Manipularea mediatică

„Mass-media este cea mai puternică entitate pe pământ. Ea are puterea de a-l face vinovat pe cel nevinovat şi nevinovat pe cel vinovat, şi aceasta înseamnă putere. Deoarece, ea controlează mintea maselor.” (Malcolm X.)

Metodele folosite de micul ecran pentru a ne influenţa gusturile, preferinţele, motivele de ură şi invidie, sunt modalităţi de manipulare aflate la îndemâna oricui!
Comportamentul fiecăruia în faţa ziarului, televizorului, a radioului se supune în mare parte unor mecanisme psihologice inconştiente care au fost decriptate prin studii de specialitate. Aceste mecanisme sunt folosite de mass-media în diferite scopuri, toate fiind circumscrise ideii de a face oamenii să creadă cu convingere tot ceea ce ei spun.
Există mai multe pârghii pe care distribuitorii de informaţii televizate le acţionează pentru a obţine opinia dorită în rândul maselor. Aceste pârghii sunt:
1. Timpul considerabil petrecut de individ în faţa televizorului;
2. Derularea rapidă a ştirilor;
3. Repetarea obsedantă a unor imagini conexe unui anumit subiect;
4. Acordarea unui spaţiu larg registrului emoţional;
5. Efectul „anestezic”.
1. Timpul considerabil petrecut de individ în faţa televizorului
În ziua de astăzi, majoritatea oamenilor petrec câteva ore pe zi în faţa televizorului. Studii anuale realizate de Nielsen Media Research au arătat că între anii 1988 şi 2007 media zilnică de timp petrecut de bărbaţi şi femei la televizor a crescut astfel: pentru bărbaţi de la 4h la 4h şi 35 minute, iar pentru femei de la 4h şi 40 minute la 5h şi 15 minute. Totuşi, 4 – 5 ore pe zi reprezintă o perioadă însemnată de timp! Acest timp este folosit de către canelele de televiziune pentru a ne servi ştirile pe care ei consideră că trebuie să le aflăm, şi nu ceea ce ne-ar interesa cu adevărat şi care ar conduce la un progres real al societăţii.
Televizorul ne transportă în câteva zeci de minute în aproape toate colţurile lumii, oferindu-ne ştiri de tot felul. Însă acest tur al mapamondului nu este controlat de noi, ci este direcţionat de cei care fac desfăşurătorul ediţiei de ştiri către diferite evenimente care, de fapt, ne interesează mai mult sau mai puţin. Per ansamblu, există o suprasaturaţie cu informaţii de care suntem conştienţi mai mult sau mai puţin.
2. Derularea rapidă a ştirilor
Zi de zi oamenii sunt bombardaţi prin intermediul televizorului cu diferite informaţii, pe un ton alert şi uneori aproape isteric, aspect care ajunge să le modifice viziunea asupra lumii şi asupra vieţii, datorită naivităţii lor. Experimentele psihologice realizate au arătat că în momentul în care informaţia este prezentată prea rapid, creierul uman tinde să o considere tot mai mult adevărată, fără a-i pune la îndoială veridicitatea. Şi astfel, fiecare îşi formează o imagine falsă despre lume, deoarece emisiunile de ştiri dau prioritate crimelor, violurilor, accidentelor, calamităţilor, grevelor, atentatelor. Astfel se generează o imagine a realităţii cu mult mai neagră decât este de fapt, majoritatea oamenilor având senzaţia că această planetă este un loc periculos. În psihologie acest fenomen a fost denumit „sindromul lumii rele”. Mass-media ne zugrăveşte o imagine ireală asupra realităţii şi astfel ajungem să dezvoltăm convingeri eronate faţă de anumite informaţii, fără să le supunem unei minime analize.
De asemenea, forma rapidă a expunerii ştirilor suprastimulează sistemul nervos. Aceasta poate conduce la dependenţa de o infuzie regulată de imagini şi sunete rapide pentru a ne simţi bine. Unii se aşează în faţa televizorului pentru a nu se mai gândi la problemele zilnice, stresante. Este mult mai simplu să înghiţi pasiv nişte emisiuni de la televizor decât să îţi focalizezi atenţia asupra a ceea ce trebuie rezolvat cu adevărat.
Când ne gândim la ceva concret, structurile mentale produc imagini care se succed prin efortul imaginativ. În faţa televizorului, activitatea voluntară a creierului este topită într-o pasivitate nediferenţiată datorită afluxului mare de informaţii, care de multe ori sunt asimilate ca adevăruri indubitabile din cauza formei de prezentare.
Nevoia de a înţelege rapid o informaţie densă îl determină pe individ să o considere adevărată. Se pare că prezumţia de adevăr este un suport al înţelegerii. A considera o informaţie adevărată ajută la asimilarea conţinutului, a sensului acestuia. Astfel, atunci când fluxul ştirilor se derulează rapid, avem tendinţa să cedăm prezumţiei de adevăr, pentru o mai bună asimilare a sensului. Acest fenomen se aplică emisiunilor TV. Fluxul rapid al ştirilor este o capcană pentru spiritul critic al raţiunii oricărui individ. Creierul omenesc este vulnerabil la situaţiile în care este nevoit să înţeleagă rapid. Dar… în loc să ne dorim să înţelegem totul rapid, mai bine ne-am întreba dacă ceea ce vedem este adevărat sau nu.
3. Repetarea obsedantă a unor imagini conexe unui anumit subiect
Experimentele psihologice au arătat că atunci când încercăm să ne reprezentăm probabilitatea ca un eveniment să se producă, adunăm rapid în minte toate imaginile mentale legate de acesta şi, cu cât găsim mai multe astfel de imagini, cu atât considerăm că evenimentul respectiv este mai probabil să se producă. Este ceea ce a fost denumit euristica disponibilităţii: cu cât imaginile mentale sunt mai disponibile, cu atât probabilitatea estimată este mai mare.
În 1973 doi economişti, Daniel Kahneman şi Amos Tversky, au întrebat un grup de voluntari dacă, în opinia lor, în limba engleză litera „r” apare mai des la începutul cuvintelor sau în poziţia a treia. Aceştia au constatat că majoritatea credeau (în mod fals) că litera „r” apare mai des la începutul unui cuvânt. Voluntarii au tras această concluzie întrucât le-a fost mai uşor să găsească cuvinte care încep cu „r” şi au confundat uşurinţa de a găsi cuvinte cu frecvenţa reală a acestora.
Mecanismul fundamental ar putea fi puţin diferit: este vorba de uşurinţa cu care ne putem reprezenta un eveniment care ni se pare mai probabil. Cu cât mass-media oferă descrieri bogate în imagini şi detaliate asupra unui eveniment, cu atât creşte uşurinţa cu care spectatorul şi-ar putea reprezenta acest eveniment. Creierul va interpreta această uşurinţă în reprezentare drept o probabilitate importantă ca evenimentul să se producă.
4. Acordarea unui spaţiu larg registrului emoţional
Reacţiile publicului sunt dictate direct de tonul emoţional folosit de mass-media . O expunere pasională a ştirilor are adesea un impact profund asupra opiniilor şi comportamentelor, chiar dacă nu vehiculează informaţii adevărate.
Psihologii consideră că există două moduri de abordare a informaţiei: deliberativ sau asociativ. Modalitatea deliberativă ne permite să luăm o decizie pe baza unei reflecţii impuse asupra informaţiilor de care dispunem. Modalitatea asociativă se realizează prin analogii clare şi maşinale. De obicei, prezentarea alertă şi plină de încărcătură emoţională a informaţiilor nu permite decât o abordare asociativă a acestora, eliminând abordarea raţională a lor.
Modul în care sunt prezentate informaţiile în presa scrisă, la televizor sau radio este ales astfel încât să acorde un spaţiu larg încărcăturii emoţionale. Astfel că modul în care sunt formulate cele câteva fraze dintr-o ştire are efecte pe scară largă asupra comportamentelor, influenţând uneori chiar pieţele economice.
5. Efectul „anestezic”
Psihologul american Byron Reeves a arătat manifestarea „reflexului de orientare” în cazul urmăririi emisiunilor TV. Reflexul de orientare cuprinde toate modificările neurofiziologice şi comportamentale care apar la un stimul vizual nou sau dacă are o valoare motivaţională puternică. Concret, acest reflex constă într-o redirecţionare a atenţiei asupra stimulului respectiv, cu o sporire a activării corticale. După 10-15 repetări ale stimulului apare obişnuinţa şi un efect de inhibare a atenţiei, însoţită de calmarea activării cerebrale.
În televiziune se folosesc în mod intenţionat schimbări de plan la fiecare 2-3 secunde, pentru a induce şi menţine creierul într-o stare de relaxare artificială. Dacă vrea să revină la realitate, telespectatorul trebuie să iasă din această stare de relaxare. Aceasta este resimţit uneori ca un efort de a învinge un fel de toropeală, de dificultate de a se ridica din fotoliu.
Televizorul nu produce întotdeauna dependenţă, dar structura emisiunilor, cu schimbări frecvente de cadru, activează reflexul de orientare care este însoţit la scurt timp de o stare de relaxare aparentă. Aceasta explică pasivitatea noastră la o oră relativ târzie, când ne este greu să stingem televizorul. De asemenea, aceasta face ca, pe lângă celelalte modalităţi descrise mai sus, să preluăm ştirile pasiv, fără să le trecem prin filtrul raţiunii.
Aşadar modul alert şi emoţional de prezentare a ştirilor, repetarea obsedantă a anumitor imagini în legătură cu persoane sau evenimente petrecute sau probabile, concentrarea emisiunilor informative asupra evenimentelor tragice, modificarea planurilor de filmare la 2-3 secunde, toate acestea şi multe alte aspecte, care vor fi expuse ulterior, declanşează anumite resorturi inconştiente care înclină formarea opiniilor şi a imaginii despre realitatea prezentată într-o anumită direcţie dorită de cei aflaţi în spatele marilor trusturi responsabile de informarea publicului asupra a ceea ce se petrece în lume.
Politica şi mass-media
„A vota pe baza a ceea ce ne arată mass-media seamănă cu un fel de ruletă rusească. Fără să ne dăm seama, atitudinea noastră faţă de un candidat poate fi perturbată de o înclinare a capului sau de o încruntare a jurnalistului care îi pune întrebările sau de prezenţa unei personalităţi populare în aceeaşi emisiune cu el. Conform unor studii, creierul nostru triază între ceea ce ne convine (elementele favorabile candidatului nostru) şi ceea ce nu ne convine (elementele defavorabile) atunci când privim o dezbatere televizată. Ceea ce psihologia ne învaţă despre homo politicus este că acesta e fundamental iraţional. Deciziile sale sunt adesea afective, determinate de mecanisme inconştiente care lasă puţin loc analizei imparţiale. Căutarea obiectivităţii trebuie să înceapă cu o „demontare” a reflexelor noastre condiţionate în faţa informaţiei politice.” (Sebastien Bohler – 150 de experimente pentru a înţelege manipularea mediatică”)
Apariţia frecventă simplă în mass-media creează o opinie favorabilă (efectul simplei expuneri)
De ce anumiţi oameni politici ocupă mai mult decât alţii scena mass-mediei? E simplu. A fi văzut foarte des, a fi auzit frecvent, cu alte cuvinte a ocupa spaţiul vizual şi/sau sonor în mod repetat declanşează o atitudine favorabilă a opiniei publice faţă de persoana respectivă. Acesta este „efectul simplei expuneri”.
Este o metodă simplă utilizată pentru promovarea a orice se doreşte, de către anumite concernuri sau grupuri de interes, de la personalităţi politice la… Dero, Ariel sau maşini. Întotdeauna aceste apariţii media ale personalităţii respective sunt simple, neasociate cu afaceri de corupţie, aspecte ilegale, conflicte sociale, devieri, etc. Aspecte ca cele amintite mai devreme sunt puse în corelaţie în mod voit cu diferite personalităţi care sunt sau au devenit indezirabile grupurilor de interes, atunci când se doreşte formarea unei opinii negative faţă de acestea.
Majoritatea apreciază ceva/pe cineva în funcţie de aprecierea altora (influenţa socială)
De ce unele personalităţi urcă în sondajele de opinie fără să fi făcut nimic deosebit? Iată un experiment care ne va arăta cum se petrece aceasta: psihologul Matthew Salganik a realizat un sondaj de opinie pe internet pe o grupă de 14.000 de oameni. Aceştia trebuiau să se conecteze la un site care cuprindea o listă de fragmente muzicale care trebuiau ascultate. Melodiile nu fuseseră comercializate încă, erau complet necunoscute şi fiecare persoană din grup trebuia să realizeze propriul clasament al preferinţelor pentru aceste melodii. Experimentul a avut două etape. În prima etapă rezultatele sondajului au început să fie afişate pe internet pe măsură ce erau colectate, fără a se aştepta ca toată lumea să termine realizarea clasamentului propriu. S-a constatat astfel că titlul unui cântec se detaşa net de celelalte doar în câteva ore, ocupând primul loc. Fenomenul nu se datora unei calităţi deosebite a acestui fragment muzical, pentru că experimentul, repetat în această manieră de mai multe ori a arătat detaşarea în clasament, de fiecare dată, a unui alt fragment muzical.
În cea de-a doua etapă a experimentului, rezultatele sondajului culese de la toţi participanţii au fost afişate la final. Niciun titlu nu a ieşit în evidenţă. Prin urmare, cunoaşterea rezultatelor sondajului în curs influenţează alegerea. „Efectul de sondaj” rezultă dintr-o oarecare tendinţă gregară a fiinţei umane.
Acest experiment demonstrează ceea ce a fost denumit în psihologie influenţa socială referitor la o anumită personalitate politică, un produs, etc. Influenţa socială arată tendinţa de a aprecia ceva sau pe cineva pentru că ştim că e apreciat de alţii, de o parte din societate. De aceea, anumite persoane sau produse, pentru că sunt prezentate ca ocupând locul întâi în diferite sondaje, se pot afla pe primele locuri în clasamente, fără un motiv direct legat de calităţile persoanei sau ale produsului. Acest fenomen, arhicunoscut în psihologie este folosit din plin în politică, în domeniul modei şi al comerţului.
Mimetismul social, aspect caracteristic nivelului lui SWADISTHANA CHAKRA, care există atât de pregnant în societate, după cum se vede, funcţionează şi când trebuie să fie formulate anumite opţiuni sau când trebuie să se facă anumite alegeri politice sau sociale.
Ne place sau nu ne place discursul unei persoane în funcţie de apartenenţa sa la un anumit partid/un anumit sistem de valori (prejudecata grupului)
Puţini sunt cei care au luciditatea de a asculta cu detaşare şi curiozitate discursul unei personalităţi politice sau sociale care afişează o orientare contrară credinţelor lor proprii. Marea majoritate a oamenilor, când aud vorbind la radio sau televizor o persoană despre care ştiu ca are idei contrare lor, o consideră imediat ca fiind puţin credibilă, chiar agasantă.
Un experiment realizat de psihologul Gert van der Linden a arătat că respingerea sau acceptarea unui personaj politic sau social sunt declanşate de apartenenţa acestuia la anumite grupări sau sisteme de valori. Suntem mai deschişi la opiniile exprimate de membrii grupului nostru – fenomen denumit în psihologie prejudecată a grupului, decât la opinii exprimate de persoane care ştim că au o altă orientare. Psihologul Henri Tajfel consideră că ne comportăm astfel, alocând atenţie în mod diferit celor pe care îi urmărim la radio sau TV, în funcţie de asemănarea/diferenţa de opinii şi convingeri, deoarece ne definim propria identitate prin apartenenţa noastră la un cerc de oameni cu care împărtăşim un anumit stil vestimentar, sport preferat, opinii politice sau despre viaţă. Se evită opiniile altor grupuri deoarece poate apare riscul de a pierde din vedere definiţia socială a propriei identităţi. Acest aspect caracterizează nivelul energetic al lui MULADHARA CHAKRA şi reprezintă mentalitatea de grup.
Unii psihologi au arătat că nu ascultăm un discurs al unei persoane preferate la radio sau tv în acelaşi mod în care îl ascultăm pe cel al cuiva cu opinii opuse. Suntem atenţi la ceea ce spune preferatul nostru şi ne concentrăm pe ceea ce spune, sorbim cuvintele sale, în schimb nu intrăm în profunzimea conţinutului mesajului când este rostit de cineva din „opoziţie”, de cineva de care nu ne place.
De ce latura subiectivă este mai puternică decât analiza raţională a discursului? Medicina tradiţională indiană afirmă, referitor la acest aspect, că această latură subiectivă pe care majoritatea oamenilor o angrenează în activităţile zilnice nu este conştiinţa noastră profundă, subiectivitatea ultimă a fiinţei, ci reprezintă de fapt manifestarea aspectelor joase ale structurii minţii, şi anume partea care acumulează informaţii şi funcţionează doar după dualitatea plăcut-neplăcut, şi partea care ne conferă un ataşament inconştient şi puternic faţă de propriul mod de a fi şi de a gândi. Intervenţia raţiunii, a logicii şi examinarea detaşată a unei situaţii exterioare necesită angrenarea unui etaj superior al minţii. De obicei, fiinţei umane obişnuite, datorită „dresajului” sistematic realizat de mass-media prin toate reclamele care sugerează ideea că totul trebuie să fie uşor (uşor de făcut, uşor de înţeles, uşor de luat, etc…), îi este lene să acceadă la acel nivel al cernerii informaţiei, al raţiunii şi logicii. Îi este mult mai simplu să ia totul de-a gata, adică dacă îi este plăcut acceptă, dacă îi este neplăcut aspectul respectiv nu îl acceptă.
O altă modalitate de a nu sesiza corect mesajul diferiţilor oameni politici sau unor lideri sociali care ţin un anumit discurs, este ataşamentul (inconştient) faţă de propriul mod de a fi, de a gândi (aspect menţionat mai sus). Psihologul Jason Mitchell a observat pe o grupă de voluntari că activitatea creierului se intensifica în zone diferite, în funcţie de apartenenţa la diferite partide sau convingeri a discursului anumitor personalităţi politice sau sociale. Persoanele testate, când vedeau figura sau auzeau descrierea unei personalităţi de aceeaşi orientare ca şi ei, manifestau o activitate corticală mai intensă în zona creierului care se ocupă cu raţionamentele la persoana întâi, referitoare la propria persoană.
Cum poate fi scăzut interesul cetăţeanului pentru propriul angajament politic (discursul autocentrat şi dezangajarea politică)
În ultimii 20 de ani s-a dezvoltat un nou stil de emisiuni televizate – aşa-zisele infotainment (ceva între emisiuni de informare şi de divertisment). Aceste emisiuni se petrec astfel: sunt invitaţi în platou actori, persoane politice, cântăreţi, sportivi care se amestecă unii cu alţii şi abordează probleme de viaţă personală sub forma unor discuţii informale. Ce se aşteaptă de la aceştia sunt glume, fragmente din viaţa personală, exprimarea gusturilor şi emoţiilor proprii, într-un fals raport cu publicul (deoarece indivizii respectivi nu sunt nici vecinul de bloc care poate să îţi mărturisească anumite probleme cu care se confruntă, nici membru al familiei care se destăinuie, ci o personalitate cu un anumit statut social).
Prin aceste emisiuni de divertisment care implică şi oameni politici, telespectatorii rămân în general cu o imagine pozitivă a oamenilor politici, dar forma discursului pe care aceştia îl susţin la aceste emisiuni nu determină angajamentul politic.
De cele mai multe ori este vorba de un discurs autocentrat, în care politicianul respectiv ajunge să spună: „îmi place cutare cântec”, „îmi place să gătesc respectivul fel de mâncare”, etc. În toate cazurile e determinat să vorbească despre el la persoana întâi, într-un mod care favorizează judecata şi aprecierea personală, gusturile subiective. Studiile aceluiaşi psiholog au arătat că pentru ca un cetăţean să se angajeze politic trebuie ca acesta sa audieze discursuri total opuse celui anterior – respectivul om politic să folosească foarte rar persoana întâi în exprimare, să fie o exprimare descriptivă în care viaţa sa personală, preferinţele sale, hobby-urile sale să intervină foarte puţin.
Numeroşi sociologi şi psihologi au insistat asupra faptului că societatea în care trăim favorizează în momentul de faţă emoţia – angrenarea etajului inferior al minţii, fără bascularea rapidă în zona raţionamentului şi a logicii. Practicarea emisiunilor gen infotainment face ca telespectatorii să îşi piardă reperele politice şi, mai ales, starea de spirit necesară pentru a se interesa de problemele politice şi de punctul de vedere instituţional.
Gestica jurnalistului poate influenta telespectatorul fără ca acesta să îşi dea seama (atitudinile non-verbale ale jurnalistului)
Un experiment realizat de psihologul Elisha Babad a arătat că suntem foarte sensibili la mimica şi gestica celui care intervievează – spre exemplu dacă ridică din sprâncene, se încruntă, zâmbeşte, crispează gura, etc. Atitudinea jurnalistului pare a fi un element important în timpul jocurilor electorale şi nu numai. Putem observa cum este înclinată balanţa prezentării unui eveniment în funcţie de gestica jurnalistului care realizează interviul.
Experimente de acest gen ne arată necesitatea independenţei presei faţă de politică şi orice alt eveniment prezentat şi faptul că suntem mai influenţabili decât credem în faţa mass-mediei.
Orice suspiciune este transformată de cititor în adevăr (prejudecata afirmativă)
Când auzim la radio sau TV o întrebare, sau citim în ziar un titlu formulat interogativ sunt şanse foarte mari ca în următoarele ore acele aspecte să devină realităţi definitive în mintea noastră, nu nişte aspecte la care să reflectăm. Diferiţi psihologi au arătat prin experimente bine puse la punct că transformăm în afirmaţii interogaţiile al căror sens îl înţelegem foarte uşor.
Titluri pe diferite pagini de ziar care ar suna în genul „deputatul X a luat mită pentru a favoriza afacerea Z?” sau „ministrul Y a favorizat câştigarea licitaţiei referitoare la produsul V de către firma condusă de fiul său?” au, de obicei, un efect catastrofal… în occident; la noi în ţară niciun politician nu se sinchiseşte de astfel de remarci interogative, chiar dacă răspunsurile la ele ar fi adevărate. Ceea ce s-a observat este că, şi dacă răspunsul la acele întrebări este clar negativ, opinia publică rămâne cu certitudinea că deputatul X e corupt, la fel ca şi ministrul Y. Acest fapt apare deoarece, din punct de vedere psihologic, există tendinţa de a transforma în afirmaţie acele întrebări. Acest lucru a fost denumit în psihologie prejudecată afirmativă. Cu cât o frază este mai uşor de înţeles, cu atât creierul îi creează o reprezentare mentală mai greu de şters.
Prejudecata afirmativă are consecinţe profunde asupra viziunii pe care o avem despre politică sau diferite personalităţi „aduse în faţă” de mass-media.
Reacţiile automate la ideologii
Majoritatea dintre noi, când nu suntem de acord cu ideologia vehiculată într-un articol de presă, avem tendinţa de a denigra ziarul – „este profund tendenţios”, “nu poţi să te încrezi în obiectivitatea informaţiilor sale”, etc. Pe baza alegerii între plăcut şi neplăcut, caracteristic etajului inferior al minţii, creierul pre-activează emoţii pozitive într-o fracţiune de secundă în faţa unor anumite tematici considerate plăcute, acceptate şi emoţii negative în faţa altora, neplăcute. Cu cât această reacţie este mai rapidă, cu atât este mai redusă libertatea de gândire şi este blocată capacitatea de analiză a conţinutului mesajului. Această tendinţă psihologică în prelucrarea informaţiei de către public, face ca jurnaliştii să aibă sarcini foarte stricte în redactarea anumitor informaţii.
Gestica personalităţilor influenţează publicul
Gesturile pe care le realizează orice personalitate politică influenţează publicul, reverberează în psihicul celor care privesc emisiunea. Majoritatea indivizilor sunt influenţaţi, în faţa televizorului, de gestica folosită de cei prezenţi în emisiune. Această influenţă este rezultatul unui mecanism de punere în rezonanţă între fiinţa respectivă şi cei care îl urmăresc.
S-a arătat prin studii de specialitate că atunci când urmărim discursul unui om politic, gestica pe care o abordează este reprodusă în diferite zone ale creierului nostru, fără ca acestea să fie realizate şi concret. Dacă această activitate cerebrală corespunde gesturilor pe care suntem obişnuiţi să le facem, avem senzaţia unei mai mari apropieri de persoana respectivă. Aşa a făcut Nicolas Sarkozy într-un moment esenţial al campaniei sale electorale când a vizitat uzinele din Ardeni – a adoptat o gestică „mai proletară”. Cei care urmăresc să câştige cât mai multe voturi, în funcţie de grupurile sociale în faţa cărora vorbesc, au grijă să facă anumite gesturi sau altele care să corespundă exact cu anumite gesturi pe care le fac oamenii din profesiile respective, pentru a le influenţa în acest fel opiniile şi preferinţele.
Transferul simbolic
Fotografierea unei personalităţi care ţine pe după umeri, de exemplu, un fotbalist sau un pianist cunoscut şi apreciat, creşte simpatia cu care este văzut de public. Sau simplul fapt de a se îmbrăca sport este suficient pentru a-i crea imaginea de sportiv. Astfel de corelaţii care se realizează automat în mintea oamenilor se bazează pe asocierea unui simbol cu o persoană, iar în psihologie poartă numele de transfer simbolic. Strategiile de comunicare prin intermediul mass-media se folosesc de acest fenomen în permanenţă. Televiziunea este unealta ideală pentru astfel de efecte. Psihologii explică acest fenomen astfel: vederea unui simbol determină o senzaţie, iar creierul caută să o atribuie unei surse precise, pe cât posibil umană. Astfel este atribuită în mod involuntar persoanei al cărei chip apare în asociere cu acest simbol.
Aşadar, imaginile sunt purtătoare de sens. Este important să descifrăm acest sens şi să nu le „înghiţim” inconştienţi, pentru a nu ne supune mecanismelor simple ale manipulării într-o anumită direcţie.
Manipularea mediatică se produce cu uşurinţă când fiinţa umană rămâne cantonată, ca gândire şi mod de acţiune, la nivelul etajului inferior al minţii (mintea senzorială) – cel al acumulării de informaţie pe baza dualităţii plăcut-neplăcut, fără a trece în zona gândirii lucide, detaşate, logice. Mass-media, prin imensa cantitate de reclame „administrată” publicului, reclame care alimentează în special ideea de uşor, simplu şi plăcut, sugerează fiinţei umane că ea nu ar trebui să facă aproape nimic ca să trăiască în deplin confort, nici măcar să gândească.
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: