Nikola Tesla, savantul misterios (II)

Nikola Tesla – proiectul Niagara
Înca din copilarie, Tesla visase sa poata folosi puterea apelor pentru producerea electricitatii. În mintea lui el vedea mereu roata care l-ar putea ajuta. Pe 16 noiembrie 1986, proiectul cascada Niagara, era finalizat dupa cinci ani de eforturi, momente de renuntare si neîncredere, crize financiare si milioane de dolari investiti. Prima hidrocentrala era acum functionala. Autorul acestui proiect, care multora paruse o fantezie, era tocmai Tesla.
Dupa succesul cu Niagara, Tesla a revenit la munca sa preferata-experimentarea. Întors la laboratorul sau de pe Grand Street, în New York City, Tesla a fost absorbit în cercetarea electricitatii de înalta frecventa. Un numar de descoperiri stiintifice începuse sa arunce lumina asupra fenomenului frecventelor înalte. În 1873, în Anglia, James Clerk Maxwell, a demonstrat matematic ca lumina este o radiatie electromagnetica-lumina era electricitate vibrând cu frecvente foarte înalte.
Tesla si-a început cercetarile privind frecventele prin construirea unor generatoare rotative de curent alternativ care puteau ajunge la viteze mai mari ; dar când se apropiau de 20000 de rotatii pe secunda, masinile se rupeau în bucati. Raspunsul a venit cu un instrument remarcabil cunoscut si azi drept bobina lui Tesla. Utilizând frecvente înalte, Tesla a realizat primul neon si iluminarea fluorescenta. Tot el a realizat primele fotografii cu raze X.

Cine a inventat radioul?
Cele mai multe enciclopedii îl prezinta pe Marconi drept inventatorul radioului. Însa primul brevet pentru aplicatii radio a fost obtinut de catre Tesla. La începutul lui 1895, Tesla era pregatit sa transmita un semnal la 50 de mile, la Weat Point, New York .Dar în acel an, dezastrul a lovit. Un foc i-a mistuit laboratorul, distrugându-i munca.
În acelasi timp, pe 12 decembrie 1901, Marconi a transmis si a receptat primele semnale dincolo de oceanul Atlantic.
Otis Pond, un inginer care lucra pentru Tesla, i-a spus “Se pare ca Marconi ti-a luat-o înainte”. Tesla i-a replicat: ”Marconi e un baiat bun. Lasa-l sa continue. Foloseste 17 din patentele mele”. Dar încrederea calma a lui Tesla avea sa fie zdruncinata în 1904, când Oficiul American pentru Patente, surprinzator a revenit asupra deciziilor sale anterioare si i-a dat lui Marconi patentul pentru inventarea radioului.
Motivele pentru aceasta decizie nu au fost niciodata complet explicate, dar puternica sussinere financiar-bancara a lui Marconi în SUA ar putea fi o explicatie.
Tesla continua seria descoperirilor
În 1898 Tesla face o demonstratie care îi stupefiaza pe participantii de la o expozitie la Madison Square Garden: prima nava controlata prin unde radio. Nava în miniatura se misca pe un lac artificial, încât cei prezenti au crezut ca o controleaza cu mintea. Tesla îsi amintea “Când a aparut prima oara a creat o impresie pe care nici o alta inventie de-a mea n-a produs-o”. Acestea au fost ”începuturile unei rase de roboti, oameni mecanici, care vor face munca laborioasa a omenirii” dupa cum aprecia genialul inventator. Putini însa îsi mai amintesc de aceasta uriasa contributie a sa ca fondator al roboticii.
Tesla: zeul fulgerului
Experimentul de la Colorado este poate evenimentul cel mai învaluit de mister si secrete.
Ideea de la care a pornit acest experiment este legata de o furtuna. Tesla povesteste: ”Observam undele stationare. Desi pare imposibil, aceasta planeta, în ciuda dimensiunilor sale, se comporta ca un conductor de dimensiuni mici. Semnificatia extraordinara a acestui lucru în ceea ce priveste transmiterea energiei wireless, mi-a devenit clara. Nu numai ca puteam transmite orice mesaj telegrafic fara fire oriunde, dar si sa imprim la orice distanta de pe glob slabele modulatii ale vocii umane, mai mult, sa transmit energie, în cantitati nelimitate oriunde pe glob, fara pierderi.”
Aici Tesla a construit o statie experimentala, cu 2 bobine absolut uriase. Si astazi se mai pune întrebarea „A reusit Tesla sa transmita energia wireless?” Într-un articol Tesla a sustinut ca a reutit sa aprinda de la distanta, fara fire, lampile orasului, producând tensiuni de peste 12 milioane de volti. Cert este ca oamenii au putut vedea cel mai mare fulger produs vreodata de mâna omului: peste 40 metri. Tunetul s-a auzit la o distanta de peste 22 de mile, iar o aura albastra a înconjurat întreaga zona.
Oameniia au putut vedea pe strada mici scântei electrice, fluturii aveau aripi înconjurate de lumina, iar la robinet curgeau pe lânga apa, curenti electrici. Tesla era un adevarat vrajitor. Tesla a ajuns la concluzia ca atunci când fulgerul loveste pamântul, creaza unde puternice care traverseaza pamântul.
Dar pamântul nu este numai conductor, ci si puternic electrizat, cu un poteantial imens. Daca s-ar reusi cresterea amplitudinii încarcaturii energetice a pamântului prin mijloace artificiale, energia electrica ar putea fi oriunde extrasa direct din pamânt.
Timp de 9 luni Tesla a continuat seria experimentelor. Uimitorul inventator a descoperit frecventa de rezonanta a pamântului, reusind sa produca primul cutremur artificial. Ela plasat un oscilator în pamânt, care a rezonat la aceeasi frecventa cu a Pamântului. Abia dupa aproape un secol, stiinta a reusit sa demonstreze veridicitatea acestei teorii. Completarea facuta de Tesla este absolut surprinzatoare si azi: între razboi si cutremure exista o legatura directa. Explozile de mina, torpile, rachete, ca sa nu mai vorbim de experimentele nucleare, dezvolta forte reactive uriase care se propaga pe întreg globul. Efectul lor poate fi multiplicat extraordinar de mult prin rezonanta. “Actiunea combinata a exploziilor de orice natura poate produce miscari tectonice în orice parte a globului, si un cutremur dezastruos în Italia poate fi rezultatul unei explozii în Franta. Faptu ca omul poate produce astfel de convulsii ale pamântului nu poate fi pus la îndoiala. Depinde daca o face cu un scop bun sau rau.” (Nicolae Tesla). Asta ma duce cu gândul la valul de cutremure, inundatii, tornade care au afectat pamântul în ultima vreme. As aduga: da oamenii, în inconstienta lor, pot distruge pamântul.
Tot la Colorado, Tesla a receptat un semnal repetat din spatiu, sustinând astfel existenta altor civilizatii în spatiu. Ar fi practic imposibil ca din miliardele de planete, una singura sa fie locuita: Pamântul. Pentru aceste afirmatii a fost ridiculizat în presa vremii.
Când s-a întors la New York, de la Colorado Spring, a scris un articol senzational pentru revista Century Magazine. În aceasta viziune detaliata si futuristica, el a descris un mijloc de a tapping energia solara cu ajutorul unei antene. El a sugerat ca vremea ar putea fi controlata cu ajutorul energiei electrice. A vorbit despre masini care ar face razboiul imposibil. Si a propus un sistem global de comunicatie fara fire. Pentru cei mai multi oameni aceste idei erau practic de beînteles, dar Tesla nu putea fi subestimat.
Articolul a atras atentia unuia dintre cei mai influenti oameni, J. P. Morgan. Un oaspete frecvent în casa lui Morgan, Tesla a propus o schema care arata ca un science-fiction: ”un sistem global” de comunicatii fara fir pentru a transmite mesaje telefonice dincolo de ocean ; pentru a transmite stiri, muzica, rapoarte privind piata bursiera, mesaje private, a securiza comunicatiile militare, si care tranmitere de imagin în orice colt al lumii. „Când comunicatia fara fir va fi aplicata pe scara larga, pamântul va fi transformat într-un creier urias, capabil sa raspunda în oricare colt al sau”, i-a spus Tesla lui Morgan.
Morgan i-a oferit lui Tesla 150 000 de dolari pentru a construi un turn de transmisie si o fabrica de energie. O suma mai realisa ar fi fost 1 000 000, dar Tesla a acceptat si si-a început munca imediat, însa turnul viselor sale nu a putut fi realizat pentru ca Tesla a pierdut finantarea lui Morgan, investitorul dorind rezultate imediate.
Tesla „un mistic mereu genial”
Lumea devine petru Tesla „o lume oarba, lipsita de curaj si neîncrezatoare”, dar nu îsi pierde nici o clipa încrederea în ideile sale.Este tot mai retras, si petrece mult timp în parc hranind porumbeii. Catre sfârsitul lui 1920, Tesla a început sa se împrieteneasca cu un binecunoscut poet german si mistic, George Sylvester Viereck. Desi era aproape un pustnic, tesla lua uneori parte la petrecerile de cina festiva oferite de Viereck si sotia sa. Cu un talent înascut. Tesla a scris un poem straniu, pe care l-a dedicat prietenului sau. Se numea “Fragmente de bârfa olimpiana” si era o critica acida a oamenilor de stiinta din zilele acelea. Încep sa apara zvonuri, fiind, întocmai ca si Eminescu, acuzat de nebunie. De ce trebuie oare sa numim pe cei ce nu-i întelegem “nebuni”?
Ideile sale continua sa vina, parca din sience-fiction pentru contemporanii sai, dar chiar si
pentru noi azi. Tesla descrie pentru prima data RADARUL. Ideea lui era de a transmite unde radio de înalta frecventa, care sa se reflecte din structura navei pe un ecran fluorescent. Ideea era mult prea avansata pentru acele vremuri, dar era prima descriere a radarului. Tot el a fost primul care a vorbit de o era în care vehicule de zbor fara aripi, teleghidate, puteau fi trimise cu încarcatura explozibila asupra dusmanului.
O arma anti-razboi
Tesla nu a fost un om al viitorului, dar si un mare filosof. De fapt toate proiectele sale au avut ca scop declarat progresul umanitatii. „Pacea nu poate veni decât ca o consecinta a iluminarii umanitatii”. Cu toata evolutia tehnica a umnitatii, evolutia morala este înca departe. Suntem precum un urias cu membre puternice si creier slab.
El s-a gândit la mijloc tehnic pentru a pune capat problemelor de razboi. Credea ca razboiul poate fi transformat „într-un simplu spectacol al masinilor”. În 1931, la o conferinta de presa, a anuntat ca este pe punctul de a desoperi o noua sursa de energie. Întrebat referitor la natura sursei, Tesla a replicat „Ideea mi-a venit ca un soc extraordinar.În acest moment pot doar sa spun ca va veni dintr-o sursa complet noua si nebanuita”.
Norii razboiului se abateau din nou asupre Europei. Pe 11 iulie 1934, pe prima pagina a New York Times se putea citi mare “La 78 de ani, Tesla descopera o noua raza mortala”. Articolul raporta ca noua inventie „va trimite particule deatmosfera concentrate prin aer, cu o energie atât de mare încât va dobora o flota inamica de 10000 de avioane de la odistanta de 250 de mile”. Tesla declara ca noua raza mortala va face razboiul imposibil, oferin fiecarei tari un “zid chinezesc invizibil”. Era de fapt un scut energetic, care si azi pare doar un produs al imaginatiei. Din pacate ideea sa de pace a fost vânata în tot acest timp pentru a fi transformata în cea mai redutabila arma. Chiar dupa ce a anuntat ca a finalizat cercetarile privind „raza mortala”, în 1943 Tesla moare, luând secretul cu el în mormânt.Era în plin razboi mondial.Tocmai de aceea moartea sa nu este lipsita de controverse.
Sursa :  newsro123.blogspot.com
Publicitate

Un gând despre „Nikola Tesla, savantul misterios (II)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s