Archive

Posts Tagged ‘Sclavia moderna’

Cifra de afaceri a sclaviei moderne

Mai 22, 2014 1 comentariu

Deși manualele de istorie ne spun că epoca sclavagistă a apus demult, în realitate există și astăzi sclavi dependenți de stăpânii lor și obligați să muncească.

Ideea de a trata alți oameni ca pe niște sclavi pare, pe de o parte, învechită, iar pe de altă parte, barbară. Cu toate acestea, sclavia este o mare afacere chiar și în zilele noastre, scrie The Economist. Muncă forțată generează profituri anuale de aproximativ 150 de miliarde de dolari, potrivit unui raport al Organizației Internaționale a Muncii (OIM).

 

O cincime dintre toate victimele sunt înrobite prin exploatare sexuală, care, însă, se dovedește extrem de profitabilă, generând două treimi din profitul total obținut de pe urma sclaviei în epoca modernă. Cea mai profitabilă regiune pentru această formă de sclavie, generând peste 30 de miliarde de dolari numai în anul 2012, este Asia. Profitul mediu anual pentru fiecare victimă a exploatării sexuale este de 22.000 de dolari, de peste patru ori mai mare decât profitul obținut din munca non-casnică și de aproape zece ori mai mare comparativ cu profitul realizat pentru fiecare sclav care muncește în familie.

 

Dintre toate regiunile lumii, Asia-Pacific figurează cu cele mai mari profituri de pe urma sclavilor, în sumă de circa 52 de miliarde de dolari, în 2012. Cu toate acestea, profitul realizat de fiecare victimă este destul de mic, 5.000 de dolari, comparativ cu profitul realizat de victimele din țările dezvoltate și Uniunea Europeană, care este de 34.800 dolari anual. De altfel, regiunea statelor dezvoltate și a UE ocupă al doilea loc în lume din perspectiva sumelor generate de sclavi. Aici, sclavia a produs, în 2012, un profit de circa 47 miliarde de dolari.

 

Profitul adus de robii moderni în Europa Centrală și de Sud-Est și statele CSI a fost de circa 18 miliarde de dolari, cu 12.900 dolari profit per victimă, în timp ce în Africa profitul total generat a fost de circa 12 miliarde de dolari, cu doar 3.900 de dolari profit de persoană. În America Latină sclavia zilelor noastre a generat un profit total, în 2012, de 11 miliarde de dolari (7.500 dolari/persoană), iar în Orientul Mijlociu, care stă cel mai bine în acest clasament, profitul total a fost de circa 8 miliarde de dolari (15.000 dolari/persoană).

 

Munca forțată, în accepțiunea OIM, reprezintă munca involuntară ca rezultat al aplicării forței, fraudei sau înșelăciunii, precum și atunci când victimele sunt constrânse prin pedepse sau prin amenințarea cu pedeapsa.

 

Potrivit OIM, în prezent, în lume există nu mai puțin de la 21 de milioane de persoane aflate în această situație, adică în situația de a fi sclavi.

 

O altă sursă, Indicele Global al Sclaviei, face o estimare și mai înfricoșătoare: 30 de milioane de robi, care sunt o forță de muncă vizibilă doar parțial.

Sursa :money.ro

Etichete:

Sclavie în Europa Centrală şi de Est

Noiembrie 9, 2013 3 comentarii

 

Exploatarea muncitorilor din Europa Centrală şi de Est se agravează şi în domeniul serviciilor găsim cehi şi polonezi subplătiţi, locuind în condiţii proaste şi lucrând până la douăzeci de ore pe zi.

Agenţia Werk & Ik – a cărei cifră de afaceri atinge 12 milioane de euro – lucrează frecvent cu cehi, mai ales pe aeroportul Schiphol, unde angajaţii curăţă avioanele şi se ocupă de bagaje. Dar sunt aceşti muncitori temporari plătiţi suficient pentru munca lor? Nu – cel puţin aşa reiese din datele referitoare la George, student şi agent de curăţenie ceh. Henry Stroek, responsabil al sindicatului olandez CNV Vakmensen, spune că George nu şi-a primit indemnizaţia de concediu în 2012. E vorba de 16,3% din salariu, procent care n-a fost niciodată plătit. „Sunt mulţi bani, mai ales pentru cineva care câştigă salariul minim pe economie”, subliniază Stroek. Ivan Karels, director şi proprietar al agenţiei de muncă temporară, recunoaşte că mai mulţi cehi nu şi-au primit indemnizaţia de concediu. „E o scăpare. De acum încolo vom fi mai vigilenţi”.

 

 

Werk & Ik promite, pe site-ul de recrutare în limba cehă Werkczeck.cz, un salariu de 5 euro net pe oră, indiferent de vârstă. Potrivit lui Stroek, fluturaşii de salariu ai lui George arată că, într-un an, salariul brut anunţat a fost plătit, cu tot cu suplimente pentru munca desfăşurată seara şi noaptea, nu însă şi în celălalt an, scrie Presseurop.

 

 

Muncitorii nu primesc fluturaşi de salariu

 

 

Consilierul Rewiesh Jibodh, care-i aduce pe cehi în Olanda pentru Werk & Ik şi care e responsabil de planificarea muncii lor, are o explicaţie: „Sigur că orele nu corespund întotdeauna. Când cineva anunţă brusc că e bolnav, iar înlocuitorul lui nu e pe listă, se întâmplă ca orele lucrate să fie trecute în contul persoanei bolnave. Dar noi avem întotdeauna grijă să corectăm ulterior greşelile”.

 

 

Altă problemă este că muncitorii temporari nu-şi primesc fluturaşii de salariu – ceea ce contravine legii. George nu şi le-a primit decât înainte să plece din Olanda, când a ameninţat că va apela la avocat. „Le pierd sau le aruncă”, spune Jibodh. „Ne costă hârtie. Eu nu văd rostul lor”. Fluturaşii de salariu ar trebui să fie disponibili online, dar muncitorii temporari intervievaţi nu au primit nume de utilizator şi parolă. Şi asta a fost o scăpare, admite Karels.

 

 

 

Werk & Ik deduce totodată anumite costuri. De exemplu, agenţia reţine despăgubiri din salariu, chiar şi când e vorba de persoane care n-au stricat nimic. Cea mai mare sumă reţinută reflectă însă costurile pentru locuinţă: 2,50 euro pentru o oră de muncă este suma trecută în contract. În săptămânile de vară aglomerate, cehii plătesc, prin urmare, între 120 şi aproape 150 de euro pe săptămână pentru un pat suprapus în garaj, care, potrivit municipalităţii oraşului Amsterdam, nu e destinat să servească drept locuinţă.

 

 

„Noi respectăm normele în vigoare în materie de locuinţe. Nu e cazul în ceea ce priveşte garajul, nu pot să neg acest lucru. Dar băieţilor le place să locuiască acolo; într-un imobil cu multe familii trebuie să se adapteze mai mult. Am destule alte locuinţe disponibile care rămân pur şi simplu neocupate”, spune Ivan Karels. „Un patron nu poate să reţină din venitul unei persoane care primeşte salariul minim pe economie decât cel mult 68 de euro pentru locuinţă.

 

O zi liberă pe lună

 

Nici orarul legal nu funcţionează cum ar trebui. Un exemplu în acest sens este programul de lucru al şoferului Pavel, care, timp de mai bine de un an, a transportat mereu alţi cehi la muncă şi înapoi acasă. Ziua lui de lucru putea să ţină chiar şi douăzeci de ore. Cât despre agentul de curăţenie George, fişa lui de pontaj arată că a avut o singură zi liberă în toată luna august. Legea spune că, după o zi de lucru, un agent de curăţenie are dreptul la zece ore de odihnă fără întrerupere, iar după o săptămână, la treizeci şi şase de ore.

 

 

Încă un detaliu pe care îl admite Karels: „În anumite cazuri nu am fost atenţi la situaţia angajaţilor”. Jibodh, managerul, susţine că firma lui nu vrea decât să răspundă aşteptărilor muncitorilor. „Cehii noştri mă imploră să le dau mai mult de lucru”, exclamă el. „Îi întreb mereu dacă nu vor un serviciu suplimentar”. Când, după ce a lucrat un an de zile în ture de noapte şi de zi alternative, colegul lui George a cerut să i se schimbe programul, i s-a răspuns: „Poţi să te întorci la tine în ţară dacă vrei”.

 

 

Trebuie remarcat faptul că agenţia Werk & Ik, printre ai cărei clienţi regulaţi se numără companii mari cum este KLM, a primit un certificat de la Stichting Normering Arbeid [fundaţie pentru normarea muncii]. Această fundaţie supraveghează respectarea salariului minim pe economie. În mai 2013, certificatul a fost reînnoit. Sursa:money.ro

Etichete:

Iluzia democraţiei : sclavul perfect e sclavul care se crede liber!

Octombrie 7, 2013 1 comentariu

Am fost învățați că trăim într-o lume democrată unde noi avem puterea să ne decidem singuri soarta, unde drepturile și libertățile noastre fundamentale sînt respectate și garantate de stat. Dar ce siguranță avem că acest sistem democrato-liberalo-capitalist e ceea ce ne spune mass-media? E adevărat că sistemul ne oferă libertate sau e doar o iluzie? Ce e pînă la urmă democrația? E puterea poporului, puterea majorității, impunerea voinței cetățenilor în mediul politic. Cel puțin asta-i teoria. Ni se spune că datorită dreptului de vot odată la cîțiva ani putem să hotărîm ce politicieni ne vor conduce.

Dar dacă analizăm cu atenție situația din România, nu putem să vorbim cu adevărat de o democrație. Așa zisul pluripartidism nu e altceva decît un ambalaj frumos care ascunde un singur tip de om: politicianul corupt, responsabil de distrugerea țării. Avem mai multe partide mari: PSD, PNL, PDL, PPDD, PC, UDMR, etc, care ne sînt prezentate ca niște alternative. În realitate e ca și cum ni s-ar oferi mai multe tipuri de otravă atunci cînd avem nevoie de apă. Unele din aceste partide sînt urmașe ale Partidului Comunist, iar restul au printre membrii o mulțime de comuniști și securiști. Diferențele ideologice sînt aproape inexistente și a compara aceste partide cu niște grupări infracționale înregistrate legal nu mai e de mult ceva exagerat. Nici un partid mare nu reprezintă la ora actuală voința majorității.

Există putere și opoziție, așa cum se spune că trebuie să existe într-o democrație. Însă atît unii, cît și alții nu au făcut decît să distrugă România prin rotație: au sabotat economia, ne-au transformat într-o colonie a UE și a FMI, ne-au băgat în datorii, au creat legi care ne încalcă libertatea și au făcut afaceri din care doar ei au profitat, iar majoritatea a avut de pierdut. Să fi fost asta voința majorității românilor în ultimii 23 de ani? Cu siguranță nu, căci ”puterea poporului” nu înseamnă milioane de români care să emigreze din cauza sărăciei. În concluzie, faptul că politicienii care guvernează se mai schimbă nu înseamnă că unul din actualele partide parlamentare îi reprezintă pe cei mai mulți cetățeni.

Dar lăsînd la o parte faptul că actuala clasă politică este coruptă, democrația lasă teoretic posibilitatea ca noi oameni să poată schimba lucrurile. Spun teoretic, deoarece practic este foarte greu ca niște oameni corecți, care reprezintă cu adevărat voința românilor, să schimbe ceva în cadrul partidelor fără să se compromită. Soluție rămîne atunci înființarea unui partid nou. Democrația prevede dreptul la asociere în cadrul unei grupări politice. Legea din România e făcută însă în așa fel încît crearea unei noi formațiuni să fie un proces extrem de greu. E nevoie de cel puțin 25.000 de semnături, care să conțină adresa și CNP-ul, acestea să fie din peste jumătate din județele țării, plus Bucureștiul și din fiecare județ să fie strînse cel puțin 700 de semnături. Practic e nevoie de cîteva mii de semnături în plus, căci mai pot fi anulate din ele. Și chiar dacă acestea sînt strînse pînă la urmă, există posibilitatea ca justiția din România să împiedice înregistrarea unui partid, cum s-a întîmplat în vara lui 2012 cu Partidul Naționalist, care trebuia să devină aripa politică a mișcării Noua Dreaptă. Asta în timp ce în unele țări un partid se poate face la fel de ușor ca un ONG, cu doar cîțiva membri fondatori. Desigur, astfel de legi sînt făcute doar pentru a împiedica înregistrarea grupărilor care sînt împotriva sistemului. În timp ce Noua Republică sau PP-DD, partide create să canalizeze nemulțumirile față de sistem, dar tot produse ale aceleiași clase politice, au fost înregistrate.

Un alt aspect îngrijorător este felul în care se desfășoară alegerile. Nu are rost să mai scriu de fraudarea procesului electoral, care deja a devenit ceva obișnuit. Dau ca exemplu doar alegerile parlamentare. Votul uninominal reprezintă modul de alegere a unui candidat, nu a unui partid. Deși ni se spune că votăm omul nu partidul, candidatul depinde de rezultatele partidului. Legea e făcută în așa fel încît dacă un candidat care cîștigă alegerile într-un colegiu, chiar și cu 99% din voturi, nu va intra în parlament decît dacă partidul său obține cel puțin 5% din voturi la nivelul întregii țări. Asta dezavantajează partidele mici, dar nici nu respectă opțiunea majorității dintr-un colegiu. S-a ajuns la situații în care cel ce a ieșit pe locul 2 sau 3 într-un colegiu să intre în Parlament. Excepție de la regulă fac candidații independenți, care însă n-au dreptul să-și trimită reprezentanți la secțile de votare. Totul se face în așa fel încît ce decide majoritatea să nu conteze cu adevărat.

Și cu toate acestea ni se spune că sîntem norocoși că România e o țară democrată din cadrul Uniunii Europene. În realitate, trăim într-un stat în care o clasă politică coruptă și trădătoare menține iluzia că sîntem stăpîni pe destinul nostru. Dar nu noi decidem cine ne conduce, aranjamentele sînt făcute în spatele cortinei, iar alegerile devin un spectacol a cărui scop e să ne facă să credem că deținem puterea.

Democrația, teoretic, respectă și apără drepturile omului. Atît de mult se face legătura între cele două concepte, încît a devenit greu să ne imaginăm unul fără celălalt. Dreptul la viață, dreptul la libera exprimare, egalitatea în fața legii sau dreptul la intimitate și la viață privată sînt doar cîteva exemple de drepturi ce ne sînt încălcate zilnic. Mass-media nu vorbește despre asta, fiind controlată de aceiași oameni care ne fură libertatea.

Politicienii ”democrați” și-au făcut un obicei din a condamna crimele regimurilor totalitare și să ne amintească ce norocoși sîntem că trăim într-o lume liberă. Dar de dreptul la viață al copiilor nenăscuți, uciși prin avort, cine vorbește?Avortul (o formă de crimă) a devenit în democrație dreptul femeii de a face ce vrea cu corpul ei. Iar dacă susținem că un copil nenăscut nu e parte din corpul mamei, adepții practicării avortului vor spune că viața începe doar în momentul nașterii, nu al concepției. În ultimii 10 ani au fost uciși prin avort peste 11 milioane de copii doar în România, numărul la nivelul întregii Europe este unul colosal. Asta se întîmplă în ceea ce sistemul ne prezintă ca fiind ”cel mai democratic continent al lumii”. Rezultatul acestui genocid legal este scăderea numărului populației autohtone și nevoia de imigranți din Asia și Africa, care acum riscă să devină majoritari în Europa.

Dreptul la liberă exprimare e un alt pilon al democrației, dacă e să credem ce spun politicienii. În realitate acest drept e limitat, în granițele opiniilor tolerate. Iar barierele nu sînt limbajul obscen sau insultarea țării, limite de bun simț. Încălcarea acestor limite este chiar permisă. De cîte ori reprezentanți ai minorităților naționale au insultat România și poporul român, acest lucru le-a fost permis. În România oricine e liber să-i insulte pe români.Dar dacă un român își exprimă părerea cînd se referă la țigani și opinia sa nu e pe placul unor ONG-uri țigănești susținute de UE, imediat aceștia îl acuză de rasism, xenofobie, extremism, etc. Odată puse aceste etichete, persoana care și-a exprimat opinia, cum credea că are dreptul, devine o oaie neagră și poate avea probleme chiar și cu autoritățiile. Acest lucru nu se întîmplă doar în România, ci în întreaga Europă. Dacă unele păreri nu sînt considerate corect politice, atunci riscăm să comitem o ”crimă de gîndire”, la fel ca în romanul politic al lui George Orwell, 1984, carte care prezintă o lume totalitară în care era interzis orice gînd cu care partidul nu era de acord. În occident au existat cazuri de oameni închiși pentru că opinia lor era opusă celei oficiale. Există și legi care ne îngrădesc acest drept. Parcă am fi în comunism, UE fiind noul URSS.

Și totuși de ce nu vede nimeni această problemă? Pentru că mass-media ne prezintă zilnic ”o lume liberă”: moschei în marile orașe ale Europei, parade ale homosexualilor, oameni care batjocoresc creștinismul, libertatea de a distruge familia tradițională, etc. Dar în același timp, în Regatul Unit, o mulțime de oameni au fost dați afară de la locul de muncă pentru că purtau simboluri creștine. Foarte democrat, nu-i așa? Asta în timp ce autoritățiile nu fac nimic împotriva musulmanilor care aplică legea sharia pe străzile Londrei, de parcă ar fi în Pakistan. Așadar avem libertatea să batjocorim tot ce e sacru: credința, națiunea, familia, dar dacă criticăm cultura minorităților sau ne manifestăm propria identitate, riscăm să fim catalogați ca incorecți politici și chiar pedepsiți de lege. Așa era și în comunism, dacă spunea cineva ceva împotriva partidului, era numit ”dușman al poporului” și pus la zid.

Avem dreptul la viață privată și intimitate, ni se spune că un regim democrat ne garantează acest drept. Dar cum rămîne atunci cu actele biometrice? În unele state sînt obligatorii, iar politicienii corupți au început să le introducă și în România. Practic sîntem obligați să ne lăsăm amprentați ca niște infractori pentru a deține un buletin sau pașaport. Începînd de anul trecut furnizorii de telefonie mobilă și internet sînt obligați să stocheze convorbirile și e-mailurile noastre și să le pună la dispoziția autorităților responsabile cu siguranța națională în maxim 48 de ore de la solicitare. După modelul Londrei, sînt instalate și pe străzile noastre tot mai multe camere video, astfel încît la tot pasul sîntem monitorizați. Iar dacă ne cazăm la un hotel sau la o pensiune, hotelierii sînt obligați să ne rețină datele personale și să informeze autoritățile, astfel încît la orice moment locația în care ne aflăm să le fie cunoscută. Aceste încălcări ale drepturilor noastre sînt justificate de sistem ca fiind măsuri de combatere a terorismului. Ironic cum aceiași oameni care au deschis porțile Europei la milioane de musulmani, vor să ne apere de terorismul islamic transformînd un stat într-un lagăr. Asta e democrație, nu-i așa?

Cît despre egalitatea în fața legii, cred că e evident că ea există doar pe hîrtie. E aproape imposibil ca un simplu cetățean să cîștige în fața unui politician sau a unui interlop, atunci cînd aceștia controlează justiția în cel mai ”democrat” spirit.

Toate aceste încălcări ale drepturilor noastre, legale sau nu, sînt vina politicienilor corupți, a celor ce ar trebui să ne reprezinte, căci doar noi i-am ales să ne conducă. Am explicat însă în articolul precedent, cît de multă influență am avut noi atunci cînd ”i-am ales”. Aceștia nu se obosesc să ne consulte, să nu mai vorbesc de un referendum, atunci cînd adoptă legi care ne încalcă libertatea, precum cele care permit stocarea informațiilor noastre personale sau îngrădirea dreptului la liberă exprimare. De fapt, în unele cazuri nu mai votează nici măcar parlamentul, ci abuzurile sînt rezultatul ordonanțelor de urgență date pe bandă rulantă de toate guvernele. E încălcat principiul separării puterilor în stat? Acest principiu există doar pe hîrtie oricum.

De ce nu observă masele că toată democrația în care trăim nu e decît un ambalaj? Avem acces la internet, la show-uri TV cu personaje mondene, putem să cumpărăm etnobotanice, să bem Coca-cola, să ne exprimăm ura față de Biserică și Națiune, putem să ne destrăbălăm prin cluburi și să ne pierdem timpul pe facebook. Pe scurt: putem să ne sinucidem spiritual și fizic, iar atunci avem impresia că sîntem liberi. O iluzie întreținută de mass-media aservită sistemului democrato-liberalo-capitalist cu scopul să ne comportăm exact cum doresc cei ce ne conduc: să devenim niște consumatori, niște cifre, nu niște persoane.

E doar o formă de sclavagism modern, căci pînă la urmă sclavul perfect e sclavul care se crede liber. Și tot de ce e nevoie să devenim niște robi ai sistemului fără a ne da seama, e de a crede că sîntem cei mai norocoși oameni din lume, că trăim într-un stat democrat și ne scăldăm în libertate.

Sursa: lupuldacicblog.wordpress.com / gandeste.org

Sclavia modernă

Sclavagismul şi robia ni se par, nouă, celor de azi, a fi noţiuni care ţin de domeniul istoriei sau geografiei; au existat cândva sau există altundeva, dar sunt incompatibile cu democraţia şi modernismul care ne caracterizează. Totuşi, să ne uităm puţin în jur.
Bătrâneţea – vârsta înţelepciunii, se spune. Vedem însă multe bunici preocupate mai mult de intrigile stupide ale telenovelelor sau mizeria umană jucată teatral în reality-show-uri, decât de înţelepciune. Nici bunicii nu par mai înţelepţi. Interminabilele talk-show-uri politice i-au transformat în aprigi comentatori care nici măcar nu mai realizează faptul că totul este o diversiune menită să îi distragă de la lucrurile cu adevărat importante.
Adulţii – floarea vârstei, se spune. O floare cam ofilită, pentru că sistemul i-a implantat, cu acordul ei (mai mult sau mai puţin conştient) o branulă prin care îi suge sistematic viaţa – credite pentru o viaţă mai confortabilă, un televizor mai mare, o maşină mai bună. Pentru ca nu cumva să se plictisească, trebuie să se facă luntre şi punte, să muncească zi lumină pentru a câştiga banii care trebuie returnaţi băncii. Timp pentru familie, pentru copii?  – „Dar le-am luat de toate, pentru asta muncesc atâta, pentru ei mă sacrific!”. Uită însă că fără dragoste totul se usucă, iar dragostea înseamnă timp petrecut împreună.
Tinereţea – vârsta entuziasmului, se spune. Însă hrănirea sistematică cu manele, alcool şi pornografie imbecilizează. Asta şi doresc de fapt cei care vor să conducă: o generaţie supusă, redusă la instincte animalice, mulţumită doar cu satisfacerea lor. Cei care sunt prea inteligenţi pentru a fi imbecilizaţi pe această cale, sunt racolaţi ca slujbaşi direcţi ai sistemului, hrăniţi cu iluzii: împlinire profesională, succes, realizare personală, faimă. Ce vedem adesea în spatele acestor noţiuni? Robie, însingurare, re- şi de-fulare, divorţuri, copii-problemă…
Copilăria – vârsta inocenţei, se spune. Vedem însă copii tot mai violenţi, care aplică în comportamentul lor ceea ce văd în desenele animate sau jocurile pe calculator, nemaifăcând diferenţa între virtual şi realitate. Băieţii lovesc cu putere, în închipuirea că celălalt trebuie să se scoale şi să nu aibă nimic, ca „în desene”. Fetiţele primesc cadou truse de machiaj, au ca principală preocupare moda şi „a fi ca celelalte” (nici măcar părinţii lor nu îşi dau seama că sunt simpli pioni manipulaţi pentru a susţine o industrie a consumului şi a degradării morale). Vedem copii care plâng isteric pentru a primi nu ştiu ce produs care le este subtil introdus în minte între două desene cu monştri şi roboţi sau Hannah Montana şi suple fete zburătoare, cu părul verde.
Sigur, există şi excepţii. Dar acesta este valul care mătură majoritatea. De ce? Pentru că nu avem curajul de a ne ridica deasupra lui, de a ne agăţa de Dumnezeu pentru a putea pluti frumos, în libertate autentică şi viaţă curată. Ne e frică să ieşim din mocirla călduţă şi plăcută a micilor păcate zilnice, pentru a respira aerul tare şi curat al înălţimii duhovniceşti. Pentru că preferăm mai degrabă robia pe care o învăţăm zilnic de la lume, decât libertatea pe care o învaţă doar Dumnezeu.
Natalia Corlean
 

Sclavia confortului

Aprilie 29, 2013 1 comentariu

Încîntat de sine însuşi şi de lumea sa aseptică, omul postmodern rămîne sclavul unei mentalităţi a confortului.

Căutarea cu orice preţ a “vieţii confortabile” s-a transformat într-un ideal personal şi colectiv de necontestat; confortul este noua religie, promovată de tehnologism, globalism şi consumismul de masă.

Lipsit de confort, de mistica şi imaginarul social pe care acesta le presupune, omul postmodern ar fi cuprins de o teribilă panică; faţă în faţă cu realitatea şi cu propria sa conştiinţă, s-ar simţi gol şi neputincios.

Sursă de satisfacţii imediate, confortul îi risipeşte însă temerile, îl apără de confruntări dezagreabile. Îl transformă într-un sclav fericit.

 

 

Sursa: gandeste.org

Psihologia Sclaviei

Octombrie 27, 2012 Lasă un comentariu

Pentru a te simti cu adevarat liber trebuie mai întâi sa constientizezi propria persoana si apoi ceea ce se afla in jurul tau. Daca omul ar avea vointa, ar putea decide liber pro si contra propriei persoane. Dar… pana va ajunge in acel punct important al constientizarii de sine, omul este preconditionat de cei putini (puternici si cu vointa) sa-i decida facil viata. Cu alte cuvinte, viata sa este traita de altcineva, multumindu-se a juca rolul apaticului spectator in propriul film, incapabil in a-si impune propriile reguli si standarde.


Astazi asistam la o drama: omul, luat individual dar si ca masa, demonstreaza constant o incapacitate majora in a-si controla mintea. Actioneaza programat, teleghidat, orbeste. Nu se opreste o clipa din drumul sau pentru a-si pune intrebari, a intelege ce sau de ce i se intampla un anumit lucru asa cum nu-l intereseaza nici ceea ce se intampla in jurul sau.

Mass-media controleaza aproape in totalitate mintile umane, le manipuleaza in mod ordinar, transformandu-si auditoriul in simpli masa manipulata grotesc, pregatita oricand sa raspunda la ordine. Mass-media modeleaza si perverteste intr-atat capacitatea consumatorului incat reuseste sa-i induca ideea ca ceea ce gandeste este rodul propriei sale ratiuni, neinfluientate de vreun factor extern.

Manipularea (de regula) se aplica sub doua forme:

a) subtila, subliminala

b) grosiera, puternica.

Ambele modalitati sunt aparent inofensive, inobservabile si insesizabile. Ele se manifesta prin utilizarea repetitiva a unor mesaje video, audio, scrise, inoculandu-se falsa nevoie de a cumpara ceva, de a viziona sau a citi ceva ori de a aprecia ca adevarata o anumita opinie, sursa in dretimentul alteia.

Partea absconsa a manipularii are la baza interese majore financiare si/sau politice. Evident ca nu e usor a ne sustrage din mrejele manipularii, insa o putem face daca avem un anumit grad de cultura si de intelepciune. Intotdeauna trebuie sa analizam profund situatiile si sa ne intrebam „Cui foloseste?” altfel ingrosam randurile victimelor asupritorilor „pasnici” ai manipularii.

Oamenii de stiinta, din cele mai stravechi timpuri, au fost preocupati de problematica mintii umane: s-au intrebat mereu de ce se teme omul si ce factori distincti declanseaza frica? Raspunsurile obtinute in urma cercetarilor au fost utilizate in scopul manipularii a mari mase de oameni. Natiuni intregi au devenit victime, sclave marilor politicieni si industriasi ai vremii.

Intr-o carte publicata in 1937, doctorul H. Spencer Lewis afirma:

“De-a lungul veacurilor otravirea mentala intr-o formă sau alta a înrobit milioane de ființe umane și a torturat sufletele bărbaților și femeilor (…).”

“Ca rezultat al mai multor ani de studiu analitic s-a constatat ca actiunile majoritatii oamenilor se fundamenteaza pe instincte naturale si primitive.”

“Un astfel de instinct aproape universal se manifesta prin refuzul de a accepta și asculta porunca altei persoane, fără o analiză atentă asupra scopului final al actiunii dar si asupra intenției/scopului de comandă.”

“Psihologia ne învață că singura cale de succes prin care reusim să facem o altă minte sau o minte ciudată sa asculte o dorinta a mintii noastre este aceea de a prezenta comanda sau dorința într-un mod subtil, astfel incat individul devine inconștient sau mintea sa accepta de bună voie ceea ce i s-a comandat, ba chiar coopereaza si aproba actiunile inainte de a-si rezerva timp de analiza pentru a o respinge.”

Astfel, s-a constatat ca exista mai multe tipuri de comenzi: unele subtile, altele puternice, altele date prin sugestii, toate fiind acceptate foarte usor intrucat individul manipulat raspunde inconstient la comenzi. Daca omul si-ar analiza putin deciziile sale, ar observa ca multe dintre ele au fost luate ca urmare a acestor „trucuri psihologice” la care specialisti in ale „mintii umane” lucreaza neobosit de atatea veacuri.

Doctorul Spencer a mai observat usurinta prin care receptorul caruia i se induce o idee falsa poate imbraca forma realitatii;

Exemplu: daca i se va spune unui om sanatos ca este bolnav, acesta se imbolnaveste in scurt timp.

Slabiciunile mintii umane actioneaza asemeni unui portal deschis prin care intra un aflux de idei ciudate ce fertilizeaza „solul” constiintei noastre si o otraveste mental.

Dr. Spencer a descoperit trei metodele de administrare a acestor otravuri prin urmatoarele forme:

traduceri sonore si vizuale,
comentarii si sugestii cu ajutorul imaginilor
sugestii mentale.
Televiziunea, presa si radioul sunt cele mai importante instrumente ale manipularii prin care se controleaza masele. Victimele cele mai sigure sunt in primul rand persoanele incapabile sa-si formuleze opinii personale despre un anumit eveniment, fapta, situatie sau, daca reusesc sa-si construiasca o opinie, asteapta intotdeauna confirmarea altora.

Astazi, majoritatea oamenilor se afla inca in Pestera lui Platon. Se inchina la umbrele de pe ziduri dar nu-si pun intrebari si nici nu disting proiectia de obiectul original. Jocul umbrelor nu e altceva decat jocul cu mintile umane care in fapt defineste PSIHOLOGIA SCLAVIEI.

 

Sursa: gandeste.org

Sclavia Moderna

Septembrie 26, 2011 1 comentariu
%d blogeri au apreciat asta: