani catre Prisco Brilli, consilier al Ordinului Marelui Orient din Italia, rezulta ca la 20 septembrie 1969, fratele colonel Licio Gelli, francmason din anul 1963, i-a comunicat fratelui Salvini, ca Marele Maestru (Giordano Gomberini – n. a.) initiase, sub spada sa, 400 de inalti ofiteri ai armatei, cu scopul de a pregati un guvern al coloneilor, totdeauna preferabil unui guvern comunist.

In legatura cu rolul colonelului Gelli, este semnificativ un raport al S.I.S.M.I., care mentioneaza ca Ted Shackly, directorul tuturor actiunilor acoperite ale C.I.A. in Italia, l-a prezentat pe conducatorul Lojei francmasonice „P. 2″, Licio Gelli, lui Alexander Haig (general american, colaborator al presedintelui Nixon si al secretarului de stat Henry Kissinger, in timpul razboiului din Vietnam; comandant al fortelor N.A.T.O. din Europa intre 1975-1979 si secretar de stat in anii 1981-1982 – n.a.). Cu autorizarea lui Haig si a lui Kissinger, Gelli a recrutat, in toamna anului 1969, 400 de oficiali italieni si ai N.A.T.O. in loja sa[4]. Complotul a fost dezvaluit de presa la 18 martie 1971, cand unii conjurati au fost arestati, iar Borghese si Gavino Matta, un alt complotist, ex-combatant fascist in razboiul din Spania, fiind avertizati au avut posibilitatea sa fuga in Spania. Conjuratii au fost internati, „pe motive grave de sanatate”, in clinici luxoase, unde Miceli i-a vizitat, dupa cum a afirmat, „pentru a controla fenomenul subversiv”.

Cu prilejul unei astfel de vizite la Villa Marguerita, unde era internat Orlandini, al doilea cap al complotului, Miceli i-a facut semnul conventional sicilian „nu vorbi si eu te voi proteja”. Dupa cum rezulta din sentinta procesului, marii autori ai complo-tului, Borghese, Orlandini si Sauci erau in legatura permanenta cu sefi ai S.I.D., iar functionari ai serviciului informau constant asupra evolutiei situatiei. O problema fundamentala a ramas neclarificata si, anume, daca tentativa de lovitura militara a fost o repetitie generala a structurilor oculte paralele sau a intervenit un element necunoscut care a dat totul peste cap. Giuseppe De Lutiis, cercetand mai multe informatii succesive, ajunge la concluzia ca Borghese a fost, de la inceput, menit sa fie depasit de evenimente[5]. Cand grupurile armate ale extremistilor neofascisti (Noua Ordine si Avangarda Nationala) ar fi ajuns sa controleze unele centre de putere, ar fi urmat declansarea unui plan antiinsurectional aflat in posesia comandamentului general al jandarmeriei, care prevedea arestarea exponentilor politici, sindicali si militari ai stangii.

Giulio Andreotti, in 1974, in calitate de ministru al apararii, va inainta dosarul cercetarilor magistraturii din Roma. Nu se va ajunge, insa, la nici un rezultat cert. Cativa ani mai tarziu, va rezulta ca structura organizatiei subversive nu fusese dezvaluita, ea continuand sa functioneze, amanand doar data loviturii de stat. Apare, astfel, evident ca exista o retea secreta paralela, protejata de S.I.D. careia justitia sa nu-i poata aplica legea. Aceasta retea tine de operatiunea „Gladio”, sau planul „Demagnetize”, pus de acord, in 1956, intre S.I.F.A.R. si C.I.A., care a determinat proliferarea organizatiilor clandestine „Gladio”, „X”, „Roza Vanturilor”, Loja francmasonica secreta „P.2″ si „S.I.D. Paralel”. Ansamblul operatiunii avea, in vedere, in mod formal, o ampla miscare secreta de rezistenta din partea tarilor occidentale fata de o eventuala invazie din partea Tratatului de la Varsovia. In plan practic operational, aceasta retea oculta a fost utilizata, sub motivatia ei initiala, pentru influentarea si anormalizarea cursului vietii politice in directia anularii sanselor fortelor de stanga de a se afirma si prelua puterea. Retelele „Gladio” au fost demascate la sfarsitul anilor ’80. La 10 octombrie 1991 au fost inculpati penal amiralul Fulvio Martini, fost director al S.I.S.M.I. si generalul Paolo Inzerilli, fost sef al Statului Major al S.I.S.M.I., anterior al Oficiului Securitatii Nationale, precum si conducator al retelei „Gladio”.
O situatie oarecum similara pare a fi definitorie pentru seria turbulentelor politice asociate Administratiei Prezidentiale K.W. Iohannis. Accidente precum Colectiv 2012 si Bamboo 2017 erau la ordinea zilei in Italia. Ineditul romanesc consta in rolul explicit partizan al presedintelui Romaniei. Presedintii Italiei, dat fiindu-le statutul constitutional, nu au fost integrati strategiei tensiunii. Presedintii Romaniei, daca nu o patroneaza, cad victime ale strategiei. Domnului K.W. Iohannis nu i-a ramas decat sa ia aminte la experienta precedesorilor si sa cautioneze sistemul terorismului psihologic mostenit. Cu activul si pasivul acestuia de nimeni vreodata auditat. Un sistem parainstitutional al puterii secrete este omniprezent, ubiscient si omnipotent in Romania. Sistemul functioneaza in baza legii mercenariatului, pe care state anume o au. A servit tuturor presedintilor Romaniei, cu sau fara voia, ori stiinta lor. Bucuria copilareasca de a avea aceasta jucarie nu a fost exprimata, insa, cu atata forta de expresie, cat a emanat fizionomic, de la tribuna Parlamentului, domnul K.W.Iohannis. In definitiv, si Goering spunea: „Fireste ca oamenii nu vor razboi. Tot ce trebuie facut este sa le spui ca sunt atacati, iar pe pacifisti sa-i denunti ca nu sunt patrioti si ca pun Tara in pericol. Functioneaza in orice tara”.
Reaccederea la putere in Romania a stangii postcomuniste a nemultumit pe cei vizati de retorica electorala a liderilor social-democrati vis-a-vis de suveranitatea deciziilor macroeconomice, Fondul Suveran de Dezvoltare, politica redeventelor si alte intentii care definesc tocmai esenta doctrinelor stangii. Promisiunile electorale nu pot fi luate doar ca simple promisiuni, cand partidul care le angajeaza conteaza pe 700.000 de membri si simpatizanti activi, care in conditiile absenteimului la vot, se alege pe sine. Un asemenea partid, cu lideri marcanti, nu doar implicati in scandaluri de coruptie, ci si nefrecventabili familiei socialistilor europeni nu este crezut pe cuvant de onoare. Pentru Occident, social-democratii romani sunt echivalentul trisorilor abili in jocul cu carti politice masluite. Nici celelalte formatiuni politice nu au o reputatie mai buna. In definitiv, puzderia partidelor aparute dupa anul 1989 nu erau decat fragmentatii rezultate din explozia P.C.R. via F.S.N. Dramatismul situatiei romanilor pare a fi corect perceput de aliati, dar oricat de mult ar dori ei binele Romaniei, respectarea angajamentelor fata de Constitutie si legile nationale tine exclusiv de institutiile politice si alesii nostri. Institutiiile sunt incropite, alesii inselatori.
Sursa : bzi.ro

Cum ne prelucreaza sistemul si cat de vulnerabili suntem in fata manipularii

Februarie 6, 2017 1 comentariu

In Romania “sistemul” si “statul de drept”sunt doua notiuni, din pacate opozabile, doua entitati colective aflate fie intr-o complicitate morbida, fie intr-un razboi de uzura,care adanceste prapastia neincrederii dintre cetatean si autoritatile statului.
Manipularea presupune un mecanism de functionare, bazat pe principiul ca victima va fi convinsa ca actioneaza in conformitate cu gandurile si necesitatile sale, fara sa banuiasca, ca “cineva” prelucreaza toate informatiile despre subiect si orizontul sau de interes, realizand profiluri psihologice, caracterologice si arhetipale, care transforma pe oricine, intr-o “carte deschisa”.
Activitatile noastre, mai ales cele din mediile on line, expuse pe paginile de socializare usureaza extraordinar de mult, activitatea celor care genereaza scenarii de persuasiune mascata. De exemplu, pe Facebook, peste 80% dintre utilizatori, publica fotografii si informatii personale, legate de hobbyuri, preocupari de lectura, convingeri politice, ideologice sau religioase. Programul Window 10 are inclus o functie de recunoastere faciala, iar pornirea automata a web camerei computerului, telefonului mobil sau microfonului sunt incluse deja in majoritatea aplicatiilor pe care le descarcam din on-line. O aplicatie a facebook este rezervata listei cu prieteni, care isi expun ca intr-o vitrina, ce filme prefera, ce marca de masina, cu ce tipologie de partener se potrivesc, ce muzica asculta, etc
Urmarind toate aceste date cu caracter personal, pe care le impartasim cu entuziasm in mediul virtual, “sistemul”analizeaza cu rigurozitate si concepe profiluri psihologie necesare campaniilor de propaganda, manipulare si dezinformare. Astfel, niste indivizi interesati sa promoveze idei, produse, programe politice, ideologii, miscari sociale, sindicale etc, au acces in gandurile noastre cele mai intime, putand prezice cu acuratete intentiile si actiunile fiecaruia.

 

Avand acces la aceste informatii, companiile comerciale vor stii cum sa-si directioneze produsele, partidele politice vor cunoaste exact ceea ce vor alegatorii sa auda si sa creada, organizatiile teroriste isi racoleaza luptatorii, iar statele ostile isi acordeaza propaganda si agresiunile informationale, reusind sa paralizeze relatia fireasca dintre stat si cetatean.
Atat guvernele, cat si entitatile economice multinationale, serviciile secrete sau organizatiile oculte au tehnologia necesara de a stoca si procesa informatii despre activitatile cotidiene de pe internet. Astfel, vor stii cu exactitate ce ne capteaza interesul, ce ne emotioneaza sau ne frustreaza, previzionand directiile de comportament. Motoare de cautare scanează tot ce facem cu calculatoarele, telefoanele si stocheaza informatii pe servere imense. Computere gigant analizeaza datele obtinute, folosind softuri foarte avansate.
Informatiile sunt stocate si folosite pentru profilarea indivizilor. Se fac segmentari piramidale ale subiectilor bazate pe influenţă personala, ideologii şi domenii de interes. Avand acest instrument, “sistemul “ va putea penetra constiinta colectiva, fara ca noi sa banuim ceva. Internetul+ social media+ facebook tind sa devină un soi de constiinţa colectiva sociala, iar cine controlează sistemul poate controla si prezenţa unei ideologii sau persoane in aceasta paradigma.
Sistemul poate influenţa segmente sociale furnizand informatii intr-un singur sens, generand curente de opinie despre fapte, persoane, situatii sau idei. De exemplu este amuzant cum pensionarii dependenti de televiziuni cred ca tinerii sunt prizonierii internetului, cand ei insisi sunt captivii unui sistem mult mai pervers de control al mintii.

Miza nu este atat controlul individului sau crearea de curente de opinie, ci mai degraba, PREDICTIBILITATEA. “Sistemul” vrea sa stie dinainte ce se va intampla si chiar sa genereze evenimente. Pana acum a cam a reusit. Fara sa banuim ceva, altcineva stie dinainte ce vom cumpara, pe cine vom vota, ce actiuni vor cadea la Bursa sau de cine ne temem, cu mult timp inainte ca aceste ganduri sa se cristalizeze in mintea noastra.

De aceea este, mai mult decat necesar, sa facem distinctia clara intre Institutiile Statului, care se afla, conform legii in slujba cetateanului si „Sistem”, care urmareste sa profite, sa exploateze si sa beneficieze de credulitatea si naivitatea colectiva, pentru a impune scenarii si proiecte oculte, ale caror beneficiari reali raman ascunsi opiniei publice

Sursa : codulluireste.ro

Etichete:

Cum suntem imbecilizați

Decembrie 10, 2016 1 comentariu

Mai țineți minte discursurile școlare plimbate prin gură de un inspector plăcintos pe la diferite ocazii de prefabricată solemnitate? N-ați devenit niciodată brusc visători în fața abilității cuiva de a vorbi minute la rând, înșirând propoziții impecabile din punct de vedere gramatical despre nimic?

Să nu fim răi, chiar dacă intelectual vorbind momentul nu-i făcut pentru a transmite ceva, specia discursului școlar are o totuși funcție: aceea de a-i asigura pe toți că e bine. A fost greu, ne-am dat silința, dar acum totul e bine. Putem să ne pupăm între noi, ficțiunea e temporar suspendată, moara macină cuvinte liniștitoare despre un viitor care abia așteaptă să ne ia în brațele lui. Totul e cum nu se poate mai bine.

Felicitări dacă tocmai vi s-a zburlit intuiția. Aveți dreptate, e nefiresc să dai de trei ori într-un paragraf de asigurarea că totul e bine. Circumstanțele îți sugerează să te simți brusc ca Scufița Roșie discutând cu un necunoscut amabil în pădure. Excepție dacă nu cumva paragraful vrea să sugereze atmosfera plină de candoare a unui discurs din curtea școlii. Care, din păcate, este la rândul lui ceva anormal în raport cu tot ceea ce numim, dintr-o inexplicabilă lene, viața reală. Mărturisesc că până la lectura lui John Taylor Gatto n-am crezut că vorbele rostite de un profesor în fața unui auditoriu format aproape exclusiv din confrați ar putea transmite mai mult decât o face cu succes un cântec de leagăn. S-ar părea că, până să le redacteze, nici el n-a crezut.

Printr-o ironie paradoxală, americanul John Taylor Gatto a fost în mai multe rânduri laureat al distincției “Profesorul anului” în statul New York. Tot atâtea ocazii în care să spună că școala se îndreaptă spre o fundătură și să-i radiografieze itinerariul. Nu are obsesii legate de reformă, ci-l preocupă efectele secundare ale școlii (“curriculumul ascuns”), adică ceea ce școala le livrează copiilor la pachet cu programa școlară, ingredientele invizibile care le marchează comportamentul pentru toată viața și în privința cărora nimeni nu este avertizat explicit. Dacă există un rău de mare, pe care nu-l poți intui de pe uscat, atunci trebuie să existe niște simptome care țin de sistemul de învățământ și care nu sunt documentate în paginile glorioase cu iz didactic pe care profesorii le redactează și pe care nu le citește nimeni.

Copiii nu au niciun interes pentru lumea adulților. Până la învățământul de masă, studierea lumii adulților era preocuparea principală a tinerilor. Copiii de azi au atenția evanescentă și niciun sentiment de curiozitate. Copiii au un simț subdezvoltat al legăturii dintre viitor și prezent. Ei trăiesc într-un prezent continuu. Copiii sunt anistorici, neavând nicio idee a legăturii dintre trecut și prezent. Copiii sunt lipsiți de capacități empatice. Copiii se simt stânjeniți de intimitatea autentică. Copiii sunt materialiști, urmând exemplul profesorilor de școală care, în mod materialist, “notează totul”. Copiii sunt dependenți, pasivi și sfioși în fața noilor provocări.

banner-articol-gatto

Ori școala a dat naștere acestor patologii, ori televizorul, ori amândouă. Nu mai există alte perioade semnificative de timp în experiența copiilor noștri afară de televizor și școală.

Acesta este, într-un singur paragraf, prețul plătit școlii. Să nu ne temem să spunem că este vorba despre patologia mai multor generații. Iar această patologie provine din artificializarea mediului școlar, rupt de restul societății, închis și autosuficient. Decontextualizarea, amalgamul de deconexiuni, încălcarea ordinii naturale și a bunei rânduieli, abordarea realității sub formă de petice haotice – toate acestea dăunează grav intelectului. Din păcate, nici caracterul nu scapă: dependența emoțională de niște adulți atotputernici, eliminarea rezistenței la formulele impuse, perpetuarea nemulțumirii, absența spațiului privat și a timpului personal al elevului sunt ingredientele cu care se prepară paralizia fizică, morală și intelectuală.

Partea tragică este că școala persistă ca instituție într-o lume în care nici celelalte forme de organizare nu o duc mai bine: învățăturile bisericii nu mai sunt acceptate, familiile sunt în gravă suferință din cauza rupturilor, a absenței prelungite a părinților de acasă și a închiderii bunicilor în aziluri, timpul liber este fagocitat de televizor și, mai nou, de jocurile video. Criza școlii este un aspect al amplei crize a comunității. Pe fondul acesta de surpare a ceea ce era odată solid, alternativa școlii la domiciliu este un lux pe care foarte puțini și-l pot permite. Și nu este, în fond, decât o normalitate pe care am desființat-o, iar astăzi nu facem decât să ne amintim că a fost o vreme în care copiii învățau alături de părinți și alți oameni din proximitate, învățau jucându-se și profitând de fiecare moment în care cineva putea să le explice un lucru susceptibil să-i pasioneze.

În ce mă privește, mi-e clar de câțiva ani că școala este un borcan în care copiii intră dimineață de dimineață pentru că pur și simplu n-au idee unde s-ar putea duce. Se monitorizează absențele (adică se numără, profesorii cred că a număra este totuna cu a înțelege cauzele), dar cred c-ar trebui să fim îngrijorați de prezența copiilor într-un loc pe care ori îl urăsc ori în cel mai bun caz nu-i interesează. O relație de dependență bolnăvicioasă care precede sau merge deja mână în mână cu celelalte dependențe din viața lor: drogurile narcotice, competițiile prostești, sexul recreativ, pornografia violenței, jocurile de noroc și alcoolul, achiziționarea compulsivă de bunuri. Instinctiv cu toții știm că școala a devenit o ficțiune, o imensă bulă de săpun în afara vieții, din care a fost eliminată responsabilitatea studiului independent și a învățării pe cont propriu.

Ieșirea din ficțional pe care ne-o propune John Taylor Gatto coincide cu întoarcerea la realitate: nu mai multă școală ne trebuie, ci mai puțină! Școala nu poate și nu trebuie să se substituie familiei și comunității, de aceea aruncarea responsabilității educației asupra școlii nu este nici onestă, nici realistă. Școala școlarizează, familia și comunitatea educă. Nu de mai mulți bani pentru un sistem parazitar este nevoie, ci de mai multă familie, de muncă în folosul comunității și în contact cu aceasta. Marea vină a școlii este aceea de a se fi oferit să suplinească familia și comunitatea, fără să fie niciodată mai mult decât o instituție, adică o rețea de indivizi angrenați simplist în funcție de niște reguli nefirești. Putem să o reformăm oricât, școala se va încăpățâna să rămână exact ceea ce este: un mediu toxic pentru curiozitatea intelectuală și căldura umană autentică.

Autor: Radu Iliescu

Sursa: Anacronic.ro

Aberaţii de campanie: “Cioloş e copilul lui Soros!”

Decembrie 8, 2016 1 comentariu

Fenomentul ştirilor false răspândite cu viteză pe reţelele de socializare a lovit şi în România, în plină campanie electorală. O informaţie potrivit căreia premierul Dacian Cioloş ar fi copilul din flori al miliardarului american George Soros a devenit virală pe Facebook, fiind accesată de peste 25.000 de naivi cu acces la internet. În mediul online a apărut suspiciunea că senatorul ALDE Dian Popescu ar fi în spatele site-ului care a lansat gogomănia.

Aberaţii de campanie: “Cioloş e copilul lui Soros!”

Site-ul exclusiv24.ro a lansat luni o ştire falsă care anunţa că premierul Dacian Cioloş ar fi, de fapt, fiul ilegitim al miliardarului american de origine maghiară George Soros, care l-ar fi sprijinit să ajungă la Palatul Victoria pentru a-şi promova interesele oculte. „O informatie venită din Salaj pune pe jar toată România. Dacian Cioloş ar fi copilul ilegitim al lui George Soros. În realitate, premierul României a fost înfiat de părinţii săi de la o unguroaică cu care Soros a avut o aventură. Aşa se explică şi ascensiunea actualului premier în forurile Uniunii Europene şi sprijinul primit de la tatăl natural”, anunţa site-ul cu pricina. Informaţia s-a răspândit rapid pe Facebook, iar ştirea a strâns într-o singură zi peste 25.000 de vizualizări.

”Am văzut şi eu chestiunea şi am trecut prin stări multiple, dar până la urmă mi-am spus că, aşa cum îl cunosc eu pe român e suficient de inteligent şi suficient cu simţul umorului care să guste gluma asta care miroase a prostie crasă din partea celor care au impresia pot să prostească pe oameni cu aberaţii din astea”, a reacţionat ieri premierul Dacian Cioloş. Însă fabulaţiile nu s-au oprit la legătura de sânge dintre premierul României şi George Soros, ci au mers şi mai departe, până la implicarea lui Soros în alegerile parlamentare din România. “USR este împinsă să ajungă în Parlament pentru a sprijini interesele lui Soros. România nu va mai fi condusă decât de multinaţionale, iar fiul lui Soros va duce la îndeplinire planurile miliardarului care vrea să rupă România şi să cumpere pe nimic ce a mai rămas din rezervele ţării“, au continuat aberaţiile din articolul inventat.

 

Un senator ALDE ar fi în spate

Deşi retorica materialului seamănă izbitor cu discursul adoptat în campanie de fostul premier Victor Ponta sau deputatul PRU Sebastian Ghiţă, în mediul online a apărut informaţia potrivit căreia site-ul care a lansat ştirea aparţine firmei Maserati SRL din Târgu Jiu, deţinută în acte de senatorul ALDE Dian Popescu. Fost liberal, acesta a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în august 2014. Politicianul a respins însă orice implicare în această poveste şi susţine că ar fi vorba despre “o simplă coincidenţă de IP pe un server care ţine zeci de site-uri”. Denumit sugestiv post-truth (n.r. – post adevăr), fenomenul minciunilor sfruntate care devin virale pe Facebook a lovit din plin peste Ocean, cu ocazia alegerilor pentru Casa Albă din luna noiembrie. O analiză realizată de BuzzFeed arată că în timpul campaniei electorale din SUA, informaţiile false au avut mai mult succes pe reţelele de socializare decât ştirile reale. 20 de farse de acest gen au strâns peste 8,7 milioane de share-uri şi comentarii pe Facebook, în vreme ce articole serioase realizate de publicaţii de prestigiu ca New York Times, Washington Post sau Huffington Post au însumat doar 7,4 milioane de share-uri. Mai mult, un român din Oradea ar fi în spatele site-ului care a lansat cea mai citită fabulaţie din timpul campaniei americane, aceea că Papa Francisc şi-ar fi declarat susţinerea pentru republicanul Donald Trump.

 

Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, potrivit articolului 404 din Noul Cod Penal. Sursa : jurnalul.ro

Etichete:,
%d blogeri au apreciat asta: