Archive

Posts Tagged ‘Documentar’

TVR a difuzat documentarul „Maurovlahica – Recviem pentru o etnie dispărută”

Septembrie 28, 2014 Lasă un comentariu

mauroToată lumea a aflat din cărţile de istorie despre Bihorul ducelui Menumorut, cu centrul în cetatea Biharea de lângă Oradea de azi, care în debutul secolului al X-lea a încercat zadarnic să reziste maghiarilor invadatori ai ducelui Arpad. Dar câţi dintre noi au cunoştinţă că a existat un alt Bihor cu centrul în castelul Bihor în ţara care poartă numele de Muntenegru? Și câți știu că în Evul Mediu a fost o țară pe nume România în Bosnia?

Cei care au denumit-o aşa au fost, candva prin sec. XII-XIII, misterioşii valahi negri, descinşi din Nordul Dunării – după cum limpede le arată numele – care au întemeiat acolo propria lor principalitate şi pe care grecii îi numeau mavrovlahi, sârbo-croaţii – morovlaşi, italienii şi dispăruţii dalmaţi – morlachi, iar turcii le spuneau Kara-Ulagh. În textele în limba latină ale variilor cancelarii medievale, aceştia apăreau sub numele Nigri Latini.

Ia românească – documentar

Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămășii femeiești.

Această cămașă este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză și cu o deschizătură în partea de sus. Inițial, cămășile erau confecționate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase și bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in și cânepă, mai ales în partea de nord a țării, în timp ce în sud cămășile erau mai frecvent țesute cu borangic. Fața și spatele cămășii se numesc “stan”, iar partea inferioară “poale”. Stanul se confecționa din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braț, cămașa era prevăzută cu așa numita “pavă”, care oferea comoditate în timpul mișcării.

Ia este, în fapt, o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât. Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor.

Este un tip de cămașă scurtă până la talie, spre deosebire de cămașa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp și se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de “vrăji și pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția și gustul de la o generație la alta.

Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate din natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziția decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau “ie cu stele”. Partea din față a cămășii este și ea bogat brodată, prin repetarea acelorași modele existente pe mâneci. Iile brodate cu “spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două — trei nuanțe cromatice, de regulă, dar se broda și cu o singură culoare, de obicei negru.

În timp, finețea materialelor folosite, armonia cromatică, dar și croiul pieselor de port românesc, țesute, croite și brodate în casă au fost apreciate de reginele României, Elisabeta și Maria, dar și de aristocrația feminină a timpului, care au purtat cu mândrie costumul popular în diferite momente.

Pe de altă parte, ia a atras atenția artiștilor, fiind imortalizată de pictorul francez Henri Matisse în mai multe tablouri, unul dintre ele — “La blouse roumaine” (1940) — fiind expus la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris. Un alt pictor român, de origine evreiască, Constantin Daniel Rosenthal a imortalizat-o pe Maria Rosetti în “România revoluționară” purtând atât ie, cât și năframă. Ia românească apare și în tablourile semnate de Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Șirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiață ș.a.

Ia românească a fost, deopotrivă, sursă de inspirație pentru creația vestimentară a unor celebri designeri precum Yves Saint Laurent, care a creat, în 1981, o întreagă colecție intitulată “La blouse roumaine”, urmat Jean Paul Gaultier, Kenzo sau Tom Ford, care a reinterpretat ia din zona Sibiu, cu broderii negre specifice zonei, și care a apărut în numărul american al revistei “Vogue”, în martie 2012, purtată de cântăreața Adele.

Apoi au fost Oscar de la Renta, Agatha Ruiz de la Prada, Anna Sui sau Philippe Guilet. Printre designerii români care s-au inspirat din portul românesc se numără Adrian Oianu, Dorin Negrău, Corina Vlădescu, Ingrid Vlasov ș.a.

Pe 17 mai 2013, Institutul Cultural Român din New York a inaugurat seria evenimentelor reunite sub genericul “La blouse roumaine”, prin care se dorea promovarea identității culturale românești în spațiul nord-american. În același sens, comunitatea online “La Blouse Roumaine”, numărând peste 18 000 de membri, a propus ia — bluza tradițională românească — ca brand de țară și a organizat, pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea de Sânziene, prima Zi Universală a Iei.

* Cămașa cu altiță — acest model de ie este cel mai des întâlnit în țara noastră. Astfel o putem vedea în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, zona Branului, a Covasnei. Se caracterizează prin prezența constantă a unor câmpuri ornamentale: guler — piept și mâneca cu mai multe zone, denumite altiță (porțiunea de broderie care acoperă umărul), încrețul (o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca) și brețara.

* Cămașa cu tăblie — eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la locul de unde începe altița pe umăr până în dreptul încheieturii mâinii a dus la realizarea unui adevărat tip ornamental de ie, specific regiunii Hunedoarei, în zona Pădurenilor, în împrejurimile Aradului.

* Ia cu umăr — întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului. În locul altiței există o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr. O fâșie similară se observă în dreptul cotului, care se cheamă “pisti cot”. Ca un ultim element ornamental, pe mânecă, există brețara. Gulerul iei (denumit obzincă) este cusut cu multă finețe.

* Ia cu ciocănele sau ia de Săliște este o degenerare ornamentală și stilistică a iei cu umăr, ornamentația policromă de pe guler, umăr, fâșia de “pisti cot” și brețara devin monocrome, având culoarea neagră, înviorată de urme de roșu, galben, albastru sau fir de aur. Broderia de asemenea este înlocuită cu panglici negre cusute cu mașina, pe mânecă, piept.

* Cămașa cu lăncez este întâlnită în sudul și estul Transilvaniei, iar în secolul al XVIII-lea și prin părțile Făgărașului. Se caracterizează prin apariția sub gulerul iei a unei fâșii ornamentale, ca un galon. Se întâlnește în Valea Bistriței, partea nordică a zonei Neamț și în Bucovina. Este de fapt o cămașă cu volan, denumit fodore, a cărui încrețitură e acoperită cu un lăncez, identic cu cel de sub guler.

* Cămașa cu chiept sau ciupag — pe întreaga zonă a încrețiturii pieptului se poate observa o bogată și masivă ornamentație geometrică — broderie pe muchie.

* Cămașa încărcată — pieptul și umerii acestui tip de ie sunt acoperiți în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.

* Cămașa cu platcă se întâlnește în Maramureș și Bihor; prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platca. Se observă astfel două variante caracteristice, după varietatea ornamentației: cămașa de Oaș (predominând culoarea galbenă) și cămașa de Maramureș (predominând culoarea verde). Pentru ambele, ornamentul de pe umăr este din crățele, un fel de fagure. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Sursa:financiarul.ro

Etichete:,

TĂBLIŢELE DE LA TĂRTĂRIA: Cea mai veche scriere de pe Pământ (DOCUMENTAR VIDEO)

În 1961, în localitatea Tărtăria din judeţul Alba, arheologul român Nicolae Vlasa făcea o descoperire epocală, recunoscută de străini, dar negată de unii istorici din România. E vorba de trei plăcuţe de lut ars, inscripţionate cu o scriere pictografică asemănătoare cu cea sumeriană, dar mult mai veche. În 2003, la iniţiativa lui Napoleon Savescu, fondator şi preşedinte al “Dacia Revival International Society of New York”, a fost ridicat la Tărtăria un monument închinat primului mesaj scris din istoria omenirii.
Celebrele inscripţii de la Djemer-Nasr, Kis şi Uruk, de la Sumer, care-i determinaseră pe istorici să considere scrierea sumeriană drept cea mai veche de pe pământ, erau datate pe la 3.300 i.H. Plăcuţele de lut ars descoperite de Nicolae Vlasa la Tartaria, au fost datate, la rândul lor, prin metoda cercetării cu carbon radioactiv, la o vechime de aproximativ 7.000 de ani, deci cu peste un mileniu mai “bătrâne” decât cele de la Sumer.

Unii dintre istoricii români s-au aratat destul de sceptici în faţa acestei descoperiri, avansând teoria puerilă că plăcuţele au fost aduse în traistă de un negustor din Sumer! Alţii, mai serioşi, au tratat descoperirea cu toată responsabilitatea şi au ajuns la o concluzie stupefiantă: sumerienii au ajuns în Mesopotamia, migrând de pe teritoriul vechii Dacii şi ducând cu ei o scriere deja cunoscută. Iar cercetatoarea Maria Gimbutas din Statele Unite ale Americii consideră că spaţiul carpato-danubiano-balcano-pontic este leagănul culturii europene.

Geto-dacii din Mesopotamia

Marile migraţii s-au produs încă din mileniul IV i.H. “Potrivit opiniei generale, sumerienii au venit în Sumer aproximativ pe la jumătatea mileniului IV… În general, există o concordanţă de opinii privind faptul că sumerienii au venit din ţinuturi muntoase. Potrivit religiei pe care şi-au adus-o din ţara de origine, zeii lor sălăşluiau în vârful munţilor, iar dacă în noua lor ţară nu au găsit munţi, ei au ridicat zeilor temple în formă de munţi artificiali – ziguratele” – scria V. Zamarowsky în celebra sa carte “La început a fost Sumerul”. În continuarea acestei idei, istoricul rus N. Jirov declara, în revista Znanie Sila (1971), că sumerienii au migrat din zona peninsulei balcanice. Sumerienii au migrat cu tot cu calendar. Dar, pentru că acesta nu se mai potrivea la mărimea zilelor şi nopţilor de pe latitudinea lor, l-au schimbat. Acelaşi argument a fost folosit şi de astronomul polonez Ludwig Zaidler în cartea “Istoria ceasurilor”, pentru a demonstra migraţia sumeriană din zona carpatică. N. Jirov mai sublinia faptul că limba sumeriană era total diferită de cele ale vecinilor semiţi, iar scrierile lor plasau originea strămoşilor într-o ţară montană sau submontană. Datările cu carbon radioactiv, realizate de savantul american Marija Gimbutas (care stabiliseră că tăbliţele carpatice sunt mai vechi cu peste un mileniu decât cele din Sumer), au fost confirmate în anul 1972 şi de academicianul bulgar Vladimir I.Georgiev.

Scrierea gotică – “furată” de la geţi

Savantul belgian Bonaventura Vulcanius Brugensis analizează în cartea sa „Despre literele şi limba geţilor sau a goţilor”, publicată în 1957 la Lyon, mai multe alfabete aşa-zis gotice prin comparaţie cu cel getic primitiv. El mărturiseşte că s-a inspirat din lucrarea arhiepiscopului de Uppsala, Joannes Magnus Gothus, intitulată „Istoria tuturor regilor goţi şi finlandezi”(publicată la Roma în 1554), în care se prezenta pentru prima dată alfabetul getic. În această lucrare, Joannes Magnus Gothus demonstra că episcopul Wulfila (303-383 d. H.) inventase alfabetul gotic inspirându-se din cel getic. În acest alfabet (gotic), considerat a fi cel mai nou din acea vreme, Wulfila a tradus Biblia, cunoscută sub numele de Codex Argenteus. Atât Vulcanius Brugensis, cât şi Joannes Magnus au avut la dispoziţie surse antice şi medievale foarte rare şi de o valoare inestimabilă, care astăzi nu mai sunt disponibile. Printre acestea se numără şi discursurile lui Cato cel Bătrân (234-149 i. H.), din care citează: „… faptele de vitejie ale geţilor fuseseră cântate de poeţii lor, acompaniaţi la flaut, cu mult înainte de întemeierea Romei…”. Şi nu numai Cato cel Bătrân, ci şi poetul erudit Publius Ovidius Naso (43 i. H. -17d. H) este martor autentic. Timp de 10 ani a trăit exilat printre geţii din nordul Imperiului Roman, le-a învăţat limba, ba chiar a scris în limba getă şi sarmată mai multe poeme, din care ne-a parvenit unul păstrat în Pontica, în rezumat. În mod surprinzător, cei care au susţinut cel mai mult ideea că Tăbliţele de la Tărtăria reprezintă primul alfabet al omenirii nu au fost oamenii de ştiinţă români, ci străinii. La Tărtăria nu s-au mai făcut săpături din anul descoperirii enigmaticelor plăcuţe. Acestea sunt depozitate la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Peste semnificaţia lor istorică şi ştiinţifică s-a aşternut, în toţi aceşti ani, un misterios val de tăcere. Din fericire, în ultimii ani, câţiva cercetători încearcă din nou să readucă la lumină adevărul despre trecut, repunând în discuţie valoarea inestimabilă a Tăbliţelor de la Tărtăria.

Descifrarea

Specialiştii susţin că ceea ce este caracteristic acestor plăcuţe este o identitate comună, cunoscută sub denumirea de Cultura Turdaş-Vinca (4500-3700 i.H.), răspandită în ţara noastră (în Banat şi Oltenia), în sudul Serbiei, sud-estul Ungariei şi nord-vestul Bulgariei. S-a ajuns la concluzia că cel mai vechi texte din lume (cele de pe plăcuţele de la Tărtăria), descifrate deja, ar suna astfel: BAB-SARRU/RABU-DU-KI-USU-EN/ZU- GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU/ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA” şi se traduce prin:“Poarta de acces a marelui rege care conduce cele patru districte ale ţării puternicilor zei ai Lunei şi Focului, a prinţilor care slujesc masa mare pentru jerfele închinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) şi renumitului zeu al Lunii de nord, cel care face să prospere mâncarea şi băutura, după dispariţia celor doi zei şi două zeiţe (Igigi)”.

Cultura Turdaş-Vinca

Localitatea Tărtăria (com.Salişte, jud.Alba) de la poalele versantului nordic al Munţilor Sureanu, e situată pe cursul mijlociu al râului Mureş, la 50 km N-E de Peştera Bordu Mare (unde s-au găsit fragmente osteologice ale omului de Neanderthal), la 40 km.N-E de Peştera Cioclovina (care adăpostea fragmente osteologice ale Omului de Cromagnon). Mai exact, în apropiere de străvechea aşezare Turdaş, situată la 12 km.S-V de Tărtăria. Aici, la Turdaş, săpăturile arheologice din anii 1895 şi 1910 au scos la iveală vatra unei aşezări cu materiale specifice asemănătoare celor de la Tărtăria. La Daia Română, de pildă, s-a găsit un vas cilindric a cărui vechime este anterioară cilindrilor-sigilii din Sumer). Caracteristicile materialelor descoperite în aceste staţiuni au determinat specialiştii să-i creeze o identitate proprie, sub denumirea de Cultura Turdaş-Vinca (4500-3700 i.H.).

Sursa: certitudinea.ro

Locuri Misterioase Din Romania – Documentar RO 2013

Februarie 9, 2014 1 comentariu

Un film documentar de exceptie: REVOLUȚIE SOLARĂ (video)

„Natura iubeşte curajul. Dacă îţi iei un angajament, natura va da răspuns acelui angajament, înlăturându-ţi din cale obstacole altminteri insurmontabile. Visează cel mai imposibil vis şi lumea nu te va mai asupri, ci te va ridica în slăvi. Toţi acei dascăli şi filozofi care au contat cu adevărat, care au atins cu adevărat aurul alchimic, au înţeles exact acest lucru. Acesta este dansul şamanic sub apa cascadei. Astfel se produce magia. Aruncându-te într-un abis şi descoperind că este, de fapt, o saltea de puf.” Terence McKenna (1946-2000)
În documentarul foarte profesionist realizat, Solar Revolution, lansat în august 2012 în Marea Britanie, renumitul biofizician german Dieter Broers face o pledoarie convingătoare, folosindu-se de mărturiile şi dovezile furnizate de multe personalităţi ale lumii ştiinţifice contemporane, în favoarea corelaţiei remarcabile dintre intensificarea activităţii solare a ultimilor ani – prezentată propagandistic, desigur, ca o catastrofă apocaliptică în mass media corporatistă – şi progresul pe care-l va induce, de fapt, prin ameliorarea aptitudinilor noastre creatoare, mentale şi spirituale, manifestarea concretă a unui salt cuantic al conştiinţei umane, cu adevărat evoluţionist.

Ce este spațiul? (doc)

„Filmul documentar pe care îl propun astăzi – „Ce este spațiul?” – este unul excepțional atât din punctul de vedere al expunerii clare a informațiilor cât și din punctul de vedere al modului în care se utilizează modelarea video în vederea facilitării înțelegerii acestor informații și pentru a le face cât mai accesibile.

Brian Greene ne dezvăluie un…”secret”: „Ne-am înșelat cu toții. Percepțiile noastre de timp și spațiu ne-au dus în eroare. O mare parte din ceea ce credeam că știm despre Universul nostru – faptul că trecutul s-a întâmplat deja și că viitorul e ceva ce va fi, faptul că spațiul este doar un vid gol, că universul nostru este singurul univers care există – toate acestea ar putea fi greșite.”
Documentarul conține conexiuni foarte importante între teorii, experimente cu rezultate surprinzătoare dar și metafore imaginative deosebite care fac din acesta unul dintre cele mai bine realizate filme din domeniul fizicii moderne. Chiar dacă la școală nu ați fost printre „fanii” fizicii, sunt sigură că acest film vă va captiva.”

 

 

Sursa: dincolo-de-limite.blogspot.ro / http://adinaamironesei.blogspot.ro/

Repararea banilor

Ianuarie 11, 2012 Lasă un comentariu
„Noi (bancherii) ar trebuie să avansăm cu prudenţă şi grijă, prin fiecare mişcare, pentru că deja există un număr mic de persoane care prezintă semne de agitaţie. Ar fi prudent, prin urmare, să demonstrăm o politică aparentă de cedare în faţa autorităţii populare, până când planurile noastre vor fi avansat atât de mult, încât să ne putem declara pe faţă modelele financiare, fără să ne temem de nici o rezistenţă organizată.”
The Bankers’ Manifesto of 1892
Produs în 2009 de Ethical Markets Media, The Money Fix explorează tiparele economice ale lumii naturale şi ale societăţii umane, demontând miturile monetare nedisputate ale sistemului financiar mondial, bazat pe credit bancar, probând înţelegerea eronată a mecanismelor sale intime, de care am ajuns să depindem aproape total, oferind însă, într-o notă perfect optimistă, trei tipuri de sisteme monetare alternative, destinate rezolvării problemelor economice ale unor comunităţilor locale sau chiar internaţionale şi eliminării alienării generate de climatul competiţional curent.
Ethical Markets Media este o companie independentă de film, desigur, care promovează apariţia şi dezvoltarea noilor sisteme economice mondiale, mult mai durabile, ecologice şi aşa cum spune şi numele, mult mai etice, un obiectiv nu prea greu de atins, totuşi, fiindcă sistemele monetare cămătăreşti, promovate de dinainte de revolta lui Isus din templu şi până în prezent, pot fi definite oricum, dar numai etice nu.
Opiniile prezentate în interviuri dinamice şi nesofisticate, se adresează publicului larg şi vin din partea unor rebeli consacraţi ca Noam Chomsky, Lynne Twist, Aqeela Sherrills, Elisabet Sahtouris ş.a., dar şi din partea unor foşti răsfăţaţi ai sistemului, care par să fi evadat din lanţurile bancare, ca Fritjof Capra, Gar Alperovitz sau Bernard Lietaer.
Michael Linton – creatorul LETSystem
Bernard Lietaer este un caz mai deosebit, fiindcă, înainte de a scrie, de exemplu, o carte al cărei titlu spune aproape tot despre esenţa sistemelor monetare, „Viitorul banilor: Dincolo de lăcomie şi deficit”, a fost un personaj central al finanţelor mondiale, ocupând, vreme de aproape 40 de ani, diverse funcţii importante.
O dată cu publicarea tezei sale post-universitare la MIT, în 1971 – care includea descrierea aşa-numitelor „floating exchanges” – şi a lucrării „Nixon Shock”, în acelaşi an, revelând eradicarea sistemului fundamentat de acordurile Bretton Woods, prin „eliberarea” dolarului de ultimele constrângeri datorate obligativităţii acoperirii în aur şi inaugurarea unei noi ere, a schimburilor menţionate mai sus – practicate, până atunci, doar de unele monede exotice ale Americii Latine – tinerelul consultant de management s-a trezit, peste noapte, o stea în devenire, intrată în atenţia mai marilor lumii financiare.
Tehnicile imaginate de el, pentru aceste monede marginale latino-americane, au devenit imediat singurele cercetări sistematice acceptate în tratarea tuturor monedelor majore ale lumii, Lietaer începând o cu totul altă carieră, plină de secrete, fiindcă nici până astăzi nu a dezvăluit care era „acea bancă importantă americană”, care a negociat, la sânge, drepturile exclusive asupra noii abordări a ratelor fluctuante de schimb, care deschideau, cel puţin pentru FMI şi Banca Mondială, noi portiţe pentru perfectarea jafului planetar.
În timp ce la Banca Centrală din Belgia (Banca Naţională a Belgiei) a pus în aplicare mecanismul de convergenţă (ECU) către sistemul monedei unice europene, în aceeaşi perioadă a servit ca preşedinte al Sistemului Electronic de Plăţi al Belgiei, „experienţa” sa, de consultant în aspecte monetare de pe patru continente, fiind vitală pentru corporaţii.
Este ciudată convertirea acestui mogul al finanţelor mondiale, numit de Business Week, în 1992, „cel mai important comerciant mondial de valute” şi, eu personal – dată fiind afilierea sa la una dintre cele mai abjecte organizaţii mondiale, Clubul de la Roma, înfiinţat în aprilie 1968 de Aurelio Peccei, sub oblăduirea lui Dean Rusk şi a fundaţiei Agnelli – mă îndoiesc că este reală.
Deci, de unde provin banii ?
Este trist că până şi la această oră, după ce au fost realizate nenumărate filme destinate trezirii năucilor, ca acel prim şi excelent realizat documentar, The Money Masters, din ianuarie 1996, al avocatului Patrick S. J. Carmack, regizat şi narat de William T. Still, ca să nu mai vorbesc de întreaga serie Zeitgeist sau Money as Debt, marea majoritate a oamenilor continuă să răspundă, inocent, că guvernele creează banii, fără a realiza că aproape toate „băncile naţionale” ale lumii, sunt de fapt bănci private.
Culmea este că sub complexitatea teoriilor stufoase, generate de indivizi ca Milton Friedman şi Bernard Lietaer, se ascunde un adevăr de o simplitate descurajantă: 95-99% din rezerva monetară internaţională este creată din nimic, pe baza creditelor acordate de bănci, în baza mecanismului rezervei fracţionate.
Malefica Bank for International Settlements (BIS), pe care o menţionam într-un alt articol de pe blog, impunea în 1988, prin reglementările „Basel I”, o rezervă standard de capital de 8%, pentru toate băncile centrale membre ale sistemului Rothschild, fapt care arunca aproape imediat Japonia într-o recesiune de circa 15 ani, deşi până atunci uimise lumea cu o balanţă excedentară, vreme de ani de zile.
În 2004, reglementările „Basel II” impuneau coordonarea cu piaţa a standardelor de evaluare a capitalurilor, respectând fluctuaţiile ce apăreau, de exemplu, în valorile stocurilor de acţiuni.
SUA a implementat aceste standarde în noiembrie 2007, iar o lună mai târziu piaţa de acţiuni a intrat în colaps şi creditele au început să dispară, pe măsură ce băncile înăspreau condiţiile de calificare, iar urmările crizei declanşate atunci nu au dispărut nici în ziua de azi.
De ce ?
Să dăm cuvântul cunoscătorilor !
Bruce Wiseman: „Scopul acestei crize financiare este de a doborî dolarul american, ca bază a unei finanţări stabile planetare şi, în mijlocul confuziei care va rezulta, se va pune în locul lui o autoritate monetară globală [GMA – administrată direct de bancherii internaţionali, eliberată de orice control guvernamental] – o organizaţie de control financiar planetar.”
Oare greşeşte ?
Dr. Peter F. Krogh, decan al School of Foreign Service, completează:
„Puterile capitalismului financiar au avut un plan de anvergură, nimic mai puţin decât să creeze un sistem mondial de control financiar, în proprietate privată, capabil să domine sistemul politic din fiecare ţară şi economia lumii, ca întreg.[…] Secretul lor este faptul că au preluat, din partea guvernelor, monarhiilor şi republicilor, puterea de a crea banii lumii.”
Aceleaşi personaje propun şi un plan uluitor de simplu de redresare a economiei americane, care cuprinde, ca să vezi, numai două măsuri:
1. Împuternicirea Trezoreriei SUA cu posibilitatea de a emite bancnote (la fel ca Greenbacks, dolarii verzi ai lui Lincoln, care i-au atras condamnarea la moarte din partea ocultei financiare), pentru a se putea plăti datoria naţională.
2. Creşterea simultană a rezervei de capital a băncilor private, de la valoarea actuală de 10% până la 100%, eliminând, ca atare, capacitatea lor de a emite monedă electronică şi absorbind în acelaşi timp fondurile astfel create, în contul datoriei naţionale.
Hmm… oare de ce nu s-au mai gândit şi alţii la aşa ceva ?
Cei doi paşi anteriori, pe care Congresul american are puterea să-i legifereze, ar elimina datoria naţională a SUA, fără inflaţie sau deflaţie şi ar pune capăt practicilor incorecte ale zarafilor moderni, de a crea bani din nimic, prin sistemul rezervei fracţionate, dispariţia dobânzilor anuale de 400 de miliarde de dolari conducând la o echilibrare rapidă a balanţei monetare.
Şcoala monetaristă, al cărei cap recunoscut este mai sus amintitul Milton Friedman, a fost criticată, pe bună dreptate, de către şcoala austriacă de economie, pentru incapacitatea de a recunoaşte faptul că în nici un sistem de bani discreţionari nu a durat, vreodată, prea mult timp înainte ca guvernul să cedeze tentaţiei de a umfla oferta monetară, ca un impozit indirect asupra oamenilor, prin scăderea proporţională a valorii economiilor lor şi a salariilor, precum şi transferarea bogăţiei lor în mâinile guvernului.
Pentru a fi corect faţă de Friedman, el a scris că: „[…] avem nevoie de angajamentul de a crea bani stabili. Cel mai bun aranjament, în prezent, ar fi să se impună autorităţilor monetare să menţină rata procentului de creştere a bazei monetare într-un interval fix. Acesta este un amendament deosebit de greu de impus, pentru că este atât de strâns legat de o anumită structură instituţională. O versiune ar fi: Congresul va avea puterea de a autoriza obligaţiile guvernamentale nepurtătoare de dobândă, sub formă de numerar sau intrări în registru, cu condiţia ca masa monetară rezultantă să nu crească cu mai mult de 5% pe an şi nu mai puţin de 3%.”
Cu toate acestea, având în vedere imposibilitatea de a aproba o astfel de modificare constituţională, se poate susţine că Friedman nu are nici un mijloc practic (numai cel teoretic, enunţat mai sus) pentru a restrânge astfel de practici bancare, sub oblăduirea directă a guvernului.
Aşa stând lucrurile, sunt de acord în parte cu concluzia lui Friedman, că „nu este nici fezabil, nici de dorit restabilirea unui standard aur-argint”, deşi tot el declara, mai târziu, că ar fi preferabil un astfel de standard, în locul mult detestatului sistem al rezervei fracţionate bancare.
Aş spune „Doamne ajută”, dacă s-ar mai concretiza vreodată un astfel de standard, eliminat prin grija lui Roosevelt şi Nixon, iar până atunci putem spera şi la măsuri de tranziţie, cum ar fi cea propusă de candidatul independent la preşedinţia SUA, „teroristul” Ron Paul, de a elimina Rezerva Federală şi, implicit, toate băncile naţionale private subordonate BIS Rothschild.
Speranţa există, fiindcă în pofida legislaţiilor fasciste globale, comunităţile reuşesc să dezvolte sisteme locale de credit, lipsite de monstruozitatea numită dobândă, urmând tiparele naturale care se conformează mult mai mult cooperării şi simbiozei, decât concurenţei, afacerile americane în sistem de barter cifrându-se, de exemplu, la momentul filmării, la 30 de miliarde de dolari, sumă deloc neglijabilă pentru un început.
Soluţiile sunt valabile acum, iar The Money Fix ni le dezvăluie printr-o documentare istorică impecabilă şi convingătoare, fiindcă nu este deloc târziu să reintegrăm valorile reale în viaţa umană şi în natură, întărind legăturile comunitare, prin colaborare şi compasiune, eliminând vechea şi criminala paradigmă a profitului mai presus de orice, fiindcă mişcările locale bazate pe schimburi complementare de bunuri şi servicii ne reamintesc că suntem fiinţe interconectate şi că abundenţa ne este la îndemână, dacă vom realiza că trebuie să evadăm, cât mai curând, din sistemele monetare centralizate.
Şi dacă tot nu v-am convins sau litania mea financiară v-a făcut să uitaţi motivele, haideţi să ni le reamintim împreună, citând cuvintele profetice ale unui alt iniţiat convertit, Sir Josiah Stamp, director al Bank of England (numit în 1928), creditat unanim pe locul al doilea în clasamentul averilor britanice:
„Sistemul bancar a fost conceput în nelegiuire şi a fost născut în păcat. Bancherii sunt stăpânii Pământului. Luaţi-l de la ei, dar lăsaţi-le puterea de a crea bani şi cu o singură trăsătură de condei vor crea depozite suficiente ca să-l cumpere din nou. Cu toate acestea, luaţi-l de la ei şi toate averile mari, ca a mea, vor dispărea şi ele ar trebui să dispară, pentru că aceasta ar fi o lume mai fericită şi mai bună, în care am putea trăi. Dar, dacă doriţi să rămâneţi sclavii bancherilor şi să plătiţi costurile sclaviei voastre, lăsaţi-le în continuare puterea de a crea bani.”
%d blogeri au apreciat asta: