Fii mulţumit cu ce ai!

În zilele noastre,vedem frecvent oameni care nu ştiu cum să se plângă mai des de situaţia lor. Îşi doresc multe lucruri, îşi doresc să ajungă directori, îşi doresc să fie cunoscuţi, îşi doresc să aibă mulţi bani etc. Sunt puţini cei cărora le este de ajuns ceea ce au şi poate că această categorie este pe cale de dispariţie. Odată cu tehnologia, inventăm şi nevoile.

Toate au devenit din ce în mai sofisticate. Până şi copiii au început să ceară din ce în ce mai multe. La mijloc este un mecanism subtil, declanşator al dorinţelor, care ne fac să fim aproape în permanenţă nemulţumiţi.

Să învăţăm să ne analizăm cererile

În momentul în care ne plângem de ceva, automat,Universul înţelege că aceasta este o cerere. Legea Atracţiei se pune în mişcare şi face tot posibilul să ne ajute, dar ea nu ştie că ceea ce pomenim mai des aia ne şi lipseşte. Ea ştie doar cuvântul cheie : maşina sau casa sau funcţia şi mai ştie vibraţia asociată acestui cuvânt, vibraţie pe care o emitem noi ori de câte ori vorbim despre ceea ce am vrea să avem.

PUBLICITATE

De cele mai multe ori, când ne gândim la ceva ce nu avem, emitem o vibraţie negativă, ce demonstrează lipsa acelui obiect. Legea Atracţiei ne va da şi mai multă lipsă. Ca cât ne gândim mai des că nu avem acel ceva, cu atât ne va îndepărta de acel obiect pe care îl dorim. Pentru a fi în acord cu legea divină, trebuie să ne alegem cu grijă cererile.

Avem într-adevăr nevoie de o maşină nouă, când noi avem deja una ? Sunt alţii care merg kilometri întregi pe jos şi nu se plâng. Este într-adevăr nevoie să schimbăm mobila veche cu una de ultimă modă ? Alţii nu au nici apă de băut ! Este nevoie de toate pe care le vrem, adică am putea trăi fără ele ?

În momentul în care avem deja, a cere din nou este un afront adus direct divinităţii. Se încalcă legea utilizării bunurilor care spune că un obiect a fost creat pentru a fi folosit,nu stocat, nu distrus, nu aruncat aiurea. În aspatele lui stau consumuri de energie umană şi electrică, materiale, timp, apă etc ,iar planeta nu îşi poate permite luxul de a risipi.

Mulţumirea aduce alte daruri

Dacă, totuşi, de exemplu, nu mai vrem să păstrăm mobila cea veche pentru că s-a demodat, dar ea încă este în stare de funcţionare, cel mai bine ar fi să o dăm cadou unei familii care nu are deloc. După ce am dat-o, ne putem cumpăra alta nouă,după gustul nostru. În acest moment, trebuie să mulţumim divinităţii că ne-a ajutat să câştigăm bani pentru această nouă investiţie.

La fiecare obiect nou cumpărat este bine să manifestăm recunoştinţă pentru că în felul acesta vibraţia noastră urcă mult şi vom primi din ce în ce mai mult sprijin în ceea ce vrem să înfăptuim. Legea dăruirii îşi va aduce şi ea binefacerile şi toată viaţa noastră devine ca un schimb de binefaceri.

Noi oferim şi la rându-ne, primim ajutor.

După cum se poate înţelege destul de uşor,actul de a mulţumi este deosebit de benefic. Nimic nu se întâmplă în Univers fără a avea un scop. Toate sunt orânduite de-aşa manieră că există sprijin din toate părţile dacă dorim să înfăptuim ceva.

Acest sprijin vine întotdeauna când trebuie şi pentru orice sprijin ar trebui să învăţăm să mulţumim. Aşa e în viaţă : Dumnezeu dă, Dumnezeu ia !

Sursa : secretele.com

O istorie spulberată – gândurile unui student al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti

„Istoria este cea dintâi carte a unei naţiuni. Într-însa ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul. O naţie fără istorie este un popor încă barbar şi vai de acel popor care, şi-a pierdut religia suvenirilor”, ne spunea primul istoric modern reprezentativ, Nicolae Bălcescu.

Astăzi, când istoria ar fi trebuit să devină o disciplină care să contribuie la dezvoltarea culturii generale a tinerilor şi la o cunoaştere a valorilor naţionale, ea a devenit, mai degrabă, o disciplină derizorie şi lipsită de interes în cultura şi dezvoltarea viitoarelor generaţii.

A nu-ţi cunoaşte istoria înseamnă, cum s-a spus, a nu-ţi cunoaşte părinţii şi strămoşii, ai tăi şi ai neamului întreg, a nu beneficia sau a nu fi demn să beneficiezi de moştenirea ce ţi-au lăsat-o, cu suflet de părinte.

Pentru a distruge un popor şi a-l supune, este suficient a-l renega, a-i distruge miturile, tradiţia, istoria şi credinţele. Astfel, un popor fără identitate devine pleava univesului. Istoria naţională, din păcate, a devenit principala ţintă de denigrare sau de eliminare din conştiinţa românilor. Primii paşi au fost făcuţi în anul 2007 când istoria este acceptată ca materie a ,,bacalaureatului naţional” numai la clasele umaniste, iar manualul de clasa a XII-a nu se mai numeşte «Istoria românilor», ci, simplu, «Istorie».

Cui îi e ruşine de istoria românilor? Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie ,,Istorie”, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie s-o înveţe, fiindcă principiul cronologic a fost desfiinţat.

De ce i-au tăiat pe „români” din titlul manualului? La acestă întrebare istoricul şi academicianul Dinu C. Giurescu facă o analiză destul de onestă şi limpede: ,,Ca să se piardă identitatea naţională a românilor. O spun cu toată seriozitatea, cu deplină răspundere: mai multe fapte asemănătoare merg către acest scop. Tineretul să nu mai aibă conştiinţa apartenenţei la un neam. Să fie un tineret de ăsta, euro-atlantic, axat pe valori precum mall-uri, vacanţe, călătorii, breaking news, vibe radio etc.”.

Ioan Scurtu, prof. univ. dr. în istorie în capitolul «Concluzii» din cartea «Revoluţia româna din 1989 în contextul internaţional» precizează următorul fapt: ,,Din manualele de istorie lipsesc teme importante, precum etnogeneza românilor, iar momente esenţiale, cum sunt cele privind lupta pentru apărarea fiinţei naţionale sau mişcările sociale sunt minimalizate”.

Domnilor ,,specialişti” din comisiile de educaţie din Parlament şi din minister se pare că pentru dumneavoastră părerea celor doi ,,monştri sacri” care ne-au scris istorie, atât în manualele şcolare, cât şi în cărţile de specialitate şi care au scos la lumina istoria poporului român, această părere nu contează.

Regretatul nostru istoric, Florin Constantiniu, într-un interviu luat de jurnalistul Victor Roncea, concluzionează şi dansul acelaşi fapt: ,,Mă uitam pe manualul de istorie, ediţia apărută în 1939 de dinainte de război, a lui Giurescu, şi mă uitam ce serios se învaţă istoria. Spuneţi-mi mie, cum de atunci nu se considera că e prea multă materie, că elevul nu poate să înghită atâta materie. Acum, când te uiţi la manualele astea, ele sunt de 140 de pagini cu scheme şi fotografii mari. Am lucrat şi eu la un manual şi, poate nu credeţi, nicio lecţie să nu depăşească 2 pagini, să nu depăşească cumva 2 pagini”.

În anii 2007, prin ordinele ministrului Educaţiei manualele alternative de istorie, de clasa a XII-a devin în număr de şapte. Şcolile şi le aleg pe cele care li se par mai accesibile, în funcţie de diverse contexte. Manualele de clasa a XII-a cuprind în prezent 5 teme generale socotite definitorii pentru ca tânărul de 17-18 ani să înţeleagă trecutul ţării, anume: I Popoare şi spaţii istorice, II Oameni, societatea şi lumea ideilor, III Statul şi politica, IV Relaţiile internaţionale, V Religia şi viaţa religioasă.

Cele 5 capitole sunt divizate în subpuncte, fiecare cu un titlu precis, însoţite de studii de caz. Lipsite de principiul cronologic şi, totodată, excesiv de lacunare, manualele prezintă istoria ca pe o înşiruire de fapte şi evenimente, de foarte multe ori nerespectându-se principiul cauzalităţii evenimentelor. Astfel elevii, în cel mai bun caz, memorează şi uită adesea destul de repede. La examenul unde istoria este materie opţională, candidatul se îndreaptă spre discipline alternative (biologie, geografie etc.).

Prezentarea celor 5 mari capitole ajuta sau nu la receptarea şi înţelegerea informaţiilor? Spre exemplu, capitolul III începe cu ,,Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (sec. IX-XVIII) şi se încheie cu ,,România postbelică. Stalinism, national-comunism. Construcţia democraţiei postdecembriste”. Capitolul IV începe cu ,,Relaţiile internaţionale în spaţiul românesc în Evul Mediu şi ajunge la Tratatul de la Varşovia şi Uniunea Europeană”, iar ultimul capitol începe din nou în Evul Mediu (,,Biserica şi şcoala”) şi se încheie cu ,,România şi toleranţa religioasă în sec. XX”.

Este de reflectat dacă receptarea şi înţelegerea se fac mai uşor şi cuprinzător plimbând pe elevi, la fiecare capitol, din Evul Mediu până în anul 2000, sau dacă materia ar fi redată pe etapele mari cronologice, fiecare cu caracteristicile şi conexiunile ei de de epocă. Ei bine, situaţia sta cu totul altfel. Profesorii sunt nevoiţi din învălmăşeala aceasta de capitole combinate să recurgă la un cadru cronologic şi firesc, şi brusc, situaţia cronologică a capitolelor se schimbă radical.

Capitolul I începe cu ,,Romanitatea românilor în viziunea istoricilor”, capitolul II ,,Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (sec. IX-XVIII), capitolul III ,,Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict în Evul Mediu şi la începuturile modernităţii”, capitolul IV ,,Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele XVIII-XX)”, capitolul V ,,Constituţiile din România”, capitolul VI ,,România şi concertul european: de la ,,criza orientală” la marile alianţe ale sec. XX”, capitolul VII ,,Secolul XX – între democraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice în România şi în Europa”, capitolul VIII ,,România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă. Construcţia democraţiei postdecembriste”.

Ce se va întâmpla cu elevii ai căror profesori nu mai acordă atenţie predării, explicării şi care lipsesc de la orele de istorie? Răspunsul este cât se poate de limpede. Elevii sunt nevoiţi să îşi aleagă o altă disciplină pentru examen sau, dacă aceasta e obligatorie la examen, sunt nevoiţi să recurgă la ore de meditaţie la alţi profesori care au respect faţă de disciplina şi profesia lor şi care conştientizează responsabilitatea enormă pe care o are un profesor în destinul şi momentele esenţiale din viaţa elevilor.

O altă variantă ar fi parcurgerea manualului, care îngreunează şi înceţoşează viziunea elevului asupra cadrului istoric. Astfel, conţinutul devine monoton şi lipsit de interes, iar, în cel mai bun caz, elevii memorează şi uită adesea destul de repede. În asemenea situaţii, câţi stundenţi mai optează pentru Facultatea de Istorie? În mare măsură doar cei care au medie mică sau cei care nu au intrat la opţiunile dorite. Este şi o vorbă prin facultăţile de istorie din România la întrebarea ,,-De ce ai ales istoria?” – ca să am o facultate.

Dacă dificultatea de a face o analiză a noţiunilor din carte şi pentru a le înţelege este mare, în sprijinul acestei dificultăţi se mai adaugă şi informaţiile excesiv de lacunare. Astfel, din principalul manual de istorie din învăţământul nostru preuniversitar lipsesc capitolele antichităţii şi stravechimii despre daci. Pur şi simplu, pentru dânşii, pentru autori, pentru guvernul care prin Ministerul de resort a făcut acest lucru, a eliminat complet orice informaţie despre strămoşii noştri reali, traco-geto-dacii.

Istoricul şi conf. univ. dr. Gheorghe Iscru a semnalat în nenumărate rânduri, atât prin articole publicate, cărţi, conferinţe cu caracter ştiinţific, dar şi prin scrisori adresate preşedinţiei şi ministerului despre politica antinaţională din manualele şcolare. Domnul Iscru îşi exprimă mâhnirea şi revolta împreună cu ceilalţi istorici menţionaţi mai sus: ,,însuşi Ministerul de resort conformându-se unor „sugestii mai înalte”, din „alternativele” celui mai important manual de profil al învăţământului preuniversitar (clasa a XII-a), „coordonate” de titraţi universitari, „manuale alternative” editate în anul „de referinţă” 2007 – an în care „demnitari” ai neamului ne-au cedat şi suveranitatea naţională cu de la ei putere! -, Ministerul, deci, a eliminat, pur şi simplu, istoria strămoşilor noştri reali.

Astfel ca elevii, dar şi educatorii lor – profesori, părinţi, bunici, fraţi şi surori mai mari, prieteni şi cunoscuţi -, ca şi orice om care mai vrea să mai cunoască şi „ceva” istorie, să înveţe, de acum înainte, că noi ne-am născut după anul 106, ca tânăr şi nobil popor roman. Direct sau indirect, s-a micşorat, în preuniversitar, numărul de ore de predare pentru istorie, acordându-se în schimb, la gimnaziu, ore pentru cursuri opţionale de istorie, la inspiraţia profesorului, ca la Universitate.

S-au redus personalităţi şi evenimente, în pagina de manual, la câteva rânduri ,,compensate”, cu 1-2 şi chiar  mai multe imagini. S-a menţinut viziunea stalinistă asupra naţiunii şi asupra statului naţional şi s-a alimentat în continuare blasfemia de acuzare a naţionalismului”. Se pare că domnul Iscru, la o vârstă destul de înaintată, când ar putea să îşi petreacă liniştit bătrâneţea, se luptă cu morile de vânt pentru că la nenumăratele scrisori şi întrebări oficiale, nimeni nu a fost amabil să-i dea un răspuns.

Politica guvernamentală prin Ministerul de resort, deja a mers prea departe, pur şi simplu a tăiat rădăcinile istoriei reale ale naţiunii române. Dacă în manualele din anul 2000, avem un capitol intitulat «Civilizaţia geto-dacilor» cu citate din izvoarele istoricilor antichităţii (Herodot, Strabon, Dio Cassius, Iordanes), în care aflăm lucruri elementare că dacii şi geţii sunt de acelaşi neam şi vorbesc aceeaşi limbă, dar aflăm şi despre cunoştinţele lor fabuloase de astronomie, medicină, filozofie, logică.

Spre exemplu, despre Decebal, Dio Cassius scria că ,,era priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp, dibaci a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere”.

Iordanes în «Getica» precizează despre cunostiintele ştiinţifice la geto-daci: ,,[…] Deceneu i-a instruit în aproape toate ramurile filozofiei. El i-a învăţat etica, dezvătându-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască conform legilor naturii; […] i-a învăţat logica, făcându-i superiori celorlalte popoare, în privinţa minţii; dându-le un exemplu practic, i-a îndemnat să petreacă viaţa în fapte bune; demonstrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lunii şi cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele trei sute şi patruzeci şi şase de stele trec în drumul lor cel repede de la Răsărit până la Apus spre a se apropia sau depărta de polul ceresc. Vezi ce mare plăcere, că nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrine filozofice, când mai aveau puţintel timp liber după lupte”.

Ei bine, aceste informaţii nu apar în manualele noaste şcolare ca să stârnească mândria identităţii naţionale. În cele 4 manuale (cele 2 edituri Corint, Didactică şi Pedagogică, Corvin) nu aflăm absolut nimic despre cine a fost Traian, Decebal, Deceneu, zeul Zalmoxis, războaiele daco-romane din 101-102 şi 105-106, care au fost cauzele războaielor, ce părţi au ocupat şi administrat Traian din Dacia, imensele bogăţii luate de romani din Dacia (165.000 kg aur şi 331.000 kg argint), ce s-a întâmplat în intervalul 106-271 când avut loc Retragerea Aureliană.

Despre toate aceste informaţii nu aflăm absolut nimic în manualele de istorie, decât în cele 2 manuale coordonate de Ioan Scurtu (editura Gimnasium şi editura Economică şi Preuniversitară ) şi în editură Niculescu, în care informaţiile sunt destul de comprimate, dar elevul poate să îşi facă o idee. Cât despre culturile preistorice din neolitic şi epoca bronzului care sunt unice în Europa cu o ceramică şi o vechime impresionantă (Cucuteni, Hamangia, Gumelniţa, Turdaş-Vinca), aceastea sunt practic inexistente în viziunea noilor generaţii de tineri.

The New York Times, cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, a publicat la data de 30 noiembrie 2009 în secţiunea Science un articol despre expoziţia găzduită de Institutul pentru Studiul Lumii Vechi (Institute for the Study of the Ancient World) de la Universitatea din New York. Expoziţia a cuprins exponate de o valoare inestimabilă aparţinând culturii Cucuteni. Americanii se mândresc că în Europa şi în România există o asemenea cultură.

Paradoxal, noi o eliminăm din manualele şcolare ca nu cumva elevii noştri să cunoască că pe acest teritoriu au fost culturi antice unice şi o continuitate de locuire de mii de ani. ,,Este vorba de un popor care prin strămoşii săi îşi are rădăcinile de patru ori milenare, aceasta este mândria şi aceasta este puterea noastră” – spunea Nicolae Iorga secolul trecut.

Putere şi mândrie care zac acum în ignoranţa elevilor şi studenţilor noştri care află că sunt ,,romani”, urmaşi ai Romei, conform ,,etichetării” de către unii istorici şi împăraţi bizantini pe parcursul secolelor din primul capitol intitulat «Romanitatea românilor în viziunea istoricilor».

Dacă despre antichitate nu aflăm aproape nimic, nici despre evenimentele majore ale secolelor trecute nu aflăm prea mult. Comprimarea excesivă a informaţiei are consecinţe care nu pot fi evitate de autori, oricât ar fi ei de meşteri de a scrie multe, în puţine cuvinte. De ce a izbucnit primul război balcanic (1912)? Manualele citate nu explică (Corint 1, p.121; Corint 2, p.97; Pedagogică, p.230).

De ce a continuat armata romană operaţiunile la răsărit de Nistru în 1941 şi a mers până în stepa Calmucă şi Cotul Donului? Două manuale nu dau vreun răspuns (Corint 1, p.124; Corint 2, p.98; cel al editurii Pedagogice explică la p. 250). Referitor la colectivizare nu se explică ţelul ei real nici consecinţele pe plan individual. Tema ocupa un paragraf în manualul Corint 1, pp. 102-103, 6 rânduri în Corint 2, p. 80.

Această conspiraţie împotriva istoriei nu se opreşte aici, ea atinge şi băncile facultăţilor de istorie din ţară. De pildă, la primul curs de Evul Mediu de la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, aflăm de la domnul profesor (care nu este specializat pe etnogeneză) că poporul român s-a format pe ambele părţi ale Dunării, în special la sud de Dunăre, asemănându-se cu romanitatea orientală, iar romanizarea Daciei nu aveam cum să se concretizeze în doar 165 de ani, fiind mai mult o colonizare de seminţii ,,din toată lumea romană”.

De asemenea, aflăm că, după Retragerea Aureliană, populaţia de la nord de Dunăre s-a mutat la sud de Dunăre unde a revenit în secolele VIII-XIII, găsind pe unguri în Transilvania. Ştim cu toţii ca domnul profesor şi-a susţinut doctoratul în Ungaria şi că aceste teorii respinse de istoriografia românească încă mai servesc istoriografiei maghiare, sperând că într-un moment de răscruce (aşa cum se întâmplă acum cu autonomia ungurilor în Transilvania), aceste pseudo-argumente să fie invocate din nou.

Contradicţiile nu se opresc aici. Aflăm că românii nu au câştigat bătăliile de la Rovine, Călugăreni, Târgovişte, iar conştiinţa de naţiune şi unitatea teritorială au existat doar la 1918 (evenimentele din 1600 şi 1848 nu există în viziunea d-lui profesor), ceea ce manualele de istorie contrazic.

În final aflăm despre Mihai Viteazu că avea două ,,calităţi”: era viteaz şi ,,îi plăcea băutura”, iar dacă aducem argumente în defavoarea ungurilor suntem acuzaţi că ,,suntem obsedaţi după discursul naţionalist”. Întrebarea firească ar fi următoarea: un student care termină Facultatea de Istorie şi doreşte să profeseze în învăţământ, ce teorie va scrie în examenul pentru ocuparea unui post de cadru didactic?

Teoria învăţată în liceu (teoria oficială) sau teoria predată la cursul facultăţii unde profesorul ne spune răspicat că istoriografia românească este plină de minciuni şi tributară discursului naţionalist?

După 23 de ani de la revoluţie, învăţământul nu este cu adevărat modern. Mai de grabă, în acest interval de timp, el a devenit un domeniu subfinanţat şi neglijat de către guvernanţi. Prin elaborarea de noi programe şi manuale şcolare, eliminarea examenului de admitere, reducerea duratei învăţământului universitar la 3 ani şi salariile derizorii din învăţământ, degradarea sistemului a devenit evidentă.

Istoria a devenit o disciplină oarecare, tinerii nu se mai îndreaptă spre facultăţile de istorie, deoarece pasiunea  şi rădăcinile de cunoaştere au fost tăiate încă din liceu.

Un articol de  Mihai Floroiu, student Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti

Sursa: Anonimus, preluare dupa  Adevărul despre daci

SUA vor să ne ceară conturile de Facebook când solicităm viză

Departamentul de Stat al SUA a propus includerea unui ‘nou set de întrebări’ pentru solicitanţii de viză presupuşi a necesita o verificare suplimentară din motive de securitate naţională, conform unui document guvernamental publicat joi, un nou demers spre ‘verificarea extremă’ cerută agenţiilor federale de preşedintele Donald Trump, informează Reuters.

 

Criteriile adiţionale se vor aplica unui număr de 65.000 de solicitanţi anual sau unui procent de circa 0,5% din numărul total, conform estimării Departamentului de Stat.

Un set nou de întrebări va fi aplicat ‘solicitanţilor de viză imigranţi şi non-imigranţi care au fost stabiliţi pentru a fi supuşi unei verificări suplimentare în legătură cu terorismul sau alte situaţii de neeligibilitate pentru viză din considerente de securitate naţională’, se precizează în informarea Departamentului către Registrul Federal.

 

Acestor persoane li se vor solicita numele de utilizator pe reţelele de socializare şi informaţii biografice din ultimii 15 ani.

 

Modificările propuse trebuie supuse unei consultări publice înainte de a fi aprobate sau respinse de Biroul pentru Management şi Buget (OMB) până pe 18 mai.

 

Funcţionarii consulari ar urma să strângă informaţii despre istoricul de călătorie, adresele şi locurile de muncă din ultimii 15 ani pentru ‘un subset de solicitanţi de viză din toată lumea’. Ei sunt sfătuiţi de asemenea să colecteze toate numerele paşapoartelor anterioare, precum şi numerele de telefon, adresele de e-mail şi numele de utilizatori ai conturilor de social media din ultimii 5 ani.

 

Funcţionarii consulari nu vor solicita parolele de utilizator ale conturilor de pe reţelele de socializare, precizează documentul.

 

Departamentul de Stat mai propune ca solicitanţilor să li se poată cere să prezinte date suplimentare de călătorie dacă un funcţionar consular stabileşte că s-au aflat într-o zonă care era ‘sub controlul operaţional al unei organizaţii teroriste’.

 

Totuşi, solicitanţilor nu le va fi refuzată în mod automat viza dacă nu reuşesc să pună la dispoziţie toate informaţiile, cu condiţia să poată oferi ‘explicaţii credibile’.

 

Secretarul de stat Rex Tillerson a introdus pentru prima oară măsuri similare într-o telegramă din 15 martie către consulatele americane, în care erau indicate întrebările pe care funcţionarii trebuie să le adreseze pentru a înăspri verificarea solicitanţilor de vize pentru SUA.

 

Tillerson a fost însă nevoit să retragă aceste directive după doar câteva zile, explicând, într-o altă telegramă consulară, că solicitările nu fuseseră încă aprobate de Biroul pentru Management şi Buget.

Sursa : money.ro

„În manualul școlar nu este pronunțat cuvântul ‘națiune’”

Academicianul Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, a susținut un discurs în deschiderea celei de-a IX-a ediții a Congresului Internațional de Istorie a Presei. El s-a referit la ideile de unitate, națiune și limbă română, pe care presa română trebuie să le promoveze.

Academicianul a remarcat o alterare a folosirii limbii române, prin renunțarea la termenii limbii noastre în favoarea adoptării unor termeni străini, chiar și atunci când acest lucru nu se impune.

„Presa științifică este cea mai apropiată de o tendință care există în procesul globalizării, să renunțe la limba română și să se adreseze într-o limbă de circulație internațională, mai ales limba engleză. În disciplinele ‘tari’, matematică, fizică, chimie, poate că așa și este. Totuși, cred că nu se cere același lucru, ca o condiție, și pentru științele umaniste. Nu cred că trebuie să alergăm toți pentru revistele ISI și să ne ‘maimuțărim’ într-o altă limbă. Cred că avem un public românesc și avem obligația în formarea și educația acestui public românesc, trebuie să avem grijă în primul rând de acest public. Trebuie să avem grijă de acest neam” – Eugen Simion.

Academicianul a subliniat faptul că din tipăriturile românești, inclusiv din manualele de istorie, de literatură sau din presă, au început să dispară cuvinte românești, așa cum este cuvântul „națiune”, și faptul că s-a dorit, de către Ministerul Educației să se scoată din programa școlară materii precum Istoria, Latina sau să se reducă orele de Limba română.

„Sunt lucruri foarte grave. Dacă s-ar întâmpla în Franța acest lucru, chiar președintele Franței dacă ar fi, ar trebui să-ș dea demisia. Acolo, anual se organizează o dezbatere despre limba și cultura franceză, vorbesc despre identitatea Franței. Și este o cultură care ar trebui să stea liniștită, fiind neamenințată. Dar fac acest lucru anual, ce e cu limba franceză, de ce pierde teren în fața limbii engleze, își apără limba. Numai nouă ne este rușine de acest lucru. În manualul școlar nu este pronunțat cuvântul ‘națiune’. Asta nu înseamnă că suntem naționaliști. Naționalist nu este un cuvânt inevitabil negativ, ci un om care crede în națiunea lui. Inteligența noastră se simte foarte stingherită când este vorba de limba română. Poți să fii impostor în orice limbă” – Eugen Simion.

Academicianul a remarcat faptul că Bucureștiul mai are o singură revistă literară, iar cultura și presa sunt ultimul sector în care s-a investit după 1990.

„Au început să dispară, pe rând, revistele literare, tradiționale. Este un fapt pe care trebuie să-l avem în vedere. România a intrat în UE cu mare succes. Dar comunitatea europeană dă semne de mare slăbiciune. Această construcție nu ne aduce mari avantaje în ceea ce privește cultura. Cultura a fost lăsată de-o parte, nu se unifică. Totuși, sunt întrebări care revin. Ce se întâmplă cu cultura noastră, cu limba noastră?”.

Eugen Simion a transmis observația sa privind faptul că presa scrisă începe să dispară, iar scrisul doar pe suport IT are „viitorul neantului”.

Sursa: anonimus.ro

„Dacă vrei să distrugi o ţară, atunci omoară învăţământul!”

Sistemul educaţional românesc de după anii 90 are un mare handicap, iar situaţia este cauzată de numărul mare al schimbărilor petrecute în interiorul său. Într-un interviu acordat wall-street.ro, Mike Borze, un manager român plecat de peste 20 de ani, vicepreședinte al Benq Europe, un important jucător pe piața de proiectoare, monitoare și soluții conexe, a vorbit despre modelele unui învățământ care pot readuce România pe treapta importanta globala.

„Obișnuiesc să vin de câteva ori pe an în România, iar mesajul primit de la fratele meu, care este profesor în Oradea, nu este deloc unul îmbucurător. În ultimii 20 de ani sistemul educațional a suferit multe schimbări, cel puțin 3-4 modificări aduse, ceea ce reprezintă o dovadă clară că românii nu știu ce sistem de învățământ li se potrivește cel mai bine” – Mike Borze.

Sistemul de educație aplicat în perioada comunismului, când totul era aliniat la anumite reguli, era cel mai bun de până acum.

„Nu regret comunismul, iar sistemul pe care l-am avut în acea perioadă s-a dovedit eficient. Am luat parte la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea studiilor liceale, la Oradea, unde 98% dintre colegii mei de liceu au absolvit o facultate, mare parte dintre ei fiind directori de spitale, chirurgi de renume, profesori de matematică la universități de prestigiu sau manageri în funcții importante în străinătate” – Mike Benq.

Avantajele studiilor din acea perioadă erau reprezentate în special de nesepararea școlii primare de cea secundară.

„Si cel prost trebuie să învețe să gândească ca un elev deștept. Sistemul de școală primară plus cea secundară, dar și implementarea uniformei și ținutei care crează împreună disciplina ar trebui reintroduse în România. (…) De ce școlile private nu au renunțat la uniformă? Inclusiv școlile private unde merg copii de condiție bună practică aceleași standarde. Se crează o disciplină. Lucrurile nu trebuie privite de sus. Existând diferențe, elevii se formează în viață cu handicapuri” – Mike Borze.

Sursa : anonimus.ro

În societatea materialistă de azi, omul crede că poate rezolva orice, inclusiv problema nemuririi

Am mulţi materialişti pe lista mea de prieteni virtuali. Oameni cu opinii solide formate în timp, cu instinctul „dovezii” în sânge. Excluzând impalpabilul, ei acceptă doar ceea ce se vede sau ceea ce se poate deduce direct şi indubitabil din cele văzute.

Lumea actuală care se tot construieşte în jurul nostru este, în realitate, lumea lor. Este o copie fidelă a ideilor care le animă spiritul(material, desigur). Mai mult, ideile devenite corecte din punct de vedere social sunt cele ale lor. Orice urmă de îndoială, orice supoziţie care nu se supune criteriilor strict materiale te transformă într-un condamnat, într-un paria demn de dispreţul tuturor. Pentru ei aceasta se numeşte normalitate. Pentru ceilalţi e semnul că leviatanul lumii şi-a mai adjudecat o victorie în împărăţia care oricum era a lui.

De data aceasta însă avem de-a face cu o victorie categorică. Întreaga societate a virat-o iraţional către lumea materială ca realitate ultimă. E victoria nebuniei, a adormirii definitive a spiritului. Totul se învârte în jurul banului, al realităţii imediate, al facilului şi al „căldicelului”. Totul devine plictisitor, „de plastic”, conform şi obsedant. Lumea e cucerită de o ideologie revanşardă, care spală creiere pentru a le înrola apoi în marea armată a iluzoriului şi pierzaniei.

Oamenii, intraţi conştienţi sau nu, de voie sau de nevoie, în malaxorul societăţii de azi ajung să-şi consume bunul lor cel mai de preţ – viaţa – într-o negură tembelizatoare, să se cufunde din ce în ce mai adânc în pâcla necunoaşterii, având însă credinţa că se află pe calea cea bună, a adevărului absolut. Din păcate pentru ei, conştientizarea iluziei se produce prea târziu.

Spun aceasta pentru că omul se poate considera deplin conştient doar atunci când se confruntă cu moartea. Abia atunci când devine conştient de realitatea morţii, abia când simte cu adevărat că „totul curge”, abia în acel moment mintea omului devine matură.

Toate societăţile de până acum, toate marile culturi, toate religiile majore l-au pus pe om în confruntare directă cu moartea, l-au conştientizat despre existenţa acesteia şi l-au provocat să se gândească la ea. L-au făcut să conştientizeze că viaţa este o punte între două inexistenţe(sau alte existenţe) şi să se gândească la aceasta. Societatea în general şi religia în special îl pregăteau pe om pentru moarte. De aceea oamenii trecutului „mureau împăcaţi”; aveau perspectiva morţii şi ştiau că acesta este ritmul normal.

Societatea actuală însă este mult mai perversă. Nu doar că nu-l provoacă pe om să se confrunte cu propria-i moarte, mai mult, îl manipulează pentru a-şi adormi acest instinct. În societatea de azi omul este hipnotizat, canalizat pe o cale în care cuvântul moarte nu există. Te doare un picior? Te ungi cu o cremă şi eşti ca nou. Te dor dinţii? Scoate-i şi implantează-ţi unii de plastic(mă rog, de porţelan)! Ai probleme de sănătate? Fă-te vegetarian sau vegan şi o să te faci bine! Stai liniştit, moartea nu există! Asta ţi se repetă, asta ţi se impune. Materialismul înseamnă că omul poate rezolva orice, inclusiv problema nemuririi. Că n-a rezolvat-o şi că n-o poate rezolva reprezintă amănunte nedemne de a fi luate în seamă.

De-aceea spuneam că omul de azi ajunge prea târziu să constate că a fost manipulat, că „viaţa e în altă parte”. Din cauza manipulării, confruntarea cu propria moarte ajunge să se petreacă atunci când „doamna cu coasa” deja a ajuns la tine şi-atunci e prea târziu pentru a te gândi la un subiect atât de vast. Rămâne doar un enorm regret care se stinge brusc, odată cu viaţa irosită în zadar pe rugul iluziilor.

Nu uitaţi că timpul curge, iar mersul său e implacabil. Ştiu, e un truism, dar lumea de azi a ajuns să conteste chiar şi axiomele. De-aceea vă provoc, până nu e prea târziu, să vă confruntaţi cu propria moarte. Indiferent cum veţi ieşi din acest purgatoriu, indiferent de idelile pe care le veţi avea după această experienţă trebuie să înţelegeţi că abia de la acel moment puteţi spune că liberul vostru arbitru e cel care decide.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Dan Diaconu

Polonia: Măsurile considerate „populiste” dau roade: numărul nașterilor și al căsătoriilor a crescut, cel al divorțurilor a scăzut, economia duduie.

Reducerea vârstei de pensionare de la 67 la 65 de ani pentru bărbați și la 60 pentru femei, creșterea salariului minim, creșterea pensiilor cei mai defavorizați, introducerea primei alocații de familie de după căderea comunismului- 500 de zloți per copil, începând cu al doilea copil, lansarea unui program de subvenții pentru familiile modeste, taxarea specială a băncilor, sunt doar câteva din măsurile guvernului polonez instalat la putere în octombrie 2015.

Măsurile, pentru care Guvernul Conservator al Partidului Lege și Justiție (PiS) a fost criticat și etichetat drept „populist” de către Bruxelles, ar fi trebuit să arunce în aer bugetul țării și să ruineze economia, conform acelorași critici.

Se întâmplă însă…exact opusul, notează jurnalistul francez Olivier Bault. Acesta arată că șomajul înregistrat în februarie 2017, 5,3%, nu a fost niciodată mai scăzut, chiar în condițiile intrării în țară a peste 1 milion de emigranți ucraineni.De asemenea, Polonia înregistrează creștere economică, așteptată la 3,5% în 2017, iar inflația este ca și inexistentă și rata dobânzii stabilită de Banca Națională este cea mai mică din istoria țării.

Dar cel mai mare succes înregistrat de Guvernul Beata Szydlo este cel în domeniul social. O dată cu introducerea programului „500+”, acum se plătesc alocații de stat pentru 3,82 milioane de copii, dintre care 55% au vârsta sub 18 ani.ână acum, familiile numeroase erau sărace în Polonia, iar introducerea aceste măsuri a îmbunătățit situația acestor familii, reducând nivelul cu 48% într-un singur an. Nivelul sărăciei extreme (familii al căror venit minim per capita e sub nivelul minim de subzistență) a scăzut cu 98%!Mai important, având în vedere că Polonia are una dintre cele scăzute rate a natalității, acum țara încearcă să inverseze roata: în 2016 s-au născut cu 16.000 mai mulți copii decât în 2015 și se estimează că în 2017 plusul va fi între 25.000 și 25.000.  Polonia, care are puțin peste 38 de milioane de locuitori, ar putea depăși cifra de 400.000 de nașteri în 2017. Spre comparație, Italia care are 61 de milioane de locuitori, a dat naștere la 474.000 de copii în 2016, precizează sursa citată.Totodată, au crescut și numărul căsătoriilor, numărul divorțurilor fiind în scădere.

Sursă: Rezistenta crestina, preluare dupa Active News