Arhiva

Posts Tagged ‘educatie’

„În manualul școlar nu este pronunțat cuvântul ‘națiune’”

Mai 31, 2017 1 comentariu

Academicianul Eugen Simion, președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române, a susținut un discurs în deschiderea celei de-a IX-a ediții a Congresului Internațional de Istorie a Presei. El s-a referit la ideile de unitate, națiune și limbă română, pe care presa română trebuie să le promoveze.

Academicianul a remarcat o alterare a folosirii limbii române, prin renunțarea la termenii limbii noastre în favoarea adoptării unor termeni străini, chiar și atunci când acest lucru nu se impune.

„Presa științifică este cea mai apropiată de o tendință care există în procesul globalizării, să renunțe la limba română și să se adreseze într-o limbă de circulație internațională, mai ales limba engleză. În disciplinele ‘tari’, matematică, fizică, chimie, poate că așa și este. Totuși, cred că nu se cere același lucru, ca o condiție, și pentru științele umaniste. Nu cred că trebuie să alergăm toți pentru revistele ISI și să ne ‘maimuțărim’ într-o altă limbă. Cred că avem un public românesc și avem obligația în formarea și educația acestui public românesc, trebuie să avem grijă în primul rând de acest public. Trebuie să avem grijă de acest neam” – Eugen Simion.

Academicianul a subliniat faptul că din tipăriturile românești, inclusiv din manualele de istorie, de literatură sau din presă, au început să dispară cuvinte românești, așa cum este cuvântul „națiune”, și faptul că s-a dorit, de către Ministerul Educației să se scoată din programa școlară materii precum Istoria, Latina sau să se reducă orele de Limba română.

„Sunt lucruri foarte grave. Dacă s-ar întâmpla în Franța acest lucru, chiar președintele Franței dacă ar fi, ar trebui să-ș dea demisia. Acolo, anual se organizează o dezbatere despre limba și cultura franceză, vorbesc despre identitatea Franței. Și este o cultură care ar trebui să stea liniștită, fiind neamenințată. Dar fac acest lucru anual, ce e cu limba franceză, de ce pierde teren în fața limbii engleze, își apără limba. Numai nouă ne este rușine de acest lucru. În manualul școlar nu este pronunțat cuvântul ‘națiune’. Asta nu înseamnă că suntem naționaliști. Naționalist nu este un cuvânt inevitabil negativ, ci un om care crede în națiunea lui. Inteligența noastră se simte foarte stingherită când este vorba de limba română. Poți să fii impostor în orice limbă” – Eugen Simion.

Academicianul a remarcat faptul că Bucureștiul mai are o singură revistă literară, iar cultura și presa sunt ultimul sector în care s-a investit după 1990.

„Au început să dispară, pe rând, revistele literare, tradiționale. Este un fapt pe care trebuie să-l avem în vedere. România a intrat în UE cu mare succes. Dar comunitatea europeană dă semne de mare slăbiciune. Această construcție nu ne aduce mari avantaje în ceea ce privește cultura. Cultura a fost lăsată de-o parte, nu se unifică. Totuși, sunt întrebări care revin. Ce se întâmplă cu cultura noastră, cu limba noastră?”.

Eugen Simion a transmis observația sa privind faptul că presa scrisă începe să dispară, iar scrisul doar pe suport IT are „viitorul neantului”.

Sursa: anonimus.ro

Etichete:,

„Dacă vrei să distrugi o ţară, atunci omoară învăţământul!”

Elevi in comunismSistemul educaţional românesc de după anii 90 are un mare handicap, iar situaţia este cauzată de numărul mare al schimbărilor petrecute în interiorul său. Într-un interviu acordat wall-street.ro, Mike Borze, un manager român plecat de peste 20 de ani, vicepreședinte al Benq Europe, un important jucător pe piața de proiectoare, monitoare și soluții conexe, a vorbit despre modelele unui învățământ care pot readuce România pe treapta importanta globala.

„Obișnuiesc să vin de câteva ori pe an în România, iar mesajul primit de la fratele meu, care este profesor în Oradea, nu este deloc unul îmbucurător. În ultimii 20 de ani sistemul educațional a suferit multe schimbări, cel puțin 3-4 modificări aduse, ceea ce reprezintă o dovadă clară că românii nu știu ce sistem de învățământ li se potrivește cel mai bine” – Mike Borze.

Sistemul de educație aplicat în perioada comunismului, când totul era aliniat la anumite reguli, era cel mai bun de până acum.

„Nu regret comunismul, iar sistemul pe care l-am avut în acea perioadă s-a dovedit eficient. Am luat parte la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea studiilor liceale, la Oradea, unde 98% dintre colegii mei de liceu au absolvit o facultate, mare parte dintre ei fiind directori de spitale, chirurgi de renume, profesori de matematică la universități de prestigiu sau manageri în funcții importante în străinătate” – Mike Benq.

Avantajele studiilor din acea perioadă erau reprezentate în special de nesepararea școlii primare de cea secundară.

„Si cel prost trebuie să învețe să gândească ca un elev deștept. Sistemul de școală primară plus cea secundară, dar și implementarea uniformei și ținutei care crează împreună disciplina ar trebui reintroduse în România. (…) De ce școlile private nu au renunțat la uniformă? Inclusiv școlile private unde merg copii de condiție bună practică aceleași standarde. Se crează o disciplină. Lucrurile nu trebuie privite de sus. Existând diferențe, elevii se formează în viață cu handicapuri” – Mike Borze.

Sursa : anonimus.ro

Salvarea lumii vine de la generatiile educate in adevar

Februarie 3, 2017 Lasă un comentariu

Sper, ca am inteles cu totii, pana acum,ca scopul educatiei nu este cel de a ne pregati pentru o slujba, ci pentru a ne ajuta sa intelegem principiile si legile universale, scopul si menirea noastra.

Nu suntem piese de schimb intr-un ansamblu condus de “smecheri”, in dictatura,de grupuri minoritare care manipuleaza multimiile in sensul dorit, sau in democratia consumista, de familii de bancheri, ci suntem,fiecare dintre noi,un univers in miniatura, insetat de dorinta reintegrarii in dimensiunea spirituala.

Adevarata educatie a secolului nostru va pune accentul pe cum sa-ti eliberezi mintea de prejudecati, superstitii, inertii, spaime, obsesii, cum sa traiesti in armonie cu semenii si cu natura, cum sa iubesti si mai ales cum sa inlocuiesti doctrinele separatiste (ura de clasa, de rasa, de idologie, conflicte religioase etc) cu cele integraliste (“sub acelasi cer,pe acelasi pamant,guvernati de acelasi unic Dumnezeu, suntem cu totii voci egale si suflete de aceeasi importanta,membrii unui singur popor, numit umanitate”).

Pana la urma, trebuie sa ne reprezinte, pe toti pamantenii, cineva indreptatit sa poarte dialoguri cu celelalte civilizatii din univers. Pana acum, majoritatea sclavilor (in epoca moderna, muncitorii, cei care au credite, cei care sunt dependenti de grupuri mici de sefi, directori, patroni sunt urmasii salahorilor din vechime, controlati prin taxe, impozite, etc. S-a inlocuit biciul cu cardul, dar principiul subordonarii a ramas neschimbat), a crezut ca salvarea consta in celebritate, bani, putere decizionala, insa toate acestea nu aduc decat tristete.

Intram, slava Domnului in logica unui nou model evolutiv. Experientele trecute, ajuta intotdeauna, viitorul si cum istoria este ciclica, principiul educatiei va redeveni: “Cunoaste-te pe tine insuti si vei fi asemeni zeilor“, adica liber. Doar adevarul ne poate elibera, si adevarul este: “Poti fi creator si creativ doar atunci cand te detasezi de ego, intr-o stare de abandon fata de toate conditionarile, atunci cand ai scapat de teama de a nu avea, de a nu castiga, de a nu deveni”!

A venit vremea sa schimbam verbul a exista cu a fi!

Sursa: codulluioreste.ro

Revoluţia din Educație a scăpat de sub control. Și asta e de bine…

Februarie 7, 2016 2 comentarii

Ne îndreptăm cu paşi repezi către o revoluţie în domeniul educaţiei, una care a pornit exact ca revoluţia din decembrie şi va evolua exact ca ea. Îmi dau seama acum că planul iniţial era o schimbare de formă… dar revoluţia pare să scape de sub control. Desemnat să mişte într-un sens sau altul reforma în Educaţie, ministrul Adrian Curaj a strâns unsprezece experţi care ar fi trebuit să coordoneze aceşti paşi, în baza a trei variante de schimbare a programei pe care ministerul Educaţiei le-a propus la finalul anului trecut.

12656424_10201542290715047_721739556_o

Era, care va să zică, ringul trasat, opinia publică ar mai fi trebuit să dezbată, apoi guvernul să stabilească, iar comisia să implementeze ce manuale se schimbă, ce discipline dispar, ce discipline apar, câte ore din fiecare şi la ce clasă… Important cu adevărat era să nu se reducă cumva numărul de catedre, materia să nu devină atât de accesibilă încât să nu mai fie nevoie de pregătiri particulare, aceleași șmecherii cu manualele, poate… lucrurile păreau să se înscrie deci pe aceeaşi traiectorie pe care au mai urmat-o şi alte reforme în domeniul educaţiei… Atâta doar, că experţii au ajuns repede la concluzia că niciuna dintre variantele ministrului nu este bună, ceea ce i-a şi plasat într-un oarecare conflict cu ministrul.

Poziţia conservatoare a acestuia nu mă surprinde, dar mă surprinde, şi încă destul de plăcut, ceea ce s-a întâmplat cu membrii acestei comisii din momentul în care şi-au dat seama că ei fuseseră chemaţi, de fapt, nu să schimbe lucrurile, ci să perpetueze, sub o altă formă, aceleaşi mentalităţi din sistemul educaţional de acum.

Șase dintre ei au continuat să lucreze la un al patrulea plan, diferit de cele trei ale ministerului. Al şaptelea, academicianul Solomon Marcus, a atacat în mod public încărcarea inutilă a manualelor cu termeni ştiinţifici care agresează, pur şi simplu, elevul şi o fac în mod inutil. Le poate memora, cel mult, pentru a le uita foarte repede. Al optulea membru al comisiei, Oana Moraru, deşi a considerat că planurile ministerului Educaţiei trebuie într-adevăr să pice, a considerat, de asemenea, că planul separat făcut de cei şase colegi de comisie este nerealizabil şi idealist.

4-028fdf55d6

Ok, aceşti oameni probabil nu sunt familiarizaţi cu meandrele politice ale sistemului educaţional. Apreciez poziţia celor şase care au continuat să lucreze împreună şi să facă un plan separat, pentru că, dacă nu vor găsi o cale, atunci probabil că îi vor oferi domnului Curaj oportunitatea de a desfiinţa această comisie, care e clar că a început să deranjeze prea mult.

Fondul dezbaterii pentru o reformă în Educaţie a fost întotdeauna acelaşi, indiferent ce vorbe late l-au mascat… Școala profesorilor sau şcoala elevilor.

Indiferent că profesorii au fost mai bine sau mai prost plătiţi, indiferent că au avut mai multe sau mai puţine ore de curs, că au fost mai bine selectaţi sau că şi-au luat titularizarea pe şpagă, fiecare reformă în educaţie de până acum a marginalizat şi mai mult copilul şi educaţia acestuia. Școala românească este azi locul de muncă a peste 200 de mii de dascăli şi locul de detenţie, chin, sau doar ignorare a peste 3 milioane de copii.

Ca părinte, sunt încântat de modul în care a pornit această comisie, îmi frec palmele de bucurie că membrii ei au respins planurile ministerului şi îi rog pe toţi cei 11 membri să continue dezbaterile, să le aducă în faţa noastră, a tuturor, aşa cum au făcut cei şase. Revoluția planificată tocmai a scăpat de sub control. Suntem pe drumul cel bun!

Sursa:biziday.ro

Orice om trebuie să fie inteligent!

1

Mulți cred că un om inteligent este cel care citește mult, are o educație superbă, a călătorit mult și știe mai multe limbi.

Dar, de fapt, poți avea toate acestea și să nu fii deloc inteligent și poți, neavând nimic din cele enumerate mai sus, să fii, de fapt, o persoană foarte inteligentă.

Inteligența nu constă doar din cunoștință, dar din capacitatea de a îi înțege pe alți oameni. Această capacitate se materializează prin diferite moduri: prin capacitatea de a contrazice pe cineva în mod politicos, de a te purta frumos la masă, de a-l ajuta pe cineva fără ca acesta să observe, de a proteja natura, de a păstra curățenia din jurul tău – de a păstra locurile din jur curate de mucuri de țigară, de înjurături și de idei discriminatoare.

Am știu, cândva, niște oameni care erau inteligenți cu adevărat. Păstrau o curățenie impecabilă în casele lor, știau cum să prețuiască muzica bună, puteau povești întâmplări interesante, trăiau cinstit, erau ospitalieri și prietenoși și au știu să se atârne înțelegător față de nenorocirile și bucuriile altora.

Inteligența este capacitatea de a înțelege și de a oferi această atitudine toleranță față de lume și de oameni.

Sursa : novapost.ro

Îndemnul unui profesor bătrân: nu vă mințiți pe voi înșivă

Februarie 8, 2015 1 comentariu

Lyndon_Johnson_in_1970


Profesorii, acele persoane care încearcă din răsputeri să ne motiveze să venim la ore, să ne stârnească entuziasm pentru chestiile învățate și să nu râdă în hohote când facem greșeli
.

Și chiar dacă pare a fi un fapt normal, oportunitatea noastră de a învăța și accesul la informație este o șansă reală, pe care însă nu toți o înțeleg.

Un profesor de literatură engleză de la una dintre cele mai bune universități din România a hotărât ca, înainte de a ieși la pensie, să adreseze un mesaj destul de usturător studenților, încercând, pentru ultima dată, să “deschidă ochii digitali ai copiilor.”

“Pentru ce ați venit aici?

N-aș vrea să strig la voi, pentru că n-are sens, oricum n-o să mă înțelegeți. Nimeni nu are nevoie de voi aici, stând așa pe bănci, așteptând o minune și privind plictisiți înainte. Mergeți acasă, pentru că pierdeți timpul, vă pierdeți viața! Universitatea e un loc pentru învățat și nu aveți nici un drept să-l împuțiți cu lenevia voastră. Dacă vreți să învățați, sunteți bineveniți. Dacă nu, ieșiți afară, nimeni nu vă vrea aici.

Avem o țară plină de imbecili cu studii superioare, care nici măcar nu știu că America e continent, nu țară. Nu mai avem nevoie de fantome zombate care vin aici ca să-și ia o diplomă. Diploma aia poți s-o folosești doar atunci când se termină o anumită hârtie în casă. Nu vă mințiți pe voi înșivă: mai mult de jumătate dintre voi vor ajunge să lucreze la o fabrică sau într-un restaurant, pentru că sunteți lenoși și aroganți!

Sunteți o generație aproape pierdută. Nu vă interesează nimic, în afară de telefoane și computere și stomacurile voastre. Aveți o minte putrezită. Poate vă credeți mai inteligenți decât alții, poate câțiva dintre voi și sunt dar restul, restul sunteți toți la fel de mediocri. Pentru asta ați și venit aici – să acumulați cunoștințe, nu să putreziți în bănci! Nu vă irosiți unica șansă de a ajunge cineva. În epoca contemporană, unde informația digitală deține puterea, iar mintea umană este folosită din ce în ce mai rar, voi puteți să luați puterea în mâinile voastre, dar fără voință și cunoștință, o veți pierde foarte rapid.

Eu nu vreau să vă țin morală pentru că știu cum e: să ți se țină morală când ești tânăr și simți că toată lumea e la picioarele tale. Am fost și eu pe acolo și mi-e familiar sentimentul dat – nu contează ce studii faci, contează să știi să te descurci. Dar nu e mereu așa și nimeni n-o să țină cont de sentimentele voastre interioare sau de cât de bine puteți juca cărți sau jocuri video atunci când o să vă angajeze. Cunoștințele vor fi pe primul loc, iar puterea fizică și înfățișarea pe-al doilea.

Părinții voștri nu vor trăi mereu, trebuie să realizați asta. Sunteți maturi și nu mai are rost să avem tabu-uri. Da, vor muri, și veți muri și voi. Dar ei, în comparație cu voi, vor lăsa ceva în urma lor, ceva cu care vor, cu care trebuie să se mândrească, și acel ceva sunteți voi. Dacă nu vreți să puneți mâna pe carte și să vă schimbați spre bine, să acumulați ceva ce, în comparație cu excesul de hormoni și prietenii de-o noapte, nu va dispărea niciodată, pentru voi, atunci faceți-o măcar pentru părinții voștri.

Faceți-o pentru acele persoane care au muncit toată viața lor pentru ca voi să aveți unde dormi, să aveți ce mânca și să-și permită acel computer în fața căruia vă pierdeți zilele și nopțile. Data viitoare când mergi la baie, privește în oglindă și întreabă-te dacă părinții tăi s-ar mândri cu așa odor. Eu nu.

Sper ca următoarea noastră întâlnire să aibă loc într-o bibliotecă, nu restaurant fast-food. Rămâneți cu bine.”

Sursa: Novapost.ro

Etichete:, ,

Tudor Gheorghe: „Un popor căruia îi iei educaţia, îi iei sănătatea, îi iei încrederea în istoria lui e mai uşor manevrabil”

Octombrie 25, 2014 4 comentarii

tudor-gheorghe-spectacol-18445453Cei șapte ani de acasă:
Eu am trăit într-o comunitate de oameni normali, nişte ţărani nepervertiţi încă la dulcegăriile şi prostul-gust al citadinului, într-un sat de pe malul Jiului, un sat în care rafinamentul estetic, dacă vrei să fiu foarte deştept, se poate vedea din ţesăturile femeilor. La mine în sat nu exista la cămăşile de bărbaţi culoare, se lucra alb pe alb. Toate dantelele, toate şabacele astea frumoase făcute pe pieptul bărbaţilor, fie că erau trandafiri, fie că erau diverse motive florale, sau geometrice, toate erau alb pe alb. Asta denotă deja un rafinament.

Am fost crescut cu respectul faţă de oameni şi frica faţă de Dumnezeu. Pare ciudat că de Dumnezeu nu trebuie să-ţi fie frică… noi aşa am fost educaţi. Şi-acuma când intru într-o sală de spectacole, indiferent unde sunt, într-o casă de cultură, într-un teatru, de la uşă şi până la directorul teatrului eu mă întâlnesc cu femei şi le zic „sărut-mâna” şi salut eu întâi pe toată lumea, n-aştept să fiu salutat. Abia acum îmi primesc roadele, bunei mele creşteri din copilărie; pentru că în sat la mine nu mai e cazul să salut pe nimeni, mă salută ei pe mine.

Satul meu a cunoscut beneficiile industrializării socialiste, a cunoscut cooperativizarea agricolă, ţăranii mei care nu ştiau ce înseamnă să-ţi laşi poartă închisă au început să-şi pună lacăte la porţi, la uşi, a început să se fure, au început să fure din bunul colectiv că ziceau că nu e al lor (ei aşa ştiau), degeaba li se explica „nu furaţi de la stat, de la voi furaţi”, pământul nu mai era al lor, roadele nu mai erau ale lor. De aici până la lipsa memoriei drumului, lipsa potecii către biserică, deja a început să nu mai fie cea adevărată, copiii nu mai sunt duşi să se îngrijească, horele satului nu mai există, costumele populare nu mai sunt…

Nu sunt absurd, nu-mi doresc să păstrăm rânduiala satului de odinioară, nu! Eu fac parte din categoria acelor indivizi care, umblând prin toată România, mi-ar face o mare plăcere, de pildă, să mă duc într-un sat, să bat într-o poartă, să mă recunoască ţăranul respectiv, să mă întrebe: „Domnul Tudor, poftiţi!” să mă bage la el în sufragerie, să mă întrebe întâi: „vă deranjează aerul condiţionat?” eu să zic da sau nu, şi „vă pot servi cu un pahar cu dulceaţă sau cu un pahar de pălincă?”, orice mi-ar da, şi un pahar de apă cu gheaţă sau fără gheaţă… Eu asta îmi doresc: civilizaţie în lumea rurală, dar fără să se uite tradiţia, obiceiurile, ordinea morală în care trăiau ei.

Modelul de bună-cuviință:

Unul dintre modelele mele a fost Romulus Vulpescu, de exemplu. Eu am avut şi norocul, şansa extraordinară la 23-24 de ani, când am făcut primul spectacol care se chema „Menestrel la curţile dorului”, să fiu luat în braţe de tagma poeţilor.

Şi eu am fost contemporan cu marea poezie românească. Se tot vorbea la un moment dat, se făcuse chiar o isterie în care spunea: „deşertul cultural în care am trăit”, pe dracu! Pe dracu! Eu am fost contemporan cu cele mai înalte spirite ale vremilor ălora. Eu am fost nu numai contemporan, ci şi prieten cu Nichita Stănescu, cu Ion Alexandru, cu Romulus Vulpescu, cu Adrian Păunescu, cu cine vrei… cu toţi ăştia făceam seri înnebunitoare, cu Fănuş Neagu, cu Mircea Micu. Una e să stai o noapte întreagă între oamenii ăştia şi să taci numai… şi să asculţi. De-aia spun, mă întreabă mereu: „credeţi că va mai apărea? de ce nu cântaţi poezia contemporană?” Nu! pentru mine poezia s-a încheiat cu Adrian Păunescu, ultimul în viaţă cu care am fost într-o relaţie specială.

România necivilizată:

Vorbesc ca unul care a bântuit şi bântuie prin toată ţară asta şi intru în contact direct cu tot felul de oameni: rar, rar mai găseşti oameni dedicaţi bucuriei de a se simţi români. Ni s-a inoculat această idee, cu cât eşti mai departe de tradiţie, de frumuseţea ţării tale, de istoria neamului tău, cu atât eşti mai naţionalist şi asta nu dă bine. Trebuie să fim europeni, să renunţăm…

Pe mine mă vezi foarte rar la televiziune, chiar foarte rar, pentru că nu găsesc emisiuni la care să mă pot manifesta. Aici am venit pentru că mi s-a părut că avem un dialog civilizat despre un lucru normal. Dar încolo nu mă văd nicăieri.

România civilizată:

Cred foarte tare că în această perioadă de marasm, de debusolare, de imbecilizare zace, dospeşte o generaţie extraordinară. Mă rog Domnului şi cred în ce spun acum: noi suntem o ţară cu un potenţial creator fabulos. Suntem o ţară puternică din punct de vedere spiritual, nu ne-au distrus, nu ne-au terminat. Şi eu cred că această generaţie va trebui să ducă un ciclu mai departe. Sunt mândru de perioada pre-paşoptistă, de acei tineri care au făcut studiile la Paris, la Viena, la Berlin. Au venit în ţară (cu spijinul masoneriei, cum or fi veni, nu mă interesează) au făcut o ţară, România; sunt mândru de perioada interbelică, din punct de vedere spiritual a atins apogeul gândirii româneşti.

În jurul lui Nae Ionescu, deci numai în spaţiul ăsta al zbaterilor de idei gândeşte-te că s-au adunat alde Vulcănescu, Cioran, Ţuţea, Noica… Îţi dai seama ce minţi erau acolo? Sebastian şi mulţi mulţi alţi. Gândeşte-te ce a însemnat proza sau poezia românească din perioada interbelică: de la Sadoveanu la Rebreanu, de la Cezar Petrescu la Camil Petrescu. De poezie nu mai vorbim: de la Arghezi la Barbu, de la Vinea la Pillat, de la Topârceanu la Otilia Cazimir, la Minulescu. Fabulos! În artele plastice gândeşte-te că era un Ţuculescu, gândeşte-te că în muzică era un Enescu şi un Brâncuşi în artele plastice, uite ce potenţial a avut în această perioadă România. Imaginează-ţi că n-ar fi trecut peste noi tăvălugul falsului comunism şi că aceşti oameni ar fi crescut generaţii întregi de tineri, unde ar fi fost România azi? Nu trebuie condamnat nimic, asta este istoria şi noi nu trebuie să ne lăsăm călcaţi în picioare. Un popor căruia îi iei educaţia, îi iei sănătatea, îi iei încrederea în istoria lui e mai uşor manevrabil.

Întâmplări nepoliticoase:

Într-un autobuz din Bucureştiul aglomerat al anilor ’80 şi nu ştiu cât, o doamnă elegantă, poate venită din altă vreme, îmbrăcată pe tonuri de maro, deosebit de graţioasă, subţirică şi bătrână, cu ochelari rotunzi, cu mănuşi albe, era în mitocănia înconjurătoare… era chiar din altă lume. Şi, agresată fizic de un mârlan care lucra la metrou sau nu ştiu unde lucra, cu tricoul pe el transpirat şi cu o plasă cu nişte bere-n mâna, se-mpinge peste femeia asta în troleibuz. Ea s-a uitat la el şi el a zis: „Vă caută moartea pe acasă şi umblaţi aşa… Te mai şi rujezi!” Doamna în vârstă era foarte cochetă, s-a uitat la el cu multă candoare şi înţelepciune şi iertare şi i-a spus: „Ce e, domnul meu? Nu vă place bătrâneţea? Poate va ajută Dumnezeu şi nu o apucaţi!”

O doamnă se recunoaște după…

Nu poţi să fii doamnă, doamnă te naşti. Există ţărănci cu o graţie interioară, cu un fel de a se purta, de-a se uita, de a se mişca, de ai senzaţia că au făcut studii speciale. Există false cuconeturi care, orice-ar face, tot ţațe rămân, mie asta îmi sugerează.

Lumea ideală:

Nu cred într-o lume ideală, aşa cum nu cred în lucrurile perfecte puse unul lângă altul care să dea o chestie genială. Ca să iasă în valoare lucurile adevărate trebuie să fie şi lucruri mai puţin plăcute. Nu ţi-ai da seama de rafinamentul unei doamne – sau de rafinamentul unui domn – dacă n-ar fi în jurul lui şi mârlani.

Am învățat că…

Profesoara mea de actorie, Eugenia Popovici, m-a învăţat cel mai important lucru: să mă bucur de lucrurile mici, zilnic să-mi găsesc bucurie în lucrurile mărunte; nu visa la lucruri mari, că dacă nu le poţi realiza te debusolezi şi ai toate şansele să-ţi pierzi cărarea. Dacă înveţi de mic, de tânăr, să te bucuri de tot ce e în jur, de tot ce îţi place; să te bucuri când ieşi din curte să vezi că uite a mai răsărit o floare aici, să te bucuri că ăştia au spălat geamul ieri, să te bucuri că s-a strâns gunoiul la rigolă, să te bucuri – ăsta este cel mai important lucru!

Sursa: Foaie Nationala

%d blogeri au apreciat asta: