O lege din SUA i-ar putea oferi lui Obama puterea să „suprime” internetul

 

Proiectul controversat a stârnit dezbateri între congresmani şi în mass-media americane, după ce regimul lui Hosni Mubarak a blocat accesul la net şi la telefonia mobilă timp de cinci zile

Scoaterea de pe harta mondială a internetului a milioane de egipteni, vreme de cinci zile, de către regimul lui Hosni Mubarak, a reaprins dezbaterea în SUA dacă şi preşedintele american ar trebui să aibă puteri similare. Un proiect legislativ în acest sens a fost depus de trei senatori din iunie 2010, dar implicaţiile “riscante” ale propunerii lor au ieşit la iveală odată cu “revoluţia” din Egipt.

Legea privind “Protejarea cyberspaţiului ca un bun naţional” i-ar conferi liderului de la Casa Albă puterea de a restrânge accesul cetăţenilor SUA la internet şi la alte reţele de comunicaţii la fel cum a făcut regimul Mubarak. Necesitatea de a apăra SUA de atacuri cibernetice poate motiva existenţa unui “întrerupător care să ucidă internetul” (kill switch), susţin adversarii legii.

Circa 25 de ONG-uri care militează pentru apărarea libertăţilor civile le-au trimis o scrisoare iniţiatorilor legii. “Sunt necesare schimbări pentru a ne asigura că măsurile privind securitatea cibernetică nu vor împiedica libertatea de exprimare, respectul vieţii private şi alte drepturi civice”, cer asociaţiile, între care Electronic Frontier Foundation (EFF) şi ACLU (American Civil Liberties Union).
În urma reaprinderii dezbaterii, pe fondul revoltelor din Egipt, iniţiatorii – Joseph Liberman (independent), Susan Collins (republicană) şi Tom Carper (democrat) – au transmis, printr-un comunicat, că “niciodată nu am semna o lege care să îl autorizeze pe preşedinte, oricare ar fi el, să închidă internetul”.

Câtă vreme acţiunile împotriva internetului ale lui Mubarak “erau, în mod clar, destinate reducerii la tăcere a criticilor interne împotriva Guvernului său”, cei trei susţin că legea are alt obiect. “Proiectul nostru privind securitatea cibernetică urmăreşte să protejeze SUA de atacuri informatice din străinătate”, au explicat ei.

Cine se scuză se acuză

Cei trei au precizat că “suprimarea” internetului ar fi “un afront la Constituţie”, dar explicaţiile lor nu au calmat temerile. Potrivit CNET.com, în proiect se arată că Executivul va putea decide “măsuri de urgenţă necesare pentru a asigura funcţionarea infrastructurii”, iar în alt loc se precizează că aceste decizii urgente “nu sunt supuse controlului judiciar”.
În practică, preşedintele şi Departamentul Securităţii Interne (DHS) vor putea include între aceste măsuri urgente închiderea unor computere, reţele sau siteuri, susţin asociaţiile care critică proiectul legislativ. Chiar şi preşedintele majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, a declarat că proiectul de lege este încă destul de “vag”.

James Lewis, expert în securitate informatică la Center for Strategic and International Studies (CSIS), a precizat pentru AFP că legea nu ar intenţiona neapărat să “închidă” internetul, ci să “pună în carantină” anumite siteuri sau părţi ale reţelei expuse la riscul unui atac. Ordinele ca respectivele “porţiuni” ale Web-ului să fie închise ar evita “infectatea” unor infrastructuri informatice vitale pentru siguranţa SUA, “în caz de război sau atac terorist major”, consideră Lewis.

Sursa : gandul.info

Citeste

Bill Gates, despre situaţia din Egipt: “Nu este greu să tai accesul la Internet într-o ţară întreagă atunci când controlezi Armata” – VIDEO

Blocarea Internetului

INTERNETUL va muri repede si sigur …

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s