Oficial, un embargo internaţional impus de Consiliul de Securitate interzice Iranului şi Coreii de Nord exportul de arme. Cele două state violează rezoluţiile ONU şi recurg la metode din ce în ce mai complexe pentru contrabanda lor cu arme în străinătate.
După descoperirea a şapte tone de explozibil T4 în containere în Calabria (Italia) în septembrie şi cea de luna trecută a 13 containere în care se aflau rachete, mortiere şi alte arme în Nigeria, statele occidentale din Consiliul de Securitate au acuzat Iranul că foloseşte diverse tehnici pentru a continua contrabanda de arme şi au cerut organismului onusian să întărească sancţiunile. Aceste interceptări, care intră în cadrul „violărilor planificate” ale sancţiunilor contra Iranului, intervin după altele precedente, câteva privind arme cu destinaţia Coreea de Nord, alt stat supus de ONU embargoului internaţional. S-a evidenţiat, încă o dată, existenţa unui flux considerabil de arme şi alte produse periculoase „cu itinerare care se confirmă în special între portul iranian Bandar Abbas şi cel sirian Lattakie. Şi alte noi itinerare preocupante, care se desenează în Africa”. Ambasadorii ţărilor membre în Consiliul de Securitate au precizat că „fără îndoială este doar partea vizibilă a icebergului” şi au susţinut că totuşi sancţiunile ar avea un impact deoarece Iranul trebuie să recurgă la itinerare şi scheme din ce în ce mai complexe.
În noiembrie, Consiliul de Securitate a cerut vigilenţă faţă de practicile ilegale ale Phenianului pentru a ocoli embargoul impus de ONU. Un raport arată că „Republica Populară Democrată Coreeană continuă să participe la activităţi relative cu arme nuclere şi rachete balistice în unele ţări ca Birmania, Siria, şi Iran”. Pentru a sancţiona cele două teste nucleare practicate în 2006 şi 2009 de către Coreea de Nord, ONU a adoptat un arsenal de sancţiuni vizând limitarea – în sânul regimului comunist – dezvoltării, importului şi exportului de tehnologii de armament. Drept urmare,Phenianul a trântit uşa negocierilor Celor şase (China, cele două Corei, Japonia, Rusia şi SUA) privind dosarul nuclear nord-coreean. Măsurile prevedeau în special interdicţia pentru Coreea de Nord „de a furniza rachete, componente şi tehnologii unor anumite ţări”, printre care Siria şi Iran. Dar raportul ONU constată contrariul. Phenianul continuă „să acorde asistenţă programului nuclear al Siriei, în special pentru conceperea şi construirea unui reactor termic la Dair Alzour”. Textul onusian explică şi modul în care Coreea de Nord a creat o reţea internaţională extrem de complexă de achiziţii, comercializare şi vânzare de arme şi de material militar şi de exporturi de arme, care a devenit una din principalele surse în devize ale ţării”.
O situaţie devenită posibilă prin utilizarea „unei serii de tehnici pentru a disimula operaţiunile şi recurgerea la entităţi străine, la societăţi-ecran, la mecanisme informale de transfer de fonduri, la intermediari de transfer de fonduri, la troc”. Între altele, pentru a ocoli sancţiunile ONU, Phenianul „a recurs la false declaraţii de conţinut ale transporturilor şi falsă etichetare a containerelor, la falsificarea datelor privind expeditorul de origine şi destinatarul final, a recurs la mai multe «straturi» de intermediari, companii-ecran şi instituţii financiare“.
Documentul arată că, în afara căii maritime, nord-coreenii folosesc „calea aeriană pentru comerţul ilicit”. Concluziile se bazează pe datele din ultimele şase luni, dar publicarea lor a fost blocată de Beijing, principalul partener comercial al Coreii de Nord.
Colaborarea dintre Teheran şi Phenian
Iranul şi Coreea de Nord sunt suspectate de colaborare în extinderea schimburilor lor de tehnologie. Documente americane publicate de WikiLeaks arată că Iranul a obţinut de la Coreea de Nord rachete foarte performante, capabile să atingă Europa, o versiune ameliorată a R-27 rusească. „Versiunea nord-coreeană a acestei rachete de înaltă tehnologie, cunoscută ca BM-25, poate transporta o ogivă nucleară, raza de acţiune fiind de peste 3.000 km. „Dacă este lansată din Iran, teoretic racheta ar permite ogivelor să atingă ţinte îndepărtate din Europa Occidentală, ca Berlin. Dacă ar fi lansată spre nord-vest, ogivele ar putea atinge Moscova”. De asemenea, documente ale serviciilor secrete americane subliniază că „Iranul nu numai că a obţinut BM-25, dar vede în tehnologiile de vârf un mijloc de a concepe şi construi o nouă clasă de rachete, mult mai puternice”.
Un fost diplomat iranian, Mohammed Reza Heydari, refugiat anul trecut în Occident, declara la Paris că a văzut în mod regulat tehnicieni şi ingineri nord-coreeni la aeroportul din Teheran între 2002 şi 2007, în timp ce Iranul era suspectat că doreşte să se doteze cu bomba atomică. Ca responsabil pe aeroport din partea Ministerului de Externe, a observat că nord-coreenii încercau să treacă neobservaţi „prin punctul zero al frontierei”. Heydari a precizat că este convins că „această colaborare continuă”. „La întrevederile cu responsabili ai Gardienilor Revoluţiei, am constatat că Iranul se concentra asupra a două obiective – dezvoltarea de rachete sol-sol şi obţinerea armei nucleare cu ajutorul Coreii de Nord”. Relativ la divizările din sânul regimului, Heydari a precizat că există un grup foarte religios în jurul lui Ahmadinejad, care are „o agendă globală” şi „care estimează că sunt suficiente două bombe pentru asigurarea supravieţuirii ţării şi a islamului”.
O altă interceptare a fost făcută în Thailanda. Un avion- cargo suspect a fost obligat să aterizeze pe aeroportul din Bang-kok pentru a se alimenta, dar a fost plasat sub escortă militară. Avionul, provenit din Coreea de Nord, mergea în Sri Lanka, dar destinaţia finală era Iran. Aparatul Iluşin-76 transporta 35 tone de arme, printre care„rachete antitanc, rachete şi alte arme de război”.
Operaţiunea „Sniper”, trafic iranian prin Europa
Doi iranieni, suspectaţi că lucrează pentru serviciile secrete de la Teheran, şi cinci italieni au fost arestaţi în Italia pentru trafic de arme spre Iran, o celulă care lucra pentru serviciile secrete ale mollahilor. Printre italienii arestaţi, un avocat din Torino, cu rol de negociator cu membrii armatei iraniene şi proprietarul unei firme italiene de import-export arme. Traficul se baza pe un sistem triangular. Întreprinzătorii procurau legal în Europa, în special din Germania, armele comandate de Iran, apoi le trimiteau în Marea Britanie, Elveţia sau România şi de acolo prin alte firme spre Iran, adesea tranzitând prin Dubai. Afacerea a fost descoperită de vameşii români.
Pentru Iran, Dubai este un loc strategic, oxigenul, fereastra spre vest. Aici s-au instalat sute de companii maritime iraniene, iar demnitari iranieni vin adesea în emirat. Incognito. Serviciile secrete americane, prezente şi ele în Dubai sub acoperire, se ocupă de reperarea transporturilor ilegale de arme şi materiale sensibile spre Iran şi ajută autorităţile locale să le intercepteze. S-a interceptat un cargo provenind din China cu destinaţia Iran, la bordul căruia se afla tungsten, material folosit în construirea rachetelor. În august, marina din Dubai a interceptat o navă nord-coreeană plină cu arme, destinaţia fiind tot Iran.
Încurcături diplomatice în Africa
Interceptarea unei nave cu arme în Nigeria s-a transformat într-o afacere cu complicaţii diplomatice, afectând relaţiile între Teheran, Banjul şi Dakar. Armele au fost trimise clandestin din Iran şi sunt oficial adresate preşedinţiei Gambiei, spre marea iritare a Senegalului.
Afacerea, cu dimensiuni inter-naţionale, a debutat în Africa pe 10 iulie, când o navă a grupului francez CMA-CGM, a acostat în cel mai mare port al Nigeriei, Lagos, şi a descărcat containere îmbarcate în portul iranian Bandar Abbas. Oficial, încărcătura era material de construcţii, dar vameşii au descoperit că cel puţin zece containere conţineau grenade, obuze de mortiere şi muniţie pentru arme grele. Comerciantul desemnat de CMA-CGM drept expeditor s-a refugiat la ambasada Iranului din Abuja. Azim Aghajani este om de afaceri iranian, dar şi membru al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului de la Teheran. În noiembrie a fost inculpat şi plasat în detenţie provizorie pentru trafic ilegal de arme. Potrivit şefului diplomaţiei iraniene, Manoucher Mottaki, între timp demis, „o societate privată” a fost cea care a vândut armele „unei ţări din Africa de Vest” şi trebuia doar să tranziteze prin Nigeria.
De-a „şoarecele şi pisica”
În 2008, Iran Mutafeh era o navă aparţinând IRISL, compania maritimă naţională a Iranului. În 2009, când s-a oprit câteva ore la Durban pentru a încărca torpile, se chema Diplomat şi după documente fusese cumpărat de Starry Shine, o companie internaţională. Serviciile secrete americane au descoperit că era o invenţie a IRISL pentru a evita controalele americane. Iranienii s-au mişcat rapid şi după câteva luni acelaşi vapor era reperat în largul portului Karachi. Se chema The Amplify şi aparţinea unei companii din Hong Kong. În spatele ei, aceiaşi IRISL.
Toate navele IRISL ascund adevăraţii proprietari în spatele unei reţele de firme-ecran care se întinde peste Europa şi Asia. În acest mod, Iranul păstrează un avans. Un joc de-a şoarecele şi pisica ce dovedeşte dificultatea aplicării sancţiunilor ONU. Din cele 123 de nave ale IRISL repertorizate, doar 46 le mai aparţin oficial. „Patru au fost sabordate şi 73 se află înscrise ca aparţinând unor societăţi ce nu figurează pe lista neagră a SUA. Iar societăţile-ecran sunt „situate departe de Iran, în locuri precum Malta, Hong Kong, Cipru, Germania sau Insula Man (Marea Britanie)” şi gestionate de foşti membri ai IRISL.
Tehnici de escamotare
Potrivit observatorilor americani, navele iraniene îşi schimbă cu regularitate numele şi pavilioanele pentru a înşela inspectorii internaţionali însărcinaţi cu supravegherea respectării sancţiunilor impuse Iranului.
Sursa : romanialibera.ro
Blackjack's Blog 