Teleportare cuantică reuşită pe o distanţă record de 16 kilometri

Incă nu am ajuns la teleportările din Star Trek, dar un grup de cercetători chinezi a anunţat că acum este posibilă transmiterea de informaţii, pe distanţe mari, folosind entanglementul cuantic.

Oameni de ştiinţă chinezi au publicat în jurnalul Nature Photonics rezultatele unei cercetări care arată că teleportarea prin entanglement cuantic ar putea duce la dezvoltarea de computere cuantice şi comunicaţii care nu pot fi interceptate.

Chinezii au reuşit să transmită „teleporteze” informaţii pe o distanţă de 16 kilometri. „Aceasta este cea mai mare distanță raportată până acum, de 20 de ori mai mult decât ultimul experiment”, a declarat Cheng-Zhi Peng, unul dintre coautorii studiului şi cercetător la University of Science and Technology of China şi Tsinghua University din Beijing.

În science-fiction, teleportarea este de obicei descrisă ca un transfer de materie, dintr-un punct în altul, într-un mod mai mult sau mai puţin instantaneu. În fizica reală, acest fenomen face parte din zona bizară a mecanicii cuantice (aşa cum o descria Einstein) care descrie comportamentul atomilor şi a particulelor constituente.

Potrivit acestei teorii, electronii şi fotonii pot deveni entanglate (vezi explicaţie sfârşitul articolului) sau cuplate. Ca urmare al acestui fenomen, dacă ceva se întâmplă cu o particulă, indiferent de distanţa dintre ele, acelaşi lucru se va întâmpla şi cu cealaltă. Chinezii au reuşit să transmită această schimbare de stare, de la un foton la altul, pe o distanţă de 16 kilometri.

În trecut, oamenii de ştiinţă aveau probleme cu separarea celor două particule pe distanţe mai mari de câteva sute de metri pentru că se pierdea corelarea dintre cele două.

Distanţa uriaşă pe care au reuşit să o acopere oamenii de ştiinţă chinezi este impresionantă, a declarat Benjamin Schumacher, un fizician de la Kenyon College care a investigat validitatea lucrării în Nature Photonics. Potrivit discovery.com, 16 kilometri este suficient pentru a începe să ne gândim la următoarea generaţie de sateliţi de comunicaţii bazaţi pe teleportarea cuantică.

Convorbirile telefonice care vor folosi această tehnologie nu vor fi mai rapide decât reţelele actuale, a declarat Schumacher. Informaţia ajunge mai repede decât viteza luminii, dar pentru a o citi, oamenii de ştiinţă au nevoie de cheie pentru a decoda informaţia, care va veni prin metode tradiţionale. Avantajul principal al acestei tehnologii ar fi faptul că nu pot fi interceptate pentru că nimic nu poate interveni între două particule entanglate.

Un sisteme de telecomunicaţii denumit după un principiu folosit în Star Trek, ar putea părea futurist, dar teleportarea cuantică a informaţiilor, de pe Pământ la un satelit ar fi funcţională în următorii doi ani, a mai adăugat  Schumacher.

Sursa: ro.wikipedia.org

Despre termenul „Entanglement”

S-au propus mai multe traduceri ale termenului “quantum entanglement”: încurcătură cuantică, inseparabilitate cuantică, corelare, întrepătrundere cuantică, cuplare, legare, dar toate aceste cuvinte nu au un sens precis în domeniu. De exemplu, termenul „întrepătrundere” nu are sensul dorit, şi este folosit mai des în sensul direct. Termenul „inseparabilitate” este folosit tot în sensul său direct. Deşi „corelarea” este folosită des în sensul entanglement, termenul de „corelare” este mai cerut în sensul său direct. Ca urmare, propunerea de a se traduce “entanglement” prin entanglare este acceptată de tot mai mulţi fizicieni. Deşi el necesită adoptarea în limba română a unui cuvânt nou, termenul „entanglare” este înţeles de toţi fizicienii şi simplifică traducerile, permiţând construcţii ca de exemplu „particule entanglate”, „fotoni entanglaţi” etc

Sursa : realitatea.net

Vezi :

The Montauk Project and the Philadelphia Experiment – First Underground Interview !!! Proiectul Montauk şi Experimentul Philadelphia – (primul interviu din subteran)

Publicitate

3 gânduri despre „Teleportare cuantică reuşită pe o distanţă record de 16 kilometri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s