Arhiva

Posts Tagged ‘Facebook’

SUA vor să ne ceară conturile de Facebook când solicităm viză

Mai 31, 2017 1 comentariu

Departamentul de Stat al SUA a propus includerea unui ‘nou set de întrebări’ pentru solicitanţii de viză presupuşi a necesita o verificare suplimentară din motive de securitate naţională, conform unui document guvernamental publicat joi, un nou demers spre ‘verificarea extremă’ cerută agenţiilor federale de preşedintele Donald Trump, informează Reuters.

 

Criteriile adiţionale se vor aplica unui număr de 65.000 de solicitanţi anual sau unui procent de circa 0,5% din numărul total, conform estimării Departamentului de Stat.

Un set nou de întrebări va fi aplicat ‘solicitanţilor de viză imigranţi şi non-imigranţi care au fost stabiliţi pentru a fi supuşi unei verificări suplimentare în legătură cu terorismul sau alte situaţii de neeligibilitate pentru viză din considerente de securitate naţională’, se precizează în informarea Departamentului către Registrul Federal.

 

Acestor persoane li se vor solicita numele de utilizator pe reţelele de socializare şi informaţii biografice din ultimii 15 ani.

 

Modificările propuse trebuie supuse unei consultări publice înainte de a fi aprobate sau respinse de Biroul pentru Management şi Buget (OMB) până pe 18 mai.

 

Funcţionarii consulari ar urma să strângă informaţii despre istoricul de călătorie, adresele şi locurile de muncă din ultimii 15 ani pentru ‘un subset de solicitanţi de viză din toată lumea’. Ei sunt sfătuiţi de asemenea să colecteze toate numerele paşapoartelor anterioare, precum şi numerele de telefon, adresele de e-mail şi numele de utilizatori ai conturilor de social media din ultimii 5 ani.

 

Funcţionarii consulari nu vor solicita parolele de utilizator ale conturilor de pe reţelele de socializare, precizează documentul.

 

Departamentul de Stat mai propune ca solicitanţilor să li se poată cere să prezinte date suplimentare de călătorie dacă un funcţionar consular stabileşte că s-au aflat într-o zonă care era ‘sub controlul operaţional al unei organizaţii teroriste’.

 

Totuşi, solicitanţilor nu le va fi refuzată în mod automat viza dacă nu reuşesc să pună la dispoziţie toate informaţiile, cu condiţia să poată oferi ‘explicaţii credibile’.

 

Secretarul de stat Rex Tillerson a introdus pentru prima oară măsuri similare într-o telegramă din 15 martie către consulatele americane, în care erau indicate întrebările pe care funcţionarii trebuie să le adreseze pentru a înăspri verificarea solicitanţilor de vize pentru SUA.

 

Tillerson a fost însă nevoit să retragă aceste directive după doar câteva zile, explicând, într-o altă telegramă consulară, că solicitările nu fuseseră încă aprobate de Biroul pentru Management şi Buget.

Sursa : money.ro

Etichete:, ,

Acad. Dan Berindei: Noua armă a „internetului” îl așează pe om, mai ales prin Facebook, în intimitatea sa în „piață publică”!

Ianuarie 24, 2017 1 comentariu

Omenirea trece prin mutații uriașe, care se înfăptuesc sub ochii noștri și de care nu suntem totdeauna conștienți, iar nu rareori se dezvoltă în noi sentimente de respingere, deși suntem în fața inevitabilului. În lunga mea viață, am trăit într-o lume în veșnică schimbare, în care ritmul evoluțiilor a fost deseori surprinzător. Totul se schimbă, apar înnoiri uimitoare în multe domenii.

Dan Berindei

Oamenii începutului mileniului al treilea sunt confruntați cu realitățile prezentului, dar și cu perspectivele viitorului, totul desfășurându-se de la zi la zi cu o viteză pe care o suportăm cu greu. Schimbările nu sunt acceptate de oameni totdeauna cu ușurință, ceea ce creează probleme uneori insurmontabile.

Dependența individului în societate în confruntarea sa cu birocrația este mai accentuată ca niciodată. Concomitent are loc o treptată pierdere a libertății individuale. Tindem să devenim simpli pioni ai unui uriaș organism. Viața privată este profund afectată. Noua armă a „internetului” îl așează pe om, mai ales prin Facebook, în intimitatea sa în „piață publică”! Conflicte au loc în interiorul țărilor, dar și tendința extrem de primejdioasă a generalizărilor acțiunilor teroriste. Tensiunile dintre marile puteri, care afectează și pe cele mici și mijlocii, țin sub presiunea lor întreaga umanitate, întreținând un climat de neliniște și ducând la cheltuirea unei bune părți din venituri pentru un armament accentuat, sofisticat și costisitor.

O reașezare a lumii în parametrii unei înțelegeri și conlucrări universale este imperios necesară, dar încercările de a se accentua conlucrarea popoarelor se lovesc de necontenite piedici. Locuitorii planetei înțeleg cu greu necesitatea în care se află toți de a se ajunge la un echilibru funcțional și mai ales de a se renunța la conflicte, de a se ajunge la un climat real de bună înțelegere, de a se înțelege și trăi împreună, dar și de a construi o lume nouă. De asemenea, omenirea este departe de a se arăta deplin înțelegătoare a extraordinarelor procese aflate în desfășurare. Ritmul de înmulțire a populației globului s-a intensificat în așa măsură, încât pentru un viitor relativ apropiat se ridică și problema asigurării hranei îndestulătoare. Totodată, repartiția bunurilor planetei este profund inegală, ceea ce creează un temei conflictual extrem de primejdios.

Dorința de dominație și de extindere a acesteia trebuie stăpânită, armele și înarmarea lăsate deoparte, iar minților iscoditoare ale oamenilor trebuie să le revină sarcina de a elabora un program de dezvoltare prin care umanitatea în ansamblul ei să-și aibă viitorul ocrotit. Marile puteri, dar și marile interese, este imperios necesar să ajungă la formule de înțelegere reciproc acceptate pe pe plan politic, economic, dar și religios. Pentru a supraviețui, umanitatea trebuie să ajungă la un echilibru, la o stare de pace reală, și să aibă un plan de dezvoltare adecvat problemelor cu care se confruntă. Dar această reașezare trebuie neapărat să respecte – prin fapte și nu doar prin vorbe – cadrul de existență dobândit de omenire la sfârșitul veacului al XVIII-lea prin întreita formulă a libertății, egalității și fraternității, care să cunoască o extindere globală.

Autor: Acad. Dan Berindei

Sursa: Art-Emis

Bine ați venit în Republica Facebook!

Iunie 3, 2016 4 comentarii

Dacă nu esti pe Facebook nu exiști. Toată lumea a auzit de ”viralele” de pe Facebook, de ”followers” și mai ales toată lumea știe ce înseamnă și cum arată ”like”. Practic, Facebook a luat lumea așa cum o știam noi și a modelat-o după forma rețelei. Acum toți suntem conectați, putem comunica între noi, ba chiar suntem legați emoțional de această bucățică de lume virtuală. Rețeaua Facebook a ajuns la 1.6 miliarde de utilizatori, este prima platformă online care atins 1 miliard de useri în același timp. Trendul global se manifestă și în România. În acest moment, numărul conturilor a sărit de 8.5 milioane iar până la finalul anului 2016 cel mai probabil Facebook România va depăși 9 milione.

Rețeaua transformată în republică

Prezentarea Facebook ne spune că este o rețea social media, construită pentru comunicare. Ceea ce nu ne spune Facebook este că această comunitate este mai mult de atât, este o masă de manevră, este o piață de desfacere, este un mijloc ideal de manipulare.

Facebook este construit pe două paliere, avem conturile personale și paginile care pot fi de brand sau de persoană publică. Masa de manevră este constituită din simpli utilizatori iar banii sunt caștigați cu ajutorul paginilor care sunt obligate să plătească (să-și facă promovare) pentru a ajunge la o audiență optimă.

Ni se spune clar că Facebook este gratis, dar el vine cu niște costuri enorme. Este construit ca un mall imens în care ești bombardat cu reclame la tot felul de lucruri care nu-ți trebuie . Dar aceasta este partea cea mai puțin întunecată a Facebook-ului.

Partea complexă a rețelei lui Mark Zuckerberg ține de manipulare. Bineînțeles nimeni nu te obligă să ai cont de Facebook, dar dacă nu ai, este o problemă pentru că toată lumea este acolo. Toți prietenii tăi au Facebook, până și președintele țării dă mesaje în exclusivitate pe Facebook. Această rețea a ajuns atât de mare încât nu o poți evita. Ziarele scriu despre ce se întâmplă pe Facebook, ce a postat sau ce a răspuns o vedetă sau un politician.

Acum că am stabilit că toată lumea este pe Facebook să ne imaginăm ce bază de date uriașă deține compania lui Mark Zuckerberg. Este foarte posibil să fie cea mai mare bază de date din lume. Interesant este că Facebook nu are doar o listă de nume. Nu, ei construiesc tipare comportamentale și dupa 6-12 luni de utilizare, Facebook știe exact la ce fel de stimuli reacționezi, când dai Like, Share sau comment și în ce perioadă a lunii primești salariul, pentru că atunci accesezi magazinele online (evident tot de pe pagina de Facebook).

Imaginați-vă cum poate fi folosită o astfel de mașinărie în timpul alegerilor. Cât de dificil este pentru candidat neagreat să-și livreze mesajul și câtă susținere poate primi un candidat agreat.

În România, Facebook nu are filială, Facebook România ține de Facebook UK, practic, compania nu este reprezentată, nu plătește TVA, nu depinde de legile românești dar totuși are o putere imensă. Această situație este întâlnită în multe state europene.

Facebook este mai mult decât o rețea de socializare, Facebook este mai mult decât un canal prin care îți poți promova produsele, Facebook este o imensă bază de date și o mașină de propagandă ideală. Mark Zuckerberg a reușit să creeze o republică virtuală în care el este singurul decident. Schimbările Facebook nu sunt anunțate, nimeni nu votează pentru ele. Suntem prinși într-o republică cu un dictator care ne influențează viața și deciziile fără să observăm.

Autor: Alexandru David

Facebook-ul i-a învins şi pe bancheri: cum a ajuns o minoritate (cei cu credite în franci) să preia conducerea chiar şi în sălile de judecată şi să întoarcă clienţii împotriva băncilor?

Şefii de bănci constată că au pierdut bătălia mediatică legată de legea dării în plată şi cea legată de creditele în franci elveţieni şi nu prea înţeleg de ce.

Cei care au credite în franci elveţieni (imobiliare şi de consum) şi sunt cei mai zgomotoşi sunt puţini, comparativ cu numărul celor care au un credit luat de la bancă, indiferent de tipul lui: 62.000 la finalul anului trecut şi peste 80.000 maximum în anii anteriori versus 3,4 mil. clienţi, ceea ce înseamnă o pondere de numai 1,8%.

De asemenea, soldul creditelor în franci elveţieni este de numai 8 mld. lei la finalul lui 2015 versus 108 mld. lei cât reprezintă soldul total al celor care au credite la bancă, ceea ce reprezintă o pondere de numai 7,4%.

Deci cum a ajuns o minoritate, pentru că sunt o minoritate în economia generală, să aibă o voce mediatică atât de puternică şi în societate şi chiar să fie o forţă de temut în faţa parlamentarilor la legea dării în plată?

Mai mult decât atât, această voce a câştigat teren şi în sălile de judecată, acolo unde puterea băncilor şi a avocaţilor angajaţi de ele era mult mai mare.

Cei care au credite în franci elveţieni au plătit la bancă rate mai mici decât cei care au luat credite în euro sau în lei până la aprecierea francului elveţian de la începutul lui 2015.

Dacă ne dăm un pas în spate şi ne uităm puţin la cifre, cei cu credite în franci elveţieni nu ar trebui să fie atât de vehemenţi. Pierderile nu sunt atât de mari faţă de cei cu împrumuturi în euro sau în lei. într-adevăr, soldul te omoară, dar ratele plătite până acum au fost cam la acelaşi nivel.

Pentru că nu au crezut că răzvrătirea individuală se poate uni într-o răzvrătire colectivă, bancherii le-au trântit uşa în nas când ei au cerut negocierea şi renegocierea contractelor. Ascunzându-se sub celebra semnătură (dacă ai semnat eşti bun de plată), băncile nu au anticipat deloc ceea ce ar putea să vină peste ei.

Acum şase ani, Facebook-ul nu avea amploarea de astăzi şi nimeni nu ştia la ce va folosi. Toată lumea credea că este o chestie pentru tineri, unde pierd timpul. între timp, această reţea socială, a crescut atât de mult, încât a devenit „vocea” tuturor, text şi imagine, o voce pe care nu poţi să o mai controlezi sub nicio formă. Ceea ce nu scrie presa sau nu ceea ce nu dau televiziunile, dă Facebook-ul, adică clienţii.

Nemulţumirea clienţilor şi-a găsit un canal de distribuţie care are o viteză de propagare înfricoşător de rapidă şi puternică. Victor Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale pe Facebook, iar bancherii au pierdut bătălia cu cei care au credite în franci elveţieni tot aici.

Nimeni nu ştie cum să comunice cu nemulţumirea a sute de clienţi la început care, ulterior, reuşesc să atragă în lupta lor sute de mii şi chiar milioane de clienţi.

Banca ar trebui să fie un lucru normal în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Din cauza proastei gestiuni a relaţiei cu clienţii minoritari, bancherii au reuşit să îşi facă ostili şi ceilalţi clienţi.

în ultimii ani, soldul celor care au credite la bancă a scăzut cu aproape 600.000, conform datelor BNR, ceea ce poate fi caracterizat ca un non-sens economic. Când dobânzile la împrumuturi sunt cele mai mici din istorie, atât la euro cât şi la lei (nici regimurile comuniste nu aveau dobânzi atât de mici), oamenii vor să îşi plătească creditele cât mai repede şi să scape de ele.

Un credit te ajută să îţi iei o casă, o maşină, mobilă etc. mai repede în ciclul vieţii, ceea ce este bine. Nu poţi să stai cu părinţii până la 40 de ani, până strângi bani de avans sau de casă. în mod normal, un om obişnuit, salariat, care nu beneficiază de o moştenire şi nici de un pachet salarial de top, îşi poate îndeplini aceste nevoi normale (casă, maşină, electrocasnice) prin credit bancar. Dar oamenii au ajuns să urască acest lucru, ceea ce nu este bine pentru economie şi societate.

Dacă tragem linie şi adunăm, nu cred că este vina lor că s-a ajuns aici. Bancherii constată că oamenii urăsc băncile şi nu ştiu ce să facă mai departe.

Mai mult decât atât, pentru a-i aduce pe oameni în rând, bancherii au trecut la atac: nota de plată pentru legea dării în plată nu o vom plăti noi, ci voi până la urmă, pentru că aceste costuri suplimentare care vor interveni, le vom transfera asupra voastră (de parcă provizioanele făcute pentru creditele neperformante nu sunt plătite de clienţii buni); economia românească şi România vor avea de suferit; cei tineri nu vor avea acces la credite ipotecare pentru că avansul şi costurile vor creşte etc.

Bancherii au coborât din turnul de fildeş şi ies la atac împreună. Pe termen scurt, costurile pentru Legea dării în plată le vom plăti noi, dar pe termen lung, nota de plată va fi plătită de clienţi

Dacă ne uităm la ceea ce ar putea să se întâmple, dacă legea dării în plată le va fi defavorabilă, bancherii au dreptate. Nu vor plăti ei costurile, pentru că au puterea şi monopolul să le transfere asupra clienţilor.

IFN-urile din România sunt extrem de scumpe faţă de o bancă. Un credit de consum are o dobândă la bancă de 9-12% în lei, iar la un IFN poate ajunge şi la 365% pe an. Dar oamenii se duc la un IFN pentru că au ajuns să urască băncile.

Iar problema cea mai mare, care va veni între timp, va fi să nu se transforme Facebook într-o bancă şi să le ia, într-un fel sau altul, toţi clienţii, nu neapărat că vor fi mai ieftini. Iar Facebook nu a investit deloc în marketing, imagine, proceduri, sedii etc.

Sursa : zf.ro

De ce Facebook nu a activat funcția „Safety Check” pentru atentatul din Beirut?

Noiembrie 19, 2015 Lasă un comentariu

Rețelele de socializare au jucat un rol foarte important vineri noaptea în timpul atentatelor de la Paris. Pe Twitter, existau două tipuri de postări: cereri disperate de ajutor și mesaje binevoitoare ale celor care puteau să ofere sprijin și adăpost, folosindu-se de hashtag-ul #PorteOuverte (ușă deschisă).

Pe de altă parte, Facebook a activat funcția Safety Check pentru ca utilizatorii să îi informeze pe cei din lista de prieteni că sunt în siguranță, la fel cum s-a întâmplat în timpul cutremurelor din Nepal, Chile, Pakistan, Afghanistan și al uraganului Patricia.

Astfel, au apărut și criticile, persoanele reclamând faptul că aplicația nu a fost disponibilă în timpul atentatului sinucigaș din Beirut, care avusese loc pe 12 noiembrie. Joey Ayoub, un blogger libanez, a fost cel care a subliniat că s-a făcut o discriminare: „se pare că persoanele din satul meu natal care au murit nu sunt la fel de importante ca cele din Paris”. În cel mai scurt timp, opinia lui a devenit virală.

Potrivit http://www.elmundo.es, vicepreședintele Facebook, Alex Schultz, a răspuns acestei acuzații, argumentând decizia:

„Am activat opțiunea Safety Check pentru Paris pentru ca utilizatorii să își poată anunța prietenii și rudele că sunt bine, având în vedere evenimentele oribile care se petreceau. Totuși, oamenii au început să se întrebe de ce nu am făcut ca funcția să fie disponibilă pentru locuitorii altor zone ale lumii, unde violența este un fapt comun și tragediile de acest fel se întâmplă cu o frecvență îngrijorătoare, cum e cazul teribilului atentat de joi din Beirut.”

Schultz și-a continuat explicația punctând că aplicația Safety Check a fost creată pentru catastrofele naturale, precum cutremurele din Chile, Nepal sau Afganistan: „În cazul dezastrelor naturale, se aplică un set de criterii precum întinderea, magnitudinea și impactul. În timpul unei crize în curs, precum un război sau o epidemie, Safety Check-ul nu este la fel de folositor pentru utilizatori, dat fiind faptul că nu există un punct inițial sau un punct final clar. Din nefericire, este imposibil de știut dacă cineva este cu adevărat în afara oricărui pericol.”

„Am hotărât să activăm funcția în cazul atentatelor de la Paris pentru ca s-a putut observa o activitate intensă pe Facebook în acest sens.”, a subliniat Schultz, referindu-se la persoanele care discutau despre acest subiect, cereau ajutor sau anunțau că sunt în siguranță. „În momentul acela am decis să folosim Safety Check-ul pentru ceva mai mult decât un dezastru natural. Trebuie să existe o prima dată pentru a teste o noutate, chiar și în situații complexe și sensibile, iar pentru noi aceasta a fost actul terorist din Paris.”

Astfel, reprezentanții rețelei de socializare au oferit asigurări că, de acum înainte, funcția se va activa întotdeauna atunci când au loc „incidente grave și tragice”. Sursa : jurnalul.ro

Tânărul de 28 de ani s-a luptat cu Facebook timp de patru ani şi a recâştigat dreptul la intimitate pentru toată lumea

Octombrie 23, 2015 Lasă un comentariu

Curtea Europeană de Justiţie a anulat în această lună un sistem cunoscut sub numele Safe Harbor care permitea Facebook, Google şi altor peste 4.000 de companii să transfere cu uşurinţă date personale din Europa în Statele Unite, printr-o decizie majoră adoptată după dezvăluirile făcute de Edward Snowden privind spionajul în masă al serviciilor americane de spionaj. Iar tot acest caz a pornit de la reclamaţii făcute acum patru ani împotriva Facebook de Max Schrems, pe atunci student la drept la Universitatea din Viena.

Tânărul de 28 de ani s-a luptat cu Facebook timp de patru ani şi a recâştigat dreptul la intimitate pentru toată lumea
Tânărul de 28 de ani s-a luptat cu Facebook timp de patru ani şi a…

Numeroase companii, americane şi europene, foloseau sistemul Safe Harbor pentru a ocoli verificările greoaie ale transferurilor de date între birourile deţinute de ambele maluri ale Atlanticului. Între datele transferate se află informaţii referitoare la salarii şi la resursele umane, precum şi date folosite în publicitatea online, importante în mod special pentru companiile din sectorul tehnologiei.

Decizia Curţii Europene de Justiţie a însemnat condamnarea la moarte a sistemului Safe Harbor, introdus de Comisia Europeană în urmă cu 15 ani şi care era folosit de peste 4.000 de companii, între care Facebook, Google, IBM şi Ericsson. Potrivit Curţii, Safe Harbor nu protejează suficient datele personale ale cetăţenilor europeni, întrucât cerinţele securităţii naţionale în SUA şi interesul public anulează elementele de protecţie a vieţii private incluse în Safe Harbor. În plus, cetăţenii europeni nu au niciun mijloc legal împotriva folosirii incorecte a datelor lor personale în Statele Unite. În prezent, în Congresul american se află un proiect de lege care să dea europenilor dreptul la compensaţii legale.

Curtea de Justiţie s-a referit în decizia sa la dezvăluirile făcute de Edward Snowden, fost contractor al Agenţiei Naţionale de Securitate a Statelor Unite, potrivit cărora programul Prism a permis autorităţilor americane să colecteze informaţii private direct de la mari companii din sectorul tehnologiei, precum Apple, Facebook şi Google.
Statele Unite, care înaintea deciziei au apărat cu tărie programul naţional de securitate şi apoi au exprimat „profunda dezamăgire“ faţă de decizia justiţiei europene.

După victoria lui Max Schrems în faţa Curţii Europene de Justiţie, Edward J. Snowden i-a scris pe Twitter „că a schimbat lumea în bine“. Penny Pritzker, secretarul pentru comerţ al SUA, a avut o opinie diferită, afirmând că decizia „pune în pericol economia digitală transatlantică înfloritoare“.

Polemica pare să nu îl fi impresionat pe Schrems. „Mă aşteptam la asta. Potrivit legii nu puteau spune altceva“, a spus tânărul de 28 de ani. În pofida acestei siguranţe, puţini jurişti specializaţi în confidenţialitatea datelor se aşteptau la o astfel de decizie radicală, care are consecinţe semnificative pentru majoritatea companiilor care transferă peste Atlantic informaţii personale obţinute prin activităţi precum căutări pe internet, postări pe reţelele sociale şi achiziţii online.

Companiile vor putea utiliza alte soluţii de transfer legal al datelor, dar decizia justiţiei dă dreptul autorităţilor de reglementare din statele UE să investigheze dacă datele transferate în Statele Unite sunt protejate în mod corespunzător. Iar unele dintre aceste autorităţi de reglementare au o opinie critică faţă de atitudinea privind confidenţialitatea datelor a companiilor din Silicon Valley.
Schrems a început o campanie în justiţie împotriva Facebook la vârsta de 24 de ani, pe vremea când studia dreptul într-un program de schimb de studenţi la Santa Clara University School of Law din California. Atunci, doi avocaţi ai unor companii de tehnologie din Silicon Valley le-au vorbit studenţilor, iar Schrems a fost surprins să afle că nu iau în serios legislaţia europeană strictă în domeniul confidenţialităţii datelor, întrucât companiile rareori sunt penalizate aspru pentru încălcarea acesteia. La momentul respectiv, Schrems căuta un subiect despre care să scrie, aşa că a decis să afle cum tratează Facebook legislaţia europeană în domeniu. Reglementările UE limitează felul cum companiile pot colecta informaţii personale, le interzice să le folosească în scopuri neautorizate şi restricţionează maniera în care sunt manipulate.

Schrems a trimis Facebook o solicitare pentru a vedea toate datele colectate de companie despre el, în conformitate cu legislaţia UE. După două săptămâni şi zeci de e-mailuri, Schrems a primit prin poştă un CD cu peste 1.200 de pagini de informaţii, conţinând fiecare solicitare de prietenie şi invitaţie pe care a trimis-o de la înfiinţarea contului său, în 2008. Majoritatea informaţiilor nu au fost o surpriză, dar tânărul a fost şocat să vadă că Facebook a păstrat informaţii pe care le ştersese şi care nu mai erau vizibile online, inclusiv textul complet al unei conversaţii private cu o prietenă spitalizată pentru probleme psihologice. Facebook a explicat că o persoană poate şterge numai partea sa de corespondenţă.

Schrems nu contestă Facebook şi îşi foloseşte în continuare contul. „Trebuie să putem folosi aceste servicii, dar trebuie să existe o limită“, a spus el. Aşa că a trimis 22 de plângeri despre păstrarea datelor şi alte practici ale Facebook în domeniul confidenţialităţii la comisarul pentru protecţia datelor din Irlanda, ţara în care este înregistrată divizia europeană a companiei. Doi ani mai târziu, după ce Snowden a dezvăluit că Agenţia Naţională de Securitate a SUA poate obţine acces la informaţii personale ale europenilor păstrate de companii americane de tehnologie, prin programul Prism, Schrems a făcut o nouă plângere, în care afirma că Facebook nu ar trebui să transfere datele sale personale în SUA, pentru că nu sunt protejate în mod adecvat acolo. Autoritatea de reglementare a respins petiţia, dar aceasta a devenit ulterior cazul judecat de Curtea Europeană de Justiţie. Curtea a decis că autorităţile naţionale pot investiga dacă transferurile de date respectă legislaţia UE, iar acordul Safe Harbor a fost declarat invalid.

Potrivit Facebook, cazul este de fapt despre activităţile de supraveghere ale SUA, iar compania nu a făcut nimic greşit.
Decizia poate complica negocierile referitoare la un nou acord de transfer al datelor, ca şi cele referitoare la o nouă legislaţie europeană în domeniul protecţiei datelor.
Companiile americane de tehnologie sunt în special îngrijorate, pentru că transferă în mod curent date din Europa în Statele Unite. „Transferurile internaţionale de date sunt sângele economiei digitale“, a declarat Townsend Feehan, director general al IAB Europe, care reprezintă companii implicate în publicitatea online precum Google, dar şi start-up-uri.
Schrems consideră că miza este un conflict mai profund între punctul de vedere legal al Europei în domeniul confidenţialităţii, ca un drept echivalent cu libertatea cuvântului, şi cel al SUA, unde consumatorii sunt solicitaţi să citească şi să accepte termenii unui serviciu al unei companii şi să decidă dacă li se potriveşte. Schrems a subliniat că nu este treaba consumatorilor să ia decizii despre alte probleme complexe, precum siguranţa alimentară sau a clădirilor: „Într-o ţară civilizată, dacă intri într-o clădire nu te aştepţi să cadă pe tine“, a arătat el.

„Nu sunt o persoană foarte privată“, a spus Schrems în luna mai, într-o discuţie cu un jurnalist al New York Times la Viena. Este un fapt pozitiv, având în vedere că activismul său l-a transformat într-o figură publică în Germania şi Austria, el apărând şi pe coperta tabloidului german Bild-Zeitung. Având o natură analitică, Schrems este mai interesat de protejarea vieţii private mai mult în principiu decât în practică. El spune că nu are nimic de ascuns, dar vrea să aibă dreptul să decidă cât şi ce vrea să dezvăluie. Nu a dezvăluit de exemplu prea multor jurnalişti că este homosexual, pentru că „oamenii ar fi gândit că nu vrea să dezvăluie informaţii personale pentru că este homosexual“.

Majoritatea oamenilor ţin la viaţa lor privată, dar dezvăluie din întâmplare tot felul de lucruri despre ei când sunt online, inclusiv obiceiurile pe care le au, orientarea sexuală şi convingerile politice. Datele obţinute online sunt deseori vândute, transferate sau combinate cu informaţii de pe telefoanele mobile sau surse offline. Toate aceste date sunt o materie primă vitală pentru afacerile de publicitate digitală, estimate să valoreze peste 80 de miliarde de dolari la nivel global, până în 2018.
Ca mulţi tineri europeni educaţi, Schrems simpatizează Statele Unite, dar contestă tendinţa companiilor din Silicon Valley de a cere iertare în loc de a cere permisiunea. „Atitudinea marilor companii este că sunt deasupra legii“, consideră Schrems.

EUROPA VERSUS SUA: O CIOCNIRE A VALORILOR.

Unul dintre motivele pentru care ţările europene iau în serios confidenţialitatea este faptul că reuneşte de fapt două drepturi. Carta Drepturilor Fundamentale a UE garantează „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie“ şi, separat, că „toată lumea are dreptul la protecţia datelor personale“. Carta mai afirmă că reglementările de protecţie a datelor trebuie supravegheate de autorităţi de reglementare independente, acesta fiind motivul pentru care instituţiile europene de profil au atât de multă putere.
Conceptul de protecţie a datelor, separat de viaţa privată, datează de la sfârşitul anilor 1960, când computerele şi bazele de date au devenit mai sofisticate. Cu memoria celui de-al doilea război mondial încă proaspătă, ţările europene au început să aprobe legi privind protecţia datelor în anii 1970. În 1983, Curtea Constituţională din Germania a recunoscut dreptul unui individ de a controla informaţiile despre persoana sa, ca „autodeterminare informaţională“.

Pentru juriştii americani, „autodeterminarea informaţională“ poate suna mai mult ca teorie literară decât lege şi chiar şi unii europeni văd legislaţia de protecţie a datelor ca fiind bazată pe o logică uşor confuză şi supravegheată de instituţii birocratice, învechite.
Legislaţia europeană recunoaşte însă conceptul demnităţii personale, format din viaţă privată şi reputaţie, care trebuie să fie respectate. Acesta este motivul pentru care Curtea Europeană de Justiţie a recunoscut anul trecut „dreptul de a fi uitat“, care permite unei persoane să ceară eliminarea dintr-un motor de căutare a linkurilor către informaţii personale, pe care le consideră inadecvate, irelevante sau care nu mai sunt relevante.

Comisarul pentru protecţia datelor din Irlanda nu a răspuns pozitiv la cele 22 de reclamaţii făcute de Schrems, astfel că în 2014 acesta a intentat un proces de tip colectiv în Austria, care a fost respins din motive de jurisdicţie. Schrems a făcut apel. Mai important este însă faptul că plângerile iniţiale ale acestuia au inspirat viitoarea legislaţie europeană de protecţie a datelor. „A fost factorul declanşator care m-a ajutat să înţeleg că nu putem continua în felul în care era aplicată legea“, a spus Viviane Reding, fost comisar european pentru justiţie, care a propus legea şi care este în prezent membru al Parlamentului European.

După decizia Curţii Europene de Justiţie de invalidare a sistemului Safe Harbor, companiile din Silicon Valley continuă să transfere date prin alte mijloace legale, iar negocierile pentru un nou acord continuă.

Sursa : businessmagazin.ro

%d blogeri au apreciat asta: