Arhiva

Archive for the ‘Romania’ Category

Despre cei care ”pupă moaște”

Octombrie 18, 2017 2 comentarii

Sunt atât de obosit că nu mai pot să țin ochii deschiși, dar vreau neapărat să scriu acest articol. Unul dintre cele mai cunoscute efecte ale mass-media se numește agenda settings și înseamnă că presa ne învață ce este mai important dintr-un eveniment, care sunt cele mai importante evenimente ale zilei, ne setează agenda.

Cum ne arată ce este mai important într-un eveniment? Prin unghiul de abordare. Prin modul în care alege să relateze evenimentul.

Reporterul pleacă să facă un material la Iași, la Sfânta Parascheva. La plecarea din redacție întreabă: cum dau evenimentul acesta? Și i se răspunde în același mod în care i se răspunde și de Crăciun/Paște/Revelion și la toate sărbătorile importante: te duci și vezi câți oameni au ajuns la spital (de Crăciun/Paste din cauză că au mâncat prea mult, acum de epuizare), vezi dacă au existat incidente….etc. Reporterul pleacă și la fața locului prima lui întrebare este: câți oameni au ajuns la salvare (asta dacă nu întreabă chiar din redacție, telefonic, înainte de a pleca). Primește numărul deci are deja jumătate din material. Anul acesta au fost 500 de oameni la Salvare. Buuuuun, are ce să scrie. Ce mai caută? Incidente! S-au îmbrâncit oamenii cu jandarmii și invers? Nu. Ce-ar trebui să mai fac eu aici, se gândește…? Să caut niște băbuțe și să obțin niște răspunsuri amuzante. Asta s-a făcut și anul trecut și acum doi ani, face audiență și redactorul-șef o să se amuze când o să vadă filmul, o să-i placă. Deci să-i duc ce-i place. Și face mini-interviuri cu oameni care arată rău sau vorbesc aiurea, în speranța că va avea noroc și va prinde ca anul trecut, o isterică luată cu salvarea în timp ce urlă că e posedată – dacă ar prinde asta, ar fi aur curat, poate ar lua și o primă (Sergiu Toader, creatorul Știrilor Pro Tv, dădea primă jurnaliștilor care aduceau imagini cu oameni în lacrimi, ca să-i învețe să-i caute – a perpetuat asta și la Observatorul Antenei 1, tot creația sa și la Realitatea TV etc). Așadar, acesta e unghiul de abordare al evenimentului.

Asta ne arată jurnaliștii. În fiecare an. Același lucru. Nu vi se pare că vedem în fiecare an același lucru, același tip de abordare al unui eveniment? Și acum să vă spun un secret: eu am lucrat 14 ani în presă. Printre altele, am fost și editor, iar apoi editor-coordonator la Realitatea TV, pe vremea lui Prigoană, Cristoiu, Sergiu Toader etc. Am fost mâna dreaptă a lui Cristoiu. În paralel, realizam un talk-show la Radio France Internationale, în care analizam și demascam tehnicile prin care presa manipulează evenimentele săptămânii. Și acum secretul. Jurnaliștii păstrau în softul redacției știrile din anii trecuți și le refoloseau. De exemplu: știrea că au apărut brazii în piețe. O luau de anul trecut, schimbau prețurile dacă era cazul și o dădeau din nou. Sunt aceleași știri în fiecare ani despre brazi. Sunt aceleași știri în fiecare an despre Procesiunea de la Sfânta Parascheva. Jurnaliștii cunosc bine subiectele gustate de public și momentul când trebuie difuzate. Și reiau unghiul de abordare care a avut succes în anii anteriori. Anul trecut a devenit viral subiectul cu isterica de la procesiune? De ce să încercăm ceva nou? Mergem tot pe rețeta de anul trecut. În februarie e Gripa! Cu G mare. Este sau nu este gripă, jurnaliștii încep să dea telefoane ca să o găsească. E momentul GRIPEI. Și află că sunt două cazuri. Deci titrează: ÎNCEPE EPIDEMIA DE GRIPĂ! PRIMELE DOUĂ CAZURI! Asta interesează oamenii în februarie. Se dezgheață vremea, se îmbracă mai subțire, li se înfundă nasul și încep să fie speriați de perspectiva unei gripe. Iar jurnaliștii știu. Pentru că asta se întâmplă în fiecare an. Paranteză: mă gândesc să fac un calendar al lucrurilor pe care jurnaliștii le servesc publicului în fiecare an, la date fixe. Aceleași în fiecare an :). Deci, jurnaliștii aleg un unghi de abordare pentru noi. NU este realitatea. Este un unghi de abordare. Mai devreme am arătat cât de stereotipal și de fals este.

Și acum o poveste prin care am trecut eu.

Acum patru ani conduceam un site mare de știri, creat de mine. Era coadă la Moaștele Sfântului Dumitru, deci am trimis un reporter tânăr, care promitea, acolo. I-am spus să urmărească ce se întâmplă și să facă o relatare. Pur și simplu, să povestească ce vede. Pentru că urma să stea toată noaptea, am stat și eu cu el. De acasă. Îl mai sunam, îi mai dădeam sfaturi, îl încurajam, era examenul uceniciei lui de reporter (există niște momente inițiatice, care transformă un ucenic într-un jurnalist: manifestațiile etc, sunt mai multe – am format mulți jurnaliști). Deci stăteam cu el, prin telefon, făceam echipă. Pe la trei dimineața s-a făcut foarte frig, deci m-am urcat în mașină, m-am dus la el, în față la Patriarhie și i-am dus un pulovăr. M-am gândit că îngheață de frig. A fost foarte bucuros. Și, dacă tot am ajuns acolo, am zis să “inspir” puțin atmosfera, adică să mă duc puțin să vorbesc cu oamenii de la coadă, să văd ce se întâmplă etc. Și am mers și am mers, până la capătul cozii, am vorbit cu oameni…am stat, i-am observat. Am inspirat și am expirat ce se întâmpla. Vreau să vă spun un singur lucru: nu am întâlnit în viața mea oameni atât de extraordinari. Erau toate categoriile sociale: oameni săraci, necăjiți, de condiție medie, intelectuali, toate categoriile. Dar acolo, la coada imensă, de la poalele Patriarhiei, unde stăteau oamenii și câte 24 de ore la rând, am simțit ceva extraordinar, ceva ce n-am să uit niciodată, ceva ce mă emoționează și acum când tastez: un amestec de speranță, de iubire, de bunătate dar mai presus de orice, de speranță. Era un loc magic. Așa cum aș vrea să fie România de-a pururi: oamenii se iubeau, se ajutau, erau buni, erau oameni. Erau oameni între oameni. La ora 3 dimineața, se făcea 4 și eu nu mai voiam sa plec de acolo. Nu mai voiam să plec din atmosfera aceea care îmi pusese un nod în gât, nu mai voiam să plec dintre oamenii aceia care, în acea noapte, erau buni și aveau toți o flacără, o căldură cu ei: a speranței, a binelui. Era cu ei. În seara asta am văzut la tv un jandarm din Iași care spunea cu drag că se cunoaște cu pelerinii, se întâlnesc în fiecare an. Așa era și în acel an la Sfântul Dumitru: jandarmii erau fericiți că se aflau în acel loc, trăiau cu toții un moment minunat, ca la începuturi, așa ca într-un sat fain, într-un loc ca Maramureșul,  unde oamenii stau pur și simplu împreună, nu există garduri, oamenii se ajută între ei, se iubesc între ei, pentru că sunt toți pe același drum. Al speranței. Care-i face să nu mai fie simpli oameni.

Spre zori am plecat cu sufletul plin-plin, am trimis reporterul la culcare și, a doua zi, am scris împreună cu el cel mai frumos reportaj din viața mea. Cred că și a lui (mi-a spus asta și cred că s-a format frumos). Un reportaj despre minune. Dacă mă citește, îl rog să mă caute, am căutat și eu reportajul și nu l-am mai găsit. A fost unul dintre cele mai frumoase reportaje și nu a avut nimic jurnalistic. A fost pur și simplu o reflectare a realității așa cum am putut noi, două biete ființe umane, să o cuprindem.

A avut 30 de cititori. Nu 30-50.000 cum aveau celelalte articole. Oamenii așteptau salvare, amuzament, bășcălie. Dar noi am ales să scriem ce am văzut, fără să ne pese de audiență.

Am scris realitatea. Aceasta este realitatea, dragi cititori. La acele moaște nu merg numai proști, tâmpiți și idioți. Acesta este unghiul de abordare al presei. Ca să vă facă să vă uitați la televizor și să comentați în rețelele sociale. Așa cum faceți în fiecare an, fără să vă deranjeze sau să vă pună semne de întrebare acest comportament repetitiv, deci rutinier.

La moaște merg toate categoriile de oameni. Merg și proști și tâmpiți și idioți. Acolo, la moaște, ei nu mai sunt proști, tâmpiți, idioți. M-aș întreba cum ai reacționa tu, cel care râzi de pupătorii de moaște, dacă un reporter ar porni camera și ți-ar adresa din senin o întrebare, fără avertisment. Sunt convins că ai fi magic, ai avea răspunsuri spontane și ai arăta deșteptăciune și frumusețe. Dar dacă reporterul ți-ar adresa întrebarea în timp ce scrii un mesaj, absorbit pe Messenger? Oamenii aceia trăiesc o experiență profundă, după multe ore de stat la coadă, de sacrificiu. Nu e momentul pentru presă, pentru întrebări. Nu atunci. Decât dacă vrei reacții pentru audiență. Și oricum vor fi selectați, din cei peste 20 de intervievați numai cei ale căror răspunsuri fac audiență. Pentru ca jurnaliștii să dea publicului ceea ce așteaptă în fiecare an, la Sfânta Parascheva: proști, idioți, tâmpiți. Numai că dragii mei, acolo la icoana Sfintei Parascheva nu există proști, tâmpiți și idioți. Acolo există cei mai frumoși oameni. Dar nu-i veți vedea în această postură la televizor, pentru că asta nu face audiență.

Tu, cel care râzi în efectele sociale, nu îți forma opinia despre un eveniment pe baza unghiului de abordare folosit de jurnalist. Nu te lăsa manipulat de efectul agenda settings. Chiar dacă vei vedea opinia ta multiplicată de alții în rețelele sociale. Și ei au văzut aceleași știri ca și tine. Du-te acolo. Și eu gândeam ca tine până la noaptea Sfântului Dumitru când aș fi vrut să îmbrățișez câțiva țigani :). Du-te acolo. Trăiește propria ta experiență. Viața e scurtă. Participă la un astfel de pelerinaj. Cu siguranță va fi o experiență.

Iar dacă ai îndoieli cu privire la modul în care poate manipula presa, prin reprezentarea unui eveniment, uită-te la vecini, caută pe Google modul în care se scrie despre pelerinajul de la Compostela (El Camino). Pe care l-au făcut mulți români. Uită-te la diferența uriașă între felul în care scrie presa europeană (dar și cea din România) despre Magicul Pelerinaj de la Compostela și modul în care scrie presa română despre Pelerinajul la Sânta Parascheva. Acolo ai să vezi dragoste, speranță, tărie, inițiere. La noi ai să vezi, rizibil, ridicol, prostie. Noi ne batem joc de semenii noștri (pentru audiență). Deși este exact același tip de eveniment. Reprodus de jurnaliști din două unghiuri de abordare diferite. Se spune că jurnaliștii sunt “bricoleurs de la realite” (Bourdieu). Ei construiesc lumea în care trăim prin cuvinte. Nu-i lăsa pe alții să construiască realitatea în care trăiești tu, prin cuvinte. Descoperă realitatea prin experiment, nu prin cuvintele altora.

Și stii de ce am scris acest articol deși sunt epuizat?

Pentru că atunci când vezi că râdem și ne batem joc de semeni nu e realitate. E circ. Și m-am bucurat să spun asta. Nu aplauda la circ. Dacă faci asta, îl vei primi și anul viitor. Jurnaliștii îți vor da din nou lucrurile pentru care aplauzi. Așa își câștigă pâine din păcate. În România. În fața acestei situații, eu mi-am dat demisia de la Realitatea TV și am înființat un ONG, Asociația Consumatorilor de Media, cu care am luptat apoi, timp de 10 ani, pentru dreptul publicului de a fi informat corect – citiți aici, este un demers de actualitate si in 2017. 

.

Nu te lăsa manipulat.

Cu drag, Horea

Mi-a pierit și somnul

Autor: Horia Mihai Badau

Sursa: Horea Badau Blog

Anunțuri

Secretarul general al Senatului, salariu brut de 19.055 lei, cu peste 2.000 lei mai mult decât Tăriceanu şi cu peste 1.500 lei mai mult ca preşedintele României – FOTO DOCUMENT

Octombrie 15, 2017 Lasă un comentariu

Secretarul general al Senatului, salariu brut de 19.055 lei, cu peste 2.000 lei mai mult decât Tăriceanu şi cu peste 1.500 mai mult ca preşedintele României – FOTO DOCUMENT

Situaţia este similară şi în cazul Camerei Deputaţilor. De fapt, secretarii generali ai celor două Camere au salarii brute mai mari decât indemnizaţia brută a preşedintelui României (17.400 lei brut) sau decât indemnizaţiile brute ale preşedinţilor celor două Camere (16.675 lei brut).

Unul dintre principiile generale enunţate la momentul elaborării Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost ca salariul cel mai mare din administraţie să îl aibă şeful statului, urmând ca acesta să fie succedat de celelalte salarii, acordate celorlalte funcţii.

Senatul a făcut publice indemnizaţiile pentru funcţiile de demnitate publică alese, precum şi salariile celor care ocupă funcţii în Serviciile instituţiei şi în birourile parlamentare, în plată începând cu 01.07.2017, respectând astfel o prevedere din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Sursa foto: ZiuaNews

Potrivit informaţiilor publicate, salariul secretarului general al Senatului, de 19.055 lei brut, a fost calculat în baza OUG 14/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, emisă de premierul interimar Gabriel Oprea, cunoscută drept „ordonanţa privind salariile demnitarilor”. Salariul secretarului general al Senatului nu se regăseşte, însă, în cuprinsul acestei Ordonanţe, ci doar cel al secretarului instituţiei, care deţine funcţie de demnitate aleasă. Sursa : mediafax.ro

Şi Camera Deputaţilor a făcut publice, recent, aceste venituri. Astfel, potrivit informaţiilor publicate de Camera Deputaţilor, preşedintele acestui for, Liviu Dragnea, are o indemnizaţie de brută de 16.675 lei, în timp ce secretarul general, Silvia Mihalcea, are un salariu brut de 19.055 lei, format din salariul de bază maxim de 17.900 lei la care se adaugă 1.155 lei spor de condiţii vătămătoare.

Baza de calcul a salariului secretarului general al Camerei Deputaţilor, deşi are aceeaşi contravaloare cu a secretarului general al Senatului, diferă, în cazul Camerei fiind vorba de OG6/2007, OG10/2008 şi L293/2015.

Sursa : mediafax.ro

Europa, lumea, sub tentația suicidului

Octombrie 10, 2017 1 comentariu

Ioan Viştea

Ioan Viştea

Vrînd parcă să confirme observațiile medicilor, conform cărora anxietatea și depresia sînt simptome specifice senectuții, bătrîna Europă, dar și lumea, în ansamblul ei, măcinate de boli seculare și de lipsa prevenției dau semne că se află sub asediul unor asemenea afecțiuni degenerative, de obicei premergătoare complicațiilor și extincției.

Se adeveresc și capătă consistență teoriile care vorbesc despre faptul că Europa, lumea au intrat de mai mult timp într-o perioadă catastrofică a evoluției lor, în fapt, într-o criză istorică de mari proporții, cu un vîrf al masei critice căruia îi sîntem martori.

Fără a adînci subiectul sub raportul proiecției și dezbaterii filosofice, observația are suportul realităților socio-politice, economice și militare actuale, cu aspectele lor extreme, conflictuale, ireconciliabile și repetative, vizibile cu ochiul liber.

Probabil că nimeni nu s-ar fi așteptat ca, bunăoară, la capătul statului bunăstării și al solidității instituțiilor sale, să-și facă loc depresia socială, colectivă, molipsitoare și generatoare de splin existențial, alături de disperarea aferentă, pură și constantă a la Sartre.

În vreme ce estul Europei își caută, încă, cu sincope, sacrificii și convulsii, căile și mijloacele de a accede la prosperitate și la mereu relativa pace socială, cu un ochi atent ațintit înspre creatorii „leagănului de civilizație“, dat ca exemplu de bună purtare și de bune practici, Vestul pare că suferă de un fel de preaplin, care nu-și mai ajunge sieși, pornit să-și devoreze standardele și beneficiarii.

Poate că ceea ce s-a numit convențional, cu admirație și invidie, spațiul „lumii libere“, se află nu doar în era postindustrială, dar și în aceea a postbunăstării, a nostalgiilor, resentimentelor și frustrărilor de toate formele și culorile, reale sau manipulator prefabricate, încît, am spune noi, Vestul lasă impresia că pur și simplu i s-a urît cu binele!

La nivelul percepției comune a cetățeanului minim informat, netributar speculațiilor și referințelor cu substrat istoric, pare de mirare și de neconceput că, de pildă, o regiune a Spaniei, Catalonia, cea mai bogată, cea mai prosperă provincie iberică, beneficiară de largă autonomie, de Guvern, Parlament și administrație proprii, vrea cu atîta ardoare să iasă din matca constituțională, clamîndu-și independența, chiar cu prețul unor scene demne de vremea lui Torquemada și a prigoanei împotriva ereticilor, văzute, în timp real, de o lume întreagă.

Catalonia este doar buboiul care s-a spart, apt de diseminare și de contaminare a altor organisme statale, numai bun să ilustreze starea de criză profundă a Europei și a lumii.

De la Nord la Sud și de la Vest la Est, din Scoția și Irlanda de Nord, trecînd prin Belgia flamandă și valonă, prin regiunea bască, nordul Italiei, Balcani, prin stepa rusă, Caucaz și Kurdistan, pentru a se alungi pînă în Sudan și, mai de curînd, Camerun, un val segregaționist, ca un țunami, este gata să măture lumea și harta politică a sa, cu previzibile, dar inimaginabile urmări nefaste. Și asta, ca urmare a faptului că există sentimente, orgolii, mîndrii exacerbate sub faldurile naționalismului care exced rațiunea și o întunecă.

Dacă adăugăm, ca scăpate de sub incidența vorbelor frumoase, a bunelor intenții și a principiilor găunos-ipocrite, clamate cu orice prilej, imaginea unei Europe buimace care își reneagă, sinucigaș, originile creștine, reticentă și temătoare în a-și afirma și etala simbolurile, din meschinul calcul al corectitudinii politice, dezarmată în fața islamului zgîndărit, radicalizat, invaziv, dacă adăugăm povara insecurității cetățeanului forțat la el acasă să adauge grijii naturale a zilei de mîine și spaimele din fața terorii și a atentatelor cotidiene, dacă punem la socoteală sărăcia endemică, coabitînd cu bogăția trufașă, dar și paranoia, nebunia exercitate la nivel înalt, capabile să înființeze Ministere ale Fericirii cu aceeași ușurință cu care ar fi în stare să distrugă, să neantizeze planeta, avem tabloul aproape complet al impasului civilizației noastre.

În fața acestui tablou, oricînd pasibil de a i se adăuga tușe groase și negre, mai că-ți vine să te întrebi dacă specia noastră, trestia asta prea de multe ori steril-gînditoare care e omul, nu are, cumva, înscrisă în ADN-ul său, încă de la facerea lumii, morbul și tentația suicidului!

Sursa : cotidianul.ro

Etichete:, ,

Dan Diaconu: ”Cum recunoşti un securist infiltrat”

Octombrie 10, 2017 1 comentariu

-de obicei apare de nicăieri, cunoscut fiind de foarte puţini;



– are obligatoriu o ciudăţenie fizică şi/sau psihică(asta e chiar o chestiune hilară, întrucât pt. intrarea la secu nu trebuie să ai semne fizice vizibile; probabil de la accesul vijelios al lui tremurici s-au schimbat regulile);

– începe prin a prezenta măsuri radicale; presa soroşistă de presiune îl critică în cor, după care, evident, el cedează;

– transformă orice manifestaţie împotriva sa într-un dezastru, chiar dacă nu e vorba decât de câţiva amărâţi – acoperiţi ca şi el – care urlă lozinci aberante;

– ascultă de ambasadorul licuriciului mai ceva decât asculta de mă-sa când era mic;

– se face preş în faţa oricărui tiriplici de la Bruxelles;

– frânează ştiinţific orice tentativă de normalizare juridică a ţării(vezi legile justiţiei în general şi legea răspunderii magistraţilor în special);

– pune beţe-n roate construcţiei de autostrăzi şi atragerii de fonduri europene;

– se face că nu vede politica Grupului de la Vişegrad, dar o dă înainte cu vecinii insignifianţi gen bulgarii, sârbii, etc.
– se raportează la sondajele de opinie ale securităţii(ieri furnizor oficial era agramatul Dâncu, azi e Pielescu);

– protejează din umbră interesele grupului mafiot din justiţie(DNA-Parchet- Judecători acoperiţi) şi securitate; e lesne de identificat la creionarea bugetelor umflate ale instituţiilor în cauză;

– la bilanţuri, neputând prezenta mare lucru, face sau se leagă de orice fir de scandal;

– se întoarce împotriva partidului care l-a propulsat într-un moment de „iluminare” mult prea corect politic. Mai bine spus, când i se transmite de la sfânta secu;

– clamează naţionalismul atâta vreme cât se limitează la vorbe goale; când trebuie să ia hotărâri concrete o dă cotită;

– absolut toate deciziile sale sunt contrare programului pe care s-a căţărat la putere şi sunt justificate de „contextul nefavorabil”;

– se sinucide politic fără niciun regret, asemeni unui kamikaze; asta pentru că el nu face politică, ci e trimis acolo.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Etichete:

Ion Cristoiu: ”În America, președintele ia în serios dezvăluirile despre abuzurile CIA. La noi, președintele le ia la mișto!”

Octombrie 8, 2017 Lasă un comentariu

Colonelul SRI, Daniel Dragomir, fost comandant al unei unități a Serviciului, în prezent trecut în rezervă, a făcut în presă dezvăluiri spectaculoase despre abuzurile SRI din anii Coldea în materie de respectare a drepturilor omului, dar și în materie de încălcare a Cartei SRI prin implicarea în politică.

Așa cum am mai scris, cea mai gravă dezvăluire a lui Daniel Dragomir se referă la folosirea mandatelor de siguranță națională pentru a declanșa și întreține o vastă Operațiune de spionare a populație.

După cum o dovedesc chiar statisticile publicate chiar de SRI, în 12 ani, Serviciul a cerut și obținut 36 419 de mandate pe siguranță națională. Enorm chiar și într-o țară încercuită de dușmani precum Israelul, d-apoi pentru o țară ca România, aflată în acvariu și pentru teroriștii islamici. Puține mandate dintre cele puse în practică au fost folosite ulterior pentru a trimite un dosar la DIICOT. Arhiva Securității ne atrage atenția asupra ușurinței cu care se deschideau, dar se și închideau Dosarele de Urmărire Informativă, celebrele DUI. Rezoluția de închidere justifica Operațiunea prin faptul că nu s-au confirmat elementele de suspiciune care au dus la declanșarea punerii sub ascultare. Așa cum ne arată însă documentele, deschiderea unui Dosar de supraveghere nu pleca de la suspiciunea de atentat la siguranța națională, ci de la nevoia Securității de a ști tot ce suflă și transpiră în România socialistă.

Acestor acuzații, SRI le-a răspuns într-un limbaj de alamă, folosit și de Florian Coldea în interviul de serviciu predat unui site din cadrul Rețelei SRI din presă.

Noua conducere a SRI a desfășurat în ultimii ani o amplă operațiune de PR menită a dovedi că erei Florian Coldea, identificată cu întunericul, i-a urmat era Eduard Hellvig, identificată cu lumina, potrivit zicalei caragialiene, Ieri, întunericul, azi, lumina. Ar fi fost normal ca la dezvăluirile făcute nu de o fătucă famelică din presă, ci de un fost ofițer SRI, membru al conducerii, actuala conducere, dacă se vrea credincioasă normelor democratice, să declanșeze o anchetă internă. Comunicatul așa ar fi trebuit să sune, că s-a decis inițierea unei anchete interne. Firește, o anchetă internă nu putea fi verificată de nimeni în autencitatea sa dacă rezultatele nu confirmau dezvăluirile lui Daniel Dragomir. Pentru opinia publică, ar fi fost însă un semnal de schimbare radicală în direcția unei reale transparențe a SRI, a unei noi imagini a Serviciului în societate.
SRI n-a făcut-o.

Deși aceasta e una dintre dovezile că trecerea în rezervă a lui Florian Coldea n-a fost rezultatul unei spectaculoase schimbări a SRI, ci pur și simplu plecarea oamenilor lui George Maior pentru a fi aduși oamenii lui Eduard Hellvig, totuși, să admitem că SRI mai are drum lung și anevoios pînă va proceda la o adaptare de fond la exigențele din democrație față de un Serviciu secret. Nu e mai puțin adevărat că evitarea abuzurilor din partea SRI nu pleacă de la transformarea Serviciului într-un ONG, ci de la existența unui control politic și de presă puternic al SRI. Abuzurile pot fi și trebuie preîntîmpinate nu prin voința liber consimțită a SRI – orice serviciu secret din lume e neam bun cu fosta Securitate prin însăși natura muncii sale – ci printr-un control real din partea Parlamentului și a presei, cum se întîmplă în America după 1975.

Marți, 26 septembrie 2017, într-o întîlnire cu presa, provocată, Klaus Iohannis a răspuns unei întrebări referitoare la scandalurile legate de Serviciile secrete.
E mai mult decît pilduitoare reacția lui Klaus Iohannis la această întrebare. Parcă ar fi fost întrebat dacă e adevărat că Răvășitoare nu e Regina Cleopatra a României, cea care l-a cunoscut pe Klaus Iohannis și nu pe Marc Antoniu.

Președintele n-a făcut altceva decît să reia reacția față de dezvăluirile lui Daniel Dragomir din conferința de presă discretă din timpul vizitei în America:

„Mi se pare o campanie ciudată. Nu am urmărit în detaliu fiindcă nu urmăresc astfel de cancan-uri, dar nu cred că afectează credibilitatea vreunei instituţii, ba chiar cînd am rugat pe cineva să se informeze cine este acest fost angajat al SRI, mi s-a spus că omul a plecat din SRI din cauza unor probleme penale, dosare penale ş.a.m.d. Nivelul de credibilitate, după părerea mea, este foarte mic.”

Supus minimei logici de om și nu de rață, răspunsul dă seamă de o mare descumpănire a minimei inteligențe. Au sesizat și alții aberația aserțiunii Am rugat pe cineva să se informeze cine este acest angajat. Pe cine a rugat? Pe antrenorul de tenis al familiei, un fel de Tipătescu pentru familia Trahanache? Pe Dudu Ionescu, ajuns de la PC direct la Adminstrația prezidențială? Pe fosta Pușcalău, actualmente Dobrovolschi? Dezvălurile lui Daniel Dragomir au avut un impact mediatic uriaș. Pentru a verifica mai întîi credibilitatea omului (deși cine e omul n-are importanță, importanță are dacă e adevărat sau nu), șeful statului nu apelează la cineva, că doar nu-i Baba Rada. El solicită oficial SRI amănunte despre fostul ofițer.

Dacă adăugăm acestei fantezii chestia cu astfel de cancanuri, pe care Klaus Iohannis nu le urmărește, preocupat cum e de știrile despre Răvășitoarea, vom descoperi un răspuns nedemn nu numai de un șef de stat, dar chiar și de un șef de aprozar de pe vremuri.

Sînt sau nu adevărate dezvăluirile grave ale lui Daniel Dragomir despre abuzurile comise de SRI pe post de Nouă Securitate?

Răspunsul n-are importanță.

Gravitatea abuzurilor dezvăluite, calitatea lui Daniel Dragomir, datele exacte pe care le dă publicității, impactul mediatic uriaș, tematica în care se înscrie dezvăluirile – necesitatea ca SRI să se supună jocului democratic – impuneau o altă reacție a președintelui decît cea de bagatelizare de bodegă.

Într-o democrație, un președinte, ales – zice-se – în chip democratic, ia în serios dezvăluirile și se pronunță pentru verificarea lor riguroasă.

Să luăm de exemplu pe președintele american.

În The New York Times din 22 decembrie 1974 apare articolul lui Seymour Hersh „Huge CIA operation reported in US against antiwar forces, other dissidents în Nixon Years”.

Articolul debutează cu un rezumat spectaculos al conţinutului: „CIA violînd făţiş Carta sa, a desfăşurat o masivă şi ilegală operaţiune de spionaj în timpul Administraţiei Nixon împotriva mişcărilor anti-război (din Vietnam – n.n.) şi a altor grupuri dizidente din Statele Unite, potrivit unor surse guvernamentale bine plasate”.

Președintele Gerald Ford a fost informat telefonic despre articol în timp ce mergea, cu avionul prezidențial, la Vail, în Colorado, într-o scurtă vacanță la schi, chiar de către directorul CIA William Colby. La aterizare asaltat de ziariști, el a anunțat că l-a însărcinat pe Henry Kissinger cu obținerea unui Raport de la directorul CIA în legătură cu cele dezvăluite de articol. Pe parcursul șederii președintelui la Vail, purtătorul de cuvînt al președintelui a ținut ca de obicei conferințe de presă în fiecare zi. De fiecare dată, întrebat de presă, el i-a asigurat pe jurnaliști că președintele e preocupat de dezvăluirile din The New York Times. Pe 3 ianuarie 1975 la revenirea din vacanță Gerald Ford îl convoacă pe directorul CIA la Casa Albă pentru a primi amănunte.

Pe 4 ianuarie 1975, în Biroul Oval președintele discută cu consilierii chestiunea intitulată Presupusele acuzaţii privind activităţi interne ale CIA. Memorandumul de conversației dezvăluie preocuparea președintelui care declară chiar din debutul reuniunii:

„Ne luptăm de două săptămîni cu consecințele articolului lui Hersh. Am convenit asupra a trei lucruri: Voi scrie fiecărui ofițer de informații pentru a spune tuturor: «Asta este legea și se aşteaptă de la voi să o respectaţi». În al doilea rând, vom stabili o Comisie Blue Ribbon (în limbajul politic american înseamnă o Comisie independentă de politic avînd drept scop investigarea unei situații – n.n) să analizeze aceste acuzații. În al treilea rând, voi îndemna Congresul să investigheze acest lucru, fie printr-o comisie existentă sau o comisie comună.”

Ca urmare, prin Ordinul executiv numărul 11828, președintele constituie o Comisie prezidențială de anchetă condusă de vicepreședintele Nelson Rockefeller sub numele de United States President’s Commission on CIA activities within the United States.

Pe 6 ianuarie 1975, se dă publicității componența Comisiei. Pe 13 ianuarie are loc prima audiere: Directorul CIA.Din cîte se vede, Gerald Ford n-a zis că dezvăluirile sunt cancanuri, că l-a informat cineva despre Seymur Hersh că nu e de încredere.

De ce a procedat Gerlad Ford astfel?

Pentru că așa cum spune în alocuțiune, era îngrijorat de consecințele articolului asupra imaginii CIA.

Chiar dacă și Senatul a constituit o Comisie de anchetă, cea prezidențială și-a luat rolul în serios, și în 6 iunie 1975 a înaintat președintelui Documentul de 300 de pagini Report to the Prezident by the Comission on CIA activities within the United States. Pe 10 iunie 1975 Raportul e dat publicității și va fi comentat de toată presa americană. Documentul confirmă dezvăluirile lui Hersh în privința implicării CIA în viața politică internă și propune o serie de măsuri pentru ca astfel de abuzuri să nu se mai repete.

Concluzia: În America dezvăluirile despre încălcarea drepturilor omului de către CIA sunt luate în serios de presă, de politicieni, de opinia publică.

De ce tratează cu fundul președintele român astfel de dezvăluiri? Pentru că în România semnalele privind posibilele abuzuri ale SRI nu provoacă în presă, în opinia publică, în clasa politică nici măcar o tresărire. Ba mai mult răspunsul la mișto al președintelui la întrebările presei n-a stîrnit nici o reacție. Nici din partea presei, nici măcar din partea liderilor PSD.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Etichete:,

VIDEO Strigător la cer: anunţuri şi scandări în limba maghiară la meciul Sepsi – FCSB!

Octombrie 1, 2017 Lasă un comentariu

Penultima partidă din cadrul etapei cu numărul 13 a fost umbrită de momente controversate înainte de primul fluier al arbitrului.

. Braşovul găzduieşte meciurile jucate în prima parte a campionatului de nou-promovata Sepsi Sfântu Gheorghe, însă oficialii echipei par să-şi dorească să evolueze în…Ungaria!

Ei au creat un moment care ar fi putut degenera înaintea confruntării cu FCSB.

Aproape de neînţeles, gazdele i-au provocat pe fanii bucureşteni care au venit la meci pentru a-şi susţine favoriţii, anunţând componenţa echipei Sepsi în limba maghiară! Imediat, din sectorul suporterilor FCSB s-a scandat „România, România“.

Potrivit Digi Sport, după startul întâlnirii, susţinătorii roş-albaştrilor au arborat un banner cu următorul mesaj: „Pentru voi acasă / Nu e în România / Plecaţi!“. De această dată, le-a venit rândul gazdelor să reacţioneze printr-o scandare: „Ria, Ria, Ungaria“.

Citeste mai mult: adev.ro/

Etichete:,

Iulian Capsali: ”Statul Paralel distruge România pas cu pas!”

Septembrie 29, 2017 Lasă un comentariu

Deci Johannis s-a întâlnit astăzi, la iniţiativa şi în apărarea Statului Paralel şi a şefei DNA în special, cu “societatea civilă” a lui Soros, aia globalistă, probabil puşi pe listă de Sandra Pralong, plus câteva elemente de hlizeală, posibil organizaţii patronate de băieţii din servicii.

Spicuim: Asociaţia Culturală Diogene, LGBTeam, Pieces of Heaven (Yacht Club Timişoara) şamd, precum şi grupurile civice Corupţia Ucide, Geeks for Democracy şi #REZISTENŢA.

Începe pregătirea pentru ieşirea batalioanelor #rezist în stradă. Dulapul îşi pregăteşte geaca roşie, Klemm şi-a pus casca vopsită în camuflaj curcubeu. Păzea!

Cum să acoperi mizeria DNA şi a serviciilor, care ţâşneşte zilnic din toţi porii deschişi de toate dezvăluirile dinlăuntru ale Parchetului, IJ şi din servicii – mai ales că aflu “pe surse” că dl. col. SRI Daniel Dragomir a făcut nişte dezvăluiri îngrozitoare.

Mai adăugaţi la asta şi faptul că Statul Paralel, din care face parte şi ambasadorul în SUA Maior, a nenorocit un judecător CCR (!) pentru că s-a opus legilor Big Brother şi aveţi tabloul întreg al grupării de crimă organizată ce pregăteşte dictatura globalistă.

P.S. A se observa că 1000 de ONG-uri care sprijină Referendumul pentru NORMALITATE – Platforma “Împreună” – nu au existat pentru presă. Dar spârcâielile astea Soros chemate la Cotroceni sunt “societate civilă”, deci aptă pentru popularizare…

Presa infectată de acoperiţi îşi face datoria faţă de stăpâni. Curve!

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali

%d blogeri au apreciat asta: