Archive

Posts Tagged ‘Rosia Montana’

Mesajul unui IT-ist român, specialist în tehnologii Microsoft, către parlamentari: „Ce răspundere extraordinară ai tu, nesimţit ordinar ce eşti?“

Iunie 21, 2015 2 comentarii

Mesajul unui IT-ist român, specialist în tehnologii Microsoft, către parlamentari: „Ce răspundere extraordinară ai tu, nesimţit ordinar ce eşti?“

Timişoreanul Ciprian Jichici, specialist în tehnologii Microsoft, unul din cei mai apreciaţi IT-şti din ţară, le-a bătut obrazul parlamentarilor care şi-au votat pensii suplimentare.

Ciprian Jichici are doar 38 de ani şi şi-a construit deja, pe propriile puteri o carieră de succes. Absolvit Liceului CD Loga iar apoi Facultatea de Matematică-Informată a Universităţii de Vest din Timişoara. A învăţat foarte bine, a fost olimpic national în timpul liceului.

După facultate, Ciprian Jichici face parte dintr-un program numit Microsoft Regional Directors care reuneşte cei mai buni 100 de specialişti din lume neafilitaţi Microsoft. Ciprian Jichici este şi consilier local din partea PNL.

Iată mesajul lui Ciprian Jichici parlamentarilor care şi-au votat pensii suplimentare.

“Eu cred că nu putem să punem egalitate între un demnitar, înalt funcţionar public, care are o răspundere extraordinară şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer, medic, şamd. – deputat în Parlamentul Romaniei.

Ce răspundere extraordinară ai tu, nesimţit ordinar ce eşti, acolo unde mănânci, dormi şi votezi cum îţi ordonă şeful tău (din partid, din servicii, sau de unde o fi)? Cu ce eşti tu mai presus de mine? Hai să vedem… Sunt cadru didactic universitar, cu vechime de 15 ani, la care se adaugă şi cei petrecuţi pe băncile facultăţii. Am fost olimpic naţional la 5 materii în liceu, am luat atâtea premii că nici nu le ştiu din cap. Pasiunile mele ştiinţifice sunt cloud computing, data mining şi fizică cuantică. Ştii ce înseamna vreunul dintre aceşti termeni, măi infatuat ordinar ce eşti?

Cu asta am lămurit-o, hai să mergem mai departe. Am construit de la zero (fără tata şmecher, securist, primar, etc…) o firmă care a împlinit anul trecut 15 ani. Lucrează numai în privat, nu dă tunuri, îşi plăteşte toate impozitele. Sunt recunoscut internaţional ca unul din cei mai buni specialişti IT în aria mea de competenţă.

Vorbesc anual la câteva zeci de evenimente naţionale şi internaţionale, şi asta nu pentru că „dă bine” să fiu invitat ci pentru că oamenii sunt interesaţi ce ceea ce spun. Tu ce ai realizat, mai extraordinarule?

Sunt zile în care lucrez până la 10-12 ore. Multe dintre weekend-urile mele sunt presărate cu activităţi profesionale. Să nu mă înţelegi greşit, profitorule, nu mă plâng şi nu mă victimizez. Fac ceea ce fac şi cât fac pentru că îmi place foarte mult. Mă pricep bine, am rezultate şi satisfactii. Produc pentru mine, pentru cei care depind de mine (colegii mei de la firmă, partenerii de business) şi pentru statul român.

Plătesc impozite pe venituri, pe clădiri, pe profit, TVA, taxa de drum, acciză pe combustibil, şi multe altele. PLATESC, întelegi lipitoareo? Îmi justific existenţa în această societate, şi, muncind pentru mine şi familia mea, contribui la bunăstarea comunităţii. Tu câte ore munceşti pe săptămână, extraordinarule responsabil? Că te văd aproape în fiecare miercuri în avion, şi nu în ala care aterizează la Bucureşti.

Ai dreptate, nesimţitule, nu se poate pune semnul egal între noi”.

Sursa: adev.ro

Ce legătură are Mugur Isărescu cu Roşia Montană?

Decembrie 14, 2013 1 comentariu

 

mugur-isarescu2

La sfârşitul anului 1982, România atingea vârful datoriei externe de 11 miliarde USD, fiind dependentă Fondul Monetar Internaţional, care, în înţelegere cu miliardarul George Soros, despre a cărui implicare în evenimentele din decembrie 1989 voi vorbi ulterior, a planificat, o serie de operaţiuni speculative dezastruoase pentru România.

După aceste operaţiuni speculative, ţara noastră ar fi urmat să intre în blocaj financiar şi încetare de plăţi. Numai că Nicolae Ceauşescu a luat FMI-ul prin surprindere, hotărând după 1985 să facă plata tuturor datoriilor externe înainte de termen, România nemaintrând în capcana tranzacţiilor bursiere întinsă de FMI. Soros reuşind ulterior să dea un „tun” de 1,1 miliarde de lire sterline prin intermediul bursei din Londra. Chiar şi aşa FMI-ul a impus României penalizări pentru plăţi anticipate. Din cauza FMI-ului dirijat de SUA, care cerea achitarea datoriei României cu o dobândă triplată, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării a trebuit să ia calea exportului, creând deja cunoscutele cozi la produsele alimentare. Agentul termic a fost raţionalizat şi benzina a fost distribuită pe cartelă. Aşa se face că, începând din 1987, SUA au dezlănţuit o campanie intensă de diabolizare a lui Ceauşescu prin intermediul presei occidentale. Posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii au lansat în premieră zvonul fals că Gorbaciov stabilise un înlocuitor al lui Ceauşescu. În martie 1989, când Ceauşescu reuşise să ramburseze integral datoriile, România mai avea în plus 3,7 miliarde USD depuşi în bănci şi creanţe de 7-8 miliarde USD. La această sumă s-ar fi adăugat şi exporturile României din 1989 care au fost de 6 miliarde USD. Arhivele oficiale, coafate în cei 24 de ani scurşi de la revoluţie, nu mai pot justifica azi decât existenţa a 2 miliarde USD. De ce s-au „volatilizat” aceşti bani? N-are rost să mai explic. Cine a făcut-o? Dacă România avea şi după 1989 în serviciile de informaţii şi în Parchete vreun român patriot, am fi aflat până acum.

http://youtu.be/eqDKGQlIhio

Există indicii că în noaptea de 14/15 decembrie 1989, de la flotila prezidenţială de la Otopeni ar fi decolat un avion Il-18, care a executat un transport special, cu destinaţia Teheran. Şi că avionul ar fi avut la bord lingouri de aur cântărind 24 t. Într-adevăr, avionul figurează în fişele de evidenţă aeriană că s-a întors gol din Iran, pe 4 ianuarie 1990. Dacă lucrurile sunt reale şi explicaţia poate fi una extrem de simplă. Ceauşescu descoperise încă din 1987 că România avea în propria ogradă toate „comorile” care-i permiteau să nu mai depindă vreodată de FMI şi mai mult decât atât i-ar fi făcut concurenţă acestui organism. Un prim pas fiind acela de a se asocia cu China, Iranul şi Libia, într-o bancă care să acorde împrumuturi cu dobânzi mici, destinate ţărilor în curs de dezvoltare. Banca în cauză se numea BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) prin intermediul căreia, întreprinderile de comerț exterior ale României derulaseră operaţiunile de aport valutar special, de pe urma cărora a fost rambursată datoria externă a ţării noastre.

FMI îşi permitea să acorde de câteva decenii împrumuturi, condiţionate de ingerinţele brutale în economia ţărilor creditate, datorită rezervei de 2.996 tone de aur, de care dispunea. Hărţile cu zăcămintele minerale începuseră să fie introduse pe calculator în România, la sediul Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica” din anul 1971 şi erau permanent actualizate, aşa că Ceauşescu a aflat că din munţii României se extrăseseră până în 1987 circa 2.070 de tone de aur şi că România mai avea 6.000 tone aur, adică de trei ori cât se exploatase până atunci şi care în 2013 a ajuns să valoreze 250 miliarde euro. Numai că pe lângă aur, Ceauşescu ştia că în aceleaşi zăcăminte se află argint şi metalele rare, extrem de valoroase precum arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium, wolfram etc. Şi conta mult pe acestea întrucât ele sunt evaluate azi la 100 de miliarde de euro. În acei ani, aplicaţiile de larg consum ale tehnologiei utilizate de americani şi sovietici la programele lor cosmice Apollo şi Soiuz abia începeau să apară pe piaţă. Video playerele/recorderele, camerele de filmare video, calculatoarele şi telefonia mobilă, au la bază microprocesoarele la fabricaţia cărora materia primă sunt metalele rare aflate din abundenţă, alături de aur în zăcămintele din Munţii Apuseni (minele Roşia Montană, Almaş, Baia de Arieş, Bucium, Brad şi Săcărâmb).

După 1990 au apărut o mulţime de producători europeni de telefonie mobilă precum Nokia care au fost nevoiţi să importe aceste metale rare din Africa Centrală şi Australia, deşi România era mai aproape. Boom-ul producţiei la nivel mondial de calculatoare şi telefoane mobile s-a produs după 1990, când în România avusese deja loc scurt-circuitul din decembrie 1989. Chiar şi aşa, Ceauşescu prevăzuse această dezvoltare şi construise împreună cu concernul american Texas Instruments, o întreagă platformă industrială dedicată electronicii, numită IPRS Băneasa, lăsând-o moştenire românilor. Care cu o minimă investiţie, ar fi permis României să producă şi să deţină calculatore, telefoane mobile, reţele proprii de internet şi de telefonie. Numai că imediat după 1990, IPRS a fost dezmembrată cu bună ştiinţă pentru a fi transformată în investiţie imobiliară. Să nu fi ştiut aceste lucruri cel care conduce „de facto” SIE, generalul Silviu Predoiu, absolvent al facultăţii de Geologie care a lucrat ca inginer geolog la ICE Geomin (1984-1985) și la Întreprinderea de Metale Rare din București –IMRB (1985-1990), îndeplinind din 1987 funcţia de CI-st al IMRB? Să nu fi ştiut aceste lucruri preşedintele-geolog Emil Constantinescu, cel care a avut revelaţia nerentabilităţii mineritului în România, închizând jumătate din exploatările miniere? Să nu-i fi spus măcar şeful cancelariei sale prezidenţiale, Dorin Marian şi el geolog de meserie? Să nu fi ştiut nici măcar premierii Teodor Stolojan şi Nicolae Văcăroiu, proveniţi din Consiliul Planificării economice de dinainte de 1989? Şi nici Ion Iliescu fost membru CPEx al PCR?

http://youtu.be/M8JKWX_RN88

Pe baza estimărilor specialiştilor săi, Ceauşescu şi-a făcut un plan de extracţie masivă până în anul 2040, astfel încât banca pentru investiţii în ţările în curs de dezvoltare, să beneficieze de un flux neîntrerupt de finanţare, acoperit în aur. Aşadar, Ceauşescu intenţiona ca în decurs de o jumătate de secol să extragă la greu aur şi metale rare româneşti, care să-i asigure un fond anual de cel puţin 8 miliarde USD pe care România să-l ruleze prin intermediul BRCE (care avea ea însăşi un capital de peste 10 miliarde USD), investindu-l în construcţia de obiective economice şi de infrastructură în afara graniţelor, cu proiecte concepute de arhitecţii români, cu mână de lucru constituită din muncitori şi ingineri români şi cu utilaje şi maşini proiectate şi produse în România. Unde? În primul rând în China şi în statele prietene acesteia din Asia de Sud-Est, în Iran şi în statele musulmane aliate acestuia din Africa şi Orientul Apropiat şi pe cont propriu în America de Sud. Adică exact ceea ce face China acum cu Victor Ponta şi Traian Băsescu care stau cu mâna întinsă la cerşit pentru posibile investiţii de 8 miliarde de euro.

http://romanian.ruvr.ru/2013_11_29/Cati-bani-este-dispusa-China-sa-investeasca-in-Romania-7554/

Trebuie să recunosc că acest plan, conceput de mintea nu prea şcolită a lui Ceauşescu, un om neobişnuit de patriot pentru poporul lipsit de recunoştinţă, din mijlocul căruia s-a ridicat, era genial. Şi poate fi numitTestamentul lui Ceauşescu. Interesant ar fi să urmărim ce s-a întâmplat cu „comoara” respectivă, după asasinarea lui Ceauşescu. BRCE, care după revoluţie şi-a schimbat numele devenind Bancorex, a ajuns în faliment în 1999, după ce prin ea, Ion Iliescu a miluit cu credite nerambursate sau ilegale zeci de mii de membri ai nomenclaturi postdecembriste, provenită din falşi dizidenţi şi chiar suspecţi de terorismul practicat după Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989. Sub privirea guvernatorului BNR. Bancorex a fuzionat prin absorbţie în Banca Comerciala Romana (BCR) şi la privatizarea din 2006 a BCR, guvernatorul BNR împreună cu premierul Tăriceanu a obligat poporul român să plătească suma de 3,75 miliarde euro către Erstebank, din Austria, pentru găurile negre avute de Bancorex. Cum din privatizarea BCR românii au încasat de la austrieci numai 2,25 miliarde euro, ei mai au de plătit acestora încă 1,5 miliarde euro. Dacă prin absurd la conducerea României ar fi nimerit din greşeală vreun om cât de cât patriot ca Ceauşescu şi i-ar fi trăsnit prin cap să aplice Testamentul lui Ceauşescu, i-ar fi fost imposibil, căci îi lipsea una din rotiţele mecanismului conceput de el, banca românească.

http://romanian.ruvr.ru/2013_11_27/Cum-a-subminat-Nicolae-CeauSescu-economia-nationala-3348/

Din septembrie 1990 şi până azi, numele celui care a ocupat postul de guvernator al Băncii Naționale a României a fost Mugur Isărescu. Cel care a fost până în decembrie 1989 cercetător la Institutul de Economie Mondială, obținând titlul de doctor în economie, ca urmare a participării la cursuri organizate în SUA. În perioada ianuarie–septembrie 1990, Isărescu a funcţionat ca reprezentant comercial al ambasadei României la Washington. În anul 2002, bursa din Londra, cea mai mare bursă a aurului din lume, a decretat că producţia combinatului Phoenix din Baia Mare (recunoscut pe plan mondial din 1970 ca producător garantat) nu se mai încadrează în standardele internaţionale. Prin aceasta, România pierdea dreptul la utilizarea poansonului internaţional al BNR, aplicat pe lingourile de aur. Poansonul imprima numărul de ordine, greutatea, concentraţia, denumirea producătorului şi sigla Băncii Naţionale. România a fost astfel interzisă pe lista producătorilor şi exportatorilor de aur, iar BNR avea cel mai potrivit pretext pentru a nu mai face niciodată depozite de lingouri din aurul românesc. Doar o întâmplare a făcut ca într-o conferinţă de presă a PRM să fie prezentat un document secret, datat 25 martie 2002, care demonstra că printr-o stranie coincidenţă, din ordinul guvernatorului BNR, prin aeroportul Otopeni, s-au scos din ţară 20 de tone de lingouri de aur, cu destinaţia Germania. În perioada 2002-2013, din dispoziţia aceluiaşi Mugur Isărescu, două treimi din rezerva de aur lăsată de Ceauşescu României, adică 61,2 tone, au ajuns să fie depozitate în bănci din afara graniţelor, lipsind astfel România de a doua rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu.

http://youtu.be/PQOV-BGKMLY

Pentru a desăvârşi opera de blocare a accesului românilor la propriul aur şi metale rare, la propunerea ministrului Industriilor, Radu Berceanu licenţa de exploatare a aurului şi metalelor rare nr. 47/1999, este acordată prin HG 458/1999 (ale cărei prevederi sunt şi azi secrete) companiei private străine Roşia Montană Gold Corporation, avându-l ca paravan pe Vasile Frank Timiş. De atunci, statul român nu a mai scos nici un gram de aur din propriile mine, în timp ce Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat la încă opt firme străine licenţe de explorare şi exploatare pentru aurul şi metalele rare româneşti din Apuseni. Fix pe zăcămintele din hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Legea minelor, a fost modificată astfel, încât România să primească din partea companiilor străine care exploatează resursele sale subterane, o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage, în timp ce în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%. Aşadar şi ultima rotiţă a mecanismului conceput de Ceauşescu pentru supravieţuirea României a fost deja vândută.

Autor: Valentin Vasilescu

Sursa: Vocea Rusiei

ROSIA MONTANA -Afaceristul si nea Ion

Noiembrie 19, 2013 Lasă un comentariu

Etichete:

Revoluţia gazelor de şist. Anatomia unui dezastru (I)

Noiembrie 12, 2013 3 comentarii

 

Revoluţia gazelor de şist. Anatomia unui dezastru (I)

Motto: Consider revoluţia gazelor de şist mai mult o petrecere de pensionari decât o revoluţie… Este ultima zvâcnire. (Art Breman, geolog)

Ca şi când distrugerea Apusenilor prin „proiectul Roşia Montană″ nu ar fi fost de ajuns, asasinii economici, interni şi externi, ai României au mai tras câteva gloanţe în trupul muribund al ţării noastre – ca să fie siguri că victima chiar nu mai mişcă. De data aceasta arma folosită este fracturarea hidraulică. Dacă în cazul Roşia Montană au acţionat neglijent, nu le-a păsat să facă pierdută arma crimei şi să şteargă amprentele, în afacerea gazelor de şist se lucrează profesionist, cu pistolari deghizaţi în negustori de iluzii din Vestul Sălbatic. Prin propagandă şi tactici psihologice, demne de o veritabilă acţiune de psy-ops, crima comisă a fost transformată în opusul ei: o operaţiune de salvare a României din ghearele petro-imperialismului rusesc.

Au fost reactivate mai întâi mituri şi reflexe condiţionate menite să influenţeze emoţiile şi comportamentele populaţiei (potenţial) insurgente. Există termeni şi sintagme care provoacă o reacţie colectivă previzibilă. În cazul gazelor de şist, sintagma „independenţa faţă de gazul rusesc“ declanşează un reflex condiţionat de respingere a „duşmanului de la est“. Odată reactivat acest reflex în mentalul românesc, orice enormitate debitată în legătură cu „independenţa faţă de gazul rusesc“ va fi acceptată necondiţionat de către publicul larg. Un titlu ca „Miza gazelor de şist: Ruşii vor avea pierderi uriaşe dacă România devine independentă energetic“ (ziare.com) nu urmăreşte să ofere o informaţie reală, ci să stârnească o reacţie emoţională. Nu numai că ne vom câştiga independenţa faţă de gazul rusesc, dar vom produce duşmanului şi „pierderi uriaşe“. Termenii nu au nimic din rigoarea datelor economice, trimit însă subliminal la istoria rezistenţei noastre în faţa asupritorului bolşevic. Cât pierde Gazprom în eventualitatea unei independenţe româneşti faţă de gazul rusesc ne-o spune, la rece, Vocea Rusiei: „Cota de gaze alocate Republicii Moldova şi României reprezintă 0,6% din totalul exportului anual de gaze al Gazprom. În condiţiile în care, în prima jumătate a anului 2013, cererile de gaze din Europa către Gazprom au crescut cu 10%, cota de 0,6% poate fi redistribuită de Gazprom fără probleme Turciei sau Germaniei, ţări aflate în plină expansiune economică“.

Hotărâte, probabil, să-i producă Rusiei „pierderi uriaşe“, guvernele băsesciene au mizat totul pe Nabucco, un proiect occidental al cărui eşec răsunător a pus în evidenţă latura lui… comică. Iată ce scria revista „Forbes” în 2012: „Nabucco a fost întotdeauna mai mult decât o simplă conductă pentru a transporta gaz: a fost un proiect menit să demonstreze unitatea europeană împotriva manipulărilor grosolane ale petro-imperiului condus de Putin. O comedie a erorilor, jucată de nenumărate ori, a demonstrat în mod concludent incompetenţa şi neputinţa aproape comică a Uniunii Europene, chiar atunci când este vorba de chestiuni care se presupune a avea o importanţă strategică. Nabucco a fost conceput ca un proiect în care europenii eficienţi şi moderni le vor arăta ruşilor înapoiaţi cum se face treaba. În loc de o lecţie dată ruşilor, proiectul s-a dovedit o caricatură“.

Să tot fie o caricatură pentru analiştii de la „Forbes”, dar pentru România eşecul este usturător. Mizând totul pe Nabucco, România a refuzat să participe la construcţia conductei South Stream. Dacă ar fi trecut pe teritoriul României, lungimea conductei s-ar fi scurtat cu 50% şi ar fi scăzut preţurile gazului furnizat României de către Gazprom. „South Stream ar fi putut reprezenta „cel mai important tren care ar fi putut trece prin România şi care ne-ar fi pus înapoi pe harta Europei“, consideră analistul Valentin Vasilescu, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni. România a rămas însă pe peronul gării în vreme ce bulgarii, sârbii, ungurii, slovenii, austriecii, italienii, croaţii, macedonenii, grecii şi turcii s-au instalat în vagoanele South Stream-ului. În contul călătoriei, Gazprom oferă preţuri stabile la gaz cu un discount de 10%. Sunt şi alte avantaje. Construcţia porţiunii de conductă de pe teritoriul bulgăresc le va aduce vecinilor noştri venituri garantate de 3,1 miliarde (potrivit declaraţiilor făcute de ministrul bulgar al energiei, Dragomir Stoynev, din 31 octombrie 2013, la ceremonia de inaugurare a lucrărilor). Până la urmă, România va trebui să se pronunţe „în favoarea South Stream, pentru că altă alegere nu are“ socoteşte analistul azer Ilgar Velizade, citat de agenţia Regnum.

Nu are alegere?! O manipulare rusească! strigă la unison aceiaşi politicieni care au aplaudat proiectul Roşia Montană. Cum să rămână România de căruţă? Nici nu-şi dăduse Nabucco obştescul sfârşit, că negustorii de iluzii s-au năpustit să ne vândă „ulei de şarpe“ pentru vindecarea beteşugurilor energetice. Leacul miraculos, pretind negustorii, nu trebuie importat de la „duşmani“, căci îl avem noi înşine din belşug. Numele lui: gazul de şist. Este tot gaz natural, numai că se comportă puţin mai ciudat (de aici denumirea de gaz neconvenţional): stă îngropat la mare adâncime, la vreo doi kilometri sub terenurile agricole şi gospodăriile ţărăneşti, sub pânza freatică. Captiv în rocile de şist, nu vrea să iasă la suprafaţă decât forţat prin fracturare hidraulică. Cum tehnologia miraculoasă o deţin negustorii din Vestul Sălbatic, ei vor scoate gazul nostru din măruntaiele pământului şi tot ei or să ni-l vândă, la preţurile de pe piaţa mondială! Gazul va fi ieftin ca braga, aşa cum este în prezent în Statele Unite.

Ceea ce urmează, dragi cititori, nu veţi afla din pliantele şi prezentările în power point ale experţilor în comunicare. Și nici din gura celor care le permit negustorilor de aiurea să fractureze din teritoriul ţării oricâte hălci ar vrea.

Pentru a elibera gazul, rocile puţin poroase din zăcămintele de şist trebuie mai întâi „fracturate“ prin injectarea, la mare presiune, a unei cantităţi enorme de apă amestecată cu peste 500 de substanţe toxice şi poluante. Cantitatea colosală de apă otrăvită – cam 19 milioane de litri de apă sunt necesari pentru fracturarea unei singure sonde – revine într-o proporţie însemnată (între 30-70%) la suprafaţă, unde începe apoi odiseea depozitării şi tratării ei. Nu este vorba de ceva în genul apei reziduale menajere, ci de un cocteil de substanţe radioactive şi superpoluante, majoritatea ţinute secrete (din cauza adâncimii la care se foloseşte, apa reziduală de fracturare este contaminată radioactiv). Cum planul este ca România să fie împânzită cu sonde, la o rată de 5-6 sonde pe kilometrul pătrat, nu-i greu de imaginat câte bazine descoperite de colectare a lichidului rezidual toxic vor exista. Nu este deloc exclus ca, pentru a maximiza profitul, parte din lichidul rezidual să fie deversat, pe şest, direct în râurile sau pe ogoarele patriei. S-a întâmplat în SUA, de ce nu s-ar întâmpla în România, unde fracturiştii sunt, după toate evidenţele, deasupra oricărei legi ? Oricum, staţiile de tratare a apelor reziduale din România nu au capacitatea de a epura asemenea cocteiluri ucigaşe. Iar îngroparea lor în subsol (o metodă larg folosită) va polua mai devreme sau mai tîrziu straturile de apă freatică. Dacă la Roşia Montană proiectul minier va concentra cianura într-un imens lac otrăvit, exploatarea gazului de şist va dispersa o otravă, la fel de puternică, pe sute de kilometri pătraţi, afectând profund sănătatea a zeci sau chiar sute de mii de români, flora şi fauna sălbatică, terenurile agricole şi animalele domestice. Şi, mai ales, va lăsa o mare parte a României fără apă potabilă. (Acesta este doar unul dintre multiplele dezastre ecologice pe care le poate provoca fracturarea hidraulică.)

Gogoaşa „independenţei faţă de gazul rusesc“ nu oferă totuşi suport propagandistic suficient pentru a justifica un act de vandalism ecologic de asemenea proporţii. Pentru a anestezia complet opinia publică românească trebuia cultivată admiraţia necondiţionată faţă de mitul „revoluţiei gazelor de şist“ din SUA.

În esenţă, noul mit american se rezumă la câteva formulări şocante: 1) gazul de şist schimbă regula jocului; 2) datorită fracturării hidraulice SUA vor avea între o sută şi două sute de ani gaz ieftin şi abundent; 3) SUA au descoperit echivalentul în gaz a două Arabii Saudite; 4) SUA sunt pe cale să-şi câştige independenţa energetică; 5) revoluţia gazului de şist va produce o iminentă renaştere industrială. Repetate neîncetat, ca într-un ritual magic, aceste baliverne au menirea să anihileze orice critică raţională şi să incrimineze reacţiile naturale de respingere ale populaţiei. Prin bine cunoscutul procedeu copy-paste, propagandiştii din România au preluat lozincile americane şi le-au potrivit ca nuca în perete. Efectele sunt de-a dreptul rizibile: „România – viitorul Dubai al Europei?“ (Bogdan Chirieac), „100 de ani de industrie de gaze în România“ (revista Partener), „Valorificarea gazelelor ieftine neconvenţionale ar putea ajuta la reindustrializarea României“ (Iulian Fota, consilier prezidenţial pe probleme de securitate).

Mioritica „revoluţie a gazului de şist“ se anunţă a fi o glumă macabră, un act de sabordare a viitorului ţării, o ameninţare gravă la adresa democraţiei şi a drepturilor umane fundamentale: inviolabilitatea proprietăţii private, dreptul la apă curată şi hrană sănătoasă. Aşa cum esenţa criminală a comunismului nu poate fi înţeleasă fără o analiză a ceea ce s-a întâmplat în Rusia bolşevică, tot aşa nu vom realiza dimensiunile dezastrului ce ni se pregăteşte dacă nu ştim ce a însemnat în realitate „revoluţia gazului de şist“ din Statele Unite. Se impune, prin urmare, o dez-vrăjire a „miracolului american“.

Cei „o sută de ani de gaz natural“ din SUA sunt meniţi să umfle o nouă bulă, poate mai devastatoare decât cea imobiliară şi, în paralel, să ofere un colac de salvare uneia dintre cele mai murdare şi retrograde (la propriu şi la figurat) industrii ale lumii contemporane: industria hidrocarburilor neconvenţionale (gaz şi petrol de şist, nisipuri bituminoase).

Se pune întrebarea firească: cum au reuşit exagerările şi minciunile lobbyistilor şi altor susţinători ai acestei industrii să fie crezute de o mare parte a publicului american? Campaniile agresive de PR ne oferă un răspuns parţial. Altă explicaţie ne este dată de refuzul politicienilor, mass-mediei şi chiar al multor cetăţeni de rând de a accepta moartea visului american. „Revoluţia gazului de şist“ este paiul de care se agaţă cei care nu înţeleg că jocul s-a terminat. Supercomplexa civilizaţie americană, construită pe hidrocarburi ieftine şi abundente, se află în moarte clinică şi nici un remediu fantezist, precum ţiţeiul şi gazul de şist nu poate menţine status quo-ul. În cartea „Too much Magic: Wishful Thinking, Technology and the Fate of Nation” (Prea multă magie: speranţe deşarte, tehnologie şi soarta naţiunii), James Howard Kunstler scrie că „boom-ul gazului şi ţiţeiului de şist arată cât suntem de disperaţi noi, în economiile industriale, să continuăm modul de viaţă bazat pe combustibilii fosili şi câte alte resurse (oţel, investiţii de capital) suntem pregătiţi să cheltuim pe orice ne promite o posibilă prelungire a confortului nostru“. Chiar dacă „nu vrem să ne gândim la o asemenea situaţie“, remarcă acelaşi autor în articolul „Timpul închipuirilor”, „restrângerea permanentă a tehno-industrialismului este necesară deoarece principalul combustibil care alimentează motoarele sale e tot mai puţin şi mai scump, chiar prea scump pentru a menţine în stare de funcţionare infrastructura Statelor Unite“.

Au existat momente în ultimii 20 de ani când societatea americană, forţată de realităţile din sectorul energiei, a fost pe punctul de a recunoaşte adevărul despre combustibilii fosili. Pe la începutul anilor 2000, lucrurile au luat însă o întorsătură neaşteptată, care a exacerbat din nou iluziile şi speranţele false.

Scăderea îngrijorătoare a producţiei convenţionale de gaz natural şi creşterea dramatică a preţurilor la acest combustibil au fost principalii factori care au creat motivaţia necesară pentru aplicarea la scară comercială a fracturării hidraulice. A extrage gaz din zăcăminte de şist fusese considerat, până atunci, o întreprindere prea puţin atrăgătoare din punct de vedere comercial.

Iată cum descrie Richard Heinberg, în cartea „Ulei de şarpe”, începuturile „revoluţiei gazelor de şist“: „Companii mici şi mijlocii au împânzit zonele cu şisturi din Texas, Louisiana, Arkansas şi Pennsylvania, au luat bani cu împrumut, au încheiat contracte de închiriere a terenurilor şi într-o perioadă de timp scurtă au săpat zeci de mii de puţuri. Rezultatul a fost o bulă enormă produsă de noua producţie de gaz natural. Pe măsură ce furnizările de gaz creşteau, cititorii de prompter (care afişa textele oferite de industria extractivă) şi politicienii au început să trâmbiţeze perspectiva a «o sută de ani de gaz natural» care «vor schimba regula jocului»“.

„Revoluţia şisturilor“ este o „bonanza temporară“ (J. David Hugues), un fenomen tipic de „avânt şi prăbuşire“. S-ar fi fâsâit rapid, precum lichidul dintr-o cutie de Coca Cola la două minute după ce-ai deschis-o, dacă bula nu ar fi fost mereu alimentată de capitalul băncilor de investiţii şi de subvenţiile masive oferite fracturiştilor de către guvernul federal şi unele state americane. Ca nu cumva flacăra „revoluţiei“ să se stingă, firmelor de exploatare li s-au acordat importante derogări de la normele ecologice. Printr-un lobby intens şi un mic ajutor de la vicepreşedintele american Dick Cheney (fost preşedinte, înainte de campania electorală din anul 2000, al firmei Halliburton), exploatarea prin fracturare hidraulică a obţinut „derogarea Halliburton“ de la legea federală care veghează asupra calităţii apei de băut (Clean Water Act). Drept urmare, fracturiştii nu au mai fost obligaţi să dezvăluie substanţele toxice interzise pe care le folosesc. (Cum ar putea fi tratate în uzinele de epurare ale oraşelor nişte substanţe… secrete?)

Dar nu numai substanţele toxice folosite au rămas secrete. Investitorului naiv i s-a ascuns faptul că exploatarea gazelor de şist rămânea, în ansamblul ei, o afacere financiar neviabilă. Este adevărat că indivizi de teapa lui Aubrey McClendon, fostul preşedinte al companiei Chesapeake, s-au îmbogăţit, dar… atenţie! nu din vânzarea gazului ci din operaţiuni speculative adiacente, cum ar fi vânzarea contractelor de concesiune a terenurilor. În iunie 2012, la New York, Rex Tillerson, preşedintele ExxonMobil, a declarat în cadrul prestigiosului Consiliu pentru relaţii externe: „Ne dăm şi cămaşa de pe noi (ca să exploatăm gazul de şist). Nu câştigăm nici un ban. Suntem îndatoraţi până peste cap“1.

Dacă afacerea gazelor de şist este o afacere comercială eşuată în SUA – care sunt cauzele acestui eşec? Două ar fi cauzele majore: una ţine de domeniul geologiei, cealaltă de sectorul financiar-bancar.

Exploatarea gazelor de şist suferă de sindromul Reginei Roşii (după o replică rămasă celebră a personajului Regina Roşie din „Alice în Ţara din Oglindă” de Lewis Carrol: „Trebuie să fugi cât poţi de mult ca să rămâi în acelaşi loc“). Fracturiştii sunt obligaţi să foreze într-un ritm frenetic un număr din ce în ce mai mare de sonde doar pentru a extrage aceeaşi cantitate de gaz. Rata declinului la sondele de şist este de 63-85% în primul an (faţă de 25-40% la gazul convenţional); cele mai productive sunt secătuite după 5-6 ani de exploatare (faţă de 20 de ani la gazul convenţional). În plus, vastele formaţiuni de şist s-au dovedit a fi sărace în „locuri dulci“ (sweet spots), zone unde sondele sunt într-adevăr productive. În ciuda freneticei „revoluţii a gazului de şist“, Statele Unite nu au putut să atingă nici pe departe vârful producţiei din anul 1973. Despre ce independenţă energetică vorbim?!

Sindromul Reginei Roşii a mărit dramatic costurile de forare şi operare pentru că i-a obligat pe fracturiştii să dea în exploatare un număr foarte mare de sonde – douăzeci de mii de sonde adiţionale într-o perioadă de zece ani (3-10 milioane dolari per sondă). Dar mai mult decât de geologie, ei au fost mânaţi de la spate de băncile de investiţii.

Să ne amintim ce a spus preşedintele lui ExxonMobil: „Suntem îndatoraţi până peste cap“. Băncile profită oricum de pe urma „revoluţiei gazului de şist“. În faza de avânt, prin vinderea acţiunilor la companiile supracotate la bursă iar în cea de spargere a bulei, când companiile se prăbuşesc, profită mai ales de pe urma fuziunilor şi achiziţiilor.

Adevărul, de puţini ştiut, este că Wall Street-ul a promovat bula gazului de şist. Într-un articol de investigaţie din „New York Times”(„După boom-ul gazului de şist“, 20 octombrie 2012), Clifford Krauss şi Eric Lipton au dezvăluit modul în care „finanţarea creatoare“ i-a forţat pe fracturişti să tot sape noi sonde chiar dacă fiecare nouă sondă însemna pentru ei o pierdere financiară: „Precum recenta bulă a creditului imobiliar, avântul şi prăbuşirea (boom and bust) din cadrul afacerilor cu gaz de şist este generat în mare parte de ingineriile financiare ale băncilor de investiţii precum Goldman Sachs, Barclays, Jefferies & Company“.

În raportul „Şistul şi Wall Street-ul: A fost orchestrată scăderea preţurilor la gazul natural?“2, Deborah Rogers, fost consultant financiar pe Wall Street şi membru al Consiliului consultativ al Băncii Rezervelor Federale din Dallas între 2008 şi 2011, analizează aşa-numita „co-dependenţă“ toxică dintre marile bănci de investiţii şi operatorii de gaz şi petrol de şist. Rogers este de părere că supraproducţia de gaz a fost în mare parte orchestrată „pentru a atinge ţintele de producţie ale analiştilor financiari şi pentru a furniza banii cash necesari menţinerii poziţiilor imprudente ale operatorilor“. Când preţul gazului natural s-a prăbuşit, „Wall Street-ul a început să încheie tranzacţii prin care activele companiilor de gaz de şist aflate în dificultate au fost transferate marilor jucători ai industriei. La numai câteva luni, astfel de tranzacţii s-au dovedit a fi toxice, rezultatul fiind o renunţare masivă la activele de gaz de şist. În plus, băncile au avut un rol primordial în inventarea unor produse financiare complicate precum PVP-urile (volumetric production payments); în ciuda lipsei evidente de cunoştinţe solide ale multor investitori şi a riscurilor exploatărilor de şist, aceste produse au fost ulterior vândute unor investitori precum fondurile de pensii. Mai mult, contractele de concesionare au fost puse la un loc, incluzând în acelaşi „pachet“ zone fără rezerve certe, toate vândute într-un proces foarte asemănător celui prin care, înainte de 2007, instrumentele financiare de credit, garantate de fonduri de ipoteci (mortgage-backed securities) au fost vândute în baza unor active imobiliare îndoielnice“.

*

Majoritatea analiştilor independenţi consideră că, începând cu 2017, exploatarea gazelor de şist din SUA va intra într-un rapid şi ireversibil declin. „Revoluţia“ se va încheia probabil la fel de brusc precum a început. Dezastrul ecologic, social şi economic lăsat în urma ei este deja o altă poveste.

România, însă, pare nerăbdătoare să preia ştafeta eşecului american.

Sursa : cotidianul.ro

Insomnii :Ţară la mezat

Noiembrie 6, 2013 1 comentariu

capii armatei romane

Aş vrea să pot să trec peste tot ce văd pe lângă mine fără să mă implic, fără să mă consum, fără să observ, fără se judec, fără să analizez, fără să fac conexiuni, aşa cum face marea majoritate a concetăţenilor.Aş vrea dar uite că nu mă lasă nu ştiu cine. Trec zilele pe lângă mine şi de la fiecare primesc câte o palmă exact când închid ochii şi mă fac că dorm. Nici nu ştiu de când nu am mai dormit, dar parcă cineva nu vrea să mă lase să mă odihnesc. Aşa sunt unii blestemaţi probabil, unii dorm şi când vorbesc alţii nici când dorm nu se odihnesc.

Uite raportul nu e raportul

Citesc acum câteva zile că a apărut pe piaţă un raport al unor specialişti britanici sesizaţi cu privire la Minele Romane din Roşia Montana şi zona masivului Câlnic propus spre sfărâmare de RMGC şi culmea, specialiştii au găsit 4 motive pentru care zona poate fi acceptată ca zonă de patrimoniu UNESCO. Era suficient un singur criteriu dar ei au identificat 4. Normal o asemenea veste ar fi de natură să bucure pe cei care luptă împotriva proiectului RMCG( a se reţine am spus proiectului RMGC nu mineritului), dar totuşi nu e suficient. Din punct de vedere istoric şi al interesului arheologic UNESCO, Roşia Montana poate şi trebuie să rămână aşa. Dar din punct de vedere al guvernului şi autorităţilor, mai va. Cine ne dă peste nas?Nimeni altul decât fostul ministru al mediului domnul Kelemen Hunor care pe data de 24 septembrie declara corespondentului MEDIAFAX că raportul întocmit în urmă cu trei ani pe tema vestigiilor istorice de acolo se află în posesia sa, şi nu la minister.Adică un fel de “cine e interesat, ştie pe cine să contacteze, negociem.”

“Raportul se află la mine şi la membrii echipei britanice care l-a întocmit. Asta a fost înţelegerea. Raportul îl păstrez, poate că îl voi publica la un moment dat”.

Tot domnia sa spune că raportul a fost prezentat şi Comisiei Naţionale de Arheologie, care a dat însă aviz favorabil, în unanimitate, pentru descărcare de sarcină arheologică a Masivului Cârnic.Aşa fusese ordin probabil.

Ce spuneau britanicii în acel raport? Spuneau că “peisajul cultural de la Roşia Montană este de o importanţă internaţională excepţională“, şi că minele romane de la Roşia Montană reprezintă “cel mai mai important complex de mine aurifere subterane din perioada romană cunoscut în lume”.

Frumos, dar degeaba, căci pe de o parte Comisia Naţională de ARHEOLOGIE A AVUT O ATITUDINE PUR SĂ SIMPLU CRIMINALĂ, aprobând descărcarea de sarcină, bineînţeles politic, aşa cum marii specialişti seismologi au ajuns la concluzia că cutremurele de la Izvoarele nu au nici o legătură cu sondele OMV din zonă.

Tot domnul Hunor mai declară, că nu se pot face demersuri pentru includerea Roşiei Montane în UNESCO împotriva voinţei autorităţilor locale, pentru că acestea trebuie să aibă grijă de un monument inclus în Patrimoniul Mondial şi să vină cu planul de management pentru monumentul respectiv, iar autorităţile locale din Roşia Montană s-au declarat, încă din 2010, împotriva acestui proiect.Deci sât sâc România sâc sâc cultura română, sâc sâc moştenire arheologică, nu vrea Hunor şi cu Barbu şi primarul din Roşia Montana şi gata. Actualul ministru al Culturii, cel cu luneta spartă şi onoarea devalizată sau invers, spunea că nu ştie nimic de nici un raport, că dacă ar exista aşa ceva, altfel s-ar pune problema şi bineînţeles că el nu ar da aviz în condiţiile în care există rapoarte care să declare zona de interes UNESCO. Uite că s-a găsit dovada, ce va face acuma domnul Barbu? Poate că şi dânsul, ca şi domnul Şova cu contractual Bechtel, “nu va găsi raportul original” chiar dacă domnul Hunor i-a spus că îl are. Mai este un aspect ciudat aici. De ce acel raport se află la domnul Kelemen Hunor şi nu la minister? A fost comandat personal din fondurile, la cererea şi în interesul persoanei Kelemen Hunor, sau la cererea ministerului şi în interesul statului roman? CUM ÎŞI PERMITE DOMNUL HUNOR SĂ PĂSTREZE ÎN SEIFUL PERSONAL DOCUMENTE DE INTERES NAŢIONAL CARE NU ÎI ERAU ADRESATE CA PERSOANEĂ PRIVATĂ CI CA MINISTRU AL CULTURII ? Sau dacă situaţia stă altfel, poate lămureşte domnul Hunor cine a cerut raportul şi în ce calitate?

Staţi liniştiţi tovarăşi!

Domnul Ponta tinde să îi întreacă pe Elţîn şi pe Bush, ambii celebrii prin gafele şi declaraţiile lor iresponsabile. Pe lângă faptul că dimineaţa spune una iar seara spune alta sau viceverţa , ceea ce spune devine bombă de presă aproape de fiecare dată.

Uitând în ce calitate vorbeşte, domnul prim ministru când este pentru proiectul RMGC, când împotriva, dând dovadă nu numai de inconsecvenţă ci şi de o inconştienţă de grădiniţă. Am înţeles că mic copil fiind i se spunea “ Micul Titulescu.” De ce nu o fi rămas mic Dumnezeule ? Priviţi declaraţie:

“Eu am fost împotriva proiectului Roşia Montana prima dată pentru că era susţinut de Băsescu şi am zis că, dacă îl susţine Băsescu, sigur e ceva rău.”

Apoi declară că a studiat proiectul, şi a văzut că merită promovat, dar nu îl va vota ca deputat pentru că a apucat să promită soţiei şi unui grup de prieteni că nu îl va vota şi “ eu sunt un om de cuvânt”.

De aici şi un copil de grădiniţă poate înţelege că avem în fruntea guvernului un individ pătimaş care ia decizii în baza unor porniri viscerale, fără nici o legătură cu realitatea obiectivă, că este mai legat de interesele sau promisiunile de familie şi de grup decât de datoria faţă de ţara pe care a jurat să o slujească.

În ceea ce priveşte chestia cu “eu mă ţin de cuvânt” îi amintesc faptul că a promis ţării, nu nevestei, că dacă va ajunge la putere nu va promova proiectul RMGC şi a mai promis că ÎN SECUNDA DOI va anula L-263 ADOPTATĂ FRAUDULOS PRIN FAIMOASA NUMĂRĂTOARE ANASTASE. Unde îi este cuvântul mititelului Tutilescu?

Să mergem mai departe.

PASUL1. Dacă îl urmăm, ajungem prin SUA unde a fost chemat de curând să lămurească problema investiţiilor americane pe care, la fel, promisese să le susţină şi implementeze, mergând până la demiterea şi trecerea sub urmărire penală sau a ANI a tuturor celor care fac opinie separată dar şi să dea seamă cu privire la neînţelegerile de natură juridică dintre el şi Băsescu. Ajuns acolo domnul Ponta cel care spunea că Parlamentul va decide soarta proiectului RMGC şi a celorlalte probleme legate de gazele de şist, schimbă foaia şi lăsând protestele şi parlamentul declară clar şi fără echivoc:

“Guvernul pe care îl conduc este foarte hotărât să sprijine toate explorările de resurse neconvenţionale” Mai e nevoie de traducere?

PASUL 2. Dar pentru că asta nu era de ajuns, domnul Ponta mai face o gafă, recunoaşte singur că la această oră justiţia este influenţată politic. Vorbind despre discuţiile avute cu Joe Biden Ponta a spus:

“Mi-a spus ca, pentru companiile americane, ideea de a avea o justiţie independentă şi eficientă este foarte importantă, lucru cu care sunt total de acord şi l-am asigurat că justiţia va fi din ce în ce mai mult scoasă din bătăliile politice interne (…) l-am asigurat că principalul obiectiv este de a nu mai băga vreodată justiţia în bătăliile politice. Sunt convins că acest lucru se va întâmpla din 2014″.

Cine cunoşte limba română, altcineva în afară de domnul Kelemen Hunor şi cetăţenii români de naţionalitate maghiară care vor ca românii să înveţe maghiara, ştie ce înseamnă expresiile “justiţia va fi din ce în ce mai mult scoasă din bataliile politice interne” şi “principalul obiectiv este de a nu mai băga vreodată justiţia în bătăliile politice”. Acestea cuprind în ele recunoaşterea faptului că la această oră justiţia se află sub patronaj politic şi că premierul ştie şi NU POATE SAU NU VREA ACUMA SĂ ÎNCETEZE ACEST SPORT SÂNGEROS, dar promite că din 2014 nu se va mai întâmpla. Şi aici a fost parşivel, a spus din 2014, nu în 2014, dar Joe Biden nu s-a prins. Din 2014 poate să fie şi 2015, şi 2025 şi 2055. Deci până acuma atât Băsescu, cât şi el, că despre ei este vorba, au influenţat politic justiţia. Merci mister prim ministru. Ce spuneţi de o moţiune de cenzură?

PASUL 3. Ponta în exces de zel, în dorinţa de a câştiga simpatia celor cu care a vorbit, a făcut două greşeli majore pentru care ar trebui pus în discuţia Parlamentului şi ar putea fi depusă o moţiune de cenzură. În primul rând pentru că şi-a depăşit un pic atribuţiunile, atunci când i-a spus lui Joe Biden că în 2015 România ar urma să se alăture țărilor care au recunoscut independenţa Kosovo. De ce a făcut această afirmaţie? Avea mandat sau atribuţiuni în ceea ce priveşte politica externă? Bineînţeles că nu. Atunci? Domnia sa ştia că Joe Biden dorea acest lucru, Kosovo este un proiect American un hatâr făcut arabilor dar Băsescu nu acceptase acest proiect gândindu-se la Transnistria şi chiar Harcov. Ei bine domnul Ponta a vut să supraliciteze, să îi arate lui Joe Biden că ceea ce nu a vrut să vândă Băsescu, vinde el. Dublă greşeală, odată pentru depăşirea mandatului şi atribuţiunilor şi doi pentru lovirea chiar în interesele naţionale şi neconsultarea parlamentului în acest subiect. Domnule Ponta, cine vă credeţi?

Cine e debil?

Adresându-se românilor, acelaşi dom Ponta, încearcă să ne sperie şi el cu ruşii, cu “duşmanii poporului”, aşa cum partenerii lui strategici au speriat lumea cu armele chimice ale lui Sadam şi cu teroriştii lui Osama, sau armele nucleare iraniene şi ne spune aşa la ureche că deţine şi el nişte informaţii pe care totuşi nu le poate dezvălui, căci dacă ni le spune va trebui să ne omoare, iar acele informaţii se referă la unele “interese din afara României”. Ia uite domnule de ce slujeşte domnia sa interesele Chevron şi RMGC, pentru că acelea NU SUNT DIN AFARA ROMÂNIEI. Nu e aşa că este kool să vii în faţa naţiunii să susţii interesele unor companii din afara ţării împotriva intereselor naţionale, aşa cum reiese şi din raportul privind Roşia Montana al unor istorici, dar şi al geologilor şi al Academiei Române dar să susţii că de fapt lupţi împotriva unor interese din afara ţării? ÎN CE LUME TRĂIM CU CINE CREDE DOMNUL PONTA CĂ VORBEŞTE CU ZGONEA?

“Evident că există interese, pentru unele dintre ele am şi date, de a nu exista o dezvoltare economică a României. Ca şi preşedintele ţării, ca şi anumiti miniştrii, avem acces la diverse lucruri care ţin de interese din afara României împotriva unor proiecte economice. Roşia Montana e unul dintre ele, dar mai sunt şi altele, mai importante. Nimeni nu vrea ca România să fie un mare producator de energie”

Domnule Ponta, dumneavoastră vă contraziceţi singur. Păi odată îmi spuneţi că cineva din afara ţării nu vrea ca noi să ne dezvoltăm economic, dar mergeţi în afara ţării pentru a vă ploconi în faţa unor astfel de interese. Apoi spuneţi că “nimeni nu vrea ca România să fie un mare producător de energie” dar ne cereţi să acceptăm să ne exploateze rezervele alte companii care ne lasă şi nouă un 6% din ceea ce se obţine. DOMNULE PRIM MINISTRU, VREŢI SĂ MĂ CONVINGEŢI CĂ CEI CARE IAU 94% ŞI ÎMI LASĂ MIE DOAR 6% VOR CA EU SĂ DEVIN UN MARE PRODUCĂTOR DE ENERGIE? DACĂ ASTA VREŢI SĂ NE CONVINGEŢI NE CREDEŢI MAI DEBILI DECÂT NE FACE DOMNUL ANTONESCU. Nu sunt chiar atât de debil încât să cumpăr ceea ce vreţi să îmi vindeţi şi cred că România nu va deveni producător de energie, ci doar donator de resurse energetice, nici măcar exploatator de resurse, pentru că alţii le vor exploata, alţii le vor converti şi le vor vinde, noi vom primi doar redevenţe de 6%. Şi atunci cu ce se schimbă situaţia României, cu ce o avantajează că îşi pune resursele la dispoziţia altora? Asta înseamnă independenţă energetică? Pe cine aburiţi domnule Ponta?

Nema flota, nema pavilion maritim

Până acuma plângeam că nu mai avem flotă. Ne dădeam de ceasul morţii că avem pavilion românesc şi nu avem ce ţine sub el. Gata, guvernul Ponta a rezolvat problema. A nu, nu a înfiinţat altă flotă, a vândut şi pavilionul, ca să nu mai plângem după flotă. Păi să mai spună cineva că asta nu e coabitare. Eugen Olteanu, numit pe data de pe 12 septembrie 2012 în funcţia de Director al Autorităţii Navale Române, semnează în ziua numirii un contract de agenţie prin care statul român cedează pavilionul maritim pentru o perioadă de 30 de ani firmei Ilvana Holding Limited, înfiinţată cu o lună mai devreme, în Cipru. Se poate spune că şi înfiinţarea firmei şi numirea lui Olteanu au fost programate, au fost făcuţi unul pentru altul.

Contractul este secretizat prin grija aceluiaşi Olteanu şi nu degeaba. În el sunt prevăzute facilităţi şi obligaţii faţă de comapnia cipriotă, ca şi în cazul Roşia Montana, prin care statul roman se obligă să acorde toate avizele şi facilităţile pe care firma le va cere.

” Pentru a-şi demonstra buna voinţă, ANR trebuie să acorde în mod corespunzător toate aprobările, acordurile, documentaţia şi alt sprijin solicitat de Agent. În acelaşi timp, se mai obligă să protejeze statutul juridic al firmei cipriote “în calitate de titular al drepturilor exclusive ale agentului, în special prin epuizarea oricăror căi de atac şi a altor instrumente în conformitate cu legislaţia relevantă de a opri orice activitate care încalcă sau poate încălca drepturile exclusive ale agentului”

Deci nu numai că ne cedăm drepturile naţionale unei companii private abia înfiinţată, dar trebuie să mai şi dovedim “bunăvoinţă” faţă de ea, şi să “acordăm toate aprobările , acordurile documentaţia şi alt sprijin solicitat de agenţie” . Acest gen de “bunăvoinţă” este acordată standard şi către RMGC şi Chevron şi tuturor celor care vor să ne fure contra unui comision.

Cum funcţionează contractul? Simplu: Armatorii care vor să îşi înscrie navele sub pavilion românesc, administrat de firma Ilvana, vor plăti o taxă de bază de 6.000 euro, plus o taxă variabilă calculată în funcţie de greutatea vasului. România va câştiga 1000 de euro pentru fiecare navă care se va înscrie sub pavilion românesc, deci a şasea parte din taxă, indiferent de tonajul sau pescajul navei, dar poate să nu primească nimic, pentru că tot în contract se prevede că aceşti bani se vor da numai după ce se vor înregistra peste 200 de nave, până atunci nimic. Deci dacă nu se înregistrează 200 de nave, România nu ia nimic. Ce spuneţi, bună afacere nu? Ceva cam în genul Bechtel ,RMGC, Chevron, etc. Aşa face guvernul român contractele. Pricepeţi acuma de ce contractele sunt secretizate?

Atenţie, nu călcaţi, sonde!

Pe o hartă oficială a Institutului Geologic Român, hartă care cuprindea locurile de interes ale companiilor interesate de petrolul şi gazele românilor reieşea că mai mult de două treimi din ţară este déjà amanetată iar harta nu era completă pentru că din alte surse au mai apărut şi alte puncte mai puţin popularizate. Se spune că sarea se împacă foarte bine cu petrolul deci unde au existat ocne sau zăcăminte de sare musai să fie şi petrol. Dacă e aşa, nu ştiu dacă vom mai putea călca pe undeva fără să dăm peste sondele “investitorilor”, în curând nu vom mai avea unde să stăm, pentru că guvernul Ponta, în mărimimia sa se va oferi să dizloce toate persoanele care vor suferi în urma “cutremurelor natural” care vor avea loc din ce în ce mai des în din ce în ce mai multe locuri pentru a lăsa companiile care vor să ne scape de gazul rus, să scoată un profit din care să ne dea şi nouă un 6%.

Ia D’acia!

În noiembrie 2012 aflăm din informaţia Yahoo, că „Israelienii au cumpărat un teren de 188 de hectare în apropierea vârfului Nucet, pe care intenţionează să ridice 5 pârtii de schi, snowboard şi săniuş, peste 200 de pensiuni, 30 de hoteluri, 3 patinoare şi centre comerciale.Lucrările la staţiune vor începe în maximum un an de zile”

În mai 2013 aflăm de la MApN : “Ministrul Mircea Duşa şi directorul Centrului pentru Studii Avansate privind Holocaustul, Paul Shapiro, vor semna joi, 9 mai, orele 15.00, un amendament la Protocolul între Ministerul Apărării Naţionale şi Consiliul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii. Amendamentul va extinde accesul reprezentanţilor Consiliului Memorial al Holocaustului din SUA la inventarele şi documentele referitoare la perioada 1938-1964, din depozitele de arhivă ale M.Ap.N.”

Ce treabă avea aşa zisul Holocaust care încă nu a fost dovedit ca fiind din cauza autorităţilor române, progromul de la Iaşi fiind acceptat oficial de autorităţile germane, cu perioada de după 1944, până în 1964 să spună cine poate că eu nu înţeleg.Mai este un aspect asupra căruia ministerul apărării nu a făcut trimitere în mesajul său şi anume dacă arhiva pusă la dispoziţia prietenilor evrei se referea numai la aspecte care ţineau de -să zicem- prigonirea evreilor sau la toată arhiva MApN până în perioada 1964? Întrebarea este justificată şi deloc lipsită de importanţă, prietenii ştiu de ce. Răspunde cineva? Sau e ordin să se aleagă praful?

Adio arme

Şi praful s-a ales. Ministrul apărării naţionale iese pe post şi cu o mină indiferentă, ca şi cum ar anunţa scorul în sondaje al PDL, ne informează că LA ACEASTĂ ORA ARMATA SE PREZINTĂ CU DOAR 40% CAPACITATE OPERAŢIONALĂ. Pur şi simplu criminal. ROMÂNI, LA ACEASTĂ ORĂ, ARMATA NU ÎŞI POATE ÎNDEPLINI SARCINA CARE ÎI ESTE HĂRĂZITĂ PRIN CONSTITUŢIE IAR CEI CARE AU ADUS-O ÎN HALUL ĂSTA SE PLIMBĂ LIBERI. Pe timpul regimului atât de blamat, dacă un comandant de subunitate îndrăznea să raporteze că are subunitatea cu capacitate de luptă incompletă, era trimis în faţa tribunalului militar. Astăzi ministrul apărării raportează senin că armata nu are nici jumătate din capacităţi disponibile, se plimbă pe la conferinţe şi face poze cu generali NATO, declară mândru că partenrii NATO apreciază calitatea militarilor români, se laudă cu cumpărarea unor epave de avioane luate la mâna a treia la preţ de ştoc şi merge să întâmpine întoarcerea a 50% din lota militară maritimă a României din misiune, adică fregata REGINA MARIA, bucuros că nu s-a scufundat şi ea pe unde a fost. Dacă I s-ar fi întâmplat ceva ar fi trebuit să trimită Bricul Mircea să o aducă în ţară.

Citind Cartea albă a Apărării,râmâi siderat. Se vorbeşte cu atâta lejeritate şi linişte despre incapacitatea armatei ca şi când acesta ar fi fost obiectivul pe care l-am urmărit şi raportăm cu mândrie îndeplinirea lui. Iată câteva exemple:

“În privinta capacităţii operaţionale a fortelor, aceasta este redusă, fiind afectata grav, atât de starea de operativitate a tehnicii, cât şi de nivelul de instruire, astfel:

– Echipamentele majore sunt nefuncţionale în proportie de 60%, cu tendinţe de agravare a situaţiei;

– Ca urmare a subfinanţării mantenanţei, starea de operativitate a tehnicii de aviaţie şi de aparare aeriană cu baza la sol a atins un prag critic. Acelaşi trend se manifestă şi la tehnica specifică Forţelor Terestre şi la unele tipuri şi clase de nave din înzestrarea Forţelor Navale;

– Asigurarea materială a instructiei si echipamentul individual sunt improprii, reglementate defectuos si cu un grad de asigurare sub necesar

– Nivelul de pregatire a forţelor destinate servicului de luptă este menţinut sub dificultate la standard NATO şi prezintă vulnerabilităţi, în special în ceea ce priveşte reacţia împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian naţional ţi comun NATO şi în creşterea numărului de catastrofe aviatice;

– Obiectivele asumate faţă de NATO nu sunt îndeplinite la standardele cerute;

În privinŞa infrastructurii militare (cazărmi, infrastructură), aceasta prezintă un nivel ridicat de risc pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor curente.”

Pe ce lume trăim cum de mai sunt în libertate cei care au adus armata în acestă situaţie? CE FACE CSAT , CONSTATĂ ŞI GATA?

Întersant este că nu vorbeşte nimeni despre incapacitatea armatei de a apăra ţara, îngrijorea, – dacă îi putem spune aşa, sau grija conducătorilor armatei şi ai ţării – se manifestă numai în ceea ce priveşte obiectivele asumate faţă de NATO, că în rest, APĂRAREA ŢĂRII NICI NU ESTE PUSĂ ÎN DISCUŢIE. Toate referirile se fac la NATO şi la obligaţiile noastre faţă de ei, PUR ŞI SIMPLU APĂRAREA ŢĂRII NU MAI INTRĂ ÎN INTERESUL CONDUCĂTORILOR ŢĂRII ŞI AI ARMATEI. CE FAC GENERALII, CE FAC OFIŢERII ARMATEI ROMÂNE, CE FAC ASOCIAŢIILE REZERVIŞTILOR, SE LUPTĂ DOAR PENTRU SUPREMAŢIE, PUPAT MÂINI UNEPERISTE, PENSII ŞI BILETE LA STAŢIUNILE DE TRATAMENT?

 

 

Despre o moţiune de cenzură pe apărare ce spuneţi domnule Ponta? Cine a condus Apărarea în ultimii 5ani?

De fapt pe cine să mai intereseze apărarea ţării, dacă însuşi preşedintele ţării declară oficial că nu îl pasionează suveranitatea ţării, că el urmăreşte interesele Uniunii Europene, iar premierul merge la Washington şi declară că indiferent cât ar protesta românii proiectele RMGC şi Chevron vor merge mai departe?

Români vă ordon, învăţaţi limba maghiară!

Pe 27 octombrie a avut loc un miting în Covasna, la care au participat aproape 10000 de maghiari care au manifestat pentru realizarea unei regionalizări în care etnicii maghiari să conteze, aşa cum spunea chiar domnul Kelemen Hunos înainte de miting:

“Scopul e să spunem ăa nu suntem de acord cu regiuni administrative în care noi nu vom mai conta.”

Deci domnul Hunor doreşte o regionalizare pe criteria entice, în aşa fel încât votul în regiunea respectivă să fie determinat de majoritatea maghiarilor.Interesul e şi politic. Dacă la nivel regiune nu vor avea majoritate nu vor putea nici să manevreze voturile şi este posibil să nu mai treacă de pragul parlamentar şi cu ce mai şantajează UDMR guvernele ? Mai clar de atât nu se poate şi totuşi domnul Maior nu se sesizează, nici guvernul, nici avocatul poporului, nici conducerile partidelor, nimeni nu se sesizează şi nu ia atitudine. Şi aici este ordin să se aleagă praful. Atâta vreme cât Marele Licurici cerea în vară ca România să retrocedeze etnicilor maghiari şi evrei pământuri indiferent de anul sau forma de expropiere sau cedare, cumpărate sau confiscate, iar guvernul se execută ajungându-se astfel ca urmaşul unui grof împropietărit în regimul austro ungar să primească un sat întreg, mai miră pe cineva că domnul Hunor păstrează pentru el rapoarte care privesc patrimoniul naţional?

Conform Obiectiv Info, Pe 29 octombrie s-a îndeplinit termenul de adoptare tacită a unui proiect de lege iniţiat de către doi deputaţi UDMR prin care se dorea oficializarea utilizării limbilor minorităţilor naţionale în cadrul proceselor judiciare .

Iată ce prevede proiectul celor doi :

“Proiectul stipulează că judecătorii şi procurorii stagiari pot da un test de competenţă lingvistică în limba unei minorităţi, iar dacă trec testul, “au prioritate în alegera posturilor de la judecătoriile în a căror rază minoritatea naţională respectivă are o pondere semnificativă.

Pentru posturile vacante care necesită cunoaşterea limbii unei minorităţi naţionale pot participa doar candidaţii care au susţinut un examen de cunoaştere a limbii minorităţii naţionale respective. În al treilea rând, cererile şi probele într-un dosar vor putea fi depuse şi în limba minorităţilor, iar cheltuielile de traducere ar urma să fie suportate de către bugetul de stat”

Astfel maghiarii reuşesc să impună limba maghiară în instituţiile statului şi nu numai că nu învaţă limba română care este singura limbă oficială în România, dar îi obligă pe români să înveţe limba maghiara dacă dacă vor să lucreze în zonele unde trăiesc şi cetăţeni români de naţionalitate maghiară.

Mâine poimâine va trece tot tacit sau cine ştie poate legea aceasta va fi “amendată” la Senat în aşa fel încât românii vor fi obligaţi să înveţe limba maghiară dacă se vor judeca cu un cetăţean vorbitor de limba maghiară şi în această perspectivă vom fi toţi obligaţi să învăţăm maghiara, că nu se ştie niciodată când ne vom judeca cu un maghiar. Domnul Hunor are şi simţul umorului, spune că asta este spre avantajul românilor care astfel vor mai învaţa o limbă străină. Simpatic hunul. Nici nu s-a dat bine jos de pe cal şi vrea să mă ajute să învăţ o limbă străină, că doar nu mor din asta. Dar dacă maghiarii învaţă limba română în România, mor? Ce spuneţi domnule Hunor? Şi dacă tătarii, turcii, nemţii, rromii, albanezii, lipovenii, vor vrea acelaşi lucru, cam câte limbi străine trebuie să înveţe românul domnule Hunor, ca să poată trăi la el în ţară?

La toate aceste pretenţii, guvernanţii se fac că nu văd nimic, se ceartă pe ţinuta parlamentarilor şi ţin legile ascunse în sertare până trec prin aprobare tacită. Degeaba “ nu a fost de acord” guvernul cu propunerea, INIŢIATIVA A DOI OAMENI ARE TOATE ŞANSELE SĂ AJUNGĂ LEGE PENTRU 16 MILIOANE, PENTRU CĂ DOMNUL ZGONEA ÎN LUPTA SA CU TRICOUL CU PINK FLOYD, S-A FĂCUT CĂ UITĂ DE PROIECTUL CELOR DOI ŞI ASTFEL ACESTA A TRECUT DE CAMERA DEPUTAŢILOR. Las domnului Zgonea şi secretariatului Camerei Deputaţilor dreptul să aleagă dacă este vorba de incompetenţă sau bătaie de joc.

Trag linia şi constat că în decurs de o săptămână, sunt informat că nu mai am limbă, armată, pământ, resurse, pavilion maritim. Doamne,dacă mă ţii în ritmul acesta, dă-mi zile să citesc şi că nu mai am premieri şi preşedinţi care sunt în stare să mă vândă şi pe mine.

Sursa : in-cuiul-catarii.info   /   gandeste.org

Surse:

http://www.bucharestherald.ro/dailyevents/41-dailyevents/45729-raport-roia-montan-eligibil-pentru-includerea-in-patrimoniul-mondial-unesco

http://www.incont.ro/politica/victor-ponta-s-a-intalnit-cu-vicepresedintele-sua-joe-biden-ce-a-discutat-cu-al-doilea-om-dupa-barack.html

http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-15560391-live-text-victor-ponta-invitat-antena-3.htm

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/contractul-secret-romania-vandut-pavilionul-maritim-cipru-646914.html

http://www.obiectiv.info/proiect-udmr-limba-maghiara-sa-fie-limba-oficiala-in-justitie_23518.html

Roşia Montană – o bibliotecă de 6,3 trilioane de dolari

Noiembrie 3, 2013 Lasă un comentariu

PROTEST GLOBAL – 3 NOIEMBRIE 2013 
Cacealmaua continua

Află AICI care sunt orasele care ies in strada.
Mai jos vă prezentăm un studiu de exceptie realizat de inginerul Doru Apostol din Sibiu, in legatura cu megabogatiile de la Rosia Montana.

„Studiul meu va fi un amalgam de simbolistică, cifre exacte, întrebări şi semnale de alarmă, fiind în acelaşi timp şi un denunţ penal adresat autorităţilor statului.

           Roşia Montană este o bibliotecă. Iar o bibliotecă are 3 preţuri:
            1. Preţul hârtiei din care sunt făcute cărţile, atunci când le vindem pentru reciclarea maculaturii. „Puţin, foarte puţin”, aşa se spunea într-o reclamă. Atunci nu contează dacă sunt cărţi de istorie, de economie, de ştiinţă, de filosofie, de bune maniere…
            2. Preţul de achiziţie al cărţilor. Cine a cumpărat vreodată o carte, ştie că acestea nu sunt ieftine.  Iar ca să-ţi faci o bibliotecă, efortul financiar este considerabil.
            3. Cunoştinţele conţinute. Oricine are o bibliotecă acasă, ştie că nu a citit toate cărţile pe care şi le-a cumpărat. Şi aici nu este vorba despre faptul că nu aţi reusit să memoraţi un dicţionar sau vreo enciclopedie. Cartea se citeşte pentru informaţie, dar mai ales pentru spirit. Iar acesta este nepreţuit, este de sorginte divină. Cărţile sunt izvor de cunoaştere, iar suma lor, biblioteca, ne formează ca oameni, şi este izvor pentru alte cărti.
            Deci ce facem cu biblioteca Roşia Montană?
            1. O dăm la „fier vechi”, aşa cum am făcut cu toate combinatele, sistemele de irigaţii, resursele naturale (petrol, păduri s.a.) şi vom încasa câteva miliarde de euro?
            2. O preţuim pentru că o avem şi o valorificăm cu puterile noastre, în interesul nostru? Cred că este motivant să te gândeşti la 6,3 trilioane de dolari. Apropo. Ştiti cum se scrie în cifre? Sau cât înseamnă? Să vă ajut: 6.300 miliarde de dolari (şasemiitreisutemiliardedolari). Pun pariu că ştiaţi.
            3. O punem în valoare şi facem PLUS VALOARE, sau VALOARE ADĂUGATĂ, nu doartaxe pe valoare adăugată? Asta înseamnă că din lemn facem mobilă, din tablă facem maşini, din aur facem bijuterii. Şi nu doar aurul contează. Mai sunt câteva elemente chimice a căror valoare despre care vorbim să fie mult mai mare de 6,3 trilioane de dolari.
            De ce 6,3 trilioane de dolari?
            Pentru că în multe declaraţii ale unor persoane implicate în diverse perioade de timp în prospecţiuni geologice asupra zăcămintelor de la Roşia Montană se menţionează şi cantităţile de elemente continute de minereu. Acestea sunt susţinute de inginerul geolog şefAurel Sântimbrean, de deputatul Mugurel Surupăceanu, de Călin Gabriel Tămaş, lector doctor la Departamentul de Geologie, Facultatea de Biologie şi Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, precum şi de multe ONG-uri. Pe lângă aceste date, mai sunt unele care reies dintr-un buletin de analiză, dar în care nu sunt precizate locurile de recoltare (puţuri, lacuri, ape curgătoare), adâncimea de prelevare şi alte date de identificare.
            Astfel, în urma consultării mai multor surse, mi-am permis să fac o centralizare a acestora. Astfel, ele vor fi diferenţiate pe culori, după cum urmează:
– culoare roşie vor fi cele oficiale (Sântimbrean), exprimate în grame per tona de minereu;
– culoare galbenă vor fi cele din buletinul de analiză, despre care nu am date procentuale per tona de minereu;
– culoare albastră vor fi metalele platinice, despre care nu am găsit referiri nicăieri, dar despre care se ştie că însoţesc minereurile de aur şi argint.
            Folosesc noţiunea de elemente deoarece este ştiut faptul că acestea se împart în metale, nemetale, metale tranziţionale, metale alcaline, metale alcalino-pământoase, metaloizi, halogeni, gaze nobile, lantanide şi actinide.
            Vă prezint şi tabelul cu buletinul de analiză din care am extras elementele ce vor fi evidenţiate cu culoarea galbenă.
Chimismul apei limpezite (cu steril detoxificate)
Proba(2)
TN001 Standard
Proba(2)
TN001 Standard
RM1
RM2
RM3
RM1
RM2
RM3
Cianuri totale(3)
1,13
5,09
3,29
0,1
Mangan
0,3
0,8
‹ 0,1
1
Cianura slab disociabila(3)
0,37
0,77
0,22
Molibden
0,4
0,3
0,4
Thlocianat
70
69
91
Sodiu
725
900
705
Cianat
390
390
350
Niobiu
‹ 0,1
‹ 0,1
‹ 0,1
Tiosaruri
‹ 2
‹ 2
2,50
Neodim
‹ 0,01
‹ 0,01
‹ 0,01
Amoniac
6,6
7,3
25
2
Nichel
0,20
0,40
0,20
0,5
Aur
0,0085
0,043
0,0165
Fosfor
‹ 1
‹ 0,5
‹ 1
Argint
‹ 0,05
‹ 0,05
‹ 0,05
0,1
Plumb
‹ 1
‹ 1
‹ 1
0,2
Aluminiu
‹ 0,2
0,2
0,20
5
Praseodim
‹ 0,005
‹ 0,005
‹ 0,005
Arsenic
0,30
‹ 0,2
0,20
0,1
Rubidiu
0,35
0,35
0,50
Bor
0,20
0,2
0,40
Sulf
660
1.030
962
Bariu
‹ 0,05
‹ 0,05
‹ 0,05
Sulfat(1)
1.980
3.090
2.886
600
Beriliu
‹ 0,02
‹ 0,05
‹ 0,02
Antimoniu
0
0,28
0,06
Bismut
‹ 0,02
‹ 0,02
‹ 0,02
Scandiu
‹ 0,5
‹ 0,1
‹ 0,5
Calciu
401
675
707
300
Seleniu
‹ 5
‹ 5
‹ 5
0,1
Cadmiu
‹ 0,5
‹ 0,1
‹ 0,5
0,2
Silicon
8
6
8
Ceriu
‹ 0,01
‹ 0,01
‹ 0,01
Samariu
‹ 0,01
‹ 0,01
‹ 0,01
Cobalt
0,40
0,40
0,80
1
Staniu
‹ 0,2
‹ 0,2
‹ 0,2
Crom
‹ 0,2
‹ 0,2
‹ 0,2
1
Strontiu
1,4
2,1
2,1
Cesiu
‹ 0,02
‹ 0,02
‹ 0,02
Tantal
‹ 0,005
‹ 0,005
‹ 0,005
Cupru
0,10
0,10
0,10
0,1
Terbiu
‹ 0,005
‹ 0,005
‹ 0,005
Disprosiu
‹ 0,01
‹ 0,05
‹ 0,01
Telur
‹ 0,1
‹ 0,1
‹ 0,1
Erbiu
‹ 0,01
‹ 0,05
‹ 0,01
Toriu
‹ 0,01
‹ 0,01
‹ 0,01
Europiu
‹ 0,002
‹ 0,05
‹ 0,002
Titan
‹ 0,2
‹ 0,2
‹ 0,2
Fier
0,20
1,4
1,0
5
Taliu
‹ 0,01
‹ 0,01
‹ 0,03
Galiu
‹ 0,2
‹ 0,1
‹ 0,2
Tuliu
‹ 0,005
‹ 0,005
‹ 0,005
Gadoliniu
‹ 0,05
‹ 0,05
‹ 0,05
Uraniu
‹ 0,01
‹ 0,01
‹ 0,01
Germaniu
‹ 0,5
‹ 1
‹ 0,5
Vanadiu
‹ 0,5
‹ 0,5
‹ 0,5
Hafniu
‹ 0,1
‹ 0,1
‹ 0,1
Wolfram
‹ 0,1
‹ 0,1
‹ 0,1
Mercur
‹ 0,01
‹ 0,01
‹ 0,01
0,05
Ytriu
‹ 0,01
‹ 0,01
‹ 0,01
Potasiu
142
136
132
Yterbiu
‹ 0,01
‹ 0,01
‹ 0,01
Lantan
‹ 0,01
‹ 0,01
‹ 0,01
Zinc
‹ 0,2
‹ 0,1
‹ 0,2
0,5
Litiu
‹ 0,1
‹ 0,1
‹ 0,1
Zirconiu
‹ 0,1
‹ 0,1
‹ 0,1
Magneziu
5,4
14,4
8,2
100
Nota: (1) Calculat pe baza presupunerii că sulful total este sulfat.
Unităţi în mg/l
Rezultatele sunt în condiţii de laborator şi pot să nu fie la fel în practică.
 ‹ Indică nedetectabil în limitele metodei de testare.
 Tabelul 1
            Pentru preţurile elementelor am consultat mai multe site-uri ale unor firme care tranzacţionează unele dintre ele, oprindu-mă la http://www.chemicool.com/ . Trebuie făcută precizarea că acestea sunt nişte preţuri orientative, medii, ele suferind o fluctuaţie în sus sau în jos pe bursă, în funcţie de cerere şi ofertă. De asemenea, am considerat elementul în stare aproape pură, nu sub formă de oxizi, săruri sau alte forme de prezentare sau paletizare şi transport, ştiut fiind faptul că o puritate scăzută înseamnă şi un preţ scăzut. Dar aceasta este o altă discuţie care ar viza fiecare element în parte, pe grade de puritate sau metode şi cantităţi de livrare, în funcţie de standarde şi de cerinţele specifice clienţilor şi ofertanţilor, de posibilităţile de rafinare, cantităţi şi multe alte criterii. De asemenea, contează starea aproape pură, deoarece are preţul cel mai ridicat şi mai aproape de realitate, ştiut fiind faptul că de pildă, lemnul în picioare în pădure are un preţ, iar cel prelucrat sub formă de cherestea are alt preţ. Bineînţeles că dacă se prezintă şi sub formă de mobilă, preţul acestuia creşte mult mai mult.
Nr. crt.
Număr atomic
Element
Simbol chimic
Pret USD / 100 grame
Pret USD / 1 gram
Cantitate per tona minereu
Valoare element per tona minereu
1
3
Litiu
Li
27
0,27
2
4
Beriliu
Be
748
7,48
3
21
Scandiu
Sc
1.400
14
4
22
Titan
Ti
661
6,61
1.000
6.610
5
23
Vanadiu
V
220
2,20
2.500
5.500
6
24
Crom
Cr
32
0,32
50
16
7
27
Cobalt
Co
21
0,21
30
6,30
8
28
Nichel
Ni
7,7
0,07
30
2,31
9
31
Galiu
Ga
220
2,20
300
660
10
32
Germaniu
Ge
360
3,60
20
72
11
33
Arsen
As
320
3,20
5.000
16.000
12
34
Seleniu
Se
61
0,61
13
37
Rubidiu
Rb
1.200
12
14
38
Strontiu
Sr
100
1
15
39
Ytriu
Y
430
4,30
16
40
Zirconiu
Zr
157
1,57
17
41
Niobiu
Nb
18
0,18
18
42
Molibden
Mo
44
0,44
10
4,40
19
44
Rutheniu
Ru
1.400
14
20
45
Rhodiu
Rh
13.000
130
21
46
Paladiu
Pd
5.833
58,33
22
47
Argint
Ag
120
1,20
10
12
23
48
Cadmiu
Cd
46
0,46
24
55
Cesiu
Cs
1.100
11
25
57
Lantan
La
800
8
26
58
Ceriu
Ce
380
3,80
27
59
Praseodim
Pr
470
4,70
28
60
Neodim
Nd
420
4,20
29
62
Samariu
Sm
360
3,60
30
63
Europiu
Eu
135.000
1.350
31
64
Gadoliniu
Gd
450
4,50
32
65
Terbiu
Tb
4.040
50,40
33
66
Disprosiu
Dy
450
4,50
34
68
Erbiu
Er
540
5,40
35
69
Tuliu
Tm
7.000
70
36
70
Yterbiu
Yb
1.400
14
37
72
Hafniu
Hf
120
1,20
38
73
Tantal
Ta
450
4,50
39
76
Osmiu
Os
7.700
77
40
77
Iridiu
Ir
4.200
42
41
78
Platina
Pt
13.000
130
42
79
Aur
Au
5.540
55,40
1,5
83,10
43
80
Mercur
Hg
48
0,48
44
81
Taliu
Tl
48
0,48
45
83
Bismut
Bi
39
0,39
20
7,80
46
90
Thoriu
Th
47
92
Uraniu
U
TOTAL
28.973,91 USD / tona minereu
TOTAL
lipsesc date despre concentraţie sau preţuri (thoriu, uraniu)
TOTAL
lipsesc date despre prezenţă şi concentraţie
Tabelul 2
            Surpriză? Sunt elemente de care nu ştiaţi? Şi eu am păţit chestia asta şi a trebuit să le verific în Sistemul Periodic al lui Mendeleev pe unele dintre ele. Şi pentru mai multă claritate, am întocmit un tabel cu utilizări ale acestor elemente. În paranteză fie spus, senatorul Haralambie Vochiţoiu, vicepreşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, de profesie inginer minier recunoaşte că este vorba despre „48 de metale grele”, fără a preciza care sunt acestea.
Element
Utilizari
Litiu
– aliaje de lagăre (împreună cu sodiul și calciul)
– dezoxidant, desulfurizant și degazant pentru cupru
– prepararea tritiului 3H, intră în compoziţia agenţilor de răcire din reactoarele nucleare
– lubrifianţi pentru temperaturi înalte
Beriliu
– transparenţa la raze X îl recomandă pentru fabricarea ferestrelor şi a tuburilor pentru radiaţii X
– în industria aerospaţială pentru sateliţi şi vehicule spaţiale
– în reactoarele nucleare, ca moderator, agent absorbant sau reflector pentru neutroni
– aliaje speciale de Cu pentru scule, proiectile
Scandiu
– aliaje de aluminiu-scandiu pentru componente din industria aerospaţiala, echipamente sportive şi de pescuit
– în rafinarea petrolului (izotopul 45Sc ca agent de urmărire)
– ca îngrăşământ
Titan
– aliaje de Fe, V, Mo pentru aliaje puternice şi uşoare în industria aerospaţiala (motoare cu reacţie, proiectile, nave spaţiale)
– costume de scafandru autonome pentru adâncimi mari
– uz militar
– procese industriale (chimie şi petro-chimie, uzine de desalinizare, hârtie)
– medicină (proteze şi implanturi ortopedice şi dentare, instrumentar)
– bijuterii, telefoane mobile, automobile, industria agro-alimentară
– pigment TiO2 pentru vopsea albă
Vanadiu
– aliaje de oţel şi titan pentru scule de mare viteză, motoare de avion, aeronautică
– aliaje cu galiu pentru magneţi şi superconductori
– catalizator pentru anumite reacţii chimice
Crom
– îmbunătăţeşte proprietăţile oţelului la coroziune, duritate şi rezistenţa la rupere
– galvanizare, catalizator pentru anumite reacţii chimice, coloranţi, colorarea verzuie a sticlei, detergenţi
Cobalt
– izotopul radioactiv 60Co este utilizat la radioterapia cu raze gamma
– îmbunătăţeşte proprietăţile oţelului, componente pentru aeronautică şi motoare, galvanizare
– pigmenţi albastru şi galben pentru colorarea ceramicii şi a sticlei
– aliaje cu Samariu pentru magneţi permanenţi
Nichel
– aliaje de oţel inoxidabile
– baterii NiCd şi acumulatori Ni-MH
– magneţi permanenţi
Galiu
– termometre medicale (din cauza toxicităţii mercurului)
– spectacole de ”magicieni” (linguri care se topesc în palmă)
– semiconductori, leduri şi diode laser, panouri fotovoltaice, oglinzi
Germaniu
– semiconductori, tranzistori şi circuite integrate
– spectroscopie şi detecţie infraroşie
– catalizatori şi aliaje
Arsen
– semiconductori, leduri şi diode laser, fotoconductori
– ignifugarea lemnului, insecticide, tăbăcărie
– măreşte duritatea aliajelor, muniţia de vânătoare (plumbul pentru alice)
– pirotehnie (focuri albe – indian), coloranţi (galben regal pentru vopsele de ulei)
Seleniu
– catalizator pentru multe reacţii chimice
– industria sticlei, pentru decolorarea ei sau colorarea în roşu
– celule solare şi fotoelectrice, toner fotografic, camere de filmat, redresarea curentului electric, copiatoare, luxmetre, explozibili
– îmbunătăţeşte lucrabilitatea aliajelor de Cu şi oţel
– şampoane anti-mătreaţă
– medicamente pentru creştere şi disfuncţii reproducătoare
Rubidiu
– fotocelule, tehnica vacuumului
– artificii (culoare roşie)
– sticlărie şi ceramică
– datarea rocilor cu 87Ru
Strontiu
– pirotehnie (culoare roşu aprins) şi rachete de semnalizare
– ceasuri atomice
– producerea tuburilor catodice pentru televiziunea color
– pasta de dinţi, terapia cancerului cu 90Sr care este radioactiv
Ytriu
– pietre zirconia, monitoare pentru computere, lentile foto şi video, becuri economice
– îmbunătăţeşte duritatea aliajelor de aluminiu şi magneziu
– izotopul radioactiv 90Y (produs în reactoarele nucleare de uraniu) se foloseşte la tratarea diferitelor tipuri de cancer
– fabricarea superconductorului YBCO (la – 178 OC)
– filtre pentru microunde, comunicaţii pentru sateliţi
– fabricarea televizoarelor color (culoarea roşie)
– camere de ardere pentru motoarele de rachetă
Zirconiu
– stomatologie şi implantologie, bijuterii
– moderator pentru reactoarele de fisiune
– catalizator în multe reacţii chimice
– în aliaj cu Li se foloseşte pentru absorbţia CO2
Niobiu
– obţinerea oţelurilor inoxidabile, criogenice şi refractare
– motoare de avion şi echipamente rezistente la temperaturi înalte
– obtinerea de superconductori
– bijuterii
Molibden
– creşte duritatea şi elasticitatea oţelului, rezistenţa termică şi la coroziune
– fabricarea avioanelor şi rachetelor, lubrifianţi pentru temperaturi ridicate
– catalizator în industria petrolieră
– fabricarea tranzistoarelor, lampi cu halogeni, medicină nucleară şi lămpi röntgen
Rutheniu
– este folosit pentru creşterea durităţii platinei şi paladiului
– în aliajele de titan, un adaus de 0,1 % măreşte considerabil rezistenţa la coroziune
– un aliaj de Ru-Mo are proprietăţi de supraconductor
– este folosit la contactele electrice din întrerupătoarele de Pt şi Pd
– catalizator pentru multe reacţii chimice
– bijuterii, computere
– izotopul radioactiv 106Ru este folosit în tratamentele cu citostatice a bolilor tumorale
Rodiu
– element de aliere pentru platină
– catalizator pentru anumite reacţii chimice
– strat de acoperire prin galvanizare sau vaporizare pentru instrumente optice şi bijuterii
– contacte electrice
Paladiu
– catalizatori pentru automobile şi pentru industria petrolieră
– instrumente chirurgicale, contacte electrice, bijuterii, ceasuri
– purificarea hidrogenului (absoarbe de până la 900 de ori volumul propriu de hidrogen)
Argint
– este folosit în electrotehnică şi electronică
– numismatică, bijuterii, industria fotografică, oglinzi
– stomatologie, instrumente medicale, proteze, utilizare germicidă
Cadmiu
– baterii NiCd
– aliaje pentru lagăre
– electroplacare
– pigmenţi, televizoare alb-negru şi color
– celule fotovoltaice (împreună cu Te)
Cesiu
– izotopul radioactiv 133Ce este folosit ca oscilator cuantic pentru ceasuri atomice, fiind etalon pentru Sistemul Internaţional de Unităţi la baza definirii etalonului pentru secundă
– substanţă de umplutură pentru lichidele de forat folosite pentru a atenua găurirea din timpul forării
– izotopul radioactiv 133Ce este folosit în medicină, măsurători şi hidrologie
– generatoare termoionice cu vapori de cesiu care convertesc energia termică în energie electrică
– aparate pentru recunoaşterea optică a caracterelor, fotomultiplicatori, camere video, materiale fotosensibile, detectoare de radiaţii gama şi raze X, magnetometre, lasere de mare energie, lămpi fluorescente, redresoare cu vapori
– utilizări în biologia moleculară, catalizatori în chimie
– izotopul radioactiv 133Ce poate fi folosit în dispozitive de dispersie radiologică (”bombe murdare”) – atenţionare de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Lantan
– este folosit pentru acumulatorii NiMH utilizaţi la automobilele hibride ( o baterie pentru Toyota Prius necesită aproximativ 10 kg de La)
– catalizator în cracarea petrolului
– ochelari pentru infraroşu, lentile pentru telescoape
Ceriu
– aliaje de aluminiu, amnare, pietre de brichete
– catalizatori pentru automobile
– medicamente pentru tratarea şi prevenirea infecţiilor celor arşi şi imunosupresive
Praseodim
– este folosit la fabricarea magneţilor permanenţi de mare intensitate pentru motoare şi generatoare electrice folosite la maşinile hibride şi turbine eoliene
– este folosit pentru acumulatorii NiMH folosiţi la automobilele hibride
– aliaje pentru motoare de avion
– ochelari pentru sudori şi suflătorii de sticlă
– aliaje pentru amnare şi pietre de brichetă
– pigmenţi pentru sticlă şi emailuri
– stroboscoape
Neodim
– magneţi permanenţi pentru computere, telefoane mobile, echipamente medicale, jucării, motoare, turbine eoliene, sisteme audio
– lasere pentru tratarea cancerului şi epilare, pentru tăierea şi sudarea oţelurilor
– ochelari de protecţie pentru suflătorii de sticlă
– pigmenţi pentru sticlă şi emailuri
– aliaje pentru amnare şi pietre de brichetă
Samariu
– magneţi permanenţi pentru microelectronică, generatoare eoliene, radare
– catalizator pentru unele reacţii chimice
– lasere cu raze X
– datare radioactivă
– izotopul 149Sm este adăugat în barele de siguranţă din reactoarele nucleare
– izotopul radioactiv 153Sm este folosit în tratarea mai multor tipuri de cancer
– superconductori
Europiu
– tuburi fluorescente, monitoare
– absorbant în reactoarele nucleare
– elemente de siguranţă fosforescente pentru eurobancnote
Gadoliniu
– îmbunătăţeşte rezistenţa la temperaturi înalte şi la oxidare a oţelurilor
– aplicaţii în domeniul microundelor, monitoarelor
– substanţe de contrast pentru imagistica de rezonanţă magnetică
Terbiu
– monitoare TV şi display-uri pentru smartphone
– substanţe de contrast pentru lumina ultravioletă
– elemente de siguranţă fosforescente pentru eurobacnote
– filme pentru înregistrări magneto-optice
– magneţi pentru motoare electrice folosite la maşinile hibride şi generatoare eoliene
– microfoane, fibră optică
Disprosiu
– materiale absorbante pentru reactoare nucleare
– senzori, microfoane, traductori
– fabricarea CD-urilor şi a hard-disk-urilor
– lămpi de mare putere pentru cinematografie
– laseri
Erbiu
– bare de control în reactoare nucleare
– pigmenţi pentru sticlărie
– filtre fotografice absorbante pentru lumina infraroşie
– lasere medicale
Tuliu
– surse portabile de raze X
– lasere, aliaje speciale cu alte metale rare
– elemente de siguranţă fosforescente pentru eurobancnote
Yterbiu
– surse portabile de raze X
– îmbunătăţeşte proprietăţile oţelului inoxidabil
– laseri
– catalizatori în industria chimică
– detectori seismici
Hafniu
– bare de control pentru reactoare nucleare folosite la submarine
– lămpi stroboscopice, catozi pentru echipamente electronice
– aliaje speciale pentru aplicaţii aerospaţiale, motoare de rachetă
– procesoare pentru computere
Tantal
– filamente pentru tuburi vidate
– condensatoare şi rezistenţe de mare putere
– instrumente şi implanturi chirurgicale şi dentare
– oţeluri refractare
Osmiu
– aliaje foarte dure împreună cu alte metale platinice
– implanturi cardiace, scanări de amprente, vârfuri de peniţe
Iridiu
– fabricarea creuzetelor
– aliajele IrPt sunt folosite la confecţionarea termoelementelor
– aliajele IrOs sunt folosite la fabricarea vârfurilor de peniţe
– contacte electrice de mare putere
– izotopii radioactivi sunt folosiţi în radioterapia cancerului
Platina
– confecţionarea bijuteriilor
– echipamente de laborator, medicină dentară
– contacte electrice, magneţi permanenţi
– catalizatoare pentru autovehicule şi alte procese din chimie
Aur
– bijuterii, numismatică, broderii, coroane dentare
– preparate culinare extravagante
– scuturi pentru sateliţi, acoperiri pentru vizierele costumelor spaţiale
– microelectronică, tehnică fotografică
– izotopul radioactiv 198Au este folosit în tratarea anumitor forme de cancer
Mercur
– termometre, barometre, manometre, tensiometre, filtre acusto-optice
– cercetări ştiinţifice, stomatologie, electrochimie, amalgame, cosmetică, fungicide
– explozibili brizanţi
– pigmenţi, semiconductori
– extragerea aurului, argintului şi a platinei
– lămpi redresoare de curent alternativ, lămpi pentru raze ultraviolete
Taliu
– raticide şi insecticide
– semiconductori, sticlă optică pentru infraroşii, celule fotovoltaice
– detectoare de radiaţie gamma
Bismut
– medicină, cosmetică
– detectoare şi sisteme de stingere a incendiilor
– muniţie
Thoriu
– combustibil pentru reactoare nucleare
– ThO2 este folosit pentru materiale ceramice rezistente la temperaturi înalte
– lentile şi echipamente ştiinţifice
Uraniu
– uraniul sărăcit se foloseşte la blindaje şi proiectile de uraniu sărăcit, ecrane pentru radiaţii, containere de transport pentru materiale radioactive
– combustibil pentru reactoare nucleare
– bombe nucleare de diferite tipuri
Tabelul 3
            În 1985 se punea problema exploatării a 30 de milioane de tone din zăcământul de la Roşia Montană. De când cu implicarea RMGC, cantitatea ce va fi exploatată a crescut la 218 milioane de tone. Cel puţin aşa reiese din planul exploatării prezentat în tabelul de mai jos.
Planul exploatării miniere pe cariere (milioane tone)
Anul
Cariera Cetate
Cariera Cîrnic
Cariera Orlea
Cariera Jig
Total
Minereu
Steril
Minereu
Steril
Minereu
Steril
Minereu
Steril
Minereu
Steril
0
1,3
7,0
0,3
0,1
1,6
7,1
1
4,2
6,1
15,0
7,2
19,2
14,5
2
3,2
6,2
17,2
8,5
20,4
14,6
3
5,0
6,4
13,5
10,1
18,5
16,5
4
11,0
9,9
4,9
9,2
15,9
19,1
5
0,5
0,2
15,3
19,0
15,8
19,2
6
14,5
20,5
14,5
20,5
7
13,1
21,9
13,1
21,9
8
1,0
6,0
5,3
7,1
4,1
2,2
3,2
6,3
13,5
21,5
9
1,5
6,3
11,1
16,2
12,5
22,5
10
2,7
15,2
3,5
2,1
3,4
0,3
4,3
3,6
13,9
21,1
11
11,9
15,3
0,2
5,9
0,8
0,8
12,9
22,1
12
2,3
2,9
13,1
14,1
15,4
17,0
13
4,1
3,3
11,4
4,3
15,6
7,6
14
15,1
16,2
15,1
16,2
Total
63,9
102,0
113,6
121,9
32,2
26,8
8,3
10,7
218,0
261,5
Notă: Valorile totale sunt rotunjite.
Tabelul 4
            Sunt prezentate şi date estimative privind cantităţile de aur şi argint. Bineînţeles, aici nu sunt incluse situaţiile în care se vor găsi filoane de aur şi argint, care ar putea creşte de câteva ori (de 7-8 ori !!!) cantităţile de aur şi argint obţinute.
Rezerve exploatabile
Zăcământ
Minereu (milioane tone)
Conţinuturi de metal
Metal recuperabil
Raport
steril:util
Au
g/t
Ag
g/t
Au
t
Ag
t
Cetate
63,9
1,49
5,66
95,1
361,7
1,60
Cîrnic
113,6
1,62
9,74
184,0
1106,5
1,07
Orlea
32,2
1,18
2,23
38,0
71,8
0,83
Jig
8,3
1,62
10,65
13,4
88,4
1,29
Total
218,0
1,52
7,47
330,5
1628,4
1,20
Tabelul 5
            Şi acum să facem o scurtă recapitulare a tabelelor pe care vi le-am prezentat. În tabelul 2, valoarea elementelor extrase dintr-o tonă de minereu ajunge la 28.973,91 USD. Din aceasta, valoarea aurului şi a argintului însumată ajunge la doar 95,10 USD, din care statului român îi revin doar 6 % (adică aproape 6 dolari la fiecare tonă prelucrată). Bineînţeles, vor fi unii care vor spune că nu am menţionat nimic despre costurile de extracţie, de prelucrare, carburanţi, energie electrică, costul cianurilor şi al explozibililor, salarii şi tot felul de impozite etc. Cu toate acestea, raportul între valoarea elementelor şi valoarea încasată de stat este de aproape 4.829 : 1. Adică din acei 6 dolari, statul roman va plăti costurile necesare mentenantei exploatării dupa închiderea minelor, costurile care ar decurge dintr-un posibil dezastru ecologic, costurile aferente spitalizării oamenilor afectaţi de cianurile folosite şi metalele grele rezultate etc.
            Dar să nu mă pierd într-o dizertaţie inutilă (pentru moment). Având valoarea unei tone de minereu şi ştiind cantităţile ce se vor exploata, putem face mai departe calculele. Astfel:
            28.973,91 USD/tona × 218 milioane tone      = 6.316.312,38 milioane USD
sau
                                                                                    = 6.316,312 miliarde USD
sau
                                                                                    = 6,316 trilioane USD
            Uimire! Înseamnă că proiectul Roşia Montană valorează 6,3 trilioane de dolari!!! Şi asta nu este tot. Nu am calculat valoarea elementelor evidenţiate pe fond galben (Tabelul 1) şi nici pe cele evidenţiate cu culoare albastră. Este foarte posibil să se poată extrage multe tone din fiecare element care nu a participat la precedentul calcul. Şi poate s-ar dubla sau tripla această valoare. Dar eu nu pot decât să fac speculaţii. În schimb, aş prefera să pun întrebări.
            Cum mi-aş proteja această imensă sumă de bani? La această valoare, aproape că nu ar mai conta costurile de exploatare, salarii, redevenţe, taxe, carburanţi, energie electrică, şpăgi, promovare în media şi acţiuni de lobby. Nu m-ar interesa nici poluarea care ar rezulta, chiar dacă ar fi cea asumată prin proiect sau accidentală. Este ca şi cum aş face o simplă operaţie matematică: cât înseamnă un infinit împărţit la doi? Tot un infinit. Dar un infinit împărţit la trei? Tot infinit. De ce infinit? Pentru că de atât timp ar avea nevoie un om ca să câştige aceasta sumă, indiferent de pregătire, loc de muncă sau naţionalitate. În valoare absolută, nu ar conta dacă eşti miner român la Roşia Montană sau broker american pe Wall Street. Unul ar avea nevoie de un milion de vieţi, iar celălalt doar de o sută de mii. Şi nu încercaţi să faceţi calculele, pentru că am ales aleator numărul de vieţi. Aş putea să le schimb între ele şi tot nu ar conta, pentru că în timp ce minerul doar munceşte şi câştigă, celălalt poate să mai şi piardă într-o zi agoniseala de câteva mii de ani.
            Am adus aminte de şpăgi şi acţiuni de lobby? Cu banii aceştia aş putea cumpăra orice guvern, aş putea cumpăra o majoritate dintre parlamentari (indiferent cărui partid aparţin) care să-mi creeze un cadru legislativ favorabil. Aş putea cumpăra oricâţi consilieri locali sau gazetari şi orice om s-ar putea intersecta cu interesele mele şi m-ar putea sprijini sau încurca. Mi-aş putea cumpăra oricât timp de emisie aş dori la orice televiziune sau radio şi oricât spaţiu publicitar în orice spaţiu media. Cât m-ar putea costa? Eu estimez între 2 şi 4 miliarde de dolari.
            Dar eu aş face altceva cu banii aceştia. Pentru că eu sunt român şi patriot. Cu banii aceştia cred că ne-am putea permite ca ţară (din punct de vedere financiar şi tehnologic) să ne exploatăm singuri aceste rezerve fabuloase, pentru aproape toate elementele ce se găsesc în minereurile de la Roşia Montană. Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani. Şi cred că ne-am putea permite (din punct de vedere financiar dar nu şi tehnologic) o Staţie Spaţială Românească, o bază permanentă pe Lună şi una pe Marte, cu tot cu costurile de aprovizionare şi dezvoltare. Şi tot ne-ar mai rămâne foarte mulţi bani. Şi cred că ne-am putea permite câteva mii de kilometri de autostradă (din punct de vedere financiar şi tehnologic) şi asfaltarea tuturor şoselelor şi străzilor din ţară, cu tot cu spăgile aferente. Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani. Şi cred că ne-am putea permite reabilitarea infrastructurii feroviare naţionale (şi din punct de vedere financiar dar şi tehnologic). Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani. Şi cred că ne-am putea permite reabilitarea sistemului sanitar (din punct de vedere financiar, tehnologic nu se pune problema), astfel încât să nu mai fie nevoie să ne cumpărăm aspirină şi pansament la intrarea în spital, să nu mai fie nevoie să dăm şpagă doctorilor, iar ei să nu mai fie nevoiţi să o ia. Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani. Şi cred că ne-am putea permite să ne reparăm şcolile, să le dotăm laboratoarele, să ne plătim profesorii. Iar cu ajutorul lor am putea face Roşia Montană Valley, aşa cum americanii au Sillicon Valley. Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani. Şi aş mai putea continua lista cu nişte pensii decente. Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani. Şi s-ar crea sute de mii de locuri de muncă. Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani. Aştept propuneri pentru modalităţi de cheltuire a altor sume de bani. Şi tot ar mai rămâne foarte mulţi bani.
          Entităţi interesate de Roşia Montană
            Ar mai fi o discuţie despre cine este interesat de exploatarea zăcămintelor de la Roşia Montană. Pe internet am găsit o multitudine de firme, mai vechi sau mai noi, funcţionale sau desfiinţate, cu sedii mai mult sau mai putin fictive, în diverse paradisuri fiscale. Abundă internetul de diverse scheme şi conexiuni între acestea, mai ceva ca într-o teorie a conspiraţiei. O să enumăr doar câteva dintre ele, fără a avea pretenţia că acestea sunt toate şi fără a putea preciza care este rolul fiecăreia dintre ele:
– Starx Resources Ltd. (?);
– Gabriel Resources Ltd. („Gabriel Jersey”) – simbol GBU pe bursa din Vancouver;
– CARTEL BAU – S.A.;
– FORICON – S.A.;
– COMAT TRADING – S.A.;
– Euro Gold Resources S.A. („Euro Gold”);
– Deva Gold S.A.;
– Castle Europa Ltd.;
– Castle Europa S.A.;
– Euro Gold Resources S.A.;
– ROSIA MONTANA GOLD CORPORATION – S.A. (RMGC în continuare) (www.rosiamontanagoldcorp.com ) ;
– European Goldfields Ltd. (www.egoldfields.com);
– Paulson & Co Inc (New York, NY);
– Electrum Strategic Holdings (New York, NY);
– Newmont Canada Limited;
– Newmont Mining, SUA;
– BSG Capital Markets;
– Grupul Barry Steinmetz;
– Gabriel Resources, cu sediul în Yukon (Canada);
– Gabriel Resources, cu sediul în Insulele Barbados;
– Gabriel Resources, cu sediul în Olanda;
– Rom Aur SRL;
– Baupost.
            Ar fi interesant de ştiut cine sunt aceste firme, care este obiectul lor de activitate, cărei legislaţii se supun. Pentru că este greu de crezut că o firmă cu sediul într-un paradis fiscal trebuie să se supună vreunui control riguros cu privire la activitatea minieră, în situaţia în care este foarte posibil să nu existe legislaţie specifică. Astfel se însumează toate facilităţile şi lipsa reglementărilor din toate aceste ţări şi paradisuri fiscale. În aceste condiţii se demonstrează că o eventuală tragere la răspundere a RMGC pentru nerespectarea diferitelor obligaţii şi promisiuni asumate va fi, practic, imposibilă.
            Accidente asociate mineritului cu cianuri
            Un aspect care se trece cu vederea este cel al accidentelor asociate cu mineritul cu cianuri. Lista este lungă şi cuprinde accidente în diferite locuri de exploatare, de pe toate continentele. Voi enumera doar câteva dintre acestea:
1971, 30 octombrie – Certej, Hunedoara, România – 300.000 metri cubi din ruperea digului şi alunecarea muntelui de steril din iazul de decantare duce la moartea a 89 de oameni, 76 răniţi şi importante pagube materiale;
1982 – Zortman, Montana – 52.000 galoane de cianuri contaminează reţeaua de apă potabilă a oraşului Zortman – Zortman-Landusky Mine;
1989-1990 – Nevada – 8 scurgeri de cianuri, aproximativ 900 kg de cianura – Echo Bay Company’s McCoy/Cove gold mine;
1993 – Summitville, Colorado, USA – contaminări cu cianuri şi metale grele pe o lungime de 17 mile a râului Alamosa; mina a fost deschisă în 1986 şi închisă în 1992 – Galactic Resources Ltd;
1994 – Marriespruit, Africa de sud – după o ploaie torenţială, un baraj de decantare cedează; 17 morţi;
1995 – Manila, Filipine;
1995 – Omai, Guyana – cedarea unui baraj duce la revărsarea a peste 3,2 milioane metri cubi de soluţii cu cianuri într-un râu şi afectarea a 23.000 de locuitori din aval – Cambior mining company’s Omao gold mine;
1996 – Homestake Mine South Dakota, USA;
1997 – Gold Quarry Mine Nevada, territory of Western Shoshone, USA – o defecţiune duce la deversarea a peste 245 de mii de galoane de cianuri în doi afluenţi locali;
1998, apilie – Los Friles, Spania – un baraj cedează şi deversează peste 1,3 miliarde de galoane de acizi şi săruri de metale grele în râul care se află la baza acestuia;
1998, 29 mai – South Dakota, USA – aproape 7 tone de cianuri sunt deversate de la Homestake Mine în afluentul Whitewood Creek din munţii Black Hills, rezultând o masivă poluare a apei şi o cantitate mare de peşti morţi;
2000 – Baia Mare, România – o deversare de cianuri şi metale grele în Tisa şi Dunăre; otrăveşte rezervele de apă şi omoară fauna acvatică pe o lungime de peste 400 km din Romania, Ungaria şi Yugoslavia;
2000, 30 iunie – Papua Noua Guinee – prin râul Tinto Lihir se deversează cianuri în ocean;
2001, octombrie – Ghana – mii de metri cubi de cianuri şi metale grele dintr-un baraj s-au revărsat în timpul operaţiilor de minerit în Wassa West District;
2001, noiembrie – China – 11 tone de cianură sodică lichidă s-au revărsat într-un afluent al râului Luohe în provincia Henan;
2002, 16 mai – Nevada, USA – scurgeri de cianuri (aproximativ 24.000 de galoane) la Twin Creeks Mine; în alt accident 230.000 metri cubi de deşeuri toxice sunt deversate în Arizona;
2002, 9 iunie – Nevada, USA – scurgeri de cianuri la Denton – Rawhide Mine;
2003, ianuarie – Honduras – scurgeri masive de cianuri la mina San Andrés;
2003, 14 ianuarie – North Atlantic Autonomous Region, Nicaragua – scurgeri de cianuri în râul Bamban, 12 copii morţi – Hemconic / Greenstone în Bonanza, Canada;
2003, 29 mai – Wassa East District, Ghana – scurgeri de cianuri la Tarkwa Gold Mine;
2003, 2 decembrie – USA – deversări de cianuri la mina Briggs, Balleratt;
2004, 11 ianuarie – Ghana – scurgeri de cianuri în râul Kubreko – Bogoso Gold Limited, subsidiara a Golden Star Resources;
2004, 30 ianuarie – guvernul australian confirmă prin rapoarte scurgeri de cianuri în pânza de apă freatică – Kalgoorlie Gold Mine;
2004, 18 martie – România – 10 tone de substanţe toxice şi cianuri se scurg în Siret; un accident similar a mai fost şi în 2001;
2004, 25 iunie – guvernul chinez raportează 7 cazuri de scurgeri de cianuri în ultima săptămână, soldată cu 21 morţi;
2004, 7 august – Papua Noua Guinee – scurgeri de cianuri la dezafectarea minei Misima;
2004 – 23 octombrie – Ghana – scurgeri de cianuri dintr-un iaz de decantare în râul Aprepre – Bogoso Gold Limited, Canada;
2005, 20 iunie – mina de aur Phu Bia, Laos – scurgeri de cianuri ce afectează populaţia piscicolă şi aproximativ 100 de localnici – Pan Australian Resources;
2005, 11 şi 31 octombrie – Rapu Rapu, Filipine – scurgeri de deşeuri toxice – Lafayette Mining’s Rapu Rapu;
2005, 28 noiembrie – Romania – poluare cu cianuri la exploatarea Borşa şi contaminarea Tisei;
2006, ianuarie – Cehia – o scurgere de cianuri provoacă daune populaţiei piscicole din fluviul Elba;
2006, 18 iunie – Ghana – o scurgere de cianuri provoacă intoxicarea mai multor membri aparţinând unor comunităţi locale şi daune populaţiei piscicole;
2007, din 6 aprilie până în 11 iulie – Zamboanga, Filipine – un iaz de decantare se scurge în râul Siocon, otrăvindu-l cu deşeurile toxice – Toronto Ventures Inc., Canada;
2009, mai – Ahafo Gold Mine, Ghana – scurgeri de cianuri ale firmei Newmont Mining Corporation, Denver;
2009, 8 octombrie – Barrick Gold mine, Tanzania – deversări de nămoluri toxice în râu, 20 morţi;
2010, 4 octombrie – Kolontar, Ungaria – spargerea peretelui unui rezervor cu reziduuri toxice; volumul revărsării este estimat la 700.000 – 1.000.000 metri cubi; 8 morţi şi peste 150 de răniţi; 40 de kilometri pătraţi contaminaţi; unda de poluare a ajuns până în Dunăre – MAL, Ungaria;
2011, 31 octombrie şi 29 decembrie – compania Hambledon Mining Kazakhstan – scurgeri de cianuri dintr-un baraj de decantare;
2012 – compania Boliden, Suedia – 9 accidente.
            De asemenea sunt raportate şi accidente datorate transportului cianurilor sau actelor teroriste:
1994, februarie – Africa de Sud – 10 mineri sunt ucişi când un bazin de decantare se sparge şi îngroapă o parte din instalaţii sub un strat de nămoluri cu cianuri;
1998, 20 mai – Kumtor, Kirgistan – un camion care transporta cianură sodică (1.762 kilograme) cade de pe un pod şi contaminează râul Barskoon; 4 morţi şi 2.006 de pacienţi trataţi pentru otrăvire;
2000, martie – Papua Noua Guinee – un elicopter ce transporta 1 tonă de cianură sodică anhidră se prăbuşeşte lângă mina Tolukuma, contaminând zona;
2002, februarie – Australia – 400 litri de cianuri sunt deversate în nordul Australiei, afectând fauna locală;
2002, 17 mai – Texas, USA – o încărcătură de 10 tone de cianuri este furată din Wisconsin, fiind recuperată integral la o distanţă de 500 mile în Brownsville, Texas;
2002, 28 mai – Mexic – aproximativ 8 tone de cianură sodică anhidră folosită la o exploatare de argint este furată dintr-un transport; această încărcătură nu a fost recuperată în ciuda unei desfăşurări impresionante de forţe ale poliţiei, ridicând serioase temeri din partea oficialităţilor în privinţa toxicităţii acesteia în Mexic şi USA;
2003, 13 februarie – New York, USA – spitalele din New York sunt puse în stare de alertă din cauza unui posibil atac terorist cu cianuri, suplimentându-se dozele de antidot din secţiile de urgenţă;
2003, 5 aprilie – Taiwan – mai mult de 100 de persoane sunt spitalizate după răsturnarea unui camion ce transporta cianuri; dezastru ecologic până la revărsarea în mare prin portul Taichung.
            Accidente şi cedări de baraje
            Un aspect demn de luat în seamă este acela al înălţimii barajelor sau al iazurilor de decantare la care s-au produs accidente, acestea având o înălţime mai mică de 50 metri. Din documentele care ni se prezintă reiese că barajul de la Roşia Montană va avea o înălţime de 185-200 de metri, va fi din argilă impermeabilizată (cea mai ieftină soluţie din punct de vedere economic, dar nu şi tehnic) şi o suprafaţă de 360-600 ha.
            Printre cauzele care conduc la accidente în cazul barajelor se pot enumera:
– materiale de construcţie şi tehnologii ieftine, sub standarde (barajul Gleno din Italia, care prin distrugerea sa a cauzat 356 de morţi);
– erori de proiectare (barajul South Fork din USA, care prin cedarea sa a provocat uciderea a 2.209 de oameni);
– instabilitate geologică în timpul exploatării, datorită umplerii şi golirii barajului, sau în situaţii de ploi torenţiale prelungite (cedarea barajului Malpasset din Franta a cauzat moartea a 423 de oameni);
– alunecări de teren care pot dezlocui mari cantităţi de apă din baraj, pe care să le arunce peste înălţimea barajului (în cazul barajului Vajont din Italia, valul rezultat a avut aproape 200 m înălţime şi a cauzat moartea a aproximativ 2.000-2.500 de oameni);
– deficienţe în întreţinerea barajului şi a instalaţiilor aferente (cedarea barajului Val di Stava din Italia  a cauzat 268 de morţi);
– precipitaţii extreme (cedarea barajului Shakidor din Pakistan a cauzat aproximativ 70 de morţi; cedarea barajului Banqiao din China în 1975 a provocat moartea a 171.000-230.000 de oameni, aproximativ 6 milioane de construcţii distruse şi 11 milioane de sinistraţi);
– erori umane şi deficienţe în proiectare şi exploatare (cedarea barajului Dale Dike Reservoir din Anglia a cauzat 244 de morţi; cedarea barajului Buffalo Creek a dus la moartea a 125 de oameni);
– infiltraţii şi eroziuni, mai ales la barajele de pământ (cedarea barajului de pământ Teton din USA a cauzat 11 morţi);
– cutremure;
– acte de sabotaj.
            Bineînteles că oricare dintre aceste cauze pot duce la cedarea barajului de la Roşia Montană sau altfel spus a barajului de la Corna (dacă aceasta va fi locaţia aleasă). Iar prin cedarea barajului s-ar polua cu cianuri, metale grele şi alte reziduuri toxice valea Arieşului, a Mureşului, a Tisei inferioare, a Dunării, de la Belgrad până la vărsarea în Marea Neagră, inclusiv Delta Dunării. Iar dintre localităţile mari afectate de-a lungul acestei poluări s-ar putea enumera Alba Iulia, Deva, Arad, Szeged, Belgrad şi toate oraşele care se situează de-a lungul Dunării. Când spun afectate, mă gândesc doar la faptul că foarte multe localităţi situate de-a lungul acestei unde de poluare îşi iau apa potabilă pentru consumul populaţiei chiar din Arieş, Mureş, Tisa, Dunăre. Astfel, pentru o lungă perioadă de timp, aceste localităţi vor bea doar ”apă plată cu lămâie”. Dar cedarea barajului de 185 de metri implică în primul rând un efect cinetic, determinat de revărsarea unor enorme cantităţi de apă, noroi şi substante toxice care ar duce la moartea a mii sau zeci de mii de oameni, distrugeri directe a foarte multe clădiri şi construcţii, un număr greu de anticipat de răniţi şi sinistraţi, contaminarea cu aceste deşeuri a mai multor zeci de mii de hectare, distrugerea florei şi a faunei etc. Toate aceste pagube nu ştiu dacă pot fi acoperite dintr-o garantie de câteva milioane de dolari. Sau se preferă un miner mort unuia şomer? Dar cu victimele care nu sunt mineri ce facem? Este mai mediatică exprimarea ”o balerină a murit în urma cedării barajului”? Sau ”100 de copii au murit otrăviţi de apele revărsate” are un impact mai mare? Ţinând cont că exploatarea de la Roşia Montană se va întinde pe o durată de 16-17 ani, iar barajul va rămâne pentru următoarele zeci sau sute de ani, posibilitatea unor accidente asociate exploatării şi barajului devine reală.
            ASDSO (Association of State Dam Safety Officials) – Autoritatea de Stat Americanăpentru Siguranţa Barajelor are o evidenţă ce conţine 173 de accidente şi 587 de incidente, doar în perioada 1 ianuarie 2005 – iunie 2013. De precizat că prin incident se înţelege situaţia în care fără intervenţie s-ar fi ajuns la cedarea barajului.
            Poluarea cu cianuri
            În lume se produc anual aproximativ 1,1 milioane de tone de acid cianhidric, din care circa 6% este folosit pentru producerea cianurilor necesare exploatărilor miniere auro-argentifere. Restul de 94% este folosit în aplicaţii industriale la fabricarea plasticului, adezivi, cosmetice şi produse farmaceutice, procesarea produselor alimentare, aditivi, îngrăşăminte şi ierbicide etc.
            Cianura este folosită în multe exploatări auro-argentifere din Europa, în Suedia, Grecia, Finlanda, Spania, Ucraina, Turcia, Portugalia. În toată Europa sunt folosite aproximativ 1.000 de tone de cianuri in fiecare an, dintr-un total de aproximativ de 40.000 de tone folosite pe întreg mapamondul. Iar din această cantitate, la Roşia Montană se preconizează folosirea a 13.000 de tone anual, pentru o perioadă de minim 14 ani. Asta în situaţia că nu se mai doreşte prelungirea exploatării. Totuşi, această cantitate enormă ar reprezenta aproximativ o treime din consumul mondial pentru o singură exploatare. Nu este un pic cam mult, ţinând cont că mai sunt câteva zeci de exploatări miniere în lume care folosesc tehnica cianurării? Şi asta în ciuda faptului că rezervele estimate nu se încadreaza în topul celor mai mari şi rentabile exploatări de aur şi argint din lume.
            Iată lista Top 10 din 2010 cu cele mai mari exploatări auro-argentifere din lume:
1. Grasberg Gold Mine – această mină este situată în Indonesia şi produce aproximativ 2.025.000 uncii de aur anual, conform raportului prezentat de Rio Tinto Plc. Mina este exploatată de Freeport-McMoRan Copper & Gold Inc. Pe lângă aur se mai extrage şi argint şi cupru.
2. Muruntau Gold Mine – această mină este la aproximativ 400 km de capitala Uzbekistanului şi produce aproximativ 1,8 milioane de uncii de aur anual. Mina este exploatată de compania de stat Navoi Mining and Metallurgical Combinat.
3. Carlin-Nevada Complex – această mină se află în statul Nevada, USA şi a produs aproximativ 1,735 milioane de uncii de aur. Este deţinută de Newmont Mining Corp. şi include exploatări de suprafaţă şi de adâncime.
4. Yanacocha Gold Mine – această mină se află în nordul statului Peru şi este cea mai mare din America de Sud, cu o producţie de 1,46 milioane de uncii de aur. Este exploatată de Newmont Mining şi deţinută de Newmont Mining and Buenaventurda, o companie peruviană.
5. Goldstrike (Betze Post) Gold Mine – această mină se află în nord-vestul statului Nevada, USA şi a produs 1,24 milioane de uncii de aur. Este deţinută de Barrick Gold Corp.
6. Cortez Gold Mine – mina este situată în sud-vestul statului Nevada şi a produs 1,14 milioane de uncii de aur. Este deţinută de Barrick Gold.
7. Veladero Gold Mine – această mină se află în Argentina şi a produs 1,12 milioane de uncii de aur. Este deţinută de Barrick Gold Corp.
8. Lagunas Norte Gold Mine – această mină se află aproape de centrul statului Peru şi a produs 808 mii de uncii de aur. Este deţinută de Barrick Gold Corp.
9. Lihir Gold Mine – această mină se află în Papua Noua Guinee şi a produs 790.974 uncii de aur. Este deţinută de Newcrest Mining Ltd., cel mai mare producător australian de aur.
10. Super Pit/Kalgoorlie – această mină este situată în vestul Australiei şi a produs 788 mii de uncii de aur. Este deţinută în părţi egale de Barrick Gold Corp. şi Newmont Mining Corp.
            Datele despre exploatarea Roşia Montană menţionează cele mai mari rezerve de aur şi argint din Europa, cu o cantitate minimă de 4,78-5,42 milioane de uncii de aur şi 24,2-29 milioane de uncii de argint şi o cantitate maximă estimată de 10,1 milioane de uncii de aur şi 47,6 milioane de uncii de argint.
            Însumând cantităţile de aur extrase de primele zece mine se obţine o producţie de aproximativ 12.906 mii de uncii de aur. Ceea ce, folosind sistemul Troy de măsurare a aurului, unde o uncie de aur este egală cu 31,1034 grame ne conduce la o producţie însumată de aproximativ 401 tone de aur, reprezentand 15,86% din producţia mondială de aur a anului 2010 care a fost de 2.528 tone de aur, în condiţiile în care consumul anual de cianuri este de aproximativ 40.000 tone. Totuşi, pentru o cantitate mai mică de aur, proiectul Roşia Montană are nevoie de 182.000 de tone de cianură, ceea ce ar însemna consumul mondial de cianuri pe aproape cinci ani. Asta înseamnă că pentru proiectul Roşia Montană se foloseşte de mai mult de 30 de ori mai multă cianură decât în orice altă exploatare similară de pe glob.
            Sau cantităţile de aur sunt mult mai mari, sau se mai exploatează şi alte elemente despre care nu se face referire, procese tehnologice secrete şi intenţionat nedezvăluite pentru aprobare şi includere în valorificare şi impozitare, exportarea şlamului şi procesarea acestuia în altă parte etc. Citatul: „În contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcămîntul.” se regăseşte în toate articolele din presă care fac referire la proiectul Roşia Montană.
            Presupunând că nu sunt accidente de-a lungul procesului tehnologic şi că o mare parte din cianura folosită este refolosită, totuşi o parte din aceasta se va regăsi în steril. Şi pe măsura ce se va aduna tot mai mult steril, va fi şi tot mai multă cianură. Din datele prezentate de persoanele interesate de acest proiect nu reiese ce procent din cantitatea folosită se va regăsi în haldele de steril şi apoi în lacul de acumulare. Dacă ar fi doar un procent şi tot s-ar acumula câte 130 tone în fiecare an. Iar în decursul a 14 ani s-ar aduna 1.820 de tone de cianură.
            ”Cianura este o substanţă extrem de toxică iar fabricarea, transportul, manipularea şi neutralizarea ei trebuie să fie gestionate cu atenţie. Totuşi, prezintă un avantaj major pentru mediu, deoarece se descompune rapid (se biodegradează sub incidenţa radiaţiei ultraviolete) în condiţii atmosferice normale devine inertă, iar compuşii rezultaţi în urma proceselor de degradare, hidroliză, adsorbţie, etc din iazul de decantare sunt foarte stabili (practic inerţi în mediul format în iaz o dată cu depozitarea sterilelor de procesare), nu există posibilitatea de bioacumulare ca în cazul mercurului sau metalelor grele, de exemplu.”
            ”După decantare, apa este recirculată în proces; în iaz, pe toată perioada staţionării, au loc procese: de degradare/descompunere naturală a cianurilor, de hidroliză, volatilizare, fotooxidare, biooxidare, complexare/ decomplexare, adsorbţie pe precipitate, diluţie datorită precipitaţiilor etc. ”
            ”Cea mai mare parte (90%) din cantitatea de cianuri degradată (media de 50%) se realizează prin hidroliză/volatilizare sub formă de acid cianhidric. ”
            Aceste 3 citate sunt extrase din documentaţia oferită de RMGC pentru obţinerea autorizaţiei de mediu. Să înţelegem că cea mai mare parte din cianura din baraj se va evapora? În ce condiţii de temperatură (vară/iarnă; zi/noapte), umiditate (secetă/precipitaţii), presiune, luminozitate (zi/noapte; cer senin/noros), vânt (viteză, direcţie). Care este suprafaţa afectată de această evaporare? Dacă spunem un perimetru cu raza de 50 km e mult sau un perimetru cu raza de 100 km e puţin? Mă interesează pentru că mă aflu la mai puţin de 100 km în linie dreaptă faţă de Roşia Montană. Eu sunt din Sibiu, dar în situaţia mea pot fi şi ceilalţi concitadini şi locuitorii din Alba Iulia, Cluj şi Deva. Fără să mai trebuiască să enumăr toate localităţile de pe o rază de 100 km, este vorba despre cel puţin 2 milioane de locuitori. Şi mă interesează dacă îmi sunt afectate condiţiile de mediu. Oare o pasăre poate să traveseze barajul în zbor sau este afectată chiar migraţia păsărilor? Pentru că sunt sigur ca de transhumanţă nu mai poate fi vorba pe o rază de cel puţin 100 km. Nu vreau să mă gândesc la ce vor fi supuşi locuitorii din preajma barajului. Cei care dezvoltă o oarecare imunitate la cianuri şi metale grele se califică automat pentru viitoarele misiuni NASA care vor avea loc în medii ostile?
            În cazul cedării barajului, vor fi mai multe milioane de locuitori afectaţi din România, Ungaria, Croaţia, Serbia, Moldova, Ucraina. Aceştia vor fi pierderi colaterale pentru cei care sunt interesaţi doar de partea financiară a proiectului Roşia Montană? Cât costă viaţa unui om, în situaţia în care firma RMGC pune la dispoziţia statului român doar câteva milioane ca asigurare pentru situaţii neprevăzute şi accidente? Ştiaţi că familiile victimelor accidentului de la Lockerbie (cursa Pan Am Flight 103) au primit câte 10 milioane de dolari fiecare? În situaţia unui dezastru al proiectului Roşia Montană mai mult ca sigur că firma RMGC îşi va declara falimentul, iar banii de asigurare poate vor fi insuficienţi pentru o coroană de flori necesare fiecărei victime ce trebuie înhumată. Iar noi va trebui să învăţăm să trăim cu această frică pentru cel puţin 100 de ani de acum încolo. Şi va trebui să şi plătim pentru acest proiect. Pentru că RMGC oferă doar 150 milioane de dolari pentru mentenanţă şi operaţiunile de supraveghere ale acestui baraj, deşi Agenţia de Mediu a SUA a evaluat aceste costuri la 2,6 miliarde de dolari.
            Conform datelor pe care le pun la dispoziţie autorităţile, proiectul va implica escavarea a peste 500 milioane de steril necesar sau rezultat al cianurării pe un perimetru de 1.258 hectare, se vor şterge de pe hartă 4 munţi, se va săpa un crater gigantic de aproximativ 8 km diametru ce va fi vizibil din spaţiu. Astfel, proiectul RMGC va fi poate cel mai mare proiect de exploatare auriferă din lume, iar riscurile sunt greu de comparat cu orice alt exemplu de exploatare de acest gen. Trebuie să ne amintim că România nu este o ţară pe 2 continente şi NU NE PERMITEM un deşert cu cianuri într-o ţară europeană, cu atât mai mult cât este ţara noastră.
          Metode de extragere a aurului fără cianuri
            Proiectul RMGC presupune folosirea unor cantităţi enorme de cianură şi exclude din start orice altă variantă de exploatare.
            Cea mai nouă metodă de extragere a aurului şi argintului din minereu aparţine unui cercetător român Jack Goldstein. Acesta împreună cu echipa pe care o conduce a şi brevetat o metodă de extragere cu tiosulfat de sodiu şi amoniac, care nu este toxică, nu produce reziduuri toxice, permite recuperarea celorlalte elemente din minereu, are un randament comparabil cu cianurarea (dacă nu mai bun) şi are costuri de operare mai scăzute decât cianurarea.
            O altă metodă care câştigă teren este biomineritul. Aceasta este 100% ecologică şi este folosită în Chile, Australia, Brazilia şi Africa de Sud. Dr. Karen Olsson-Francis de la Universitatea Open din Milton Keynes, Anglia este unul din cercetătorii implicaţi în dezvoltarea acestei metode.
            O echipă de cercetători din cadrul Universităţii Northwestern din USA condusă de Fraser Stoddart dezvoltă o metodă de extragere a aurului utilizând amidonul de porumb. Prin această metodă la care participă şi dr. în chimie Zhichang Liu se încearcă separarea aurului de alte materiale, printre care platina, paladiul şi multe altele.
            Prin procedeul Haber Gold folosit de firma cu acelaşi nume din Canada se obţin multe avantaje comparativ cu metoda cianurării. Metoda foloseşte substanţe chimice care nu sunt toxice, recuperează mai mult aur şi mai repede decât metoda cianurării şi este mai ieftină decât această metodă extrem de poluantă.
            Separarea gravitaţională se bazează pe diferenţa de densitate (greutate specifică) dintre aur (19,6) şi mineralele din jur (2,5-3).
            Flotaţia face ca aurul să iasă la suprafaţă prin mijloace fizico-chimice în timp ce celelalte minerale se scufundă.
            Amalgamarea este o metodă la care s-a renunţat datorită toxicităţii mercurului folosit şi care creează mari probleme de sănătate şi poluare.
            Acestor metode li se mai pot adăuga multe altele în funcţie de concentraţiile elementelor din minereu, de interesul pentru anumite elemente care sunt mult mai preţioase decât aurul şi argintul şi care sunt deficitare pe piaţa mondială, de particularităţile de extracţie pentru aceste elemente (altele decât aur si argint) şi care pot face ca aurul şi argintul să fie produse secundare. Nimeni nu explică de ce la acest proiect consumul de cianură este cu peste 3.000% mai mare. Şi asta în situaţia în care nu se fac precizări cu privire la restul substanţelor care participă la acest proces tehnologic, cantităţile folosite şi gradul lor de periculozitate şi multe alte detalii.
            În aceste condiţii trebuie interzisă exploatarea minereurilor auro-argentifere cu cianuri pe teritoriul României. E o tendinţă care se manifestă pe plan european, dar căreia i s-au opus tocmai europarlamentarii români.
            În Siria este scandal din cauza folosirii gazului sarin. Indiferent cine l-a folosit. Şi au murit 1.000-1.500 de oameni nevinovaţi. La Roşia Montană se vor folosi 13.000 tone de cianuri pe an. Câţi oameni trebuie să moară pentru ca cineva să facă ceva?
            Terorism nuclear, financiar-bancar şi ecologic
            Secretomania din jurul proiectului Roşia Montană, acţiunile de lobby şi de promovare în media, neclarităţi cu privire la acţionariat, implicarea a numeroşi parlamentari, miniştri şi persoane cu intenţii vădite de susţinere a proiectului, lipsa de transparenţă din jurul proiectului, deciziile pripite şi discutabile de avizare fac ca acest proiect să fie învăluit de o aură de incertitudine cu privire la siguranţa şi securitatea exploatării şi vulnerabil la diverse tipuri de atac terorist.
            Care sunt consecinţele în cazul unui atac terorist sau de sabotaj asupra instalaţiilor şi a barajului de acumulare? Cine răspunde pentru pierderile de vieţi omeneşti, pierderile materiale directe şi cele rezultate dintr-o poluare masivă cu cianuri şi metale grele? Cine răspunde pentru situaţia în care barajul cedează în urma unor precipitaţii care nu au fost luate în calcul sau alunecări de teren din cauze geologice care au fost ascunse în faza de avizare a proiectului sau dacă barajul cedează în urma miilor de microseisme provocate de exploziile necesare dislocării minereului din munte sau chiar a unui seism care depăşeşte calculele iniţiale?
            Elementele europiu, terbiu şi tuliu sunt folosite la producerea elementelor de siguranţă fosforescente pentru eurobancnote şi mai nou pentru bancnota de 100 de dolari americani. Pe lângă metodele de identificare recomandate de băncile centrale europene şi americane, mai sunt şi metode care ţin de securitatea acestor bancnote şi care sunt cunoscute de un număr restrans de persoane. Astfel, dacă în cadrul proiectului Rosia Montana se obţin şi aceste elemente, dar despre care ”nimeni nu ştie nimic”, este posibil ca totuşi câteva persoane să aibă cunoştinţă despre aşa ceva. Iar dacă aceste elemente ajung în posesia falsificatorilor de bani, s-ar putea ca la un moment dat piaţa financiară şi bancară a lumii să fie inundată cu zeci sau sute de miliarde de euro şi dolari falşi. O asemenea situaţie poate fi asimilată cu noţiunea de terorism financiar-bancar şi poate provoca haos pe pieţele financiare ale lumii, dezechilibru în economiile statelor puternic industrializate şi poate alimenta cu bani reali terorismul internaţional. Iar în faţa acestuia, nimeni nu e imun.
            În tabelele 1,2 si 3 am arătat că între elementele ce se găsesc în cadrul proiectului Roşia Montană se află thoriu şi uraniu, care sunt radioactive. De asemenea, multe dintre elementele prezente în aceste tabele au şi izotopi radioactivi, cu diferite perioade de înjumătăţire. În situaţia în care doar se neagă prezenţa acestora, în condiţiile în care corupţia atinge nişte nivele greu de imaginat şi exprimat, nu cred că e greu pentru anumite grupuri să sustragă unul sau mai multe containere cu astfel de substanţe. Nu vor fi de ajuns şi sigur nu au tehnologia de fabricare a bombelor atomice, dar e suficient pentru fabricarea de dispozitive de dispersie radiologică. Poate vi se va părea că e o glumă proastă, dar aici trebuie amintit şi accidentul de la Mihăileşti din 24 mai 2004, unde au fost 18 victime. De asemenea trebuie amintit şi incidentul din 16.07.2011 din gara CFR Giurgiu, când au fost furate componente militare (16 focoase pentru rachete) dintr-un tren ce transporta efecte militare. Şi asta în timp ce paza era asigurată de jandarmi. În locul unui singur camion se pot folosi mai multe, iar printre acestea se poate afla şi un astfel de container. În astfel de condiţii, nu cred că mai contează unde s-ar putea întâmpla aşa ceva, ţinând cont de contaminarea radiologică. S-ar putea impune evacuarea unui oraş din cauza radiaţiilor fără a avea o explozie nucleară. Ar fi similar accidentului de la Cernobâl din 1986 sau a celui de la Fukushima din 2011. Nu are sens să dezvolt ideea pentru că nu vreau să dau idei celor interesaţi, ci doar să trag un semnal de alarmă.
            Monopolul şi corupţia ajută RMGC
            Prin privatizarea CFR Marfă către GFR se poate obţine o poziţie de monopol regional pentru transportul feroviar de marfă. Trebuie avut în vedere faptul că o companie cu capital românesc care a căpuşat ani de zile compania de stat CFR Marfă este acum în aşteptare pentru un răspuns din partea Consiliului Concurenţei. Dar asta e pe plan local. Pe plan regional, GFR desfăşoară operaţiuni în creştere în Grecia, Croaţia, Bulgaria, Ungaria, Austria, Moldova, Serbia, efectuând transporturi pe tot cuprinsul Europei. Prin poziţia de monopol se poate realiza evacuarea rapidă a şlamului rezultat din operaţiunile de la Roşia Montană, cu ieşire spre rutele maritime şi spre uzinele de prelucrare din Europa şi restul lumii.
            Trebuie amintit că senatorul Haralambie Vochiţoiu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Roşia Montană a declarat că aproximativ 142.000 tone de material aurifer au fost scoase din ţară, sub pretextul unor analize efectuate în Canada şi Australia. Este de presupus că acestea au fost transportate cu trenul de la locul de extracţie şi până într-un port românesc sau din ţările vecine. Cu ce companie feroviară şi apoi maritimă, în baza căror acte, facturi, documente de export? De ce sunt întrebări fără răspuns?
            Este interesant punctul de vedere al Consiliului Concurenţei chiar dacă privatizarea CFR Marfă către GFR a eşuat de această dată. Pentru că patronul şi-a anunţat intenţia de a participa la următoarele 100 de licitaţii de privatizare ale CFR Marfă.
            Proiectul Roşia Montană valorează peste 6.300 miliarde dolari
Nr.
crt.
Ţara
Datoria publică
(total)
Datoria publică
(% PIB)
PIB
pe cap de locuitor
PIB
nominal
1.
Japonia
13.700
miliarde dolari
233,1 %
33.994
dolari
5.880
miliarde dolari
2.
SUA
12.800
miliarde dolari
85,5 %
47.184
dolari
15.130 miliarde dolari
3.
Germania
2.790
miliarde dolari
81,8 %
37.591
dolari
3.560
miliarde dolari
4.
Italia
2.540
miliarde dolari
120,5 %
31.555
dolari
2.200
miliarde dolari
5.
Franţa
2.260
miliarde dolari
85,4 %
33.820
dolari
2.760
miliarde dolari
6.
Marea Britanie
1.990
miliarde dolari
80,9 %
35.860
dolari
2.460
miliarde dolari
7.
Canada
1.250
miliarde dolari
82,4 %
39.600
dolari
1.564
miliarde dolari
8.
Rusia
169,2
miliarde dolari
9 %
59.616
dolari
2.021
miliarde dolari
9.
România
51
miliarde euro
34 %
≈ 7.000 euro
140
miliarde euro
Tabelul 6
            În cadrul tabelului de mai sus sunt prezentate câteva date despre datoria publică, raportul între datoria publică şi PIB, PIB-ul pe cap de locuitor şi valoarea PIB-ului. Aceste ţări fac parte din Grupul celor Opt (G8) la care am adăugat şi România pentru comparaţia statistică. Valorile din acest tabel sunt influenţate de cursul valutar, bursă, conflicte internaţionale, materii prime, modificări legislative, baze de calcul în care sunt incluşi mai mulţi sau mai puţini parametri, datorii asumate pe plan intern sau extern etc. Astfel, în SUA datoria publică a fost plafonată la 16.700 miliarde de dolari, nivel care a fost atins în toamna anului 2013 şi care asteaptă să fie rezolvată la nivel legislativ.
            Dar în situaţia în care valoarea proiectului Roşia Montană este de cel puţin 6.300 miliarde de dolari s-ar putea spune că ”viitorul sună bine”. Dacă facem raportul între această sumă şi populaţia României de 20.121.641 persoane (conform Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din 2011) rezultă o valoare de aproximativ 313.000 USD/persoană. E drept că această valoare s-ar raporta la durata de exploatare, dar tot nu e o sumă de neglijat.
            Întrebarea evidentă este de ce nu exploatăm noi ca ţară aceste bogăţii fabuloase? De ce trebuie să fim slugi în loc să fim stăpâni? În situaţia în care ne vom exploata noi aceste rezerve am putea să aducem în economie cel puţin 10 miliarde de dolari anual pentru următoarele sute de ani. Dar asta înseamnă că trebuie să naţionalizăm aceste rezerve în interesul statului român. Şi când spun statul român mă gândesc la:
– cei care l-au votat pe preşedintele Traian Băsescu;
– cei care au votat USL, PDL, UDMR şi celelalte partide;
– cei care nu au votat;
– toată populaţia acestei ţări care trăieşte pe teritoriul naţional sau este plecată din ţară din diverse motive;
– toate minorităţile naţionale;
– bisericile recunoscute pe plan naţional aparţinătoare oricărui cult confesional;
– toţi bugetarii (medici, profesori, funcţionari publici, militari etc.);
– toţi cei care activează în câmpul muncii, pensionarii, copiii;
– cei care se află în penitenciare;
– cei care se odihnesc în cimitire;
– toate construcţiile care se află pe teritoriul României;
– istoria noastră (Burebista, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu …);
– oamenii de ştiinţă şi de cultură pe care i-a dat acest popor şi opera lor (Brâncuşi, Enescu, Eliade, Coandă …);
– lista poate continua pe multe pagini, dar nu include politrucii şi persoanele care din interese meschine şi cu metode ilegale doresc să-şi însuşească doar pentru ei o parte din orice înseamnă statul român.
            Având în vedere cele prezentate în acest material, propun următoarele:
– interzicerea cianurării ca metodă de extragere minieră pe tot cuprinsul ţării;
– interzicerea exploatării gazelor de şist şi a petrolului prin metoda fracturării hidraulice;
– naţionalizarea rezervelor miniere strategice în interesul statului român;
– tragerea la răspundere penală şi trimiterea în judecată a celor care au întreprins acţiuni de subminare a economiei naţionale, corupţie, trafic de influenţă, asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, înaltă trădare. Aici am şi eu o întrebare: imunitatea parlamentară conferă protecţie în cazuri de subminare a economiei naţionale şi înaltă trădare? Bineînţeles că de anchete şi încadrarea juridică se vor ocupa organele abilitate ale statului.;
– cu ajutorul Academiei Române, a institutelor de cercetare, a universităţilor, a societăţii civile şi a oricăror alte organisme naţionale cu atribuţii şi responsabilităţi specifice, să se construiască un program naţional de dezvoltare, exploatare şi prelucrare a resurselor naturale naţionale. Spun asta pentru că nici o resursă naţională nu constituie apanajul vreunui politician sau demnitar pe care să o folosească în interes personal.;
– stabilirea unor metode de extracţie şi exploatare care să nu producă impacturi ecologice majore şi posibile accidente cu pierderi uriaşe de vieţi omeneşti şi efecte catastrofice greu de reparat;
– construirea de unităţi de prelucrare (fabrici, combinate) a minereurilor extrase, pe teritoriul ţării evitându-se astfel exportul de materii prime;
– prin construirea de capacităţi de prelucrare se vor crea mii şi zeci de mii de locuri de muncă, care se vor întinde pe durata a multor zeci de ani;
– crearea unui cadru legislativ astfel încât să nu se mai ajungă în situaţii de acest gen.
            Date de contact
            Şi pentru ca acest material să fie un denunţ penal este nevoie să-mi dau datele de contact:
APOSTOL DORU CONSTANTIN
str. **** nr. ***
Sibiu
Tlf.: 0735/370,387
            Mai jos ataşez un tabel cu persoanele şi instituţiile căror le va fi adresat acest material, astfel încât acestea să poată întreprinde demersurile necesare pentru soluţionarea proiectului Roşia Montană.
Nr. crt.
Destinatar
Adresa de e-mail
1.
Preşedintele României
2.
Noua Republică – Mihail Neamţu
3.
4.
Curtea Constituţională
5.
SRI
6.
Mihai Răzvan Ungureanu
7.
Europa FM (ptr Moise Guran)
8.
Cristian Tudor Popescu
9.
Radu Banciu
10.
Academia Romană
11.
Realitatea TV
12.
B1 TV
13.
CSAT
14.
AIEA
15.
Cotidianul
16.
Radu Moraru
17.
Ziare.com
18.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
19.
Avocatul Poporului
20.
Consiliu Superior al Magistraturii
21.
DIICOT
22.
DNA
23.
MAI
24.
CEPOL
25.
INTERPOL
26.
Guvernatorul BNR
27.
Aurelian Pavelescu
28.
SIE
29.
Europarlamentul European
30.
Greenpeace
31.
Descopera.ro
32.
Mediafax
33.
Ziarul Financiar
34.
Humanitas
35.
ASE Bucuresti
36.
Universitatea Politehnică Bucureşti
37.
Universitatea Transilvania Braşov
38.
Deputat Remus Cernea
39.
Eugenia Vodă
40.
Biserica Ortodoxă Română
41.
Secret Service – Romania
011-40-21-200-3462
42.
FBI
1-800-225-5324
43.
NSA
44,
Institutul Geologic al României
Tabel 7
            ”Când vom termina nedreptatea? Atunci când cei care nu sunt victime, vor simţi la fel de multă indignare ca cei care sunt.”
Solon, sec.7, conducător atenian
Vă mulţumesc pentru atenţia acordată,
ing. Doru Apostol
PS 1 – Acesta e materialul la care lucrez de aproape 2 luni. Astept parerea dvs despre acesta. Tot ce scrie acolo e verificabil 100%, in carti, media si internet. Sper sa va placa. Am facut aceasta adaugare la sugestia unui cititor, caruia ii multumesc.
PS 2 – Era sa uit un lucru foarte important – IMNUL NATIONAL – de actualitate, mai mult ca oricand: DESTEAPTA-TE ROMANE!”

Patrimoniul natural şi cultural al României, dat pentru un blid de linte

Noiembrie 3, 2013 Lasă un comentariu

 

 

Patrimoniul natural şi cultural al României, dat pentru un blid de linte

Lupta împotriva proiectului minier, propus de firma „canadiană” Gabriel Resources în Munţii Apuseni, şi pentru salvarea Roşiei Montane reprezintă un test de rezistenţă al poporului român împotriva arbitrariului şi miopiei deciziilor guvernelor ce au condus România în ultimii 20 de ani. Această luptă reprezintă un act de curaj, de bun-simţ şi de dragoste de ţară. În ciuda diverselor soluţii şi subterfugii propuse de firma Gabriel Resources şi de toate guvernele României din ultimii 15 ani – ultimul fiind proiectul de lege aprobat de guvernul Ponta la sfârşitul lunii august a.c. şi dezbătut în prezent de Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană -, românii spun NU!

Românii spun NU pentru ca înţeleg că proiectul va distruge galeriile daco-romane de la Alburnus Maior, un sit de valoare naţională şi universală care, conform experţilor români şi internaţionali, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi înscris pe lista UNESCO de protejare a patrimoniului mondial.

Românii spun NU pentru că înţeleg daunele colaterale aduse mediului înconjurător, daunele aduse sănătăţii muncitorilor, dezintegrarea şi distrugerea comunităţilor (biserici, morminte, monumente, relaţii sociale), aflate în zona ce urmează să fie exploatată.

Românii spun NU pentru că înţeleg că aceste distrugeri fără precedent în istoria României sunt inevitabile, dacă exploatarea începe, deşi sunt negate sau minimalizate, reinterpretate în mod „pozitiv” prin campanii de relaţii publice, zeflemisite de cei care au interese în începerea şi derularea proiectului minier.

Datele vorbesc de la sine: 1346 hectare destinate exploatării, 2388 hectare perimetrul pentru care RMGC are licenţa, 300 hectare acoperite de lacul de decantare cu metale grele şi cianură, care va reprezenta un risc permanent pentru viaţa a peste 6.000 de persoane din zonele învecinate, 4 munţi dinamitaţi, 2064 de proprietăţi strămutate, 975 case distruse, dintre care 41 de patrimoniu, 7 biserici demolate, dinamitate sau acoperite de lacul de cianură, 11 cimitire strămutate, 12.000 de tone de cianură folosite anual , 204.000 tone în total (Sursa: Alburnus Maior); 257 milioane de tone de material stâncos dinamitat şi concasat, 350 de milioane de litrii de Diesel utilizat de camioanele şi echipamentele şantierului, care vor emite minimum 40 de milioane de kg de CO2 pe an şi tot atât de multe alte substanţe chimice considerate contaminatori toxici ai aerului (menţionăm că potrivit ultimului raport emis de OMS, pe 15 octombrie 2013, prima cauză a cancerului de plămâni este poluarea aerului, determinând 213,000 cazuri pe an în lume).

Şi tot acest iad pe pământ, pentru ce? Pentru un proiect de exploatare a unor resurse care, odată scoase din pământ nu se vor mai reface, aducând bugetului statului mizerabila sumă de $3,35/persoană/an în beneficii fiscale (dividende, redevenţe şi taxe) sau, dacă includem şi beneficiile economice (salariile şi plăţile furnizorilor români), $12/persoană/an pe o perioadă de 20 de ani.

Să vedem în continuare de unde provin aceste cifre.

Aspecte financiare ale proiectului Roşia Montană pentru România

Clauzele contractului privind procentul de redevenţe şi partajarea profiturilor dintre guvernul român şi Gabriel Resources au un impact asupra înţelepciunii financiare a acestui proiect.

Informaţiile furnizate de Gabriel Resources sau Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) conţin un număr de informaţii interesante. Aflam, printre altele, că:

■ Gabriel Resources va fi îndreptăţită să recupereze 100% din cheltuielile făcute înainte de începerea operaţiilor de exploatare a minereului şi înaintea oricărui dividend plătit acţionarilor firmei RMGC, incluzând guvernului român;

■ Aceste cheltuieli făcute de Gabriel Resources vor purta o dobândă de 4,25% pentru partea finanţată din capital propriu şi 4.50% pentru partea finanţată prin împrumut;

■ Ca urmare a acestor rambursări, guvernul României nu va primi nici un dividend de la RMGC până în anul 10 al derulării proiectului – dacă proiectul ar începe azi, primul dividend va fi primit de Romania în anul 2023!

■ Dacă şi când toate permisele vor fi fi fost obţinute şi toate contractele vor fi fost semnate, procentul redevenţelor va creste de la 4% la 6%, iar pachetul de acţiuni deţinut de stat, prin Minvest, de la 19,31% la 25%.

Cât va primi bugetul statului de la acest proiect şi când vor vedea românii culoarea acestor bani?

În primul rând, dacă proiectul ar începe astăzi, cel puţin 48 de luni (4 ani) vor fi necesare înainte ca aurul să fie produs. Apoi, pentru mai mulţi ani, toate fluxurile de cash libere(fluxurile monetare care rămân după plata tuturor cheltuielilor şi investiţiilor efectuate în fiecare an) vor fi folosite pentru rambursarea investiţiilor făcute de Gabriel Resources. Această sumă se va ridica la aproximativ 2,2 miliarde de dolari, cu o dobândă de 4,25%-4,50%, aplicată chiar de la începutul proiectului (incluzând şi cheltuielile făcute până în prezent).

Redevenţe

La un preţ al aurului de 1.200$/uncie, 4% redevenţe ar aduce bugetului statului 394 milioane de dolari pentru întregul proiect. La un procent de 6%, proiectul ar aduce 591 de milioane de dolari.

Dividende

Datorită rambursărilor menţionate mai sus, pe care Gabriel Resources şi le va face, guvernul României poate să aştepte dividende în calitate de acţionar abia în anul 10 al proiectului, adică în 2023, şi aceasta conform propriilor documente RMGC.

În momentul în care Consiliul de administraţie al RMGC (cine face parte din acest consiliu pare să fie o informaţie care nu este publică) declară un dividend, bugetul de stat ar primi 19.31% din suma de dividende declarată. Recent, s-a anunţat că acest procent ar putea fi mărit la 25%, atunci când toate permisele sunt obţinute şi contractele sunt semnate. Începând deci cu anul 10 al proiectului, la un preţ al aurului de 1.200$/uncia, guvernul României ar primi dividende în valoare de aproximativ 310 milioane de dolari pentru 19,31% din acţiuni sau400 milioane de dolari dacă procentul de acţiuni va creşte la 25%.

Impozit pe profit

La rata de impozit pe profit actuală, de 16%, şi asumând un preţ al aurului de 1.200$, cu redevenţe de 6% (redevenţele sunt considerate cheltuieli, pentru scopuri fiscale, deci sunt scăzute din preţ, astfel diminuându-se profitul firmei), guvernul ar colecta aproximativ 435 milioane de dolari în impozite pe profit din acest proiect, şi asta pentru întreaga perioadă de derulare a proiectului.

Totalul beneficiilor fiscale

Asumând că procentul de redevenţe ar creste de la 4% la 6% şi că pachetul de acţiuni al guvernului roman (prin intermediul firmei Minvest, întreprindere de stat), este mărit de la 19,31% la 25%, beneficiile fiscale ale României din acest proiect devastator s-ar ridica la 1,426 miliarde de dolari pentru întreaga perioadă de 20 de ani a proiectului (redevenţe – 591 milioane, dividende – 400 milioane, impozite pe profit – 435 milioane).

Punând această cifră în perspectivă, beneficiile fiscale directe la bugetul statului, provenind din exploatarea minei de aur de la Roşia Montană, se ridică la un beneficiu de 3,35$/an, de persoană.

Gabriel Resources şi RMGC estimează beneficiile fiscale la 2,1 miliarde de dolari prin adăugarea efectelor indirecte ale proiectului, şi anume taxele plătite guvernului de către furnizorii şi salariaţii firmei.

Beneficii directe, indirecte şi induse

Gabriel Resources si RMGC informează pe cine vrea să asculte că, la un preţ al aurului de 1,200$/uncia, proiectul va aduce beneficii totale (fiscale şi economice directe) de 5,1 miliarde de dolari economiei româneşti. Cum?

La beneficiile fiscale estimate de ei, de 2,1 miliarde, se adaugă 3 miliarde de dolari care reprezintă salariile angajaţilor şi plata furnizorilor români. Prin aplicarea apoi a ceea ce în ştiinţele economice se numeşte „multiplicator economic”, se ajunge la suma de 24 de miliarde de dolari în beneficii economice directe, indirecte şi induse, aduse de proiect la Produsul Intern Brut (PIB) al României, pe perioada celor 20 de ani. Altfel spus, pe scurt, cele 24 de miliarde contribuţie la PIB vor veni ca rezultat al banilor ce vor fi cheltuiţi de salariaţii şi furnizorii RMGC în bunuri, servicii, angajări de personal, etc.

Acest multiplicator economic şi beneficiile economice care rezultă sunt vehiculate în mod curent de cei care se ocupă cu lobbying-ul şi relaţiile publice în favoarea unui proiect sau a unei subvenţii de stat, respinse cu vehemenţă de populaţie.

Acest tip de estimări suferă de numeroase aproximaţii, ipoteze şi „ghicit în cafea”. Iar ca ele să fie luate în serios ar trebui să includă şi costurile indirecte şi induse ale unor decizii legate de proiect.

De exemplu, proiectul prevede angajarea a circa 2.337 persoane pentru faza de construcţie (primii 4 ani) şi apoi a 881 persoane pentru perioada de exploatare (16 ani). Presupunând că cei 881 angajaţi vor fi selecţionaţi din rândul celor 2.337 din faza de construcţie, aceasta va lăsa totuşi circa 1.500 oameni fără lucru la RMCG, după 4 ani. Nu ar trebui ca efectele negative, indirecte şi induse ale acestor concedieri să fie incluse în estimările contribuţiei proiectului la PIB? N-ar trebui ca eventualele costuri cu sănătatea, induse de poluarea intensă a aerului de către camioanele şi echipamentele şantierului (ce folosesc gaz Diesel), de expunerea la cianură şi la poluarea sonoră, să fie incluse în estimări? Nu ar trebui ca o alternativă economică a regiunii, care va trebui să fie abandonată din cauza proiectului, să fie inclusă în costurile de oportunitate ale proiectului?

Concluzie

Unui proiect cu consecinţe potenţial devastatoare asupra mediului, peisajului şi patrimoniului cultural şi spiritual al României nu ar trebui să i se dea undă verde pe baze strict utilitare. Chiar din această perspectivă şi chiar când se acceptă ca bază de discuţie cifra favorabilă de 5,1 miliarde de dolari propusă de Gabriel Resources şi RMGC, la nivel macroeconomic, beneficiile fiscale şi economice pentru România nu reprezintă decât suma derizorie de 225$/persoană timp de 20 de ani, adică 12$ /an pentru fiecare român. Iar acest lucru presupune că preţul aurului va rămâne la 1,200$/uncia sau mai mult. Imaginaţi-vă ironia de a fi dat undă verde acestui proiect, lăsând RMGC să devasteze mediul, patrimoniul cultural şi economia locală a regiunii, iar apoi preţul aurului să scadă sub 800$ în anul 5 sau 6 al proiectului, posibilitate nu puţin probabilă. RMGC nu ar putea plăti atunci dividende şi redevenţele vor fi reduse cu cel puţin o treime, aceeaşi soartă având-o şi taxele.

Dacă preţul aurului ar scădea şi mai mult, nu este neobişnuit ca o companie minieră să-şi închidă porţile şi să oprească exploatarea. şi cum în cazul RMGC pentru fondul de re-ecologizare promis, de 146 milioane de dolari, 110 milioane vor fi vărsate numai începând cu anul 10 al proiectului, iar dintre acestea 84 de milioane numai după încheierea definitivă a exploatării, de unde se vor lua banii de re-ecologizare în caz că mina este închisă înainte?

Ce ruşine să-ţi distrugi natura şi patrimoniul cultural pentru atât de puţin!

Sursa :cotidianul.ro

Mihaela Fîrşirotu, Ph.D Universitatea McGill, este profesoară de Strategia Afacerilor (Strategic Management) la UQAM, École des sciences de la gestion.

Această analiză foloseşte date din următoarele surse:

  • Alburnus Maior, Campania Salvaţi Roşia Montană, 2013;
  • Gabriel Resources, „Annual Information Form”, 14 martie 2013, SEDAR;
  • Gabriel Resources, „A Project for Romania”, prezentare pentru Denver Gold Forum, septembrie 2013;
  • Oxford Policy Management, ”The Economic Impact of the Rosia Montana Gold Project in Romania”, septembrie 2009;
  • SRK Consulting, „Technical Report on the Rosia Montana Gold and Silver Project”, octombrie 2012
%d blogeri au apreciat asta: