Arhiva

Archive for the ‘Guvernul Mondial Unic’ Category

Cum vede Biserica Catolică rezolvarea crizei. Vaticanul cere o “Bancă Centrală Mondială” şi condamnă “idolatria pieţelor”

octombrie 24, 2011 2 comentarii
Bazilica Sf. Petru

Fondul Monetar Internaţional nu este nici el absolvit de păcate. FMI nu mai are puterea să stabilizeze finanţele mondiale şi să controleze riscurile

În poate cea mai politizată luare de poziţie de până acum, Vaticanul a cerut luni crearea unei “autorităţi publice globale” şi a unei “bănci central mondiale” care să controleze instituţiile financiare ce au devenit ineficiente şi depăşite de actuala criză. Documentele emise de departamentul de Justiţie şi Pace al Vaticanului ar putea să devină manifestul mişcării “Occupy Wall Street”, comentează Reuters.

“Criza economică şi financiară prin care trece lumea ar trebui să determine pe oricine, simplu om sau popor, să examineze în profunzime principiile şi valorile culturale şi morale aflate la baza coexistenţei noastre în societate”, îndeamnă Vaticanul.

Documentele condamnă şi “idolatria pieţelor”, dar şi “gândirea neo-liberală”, care ia în considerare exclusiv soluţii tehnice pentru problemele economice. “De fapt, criza a scos la suprafaţă comportamente precum egoismul, lăcomia colectivă şi jaful de bunuri pe scară largă. Iar dacă nu vor fi găsite soluţii pentru diferitele forme de injustiţie, efectele negative care vor urma, la nivel social, politic şi economic vor crea un climat de ostilitate tot mare şi chiar violenţă şi vor submina până la urmă chiar baza instituţiilor democratice, chiar şi a celor considerate cele mai solide”, se arată în document.

Soluţia, în opinia Vaticanului, este crearea “unei autorităţi supranaţionale”, care să acţioneze global, şi “o jurisdicţie universală” care să ghideze politicile şi deciziile economice. O asemenea autoritate ar trebui întâi să stea sub umbrela Naţiunilor Unite, dar să devină ulterior independentă şi să se asigure că nu vor exista presiuni dinspre statele dezvoltate către cele sărace.

Un alt capitol al documentului de 18 pagini sugerează şi mai concret câteva măsuri ce ar trebui luate. Una ar fi taxarea tranzacţiilor financiare. Fondul Monetar Internaţional nu este nici el absolvit de păcate. FMI nu mai are puterea să stabilizeze finanţele mondiale prin reglementarea surplusului de bani şi nu mai este capabil să controleze mărimea riscurilor asumate de sistem.

“Bineînţeles, această transformare presupune un transfer gradual, echilibrat de putere din partea fiecărei autorităţi naţionale către această autoritate mondială. Dar ea este necesară într-un moment în care dinamismul societăţii umane, al economiei, al progresului tehnologiei transcende frontierele, care sunt deja destul de erodate în această lume globalizată”, conchide Vaticanul.

Sursa  : adevarul.ro

Etichete:

Premierul Franţei: Europa se îndreaptă hotărât spre un guvern economic unic!

octombrie 21, 2011 Scrie un comentariu
Premierul francez François Fillon susţine că Europa se îndreaptă spre un Guvern unic

Premierul francez François Fillon susţine că Europa se îndreaptă spre un Guvern unic

Europa se îndreaptă “în mod hotărât spre un guvern economic al zonei euro după criza datoriei” a declarat premierul francez François Fillon vineri, la Seul, în contextul apropiatului summit al liderilor europeni pe care-l consideră decisiv.

Europa se află “în faţa unei noi provocări” potrivit declaraţiilor făcute de premierul francez, citate de AFP şi preluate de agenţia de presă Agerpress. Europa “se orientează în mod hotărât spre un guvern economic al zonei euro”, ale cărui contururi ar putea fi trasate duminică, la Bruxelles, cu ocazia summitului european a estimat acesta, într-un discurs rostit la Camera de comerţ franco-coreeană.

Parisul şi Berlinul au recunoscut, totuşi, miercuri seară că nu va fi posibil să se ajungă la un acord chiar de duminică şi au anunţat pentru miercuri 26 octombrie desfăşurarea unui summit al celor 17 ţări ale zonei euro. Europenii au în vedere un plan în trei timpi: restructurarea datoriei elene, recapitalizarea băncilor europene pentru a-i face faţă, întărirea Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF).

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel, care s-au întâlnit miercuri la Frankfurt, urmează să se întâlnească din nou sâmbătă, la Bruxelles, pentru a pregăti un ‘răspuns global şi ambiţios’ cu privire la criză. Sursa : adevarul.ro

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 136 other followers