Nostradamus

Nostradamus şi profeţiile lui

Cel mai cunoscut profet al lumii este, fără îndoială, Nostradamus. Al optulea fiu al unui evreu, negustor de grâne, Nostradamus a fost doctor, astrolog, scriitor şi unul dintre marii mistici ai lumii. Încă de mic, Nostradamus a demonstrat aptitudini deosebite pentru studiul matematicii şi al astronomiei, reuşind să-şi supere profesorii pentru ardoarea cu care a luat apărarea astrologiei.

Singurul profet al lumii, cu adevărat interesant, a fost Michel de Nostredame, zis Nostradamus. S-a născut la Saint-Rémy-de-Provence (Franţa), în 1503, într-o familie evreiască obligată de autorităţile vremii să treacă la religia catolică. A studiat medicina la Universitatea din Montpellier unde şi-a susţinut examenele finale în 1525.

Viaţa unui prezicător

Izbucnirea unei epidemii de ciumă a făcut ca Nostradamus să-şi întrerupă studiile şi să călătorească prin toată Franţa pentru a-i ajuta pe bolnavii loviţi de flagel. În timpul călătoriilor, a schimbat idei cu numeroşi medici mai puţin cunoscuţi din Renaştere, cu alchimişti, kabalişti şi mistici, practică pe care a continuat-o în cea mai mare parte a vieţii sale. În 1529 s-a întors la Montpellier pentru a-şi lua doctoratul. Julius-Cesar Scaliger, considerat un protagonist al Renaşterii, l-a invitat în 1534 la Agen. Acolo s-a căsătorit cu o femeie al cărei nume a rămas necunoscut, dar despre care se ştie că i-a făcut lui Nostradamus doi copii. În 1537, soţia şi cei doi copii ai lui Nostradamus au murit, probabil de ciumă. Într-o încercare de a se regăsi după tragedia pierderii familiei, Nostradamus a făcut mai multe călătorii în Italia şi Franţa. În timpul acestor călătorii, şi-a descoperit puterea de a face profeţii. O vreme a practicat medicina la Toulouse înainte de a fi chemat de Parlamentul din Aix, în timpul ciumei din 1546, ca să-şi exercite meseria timp de 3 ani, pe spezele municipalităţii. Apoi s-a instalat în oraşul Salon-de-Craux unde s-a căsătorit a doua oară cu o văduvă bogată, Anne Ponsarde Gemelle. În 1550, a scris un almanah, după care a demarat proiectul de a scrie 1000 de catrene despre viitorul probabil. Fără să aibă nimic spectaculos în ea, moartea lui Nostradamus s-a produs în 2 iulie 1566. A fost înmormântat în zidul Bisericii Cordelierilor din Salon. În 1791, mormântul lui a fost deschis şi osemintele reîngropate în Biserica Sf.Laurent din Salon. Se zice că pe sicriul său era gravată data exactă a deschiderii mormântului.

Profeţiile sibilinice

A studiat astrologia din nişte cărţi pe care mai apoi le-a ars şi şi-a început Centuriile, catrene profetice repartizate în serii de câte o sută. Multă vreme a ezitat să le publice. Prima ediţie, intitulată Les Prophéties de Me Michel Nostradamus, a apărut în editura Macé Bonhomme din Lyon, în 1555; ea cuprindea trei Centurii şi 53 de catrene din cea de a patra, toate dedicate fiului său nou-născut, César. Succesul lui Nostradamus a fost atât de mare încât, în 1556, regele Henric al II-lea l-a chemat la Curte, de unde a plecat încărcat cu daruri. Caterina de Medici, Francisc al II-lea, ducele şi ducesa de Savoia s-au dus la Salon să-l consulte; Carol al IX-lea l-a numit consilier şi medic personal. Ediţia princeps completă a celor 10 Centurii a fost făcută de Pierre Rigoud în două volume (în 1558 şi 1566); după moartea lui Nostradamus. Benoit Rigoud a reeditat-o, în 1568, cu variante extrase din manuscrise. În 1000 de catrene, Nostradamus a prezis evenimentele care aveau să se întâmple până în anul 3797. Pentru ca profanii să nu le poată înţelege, el şi-a redactat oracolele folosind modalităţile sintaxei latine, cu inversiuni, antiteze, anagrame (Rapis pentru Paris, Nersaf pentru Franţa, Norlaris pentru Loreni etc), calambururi (Dort-léans pentru Orléans), metafore, cuvinte celtice, romane, spaniole, latine, greceşti şi ebraice. Faptul că Nostradamus şi-a redactat profeţiile într-un mod greu de decriptat a fost şi din cauza presiunilor Inchiziţiei. Era perioada în care mulţi dintre cei care vorbeau sau scriau despre lucruri pe care Biserica nu le accepta erau torturaţi sau arşi pe rug. Nostradamus ne avertizează că opera lui nu este amfibiologică, adică nu are mai multe sensuri, ci unul singur, ascuns cu grijă. Astfel, faptul că s-au dat atâtea interpretări diferite dovedeşte că toţi comentatorii săi se înşeală: ei ar trebui să fie de acord, cu mici diferenţe, asupra esenţialului. Lucrarea sa, despre care se spunea că a venit, prin divina inspiraţie supranaturală, versurile sale sibilinice pe care le numea “nocturnele şi profeticele mele aprecieri, compuse mai degrabă dintr-un instinct natural însoţit de o furie poetică decât datorită regulii poetice”, sunt tot atâtea dovezi ale unui sistem crono-cosmografic atât de savant încât calculele sale ţin seama de planetele Neptun şi Uranus, nedescoperite la acea vreme.

Interpretările Centuriilor

O mulţime de comentatori au încercat să pătrundă în enigmele Centuriilor. Fiecare le-a interpretat după dorinţele sale şi s-a folosit de ele în pamfletele împotriva lui Mazarin sau a altor oameni politici; doi autori ce trăiau în timpul lui Ludovic al XIV-lea, Guynaud, şeful pajilor de la Versailles, şi Jean de Roux, preot la Lovicamp, au găsit în ele indicaţii privind acest rege. DUNGA Susţinătorii lui Nostradamus îl creditează cu predicţia unui număr impresionant de evenimente din istoria lumii: moartea regelui Henric al II-lea al Franţei, Revoluţia franceză, asasinarea lui Abraham Lincoln, explozia primei bombe atomice, ascensiunea lui Adolf Hitler, preşedinţia lui Charles de Gaulle dar şi un război al Rusiei şi Statelor Unite împotriva Chinei etc. DUNGA În secolul al XIX-lea, Torné-Chavigny (preot în Clotte, lângă oraşul La Rocchelle) a fost preocupat (într-o lucrare în trei volume) de anunţarea evenimentelor viitoare conform Centuriilor: astfel a văzut că Napoleon al III-lea va restaura regalitatea în Franţa. Dar sub cea de-a doua Republică, acest preot tumultuos a spus că Nostradamus prezicea urcarea la tron a lui Napoleon al IV-lea şi a scris ziarului “Le National”, la 8 aprilie 1878, o scrisoare prin care propunea o recompensă de o mie de franci celui care va dovedi că Nostradamus nu avea dreptate. În 1938, doctorul de Fontbrune a descoperit că Nostradamus vorbea de Hitler în versurile următoare:
“Nouă ani cel slab o va ţine-n pace
Apoi cădea-va în sete atât de sângeroasă
Pentru el poporul fără crez şi lege va muri
Ucis de un altul cu mult mai omenos.”
“Al treilea vers din acest catren este suficient ca să-l desemneze pe Hitler” spune Fontbrune. Dar de ce este supranumit “cel slab”? Foarte simplu: pentru că este vegetarian, nu bea decât apă şi nu fumează. Nostradamus prevăzuse până şi acest lucru, sau cel puţin aşa credea Fontbrune.

Cataclismul inexistent

Având în vedere că doctorul Fontbrune descifrase în Centurii sfârşitul celei de-a III-a Republici şi înfrângerea totală a lui Hitler şi Mussolini (adică tot ce inspira lumii teamă şi tot ceea ce spera ea în 1938) el şi-a reluat interpretările după cel de-al doilea război mondial, pentru a demonstra că Nostradamus prevăzuse că războiul va începe în 1939. Sprijinindu-se pe această demonstraţie, doctorul de Fontbrune a dedus din alte catrene prezicerile următoare: a IV-a Republică va fi desfiinţată la sfârşitul lunii septembrie 1951, contele de Paris va fi proclamat rege (căci el este “marele Chiren” despre care Nostradamus a spus “Un şef al lumii marele Chiren va fi”). Acesta va face din Avignon capitala Franţei, dar va avea de înfruntat al treilea război mondial în cursul căruia se va produce invadarea Elveţiei. Apoi secolul se va termina cu un cataclism.
“În anul o mie nouă sute nouăzeci şi nouă şi şapt luni
Din cer veni-va un mare rege de spaimă
Învia-va el pe marele Rege de Angoumois
Înainte, după, Marte domni-va cu bucurie.”
Traducerea doctorului de Fontbrune: “în iulie 1999 va veni pe calea aerului un Rege mare, înspăimântător, care-l va învia pe şeful Hunilor. Înainte, ca şi după aceea, marele zeu al războiului va pedepsi lumea cum n-a mai făcut-o niciodată”. În iulie 1999, John F.Kennedy jr. a murit într-un accident de avion, dar evenimentul nu reprezintă un dezastru semnificativ pentru istoria omenirii.

Despre moartea Papei

Moartea misterioasă a papei Ioan Paul I reprezintă un subiect controversat al catrenelor lui Nostradamus. În seara dinaintea morţii sale, papa Ioan Paul I i-a dat cardinalului Villot o listă ce cuprindea mai multe nume a unor prelaţi ce urmau să fie demişi şi o reorganizare a structurii de putere a Vaticanului. A doua zi dimineaţa, papa a fost găsit mort. Lângă el se afla o sticlă de Effortil. Cardinalul Villot a ţinut secretă lista şi testamentul papei şi nu s-a efectuat nici o autopsie, versiunea oficială rămânînd aceea a sinuciderii. Nostradamus vorbeşte însă de o eliminare a papei, susţinând teoria celor care afirmă că papa a fost asasinat. Apropierea sfârşitului mileniului II a determinat un interes crescând faţă de profeţiile lui Nostradamus. Mulţi dintre cei care au studiat Centuriile consideră că Nostradamus a prevăzut atacul din 11 septembrie 2001 într-un catren în care vorbeşte despre “cerul în flăcări”, “new city”, “trăznet uriaş” şi “doi fraţi răpuşi”. În acelaşi catren se vorbeşte însă şi despre faptul că “un mare lider va muri”.

Fulgerări de extraluciditate

Un magistrat din regiunea Gâtinois, care lupta împotriva “exceselor prezicătorilor”, remarca în 1560: “Dacă în acelaşi an patru filozofi vin să prezică lucruri contrare şi unul prezice pacea, ea va domni fără îndoială, în multe zone. Altul va prezice războiul care, de asemenea , va izbucni pe alte meleaguri. Şi aşa, adevăr şi minciună se vor afla întotdeauna în armonie.” Astfel, ne limităm să-l facem pe acest om extraordinar să spună ce vrem noi să spună în loc să căutăm să vedem ce gândea el efectiv. Nostradamus a avut o serie de viziuni despre viitor în stare de autohipnoză, dar el le-a conceput după ideile timpului său şi nu după ideile timpului nostru! În aceasta constă originalitatea operei sale, în faptul că ea conţine suficiente generalităţi, cifre, nume ambigue pentru a da fiecărui secol iluzia că el este cel vizat de ea. Dar un om de litere, un istoric serios îşi dă seama că el vorbeşte despre tot cea ce-i hărţuia pe contemporanii săi: războaiele religioase, Antihristul, Marele Monarh, viitorul potop, toate aceste evenimente fiind precedate de comete, de eclipse, de naşteri monstruoase, semne cărora nu li se mai conferă acum acelaşi sens. Este aberant să crezi că un om, în plin secol al XIV-lea, ar fi putut prevedea schimbări politice precise din secolele următoare şi trăsături caracteristice ale unor şefi de state. “Să admirăm la Nostradamus o ingeniozitate uimitoare, fulgerări de extraluciditate care duc la nişte coincidenţe, dar nu daruri pe care nici un om nu le poate avea, căci altfel omenirea n-ar fi ceea ce este. După Nostradamus n-a mai existat nici un alt profet atât de subtil ca el: iată de ce el este şi astăzi comentat, iar ceilalţi, în schimb, au fost daţi uitării”, afirmă Alexandrian în Istoria filozofiei oculte.

Delirul profetic antic

Prezicerea, arta de a anunţa evenimentele care vor veni într-o perioadă limitată (se făcea în general pentru anul următor sau pentru o perioadă de zece ani) şi profeţia, anunţarea evenimentelor fericite şi a catastrofelor care aşteaptă omenirea până la sfârşitul veacurilor, au fost în antichitate specialitatea sibilelor, preotese care răspundeau prin oracole, enigme în versuri sau în proză, la întrebările celor care le consultau. Kaspar Peucer a demonstrat că oracolele sibilelor erau inspirate de Diavol şi că teomanţia sau delirul profetic comunicate de zeu unei persoane era ceva ce numai posedaţii sau bolnavii puteau s-o facă.

Alţi profeţi

Dintre profeţii Evului Mediu şi ai Renaşterii, Johann Lichtenberg, în a sa Pronostication, apărută în 1488, la Strassbourg, şi-a desfăşurat previziunile pe o perioadă de 83 de ani. “A văzut tot ceea ce trebuia să se întâmple între 1484 şi 1567, ciumele, războaiele, perioadele de foamete (…) numai realitatea n-a văzut-o, n-a văzut marele eveniment al epocii, naşterea protestantismului”, afirma abatele Lecanu. Călugărul Savonarola a prezis apariţia Reformei, cu doi ani înainte de a fi executat, iar Gerard Busch a revelat profeţia lui Regiomontanus, profesor de astronomie şi episcop la Regensburg, mort în 1476, după care sfârşitul lumii urma să se producă în 1588. Un ilustru profesor de drept din Toulouse, Blaise d’Auriol, îşi aşezase lângă casă o barcă mare prevăzută cu cele necesare pentru a se refugia în ea cu familia când apele vor creşte.

2012 – sfârşitul lumii!

Sfântul Malaka, născut în 1097 la Armagh, în Irlanda, şi mort în 1148 la abaţia din Clairvaux unde-l vizita pe sfântul Bernard, i s-a atribuit o profeţie privindu-i pe papii care se vor succeda la Sfântul Scaun până la Judecata de Apoi. El avea o întreagă listă de 111 papi, începând cu Celestin al II-lea (ales în 1143), fiecare dintre ei fiind desemnat cu o formulă în latină; un scurt comentariu vorbea de al o sută doisprezecelea şi ultimul. Papa Ioasn Paul al II-lea, numit papă “al eclipsei de soare” este antepenultimul din această listă. După el va veni un papă “al gloriei măslinului”, apoi ultimul papă, Petrus romanus, sub pontificatul căruia se va produce distrugerea Romei şi judecarea lumii de un Judex tremendus, Un Judecător fără milă. Un teolog din Namur, René Thibeau, a făcut în 1950 o demonstraţie uluitoare de aritmologie, calculând că acest sfârşit al omenirii este prevăzut pentru anul 2012.

Publicitate