Archive

Posts Tagged ‘dragoste’

Nu trebuia să-l admiri, trebuia să-l susții. Nu trebuia s-o visezi, trebuia s-o iubești

August 29, 2016 2 comentarii
6

  • Nu trebuia să-l admiri, trebuia să-l susții. Nu trebuia s-o visezi, trebuia s-o iubești
  • Se vor găsi sute de oameni deștepți să-ți spună ce trebuie să faci cu relația ta și atât de puțini care să-ți explice sincer ce nu trebuie să faci. Pentru că acel “nu” vine din experiență. Pentru că restricțiile apar doar după ce îți înveți lecția. După ce pui o limită la emoții, la dăruire, la bărbați fustangii și femei de bani gata. Când celălalt contează și când ce se întâmplă cu voi e mai important decât orice, abia atunci te gândești unde e bine să cedezi și unde să iubești. Îți faci planuri, devii parte din lumea lui și el parte din lumea ta și așa porniți să vă cunoașteți. Îți pare incredibil cum de în atât de scurt timp cineva a devenit totul. Și nu te mai gândești când ar fi trebuit să te oprești. Să asculți în loc să vorbești. Să oferi în loc să primești. Pentru că nu trebuia.

Nu trebuia să-l admiri, trebuia să-l susții. Să fii de acolo, parte din relație și ca orice femei iubitoare șă înțelegi că are și el nevoie de înțelegere. Nu trebuia să-l faci tablou de pus pe perete și gata de admirat. Să-l crezi universul tău, fără a-i cunoaște stelele, dar și găurele negre. Nu trebuia să împarți lumea voastră cu lumea altora și apoi să te plângi că nu-l cunoști. Susținerea e mai importantă ca admirația, iar să ai grijă de un bărbat contează mai mult decât să-l crezi sensul vieții tale. Nu trebuia să te închizi în tine și să ceri totul pe tavă. Trebuia să construiți în doi, să ajuți, să asculți.

Nu trebuia s-o visezi, trebuia s-o iubești. Ai cucerit-o mult timp, dar era deja femeia ta. Deci tu erai omul ei. Erai singurul bărbat obligat să împarți cu ea fericirea. Nu trebuia s-o lași supărată, dar să fii alături. Să îi oferi protecție, nu promisiuni deșarte. Să fii de încredere, nu un simplu trecător. Nu trebuia să o lași dincolo de marginea căldurii tale. Trebuia s-o iubești, așa cum știi tu mai bine și ea să simtă asta. Să înțeleagă că fără tine viața ar fi altfel, mult mai imposibilă. Nu trebuia să pleci, când ea te-a vrut aproape și nici să insiști, când ea se simțea sufocată. Trebuia să iubiți în doi, să oferi, să iubești.

Atât de multe relații se complică doar pentru că ambii reușesc cu înverșunare să iubească idealul din celălalt, dar nu omul așa cum este el. Secretul unei relații de durată nu e doar să-ți placă la nebunie de cineva, dar să poți să demonstrezi asta, să păstrezi asta și să faci cu fiecare zi mai frumos acest sentiment pe nume dragoste. Ah da, și să fie reciproc.

Sursa : novapost.ro

Nu trebuia să-l admiri, trebuia să-l susții. Nu trebuia s-o visezi, trebuia s-o iubești. 

Etichete:, , ,

Meriți omul care îți va dărui lumea întreagă și nimic mai puțin

Iulie 10, 2015 2 comentarii

Ai trăit atâtea povești de dragoste cu final nefericit. Ai suferit cu fiecare minut și nu ai cedat. Ai lăsat de la tine și ți-ai trădat visurile. Încetează să accepți atitudinea oribilă față de sine. Meriți, de fapt, mai mult.

În viață există o mulțime de lucruri cu care poți să te împaci: mâncare cu puține calori, pe departe cel mai bun serviciu într-un oraș bun, cumpărare hainelor de pe la mâna a doua. Unicul lucru cu care nu poți să te împaci este dragostea. Există o mulțime de lucruri fără nici o importanță în viața ta, dar dragostea nu trebuie să fie una din ele. Dragostea trebuie să fie diferită de banalitățile mediocre. Dragostea este mai importantă.

Niciodată nu trebuie să fii cu cineva care poate să plece și să nu se mai întoarcă. Nu trebuie să fiicu cel ce nu înțelege ce putere deține atunci când te ia de mînă, cu cel care nu-ți amintește în fiecare zi cât de mult însemni pentru el.

Ce meriți, de fapt? Totul. Ce meriți? Să-i fie dor cuiva de tine iemediat după ce ai ieșit după ușă, chiar dacă revii peste un minut. Meriți ca cineva, chiar dacă nu crede în povești, să îți spună prințesa lui, pentru că însemni atât de mult pentru el. Și tu să îl crezi omul tău.

Meriți ca cineva să lupte pentru tine fără să se gândească la capitulare. Meriți pe cineva care va împărți cu tine gândurile sale ascunse, pe cineva care va fi cu tine toată viața, pe cineva care știe să ierte și care mai degrabă ar fi fericit decât ar avea mereu dreptate. Meriți o pasiune mult mai puternică decât una de-o zi, o scânteie care nu se va stinge, ochi îndreptați numai spre tine. Meriți un om care are nevoie să te atingă permanent, când ești alături. Meriți pasiunea care va cutremura lumea ta interioară și va face inimile voastre să bată în unison. Dar meriți și sinceritatea unei iubii mari, responsabilitatea și încrederea ce ți-o poate oferi doar el.

Meriți senzația că ești dorită mereu, meriți lipsa dubiilor cu privire la rolul tău în viața lui. Meriți convingerea în faptul că viitorul tău e legat de această persoană. Meriți să te simți permanent în siguranță. Meriți ca orice dată semnificativă a relației voastre să fie ținută minte, meriți cadouri din suflet și flori, cumpărate pe drum de la serviciu. Meriți ca omul să cântărească oricare cuvânt, mai ales la plecare. Meriți scrisori, bilețele și alte chestii care te facă să înțelegi cât de mult însemni pentru el.

Meriți o atitudine specială. Meriți sărutul senzual, așa încât să-ți ia pământul de sub picioare. Meriți sentimentul care te face să te pierzi în timp, să încetezi să vezi diferența dintre trecut, prezent și viitor, pentru că în acest moment nu există timp. Simți cum gustul dragostei se împletește cu gustul eternității. Meriți să fii prezentată prietenilor ca fiind cea mai mare comoară de pe pământ. Meriți să treci prin odaie, ținută de mână, știind că omul de alături e mândru să fie alături de tine. Meriți un om care va fi mândru de posibilitatea de a fi mereu alături de tine. Care te va privi astfel, încât toate sentimentele lui pentru tine vor fi scrise la el pe față.

Meriți ceea ce nu este ușor. Meriți o dragoste complicată și greutăți, peste care să treceți împreună. Veți învăța mult din aceste provocări și o să începeți să luptați cu ele împreună. Insiști pe ale tale, dar sunteți împreună. Meriți o verificare a sentimentelor, după care vei dobândi o încredere profundă. Meriți o dragoste adevărată, epică, și nu o aventură trecătoare. Meriți să fii visul împlinit al cuiva. Meriți să mergi concomitent pe aer și prin foc, pentru că cele mai valoroase lucruri sunt greu de cucerit. Da, meriți toate astea, dar și jumătatea ta merită o fată, care-i va împlini toate visele.

Trebuie să corespunzi dragostei pe care o meriți. Prin urmare, fii un om care merită pacea și pacea îți va aduce dragostea.

Sursa : novapost.ro

Orice ar fi, nu o lăsa să plece la somn cu lacrimi în ochi

Iunie 9, 2015 2 comentarii

5

Egoul bărbatului este unicul motiv al haosului în relații. Nu fă ca femeia să ajungă cu lacrimi în ochi. Asta ar fi un act de lașitate din partea ta. Atunci când vă certați, gândește-te în primul rând la relația dintre voi și pune pe planul doi orgoliul. Atunci când mergi pe urmele egoului tău și ale dorinței de a ieși învingător, îi provoci dureri ei.

Ea poate să nu recunoască cât de mult o doare, din cauza neîncrederii sau a fricii, dar să știi că îi este foarte greu să iubescă un astfel de bărbat rigid. Mai mult decât atât, te rog, nu-i permite în nicio circumstanță să se culce cu lacrimi în ochi. Iarăși, ea poate să nu afișeze durerea, însă încetul cu încetul va pierde încrederea în tine. Mai bine fă așa, încât femeia de lângă tine să se simtă deosebită în fiecare zi.

Deschide-i ușa ca să intre ea prima în încăpere, mergi cu ea la magazin, pregătește-i micul dejun. Cu cât mai mult o vei iubi, cu atât mai mult ea te va iubi drept răspuns. Primești ceea ce dai. Încercați să păstrați iubirea necondiționată, altruistă, să aveți multă încredere reciprocă și să fiți mereu aproape unul de celălalt. Iubește-o cu toată inima ta: emoțional, mental și fizic. Dacă nu o vei putea iubi așa cum merită, lasă-l pe alt bărbat să o facă.

Sursa : novapost.ro

Etichete:, ,

Scrisoarea pentru femei a unui anonim

4

Voi știți cine este el, bărbatul adevărat? E uimitor, dar rețeta acestui tip de bărbat o dezvăluie o voce masculină. Scrisoarea unui necunoscut de pe un forum explică cum nu se poate mai bine ce înseamnă de fapt termenul de „bărbat adevărat”.

Scriu pentru prima dată despre noi, bărbații. Despre acei bărbați care sunt numiți sexul tare, chiar dacă și ei sunt oameni, deci pot avea slăbiciuni și momente de tristețe.

Odată, am surprins-o pe sora mea plângând în cameră. Cu o durere în suflet am privit-o, apoi sa apropiat tatăl nostru ca să afle de ce plânge. Au stat de vorbă vreo oră, iar din toată discuția lor, am memorizat doar o frază pe care a pronunțat-o tata. Au trecut deja opt ani, însă eu până în prezent îmi amintesc de acele cuvinte, care îmi dau putere în fiecare zi.

După ce a netezit-o pe cap, tata a zis: „Fiica tatei, vei întâlni un bărbat adevărat și nu vei mai avea de ce să plângi”. De atâtea ori m-am întrebat: „există oare vreo rețetă cum să ajungi acel bărbat adevărat, care te va ajuta să fii mai presus de toate mediocritățile din jur?”

Am conștientizat că dacă toți bărbații ar lupta pentru dreptul de a fi puternici, de a fi generoși și cu un suflet mare, lumea ar arăta cu totul și cu totul diferit.

Am înțeles că un bărbat adevărat, nu e cel care își poate cumpăra orice și-ar dori, poate chiar și dragostea sau respectul.

Tatăl meu îi spunea surorii mele: „Evită bărbații, care vorbesc doar despre propria persoană, iar pe tine te neglijează. Evită bărbații care se laudă cu propriile realizări. Nu-ți lega soarta cu acel bărbat, care te judecă, care te ceartă pentru eșecurile tale, sau crede că ar trebui să schimbi multe în viața ta.

De ce ai nevoie de un soț, care, dacă nu te vei schimba te va înșela cu o tipă cu picioare lungi și sâni mari? Ai oare nevoie de un bărbat care nu îți va vedea frumusețea interioară?

De câte ori am permis privirii superficiale să ignore femeile care îmi erau cu adevărat fidele și sinceri cu mine?!

Cu ușurință am conștientizat că să fii un bărbat adevărat, nu înseamnă să atingi culmile succesului în societate, să ai mulți bani și mașini de lux, case și să fii înconjurat de femei frumoase. Bărbatul adevărat este cel care are sufletul curat , care nu se sfiește să-și manifește propriile sentimente, care nu se justifică prin slăbiciunile lui și nu se ascunde în umbre sau se lamentează. El este pregătit să-și deschidă sufletul, fără să ignore realitatea, el apreciază într-o femeie calitățile morale, înțelepciunea și bunătatea sufletească. Bărbatul adevărat, merge hotărât înainte, fără să privească în jos; el nu minte și își permite să scape o lacrimă atunci când îl doare.

Căsnicia surorii mele i-a adus fericire. Soțul ei este un bărbat adevărat. El nu este o vedetă, un carierist, nu este unul dintre cei mai de succes oameni și nici înstărit nu este. Pur și simplu acest „bărbat adevărat”, nu o face pe sora mea să plângă. Alături de el, ea zâmbește și are lumină în ochi. Împreună au avut și au multe realizări. Merg cot la cot își formează amintiri frumoase din fiecare clipa din viața lor, bucurându-se de cei trei feciori ai săi.

Acest bărbat adevărat o iubește atât de mult pe sora mea, încât îi sărută mai mult mâinile decât buzele. El o iubește doar pentru cine este ea și pentru faptul că au devenit un tot întreg împreună.

Sursa : novapost.ro

Scrisoare către părinţi

Decembrie 30, 2013 1 comentariu
Copil

Române, să fii bun!

…Încă am mânuțele mici; atât de mici încât sunt mult prea stângace ca să îmi fac patul singur, să arunc mingea sau să desenez frumos, linii drepte, perfecte. Te rog, nu te aștepta să le fac pe toate perfect pentru că sunt încă atât de mic! Te rog, atunci când îmi dai treabă, lasă-mă s-o fac singur și te mai rog să nu o mai faci încă o dată. Pentru că astfel voi simți că te-am dezamăgit și că nu am făcut față așteptărilor tale. Te-aș ruga să vezi partea bună a lucrurilor – m-am chinuit să-mi leg șireturile ghetuțelor singur, chiar dacă a rezultat doar un nod greu de desfăcut.

Atunci când ieșim la plimbare, te rog să faci pașii mici pentru că piciorușele mele sunt încă atât de micuțe. Iar eu vreau să țin pasul cu tine. Sunt la început de drum, lumea aceasta îmi este încă atât de necunoscută încât am nevoie de timp și de îngăduință să o înțeleg și să o traduc în lumea copilăriei mele. Ai răbdare, te rog, cu mine pentru că toate aceste lucruri din jurul meu mi se par minunate și aș vrea să le înțeleg așa cum le înțelegi și tu. Lasă-mă să aflu totul în ritmul meu și nu mă pedepsi pentru curiozitatea mea. Încă te mai rog să nu mă limitezi inutil. Nu te enerva când întreb prea mult, prea des și, de multe ori, același lucru de zeci de ori. Eu nu cunosc lumea din jur așa cum o cunoști și te am doar pe tine să te tot întreb.

Atunci când îmi impui limite și reguli te asigur că nu mă supăr. Le voi respecta cu siguranță dacă ești consecvent în aplicarea lor. Însă, te rog să nu spui astăzi într-un fel și mâine în altul pentru că, astfel voi deveni confuz și nu voi mai înțelege ce am voie și ce nu am voie. Nu mă compara cu nimeni, nici cu frații sau surorile mele și nici cu prietenii sau colegii mei. Eu sunt unic și niciodată nu voi fi ca ceilalți. Sunt convins că am și eu ceva special, trebuie doar să-ți faci timp să-mi descoperi părțile bune.

Eu nu voi fi pentru mult timp copil. Te rog, așadar, să mă lași să-mi trăiesc copilăria, să mă bucur de micile bucurii oferite de această perioadă. Nu-mi încărca programul cu tot felul de lucruri inutile, nu mă pune să renunț la jucării, la somnul dulce și la jocul din curte cu Grivei.

Nu mă pune să fac treburi grele, mult prea grele pentru vârsta mea fragedă. Eu vreau doar să mă joc. Sufletul meu este atât de sensibil și de gingaș încât, te rog să nu-mi rănești sentimentele. Nu mă pedepsi prea aspru atunci când greșesc. Fii înțelegător, iartă-mă și învață-mă cum să nu mai greșesc. Dacă mă vei critica mereu voi deveni un om limitat, fără încredere în sine. Mi-ai putea critica faptele, nu pe mine ca persoană, căci astfel, cu timpul, m-aș simți inutil. Respectă-mi drepturile de copil și demnitatea. Nu mă umili ori de câte ori te superi pe mine sau pe altcineva. Nu folosi violența fizică și verbală pentru că, astfel, voi învăța doar să mă ascund de tine, să mint și să-mi fie mereu frică. De-ai putea să le înlocuiești cu blândețe, iubire și înțelegere!

Te rog să-mi păstrezi sufletul curat și nu mă învăța lucruri rele. Tu ești modelul meu. Nu mă minți pentru că astfel voi crede că minciuna este o normalitate; nu folosi forța pentru că atunci când voi crește mare o voi folosi și eu în relațiile cu cei mai mici decât mine; nu mă critica pentru că astfel voi învăța să judec pe alții; nu mă respinge pentru că voi crede că nu mă dorești și că sunt o povară pentru tine. Ajută-mă să învăț valorile morale: credința, adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea, iubirea.

În întreaga lume există mulți copii a căror copilărie este marcată de durere, violență și teroare fizică și psihică. O copilărie trăită la negativ formează maturi cu traume psihice, maturi care, fie ajung să se identifice cu torționarul care i-a marcat copilăria, fie se închid în sine, neafirmându-și personalitatea. O copilărie lipsită de iubire, ocrotire și blândețe formează oameni care vor deveni, la rândul lor, violenți. Nu i-am putut înțelege niciodată pe părinții care și-au snopit în bătaie copiii pentru te miri ce motiv. Când am mai asistat în copilărie la scene de acest gen, m-am uitat speriată, îngrozită, gândindu-mă că sunt un copil extrem de fericit atunci când mama, în loc de bătăi, ne dădea bomboane și ne mângâia cu dragoste, iar tata, în loc de palme, ne plimba pe umerii lui lați și se juca „de-a calul” cu noi.

Mi-e milă de acești copii, oropsiți de soartă, de nenorocul de a avea părinți care nu apreciază adevărata fericire de a avea un copilaș, adevărata bucurie sufletească de a-i asculta respirația atunci când doarme, de a te bucura de primele cuvinte și de prima notă de zece. Nimic nu poate fi mai sfâșietor și mai nedrept decât ochii înlăcrimați ai unui copil. Te rog, nu te aștepta să le fac pe toate perfect pentru că sunt, încă, atât de mică!

A veni Crăciunul, au venit Sărbătorile şi te rog, nu uita, Române, să fii bun!

Sursa:art-emis.ro

Din dragoste pentru Pămant

Octombrie 18, 2013 Lasă un comentariu

Există o teorie destul de populară în lume, care susţine că Pământul este o fiinţă vie; putem să vorbim cu Pământul, să-l iubim, să-i mulţumim pentru că ne extragem din el cele necesare vieţii. Putem să vedem adesea şi răspunsurile Pământului la felul în care noi ne comportăm cu el; scuturările vulcanilor, schimbările de climă, răvăşirile anotimpurilor ar putea fi doar cateva dintre aceste răspunsuri, pe care noi avem doar să le vedem, să le interpretăm şi să corectăm cauzele care le-au generat. Inteligenţa divină a aşezat pe Pământ plante de leac, pomi, mări şi oceane, izvoare cu ape bune de băut, animale şi păsări şi peste toate, – cum spune Biblia – l-a pus stăpan pe om. Ţăranul păstrează, încă, în adâncul inimii şi al minţii sale comuniunea cu Pământul şi, la fel ca Ion al lui Rebreanu, e în stare să şadă în genunchi din dragoste pentru Pământ. Am văzut această imagine terifiantă miercuri, într-un sat din Vaslui; ţăranii îngenunchiaţi, ţinându-se de mâini doar ca să-şi apere Pământul. ”Nu era pământul lor, era proprietatea altcuiva”, ar spune unele voci! Dar, nu-i chiar aşa. Dacă pe proprietatea sa un om aduce o bombă şi sfârşeşte prin a arunca în aer câteva blocuri sau câteva sate şi oraşe, atunci ne gândim la proprietate sau la vieţile celor ce depind de acţiunile iresponsabile ale proprietarului? Pământul e casa noastră, e leagănul vieţii şi din pricina asta nu putem face orice cu el; e leagănul copiilor ce abia s-au născut şi al celor ce vor veni pe lume în viitor şi pentru că este aşa, responsabilitatea noastră trebuie să depăşească gândirea comercială şi să excludă orice altă motivaţie, exceptând siguranţa vieţii, atunci când vine vorba despre Pământ.

Această ”fiinţă”, ce ne pare făcută din roci, din bolovani, din aur, gaze, vulcani şi multe alte componente inerte, este – în mod evident – concepută şi creată într-un mod care întrece orice concept avem noi despre inteligenţă. Se poate ca toate aceste ”resurse”, pe care noi ne gandim să le ”mâncăm” într-o bună zi, să le transformăm în bani şi, în cele din urmă, în energie pentru viaţă să fie tocmai sursa echilibrului Pământului însuşi, adică a vieţii noastre. Dacă Pământul este asemeni unui om, căruia, extrăgându-i sângele sau părţi din masa celulară sau vreo două – trei organe, îl poţi îmbolnăvi sau chiar îl poţi distruge? Dacă aceste zăcăminte sunt aşezate inteligent în compoziţia Pământului pentru a menţine viaţa şi condiţiile care o poartă mai departe în acest univers, în această formă excepţională, unică pe care avem privilegiul s-o vedem? Dacă extragem cu inconştienţă ”celulele” vii şi însăşi seva Pământului, dacă intrăm cu bocancii murdari într-o structură despre care ştim încă destul de puţin încât să pretindem că ştim cu adevărat ce facem? Ştiinţa nu ”ştie” când vine un cutremur şi nici de ce vine, ştiinţa ştie că vine un taifun, dar nu ştie să-l liniştească, ştiinţa poate mult, dar şi puţin, în acelaşi timp; ştiinţa e extraordinară în anumite privinţe, dar în altele e ca un copil. Oare ne bazăm ata de mult pe cunoaşterea noastră încat să pretindem că scoatem bani din măruntaiele Pământului fără nici un preţ, fără nici un risc?

Acestea pot părea gânduri simple, gânduri pe care le aude în mintea lui şi ţăranul, şi omul de pe stradă, dar aceste gânduri simple nu sunt decât gânduri de bun simţ, cărora le permitem să ne apară în conştiinţă dacă nu avem motivaţii directe, dacă suntem complet dezinteresaţi şi dacă putem să ne gândim la Pămant cu puţină dragoste şi cu un strop de responsabilitate. Să iubim Pămantul, să ne amintim că el e casa noastră adevărată, e locul unic din Univers, care permite respiraţia, naşterea pruncilor, iubirea şi suferinţa şi, pentru că nu mai cunoaştem în univers un loc la fel ca acesta, să ne înţelegem responsabilitatea şi să-l stăpanim cu inteligenţă şi cu dragoste înainte de orice altceva. Genunchii ţăranilor ne amintesc că iubirea pentru Pămant e felul nostru de a fi conştienţi cu adevărat de măreţia Vieţii, care-i aici, pe acest Pământ şi conştienţi de faptul că noi trebuie să avem grijă de noi, dar şi de vieţile ce vor veni sute şi mii de ani după noi!  Sursa jurnalul.ro

%d blogeri au apreciat asta: