Arhiva

Posts Tagged ‘sclavie’

Dezvăluirile unui fost agent CIA: Am primit milioane de dolari ca să dezmembrăm Iugoslavia

Decembrie 3, 2015 Lasă un comentariu

“Am mituit partide şi politicieni ca să cultive ura între naţiuni. Scopul nostru fundamental era să vă facem sclavii noştri!” spune Robert Baer, fost agent CIA într-un interviu.

robert-baer
Publicaţia WebTribune din Serbia publică un interviu halucinant cu Robert Baer, fost agent CIA, care vorbeşte despre activităţile agenţiei americane în fosta Iugoslavie.

Baer se afla, în urmă cu două săptămâni, într-un turneu de promovare a cărţii sale “Secretele Casei Albe”, la Quebec, Canada, în momentul în care a acordat interviul pentru publicaţia sârbă. Robert Baer este autorul mai multor cărţi în care dezvăluie secrete ale CIA şi administraţiilor Bill Clintonşi George W. Bush. Fostul agent a fost arestat şi reţinut de mai multe ori după ce a dat publicităţii informaţii din interiorul adminstraţiilor americane. Mitt Waspurh, un prieten apropiat al lui Baer şi fost funcţionar în Senatul SUA, după ce i-a furnizat şi e mai multe informaţii, a fost ucis prin împuşcare.

Reporter: Când şi unde aţi avut prima misiune în Iugoslavia?

Baer: Am ajuns la bordul unui elicopter împreună cu 3 agenţi. Am aterizat pe 12 ianuarie 1991 la Sarajevo. Misiunea noastră era să ţinem sub observaţie presupuse atacuri teroriste ale sârbilor care ar fi trebuit să aibă loc în oraş.

Reporter: Cine erau teroriştii respectivi şi de ce ar fi atacat?

Baer: Am primit de la CIA documente, despre un grup care se numea “Serbia Supremă”, în care erau detaliate planurile lor de a desfăşura atacuri cu bombă în clădiri împortante din Sarajevo, ca răspuns la dorinţa Bosniei de a-şi declara independenţa faţă de Iugoslavia.

Reporter: Acel grup chiar a existat şi ce anume făceaţi în Sarajevo, care era misiunea primită de la CIA?

Baer: Acel grup nu a existat niciodată. Cei de la sediul central ne-au minţit. Misiunea noastră era să alarmăm lumea şi să împrăştiem panica printre politicenii bosniaci, să le împuiem capetele cu ideea că sârbii vor ataca. Ca să clarific. Am acceptat povestea livrată de CIA, dar după o vreme am început să o punem la îndoială. De ce să provocam isterie când era clar că acel grup nu exista.

Reporter: Cum şi când s-a încheiat misiunea şi dacă avea un nume?

Baer: Pentru mine s-a terminat după două săptămâni când, am fost trimis într-o nouă misiune în Slovenia. Operaţiunea a durat o lună şi purta numele de “Istina” (adevărul) cu toate că numai adevar nu era.

Reporter: De ce v-aţi dus în Slovenia?

Baer: Am primit informaţia că Slovenia era gata să-şi declare independenţa. Ni s-au dat bani, câteva milioane de dolari, ca să finanţăm diverse ONG-uri, partide de opoziţie şi diverşi politicieni care au stârnit ura şi au inflamat societatea.

Reporter: Care este părerea dvs. despre propaganda CIA, ce gândeau colegii?

Baer: Nimeni nu refuza o misiunea primită de la CIA, mai ales că toţi eram agitaţi şi cu tendinţe paranoide. Mulţi agenţi şi ofiţeri au dispărut pentru că pur şi simplu au refuzat că facă propagandă îndreptată împotriva sârbilor în Iugoslavia. Personal, am rămas şocat la enorma cantitate de minciuni cu care erau “hrăniţi” politicenii de către agenţii CIA. Mulţi din ei habar nu aveau că livrează minciuni. Fiecare ştia numai câte o mică bucăţică din poveste şi numai cei care creaseră toată istoria cunoşteau şi ce se ascunde în spate, iar aceia sunt politicienii.

Reporter: Aşadar, era numai propaganda anti-sârbească?

Baer: Şi da, şi nu. Scopul era divizarea republicilor, astfel că Iugoslavia să nu mai existe ca un întreg. Serbia a fost aleasă numai pentru simplul motiv că trebuie dată vina pe cineva dar oarecum şi pentru motivul că este succesoarea fostei Iugoslavii.

Reporter: Puteţi da nume de politicieni din fosta Iugoslavie care au fost mituiţi de CIA?

Baer: Da, cu toate că este o chestiune delicată: Stipe Mesic, Franjo Tudjman, Alija Izetbegovic, mulţi consilieri şi membrii ai guvernului din Iugoslavia, am plătit generali, jurnalişti, chiar şi unităţi militare. Radovan Karadzic a fost plătit şi el, numai că după o vreme nu a mai acceptat, şi-a dat seama că va ajunge să fie sacrificat şi acuzat de crimele de război din Bosnia. Toată regia a aparţinut administraţiei americane.

[…]

Reporter: Cine este vinovat pentru genocidul de la Srebrenica?

Baer: Vina aparţine bosniacilor, sârbilor şi americanilor, adică noi! Însă toată vina a fost aruncată pe sârbi. Din nefericire multe victime înmormântate ca musulmani, erau de fapt sârbi sau alte naţionalităţi. […] Oraşul Srebrenica a fost sacrificat pentru a da Amercii motivul să atace Serbia în urma pretinselor atacuri.

[…]

Reporter: Aveţi un mesaj pentru oamenii din fosta Iugoslavie?

Baer: Am. Uitaţi trecutul, a fost o înscenare, este un fals. V-au manipulat, au obţinut ce au vrut şi este prostesc să vă urâţi între voi, trebuie să arătaţi că sunteţi mai puternici şi că vă daţi seama cine a creat acest lucru. Imi cer iertare, sincer. Acesta este motivul pentru care de multă vreme dezvălui secrete ale CIA şi Casei Albe.

Sursa: Jurnalul.ro

Șase ani de domnie FMI

Șase ani de domnie FMI. Mai avem nevoie de un nou acord?
Christian Silva/Intact ImagesȘeful delegației FMI, Jeffrey Franks, devenit celebru pentru gaura din pantof, a condus, din umbră, economia între 2009-2012.

Delegaţia FMI va veni mâine în România. O nouă evaluare a ceea ce am făcut sau nu am făcut, dar şi discuţii preliminare pentru o nouă înţelegere. Suntem la finalul celui de-al treilea acord consecutiv și a venit vremea să ne răspundem la o între¬bare. Ce am câștigat și ce am pierdut sub domnia FMI?

În 2008, în plină campanie electorală, Traian Băsescu ne asigura că nu va fi criză în România, deși aceasta începuse să facă ravagii în economiile puternice ale lumii. După ce a câștigat alegerile, discursul s-a schimbat, iar preşedintele Băsescu ne-a spus că avem nevoie de o centură de siguranță, sub forma unui împrumut exorbitant. La ordinele şefului statului, umilul Guvern Boc s-a executat rapid și a încheiat un acord cu FMI, fără a avea însă și aprobarea Parlamentului.

Din mai 2009, vreme de şase ani, instituţia de la Washington a condus din umbră economia românească, supervizând, dar şi controlând, toate măsurile importante pe care guvernele le-au luat în acest timp.

Plăți inutile
Așa se face că, în plină criză financiară, guvernul Boc a luat cel mai mare împrumut din istoria României, aproape 20 de miliarde de euro, din care 12,95 miliarde de euro de la FMI, restul mare parte a banilor de la FMI a intrat în rezerva Băncii Națiode la UE, BM şi BERD. Cea mai nale, iar 1,75 miliarde euro au ajuns la Finanţe pentru plata pensiilor şi salariilor. Astăzi, împrumutul către FMI este achitat, nota finală de plată fiind de aproximativ 14 miliarde de euro, din care peste un miliard de euro au fost dobânzile. Mai avem de plătit doar 3,8 miliarde de euro către CE până-n 2019 şi 1,2 miliarde de euro către Banca Mondială, până-n 2023. ¬

Scopul declarat al acestui acord a fost ca statul „obez’’ să-și reducă cheltuielile și să se pună punct consumului pe datorie. Măsurile luate s-au dovedit greșite. Au sugrumat economia, au generat probleme sociale grave, au redus drastic consumul și au frânat absorbția fondurilor europene. Şefii FMI ne-au impus între 2009-2011 măsuri draco¬nice. Iar guvernanţii vremii, aflaţi în mare criză de idei anticriză, s-au executat. Au fost tăiate sala¬riile, s-au micşorat pensiile, s-au închis spitale etc. Şi, evident, s-a trecut la măriri de taxe şi impo¬zite. La finele celor doi ani de măsuri dure, populația era disperată, iar economia gâfâia.
În ciuda acestor decizii extrem de dure, cu un impact major asupra nivelului de trai, s-au mai semnat încă două acor duri – cel dintre 2011-2013 și actualul, 2013-2015. Împreună, au însumat 7,3 miliarde de euro, bani care nu au fost utilizați, dar pentru care statul român plătește un comision de angajament de 0,3% pe an. Adică aproape 40 milioane de euro.

Mai este necesară o nouă înțelegere?
Părerile autorităţilor sunt împărţite. Premierul Victor Ponta a declarat de mai multe ori că nu mai avem nevoie de un nou acord. „Opinia noastră, bazată pe datele şi pe situaţia României în acest moment, este că nu avem nevoie de un nou acord similar, de tip precaucionary. Există – după aceea şi putem să negociem – două variante: ori să nu mai avem deloc acord cu FMI, ori să negociem un acord de tipul pe care îl are în continuare Polonia, o linie flexibilă”, a declarat Ponta.

În schimb, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat că „ne dorim un nou acord, pentru că este un motiv în plus ca România să se poată împrumuta mai ieftin, să-şi poată continua această abor¬dare, ca imagine, ca rating de ţară”.

Dintre țările din Uniunea Europeană, doar Polonia și Bulgaria au mai avut trei acorduri consecutive cu FMI. Polonezii, între anii 2011 și 2017, iar bulgarii, în perioada 1998-2007. Și Grecia s-ar mai putea încadra în această categorie, de șase ani consecutivi sub ghidajul FMI-UE, numai că are doar două acorduri, din care ultimul este pe patru ani, 2012-2016.

Ce am câştigat
Bani pentru cheltuieli bugetare
– Bugetul a utilizat 1,75 mld. euro din împrumutul FMI, pentru care a plătit o dobândă anuală de 3,5%, deşi scopul împrumutului a fost inițial altul.
– FMI s-a implicat și a fost semnată înțelegerea de la Viena prin care toate cele 9 bănci-mamă care au filiale în țară s-au angajat să nu-şi retragă liniile de finanțare.
Investitorii şi-au schimbat percepţia, dar nu au venit cu banii
– România a început să se împrumute mai ieftin din piaţa privată, ajungând astăzi la dobânzi de sub 2%, față de 6% în 2009. Acest lucru s-a întâmplat concomitent cu o scădere a dobânzilor la împrumuturi, aşa că nu este meritul exclusiv al acordului.
– Cu toată credibilitatea, investițiile străine directe au scăzut până la un minim de 2,2 miliarde de euro în 2011, dar au început să crească până la 2,9 miliarde de euro, în 2014;
S-a relansat creditarea?
– Nu. Cu toate că băncile mamă nu şi-au retras banii din România aceştia nu au ajuns în credite pentru companii sau populaţia, ci au finanţat bugetul prin titluri des stat.

Care a fost preţul plătit

Cele mai drastice măsuri din UE
– 700.000 de bugetari au ieşit din aparatul de stat prin concedieri sau pensionări;
– Salariile bugetarilor au fost tăiate cu 25%;
– Au fost desfiinţate 67 de spitale;
– S-au închis 1.500 de kilometri de cale ferată;
– Au fost operate concedieri în sectorul privat.

S-au redus consumul și investiţiile
– TVA a crescut de la 19% la 24%;
– S-au construit doar 373 de kilometri de autostrăzi în ultimii 6 ani;

Experimente eşuate
– Peste 100.000 de firme s-au desfiinţat în urma aplicării impozitului minim de 2.500 de lei;
– Introducerea managerilor privaţi la firmele de stat a fost un eşec;
– Marile privatizări au eşuat, iar găurile negre au devenit şi mai negre.

Ce a rămas nerezolvat

Arieratele
În 2009, arieratele bugetului general erau de 1,27 mld. lei și trebuiau să ajungă la 0 în 2011. La sfârșitul lui 2014 erau de 200 mil. lei.

Absorbţia fondurilor europene
Înregistrăm cea mai mică rată de absorbţie a fondurilor UE (sub 60%), sub media europeană,

Găurile negre – tot mai negre
Plăţile restante ale companiilor de stat au ajuns la cca. 25 mld. lei, reprezentand 40% din cifra de afaceri generată de acestea, de 62 mld. lei în 2014. Acordul cu FMI din 2009 prevedea restructurarea marilor companii de stat. În prezent, niciuna dintre ele nu a fost privatizată.

Sectorul energetic, marea problemă
Ce ne-am asumat:
✔ Liberalizarea prețului la energie și gaze naturale pentru populație și sectorul industrial;
✔ Restructurarea sectorului energetic de stat;
✔ Privatizarea managementului la marile companii energetice;
✔ Listarea pe bursă a unor pachete minoritare de acțiuni la marile companii energetice (Transelectrica, Electrica, Romgaz, Transgaz, SNN Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia;
✔ Privatizarea unor companii (combinatul chimic Oltchim, Complexul Energetic Hunedoara și Complexul Energetic Oltenia etc.)
✔ Închiderea capacităților energetice nerentabile până în 2018.

Ce am realizat:
✔Liberalizarea prețurilor a avut un impact negativ asupra economiei și populației;
✔Debranșarea de la sistemul centralizat de termoficare a devenit un fenomen național;
✔ Foarte multe societăți de termoficare au intrat în faliment;
✔Listarea companiilor energetice a fost un succes;
✔Marii producători de energie – CE Oltenia și Hunedoara – se pregătesc să treacă printr-o nouă restructurare;
✔Privatizarea managementului a debutat timid și s-a oprit rapid;
✔Investițiile în sectorul termoenergetic lipsesc;
✔Privatizările sunt în stand-by.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, între DA și NU

Probabil că va trebui să ieșim din acest acord. Poate mai facem unul de același tip? Cel mai bine ar fi să ieșim din acest acord, ceea ce ar însemna că lucrurile merg bine și nu mai avem nevoie de profesor. Dacă te mai lungești într-un asemenea acord, nu va mai fi un mesaj bun.
8 februarie 2012

Din experienţa mea, eu cred că este bine să avem nişte parteneri internaţionali. Ne dau credibilitate, seriozitate şi uneori îţi trebuie un avocat al diavolului, asta e părerea mea. (…) În plus, nici nu văd cum am putea noi să vindem credibil o reformă

fiscală de o asemenea amploare.   Sursa:jurnalul.ro
Etichete:, ,

Sclavi pe plantația mondială

Aprilie 19, 2015 Lasă un comentariu

and_slavery_goes_onAstăzi mai mult ca oricând, familia este atacată din toate părțile. Ce ne vom face?

A-ți păstra valorile creștine într-o lume în care fiecare valoare este denigrată și înlocuită cu o nonvaloare, nu mai este o opțiune. Sau mai bine zis, nu este suficient. Chiar am fost orbiți de tot, chiar nu vedem că în jurul nostru lucrurile s-au degradat atât de mult încât s-au depășit toate distopiile de până în prezent? Toate studiile normale la cap arată clar că materialismul singur nu poate să ne împlinească, și cu toate astea noi continuăm din inerție sau din prostie să alergăm pe calea cea largă. De ce asistăm ca niște morți la tot dezmățul care se petrece în jurul nostru? De ce trebuie mereu să așteptăm un mare conducător, un mare inițiator care să ne ia de mână și să ne ducă în direcția bună?

Oare nu simte fiecare dintre noi când îi este cu adevărat bine și când nu? Oare nu știi tu frate că te afli pe o cale greșită? Știu, dar mi-e greu să fac pasul. Îmi spui tu. Lucrurile au degenerat atât de mult încât nu mai cred că acest ”eveniment” mai poate fi stopat.

Vezi tu. Aici urmărește vicleanul să ne aducă, în punctul în care cădem cu toții în deznădejde și spunem că nu mai avem scăpare. Trăim doar ca niște plante și știm asta. Suntem martori impasibili ai proprii noastre distrugeri.

Propaganda care se duce este uriașă iar familia este ținta principală.

Cum ne-au distrus?

1. Mai întâi ne-au convins că visul american este cel spre care trebuie să năzuim. Mulți au galopat ca gândul și ca vântul spre tărâmurile mult promise ale fericirii continue, ale libertății depline doar pentru a mânca, a bea, a fuma și a se distra precum actorii preferați din filme și reclame. Cum de nu înțelegem că America este doar o rezervație a cumpărărătorilor?

Când vine vorba de programe de vânzări, de strategii de marketing, americanii pun imediat botul pentru că au fost crescuți, educați să funcționeze după stereotipuri. Puțin câte puțin și țara noastră începe să fie captată în această sferă a stereotipurilor de tip american, a americănismelor.

2. După ce ne-au pustiit, după ce ne-au convins să ne părăsim părinții și țara în căutarea împlinirii idealului de fericire promovat în filme, reviste, cărți, muzică și reclame au început atacul asupra părinților noștri agricultori.

Pe noi cei de la orașe, ne-au convins să credem că numai legumele ”perfecte” sunt bune, cele cocepute în laboratoare sunt bune și nu cele crescute cu dragostea și cu sudoarea frunții părinților noștri. Astfel, în foarte scurt timp agricultura a fost de tot trântită la pământ pentru a face loc inițial supermarketurilor și apoi industriei ”bio”, o industrie de ale cărei roade nu te poți atinge. Am fost făcuți să uităm că înainte vreme totul era bio. Acum, mâncăm toate deșeurile și suntem convinși că o viață sănătoasă costă prea mult sau se întreține cu 50 de grame de semințe importate din cea mai îndepărtată țară sănătoasă.

3. Femeia a primit dreptul de a munci, adică a fost și este constrânsă să muncească cot la cot cu bărbatul, pentru că altfel, într-o lume cu astfel de valori, nu se poate supraviețui. În care oraș al țării se poate trăi bine dintr-un singur salariu (cel al soțului)? Și atunci de spre ce libertate, despre ce „drept” de a munci vorbim aici? Prea des credem că schimbarea sănătoasă presupune numai îmbunătățirea unui singur segment al vieții (fie alimentația, fie educarea copiilor, fie practicarea unei vieți religioase) și nu înțelegem că viața sănătoasă presupune schimbarea tuturor segmentelor vieții.

4. Prin propaganda de cea mai joasă speță ni se vinde faptul că femeile care nu fac copii sunt mai fericite. Oriunde am întoarce ochii ne lovim de fericirea de moment: „Trăiește-ți viața, profită din plin de plăceri, nu-ți asuma nici o responsabilitate. Fă ce vrei, când vrei, cum vrei, cu cine vrei! Nu te gândi la viitor.” Toate acestea le spun cei care, chipurile, militează pentru toleranță, pentru pace, pentru consumul responsabil al resurselor. Este absolut hilar.

5. În numele libertății de exprimare și al toleranței se duce o luptă aprigă împotriva creștinilor și, de fapt, împotriva tuturor oamenilor care au o religie, urmărindu-se distrugerea acestora, a obiceiurilor, a tradițiilor, a identității, pentru că e știut factul că fără repere oamenii se transformă în adevărați supuși, în cei mai buni consumatori, în sclavi pe o plantație mondială.

6. Dacă totuși ne-am încropit o familie, suntem atacați prin copiii noștri. Se urmărește introducerea studiului unor materii distrugătoare de suflet încă de la cele mai mici vârste și scoaterea și denigrarea celor ziditoare de suflet. Vom ajunge să fim sancționați pentru că nu avem un tipar de gândire uniform, pentru că trăim așa cum chiar studiile decente și mai ales experiența arată că e mai bine, mai aproape de adevăr.

7. Dacă nu reușesc să ne omoare pruncii încă din pântece, ne obligă în curând să le distrugem sănătatea sau chiar viața prin vaccinuri mai mult sau mai puțin concepute special în acest sens. Iar dacă ne opunem riscăm să fim decăzuți din drepturile părintești, fiindcă amenzile și închisoarea sunt deja folosite.

8. Dacă supraviețuim și suntem tineri, nu e o problemă pentru ei, pentru că ne trimit să fim carne de tun într-un joc de-a războiul, care ni se vântură prin fața ochilor și care nu este altceva decât un alt prilej de mulgere a resurselor unor țări „inadaptate democrației”. Iar în final, femeilor pe care le-am lăsat acasă singure le este promovată homosexualitatea, ca nu cumva să aibă timp de rugăciune și pomeni…

Subiectul este atât de vast încât foarte multe pagini s-au scris pe marginea lui. Din nefericire, prea puțini dintre noi putem urmări un astfel de fir argumentativ, tocmai pentru că „cineva” s-a ocupat din timp ca noi să nu acordăm importanță unor astfel de subiecte. Sau chiar mai rău, să ne pornim înverșunați împotriva celor care caută să ne arate trista situație, precum s-au pornit odată, iudeii pe Iisus.

Trecând peste toate, cu un lucru aș vrea să rămâneți după citirea acestor rânduri: Tot ceea ce este rău nu se întâmplă pentru că trăim vremurile cele din urmă ci că trăim vremurile cele din urmă fiindcă ne-am oprit din a mai face binele.

Ce soluții avem?

1. Să ne păstrăm credința.

2. Să ne căutăm dreptatea și să ne impunem în sfera noastră de trai regulile tradiționale după care omenirea s-a guvernat mii de ani.

3. Să ținem seama că tovărășiile rele strică obiceiurile bune și să avem în cercul nostru de prieteni oameni de valoare, care trăiesc duhovnicește sau măcar se străduiesc și nu oameni care sunt numai cu distracția și dezinformarea în discursul lor. Este mai ușor să crești patru, cinci copii când ai prieteni care cresc zece, cincisprezece, la fel cum este greu să crești și unul singur când ai prieteni care caută numai distracția.

Să ținem deci minte că totul plecaă de la noi și să nu ne oprim din a face binele și din a ne însoți cu cei care la rândul lor fac binele, caci numai așa vom reuși să lăsăm semnele vemurilor pentru altă dată. Amin.

Sursa: Ion Bosioc

Iluzia democraţiei : sclavul perfect e sclavul care se crede liber!

Octombrie 7, 2013 1 comentariu

Am fost învățați că trăim într-o lume democrată unde noi avem puterea să ne decidem singuri soarta, unde drepturile și libertățile noastre fundamentale sînt respectate și garantate de stat. Dar ce siguranță avem că acest sistem democrato-liberalo-capitalist e ceea ce ne spune mass-media? E adevărat că sistemul ne oferă libertate sau e doar o iluzie? Ce e pînă la urmă democrația? E puterea poporului, puterea majorității, impunerea voinței cetățenilor în mediul politic. Cel puțin asta-i teoria. Ni se spune că datorită dreptului de vot odată la cîțiva ani putem să hotărîm ce politicieni ne vor conduce.

Dar dacă analizăm cu atenție situația din România, nu putem să vorbim cu adevărat de o democrație. Așa zisul pluripartidism nu e altceva decît un ambalaj frumos care ascunde un singur tip de om: politicianul corupt, responsabil de distrugerea țării. Avem mai multe partide mari: PSD, PNL, PDL, PPDD, PC, UDMR, etc, care ne sînt prezentate ca niște alternative. În realitate e ca și cum ni s-ar oferi mai multe tipuri de otravă atunci cînd avem nevoie de apă. Unele din aceste partide sînt urmașe ale Partidului Comunist, iar restul au printre membrii o mulțime de comuniști și securiști. Diferențele ideologice sînt aproape inexistente și a compara aceste partide cu niște grupări infracționale înregistrate legal nu mai e de mult ceva exagerat. Nici un partid mare nu reprezintă la ora actuală voința majorității.

Există putere și opoziție, așa cum se spune că trebuie să existe într-o democrație. Însă atît unii, cît și alții nu au făcut decît să distrugă România prin rotație: au sabotat economia, ne-au transformat într-o colonie a UE și a FMI, ne-au băgat în datorii, au creat legi care ne încalcă libertatea și au făcut afaceri din care doar ei au profitat, iar majoritatea a avut de pierdut. Să fi fost asta voința majorității românilor în ultimii 23 de ani? Cu siguranță nu, căci ”puterea poporului” nu înseamnă milioane de români care să emigreze din cauza sărăciei. În concluzie, faptul că politicienii care guvernează se mai schimbă nu înseamnă că unul din actualele partide parlamentare îi reprezintă pe cei mai mulți cetățeni.

Dar lăsînd la o parte faptul că actuala clasă politică este coruptă, democrația lasă teoretic posibilitatea ca noi oameni să poată schimba lucrurile. Spun teoretic, deoarece practic este foarte greu ca niște oameni corecți, care reprezintă cu adevărat voința românilor, să schimbe ceva în cadrul partidelor fără să se compromită. Soluție rămîne atunci înființarea unui partid nou. Democrația prevede dreptul la asociere în cadrul unei grupări politice. Legea din România e făcută însă în așa fel încît crearea unei noi formațiuni să fie un proces extrem de greu. E nevoie de cel puțin 25.000 de semnături, care să conțină adresa și CNP-ul, acestea să fie din peste jumătate din județele țării, plus Bucureștiul și din fiecare județ să fie strînse cel puțin 700 de semnături. Practic e nevoie de cîteva mii de semnături în plus, căci mai pot fi anulate din ele. Și chiar dacă acestea sînt strînse pînă la urmă, există posibilitatea ca justiția din România să împiedice înregistrarea unui partid, cum s-a întîmplat în vara lui 2012 cu Partidul Naționalist, care trebuia să devină aripa politică a mișcării Noua Dreaptă. Asta în timp ce în unele țări un partid se poate face la fel de ușor ca un ONG, cu doar cîțiva membri fondatori. Desigur, astfel de legi sînt făcute doar pentru a împiedica înregistrarea grupărilor care sînt împotriva sistemului. În timp ce Noua Republică sau PP-DD, partide create să canalizeze nemulțumirile față de sistem, dar tot produse ale aceleiași clase politice, au fost înregistrate.

Un alt aspect îngrijorător este felul în care se desfășoară alegerile. Nu are rost să mai scriu de fraudarea procesului electoral, care deja a devenit ceva obișnuit. Dau ca exemplu doar alegerile parlamentare. Votul uninominal reprezintă modul de alegere a unui candidat, nu a unui partid. Deși ni se spune că votăm omul nu partidul, candidatul depinde de rezultatele partidului. Legea e făcută în așa fel încît dacă un candidat care cîștigă alegerile într-un colegiu, chiar și cu 99% din voturi, nu va intra în parlament decît dacă partidul său obține cel puțin 5% din voturi la nivelul întregii țări. Asta dezavantajează partidele mici, dar nici nu respectă opțiunea majorității dintr-un colegiu. S-a ajuns la situații în care cel ce a ieșit pe locul 2 sau 3 într-un colegiu să intre în Parlament. Excepție de la regulă fac candidații independenți, care însă n-au dreptul să-și trimită reprezentanți la secțile de votare. Totul se face în așa fel încît ce decide majoritatea să nu conteze cu adevărat.

Și cu toate acestea ni se spune că sîntem norocoși că România e o țară democrată din cadrul Uniunii Europene. În realitate, trăim într-un stat în care o clasă politică coruptă și trădătoare menține iluzia că sîntem stăpîni pe destinul nostru. Dar nu noi decidem cine ne conduce, aranjamentele sînt făcute în spatele cortinei, iar alegerile devin un spectacol a cărui scop e să ne facă să credem că deținem puterea.

Democrația, teoretic, respectă și apără drepturile omului. Atît de mult se face legătura între cele două concepte, încît a devenit greu să ne imaginăm unul fără celălalt. Dreptul la viață, dreptul la libera exprimare, egalitatea în fața legii sau dreptul la intimitate și la viață privată sînt doar cîteva exemple de drepturi ce ne sînt încălcate zilnic. Mass-media nu vorbește despre asta, fiind controlată de aceiași oameni care ne fură libertatea.

Politicienii ”democrați” și-au făcut un obicei din a condamna crimele regimurilor totalitare și să ne amintească ce norocoși sîntem că trăim într-o lume liberă. Dar de dreptul la viață al copiilor nenăscuți, uciși prin avort, cine vorbește?Avortul (o formă de crimă) a devenit în democrație dreptul femeii de a face ce vrea cu corpul ei. Iar dacă susținem că un copil nenăscut nu e parte din corpul mamei, adepții practicării avortului vor spune că viața începe doar în momentul nașterii, nu al concepției. În ultimii 10 ani au fost uciși prin avort peste 11 milioane de copii doar în România, numărul la nivelul întregii Europe este unul colosal. Asta se întîmplă în ceea ce sistemul ne prezintă ca fiind ”cel mai democratic continent al lumii”. Rezultatul acestui genocid legal este scăderea numărului populației autohtone și nevoia de imigranți din Asia și Africa, care acum riscă să devină majoritari în Europa.

Dreptul la liberă exprimare e un alt pilon al democrației, dacă e să credem ce spun politicienii. În realitate acest drept e limitat, în granițele opiniilor tolerate. Iar barierele nu sînt limbajul obscen sau insultarea țării, limite de bun simț. Încălcarea acestor limite este chiar permisă. De cîte ori reprezentanți ai minorităților naționale au insultat România și poporul român, acest lucru le-a fost permis. În România oricine e liber să-i insulte pe români.Dar dacă un român își exprimă părerea cînd se referă la țigani și opinia sa nu e pe placul unor ONG-uri țigănești susținute de UE, imediat aceștia îl acuză de rasism, xenofobie, extremism, etc. Odată puse aceste etichete, persoana care și-a exprimat opinia, cum credea că are dreptul, devine o oaie neagră și poate avea probleme chiar și cu autoritățiile. Acest lucru nu se întîmplă doar în România, ci în întreaga Europă. Dacă unele păreri nu sînt considerate corect politice, atunci riscăm să comitem o ”crimă de gîndire”, la fel ca în romanul politic al lui George Orwell, 1984, carte care prezintă o lume totalitară în care era interzis orice gînd cu care partidul nu era de acord. În occident au existat cazuri de oameni închiși pentru că opinia lor era opusă celei oficiale. Există și legi care ne îngrădesc acest drept. Parcă am fi în comunism, UE fiind noul URSS.

Și totuși de ce nu vede nimeni această problemă? Pentru că mass-media ne prezintă zilnic ”o lume liberă”: moschei în marile orașe ale Europei, parade ale homosexualilor, oameni care batjocoresc creștinismul, libertatea de a distruge familia tradițională, etc. Dar în același timp, în Regatul Unit, o mulțime de oameni au fost dați afară de la locul de muncă pentru că purtau simboluri creștine. Foarte democrat, nu-i așa? Asta în timp ce autoritățiile nu fac nimic împotriva musulmanilor care aplică legea sharia pe străzile Londrei, de parcă ar fi în Pakistan. Așadar avem libertatea să batjocorim tot ce e sacru: credința, națiunea, familia, dar dacă criticăm cultura minorităților sau ne manifestăm propria identitate, riscăm să fim catalogați ca incorecți politici și chiar pedepsiți de lege. Așa era și în comunism, dacă spunea cineva ceva împotriva partidului, era numit ”dușman al poporului” și pus la zid.

Avem dreptul la viață privată și intimitate, ni se spune că un regim democrat ne garantează acest drept. Dar cum rămîne atunci cu actele biometrice? În unele state sînt obligatorii, iar politicienii corupți au început să le introducă și în România. Practic sîntem obligați să ne lăsăm amprentați ca niște infractori pentru a deține un buletin sau pașaport. Începînd de anul trecut furnizorii de telefonie mobilă și internet sînt obligați să stocheze convorbirile și e-mailurile noastre și să le pună la dispoziția autorităților responsabile cu siguranța națională în maxim 48 de ore de la solicitare. După modelul Londrei, sînt instalate și pe străzile noastre tot mai multe camere video, astfel încît la tot pasul sîntem monitorizați. Iar dacă ne cazăm la un hotel sau la o pensiune, hotelierii sînt obligați să ne rețină datele personale și să informeze autoritățile, astfel încît la orice moment locația în care ne aflăm să le fie cunoscută. Aceste încălcări ale drepturilor noastre sînt justificate de sistem ca fiind măsuri de combatere a terorismului. Ironic cum aceiași oameni care au deschis porțile Europei la milioane de musulmani, vor să ne apere de terorismul islamic transformînd un stat într-un lagăr. Asta e democrație, nu-i așa?

Cît despre egalitatea în fața legii, cred că e evident că ea există doar pe hîrtie. E aproape imposibil ca un simplu cetățean să cîștige în fața unui politician sau a unui interlop, atunci cînd aceștia controlează justiția în cel mai ”democrat” spirit.

Toate aceste încălcări ale drepturilor noastre, legale sau nu, sînt vina politicienilor corupți, a celor ce ar trebui să ne reprezinte, căci doar noi i-am ales să ne conducă. Am explicat însă în articolul precedent, cît de multă influență am avut noi atunci cînd ”i-am ales”. Aceștia nu se obosesc să ne consulte, să nu mai vorbesc de un referendum, atunci cînd adoptă legi care ne încalcă libertatea, precum cele care permit stocarea informațiilor noastre personale sau îngrădirea dreptului la liberă exprimare. De fapt, în unele cazuri nu mai votează nici măcar parlamentul, ci abuzurile sînt rezultatul ordonanțelor de urgență date pe bandă rulantă de toate guvernele. E încălcat principiul separării puterilor în stat? Acest principiu există doar pe hîrtie oricum.

De ce nu observă masele că toată democrația în care trăim nu e decît un ambalaj? Avem acces la internet, la show-uri TV cu personaje mondene, putem să cumpărăm etnobotanice, să bem Coca-cola, să ne exprimăm ura față de Biserică și Națiune, putem să ne destrăbălăm prin cluburi și să ne pierdem timpul pe facebook. Pe scurt: putem să ne sinucidem spiritual și fizic, iar atunci avem impresia că sîntem liberi. O iluzie întreținută de mass-media aservită sistemului democrato-liberalo-capitalist cu scopul să ne comportăm exact cum doresc cei ce ne conduc: să devenim niște consumatori, niște cifre, nu niște persoane.

E doar o formă de sclavagism modern, căci pînă la urmă sclavul perfect e sclavul care se crede liber. Și tot de ce e nevoie să devenim niște robi ai sistemului fără a ne da seama, e de a crede că sîntem cei mai norocoși oameni din lume, că trăim într-un stat democrat și ne scăldăm în libertate.

Sursa: lupuldacicblog.wordpress.com / gandeste.org

Sclavia modernă

Sclavagismul şi robia ni se par, nouă, celor de azi, a fi noţiuni care ţin de domeniul istoriei sau geografiei; au existat cândva sau există altundeva, dar sunt incompatibile cu democraţia şi modernismul care ne caracterizează. Totuşi, să ne uităm puţin în jur.
Bătrâneţea – vârsta înţelepciunii, se spune. Vedem însă multe bunici preocupate mai mult de intrigile stupide ale telenovelelor sau mizeria umană jucată teatral în reality-show-uri, decât de înţelepciune. Nici bunicii nu par mai înţelepţi. Interminabilele talk-show-uri politice i-au transformat în aprigi comentatori care nici măcar nu mai realizează faptul că totul este o diversiune menită să îi distragă de la lucrurile cu adevărat importante.
Adulţii – floarea vârstei, se spune. O floare cam ofilită, pentru că sistemul i-a implantat, cu acordul ei (mai mult sau mai puţin conştient) o branulă prin care îi suge sistematic viaţa – credite pentru o viaţă mai confortabilă, un televizor mai mare, o maşină mai bună. Pentru ca nu cumva să se plictisească, trebuie să se facă luntre şi punte, să muncească zi lumină pentru a câştiga banii care trebuie returnaţi băncii. Timp pentru familie, pentru copii?  – „Dar le-am luat de toate, pentru asta muncesc atâta, pentru ei mă sacrific!”. Uită însă că fără dragoste totul se usucă, iar dragostea înseamnă timp petrecut împreună.
Tinereţea – vârsta entuziasmului, se spune. Însă hrănirea sistematică cu manele, alcool şi pornografie imbecilizează. Asta şi doresc de fapt cei care vor să conducă: o generaţie supusă, redusă la instincte animalice, mulţumită doar cu satisfacerea lor. Cei care sunt prea inteligenţi pentru a fi imbecilizaţi pe această cale, sunt racolaţi ca slujbaşi direcţi ai sistemului, hrăniţi cu iluzii: împlinire profesională, succes, realizare personală, faimă. Ce vedem adesea în spatele acestor noţiuni? Robie, însingurare, re- şi de-fulare, divorţuri, copii-problemă…
Copilăria – vârsta inocenţei, se spune. Vedem însă copii tot mai violenţi, care aplică în comportamentul lor ceea ce văd în desenele animate sau jocurile pe calculator, nemaifăcând diferenţa între virtual şi realitate. Băieţii lovesc cu putere, în închipuirea că celălalt trebuie să se scoale şi să nu aibă nimic, ca „în desene”. Fetiţele primesc cadou truse de machiaj, au ca principală preocupare moda şi „a fi ca celelalte” (nici măcar părinţii lor nu îşi dau seama că sunt simpli pioni manipulaţi pentru a susţine o industrie a consumului şi a degradării morale). Vedem copii care plâng isteric pentru a primi nu ştiu ce produs care le este subtil introdus în minte între două desene cu monştri şi roboţi sau Hannah Montana şi suple fete zburătoare, cu părul verde.
Sigur, există şi excepţii. Dar acesta este valul care mătură majoritatea. De ce? Pentru că nu avem curajul de a ne ridica deasupra lui, de a ne agăţa de Dumnezeu pentru a putea pluti frumos, în libertate autentică şi viaţă curată. Ne e frică să ieşim din mocirla călduţă şi plăcută a micilor păcate zilnice, pentru a respira aerul tare şi curat al înălţimii duhovniceşti. Pentru că preferăm mai degrabă robia pe care o învăţăm zilnic de la lume, decât libertatea pe care o învaţă doar Dumnezeu.
Natalia Corlean
 

Cum am devenit sclavii Facebook

Iulie 25, 2013 1 comentariu

V-aţi întrebat vreodată dacă sunteţi dependenţi de tehnologie? Vă verificaţi obsesiv e-mailul, scrieţi mesaje pe Twitter în neştire sau postaţi pe Facebook până şi în timpul cinei? Sau poate sunteţi lipsiţi de putere în faţa unui iPad plin cu Angry Birds?

Multe dintre cele mai populare tehnologii din prezent pătrund în creierul nostru cu ajutorul unui mecanism puternic bazat pe recompensă. Şi chiar dacă majoritatea cercetătorilor nu îndrăznesc să spună că jocurile video şi tehnologia modernă crează dependenţă, există dovezi care arată că aceste tehnologii modifică modul de funcţionare al creierului nostru şi ne schimbă comportamentul.

Cercetătorii au demonstrat că jocurile cresc nivelul de dopamină. Multe persoane de marketing ating, uneori neintenţionat, zeci de ani de cercetări neurologice pentru a-şi face produsele cât mai atractive şi profitabile posibil.

Cea mai des utilizată metodă de a menţine viu interesul clienţilor sau al utilizatorilor este oferirea de recompense neanunţate, care determină clienţii să verifice cât mai des produsele vizate. Această metodă îşi are originile într-un experiment psihologic faimos, cunoscut sub numele de Skinner Box, o cameră de condiţionare operantă. Spre deosebire de condiţionarea clasică descrisă de Pavlov, în cazul condiţionării operante, modificarea şi menţinerea unui anumit comportament se realizează prin recompensare.

„O recompensă neaşteptată are mult mai multă putere, decât una care este regulată, în determinarea comportamentului“, spune Nora Volkow, şefa Institutului Naţional pentru Abuzul de Droguri din SUA. „Acest fapt este cunoscut de foarte mult timp“.

Răspunsurile primite la mesajele de pe Twitter sau la postările de pe Facebook oferă recompense imprevizibile. Doar prin faptul că vorbim despre noi înşine declanşăm un mecanism de recompensă la nivelul creierului, iar când oamenii sunt atenţi la ceea ce spunem, răsplata este şi mai mare.

În ultimele decenii, cercetătorii au ajuns la concluzia că mare parte din comportamentul determinat de recompense are la bază eliberarea unei substanţe numită dopamină, care transmite informaţia între neuronii creierului.

„Cu mai mulţi ani în urmă s-a realizat un experiment, pe mai multe persoane angajate într-un joc video, în urma căruia s-a constatat că în momentul în care jucătorii primeau un punct, dopamina se activa – o răsplată neaşteptată“, spune Volkow. Ea şi alţi cercetători au studiat modul în care creierul uman eliberează dopamina în momentele de aşteptare a răsplăţii, de la sex la mâncare la cocaină.

Această substanţă se eliberează şi în momentul în care vorbim despre noi, lucru care explică şi popularitatea globală a Facebook. Volkow spune că atunci când mai aude poveşti despre oameni care cheltuie bani reali pentru produse virtuale în jocuri precum FarmVille, îşi aminteşte de un studiu în care s-a utilizat dopamină pentru a manipula cobaii printr-un labirint complex. „Scopul studiului era acela de a face cobaii să acţioneze asemenea unor mici spioni. Puteai pune un aparat de înregistrat în cobai, iar acesta trebuia să meargă unde doreai tu şi să înregistreze conversaţii“, spune Volkow. Când animalele se îndreptau în direcţia corectă primeau o senzaţie de plăcere.

Ramin Shokrizade spune că un joc video bine făcut funcţionează într-un mod similar. „Cred că această analogie se traduce complet la oameni“, spune acesta. Shokrizade a studiat neurologia înainte de a-şi schimba cariera, iar acum ajută producătorii de jocuri video să îşi monetizeze produsele. „Aş putea spune că treaba mea principală, atunci când creez un model de monetizare pentru un joc, este să fac exact acelaşi lucru şi la oameni“, mai spune Shokrizade.

El crede că goana după plăcerea oferită de jocuri poate crea dependenţă şi spune că unii producători au făcut o avere prin dezvoltarea de jocuri care încurajează treptat utilizatorii să joace pentru a obţine această plăcere.

 

Sursa: capital.ro

 

Sclavia confortului

Aprilie 29, 2013 1 comentariu

Încîntat de sine însuşi şi de lumea sa aseptică, omul postmodern rămîne sclavul unei mentalităţi a confortului.

Căutarea cu orice preţ a “vieţii confortabile” s-a transformat într-un ideal personal şi colectiv de necontestat; confortul este noua religie, promovată de tehnologism, globalism şi consumismul de masă.

Lipsit de confort, de mistica şi imaginarul social pe care acesta le presupune, omul postmodern ar fi cuprins de o teribilă panică; faţă în faţă cu realitatea şi cu propria sa conştiinţă, s-ar simţi gol şi neputincios.

Sursă de satisfacţii imediate, confortul îi risipeşte însă temerile, îl apără de confruntări dezagreabile. Îl transformă într-un sclav fericit.

 

 

Sursa: gandeste.org

%d blogeri au apreciat asta: